Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 5088/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5088/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 26-06-2015 în dosarul nr. 5088/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA A II A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5088
Ședința publică de la 26 iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: R. S. L.
GREFIER: I. I.
Pe rol se află soluționarea cauzei de minori și familie privind pe reclamanta – pârâtă B. C. M. și pe pârâtul-reclamant V. R. I., având ca obiect exercitarea autorității părintești.
Dezbaterile au avut loc in ședința publică din 19.06.2015, fiind consemnate in încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a se depune concluzii scrise, la solicitarea pârâtului-reclamant, a amânat pronunțarea la data de 26.06.2015, hotărând următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 28.10.2014, sub nr._, reclamanta B. C. M., în contradictoriu cu pârâtul V. R. I., a solicitat exercitarea autorității părintești exclusiv de către reclamantă, privind pe minora V. I., stabilirea domiciliului minorei la domiciliul mamei, in București, sectorul 5, ., ., . la plata pensiei de întreținere și stabilirea unui program de vizită pentru tatăl minorei.
In motivarea in fapt a acțiunii, reclamanta a arătat că din relația de concubinaj a părților a rezultat minora V. I., născută la data de 12.01.2008. În primii ani de viață ai minorei, părțile au locuit împreună la locuința părinților reclamantei. A învederat reclamanta că pârâtul nu a contribuit niciodată la cheltuielile casei, neavând niciun loc de muncă și a exercitat un comportament agresiv fizic și verbal, pe fondul consumului de iarbă. Părțile s-au despărțit când minora avea aproximativ 3 ani, pârâtul mutându-se la locuința mamei sale. Reclamanta a arătat că de creșterea minorei s-a ocupat exclusiv, aceasta frecventând grădinița nr. 35. A învederat reclamanta că a fost nevoită să își găsească de lucru in afara țării, pentru a oferi copilului o situație financiară adecvată, minora fiind luată cu reclamanta sau lăsată in grija bunicii paterne, întrucât pârâtul nu era de acord ca minora să fie lăsată in grija bunicilor materni. A arătat reclamanta că minora, de foarte multe ori, refuza să vorbească cu tatăl său și familia acestuia, deși reclamanta nu a încercat niciodată să îndepărteze copilul de tată. Minora a fost înscrisă la o școală in apropierea domiciliului bunicii paterne pentru ca ulterior să fie mutată la o școală in apropierea locuinței mamei, aceasta renunțând la plecările sale in străinătate întrucât minora avea nevoie de sprijinul mamei o dată cu începerea școlii.
Deși reclamanta a încercat să păstreze o relație armonioasă cu tatăl minorei, acesta, fără o discuție in prealabil, la mijlocul lunii septembrie, în urma unei vizite a minorei la locuința tatălui, a refuzat să o înapoieze pe minoră, aceasta fiind lăsată in grija bunicii paterne, reclamantei fiindu-i interzis orice contact cu minora, inclusiv telefonic.
Față de împrejurarea că minora este legată emoțional de mamă și având in vedere și împrejurarea că tatăl minorei nu locuiește cu fetița și nu poate oferi un mediu familial adecvat pentru creșterea copilului, reclamanta a solicitat exercitarea autorității părintești exclusiv de către mamă și stabilirea domiciliului minorei la locuința mamei, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Totodată, a solicitat ca tatăl să aibă dreptul să viziteze minora in fiecare week-end câte 6 ore, un week-end pe lună să fie petrecut de tată cu minora, iar in perioada vacanțelor, in anii pari tatăl să petreacă vacanța de iarnă cu tatăl și vacanța de paște cu mama, în anii impari, vacanța de iarnă cu mama și vacanța de paște cu tatăl, în vacanța de vară minora să petreacă cu tatăl ei 3 săptămâni.
In drept au fost invocate dispozițiile art. 398, 400, 401, 402, 496, 499, 507, 529 C.civ.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 60 lei (f.8).
Pârâtul a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând respingerea cererii reclamantei ca neîntemeiată, exercitarea autorității părintești exclusiv de către tată, stabilirea locuinței minorei la locuința tatălui și obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere raportat la venitul minim pe economie.
În motivarea întâmpinării și a cererii reconvenționale, pârâtul-reclamant a arătat că de la data nașterii minorei și până la împlinirea vârstei de 1 an, părțile au locuit la bunicii paterni, perioadă in care tatăl s-a implicat in creșterea și îngrijirea minorei. La împlinirea vârstei de 1 an, părțile s-au mutat cu minora la domiciliul bunicilor materni. La împlinirea vârstei de 2 ani pârâtul-reclamant a revenit in locuința mamei sale, minora rămânând cu reclamanta-pârâtă dar numai pentru 2-3 luni, întrucât in luna aprilie 2011 reclamanta-pârâtă a plecat in Italia, lăsând minora in grija tatălui și revenind in țară abia in luna septembrie 2014. A învederat pârâtul-reclamant că in toată această perioadă de creșterea minorei s-au ocupat tatăl minorei și familia acestuia. Întrucât reclamanta-pârâtă pleacă frecvent din țară, fără a avea statut de angajată și fără a putea oferi minorei o locuință stabilă, pârâtul-reclamant a apreciat că se impune exercitarea autorității părintești exclusiv de către acesta, cu stabilirea locuinței minorei la tată. În ceea ce privește susținerile părții adverse in sensul că ar fi consumat droguri, pârâtul-reclamant a învederat că nu sunt reale.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 200, art. 119 C.pr.civ.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 40 lei (f.34).
Reclamanta-pârâtă a depus la dosar întâmpinare la cererea reconvențională ( f. 38-40).
În motivare a arătat că minora a fost mereu în grija mamei sale, fiind vizitată de către pârâtul-reclamant însă acesta nu a contribuit material la creșterea și educarea minorei. A precizat reclamanta că a fost plecată din țară însă de cele mai multe ori a fost însoțită de către minoră, iar când a plecat singură a făcut-o pentru perioade scurte, lăsând copilul în grija bunicilor materni.
La data de 06.04.2015 pârâtul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare, reiterând apărările din cuprinsul cererii reconvenționale.
La termenul din data de 19.06.2015, instanța a luat act de precizarea reclamantei-pârâte in sensul că se solicită exercitarea autorității părintești in comun.
Instanța a administrat in cauză, la solicitarea ambelor părți, proba cu înscrisuri, in cadrul căreia au fost atașate la dosar, in copie certificată pentru conformitate cu originalul, cartea de identitate a reclamantei ( f. 11), certificatul de naștere al minorei V. I. ( f. 12), livret de familie ( f. 13-14), adeverință privind acordarea alocației monoparentale ( f. 16), cererea de înscriere la școală și evaluarea psihologică a minorei pentru înscrierea la școală ( f. 15, 17), chitanțe (f.18-19), contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2275/15.08.2002 ( f. 63), carnetul de elev al minorei ( f. 65-66), fișa de caracterizare psiho-pedagogică a minorei V. I. și caracterizări ( f. 67-68, 114-116), adeverință emisă de Asociația de proprietari .), foaia matricolă a pârâtului-reclamant și înscrisuri privind membri familiei pârâtului-reclamant ( f. 70), planșe foto ( f. 81-109), adeverință privind veniturile nete realizate de reclamanta-pârâtă ( f. 131), proba cu interogatoriu reclamantei-pârâte ( f. 55-56), proba cu interogatoriu pârâtului-reclamant ( f. 57-58), proba testimonială, (declarațiile martorei I. M., propusă de reclamanta-pârâtă fiind depusă la fila 59-60, declarația martorei G. E. fiind depusă la fila 61-62),
A fost atașat la dosar referatul de anchetă psihosocială efectuată de Primăria Sectorului 5 – Serviciul de Autoritate Tutelară, la locuința reclamantei-pârâte și pârâtui-reclamant ( f. 33).
Instanța a dispus evaluarea psihologică a minorei V. I., raportul de evaluare întocmit de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 5 fiind depus la filele 119-130).
Analizând materialul probator administrat in cauză, instanța reține următoarele:
În urma relației de concubinaj dintre cele două părți a rezultat minora V. I., născută la data de 12.01.2008 (f.22).
Până la despărțirea în fapt a părților, de minoră s-au ocupat ambele părți, ulterior minora locuind atât cu mama sa cât și cu tatăl și bunica paternă.
În acest sens martora I. M. (f.59) a arătat că până în septembrie 2014 minora avea locuința efectivă la mama sa, însă petrecea timp și la domiciliul tatălui, câte o săptămână-două, fiind luată de acesta, cu acordul reclamantei. În ceea ce privește declarația martorei Gîlceava E. care a arătat că din 2011 reclamanta a început să plece în străinătate și o suna pe bunica paternă sau pe pârât să vină să o ia pe fetiță, acesta stătea cu fetița câte 2/3/4 luni iar când se întorcea reclamanta o lua câte o săptămână pe fetiță după care iar o aducea la pârât, instanța apreciază că ridică anumite semne de întrebare avându-se în vedere împrejurarea că, ca și simplă vecină a pârâtului cunoaște atât de multe detalii despre perioada pe care minora o petrecea cu fiecare dintre părinți.
Pe de altă parte din înscrisurile depuse de reclamanta-pârâtă la dosar, respectiv adeverință privind acordarea alocației monoparentale ( f. 16), cererea de înscriere la școală și evaluarea psihologică a minorei pentru înscrierea la școală ( f. 15, 17), chitanțe (f.18-19) rezultă că în perioada 2012-2014 reclamanta-pârâtă este cea care a înscris-o pe minoră la școală, aceasta a plătit cursurile grădiniței, taxe de spitalizare.
Astfel cum a susținut reclamanta și martora I. M. (f.59) începând cu luna septembrie 2014 minora a fost luată de către tatăl său și nu a mai fost restituită.
Susținerea reclamantei conform căreia începând cu septembrie 2014 nu i s-a permis să o vadă pe minoră de către pârât și mama acestuia și că nu a insistat fiindu-i frică de aceștia este confirmată și de martora I. M. care a arătat că în luna mai 2014 reclamanta a fost lovită de către pârât, martora nefiind de față dar însoțind-o pe reclamantă la secția de poliție. De asemenea, a precizat martora că la începutul luni martie 2015 când fetița locuia încă la tată, a fost cu reclamanta la școală la minoră iar mama pârâtului a agresat-o fizic și verbal pe reclamantă, a smucit-o pe fetiță de lângă mamă, ulterior cedând și lăsând-o pe fetiță să discute cu reclamant.
Începând cu data de 16.03.2015 conform Deciziei nr. 958A/16.03.2015 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/302/2014 a fost stabilită locuința provizorie a minorei la domiciliul reclamantei-pârâte cu obligarea pârâtului-reclamant la plata pensiei de întreținere.
În drept, dispozițiile art. 260 C.civ. și art. 448 C.civ. consacră principiul asimilării depline a condiției juridice a copilului din afara căsătoriei cu filiația legal stabilită față de ambii părinți cu aceea a copilului din căsătorie, iar potrivit dispozițiilor art. 505 alin. 2 C.civ. „Dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț”.
Conform dispozițiilor art. 503 alin.1 cod civil părinții exercită împreună și în mod egal autoritatea părintească. Pe de altă parte conform art. 398 alin.1 Cod civil dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți.
În speța concretă dedusă judecății, instanța reține că reclamanta-pârâtă a solicitat ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de către ambii părinți iar cu ocazia concluziilor pe fond și pârâtul-reclamant a solicitat de asemenea ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun deși inițial solicitase ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de către el.
Având în vedere cererile ambelor părților care au solicitat ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun, ținând cont de interesul superior al copilului astfel cum este definit în Legea nr. 272/2004 privind protecția drepturilor copilului, în temeiul art. 397 din Codul civil și art. 31 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, instanța va încuviința exercitarea autorității părintești privind pe V. I., născută la data de 12.01.2008, se va exercita în comun de ambii părinți.
Cu privire la stabilirea locuinței minorei V. I., instanța va avea în vedere dispozițiile art. 496 alin.2 Cod civil potrivit căruia dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului, iar în caz de neînțelegere, instanța de tutelă hotărâște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani.
În privința cererilor formulate de ambii părinți privind stabilirea locuinței minorei, instanța va ține seama de interesul superior al copilului care presupune să se analizeze natura, forța și stabilitatea relației dintre copil și fiecare dintre soți, opiniile și preferințele copilului în măsura în care acestea pot fi verificate în mod rezonabil, nevoile fizice, emoționale și psihologice ale copilului, inclusiv nevoia copilului de stabilitate având în vedere vârsta și etapa de dezvoltare, istoricul îngrijirii copilului și nu în ultimul rând disponibilitatea părintelui la care locuiește minorul de a-i permite celuilalt părinte a avea legături personale cu minorul pentru ca acesta să se dezvolte și să crească în condiții optime chiar dacă părinții sunt separați.
Analizând toate aceste aspecte instanța reține că este în interesul superior al minorei ca locuința acesteia să fie stabilită la mama reclamantă-pârâtă.
Așa cum s-a arătat mai sus, instanța reține că până în luna septembrie 2014 de minoră s-a ocupat preponderent reclamanta-pârâtă, minora locuind și cu tatăl și bunica paternă, reclamanta recunoscând că bunica paternă a ajutat-o cu creșterea minorei atunci când era plecată din țară.
Din septembrie 2014 și până în martie 2015 minora s-a aflat în grija pârâtului-reclamant și a mamei acestuia. De altfel, reclamanta a arătat că minora a locuit cu bunica paternă, aceasta fiind cea care s-a ocupat de minoră, pârâtul-reclamant locuind la altă adresă. Având în vedere că pârâtul-reclamant a arătat la întrebarea nr. 6 a interogatoriului propus de către reclamanta-pârâtă (f.57) că nu locuiește cu mama sa, același lucru declarându-l și reprezentanților Autorității Tutelare, în timp ce martora G. E. a arătat că pârâtul-reclamant locuiește cu mama sa pe . și că minora a locuit și cu bunica paternă, rezultă atitudinea nesinceră a pârâtului-reclamant sub acest aspect, fiind credibile afirmațiile reclamantei-pârâte că de minoră s-a ocupat cu preponderență bunica paternă în perioada septembrie 2014-martie 2015. De altfel la dosarul cauzei a fost depusă o adeverință emisă de Asociația de Proprietari (f.69) și care este datată cu 19.01.2015 de unde rezultă că minora ar fi locuit timp de 5 ani la adresa din ..22, ., . pârâtul-reclamant a arătat că locuiește mama sa, or în cauză acesta a arătat că minora a locuit pe . unde s-a efectuat și ancheta psihosocială.
Începând cu luna martie 2015 de minoră se ocupă reclamanta-pârâtă, martora I. M. arătând că fetița este bine îngrijită, are asigurată hrana, îmbrăcămintea, jucării și rechizite.
Faptul că fetița este adusă la școală și de către alte persoane decât reclamanta-pârâtă sau cu taxiul, astfel cum a arătat martora G. E., nu reprezintă o lipsă de implicare a mamei în educarea minorei atât timp cât reclamanta-pârâtă are un loc de muncă pentru a asigura minorei resurse materiale suficiente.
De asemenea, din probele administrate în cauză nu a rezultat faptul că reclamanta-pârâtă ar interzice accesul tatălui la minoră, martora I. M. arătând că l-a văzut de două ori pe pârâtul-reclamant la domiciliul reclamantei-pârâte când s-a întâlnit cu minora și a petrecut timpul cu aceasta.
Referitor la evoluția școlară a minorei, instanța reține că aceasta a fost constantă pe tot parcursul anului școlar 2014-2015, astfel cum rezultă din caracterizarea depusă la dosar de către învățătoarea acesteia (f.114). În acest sens instanța reține că atât părinții cât și bunica paternă s-au implicat în pregătirea profesională a minorei, rezultatele minorei la învățătură fiind bune, neînregistrându-se un regres după luna martie 2015 când minora s-a întors la mama sa.
În ceea ce privește condițiile locative instanța reține că ambii părinți pot asigura minorei o locuință stabilă. Din referatul de ancheta socială rezultă că reclamanta-pârâtă locuiește într-un apartament cu trei camere confort II, proprietatea personală a părinților săi, locuința este mobilată corespunzător iar condițiile de locuit sunt modeste. De asemenea, la adresă mai locuiesc încă 4 persoane înafară de minoră și reclamanta-pârâtă. Totodată, se reține că reclamanta-pârâtă este angajată din data de 11.03.2015 în funcția de lucrător comercial, având un salariu brut de încadrare de 975 Ron (f.131).
Pârâtul-reclamant, conform afirmațiilor acestuia și verificărilor efectuate de reprezentanții Autorității Tutelare (f.33) locuiește într-o garsonieră confort III, proprietate personală a mamei sale, interiorul locuinței fiind mobilat corespunzător, curat, în ordine întreținut, condiții bune de locuit. Potrivit declarațiilor sale, pârâtul-reclamant lucrează fără forme legale, având un venit de 750 lei.
Cât privește starea emoțională a minorei V. I., din raportul de evaluare psihologică efectuat de către DGASPC Sector 5 București (f.120-130) rezultă că minora prezintă o dezvoltare mentală specifică vârstei însă resimte tensiunile dintre părinții săi. De asemenea, din raport rezultă faptul că minora a dezvoltat relații de atașament cu ambii părinți, considerând că bunica paternă intervine în deciziile tatălui, afirmând că „mamaia vrea să mă câștige, nu tati”. În ceea ce privește relația cu mama sa, s-a arătat că minora o percepe securizantă și protectoare iar în ceea ce privește relația cu tatăl său, minora a prezentat o atitudine duală față de acesta, afirmând pe de o parte că își dorește să petreacă timpul împreună cu tatăl său iar de altă parte evită să petreacă timp cu acesta. În acest sens s-a reținut că respingerea ideii de a se vedea cu tatăl nu este una care să echivaleze cu respingerea tatălui, ci mai degrabă minora evită să interacționeze cu bunica paternă, despre care a afirmat că recurge la pedeapsa fizică în ceea ce o privește.
Nu în ultimul rând instanța reține că deși pârâtul-reclamant a depus la dosar unele planșe foto care o prezintă pe reclamanta-pârâtă în ipostaze compromițătoare iar reclamanta-pârâtă nu și-a expus punctul de vedere cu privire la acestea, instanța nu le va acorda o importanță deosebită atât timp cât nici pârâtul-reclamant nu a dat dovadă de o conduită ireproșabilă, acesta recunoscând că a consumat substanțe halucinogene iar mama sa, în preajma căreia s-a aflat suficient timp minora, a fost condamnată pentru trafic de droguri de mare risc.
Având în vedere însă că minora are o relație apropiată cu reclamanta-pârâtă, având în vedere vârsta minorei ce impune prezența constantă a mamei în viața sa și a cărei lipsă nu poate fi suplinită în niciun caz de către bunica paternă, instanța apreciază că nevoile fizice, emoționale și psihologice ale minorei, inclusiv nevoia minorei de stabilitate impun ca locuința acesteia să fie stabilită la la domiciliul mamei reclamante-pârâte.
Instanța reiterează recomandarea din raportul de evaluare psihologică respectiv ca reclamanta-pârâtă să acorde mai multă importanță instruirii cultural educaționale, astfel încât minora să fie mai mult stimulată, precum și antrenată în activități culturale, cum ar fi timp alocat vizitării de muzee, vizionarea unor spectacole pentru copii sau piese de teatru, nevoile materiale neavând un rol exclusiv în dezvoltarea profesională și emoțională a copilului.
În ce privește pensia de întreținere, potrivit art.499 alin.1 C.civ., ambii părinți sunt obligați în solidar să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educație și pregătirea sa profesională. De asemenea, conform art.529 alin.1 C.civ., întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti.
Nu în ultimul rând, art.529 alin.2 C.civ. prevede că atunci când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil.
Luând în considerare faptul că ambii părinți trebuie să contribuie la aceste cheltuieli, precum și faptul că reclamanta-pârâtă își va îndeplini o parte din obligații în natură, rezultat din stabilirea locuinței minorei la ea, instanța va stabili contribuția pârâtului-reclamant la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională ale minorei V. I. în cuantum de câte 1/4 lunar din venitul minim pe economia națională, începând cu data pronunțării hotărârii, respectiv 26.06.2015 și până la majoratul minorei. În acest sens s-a avut în vedere că prin Decizia nr. 958A/16.03.2015 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._/302/2014 pârâtul-reclamant a fost obligat la întreținere până la pronunțarea prezentei hotărâri.
În ceea ce privește cererea reclamantei-pârâte de a stabili pentru pârâtul-reclamant un program de vizită în cadrul căruia să aibă legături personale cu minora, instanța reține disp. art.401 C.civ. conform cărora părintele separat de copilul său are dreptul de a avea legături personale cu acesta, în caz de neînțelegere între părinți instanța de tutelă hotărând cu privire la modalitate de exercitare a acestui drept. În lipsa însă a manifestării de voință a pârâtului-reclamant privind încuviințarea programului de legături personale, cererea reclamantei-pârâtei nu poate fi primită, întrucât este un drept de care poate dispune doar partea în cauză, motiv pentru care instanța o va respinge.
Pentru a se evita însă conflicte legate de modul de realizare a legăturilor dintre tată și minoră este de preferat că pârâtul-reclamant să formuleze o cerere în acest sens pentru a se stabili un program clar și previzibil care să fie respectat de toate părțile.
Față de soluția dată în cauză, prin care au fost admise în parte atât cererea principală cât și cererea reconvențională, reținându-se că reclamanta-pârâtă nu a căzut în pretenții față de pârâtul-reclamant, instanța va respinge cererea pârâtului-reclamant de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea principală astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta-pârâtă B. C. M., CNP_, cu domiciliul in București, ., ., ., sectorul 5, în contradictoriu cu pârâtul-reclamant V. R.-I., CNP cu domiciliul in București, sectorul 5, . 22, ., .> Admite în parte cererea reconvențională astfel cum a fost precizată.
Autoritatea părintească privind pe minora V. I., născută la data de 12.01.2008, se va exercita în comun de ambii părinți.
Stabilește locuința minorei V. I. la domiciliul mamei reclamante-pârâte.
Stabilește contribuția pârâtului-reclamant la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională ale minorei V. I. în cuantum de câte 1/4 lunar din venitul minim pe economia națională, începând cu data pronunțării hotărârii, respectiv 26.06.2015 și până la majoratul minorei.
Respinge cererea reclamantei-pârâte de stabilire a unui program de vizită în favoarea pârâtului-reclamant.
Respinge cererea pârâtului-reclamant de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 5 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. S. L. I. I.
| ← Ordin de protecţie. Sentința nr. 4691/2015. Judecătoria... | Ordin de protecţie. Sentința nr. 1237/2015. Judecătoria... → |
|---|
