Ordin de protecţie. Sentința nr. 5768/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5768/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 20-08-2015 în dosarul nr. 5768/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5768
Ședința din Camera de Consiliu din data de 20.08.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: R. S. L.
GREFIER: F. Ț.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București a fost reprezentat de dna. procuror I. N..
Pe rol se află soluționarea cauzei de minori și familie privind reclamanta M. M. și pe pârâtul R. V., având ca obiect ordin de protecție.
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu au răspuns reclamanta, personal și asistat de apărător ales, cu împuternicire avocațială la dosar și apărător din oficiu, cu delegație la dosar și pârâtul, personal și asistat de apărător ales, cu împuternicire avocațială la dosar și apărător din oficiu, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cererii, stadiul procesual și modul de îndeplinire a procedurii de citare.
Instanța constată încetată delegația de reprezentare a apărătorilor din oficiu ai părților, având în vedere prezența apărătorilor aleși ai acestora, urmând a se pronunța prin încheiere cu privire la onorariile cuvenite.
Instanța procedează la verificarea identității părților, pe baza actelor de identitate prezentate.
Instanța constată că a fost depusă la dosarul cauzei întâmpinare, procedând la comunicarea către reclamantă a unui exemplar.
Instanța pune în discuție competența instanței sesizate.
Ambele părți, având pe rând cuvântul, apreciază că Judecătoria Sectorului 5 este competentă.
Instanța, constatând că este primul termen de judecată, având în vedere dispozițiile art.131 alin.1 C.pr.civ, procedează, din oficiu, la verificarea competenței sale și constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cerere, în conformitate cu dispozițiile art.25 alin.1 din Legea 217/2003.
Apărătorul reclamantei depune la dosarul cauzei o cerere precizatoare, însoțită de un set de înscrisuri.
Instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului invocată prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei de către apărătorul din oficiu al pârâtului.
Apărătorul reclamantei lasă la aprecierea instanței interpretarea dispozițiilor art. 5 din legea specială, în sensul interpretării cuprinsului noțiunii de ,,membru de familie,,.
Apărătorul pârâtului arată că nu menține excepția invocată de apărătorul din oficiu al pârâtului.
Instanța ia act de renunțarea pârâtului la excepția invocată prin întâmpinare, aceea a lipsei calității sale procesual pasive, urmând să verifice pe fondul cauzei în ceea ce privește calitatea de membru de familie a părților în cauză.
Apărătorul pârâtului solicită decăderea reclamantei din dreptul de a mai propune probe, în condițiile art. 254 C.pr.civ., arătând că nu există acordul expres al părții prevăzut de art. 254 alin. 2 pct. 4 C.pr.civ.
Apărătorul reclamantei solicită respingerea acestei cereri, arătând că propunerea și administrarea probelor la primul termen de judecată se poate face în condițiile art. 254 alin. 2 pct. 4 C.pr.civ., neconducând la amânare judecății cauzei, în condițiile în care înscrisurile au fost deja depuse la dosarul cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea excepției decăderii reclamantei din dreptul de a mai propune probe.
Instanța, deliberând asupra aspectului privind excepția decăderii reclamantei din dreptul de a mai propune probe, o respinge, având în vedere că reclamantei i s-a pus în vedere să complinească lipsurile cererii de chemare în judecată în sensul de a indica probele de care înțelege să se folosească până la acest termen de judecată.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în probațiune.
Apărătorul reclamantei solicită, în condițiile art. 254 rap. la art. 255 C.pr.civ., încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale cu doi martori, respectiv M. G. și M. N.. În cadrul probei cu înscrisuri, depune la dosar un set de înscrisuri, comunicând un exemplar și pârâtului. Totodată, solicită și emiterea unei adrese către secția de poliție din . comunica dacă există plângeri penale formulate de către părinții pârâtului și de fratele pârâtului împotriva pârâtului, în dovedirea atitudinii violente a acestuia din urmă, chiar și cu membrii familiei sale.
Apărătorul pârâtului solicită proba cu înscrisuri, proba cu planșe foto, depunând în acest sens un set de fotografii de la ultima vizită a pârâtului la minoră, respectiv 11.07.2015. Iar în ceea ce privește emiterea adresei către secția de poliție din . respectiva plângere penală a fost clasată.
Reprezentantul Ministerului Public nu se opune încuviințării probelor astfel cum au fost solicitate.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art.258 alin.1 raportat la art.255 alin.1 C.pr.civ., încuviințează ambelor părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și reclamantei și proba testimonială cu doi martori, apreciindu-le ca fiind pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, respingând proba cu emiterea adresei către secția de poliție din . utilă soluționării cauzei.
La interpelarea instanței, reclamanta arată că pârâtul a exercitat violențe psihice și verbale asupra minorei, încercând să o ia cu forța din brațele sale, iar asupra sa a exercitat violențe psihice, verbale și fizice în data de 25.07.2015 când a încercat să ia minora cu forța, îmbrâncind-o, iar pe data de 11.07.2015 a manifestat violențe psihice și fizice.
Instanța procedează la audierea martorei M. N., declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosar.
La interpelarea instanței martorul M. G. precizează că există o plângere penală înregistrată de către el împotriva pârâtului și că se află în relații de dușmănie cu pârâtul din cauza a ceea ce se întâmplă între părți.
Reprezentantul Ministerului Public se opune audierii martorului M. G., existând o relație de dușmănie între acesta și pârât.
Apărătorul reclamantei susține că se impune audierea martorului, acea plângere penală fiind formulată pentru minor.
Apărătorul pârâtului se opune audierii martorului, existând o relație de dușmănie între martor și pârât.
Instanța, față de susținerile martorului referitor la existența unei plângeri penale formulate de către acesta împotriva pârâtului, în temeiul dispozițiilor art. 315 alin.1 pct. 3 C.pr.civ., va respinge proba testimonială cu audierea martorului M. G..
Apărătorul pârâtului solicită emiterea unei adrese către Secția 18 Poliție pentru a comunica motivul sesizării din datele de 11.07.2015, respectiv 25.07.2015.
La interpelarea instanței, pârâtul arată că motivul pentru care a sunat la Serviciul 112 la datele respective este că nu s-a putut înțelege de vorbă bună cu reclamanta, aceasta îl filma, iar după ce s-a prezentat poliția lucrurile s-au calmat, poliția solicitându-i reclamantei să îi permită pârâtului accesul la minoră. Menționează că nu a fost aplicată nicio sancțiune.
Reprezentantul Ministerului Public arată că, față de precizările pârâtului, nu mai este utilă emiterea adresei către Secția 18 Poliție.
Apărătorul reclamantei nu se opune, precizând că nu a fost formulată nicio plângere pentru nerespectarea hotărârii judecătorești.
Instanța față de precizările părților respinge cererea de a se emite adresă către Secția 18 Poliție ca nefiind utilă soluționării cauzei.
Nemaifiind alte cererii sau alte probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Apărătorul reclamantei solicită admiterea cererii astfel cum a fost precizată la acest termen de judecată și emiterea ordinului de protecție pe o durată de 6 luni, iar pârâtul să fie obligat la respectarea interdicțiilor prevăzute la pct.1-7 din cererea precizatoare. În acest sens, arată că probele administrate, respectiv înscrisuri și martori, sunt suficiente pentru admiterea acțiunii. Cu privire la situația de fapt, arată că din relația consensuală a părților a rezultat minora, pe care pârâtul a văzut-o pentru prima dată după 3 ani, minora reacționând cu reținere. Astfel cum rezultă din decizia Tribunalului Prahova, arată că reclamanta nu s-a opus ca pârâtul să aibă legături personale cu minora. Referitor la incidentul petrecut în data de 25.07.2015, deși este izolat, apreciază că există suficiente dovezi ce conduc la necesitatea emiterii ordinului de protecție față de minoră, mai presus de dreptul pârâtului de a avea legături personale cu minora aflându-se interesul copilului de a beneficia de o atmosferă liniștită. Pârâtul a abuzat de o hotărâre judecătorească, manifestând o atitudine violentă, iar din analiza art. 4 din Legea 217/2003 apreciază că această violență verbală are un efect de lungă durată asupra minorei. Cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat și contravaloarea cheltuielilor de transport pe ruta Ploiești – București, București – Ploiești.
Apărătorul pârâtului solicită respingerea cererii ca neîntemeiată, aceasta fiind în contradicție cu decizia Tribunalului Prahova. Totodată, arată că a mai existat o altă cerere de emitere a ordinului de protecție introdusă pe rolul Judecătoriei Ploiești, ce a fost însă respinsă, ca nedovedită. Fără cheltuieli de judecată.
Apărătorul reclamantei, în replică, arată că existența unei cereri anterioare nu conduce la inadmisibilitatea prezentei cereri.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii ca inadmisibilă față de prevederile Legii 217/2003 și având în vedere calitatea părților, iar în subsidiar ca nefondată, arătând că cererea privind emiterea ordinului de protecție nu a fost dovedită. Mai mult, apreciază că această cerere de emitere a ordinului de protecție pentru minoră este inadmisibilă având în vedere existența hotărârii judecătorești definitive pronunțată de Tribunalul Prahova. În ceea ce privește cererea privind emiterea ordinului pentru reclamantă, arată ca cererea nu este dovedită, conflictul dintre părți avându-și originea în nerespectarea unei hotărâri judecătorești.
Față de probele administrate în cauză, apreciază că cererea nu este susținută, că nu a fost dovedită violența față de reclamantă pentru ca instanța să aprecieze că se impune emiterea ordinului.
În temeiul art.394 C.pr.civ., instanța, fiind lămurită, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 la data de 30.07.2015, reclamanta M. M., in contradictoriu cu pârâtul R. V., a solicitat emiterea unui ordin de protecție prin care să se instituie următoarele măsuri: obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii victimei sau față de alte rude ale acesteia, față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate, interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul R. V. este tatăl fiicei sale de 4 ani, care prevalându-se de o hotărâre judecătorească, se prezintă la domiciliul reclamantei și acționează violent verbal, fizic și psihologic asupra fetiței care nu îl cunoaște ca tată, astfel că minora este speriată de acesta. Astfel, în data de 11.07.2015 și 25.07.2015, pârâtul a manifestat un comportament verbal violent în mod nejustificat, precum și fizic, lovind fetița care era în brațele reclamantei, în sensul că pârâtul a început să o tragă pe minoră de mânuțe în încercarea de a o lua din brațele reclamantei, fără a ține cont de plânsul și spaima provocată fetiței.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 217/2003.
În data de 19.08.2015, pârâtul R. V., prin apărător din oficiu, a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, iar pe cale de excepție a invocat lipsa calității procesual pasive a pârâtului, față de dispozițiile art. 5 din Legea 217/2003, arătând că această condiție impusă de lege reprezintă o premisă de admisibilitate, iar din cererea de chemare în judecată rezultă că pârâtul (care nu are calitatea de soț/fost soț) nu mai locuiește cu reclamanta, motiv pentru care acesta nu se încadrează în prevederile art. 5 lit. c din Legea 217/2003.
Pe fondul cauzei, solicită respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că nu există o stare de pericol pentru viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea reclamantei sau a minorei, de natură să impună instituirea măsurilor solicitate, apreciind că reclamanta prezintă situația într-o manieră exagerată.
În apărare, a solicitat proba cu înscrisuri.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 și urm. C.pr.civ, art. 23 și urm. din Legea 217/2003.
În data de 18.08.2015, pârâtul R. V., personal, a depus prin serviciul registratură, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei ca neîntemeiată invocând decăderea reclamantei din dreptul de a mai propune și administra probe în prezenta cauză.
În motivare a arătat că nu sunt adevărate și nici dovedite susținerile reclamantei cum că ar avea o atitudine violentă fizică și verbală ori că ar fi amenințat-o. A precizat că reclamanta refuză să accepte ceea ce dispozițiile legale consacră cu claritate, dreptul său de a avea legături personale cu fiica sa și dreptul fiicei sale de a menține relații personale cu părinții săi. A mai arătat pârâtul că de câteva ori reclamanta i-a permis să petreacă puțin timp cu minora, iar în acest timp minora nu a fost în nici un fel speriată, nu a plâns, s-a jucat cu pârâtul, a râs.
În apărare, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, precum și proba cu interogatoriul reclamantei.
În drept, a invocat dispozițiile art 205 C.pr.civ.
La termenul de judecată din data de 20.08.2015, reclamanta a depus la dosarul cauzei o cerere precizatoare.
Instanța a administrat in cauză, la solicitarea ambelor părți, proba cu înscrisuri, iar pentru reclamantă și proba testimonială cu audierea martorului M. N..
În cadrul probei cu înscrisuri au fost depuse: decizia civilă nr. 1132/18.03.2015 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._/281/2012 (f.21-29), extras portal privind dosarul nr._/281/2012 (f.30), adresa emisă de Postul de Poliție Păulești (f.31), adresa emisă de Secția 19 Poliție (f.32), adresă emisă de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova către pârât (f.33), cupon de plată ajutor de șomaj (f.34), chitanțe privind plata pensiei de întreținere către minoră (f.35-37), rezoluția din data de 20.06.2012 pronunțată în dosarul nr. 760/P/2012 de către P. de pe lângă Judecătoria Ploiești (f.39), adresa nr._/12.08.2015 emisă de Secția 18 Poliție (f.41), certificat de naștere minora R. R. (f.48), certificat de grefă privind existența dosarului_/281/2012 pe rolul Curții de Apel Ploiești (f.49), evaluare psihologică a minorei R. R. (f.52), planșe foto (fila 62).
Analizând materialul probator administrat in cauză, instanța reține următoarele:
În urma relației de concubinaj dintre părți care s-a încheiat în anul 2012, a rezultat minora R. R., născută la data de 15.06.2011 (f.48).
În prezent între părți există dosarul nr._/281/2012 ce are ca obiect exercitarea autorității părintești, stabilirea locuinței minorei precum și încuviințarea unui program de legături personale dintre minoră și pârâtul din prezenta, cauza aflându-se pe rolul Curții de Apel Prahova în recurs. În acest dosar a fost pronunțată Decizia civilă nr. 1132/18.03.2015 de Tribunalul Prahova (f.21-29), prin care a fost stabilit în favoarea pârâtului unui program de legături personale cu minora R. R..
Prin prezenta cerere, formulată în nume propriu dar și în numele minorei R. R., reclamanta solicită a se lua măsuri împotriva pârâtului care ar exercita violențe fizice, verbale și psihologice față de reclamantă și minoră cu ocazia vizitelor pe care pârâtul le face pentru a o vizita pe minoră.
În acest sens reclamanta a susținut că în data de 11.07.2015 și în data de 25.07.2015 pârâtul a adoptat o atitudine violentă, minora speriindu-se fiind nevoită să apeleze la organele de poliție în data de 25.07.2015.
În drept, conform dispozițiilor art. 23 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței, ca în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să dispună, una sau mai multe măsuri cu caracter provizoriu, respectiv obligații sau interdicții astfel cum acestea sunt enumerate la lit. a) – h) din alin. 1 al art. 23.
Legea nr. 217/2003 prevede posibilitatea luării măsurilor respective pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, iar potrivit art. 5 lit. a și c, în sensul Legii nr. 217/2003, prin membru de familie se înțeleg și „ascendenții și descendenții” precum și „persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți, în cazul în care conviețuiesc”.
Art. 3 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 prevede că există violență în familie atunci când un membru de familie exercită împotriva altui membru al aceleiași familii, orice acțiune sau inacțiune intenționată, manifestată fizic sau verbal, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv dacă amenință cu asemenea acte, constrânge, sau privează în mod arbitrar de libertate.
În cauză, reclamanta nu a făcut dovada existenței din partea pârâtului a unor acte de violență fizică și psihică, în sensul art.3 din Legea nr.217/2003, exercitate asupra victimei reclamante și asupra minorei, violențe care să fi pus în pericol viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea acesteia. Instanța apreciază că prevederile art.3 trebuie interpretate prin raportare la dispozițiile art.23 din legea nr.217/2003, în sensul că actele de violență generează o stare de pericol pentru victimă, pericol care trebuie să fie actual la momentul formulării cererii de emitere a ordinului de protecție.
În cauză a fost administrată proba testimonială cu martora M. N. (f.63), mama reclamantei care a relatat despre incidentul din data de 25.07.2015, la cel din data de 11.07.2015 nefiind prezentă. Deși martora a arătat că din cauza atitudinii pârâtului care a chemat organele de poliție și a încercat să o tragă pe minoră din brațele reclamantei, îmbrâncind-o pe aceasta, minora s-a speriat, fiindu-i frică de acesta, instanța reține că nu poate fi trecut cu vederea aspectul că între părțile din prezenta cauză se poartă un litigiu având ca obiect raporturile dintre minoră și părinți, reclamanta solicitând ca prezența fizică a pârâtului în preajma minorei să fie cât mai redusă, astfel cum rezultă și din conținutul Deciziei civile nr. 1132/18.03.2015.
În acest context, instanța tinde să aprecieze că declarația martorei este marcată de un puternic subiectivism, aceasta putând fi influențată de fiica pentru a prezenta în mod exagerat evenimentele la care a fost de față, tocmai pentru a-i limita pârâtului accesul la minoră. Nu poate fi trecut cu vederea nici aspectul că între soțul martorei și pârât există o situație conflictuală, marcată prin formularea de plângeri penale împotriva pârâtului (f.39), acest aspect rezultând și din declarația orală a numitului M. G..
Pe de altă parte, împrejurarea că reclamanta nu a fost total onestă în prezentarea circumstanțelor celor două incidente rezultă și din declarația martorei M. N. dar și din susținerile pârâtului, rezultând că intervenția organelor de poliție a fost solicitată nu de către reclamantă ci de către pârât, acesta motivând că reclamanta îl filma cu telefonul, neputându-se înțelege cu aceasta.
Pe de altă parte instanța reține că în cauză nu s-a făcut dovada că violențele exercitate de către pârât asupra minorei sau asupra reclamantei au avut o astfel de intensitate încât acestea să se afle într-o stare de pericol iminent, din planșele foto depuse de către pârât (f.62) rezultând că minora nu este mereu speriată și timorată în prezența acestuia, putându-se realiza cel puțin o apropiere fizică.
Pe de altă parte instanța are în vedere că reclamanta nu a reușit să facă dovada că între aceasta și pârât ar exista o relație de familie atât timp cât aceștia nu mai conviețuiesc din anul 2012, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 5 lit.c din Legea nr. 217/2003.
Instanța reține că este evidentă relația tensionată între cele două părți, dovadă stând numeroasele cererii formulate în justiție (f.21-30), sesizări la poliție sau la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova (31-33), iar conflictele dintre acestea nu pot fi gestionate astfel încât să nu o afecteze pe minoră. Totodată, cererea de emitere a unui ordin de protecție nu poate fi admisă decât în situații excepționale și nu poate urmări în nici un caz preconstituirea de probe pentru o altă cauză având ca obiect stabilirea programului de legături personale dintre un părinte și un copil.
Astfel, instanța nu poate să treacă cu vederea și motivele prezentate în cerere de către reclamantă care susține faptul că pârâtul este un străin pentru minoră, că acesta nu își achită obligația de întreținere către aceasta, motive ce țin de fondul litigiilor dintre părți.
Prin urmare nu se justifică luarea unor măsuri restrictive împotriva pârâtului de natură să-i obstrucționeze accesul la minoră, atât timp cât ambii părinți trebuie să depună eforturi și să o pregătească pe minoră în vederea realizării vizitelor pârâtului, în special reclamanta care fiind persoana cea mai apropiată de minoră, are la dispoziție resursele necesare pentru a o face pe aceasta să-l accepte pe tatăl său și să-l integreze în viața sa. De asemenea și pârâtul este dator să adopte o conduită răbdătoare cu minora și să-i acorde timpul necesar în vederea stabilirii unei legături afective cât mai apropiate.
Însă a se emite ordinul de protecție împotriva pârâtului în situația în care nu s-a dovedit fără nicio urmă de îndoială că viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea minorei este pusă în pericol iminent datorită comportamentului violent al acestuia, ar aduce atingere dreptului la viață privată, reglementat de art. 71 C.civ. și art. 8 CEDO.
Pentru aceste motive instanța urmează să respingă cererea ca neîntemeiată.
În baza art. 82 din Legea nr. 51/1995 și art. 2 alin. 1 pct. 1 lit. m) din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților încheiat între Ministerul Justiției și U.N.B.R., în vigoare începând cu data de 06.06.2015, instanța va stabili suma de 130 lei cu titlu de onorariu cuvenit avocatului P. S., care a fost numită pentru a acorda asistență juridică pârâtului și suma de 130 lei pentru avocat E. D., numită pentru a acorda asistență juridică reclamantei, onorarii ce se vor achita din fondurile Ministerului Justiției.
Având în vedere că reclamanta a solicitat prin cererea de emitere a ordinului de protecție numirea unui apărător din oficiu care s-a prezentat la termenul de astăzi iar reclamanta și-a angajat și apărător ales, instanța o va obliga pe aceasta la plata către Stat a sumei de 130 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, acestea fiind datorate culpei reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamanta M. M., CNP_, cu domiciliul în București, ., ., ., sector 5, în contradictoriu cu pârâtul R. V., CNP_, cu domiciliul în comuna Păulești, ., jud. Prahova, ca neîntemeiată.
Stabilește suma de 130 lei cu titlu de onorariu cuvenit avocatului P. S., care a fost numită pentru a acorda asistență juridică pârâtului și suma de 130 lei pentru avocat E. D., numită pentru a acorda asistență juridică reclamantei, onorarii ce se vor achita din fondurile Ministerului Justiției.
Obligă reclamanta la plata către stat a sumei de 130 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat numit din oficiu.
Ia act că pârâtul nu solicită cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 3 zile de la pronunțare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 5.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.08.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. S. L. F. Ț.
Red.RL, 2 ex/24.08.2015
| ← Ordin de protecţie. Sentința nr. 5770/2015. Judecătoria... | Ordin de protecţie. Sentința nr. 7481/2015. Judecătoria... → |
|---|
