Stabilire domiciliu minor. Sentința nr. 3632/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3632/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 3632/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI - Secția a II a Civilă
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3632
Ședința publică de la 14.05.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. E. S.
GREFIER: V. L. D.
Pe rol se află soluționarea cauzei de minori și familie privind pe petenții C. I. M. și B. O., având ca obiect consfințire acord mediere.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petenta, personal și asistată de apărător ales, cu împuternicire avocațială la dosar, și petentul, prin apărător ales, cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar, prin intermediul Serviciului Registratură, la data de 11.05.2015, a referatului de anchetă psihosocială efectuat la locuința petentei, precum și, la data de 12.05.2015, a unor relații de la Primăria Mun. C.-Serviciul Autoritate Tutelară, după care:
Instanța procedează la legitimarea petentei, conform cărții de identitate prezentate de aceasta.
La interpelarea instanței, petenta, prin apărător, arată că petentul nu s-a putut prezenta la prezentul termen, întrucât este plecat din țară.
La interpelarea instanței, petenta, personal, arată că a ajuns la o înțelegere cu petentul în ceea ce privește exercitarea autorității părintești exclusiv de către aceasta, întrucât minorul este sportiv, având nevoie de acordul ambilor părinți pentru a putea pleca în cantonament, iar petentul este mereu plecat în străinătate, iar minorul are nevoie de acordul acesteia frecvent.
Apărătorul petentei arată că petentul nu dorește să se prezinte în instanță, nefiind interesat nici de copil, fiind plecat în străinătate temporar. Totodată, solicită instanței să ia act de acordul părților, să dispună exercitarea autorității părintești exclusiv de către petentă, stabilirea domiciliului minorului la mamă, stabilirea unei pensii de întreținere în sarcina petentului, în cuantum de 250 lei, așa cum s-a solicitat prin acordul depus la dosar, semnat personal de părți.
Petentul, prin apărător, arată că este de acord cu concluziile petentei, solicitând instanței să dispună în sensul arătat.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 la data de 14.04.2015, sub nr._, petenții C. I.-M. și B. O. au formulat o cerere de consfințire înțelegere din acord de mediere, prin care au arătat instanței că au convenit cu privire la exercitarea exclusivă a autorității părintești de către dna. C. I. M. pentru minorul B. D. A., cu privire la stabilirea domiciliului minorului la mamă, în București, ., ., ., cu privire la cheltuielile de creștere, educare și pregătire profesională a minorului, în cuantum de 250 lei, în sarcina tatălui. Astfel, au solicitat instanței să ia act de acordul de mediere încheiat între părți.
În motivarea in fapt a acțiunii, petenții au arătat că este în interesul absolut al copilului ca deciziile luate cu privire la acesta să nu fie afectate de imposibilitatea obținerii acordului tatălui ca urmare a faptului că acesta nu locuiește în București și nici în țară.
În drept au fost invocate disp. art. 438-441 Ncpc, art. 59 și art. 63 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, art. 11 alin. 1 lit. a din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
În susținerea cererii au fost depuse înscrisuri, inclusiv Acordul de mediere încheiat la data de 18.02.2015, în baza Contractului de Mediere nr. 2 din 18.02.2015.
La termenul de judecată din data de 14.05.2015, instanța a rămas în pronunțare asupra cererii.
Analizând materialul probator administrat in cauză, instanța reține următoarele:
Minorul B. D.-A., născut la data de 13.12.2005 a rezultat din relația de concubinaj a petenților.
Instanța are în vedere că potrivit dispozițiilor art. 2 alin.3 din Legea nr.192/2006 privind medierea, „Persoanele fizice sau persoanele juridice au dreptul de a-și soluționa disputele prin mediere atât în afara, cât și în cadrul procedurilor obligatorii de soluționare amiabilă a conflictelor prevăzute de lege.”.
De asemenea, potrivit art.58 din același act normativ, „(1) Când părțile aflate în conflict au ajuns la o înțelegere, se poate redacta un acord scris, care va cuprinde toate clauzele consimțite de acestea și care are valoarea unui înscris sub semnătură privată.(2) Înțelegerea părților nu trebuie să cuprindă prevederi care aduc atingere legii și ordinii publice, dispozițiile art. 2 fiind aplicabile.(4) În cazul în care conflictul mediat vizează transferul dreptului de proprietate privind bunurile imobile, precum și al altor drepturi reale, partaje și cauze succesorale, sub sancțiunea nulității absolute, acordul de mediere redactat de către mediator va fi prezentat notarului public sau instanței de judecată, pentru ca acestea, având la bază acordul de mediere, să verifice condițiile de fond și de formă prin procedurile prevăzute de lege și să emită un act autentic sau o hotărâre judecătorească, după caz, cu respectarea procedurilor legale. Acordurile de mediere vor fi verificate cu privire la îndeplinirea condițiilor de fond și de formă, notarul public sau instanța de judecată, după caz, putându-le aduce modificările și completările corespunzătoare cu acordul părților.”.
Instanța are în vedere și dispozițiile art.59 alin.2, conform cărora „Părțile acordului de mediere se pot înfățișa la instanța judecătorească pentru a cere, îndeplinind procedurile legale, să se dea o hotărâre care să consfințească înțelegerea lor. Competența aparține fie judecătoriei în a cărei circumscripție își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul oricare dintre părți, fie judecătoriei în a cărei circumscripție se află locul unde a fost încheiat acordul de mediere. Hotărârea prin care instanța încuviințează înțelegerea părților se dă în camera de consiliu și constituie titlu executoriu în condițiile legii. Dispozițiile art. 438-441 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.”
Art. 438 alin.1 din codul de procedură civilă stabilește că „Părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea o hotărâre care să consfințească tranzacția lor.”, iar art. 441 prevede că „Dispozițiile prezentei secțiuni se aplică în mod corespunzător și în cazul în care învoiala părților este urmarea procedurii de mediere.”.
Tranzacția este un contract prin care părțile previn sau sting un litigiu, prin concesii sau renunțări reciproce ( art. 2267 C. civ ).
La înfățișarea tranzacției, instanța de judecată este datoare să verifice dacă învoiala părților nu urmărește un scop ilicit, fiind potrivnică legilor, intereselor statului sau ale terților., tranzacția putând fi afectată de aceleași cauze de nulitate ca orice alt contract (art.2273 C.civ.).
În cauza de față instanța constată că prin sesizarea instanței cu o cerere de consfințire a înțelegerii lor exprimată în acordul de mediere părțile au urmărit realizarea unor efecte care, în drept, nu se pot produce. Astfel, prin acordul de mediere părțile au solicitat instanței să consfințească înțelegerea lor privind exercitarea autorității părintești cu privire la minor în mod exclusiv de către mamă.
Potrivit dispozițiilor art. 397 C.civ., după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel. Conform art. 398 C.civ., dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți, iar celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum și de a consimți la adopția acestuia. Așadar, noul cod civil consacră regula în conformitate cu care autoritatea părintească se exercită de către ambii părinți, doar în situații excepționale, pentru motive întemeiate, putându-se dispune exercitarea ei doar de către unul dintre părinți. Art. 507 NCC enumeră situații general valabile care conduc la exercitarea autorității părintești de către un singur părinte, fiind aplicabil deopotrivă pentru ipoteza părinților căsătoriți și a celor divorțați. Pe lângă ipotezele expuse de art. 507 NCC, pentru motivele întemeiate indicate de art. 398 NCC, instanța poate dispune exercitarea autorității părintești doar de către un părinte.
Instanța mai are în vedere și dispozițiile art. 36 alin.6 din Legea nr.272/2004 rep., conform cărora „ Un părinte nu poate renunța la autoritatea părintească, dar se poate înțelege cu celălalt părinte cu privire la modalitatea de exercitare a autorității părintești, în condițiile art. 506 din Codul civil.”
Având în vedere conținutul noțiunii de autoritate părintească, împrejurarea că exercitarea autorității părintești presupune de fapt exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor referitoare la copil, iar regula consacrată de lege este cea a exercitării ei în comun, instanța de judecată nu poate accepta în mod automat convenția părților în această privință, interesul superior al copilului fiind acela de a fi crescut de ambii părinți. În absența oricăror probe și a reținerii unui motiv pentru exercitarea autorității de către unul dintre părinți, nu se poate deroga de la regula conform căreia autoritatea părintească se exercită în comun.
Pentru toate aceste motive, instanța apreciază că nu poate valida acordul de mediere încheiat de părți întrucât înțelegerea lor încalcă prevederile art. 503 C.civ., iar părțile nu se găsesc în situațiile prevăzute de art. 507 C.civ., interesul minorului nefiind acela de a se separa de tatăl lui, în termenii art. 506 C.civ.
Pe de altă parte, instanța reține că pârâtul nu s-a prezentat personal în fața instanței sau printr-un mandatar cu procură specială și având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate, apreciază că nu se poate consimți un acord de mediere în lipsa uneia dintre părți, instanța fiind obligată să verifice consimțământul părților la momentul pronunțării hotărârii de expedient.
Prin urmare, având în vedere cele reținute mai sus, instanța va respinge cererea privind cererea de consfințire a înțelegerii exprimată prin acordul de mediere încheiat de petenți, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de consfințire a înțelegerii exprimată prin acordul de mediere, formulată de petenții C. I.-M., CNP_, cu domiciliul în București, ., ., ., sector 5, și B. O., CNP_, cu domiciliul în mun. C., ., ., ., ca neîntemeiată.
Cu recurs în 30 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Judecătoria Sectorului 5 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 3613/2015.... | Ordin de protecţie. Sentința nr. 3631/2015. Judecătoria... → |
|---|
