Pensie întreţinere. Sentința nr. 4300/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 4300/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 4300/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4300

Ședința publică din 04.06.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - V. E. S.

GREFIER – V. L. D.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamantul M. F. și pe pârâta M. A., având ca obiect pensie de întreținere.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea de către reclamant, la data de 14.05.2015, prin intermediul Serviciului Registratură, a unei cereri de reluare a judecății cauzei, acesta solicitând și judecarea cauzei în lipsă, după care:

Instanța constată faptul că s-a solicitat repunerea cauzei pe rol, precum și judecarea cauzei în lipsă. Totodată, având în vedere motivul suspendării cauzei, precum și obiectul cauzei, respectiv pensie de întreținere, dispune redeschiderea judecății și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de 24.10.2014, sub nr._, reclamantul M. F., în contradictoriu cu pârâta M. A., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate încetată obligația de plată a pensiei de întreținere stabilite în sarcina sa și în favoarea pârâtei prin sentința civilă nr.3959/08.06.2006 a Judecătoriei Sectorului 5 București.

În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că fiica sa a terminat studiile, iar în luna iunie 2014 a împlinit vârsta de 26 ani.

Cererea nu a fost motivată în drept.

În dovedirea cererii, reclamantul a atașat înscrisuri.

La termenul de judecată din data de 04.06.2015 instanța a rămas în pronunțare pe cererea de chemare în judecată.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3959/08.06.2006 a Judecătoriei Sectorului 5 București.

s-a admis cererea formulată de reclamanta M. A. împotriva pârâtului M. F., acesta fiind obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea fiicei sale majore, în cuantum de 450 lei lunar, începând cu data majoratului acesteia și până la terminarea studiilor liceale ale acesteia, reținându-se că reclamanta era la acel moment elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „G. L.”.

În drept, instanța reține că potrivit art. 499 alin. 3 Cod civil, părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.

Potrivit art. 516 alin.1 C.civ., „Obligația de întreținere există între soț și soție, rudele în linie dreaptă, între frați și surori, precum și între celelalte persoane anume prevăzute de lege.”, iar conform art. 524 C.civ. ,, Are drept la întreținere numai cel care se află în nevoie, neputându-se întreține din munca sau din bunurile sale.”.

Instanța are în vedere că pârâta este născută la data de 02.06.1988, astfel încât acesta a împlinit vârsta de 26 de ani, vârsta maximă până la care poate beneficia de întreținere din partea părintelui său și nu a făcut dovada că se află în nevoie,neputându-se întreține din munca sau din bunurile sale.

Având în vedere aceste considerente instanța constată că nu mai sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru acordarea pensiei de întreținere și va dispune sistarea pensiei de întreținere începând cu data 02.06.2014, când pârâta a împlinit vârsta de 26 de ani.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamantul M. F., CNP_, cu domiciliul în comuna Dobroești, ., jud. Ilfov, în contradictoriu cu pârâta M. A., CNP_, cu domiciliul în București, ., ., ., sector 5.

Constată încetată obligația de plată a pensiei de întreținere stabilite în sarcina reclamantului și în favoarea pârâtei prin sentința civilă nr.3959/08.06.2006 a Judecătoriei Sectorului 5 București începând cu data de 02.06.2014.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 5 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 4300/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI