Ordin de protecţie. Sentința nr. 5770/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 5770/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 20-08-2015 în dosarul nr. 5770/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5770

Ședința din Camera de Consiliu din data de 20.08.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE –R. S. L.

GREFIER – F. Ț.

Din partea Ministerului Public – P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 a participat dna. procuror I. N..

Pe rol soluționarea cauzei de minori și familie privind pe reclamanta P. F. și pe pârâtul P. N., având ca obiect ordin de protecție.

La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu au răspuns părțile,personal și asistate de apărători din oficiu.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cererii, stadiul procesual și modul de îndeplinire a procedurii de citare.

Instanța procedează la verificarea identității părților, pe baza actelor de identitate prezentate.

Apărătorul pârâtului solicită să se ia act de renunțarea reclamantei la judecarea cererii, arătând că părțile s-au împăcat în urma unei proceduri de mediere.

Reclamanta, personal, solicită să se ia act de renunțarea sa la judecarea cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a cererii de renunțare, urmând ca instanța să ia act de intervenirea acestui incident procedural.

Apărătorii din oficiu ai părților solicită ca instanța să se pronunțe pe onorariul cuvenit.

Instanța rămâne în pronunțare pe cererea de renunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 la data de 13.08.2015, reclamanta P. F., în contradictoriu cu pârâtul P. N., a solicitat emiterea unui ordin de protecție prin care să se instituie următoarele măsuri: evacuarea temporară a pârâtului din locuință, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate, obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii victimei sau față de alte rude ale acesteia, față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate, interdicția pentru pârât de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care victima le frecventează ori le vizitează periodic, interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima, obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute și încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora, respectiv suportarea de către pârât a chiriei și/sau a întreținerii pentru locuința temporară unde victima, copiii minori sau alți membri ai familiei locuiesc ori urmează să locuiască din cauza imposibilității de a rămâne în locuința familială.

Cererea nu a fost motivată în fapt.

Cererea nu a fost motivată în drept.

La termenul de judecată din data de 20.08.2015, reclamanta a formulat cerere de renunțare la judecarea cauzei, arătând că a intervenit împăcarea părților, cerere pe care instanța a rămas în pronunțare.

Potrivit art. 406 alin.1 C. reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.

Având în vedere manifestarea de voință a reclamantei care a arătat la termenul de astăzi că înțelege să renunțe la judecata cererii, instanța față de disp.art. 406 alin.1 C. va lua act de renunțare.

În baza art. 82 din Legea nr. 51/1995 și art. 2 alin. 1 pct. 1 lit. m) din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților încheiat între Ministerul Justiției și U.N.B.R., în vigoare începând cu data de 06.06.2015, instanța va stabili suma de 130 lei cu titlu de onorariu cuvenit avocatului O. M., care a acordat asistență juridică pârâtului și suma de 130 lei pentru avocat O. Ani M., care a acordat asistență juridică reclamantei, onorarii ce se vor achita din fondurile Ministerului Justiției.

Reținând culpa procesuală a reclamantei care a formulat cerere de renunțare la judecată după ce s-a procedat la numirea apărătorilor din oficiu care s-au prezentat la termenul de judecată, instanța o va obliga la plata către stat a sumei de 260 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorarii avocați numiți din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Ia act de renunțarea la judecata cererii formulată de reclamanta P. F., CNP_, cu domiciliul în București, ., sector 5, în contradictoriu cu pârâtul P. N., CNP_, cu domiciliul în București, ., sector 5.

Stabilește suma de 130 lei cu titlu de onorariu cuvenit avocatului O. M., care a acordat asistență juridică pârâtului și suma de 130 lei pentru avocat O. Ani M., care a acordat asistență juridică reclamantei, onorarii ce se vor achita din fondurile Ministerului Justiției.

Obligă reclamanta la plata către stat a sumei de 260 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorarii avocați numiți din oficiu.

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 5.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.08.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

R. S. L. F. Ț.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordin de protecţie. Sentința nr. 5770/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI