Pretenţii. Sentința nr. 2926/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2926/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 2926/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2926
Ședința publică din data de 20 aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.-M. M.-L.
GREFIER: G. D.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul F. C. P. și pe pârâta Asociația Artiștilor Fotografi din România, având ca obiect acțiune în constatare și pretenții.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc la termenul de judecată din data de 06.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință întocmită cu acea ocazie, dată la care instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 20.04.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 5 București sub nr._ , în data de 07.08.2014, reclamantul F. C. P. a chemat-o în judecată pe pârâta Asociația Artiștilor Fotografi din România, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate nelegalitatea prevederilor art. 2.7 din Regulamentul de organizare și funcționare a Asociației Artiștilor Fotografi din România, valabil din 22.09.2013, nulitatea absolută a Deciziei Comitetului Director privind sancționarea unui membru AAFR, respectiv a reclamantului C. P. F. și implicit, repunerea acestuia în toate drepturile avute anterior emiterii acestei Decizii, obligarea pârâtei Asociația Artiștilor Fotografi din România la plata unor daune morale în cuantum de 15.000 euro, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că Federația Internațională de Artă Fotografică (FIAP) este o federație internațională de fotografie, care are afiliate peste 85 de asociații de fotografie naționale, pe cinci continente, în fiecare țară asociată existând o singură asociație recunoscută de FIAP. Pentru a obține distincția de artist al FIAP în anul 2012, conform Regulamentului FIAP, un fotograf trebuia să participe, timp de un an, la cel puțin 10 saloane internaționale de fotografie, în 5 țări diferite, și să aibă acceptate 30 de fotografii, îndeplinind astfel condiția regulamentară pentru a deveni artist în cadrul FIAP. Cererea de primire a distincției nu o poate trimite personal la FIAP, ci numai prin intermediul asociației naționale de fotografie recunoscută de FIAP, din țara unde are domiciliul respectivul fotograf. În România, singura asociație de fotografie prin intermediul căreia se poate solicita obținerea unor distincții de la FIAP este Asociația Artiștilor Fotografi din România (AAFR).
În anul 2011, a susținut reclamantul, acesta a devenit membru debutant al AAFR, apoi membru creator consacrat, fapt atestat de legitimația AAFR nr. 045/2011, iar ulterior, în luna decembrie 2012, îndeplinind condițiile stabilite de FIAP, a solicitat, prin intermediul AAFR, titlul de artist FIAP. Reclamantul a menționat că, deși Regulamentul FIAP prevedea la art. 2.2 - 2.4 că persoana care solicită statutul de artist trebuie doar să completeze un formular în format electronic (fișier în excel) în care să precizeze titlul fotografiilor acceptate, numele salonului, țara și numărul patronajului FIAP, conducerea AAFR i-a solicitat să prezinte fotocopii după coperțile cataloagelor/cd-urile editate de organizatorii saloanelor și după paginile în care se fac referiri la fotografiile acceptate sau e-mailurile de confirmare - numite report card, în total nu mai puțin de 102 documente. Cu toată această birocrație excesivă impusă de conducerea AAFR București, reclamantul s-a conformat și a transmis toate documentele solicitate, ce încununau munca sa de artist în arta fotografiei, astfel încât în fața evidenței probelor concludente, conducerea AAFR a fost nevoită să dea curs cererii sale și să o transmită spre FIAP, care i-a acordat reclamantului titlul de artist FIAP.
În aprilie 2014, a învederat reclamantul, acesta a vernisat expoziția personală de fotografie Sertarul cu dragoste, eveniment la care a solicitat patronajul AAFR, conform art. 1.8 din Regulamentul AAFR, cu cel puțin trei luni înainte. Cu toate acestea, a fost nevoie de două solicitări scrise adresate conducerii AAFR, pentru acordarea patronajului, fapt ce denotă o vendetă personală a conducerii AAFR împotriva reclamantului.
De asemenea, la data de 5 mai 2014, pe contul de Facebook al d-nei D. R., s-a postat un material în care aceasta a reclamat că o fotografie, pe care reclamantul a înscris-o la un salon de fotografie din Anglia, îi aparține. În acest context, reclamantul a solicitat, la data de 06.05.2014, organizatorilor salonului din Anglia, să retragă fotografia din concurs, iar aceștia i-au confirmat că au șters imaginea acceptată. De asemenea, reclamantul i-a propus telefonic numitei R. să găsească o rezolvare amiabilă la problema menționată, solicitându-i să-i cumpere fotografia. În zilele următoare, d-na R. a reclamat atât la organizatorii din Anglia, cât și la AAFR, faptul că reclamantul i-a folosit fotografia. Având în vedere că doamna D. R., autoarea pozei, care nu este membră AAFR, a formulat reclamație la AAFR, Comitetul Director i-a solicitat reclamantului un punct de vedere, pe care reclamantul l-a transmis la data de 07.05.2014.
Reclamantul a învederat că, cu toate că a indicat și a justificat ceea ce s-a întâmplat, la data de 8 mai 2014 Comitetul Director AAFR, în mod abuziv și nelegal, l-a exclus definitiv și irevocabil din cadrul membrilor AAFR, printr-o decizie comunicată prin e-mail în fișier word, retrăgându-i titlurile AAFR și EAAFR obținute prin munca de ani de zile. De asemenea, în mod abuziv i-a fost șters contul personal de pe site-ul AAFR, care conținea fotografii landscape ale reclamantului. Totodată, prin postarea acestei decizii, printr-un comunicat public, pe site-ul AAFR, comunicat ce a fost preluat pe alte site-uri/bloguri/rețeaua de socializare Facebook, s-a generat o campanie de denigrare a reclamantului.
Reclamantul a menționat că fapta pentru care a fost sancționat era prima abatere, iar mai mult, și-a recunoscut fapta, nu a obținut niciun beneficiu material și nici nu a avut o atitudine rău-voitoare.
Reclamantul a invocat nelegalitatea prevederilor art. 2.7 din Regulamentul AAFR si nulitatea absolută a Deciziei AAFR.
Cu privire la nelegalitatea prevederilor at. 2.7 din Regulamentul AAFR, care prevede că hotărârile Comitetului Director sunt definitive, irevocabile și incontestabile, reclamantul a apreciat că aceste prevederi încalcă dispozițiile constituționale ale art. 21 din Constituția României, art. 6 punctul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ale art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și ale art. 14 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, care prevăd că accesul liber la justiție este consacrat ca un drept fundamental cetățenesc care nu poate fi îngrădit de nicio lege sau regulament.
În Constituție, accesul liber la justiție este conceput ca dreptul oricărei persoane de a se putea adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și a intereselor sale legitime. Căile procedurale stabilite de codul de procedură civilă și respectiv Codul de procedură penală asigură persoanelor interesate accesul la o instanță de judecată. Acest mod de reglementare al dreptului de acces la justiție este în concordanță cu abordarea europeană a aceluiași concept, căci în accepțiunea Convenției Europene a Drepturilor Omului, exercitarea dreptului de acces la justiție presupune tocmai asigurarea accesului oricărei persoane la un tribunal instituit de lege, adică garantarea unei proceduri judiciare în fața căreia să se poată realiza efectiv acest drept. Ca o garanție a respectării drepturilor omului, Convenția prevede, în art. 6 pct. l, dreptul oricărei persoane la un proces echitabil.
Din prisma acestor prevederi legale, se poate observa că un Regulament al unei Asociații nu poate excede unor reglementări constituționale și europene.
Cu privire la nelegalitatea și nulitatea absolută a Deciziei AAFR, reclamantul a arătat că Regulamentul AAFR prevede la art. 2.6 că pierderea calității de membru AAFR se hotărăște de către Comitetul Director, în baza propunerii comisiei de etică. Ori, în cazul dedus judecății, reclamantul a arătat că nu a fost cercetat/întrebat de o comisie de etică a AAFR, astfel că așa numita Decizie a fost dispusă cu încălcarea propriului Regulament al AAFR, apreciind că Decizia AAFR este lovită de nulitate absolută întrucât nu are menționat în cuprinsul său numărul, data, antetul AAFR și semnăturile membrilor Comitetului Director AAFR, a fost emisă cu încălcarea normelor privind constituirea și atribuțiile ce revin Comisiei de Etică a AAFR, iar Comitetul Director a decis subiectiv și nu pe baza propunerii Comisiei de Etică a AAFR, fiind încălcate prevederile art. 2.6 din Regulamentul AAFR.
Această așa-numită Decizie, a arătat reclamantul, îmbracă forma unui comunicat și nu a unui act juridic, în stricto sensu, pentru lipsa mențiunilor obligatorii indicate anterior, astfel încât sancțiunea aplicată s-a realizat nu printr-o Decizie, ci printr-un comunicat public, care este în afara cadrului legal statuat de Regulamentul AAFR. În plus, așa-numita Decizie cuprinde o . neadevăruri, făcând referire la o presupusă campanie publică de înjosire și jignire pe care ar fi realizat-o reclamantul.
Reclamantul a mai arătat că conducerea AAFR, în cuprinsul Deciziei, s-a pronunțat în privința trecerii reclamantului de FIAP pe o listă roșie, ce are ca efect blocarea accesului la alte saloane internaționale sub patronaj FIAP. În acest fel conducerea, AAFR s-a antepronunțat într-o situație care nu o privește, deoarece atributul interzicerii participării la saloanele patronate de FIAP revine exclusiv FIAP și nu unei organizații locale agreate de FIAP. Reclamantul a reiterat faptul că conducerea AAFR a apreciat în mod subiectiv fapta săvârșită și nu a ținut cont de faptul că reclamantul era la prima abatere, nu a ținut cont de faptul că autoarea pozei nu este membră a AAFR, nu a ținut cont nici de atitudinea reclamantului din care reiese că a solicitat organizatorilor din Anglia să șteargă poza din concurs.
Cu privire la daunele morale, reclamantul a arătat că prin fapta săvârșită de AAFR, a fost supus unui oprobiu public, fiind denigrat pe nedrept. Conform dispozițiilor art. 1357 Cod civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, autorul prejudiciului urmând a răspunde chiar și pentru cea mai ușoară culpă.
Reclamantul a apreciat că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale. Prejudiciul constă în atingerea adusă demnității și onoarei reclamantului prin fapta pârâtei de a comunica public pe site-ul propriu așa-numita sancțiune, decizia fiind preluată și pe alte site-uri de internet, de a emite o hotărâre de excludere a reclamantului din comunitatea fotografilor amatori și profesioniști din România, organizată sub egida AAFR, de a-i retrage reclamantului distincțiile obținute de reclamant prin munca fotografică de peste 5 ani, distincții acordate regulamentar de AAFR în anii 2011 și 2013. Fapta ilicită constă în modul în care reclamantul a fost sancționat de către conducerea AAFR. Decizia Comitetului Director a fost luată cu încălcarea Regulamentului AAFR, nefiind întrunită comisia de etică a AAFR, nefiind luate în considerare apărările reclamantului, mai mult acesta fiind acuzat că ar fi adus o campanie publică de denigrare și înjosire pe care nu a realizat-o, iar decizia este nulă pentru motivele de formă și fond expuse mai sus. De asemenea, în mod abuziv contul reclamantului a fost șters de către AAFR de pe site-ul AAFR.
Reclamantul a menționat că există legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, deoarece există legătură între excluderea abuzivă a reclamantului din rândul membrilor AAFR și denigrarea publică realizată prin comunicatul AAFR din 9 mai 2014, precum și prin retragerea distincțiilor reclamantului, prin antepronunțarea privind imposibilitatea de a participa la saloanele internaționale organizate sub FIAP, care au adus atingere onoarei, demnității reclamantului. Cu privire la existența vinovăției, reclamantul a apreciat că sancțiunea a fost aplicată cu vinovăție și în mod abuziv de către conducerea AAFR.
În drept, reclamanta a invocat, dispozițiile art. 72 cod civil rap. la art. 1357 și urm. Cod civil, O.G. nr. 26/2000, art. 194-195 C. proc. civ.
Cererea de chemare în judecată a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 300 lei.
La data de 27.10.2014, pârâta Asociația Artiștilor Fotografi din România a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta a apreciat că decizia de excludere a reclamantului din AAFR a fost dată cu respectarea prevederilor Regulamentului și Statutului AAFR. Reclamantului i s-a comunicat prin e-mail decizia de excludere, în conformitate cu prevederile art. 1.15 din Regulamentul de organizare și funcționare AAFR. De asemenea, pârâta a apreciat că fapta reclamantului este de o gravitate excepțională, acesta însușindu-și fără drept opera doamnei D. R..
Pârâta a invocat excepția lipsei de interes cu privire la primul capăt de cerere, deoarece reclamantului nu mai este membru al asociației pârâte.
La data de 28.11.2014, reclamantul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției lipsei de interes, cu motivarea că folosul practic pe care îl urmărește constă în înlăturarea piedicilor în vederea dobândirii unui drept garantat de Constituție, respectiv accesul neîngrădit la justiție.
Cu privire la nelegalitatea deciziei AAFR de excludere a reclamantului, acesta a reiterat și dezvoltat argumentele prezentate în cererea de chemare în judecată.
La termenul din 09.03.2015, pârâta a invocat excepția tardivității cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 25, rap. la art. 23 din OG nr. 26/2000.
Prin încheierea din 16.03.2015, instanța a respins excepția lipsei de interes, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată, a admis excepția tardivității, invocată de pârâtă, a respins ca tardiv formulată cererea reclamantului de constatare a nulității absolute a deciziei comitetului director al pârâtei privind sancționarea reclamantului cu excluderea din asociația pârâtă și a dispus continuarea judecății cu privire la capetele 1 și 3 ale cererii de chemare în judecată.
Instanța a încuviințat ambelor părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, apreciind că acestea sunt de natură să ducă la soluționarea procesului.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Printr-o decizie publicată pe site-ul pârâtei Asociația Artiștilor Fotografi din România la data de 09.05.2014, Comitetul Director al pârâtei a decis excluderea reclamantului F. C. P. din Asociația pârâtă și retragerea distincțiilor acestuia. În motivarea deciziei, Comitetul Director a reținut că reclamantul a înscris la cea de-a doua ediție a Salonului Internațional Cheltenham, Anglia, sub patronaj FIAP (Federația Internațională de Artă Fotografică), o fotografie intitulată „Starved”, care a fost acceptată la secțiunea „Natura”. În realitate, a susținut Comitetul Director, fotografia respectivă a fost realizată de doamna D. R. și poartă titlul original „Wedding gift”. Rezultatele salonului britanic au fost transmise participanților în data de 28 aprilie 2014, iar în aceeași zi, la ora 19:25, reclamantul a accesat site-ul oficial al pârâtei și a adăugat pe pagina sa personală noile sale acceptări. Rezultatele salonului din Cheltenham au fost făcute publice în data de 5 mai 2014, fiind anunțate titlurile lucrărilor premiate și admise, numele autorilor, dar și fotografiile respective.
Comitetul Director a mai reținut că doamna D. R. a sesizat conducerea pârâtei, dar și organizatorii salonului. La nivelul pârâtei au fost solicitate explicații din partea celor doi artiști fotografi, în timp ce partea britanică a închis pagina web în care au fost anunțate rezultatele și a anunțat investigarea unei posibile încălcări a regulamentului. După trei zile, pagina respectivă a fost redeschisă, iar fotografiile acceptate la toate secțiunile ale reclamantului au fost șterse. Conform noilor reglementări internaționale, numele celui ce încalcă regulamentul competiției este trecut pe o așa numită „listă roșie”, ceea ce conduce la blocarea accesului la alte saloane internaționale sub patronaj FIAP.
Pentru aceste motive, dar și față de atitudinea reclamantului, pe care Comitetul Director a apreciat-o nepotrivită, acesta a decis excluderea reclamantului din Asociația pârâtă.
În prezenta cauză, reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute a acestei decizii a Comitetului Director, însă această cerere de constatare a nulității absolute a fost respinsă ca tardivă, prin încheierea din 16.03.2015, prin urmare instanța nu mai are posibilitatea de a analiza dacă decizia Comitetului Director este sau nu legală ori dacă sunt reale sau nu susținerile din decizia respectivă. Cu toate acestea, reclamantul a formulat și alte capete de cerere, pe care instanța are obligația de a le analiza.
Astfel, reclamantul a solicitat să se constate nelegalitatea prevederilor art. 2.7 din Regulamentul de organizare și funcționare a Asociației pârâte. Conform acestor prevederi, hotărârile Comitetului Director al Asociației pârâte sunt definitive, irevocabile și incontestabile. Instanța constată că în temeiul art. 21 alin. (1) și (2) din Constituția României, orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. De asemenea, conform art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public și în termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa.
Instanța observă că prin prevederile art. 2.7 din Regulamentul de organizare și funcționare a Asociației pârâte, reclamantului i se suprimă dreptul de a se adresa justiției pentru contestarea unei decizii a Comitetului Director al Asociației pârâte. Prin urmare, reclamantul se regăsește în prezența unei ingerințe în dreptul său de a se adresa unei instanțe independente și imparțiale, constituite potrivit legii. Pentru a fi conformă cu art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ingerința respectivă trebuie să fie, în primul rând, prevăzută de lege. Or, instanța observă că nu există nicio dispoziție legală care să stabilească faptul că o decizie a Comitetului Director al unei asociații constituite potrivit OG nr. 26/2000 nu poate fi contestată în fața unei instanțe judecătorești. Din contră, prevederile Constituției României stabilesc exact contrariul, prin textele redate mai sus. De asemenea, și prevederile OG nr. 26/2000 stabilesc expres dreptul de a contesta în instanță deciziile Comitetului Director. Prin urmare, dispozițiile criticate din Regulamentul de organizare și funcționare adoptat la nivelul Asociației pârâte nu sunt conforme cu dispozițiile legale în vigoare, motiv pentru care instanța va constata nelegalitatea acestora.
Pârâta a invocat inadmisibilitatea capătului de cerere prin care se solicită constatarea nelegalității dispozițiilor art. 2.7 din Regulamentul de organizare și funcționare al Asociației pârâte, cu motivarea că hotărârea Comitetului Director de excludere a reclamantului din Asociația pârâtă a rămas definitivă. Practic, ceea ce pârâta susține este că reclamantul, nemaifiind membru asociat, nu mai poate solicita constatarea nelegalității unei dispoziții din Regulamentul de organizare și funcționare. Instanța observă, totuși, că aceleași argumente au fost invocate de pârâtă în susținerea excepției lipsei de interes, care a fost respinsă motivat de instanța de judecată. Prin urmare, această inadmisibilitate invocată de pârâtă este, de fapt, o reiterare a excepției lipsei de interes, dar sub o altă titulatură. Or, în condițiile în care instanța s-a pronunțat deja asupra excepției lipsei de interes, nu mai apreciază necesar să reia analiza realizată prin încheierea din 16.03.2015, argumentele invocate în susținerea excepției inadmisibilității, care sunt aceleași invocate în susținerea excepției lipsei de interes, fiind deja analizate.
Reclamantul a mai solicitat obligarea pârâtei la plata de daune morale, această solicitare fiind întemeiată pe prevederile răspunderii civile delictuale. Pentru a se reține condițiile răspunderii civile delictuale în sarcina pârâtei, instanța trebuie să rețină, în primul rând, săvârșirea de către aceasta a unei fapte ilicite. Conform susținerilor reclamantului din cererea de chemare în judecată și din concluziile scrise, fapta ilicită a pârâtei constă în modalitatea de adoptare a deciziei Comitetului Director și în inserarea în cuprinsul acesteia a unor afirmații de natură să lezeze onoarea reclamantului. Prin urmare, susținerea reclamantului este în sensul că fapta ilicită constă în adoptarea unei decizii ilicite, atât din punct de vedere formal, al procedurii de adoptare, cât și pe fond, din punct de vedere al informațiilor conținute de decizie. Cu toate acestea, instanța apreciază că nu are posibilitatea de a proceda la analiza legalității deciziei Comitetului Director, nici din punct de vedere al procedurii de adoptare, nici din punct de vedere al fondului deciziei, deoarece solicitarea reclamantului de anulare a acestei decizii a fost respinsă ca tardivă. Or, analiza legalității deciziei, la acest moment, ar echivala cu o ignorare a încheierii prin care solicitarea de anulare a acesteia a fost respinsă. Nemaiputând reține nelegalitatea deciziei, instanța reține netemeinicia susținerilor reclamantului, deoarece decizia respectivă, nefiind contestată în termen, a devenit definitivă și nu mai poate fi considerată o faptă ilicită, nici din punct de vedere formal, nici pe fond, pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtei.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata de daune morale, ca neîntemeiată.
În temeiul art. 453 C. proc. civ., instanța o va obliga pe pârâtă să achite reclamantului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 100 lei contravaloarea taxei judiciare de timbru aferente capătului de cerere admis și 200 lei contravaloarea redusă a onorariului de avocat. Instanța apreciază că nu este posibilă obligarea pârâtei la plata întregului onorariu de avocat suportat de reclamant, având în vedere că reclamantului i-a fost admis un singur capăt de cerere, ci un onorariu de 200 lei este suficient față de proporția în care cererea a fost admisă. În temeiul aceluiași text de lege, instanța îl va obliga pe reclamant să achite pârâtei suma de 992 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat. Instanța apreciază că nu se impune reducerea onorariului avocatului pârâtei, chiar dacă un capăt de cerere al acțiunii reclamantului a fost admis, având în vedere importanța vădit redusă, sub aspectul efectelor juridice asupra situației reclamantului, a capătului de cerere admis, în comparație cu capetele de cerere respinse.
În final, instanța va compensa cheltuielile de judecată până la concurența sumei celei mai mici, urmând ca în final reclamantul să achite pârâtei suma de 692 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de reclamantul F. C. P., CNP_, domiciliat în București, .. 13, ., sector 6, în contradictoriu cu pârâta Asociația Artiștilor Fotografi din România, CUI_, cu sediul ales la avocat E. A. D. în București, .. 7, ..
Constată nelegalitatea prevederilor art. 2.7 din Regulamentul de organizare și funcționare a Asociației Artiștilor Fotografi din România.
Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata de daune morale, ca neîntemeiată.
Obligă pe pârâtă să achite reclamantului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 100 lei contravaloarea taxei judiciare de timbru și 200 lei contravaloarea redusă a onorariului de avocat.
Obligă pe reclamant să achite pârâtei suma de 992 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Compensează cheltuielile de judecată până la concurența sumei celei mai mici, urmând ca în final reclamantul să achite pârâtei suma de 692 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu apel care se depune la Judecătoria sector 5 București în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A.-M. M.-L. G. D.
| ← Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 3244/2015.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2913/2015. Judecătoria... → |
|---|
