Pretenţii. Sentința nr. 9038/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 9038/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 09-12-2015 în dosarul nr. 9038/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9038

Ședința publică din data de 09.12.2015.

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – M. A. T.

GREFIER – C. S.-M.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . pârâta I. I. A., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde reclamanta prin avocat cu împuternicire avocațială aflată la dosarul cauzei la fila nr. 3, lipsind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Reclamanta prin avocat solicită decăderea pârâtei din dreptul de a solicita probe, având în vedere faptul că nu a formulat întâmpinare. Totodată, solicită la rândul său încuviințarea probei cu înscrisuri.

Instanța, având în vedere faptul că pârâta nu a formulat întâmpinare în termenul prevăzut de art. 201 alin. 1 și art. 204 alin. 1 N.C.proc.civ., în temeiul dispozițiilor art. 208 alin. 2 N.C.proc.civ. constată decăzută pârâta din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții de ordine privată.

Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 258 alin. 1 N.C.proc.civ. raportat la art. 255 N.C.proc.civ., încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de către reclamantă, apreciind că aceasta este admisibilă, legală și poate duce la soluționarea cauzei.

Instanța, în temeiul art. 244 alin. 1 N. C.proc.civ., declară încheiată cercetarea procesului și acordă cuvântul părții în dezbateri asupra fondului cauzei.

Reclamanta prin avocat solicită admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și modificată și obligarea pârâtei la plata sumei de 4488,30 lei reprezentând cotele de întreținere, fond de reparații și penalizări, pentru intervalul mai 2014-august 2015. De asemenea, solicită acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză și depune la dosarul cauzei dovada achitării onorariului avocațial, în cuantum de 500 lei.

Instanța, în temeiul art. 394 alin. 1 N.C.proc.civ. declară închise dezbaterile în fond și rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.06.2015, sub nr._, reclamanta Asociația de proprietari . în contradictoriu cu pârâta I. I. A., obligarea acesteia la plata sumei de 3882,64 lei, aferente perioadei martie 2014-martie 2015, compusă din: 2540,21 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere, 70 lei, reprezentând fond de reparații și 1272,43 lei, reprezentând penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, a arătat că pârâta, în calitate de proprietar al apartamentului nr. 24 situat în București, ., ., ., avea obligația de a achita lunar, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor asociației de proprietari, în temen de maxim 20 de zile calendaristice, potrivit art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007.

Întrucât pârâta nu a procedat la îndeplinirea obligației de plată, a fost înregistrat în evidențele asociației un debit în cuantum de 3882,64 lei, pârâta fiind încunoștințată în acest sens prin notificarea nr. 92/21.05.2015.

În continuare, a precizat că penalitățile de 0,2% pe zi de întârziere au fost stabilite prin Hotărârea Adunării Generale a Asociației de P. din data de 17.10.2006, aplicându-se după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată. Totodată, prin procesul-verbal al comitetului asociației de proprietari din data de 29.07.2010, s-a stabilit cuantumul cheltuielilor prevăzute pentru fondul de reparații pentru fiecare tip de apartament

În finalul susținerilor, reclamanta a învederat că sunt întrunite condițiile de certitudine, lichiditate și exigibilitate ale creanței.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 46, art. 49, art. 50 din Legea nr. 230/2007.

În dovedire, reclamanta a depus, în copie, următoarele înscrisuri: notificare nr. 92/21.05.2015 (filele 4-5), proces-verbal penalități (filele 6-7), proces-verbal fond de reparații (filele 8-9), proces-verbal din data de 21.05.2015 (fila 10), liste de plată martie 2014-martie 2015 (filele 11-23).

Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.

La data de 26.10.2015, reclamanta a formulat cerere modificatoare, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 4488,30 lei, aferentă perioadei mai 2014-august 2015, compusă din: 2476,14 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere, 110 lei, reprezentând fond de reparații și 1902,16 lei, reprezentând penalități de întârziere,

În motivarea cererii sale, a precizat că își majorează cuantumul pretențiilor solicitate cu cheltuielile de întreținere pe intervalul aprilie 2015-august 2015, respectiv cu suma de 1273,22 lei, astfel: 603,49 lei, reprezentând cheltuieli întreținere, 40 lei, reprezentând fond de reparații, iar 629,73 lei, reprezentând penalizări.

Totodată, reclamanta a arătat că pârâta a achitat debitul aferent lunilor martie-aprilie 2014, potrivit chitanței . nr. 4578 (305 lei) și chitanței . nr. 4651 (362,56 lei).

În susținerea cererii modificatoare, reclamanta a depus, în copie, următoarele înscrisuri: centralizator .), chitanță . nr. 4578 (fila 38), chitanță . nr. 4651 (fila 39), liste întreținere aprilie 2015-august 2015 (filele 40-44).

La termenul din data de 28.10.2015, instanța, în temeiul art. 204 alin. 1 C.pr.civ, a luat act de cererea modificatoare, dispunând comunicarea acesteia către pârâtă.

Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare la cererea modificatoare.

Sub aspectul probatoriului, la termenul din data de 09.12.2015, instanța, în temeiul art. 255 raportat la art. 258 C.pr.civ, a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, constatând că este legală, pertinentă și aptă a duce la soluționarea cauzei.

Analizând ansamblul materialului probator, instanța reține următoarele:

Din coroborarea listelor de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari (f. 11-23, 40-44) cu poziția procesuală a pârâtei I. I. A., instanța reține că pârâta este în prezent proprietarul apartamentului nr. 24 situat în București, ., ., ..

Pe cale de consecință, potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

De asemenea, conform art. 25 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, aprobate prin HG nr. 1588/2007, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă.

În baza art. 50 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari are dreptul să acționeze în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cheltuielilor comune, timp de mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Or, având în vedere probatoriul administrat, în cauză este aplicabilă regula potrivit căreia, în materia obligațiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între creditor și debitor, în sensul că mai întâi creditorul trebuie să probeze existența creanței, după care neexecutarea se prezumă cât timp debitorul nu dovedește executarea.

Astfel, din listele lunare de plată depuse la dosarul cauzei (f. 11-23, 40-44) coroborate cu lipsa oricărei contestări din partea pârâtei, reiese că aceasta nu a achitat cotele de întreținere corespunzătoare perioadei mai 2014-august 2015, astfel că pretențiile reclamantei sunt întemeiate, pârâta datorând suma de 2476,14 lei, cu titlu de cote de întreținere restante.

În ceea ce privește fondul de reparații, potrivit art. 45 alin. 3 din Legea nr. 270/2003, proprietarii, membri ai asociației de proprietari, au obligația să aprobe și un fond de reparații anual, necesar pentru repararea și îmbunătățirea proprietății comune, fond care se va alimenta în avans, în tranșe lunare egale, prevăzute în lista de plată a cheltuielilor asociației de proprietari.

Instanța constată că fondul de reparații a fost în mod legal stabilit de către reclamantă, prin hotărârea Adunării Generale a Asociației de P. din data de 29.07.2010 (f. 8-9), iar pârâta nu a făcut nicio probă în sensul achitării cotei-părți ce îi revenea, respectiv suma de 110 lei, astfel cum reiese din înscrisurile existente la dosar (f. 11-23, 40-44).

Referitor la capătul de cerere accesoriu având ca obiect penalitățile de întârziere, potrivit dispozițiilor art. 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată, iar penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat

Pe cale de consecință, văzând modalitatea în care au fost stabilite penalitățile de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi, respectiv prin procesul-verbal al Adunării Generale a Asociației de P. din data de 17.10.2006 (f. 6-7) și modalitatea de calcul a acestora, instanța reține că au fost respectate normele legale anterior menționate, astfel că, pentru neplata la scadență a cotelor de contribuție, pârâta datorează penalități de întârziere în cuantum de 629,73 lei.

Pentru considerentele reținute mai sus, instanța va admite acțiunea și va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 4488,30 lei, compusă din: 2476,14 lei, reprezentând cote de întreținere aferente perioadei cuprinse între lunile mai 2014-august 2015, 110 lei, reprezentând contravaloarea fondului de reparații și 629,73 lei, reprezentând penalități de întârziere, aferente aceleiași perioade.

Cu privire la cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța constată că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 452 și 453 alin. 1 C.pr.civ, deoarece aceasta este în culpă procesuală, astfel că urmează să admită această cerere și să o oblige la plata către reclamantă a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de către reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . sediul procesual ales la av. S. D., în București, ., ., ., sector 1, în contradictoriu cu pârâta I. I. A., CNP_, cu domiciliul în București, ., ., ., sector 5.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 4488,3 lei.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 500 de lei, cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Sectorului 5 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.12.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 9038/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI