Partaj judiciar. Sentința nr. 7103/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7103/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 07-10-2015 în dosarul nr. 7103/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.7103

Ședința publică din data de 07.10.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. D.

GREFIER: A. S.

Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta-pârâtă C. D. G. în contradictoriu cu pârâtul G. I. și pârâta-reclamanta A. (fostă P.) A., având ca obiect „partaj judiciar”.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentantul reclamantei, avocat M. N. (fila 1 - din dosarul declinat), cu împuternicire avocațială aflată la dosarul cauzei, pârâta-reclamantă A. (fostă P.) A., personal și asistată de avocat G. A., cu delegatie de substituire depusă la dosar în ședință publică și pârâtul G. I. prin apărător A. Enahce, cu împuternicire avocatială depusă la dosar, de asemenea în ședință publică.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței lipsa relatiilor solicitate Judecătoriei sectorului 4 București prin adresa dispusă la termenul de judecată anterior.

Apărătorul pârâtei-reclamante A. (fostă P.) A. depune la dosar, în ședință publică, certificatul de deces . nr._ emis pe numele A. L. precum și sentința civilă nr.930/08.02.1996 pronunțată de către Judecătoria sectorului 5 București în dosarul nr._/1995; se comunică reclamantei-pârâte și pârâtului G. I. prin apărători câte un exemplar al acestor înscrisuri.

Apărătorul pârâtului G. I. solicită instanței să pună în vedere reprezentantului pârâtei-reclamante A. (fostă P.) A. să certifice pentru conformitate cu originalul înscrisurile depuse la dosar la acest termen de judecată.

La solicitarea instanței, în timpul ședintei de judecată, apărătorul pârâtei-reclamante A. (fostă P.) A. certifică pentru conformitate cu originalul înscrisurile depuse la dosar.

Apărătorul pârâtei-reclamante A. (fostă P.) A. arată că, cererea prin care s-a solicitat constatarea calitătii de unic moștenitor a defunctului A. L. a fost initial introdusă pe rolul Judecătoriei sectorului 5 fiind ulterior declinată la Judecătoria sectorului 4.

Instanța, constatând că ultimul domiciliu al defunctului A. L. a fost in sectorul 4, invocă din oficiu exceptia necompetentei teritoriale și acordă cuvântul asupra acesteia.

Apărătorul reclamantei-pârâte arată că există un certificat de moștenitor emis de pe urma defunctului A. R.-C. din cuprinsul căruia rezultă că ultimul domiciliu al acestui defunct a fost în sectorul 5.

Instanța atrage atentia apărătorului reclamantei-pârâte să formuleze concluzii asupra excepției necompetentei teritoriale, invocată din oficiu.

Apărătorul reclamantei-pârâte arată că, astfel cum s-a stabilit prin sentina pronunțată initial de către Judecătoria sector 4 București, dispozitiile art.117 C. nu sunt aplicabile întrucât au caracter general în raport cu prevederile art.118 C.p.c. care au un caracter special; astfel, retinându-se faptul că defunctul A. L. a avut ultimul domiciliu în sectorul 5, apreciază ca fiind incidente disp.art.118 C.p.c., Judecătoria sectorului 5 fiind competentă să soluționeze prezenta cerere.

Apărătorul pârâtului G. I. arată că, în raport de disp.art.118 C.p.c. si de faptul că, ultimul domiciliu al defunctului A. R. C. a fost în sectorul 5, Judecătoria sectorului 5 este competentă cu solutionarea acestui litigiu.

Apărătorul reclamantei-pârâte solicită instanței a avea în vedere la momentul deliberării și faptul că, bunurile ce formează obiectul prezentului dosar sunt cele mentionate în cuprinsul certificatului de moștenitor emis de pe urma defunctului A. R. C., nefiind puse în discutie bunurile rămase de pe urma defunctului A. L..

Apărătorul pârâtei-reclamante A. (fostă P.) A. arată că, iesirea din indiviziune vizează și un apartament situat în . asemenea, ultimul domiciliu al defunctului A. L. a fost în sectorul 4, astfel cum rezultă din cuprinsul sentintei depusă la dosar, prin care această instanță și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei sectorului 4; mentionează că, sunt 2 defuncti iar majoritatea bunurilor ce formează obiectul partajului sunt situate pe raza sectorului 4, în spetă fiind incidente disp.art.118 alin.2 C.p.c. fiind o competentă alternativă; apreciază că Judecătoria sectorului 5 este competentă să solutioneze prezenta cauză.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea depusă pe rolul Judecătoriei sectorului 4la data de 01.10.2014 reclamanta C. D. G. (CNP_) a chemat în judecată pe pârâții G. I. (CNP_) și A. (fostă P.) A. (CNP_), pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună partajul bunurilor rămase de pe urma decesului defunctului A. R. C., cu ultimul domiciliu în sectorul 5.

La data de 02.03.2015 (fila 101), pârâta A. (fostă P.) A. (CNP_) a formulat întâmpinare și cerere reconvențională.

Arată că aceasta este succesoarea autorului său A. L., cu ultimul domiciliu în București, ., sector 4.

Arată că în opinia sa, cererea principală are ca obiect ieșirea din indiviziune asupra bunurilor lăsate în urma defuncților autori A. L. și A. R. C..

Pe cale reconvențională, a solicitat introducerea în cauză a doamnei G. M. R. I., în calitate de legatară cu titlu universal potrivit testamentului autentificat sub numărul 375/27.09.2007 de Biroul Notarial Notas.

La data de 20.04.2015 (fila 124), reclamanta a formulat un punct de vedere cu privire la competența Judecătoriei sectorului 4 de a soluționa prezenta cerere, arătând că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 118 alin. (1) pct. 2 C. întrucât prezenta cerere are ca obiect ieșirea din indiviziune, iar nu dezbatere succesorală.

Arată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 117 și art. 116 C., referitoare la locul situării imobilului.

În ședința din 07.05.2015, instanța a invocat din oficiu și a rămas în pronunțare cu privire la excepția lipsei competenței teritoriale absolute a Judecătoriei sectorului 4 București.

Prin sentința civilă nr.6737/21.05.2015 Judecătoria sectorului 4 București a admis exceptia necompetentei teritoriale și a dispus declinarea cauzei în vederea solutionării către Judecătoria sectorului 5 București.

Urmare a dispozitiilor acestei sentinte civile cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01.07.2015, sub acelasi număr.

La termenul de judecată de față Judecătoria sectorului 5 București a invocat exceptia necompetenței teritoriale.

Analizând actele dosarului din perspectiva acestei exceptii și respectiv a conflictului negativ de competenta constatat în cauză, instanța reține următoarele:

Analizând cu prioritate această excepție, potrivit art. 248 C., instanța reține că potrivit art. 118 C., (1) În materie de moștenire, până la ieșirea din indiviziune, sunt de competența exclusivă a instanței celui din urmă domiciliu al defunctului: 1. cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozițiilor testamentare; 2. cererile privitoare la moștenire și la sarcinile acesteia, precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia; 3. cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului împotriva vreunuia dintre moștenitori sau împotriva executorului testamentar. (2) Cererile formulate potrivit alin. (1) care privesc mai multe moșteniri deschise succesiv sunt de competența exclusivă a instanței ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncți.

În speță, instanța reține că a fost investită de reclamantă cu o cerere de ieșire din indiviziune de pe urma defunctilor autori comuni, cum chiar mentioneaza in cererea de chemare in judecata, respectiv A. R. C., cu ultimul domiciliu în sectorul 5, si A. L..

Este vorba asadar despre bunurile de impartit ramase de pe urma a doi defuncti, mosteniri deschise succesiv. Cf art 118 alin 2 cprc, este stabilita o competenta alternativa in acest caz, si anume cererile formulate potrivit alin. (1) care privesc mai multe moșteniri deschise succesiv sunt de competența exclusivă a instanței ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncți.

Judecatoria sector 4 a invocat din oficiu necompetenta teritoriala si a declinat cauza in virtutea faptului ca ultimul domiciliu al defunctului A. L. ar fi fost pe raza teritoriala a sectorului 5, la fel ca ultimul domiciliu al celuilalt defunct, A. R. C..

Instanta de fata retine insa ca ultimul domiciliu al defunctului A. L. a fost pe raza teritoriala a sectorului 4, iar nu 5, iar pe de alta parte in cazul unei competente alternative, cf art 116 cpr, alegerea de instanta revine reclamantului, fara ca instanta din oficiu sa poata invoca necompetenta unei instante deopotriva competenta.

Astfel, retinem ca ultimul domiciliu al defunctului A. L. a fost pe raza teritoriala a sectorului 4, nu 5, astfel cum rezulta din certificatul de deces . nr._ emis pe numele A. L. precum și sentința civilă nr.930/08.02.1996 pronunțată de către Judecătoria sectorului 5 București în dosarul nr._/1995.

In cuprinsul acestei sentinte se mentioneaza ca insusi paratul, defunct in prezent, A. R. C. a invocat necompetenta legata de ultimul domiciliu al numitului A. L., cunoscand bine situatia rudei sale, si se retine ca ultimul domiciliu al defunctului A. L. a fost in . sector 4, fapt retinut si prin sentinta civila 1306/1992 a judecatoriei B. V..

Aceste aspecte sunt contrare celor mentionate de judecatoria sector 4 Bucuresti in sentinta de declinare~~ în eventualitatea unei erori materiale, părțile aveau posibilitatea să ceară corectarea acesteia sau eventual părțile puteau să depună la dosar sentința prin care Judecătoria sectorului 5, la care a ajuns cauza după declinare de la Judecătoria B., a declinat la rândul său competența în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București, cu motivarea că ultimul domiciliu al defunctului este situat în sectorul 4~~Or, de aceasta data tocmai aceasta sentinta de declinare s-a depus la dosar si rezulta foarte clar ca ultimul domiciliu al defunctului A. L. a fost situat în sectorul 5.

Prin urmare, instanța constata că ultimele domicilii ale defuncților A. L. și A. R. C. au fost situate în sectorul 4 si respectiv sectorul 5 București.

Cf art 118 alin 2 cprc, in acest caz este vorba despre o competenta alternativa, si anume cererile formulate potrivit alin. (1) care privesc mai multe moșteniri deschise succesiv sunt de competența exclusivă a instanței ultimului domiciliu al oricăruia dintre defuncți.

Cf art 116 cprc, alegerea de competenta apartine reclamantului, fara ca instanta sa poata invoca din oficiu necompetenta, cum a dispus judecatoria sector 4.

Reclamantul a ales judecatoria sector 4 deopotriva competenta teritorial dat fiind ultimul domiciliu al unui dintre cei doi defuncti, numitul A. L..

Față de aceste precizări, instanța urmează să admită excepția lipsei competenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 5 București și să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București.

De asemenea, instanța arată că nu se va mai pronunța nici în privința celorlalte excepții invocate și nici cu privire la introducerea în cauză a doamnei G. M. R. I., aceste aspecte fiind de resortul unei instanțe competente.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite exceptia necompetentei teritoriale.

Declina competenta de solutionare a cauzei privind pe reclamanta-pârâtă C. D. G. (CNP_), cu domiciliul în București, .. M., nr. 19, sector 5 și cu domiciliul ales în București, .. 6A, ., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă A. (fostă P.) A. ( CNP_), cu domiciliul în București, .. 327, ., . și pârâtul G. I. (CNP_), cu domiciliul în București, .. 66, sector 2, in favoarea Judecatoriei sector 4 Bucuresti.

Constata ivit conflict negativ de competenta si inainteaza dosarul spre stabilirea competentei catre Tribunalul Bucuresti.

F. cale de atac.

Pronuntata in sedinta publica azi, data de 07.10.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

ROMÂNIA

Judecătoria Sector 5 București – Sectia a II- civilă

Sediul: Splaiul Independenței, nr.5, sector 4

Tel:_

Fax:_

Data emiterii: 09.10.2015

Dosar nr._

Obiect: partaj judiciar

Reclamant-pârât: C. D. G.

Pârât-reclamant: A. (fostă P.) A.

Pârât: G. I.

CĂTRE-

TRIBUNALUL BUCUREȘTI

Având în vedere dispozițiile acestei instanțe, stabilite prin sentința civilă nr.7103/07.10.2015, in cauza cu nr. mai sus mentionat, privind pe reclamanta-pârâtă C. D. G. în contradictoriu cu pârâtul G. I. și pârâta-reclamanta A. (fostă P.) A., având ca obiect „partaj judiciar”, vă înaintăm spre competentă solutionare a conflictului negativ de competență constatat prezentul dosar.

Mentionăm că, la dosarul nr._, înregistrat pe rolul Judecătoriei sectorului 5, cusut și numerotat, continând……………..file se află atașat dosarul cu acelasi număr, înregistrat pe rolul Judecătoriei sectorului 4, numerotat, snuruit și sigilat, conținând 162 de file.

Vă multumim pentru colaborare.

PREȘEDINTE GREFIER

C. D. A. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj judiciar. Sentința nr. 7103/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI