Pensie întreţinere. Sentința nr. 8027/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 8027/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 06-11-2015 în dosarul nr. 8027/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ

Dosar nr._

Sentința Civilă nr. 8027

Ședința publică din data de 06.11.2015.

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. V. S.

GREFIER: A. R. T.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta G. M. C., în calitate de reprezentant legal al minorei G. A. G. și pe pârâtul G. F., având ca obiect majorare pensie de întreținere.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta, personal, lipsind pârâtul.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se legitimează reclamanta cu CI, CNP_.

Instanța acordă cuvântul asupra competenței Judecătoriei Sectorului 5 București în soluționarea prezentei cauze.

Reclamanta arată că această instanță este competentă să soluționeze prezenta cauză.

Instanța, verificându-și din oficiu competența conform dispozițiilor art. 131 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 113 alin. 1 pct. 2 C. proc. civ., și art. 94 C. proc. civ., constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.

Reclamanta, solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Instanța, în temeiul art. 255 rap. la art. 258 C. proc. civ, încuviințează reclamantei proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, considerându-le a fi pertinente, concludente și utile soluționării prezentei cauze. În continuare, instanța respinge ca nefiind utilă cauzei, proba cu interogatoriul pârâtului, solicitată de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, apreciind că înscrisurile deja depuse la dosar sunt suficiente pentru soluționarea cauzei.

Instanța, nemaifiind cereri de formulat sau alte incidente de soluționat, în temeiul art. 392 C.pr.civ., declară deschise dezbaterile asupra fondului cauzei.

Reclamanta solicită instanței admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, precizând că are salariul foarte mic și nu îi este suficient pentru întreținerea minorei care are o întârziere psihică și are nevoie de pensie majorată pentru o dezvoltare normală.

Instanța, fiind lămurită, în temeiul art. 394 alin. 1 C.pr.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile deduse judecății, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.08.2015, sub nr._, reclamanta G. M. C., în calitate de reprezentant legal al minorei G. A. G., a chemat în judecată pârâtul G. F., solicitând instanței majorarea pensiei de întreținere la care a fost obligat pârâtul prin sentința civilă nr. 276/18.01.2002 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București.

În motivare, reclamanta a arătat că solicită majorarea pensiei de întreținere, întrucât veniturile sale sunt foarte mici, precizând că solicită o pensie de întreținere în cuantumul legal.

În susținerea cererii au fost depuse următoarele înscrisuri, în copie: sentința civilă nr.246/18.01.2002, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr. 9649/2001, cu mențiunea „definitivă și irevocabilă”, cartea de identitate a reclamantei, certificatul de naștere al reclamantei, certificatul de naștere al minorei G. A. G. și certificatul de căsătorie al părților (filele 2-7)

Deși legal citat, pârâtul nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat la termenul de judecată fixat pentru a prezenta apărări.

La termenul din data de 06.10.2015, instanța, în temeiul art. 255 rap. la art. 258 C. proc. civ, a încuviințat reclamantei proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, considerându-le a fi pertinente, concludente și utile soluționării prezentei cauze. De asemenea, instanța a respins ca nefiind utilă cauzei, proba cu interogatoriul pârâtului, solicitată de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, apreciind că înscrisurile deja depuse la dosar sunt suficiente pentru soluționarea cauzei.

Instanța notează că au fost depuse la dosar relațiile furnizate de Inspecția Muncii (filele 18-34), solicitate de către instanță din oficiu.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, instanța reține că, urmare a căsătoriei încheiate între părți în data de 28.10.1989, au rezultat copiii G. I. T., născut în data de 06.01.1992 și G. A. G., născută în data de 18.06.1998, având filiația stabilită față de ambele părți, potrivit certificatului de naștere depus la dosarul cauzei (fila 6).

Conform sentinței civile nr. 246/18.01.2002, pronunțate de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr. 9649/2001, rămasă definitivă prin nerecurare (filele 2-3), instanța reține că pârâtul a fost obligat să plătească lunar, în favoarea copiilor, suma de câte 499.080 ROL, până la majoratul fiecăruia.

Potrivit relațiilor transmise la dosarul cauzei de către Inspecția Muncii (filele 18-34), instanța reține că pârâtul figurează, la data pronunțării prezentei sentințe, cu contract individual de muncă activ și cu un salariu în cuantum de 1525 lei.

În drept, instanța constată că este învestită cu o cerere de modificare a pensiei de întreținere datorate de către pârât. Astfel, instanța are în vedere dispozițiile art. 524 și 525 C.civ., conform cărora minorul are dreptul la întreținere atâta timp cât nu se poate întreține din munca sa, aflându-se în stare de nevoie. În baza dispozițiilor art. 529 alin 1 și 2 C.civ., cuantumul întreținerii se stabilește potrivit cu nevoia celui care o cere, în speță minorul, și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti, în speță pârâtul. De asemenea, potrivit art. 499 alin. 3 C.civ., instanța notează că părinții sunt obligați la a asigura întreținerea copiilor până cel puțin la majoratul acestora, starea de nevoie fiind practic prezumată până la acel moment.

Conform art. 529 alin 2 teza I C.civ., cuantumul întreținerii pentru un copil se stabilește până la o limită maximă de o pătrime din venitul lunar net al părintelui debitor al întreținerii. În această privință, instanța notează că obligația de întreținere datorată în temeiul sentinței anterior evocate în cazul numitului G. I. T., născut în data de 06.01.1992, a încetat la data majoratului acestuia. În același sens, instanța nu regăsește că s-ar fi formulat cerere de continuare a obligației de întreținere și ulterior majoratului, până la finalizarea studiilor.

De asemenea, în temeiul art. 531 C.civ., dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșoara pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei.

După administrarea întregului probatoriu, instanța a identificat un venit constant lunar al pârâtului. Cu toate acestea, pentru a evita necesitatea promovării unei acțiuni în față instanțelor judecătorești cu fiecare ocazie în care apar modificări ale nivelului venitului lunar net al pârâtului, instanța urmează a fixa nivelul pensiei de întreținere datorate doar sub formă procentuală, fără a indica o sumă fixă de bani datorată. În continuare, instanța arată că stabilirea sumei fixe datorate, ulterior pronunțării prezentei hotărâri, se va putea face de către părți, de comun acord, ori de către executorul judecătoresc, în etapa procesuală a executării silite.

Totuși, instanța notează că, la momentul stabilirii venitului lunar net al pârâtului, nu se vor avea în vedere echivalentul normelor de hrană sau de echipament pe care le-ar încasa. În acest sens, instanța notează că, potrivit Deciziei RIL nr. 21/19.10.2015 a ICCJ, s-a stabilit că „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 527 alin. (2) și art. 529 alin. (1) și (2) din Codul civil, echivalentul valoric al normei de hrană prevăzute de art. 2 alin. (4) și art. 4 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu se include în totalul veniturilor nete lunare în raport de care se stabilește pensia de întreținere datorată de către părinte copilului”.

Instanța constată că minorul a avut până la momentul divorțului, un nivel de viață normal, susținut de ambii părinți. Ulterior divorțului, instanța reține că pârâtul a continuat să contribuie la întreținerea minorului, însă cea mai mare parte din nevoile acestuia a fost acoperită din veniturile reclamantei. Împrejurarea că pârâtul nu ar locui împreună cu minorul nu exonerează pe acesta de obligația de a contribui financiar la creșterea și educarea copilului. În același sens, instanța arată că, potrivit dispozițiilor 510 C.civ., pârâtul este obligat la întreținerea minorului chiar și în cazul în care autoritatea exclusivă asupra acestuia a fost încredințată mamei.

În privința nevoilor minorului, instanța reține că acesta se află la vârstă școlară, întreținerea și educarea corectă a acestuia implicând costuri în creștere, adecvate vârstei. De asemenea, instanța observă că nivelul actual al obligației de întreținere este deosebit de redus față de nevoile lunare minime pe care le-ar implica dezvoltarea corectă a unui copil

În privința mijloacelor debitorului obligației de întreținere, instanța notează că acesta înregistrează un venit constant iar, la acest moment, în lipsa unei solicitări din partea numitului G. I. T., nu mai este obligat decât la întreținerea minorei G. A. G..

Astfel, având în vedere necesitățile minorului și cuantumul previzionat al veniturilor lunare nete ale pârâtului, instanța urmează a se orienta către limita maximă legală în materie și majora pensia de întreținere stabilită prin sentința civilă nr. 276/18.01.2002, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, rămasă definitivă prin nerecurare, în sarcina pârâtului și în favoarea minorei de la suma fixă de 499.080 ROL la cota de 1/4 din venitul net lunar total, fără includerea normei de hrană și a celei de echipament, dar nu mai puțin de 1/4 din venitul minim net pe economia națională, cu începere de la data de 13.08.2015, până la majoratul beneficiarei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta G. M., CNP_, domiciliată în orașul Mihăilești, ., județul G., în calitate de reprezentant al minorului G. A. G., născută în data de 18.06.1998, în contradictoriu cu pârâtul G. F., CNP_, domiciliat în București, ..4, sector 5.

Majorează pensia de întreținere stabilită prin sentința civilă nr. 276/18.01.2002 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, rămasă definitivă prin nerecurare, în sarcina pârâtului și în favoarea minorei G. A. G., de la suma fixă de 499.080 ROL la cota de 1/4 din venitul net lunar total, fără includerea normei de hrană și a celei de echipament, dar nu mai puțin de 1/4 din venitul minim net pe economia națională, cu începere de la data de 13.08.2015, până la majoratul beneficiarei.

Executorie.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea se depune la Judecătoria sectorului 5 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06.11.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

M. V. S. A. R. T.

Redactat:M. V. S. Data redactării: 18.11.2015 Nr. exemplare semnate: 2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 8027/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI