Rectificare carte funciară. Sentința nr. 1453/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1453/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 1453/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

Secția a II-a civilă

Sentința civilă nr. 1453

Ședința publică de la 19 Februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – D. A.

GREFIER – C. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta N. E. S. și pe pârâta . ca obiect rectificare carte funciară.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării la data de 19.02.2015, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 9.10.2014 sub nr._, reclamanta N. E. – S. (C.N.P. -_), cu domiciliul în București, . nr. 3, sectorul 5, în contradictoriu cu pârâta S.C. NUFĂRUL S.A., înregistrată la O.R.C. sub nr. J._, având C.U.I. –_, cu sediul social în București, ..187, sectorul 6, a solicitat rectificarea cartii funciare nr._-C 1-U1 deschisa pentru imobilul din . nr.3, sector 5, Bucuresti in sensul radierii dreptului de proprietate intabulat pe numele pârâtei si înscrierea dreptului de proprietate al aceluiași imobil pe numele reclamantei; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamanta arată, in esență, că atâta vreme cât înscrierile din cartea funciara nu mai sunt in concordanta cu situația juridică reala a imobilului, in sensul ca unicul proprietar al imobilului este reclamanta, așa cum sa reținut de catre instanța de judecată, in mod irevocabil, prin decizia civila nr. 1418/30.05.2004, pusa in executare in cadrul dosarului de executare nr. 383/2014, pârâta nemaiocupând imobilul inca din data de 26.10.2004, când a fost încheiat procesul verbal de punere in posesie, apreciaza ca se impune rectificarea cartii funciare nr._-C 1-U1.

In drept, reclamanta a invocat disp.art.194 si art.113 pct.5 Ncpc si disp.art.907-911 Ncc.

In probațiune, reclamanta a solicitat proba cu acte .

In dovedire, au fost depuse la dosar, in copie înscrisuri, filele 6-31.

Cererea a fost legal timbrata cu taxa timbru 50 lei.

La solicitarea instanței la dosarul cauzei au fost comunicate relatii de catre Ocpi sector 5.

Pârâta a depus prin serviciul registratura întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca ramasa fara obiect, arătând că după primirea cererii de chemare in judecata societatea de buna credință a întreprins demersurile legale pentru radierea dreptului de proprietate.

In probațiune, pârâta a solicitat proba cu acte.

In drept, pârâta a invocat art.411 al.1 pct.2, fraza II, teza I C. rap.la art. 223 al.3 C. si 205 C..

Atasat întâmpinării pârâta a depus acte, filele 112-114.

În cauză, s-a administrat proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin Încheierea nr._ din 11.12.2014 pronunțată de Biroul de cadastru și publicitate imobiliară în dosarul nr._/26.11.2014, s-a dispus admiterea cererii formulată de pârâta S.C. NUFĂRUL S.A. și s-a dispus intabularea în favoarea reclamantei N. E. – S. a dreptului de proprietate asupra imobilului cu nr. cadastral_-C1-U1 în cartea funciară nr._-C1-U1, reprezentând spațiu comercial compus din sala predare – primire – depozit – cota de teren în proprietate de 36 mp, intabulare a cărei solicitare face obiectul prezentei cereri de chemare în judecată, situație față de care instanța constată că aceasta a rămas fără obiect, urmând în consecință să dispună respingerea ei ca atare.

În privința cererii de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța va dispune respingerea acesteia, ca neîntemeiată, întrucât, în cauză, în favoarea pârâtei sunt incidente dispozițiile art. 454 Cod procedură civilă, în sensul că aceasta a făcut dovada, la primul termen de judecată, a recunoașterii pretențiilor reclamantei, prin formularea cererii menționate care s-a soluționat în modalitatea arătată prin Încheierea nr._ din 11.12.2014 pronunțată de Biroul de cadastru și publicitate imobiliară în dosarul nr._/26.11.2014, în timp ce reclamanta nu a făcut dovada punerii în întârziere a pârâtei, în condițiile dispozițiilor art. 1.522 alin. 5 Cod civil, pârâta neaflându-se în niciuna din ipotezele vizate prin art. 1.523 Cod civil, referitoare la întârzierea de drept în executarea obligației.

Văzând și dispozițiile coroborate ale art. 466 alin. 1 și art. 468 alin. 1 Cod procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de reclamanta N. E. – S. (C.N.P. -_), cu domiciliul în București, . nr. 3, sectorul 5, în contradictoriu cu pârâta S.C. NUFĂRUL S.A., înregistrată la O.R.C. sub nr. J._, având C.U.I. –_, cu sediul social în București, ..187, sectorul 6, ca rămasă fără obiect.

Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel, care se depune la Judecătoria Sectorului 5 București, în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 februarie 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rectificare carte funciară. Sentința nr. 1453/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI