Pretenţii. Sentința nr. 5072/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 5072/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 26-06-2015 în dosarul nr. 5072/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5072

Ședința publică din data de 26 iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A.-M. M.-L.

GREFIER: G. D.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta Asociația de Locatari . pârâții R. L. și R. E., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 15.06.2015 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea la data de 26.06.2015.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 5 București sub nr._ , în data de 11.02.2015, reclamanta Asociația de Locatari . chemat în judecată pe pârâții R. L. și R. E., solicitând obligarea pârâților la plata sumei de 2.290,06 lei, compusă din:

- 2.005,89 lei reprezentând cote de întreținere restante pentru perioada ianuarie 2014 - noiembrie 2014;

- 234,17 lei reprezentând penalități de întreținere pentru perioada ianuarie 2012 - noiembrie 2014

- 50 lei reprezentând fond reparații, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâții R. E. și R. L. sunt proprietarii apartamentului nr. 50 situat în București, ., .. Pentru apartamentul mai sus indicat, pârâții au un debit în valoare de 2.290,06 lei reprezentând cotele de întreținere aferente acestuia, pentru perioada ianuarie 2014 - noiembrie 2014. De asemenea, pârâților le-au fost calculate și penalități pentru perioada ianuarie 2014 - noiembrie 2014, după cum urmează:

Pentru perioada ianuarie 2014 - februarie 2014, pârâților le-au fost imputate penalitățile de la Radet, calculate prin stabilirea unui coeficient stabilit prin raportare la numărul restanțierilor din luna respectivă. Mai exact, valoarea penalităților din factura Radet a fost împărțită la suma totală a restanțelor din condominiu, rezultând astfel coeficientul în baza căruia au fost calculate și reținute penalitățile. Astfel, penalitățile rezultate din facturile RADET pentru perioada ianuarie 2014 - februarie 2014 aferente apartamentului nr. 50 sunt în cuantum de 18,18 lei.

În cazul penalităților aferente cotelor de întreținere pentru luna martie 2014, ce au fost afișate în luna aprilie, s-a aplicat un procent de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, aplicat la cota de întreținere pentru care se efectuează calculul, după trecerea unui termen de 30 de zile de la data scadentă a listei de plată, conform procesului-verbal din data de 10.04.2014, potrivit căruia Asociația de Locatari a hotărât provizoriu adoptarea procentului de mai sus. Ulterior, conform procesului-verbal al Adunării Generale din data de 23 mai 2014, Asociația a adoptat și un regulament cu privire la modul de calcul al penalităților, ce a intrat în vigoare în data de 17.07.2014, urmând ca de la această dată restanțierilor să le fie aplicat acest regulament.

Astfel, pentru perioada martie 2014 - noiembrie 2014, pârâților li s-au calculat penalități prin aplicarea procentului de 0,2%, în cuantum de 215,99 lei. În concluzie, totalul penalităților calculate pentru apartamentul 50 însumează 234,17 lei, la care se adaugă și fondul de reparații în cuantum de 50 lei.

În dovedirea susținerilor sale, reclamanta a atașat în copie următoarele înscrisuri: listele de întreținere pentru perioada ianuarie 2014-noiembrie 2014, tabel privind modul de calcul al penalităților, proces-verbal din data de 10.04.2014, proces-verbal de adoptare regulament calcul penalizări întreținere din data de 23.05.2014, regulament calcul penalizări de întreținere din 17 iulie 2014, proces-verbal numire președinte, facturi RADET.

Deși legal citați, pârâții nu s-au prezentat la judecată și nici nu au formulat întâmpinare.

Instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, apreciind că acestea sunt de natură să ducă la soluționarea procesului.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Conform contractului de vânzare-cumpărare nr._/1993, încheiat între Imobiliara RA prin . pârâții R. E. și R. L., pârâții sunt coproprietarii apartamentului situat în București, ., ., ., sector 5. În baza calității lor de proprietari, pârâților le revin o . obligații instituite de Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și de Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin HG nr. 1588/2007.

Astfel, în baza art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari.

Conform art. 25 alin. (1) din Normele metodologice, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă. În vederea respectării termenelor legale de plată a facturilor către furnizorii de utilități, administratorii au obligația de a afișa lista de plată în termen de maximum 5 zile de la data primirii ultimei facturi expediate prin poștă, certificată prin înscrisul de pe ștampila poștei, sau de la data confirmării de primire, în cazul transmiterii facturii prin curier/delegat. Asociația de proprietari poate calcula și percepe penalizări de întârziere pentru suma neachitată, în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 alin. (1) din Legea nr. 230/2007. Suma acestora nu poate depăși suma cotei restante la care s-a aplicat.

În baza art. 32 alin. (1) din aceleași norme metodologice, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

În sfârșit, conform art. 49 alin. (1) și (2) din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat. Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.

Instanța constată, din înscrisurile depuse de reclamantă la dosar, că pârâții încă nu au achitat contravaloarea integrală a cotelor de întreținere aferente perioadei ianuarie 2014 – noiembrie 2014, având un rest de plată de 2005,89 lei. Față de prevederile art. 46 din Legea nr. 230/2007, instanța îi va obliga pe pârâți la plata sumei de 2005,89 lei către reclamantă, cu titlu de cote de întreținere restante.

Referitor la fondul de reparații, instanța reține incidența următoarelor prevederi legale:

Conform art. 45 alin. (3) din Legea nr. 230/2007, proprietarii membri ai asociației de proprietari au obligația să aprobe și un fond de reparații anual, necesar pentru repararea și îmbunătățirea proprietății comune. Comitetul executiv va pregăti și va prezenta adunării generale suma anuală necesară pentru constituirea sau completarea acestui fond, care se alimentează în avans, în tranșe lunare egale, prevăzute în lista de plată a cheltuielilor asociației de proprietari. Plățile pentru repararea și îmbunătățirea proprietății comune se vor face din fondul de reparații.

Asociația de proprietari va constitui un fond pentru repararea părților de construcții/instalații aflate în proprietate comună, fond cu perioadă de folosire limitată, care va fi depus în contul asociației de proprietari și nu va putea fi folosit decât cu acordul adunării generale a asociației de proprietari, în conformitate cu bugetul de venituri și cheltuieli.

În temeiul acestor prevederi legale, la nivelul Asociației reclamante s-a constituit un fond de reparații, procesul-verbal de constituire a acestui fond fiind depus la dosar.

Din înscrisurile depuse la dosar reiese că pârâții au o restanță de 50 lei la fondul de reparații. Față de prevederile legale invocate și față de modul legal de instituire a acestui fond, instanța îi va obliga pe pârâți la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli aferente fondului de reparații.

Cu privire la penalitățile de întârziere solicitate de reclamantă, instanța reține că prin procesul-verbal al adunării generale a asociației de proprietari din data de 10.04.2014 s-a stabilit ca pentru întârzierea la plata sumelor datorate Asociației să se plătească penalități de 0,2% pe zi de întârziere. În baza acestui proces-verbal, reclamanta a calculat în mod legal penalități de întârziere în sarcina pârâților, pentru neplata la termen a cotelor de întreținere aferente perioadei ianuarie 2014 – noiembrie 2014, rezultând un cuantum total al penalităților de 215,99 lei la 21.02.2015. În acest context, instanța îi va obliga pe pârâți să achite reclamantei suma de 215,99 lei cu titlu de penalități de întârziere percepute de reclamantă.

Instanța mai observă că reclamanta a trebuit să plătească penalități de întârziere către furnizorii de utilități, din cauza întârzierilor la plată imputabile pârâților. Reclamanta a calculat în mod legal penalități de întârziere în sarcina pârâților, în funcție de penalitățile stabilite în sarcina reclamantei de către furnizorii de utilități, rezultând în sarcina pârâților un cuantum total al penalităților percepute de furnizorii de utilități de 18,18 lei, aferente perioadei 20.02.2013 – 17.04.2014. În baza art. 49 alin. (1) și (2) din Legea nr. 230/2007, instanța îi va obliga pe pârâți la plata sumei de 18,18 lei cu titlu de penalități de întârziere percepute de furnizorii de utilități, aferente perioadei 20.02.2013 – 17.04.2014.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., instanța îi va obliga pe pârâți să achite reclamantei cheltuielile de judecată suportate de aceasta, respectiv suma de 374 lei cu titlu de onorariu avocat și suma de 22,32 lei achitată de reclamantă pentru legalizarea procesului-verbal din 21.06.2014, legalizare solicitată expres de instanța de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociația de Locatari . în București, ., sector 5, în contradictoriu cu pârâții R. L., CNP_, și R. E., CNP_, ambii domiciliați în București, ., ., ., sector 5.

Obligă pe pârâți să achite reclamantei suma de 2005,89 lei cu titlu de contribuție restantă la cheltuielile asociației de locatari aferente perioadei ianuarie 2014 – noiembrie 2014, suma de 50 lei cu titlu de contribuție restantă la fondul de reparații și suma de 234,17 lei cu titlu de penalități de întârziere.

Obligă pe pârâți să achite reclamantei suma de 396,32 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu apel care se depune la Judecătoria sector 5 București în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A.-M. M.-L. G. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 5072/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI