Pretenţii. Sentința nr. 6564/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 6564/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 23-09-2015 în dosarul nr. 6564/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI - SECTIA A II-A CIVILA

.....

Sentinta civila nr. 6564/2015

Ședința publica din data de 23 Septembrie 2015

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE - I. U.

GREFIER - A. S.

Pe rol se afla solutionarea cauzei civile privind pe reclamanta . DE CERTIFICARE SRL și pe pârâta ., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publica au lipsit patile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de sedinta dupa care, instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri și interogatoriu, probe administrate și atașate la dosar până la acest termen. Nemaifiind alte cereri de formulat, exceptii de invocat sau probe de administrat, instanta constata cauza in stare de judecata si o retine spre solutionare.

INSTANȚA

Deliberand asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instante la data de 18.03.2015 sub nr._ reclamanta . DE CERTIFICARE SRL a chemat in judecata pe pârâta ., solicitand instantei ca prin hotararea ce va pronunta sa fie obligata la plata sumei de 443.03 lei, reprezentand contravaloarea dobanzii legale, calculata in conformitate cu prevederile OG nr.13/2011 si art. 1489 N.c.c., de la data scadentei facturilor fiscale pana la data achitarii integrale si efective. Totodata, a solicitat sa fie obligata parata la plata cheltuielilor de judecata.

In motivarea cererii, reclamanta arata ca intre . DE CERTIFICARE SRL si societatea debitoare s-a incheiat contractul nr. 2011/XRQ/149 la data de 09.08.2011, al carui obiect l-a constituit certificarea sistemului de management in conformitate cu standardele agreate de catre solicitant prin semnarea cererii de certificare, clientul avand obligatia, conform art.4.1.3, de a plati contravaloarea serviciilor de management in termen de 30 de zile de la data emiterii facturilor fiscale.

Cu ocazia derularii contractului sus- mentionat a fost emisa factura fiscala nr. 2012/S3/2038 la data de 23.08.2012, in valoare de 2782.88 lei.

Mentioneaza ca s-a incercat solutionarea litigiului pe cale amiabila, fie prin transmiterea unor notificari de plata, fie prin discutii telefonice purtate cu reprezentantii debitoarei, insa fara nici un rezultat.

In drept, cererea a fost intemeiata pe disp. art.194 si urm.C.p.c., art. 1270, art. 1488 C.c., art. 1516 si urm. C.c.

In sustinerea cererii au fost atasate la dosar urmatoarele inscrisuri: interogatoriul propus a fi administrat paratei; decizia nr.8/29.04.2014, emisa de R. S.-ORGANISMUL DE CERTIFICARE SRL; certificat constatator emis de ONRC referitor la . DE CERTIFICARE SRL; certificat constatator emis de ONRC privind societatea parata; O.P nr.11/11.11.2014 si nr.12/26.11.2014; factura fiscala nr.2012/S3/2038 emisa la data de 23.08.2012; cerere de certificare a sistemului de management; oferta economica privind certificarea sistemului de management al organizatiei; contractul nr. 2011/XRQ/149/09.08.2011.

Actiune legal timbrata.

Parata a depus la dosar intampinare, prin care a solicitat respingerea cererii, ca nelegala si netemeinica.

In motivare, parata arata, in esenta, ca factura factura fiscala nr.2012/S3/2038 a fost achitata integral in mai multe transe.

Solicita sa se aiba in vedere ca reclamanta solicita dobanda legala fara nici un temei legal, avand in vedere ca in contractul incheiat nu este prevazuta nici un fel de penalitate- dobanda pentru plati cu intarziere. Totodata, sa se aiba in vedere ca reclamanta mentioneaza un numar de zile de intarziere – 796 zile, ce nu corespunde realitatii, intrucat au efectuat mai multe plati intre data de 06.06.2013 si data de 26.11.2014; de asemenea, reclamanta mentioneaza ca temei un procent de 0,020% ce nu este prevazut in nicio lege.

Cu privire la notificarile emise de „Urnan si Asociatii”, apreciaza ca acestea sunt netemeinice si nelegale, intrucat nu se poate solicita plata dubla a unui debit (2.782,88 lei) si separat sume ce nu corespund nici unei practici judiciare, precum 2.285,00 lei, penalitati de intarziere si 650,60 lei cheltuieli de urmarire.

In sustinerea intampinarii a fost atasat raspunsul la interogatoriul formulat de reclamanta si un set de inscrisuri.

Reclamanta a formulat raspuns la intampinare, prin care a solicitat respingerea intampinarii si admiterea cererii, astfel cum a fost formulata.

Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta constata urmatoarele:

Prin contractul nr. 2011/XRQ/149/09.08.2011, semnat de cele două părți, reclamanta, în calitate de prestator, avea obligația de a certifica sistemul de management în conformitate cu standardele agreate de către solicitant (pârâtă), certificare finalizată cu acordarea unui certificat de conformitate, cu valabilitate de 3 ani cu condiția demonstrării menținerii conformității cu standardele de certificare.

Conform punctului 8 din contract, solicitantul (pârâta) s-a angajat să accepte taxele și tarifele prestatorului (reclamantei) aplicabile la data încheierii contractului și să le achite în condițiile stabilite prin procedurile prestatorului. Contractul este însoțit de cererea pârâtei pentru prestarea serviciilor și oferta reclamantei făcută în acest sens.

În baza contractului și a serviciilor prestate, reclamanta a emis factura fiscală nr. 2012/S3/2038 la data de 23.08.2012, in valoare de 2782.88 lei, factură acceptată la plată de către societatea pârâtă și achitată în mod eșalonat pe parcursul anului 2014.

Conform Art. 1.270. al. (1) NCciv. „Contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante.”

Astfel cum rezultă din probele administrate, pârâta a achitat contravaloarea facturii fiscale, însă, cu mare întârziere. Astfel cum rezultă din contractul încheiat (art. 4.1.3.) și oferta reclamantei acceptată de pârâtă, plata facturilor emise de reclamantă trebuia efectuată în termen de 30 zile de la data facturării. Faptul că pârâta a recepționat factura ulterior emiterii, respectiv cu o întârziere de apr. 5 luni, nu o exonerează de la achitarea acesteia, aplicarea dobânzii sau calcularea termenului de început a debitului raportat la data emiterii facturii, condițiile fiind acceptate de societatea pârâtă odată cu încheierea contractului iar ulterior cu acceptarea la plată a facturii.

În ceea ce privește dobânda solicitată de reclamantă este adevărat că părțile nu au prevăzut în contract calcularea unor astfel de daune-interese însă, conform Art. 1.489. al (1) NCciv. „Dobânda este cea convenită de părți sau, în lipsă, cea stabilită de lege.” iar conform Art. 1.516. NCciv. „(1) Creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației. (2) Atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin: 1. să ceară sau, după caz, să treacă la executarea silită a obligației; 2. să obțină, dacă obligația este contractuală, rezoluțiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligații corelative; 3. să folosească, atunci când este cazul, orice alt mijloc prevăzut de lege pentru realizarea dreptului său.”.

Pe de altă parte, dispozițiile Art. 2. din OG nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar arată că – „În cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.” iar conform art. 3 al. 1 și 2 din același act normativ „Art. 3. - (1) Rata dobânzii legale remuneratorii se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României. (2) Rata dobânzii legale penalizatoare se stabilește la nivelul ratei dobânzii de referință plus 4 puncte procentuale…”.

Astfel, din acest punct de vedere, cererea reclamantei referitoare la aplicarea de dobânzi cu titlu de daune-interese este justificată și susținută de dispozițiile legale enumerate. Tot astfel, au fost atașate la dosar și dovezi referitoare la rata dobânzii aplicate de BNR și modalitatea de calcul a sumei solicitate dec reclamantă cu acest titlu.

Ori, având în vedere faptul că pretențiile reclamantei au fost dovedite, precum și faptul că pârâta a recunoscut că a achitat factura fiscală cu întârziere, față de dispozițiile legale enumerate, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 443,03 lei reprezentând dobânda legală calculată de la data scadentă a facturii și până la achitarea integrală a acesteia.

În temeiul art. 451 și urm. NCpc. pârâta va fi obligată să plătească reclamantei suma de 35,44 lei cheltuieli de judecată reprezentate de contravaloarea taxei judiciare de timbru achitate în dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite acțiunea, formulata de reclamanta . DE CERTIFICARE SRL, avand CUI RO_, J_, cu sediul ales la . Bucuresti, sector 6, ., . Business Center in contradictoriu cu pârâta ., cu sediul in Tulcea, ..1, ., ., jud. Tulcea, CUI_, J_ .

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 443,03 lei reprezentând dobânda legală calculată de la data scadentă a facturii și până la achitarea integrală a acesteia.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 35,44 lei cheltuieli de judecată.

Cu apel care se depune la Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti in termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publica de la 23 Septembrie 2015.

P., GREFIER,

Red I.U./Th.red.A.S., I.U./4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 6564/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI