Pretenţii. Sentința nr. 1670/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1670/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 1670/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
Secția a II-a civilă
Sentința civilă nr. 1670
Ședința publică de la 26 Februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – D. A.
GREFIER – C. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții U. S. G. și U. R. și pe pârâta V. R. SA, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanții prin apărător, delegație la dosar si pârâta prin apărător, care depune delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței ca la dosarul cauzei pârâta a depus întâmpinare.
Instanța pune in discuție excepția necompetentei materiale invocată de pârâta prin întâmpinare.
Apărătorul pârâtei arată că apărătorul reclamanților a spus ca nu i-a comunicat întâmpinarea si solicită să-i fie comunicată.
Instanța comunica apărătorului reclamanților un exemplar de pe întâmpinare.
Apărătorul pârâtei solicita admiterea excepției, arată că exista capete de cerere neevaluabile in bani ce au competenta Tribunalului București.
Apărătorul reclamanților apreciază că aceasta instanță este competentă, exista capăt de cerere in pretenții, ultimul capăt de cerere prin care solicita restituirea sumelor platite cu titlu de comisioane.
Instanța ramane in pronunțare cu privire la excepția necompetentei materiale invocata de pârâta prin întâmpinare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.11.2014 sub nr._, reclamanții U. S. G. (C.N.P. –_) și U. R. (C.N.P. –_), ambii cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat „P. M. Agatador”, cu sediul profesional în București, ., ., ., în contradictoriu cu pârâta S.C. V. ROMÂNIA S.A., înregistrată la O.R.C. sub nr. J._, având C.U.I. –_, cu sediul în București, ., ., solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța:
- să constate caracterul abuziv al clauzelor existente în Convenția de credit nr._ din 4.06.2007, respectiv prevederile pct. 3 lit. d, pct. 4 și pct. 5 lit. a, b, c, d, e și f din Condițiile speciale, precum și prevederile 3.1.2. lit. c, pct. 3.2, pct. 3.5, pct. 3.6, pct. 3.7, pct. 3.8, pct. 3.10, pct. 3.11, precum și art. 8 lit. c și d, art. 10. 1 și art. 10.2 din Condițiile generale;
- să dispună stabilizarea cursului de schimb CHF – leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului;
- să dispună denominarea în moneda națională a plăților, în virtutea principiului din regulamentul valutar, conform căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenți se plătește în moneda națională;
- să constate nulitatea absolută și să dispună anularea clauzelor contractuale menționate;
- să dispună restituirea sumelor plătite cu titlu de comision de risc, respectiv comision de administrare, a sumelor obținute plătite sub altă formă de comisioane și a sumelor reprezentând diferența de dobândă fixă prevăzută în contract și cea variabilă percepută de către bancă, sumele solicitate urmând a actualizate cu indicele de inflație de la data plății efective, de la data semnării convenției până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii pronunțate în cauză.
În motivare, reclamanta a arătat, în esență, că, prin Convenția de credit nr._ din 4.06.2007, cu destinația de acoperire cheltuieli personale curente, având garanția reală imobiliară de prim rang constituită asupra imobilului situat în București, .. 7, ., pârâta a acordat reclamanților un credit în valoare de 166.347 CHF, pe o perioadă de 204 luni, convenție ce cuprinde clauzele abuzive menționate, așa cum sunt acestea reglementate prin art. 4 din Legea nr. 193/2000, reclamanții analizând fiecare dintre aceste clauze prin perspectiva abuzivă a conținutului lor. Apoi, cu privire la denominarea solicitată, Curtea Europeană de Justiție, arată reclamanții, s-a pronunțat în cauza Kasler (Ungaria) cu privire la acest aspect, arătând că prevederea dintr-un contract care stabilește denominarea plăților în moneda străină după un curs majorat față de cel de la data acordării creditului nu face parte din preț și, deci, poate fi analizată sub raportul caracterului abuziv de judecătorul național.
În susținerea cererii de chemare în judecată a fost depusă, în fotocopie, Convenția de credit nr._ din 4.06.2007, iar în drept reclamanții au invocat dispozițiile OG. nr. 21/1992, legea nr. 190/1999, Legea nr. 193/2000, Legea nr. 296/2004, Legea nr. 289/2004, Legea nr. 363/2007, O.U.G. nr. 174/2008, O.U.G. nr. 50/2010, Directiva nr. 93/13/Cea Consiliului Comunității Europene.
La data de 29.002.2015, pârâta PIRAEUS BANK R. SA a formulat întâmpinare, prin care, pe cale de excepție, a invocat necompetența materială a judecătoriei și inadmisibilitatea cererii raportat la prevederile art. 5.1. lit. a) din Convenția de credit, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În motivare, pârâta a arătat că, potrivit Noului Cod de procedură civilă, instanța de drept comun este tribunalul, iar pentru ca judecătoria să fie competentă, este necesar ca obiectul cererii introductive să se regăsească între cazurile expres prevăzute la art. 94 din acest act normativ, or între acestea nu se regăsesc și cele referitoare la cererile neevaluabile în bani, astfel că, în considerarea și a art. 99 alin. 2 cod procedură civilă, competența de soluționate a cauzei aparține tribunalului. În privința excepției inadmisibilității capătului de cerere privind constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute a clauzei prevăzute la art. 5 lit. a din Condițiile speciale, arată că prin dispozițiile art. 117 alin. 2 din O.U.G. nr. 99/2006 este permisă instituțiilor de credit să perceapă dobânzi, penalități, comisioane, alte costuri și speze bancare numai dacă plata acestora este prevăzută în contractul încheiat între părți, ipoteză incidentă în cauză, comisionul de risc fiind stipulat în convenția de credit menționată.
Pe fond, arată că reclamanții nu au făcut dovada existenței/inexistenței unei negocieri între părți, cu toate că această probă le incumba, apoi că acele clauze arătate reclamanți nu au caracter abuziv, motivând fiecare dintre acestea, precum și că cererea privind denominarea este neîntemeiată, principiul nominalismului monetar fiind consacrat la art. 1578 cod civil din 1864.
La termenul de astăzi, instanța a pus în discuția părților excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 5 București invocată de pârâtă, asupra căreia a rămas în pronunțare.
Cercetând cu prioritate excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 5 București, instanța reține următoarele:
În temeiul art. 94 Cod procedură civilă, judecătoriile judecă:
1. în primă instanță, următoarele cereri al căror obiect este evaluabil sau, după caz, neevaluabil în bani:
a) cererile date de Codul civil în competența instanței de tutelă și de familie, în afară de cazurile în care prin lege se prevede în mod expres altfel;
b) cererile referitoare la înregistrările în registrele de stare civilă, potrivit legii;
c) cererile având ca obiect administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spații aflate în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite, precum și cele privind raporturile juridice stabilite de asociațiile de proprietari cu alte persoane fizice sau persoane juridice, după caz;
d) cererile de evacuare;
e) cererile referitoare la zidurile și șanțurile comune, distanța construcțiilor și plantațiilor, dreptul de trecere, precum și la orice servituți sau alte limitări ale dreptului de proprietate prevăzute de lege, stabilite de părți ori instituite pe cale judecătorească;
f) cererile privitoare la strămutarea de hotare și cererile în grănițuire;
g) cererile posesorii;
h) cererile privind obligațiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe;
i) cererile de împărțeală judiciară, indiferent de valoare;
j) orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști;
2. Abrogat.
3. căile de atac împotriva hotărârilor autorităților administrației publice cu activitate jurisdicțională și ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevăzute de lege;
4. orice alte cereri date prin lege în competența lor.
De asemenea, conform art. 95 pct. 1 Cod procedură civilă, tribunalele judecă în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.
Aplicând aceste texte de lege la speța de față, instanța constată că cererea de constatare a caracterului pretins abuziv al unor clauze existente în convenția de credit încheiată între părți, având un caracter neevaluabil în bani, nu este prevăzută între niciuna din ipotezele reglementate de art. 94 Cod procedură civilă și nici nu există vreo dispoziție specială care să stabilească competența de soluționare a prezentei cauze, din punctul de vedere al competenței materiale, în favoarea judecătoriei. Prin urmare, devine incidentă regula generală conform căreia tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.
Instanța constată că, și în ipoteza în care s-ar interpreta că prezenta cauză ar fi una evaluabilă în bani, devin incidente dispozițiile art. 101 alin.1 Cod procedură civilă („În cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea competenței instanței se va ține seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de aceea a părții din obiectul dedus judecății”), astfel că, având în vedere obiectul Convenției de credit nr._ din 4.06.2007 (166.347 CHF), adică mai mult decât suma de 200.000 lei, care reprezintă limita maximă până la care se întinde competența judecătoriei, devine, din nou, incidentă regula generală menționată, conform căreia tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.
În concluzie, constatând că normele care reglementează competența materială sunt norme de ordine publică, de la care părțile nu pot deroga, instanța va admite excepția invocată de pârâtă și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Văzând și dispozițiile art. 132 alin. 3 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 5 București, invocată de pârâtă.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții U. S. G. (C.N.P. –_) și U. R. (C.N.P. –_), ambii cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat „P. M. Agatador”, cu sediul profesional în București, ., ., . și pe pârâta S.C. V. ROMÂNIA S.A., înregistrată la O.R.C. sub nr. J._, având C.U.I. –_, cu sediul în București, ., ., în favoarea Tribunalului București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 februarie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
| ← Suspendare - art.143 NCPC/art. 40 alin. 2 CPC. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1678/2015. Judecătoria... → |
|---|
