Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 5163/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5163/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 5163/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI-SECȚIA A II-A CIVILĂ
Sentinta civilă nr. 5163
Ședința publică de la 30.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. L.
GREFIER: C. R.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta D. I. S. și pe pârâtul F. A., având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta, personal si asistată de avocat cu delegatie la dosar, lipsind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,
Reclamanta arată că pârâtul s-a întalnit o singura dată cu copilul în cadrul Directiei pentru Protectia Copilului.
În ce privește cererea de amânare formulată de către pârât, apărătorul reclamantei solicită respingerea acesteia.
Instanta respinge cererea de amânare formulat de către pârât ca neintemeiatăavând in vedere ca oin cauza a fost tparcursa procedura scrisa iar pârâtul a avut timp suficient pentru a-si pregati o apărare.
În continuare, se pune in discutie excepția necompetenței generale a instanțelor române.
Având cuvântul, apărătorul reclamantei apreciaza că in raportul de dispzitiile codului de procedura precum sio cele ale Regulamentului 2201/2003 aceasta este instanta competenta având in vedere ca domiciliul minorei este de 3 ani in Romia iar aceasta instantă este in măsură să dispună măsuri provizorii si de executare in ce privește persoenel sau bunurile aflate in România la data introducerii cererii.
Instanța constată că, deși în cauză cu privire la minoră a fost pronuntata o hotărâre judecatoreasca ptin care s-a dispus înapoierea acesteia in baza Conventiei de la Haga din 1980 privind rapirea inrternationala de copii, în cauza totusi își găseste aplicabilitatea art. 20 din Regulamentul 2201/2003 care prevede că „în cazuri urgente, prevederile Regulementului nu vor impiedica instantele unui stat membru să ia măsuri urgenete cu privire la copil, afla pe teritoriul sau”. Avându-se in vedere că minora se află în fapt pe teritoriul României iar măsura solicitata este pretins urgentă, instanta respinge exceptia si constată că instanțele române au jurisdicție pentru a soluționa cauza.
Instanta constată ca minora locuieste in mod stabil impreuna cu mama sa in sectorul 5 motiv pentru care, in temeiul art. 131 rap. la art. 114 C.p.c. si 996 si urm, Judecatoria Sectorului 5 este competentă teritorial.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul sub aspectul propunerii de probe.
Având cuvântul, apărătorul reclamantei solicita încuviintarea probei cu înscrisuri in cadrul căreia înțelege să depună o cererea de restituire a pașaportului minorei de către autoritatile italiene precum și efectuarea unei anchete sociale.
La interpelarea instantei, reclamanta a arătat că in vacanta intersemestrială, la sfarsitul lunii ianuarie si inceputul lunii februarie, a mers împreună cu minora în Italia pentru a-i vizita pe bunicii paterni. La două zile după ce au ajuns acolo au venit carabinierii la ușă care i-au retras pașaportul minorei întrucât tatăl îsi trasese autorizatia. Acest pașaport i-a fost restituit in cele din urma de instanțele din Italia si astfel a reusit să se întoarcă în țară.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 258 alin. 1 N.C.proc.civ. raportat la art. 255 N.C.proc.civ., încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei solicitată de către reclamanta, apreciind că aceasta este admisibilă, legală și poate duce la soluționarea cauzei. Respinge solicitarea de efectuare a unei anchete sociale ca inutilă față de obiectul cauzei.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra fondului cauzei.
Având cuvântul pe fond, apărătorul reclamantei solicită admiterea cererii de emitere a ordonantei pentru stabilirea domiciliul minorei la mama si exercitarea autoritatii părintești de către reclamantă până la soluționarea definitivă a divorțului.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.02.2015, sub nr._, reclamanta D. I. S. a formulat în contradictoriu cu pârâtul F. A. cerere de emitere a ordonantei președintiale prin care a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună stabilirea domiciliului minorei F. N., la reclamanta și exercitarea autorității părintești de către aceasta până la solutionarea definitivă a dosarului de fond.
În motivarea acțiunii se arată că reclamanta s-a casatorit cu pârâtul la data de 24.01.2004 in Italia iar după căsătorie au locuit împreună în Italia. La data de 06.11.2007 s-a născut minora F. N., cetatean român si italian. Reclamanta arată că din cauza neintelegerilor si agresivitatii pârâtului, in septembrie 2012 a rămas defintiv in România.
Se mai arată că pârâtul a efectuat diverse demersuri pentru a-si lua fiica in Italia si a recurs si la amenintari la adresa reclamantei deși pârâtul nnu a fost niciodată împisedicat să aibă relații cu minora.
Reclamanta aprecizat faptul ca in anul 2012 a fost introdusă actiunea de divort care însă a fost respinsă pentru lipsa de competenta si astfel au incetat si efectele ordonantei presedintiale obtinute de catre reclamantă in 14.10.2012 și care privea stabilirea domiciliului minorei la mamă.
În ce o privește pe minoră, reclamanta a arătat că aceasta este înscrisă la Școală, că are diverse activităti extracuricularea si că este foarte bine integrată in colectivitate. Desi își iubește tatăl, minora refuză la locuiasca in Italia fără reclamantă.
Reclamanta a apreciat că sunt intrunite conditiile prevzute de lege pentru amiterea ordonantei presedintiale, respectiv urgența, vremelnicia și neprejudecarea fondului.
S-a mentionat că reclamanta nu s-a opus niciodată legaturilor dintre minoră si tată ba chiar le-a încurajat si după plecarea in Italia si chiar a mers cu copilul să-și vadă tatăl și familia extinsă.
În drept cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1074 NC.p.c corob. cu art. 1080, art. 1069 NC.p.c, Regulamentul CE 2201/2003-art. 3 si art. 20.
În susținerea cererii au fost depuse înscrisuri.
Prin Serviciul Registratură, s-a depus întâmpinare la data de 06.05.2015, de către pârât prin care a invocsat exceptia necompetentei instanțelor române motivataă de faptul că atât timp cât competenta de soluționare a dosarului de fond apartine instanțelor din Italia tunci, potrivit art. 997NC.p.c si ordonanta presedințială se va introduce la instanța competentă să judece fondul.
Prin întâmpinare pârâtul a mai arătat că prin hotărârea rămasă irevocabilă in dosarul nr._/3/2013 având ca obiect răpire internatională de minori, reclamanta a fost obligată să dispună înapoierea minorei F. N. in Italia. Astfel, aparenta dreptului nu există în favoarea reclamantei ci este in favoarea pârâtului la acest moment. Acesta a mai arătat că respectiva hotărâre este supusă executării silite intrucât reclamanta refuză sa o execute. Pârâtul a solicitat amânarea judecătii pentru a avea posibilitatea de a-și angaja un apărător.
S-a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Între părți căsătoria a fost încheiată la 24.01.2004 în Italia, iar din relațiile acestora a rezultat minora F. N., născută la data de 06.11.2006. Conviețuirea a fost întreruptă în luna septembrie 2012, când reclamanta a părăsit domiciliul comun împreună cu minora, fără a avea acordul pârâtului în acest sens, stabilindu-se pe teritoriul României.
De altfel, cu privire la minoră a fost pronunțată o hotărâre judecătorească prin care, în temeiul Convenției de la Haga din 1980 asupra aspectelor privind răpirea internațională de copii, s-a dispus înapoierea acesteia la reședința obișnuită din Piverno, Italia (sentința civilă nr.2068/11.12.2013 a Tribunalului București, definitivă prin decizia civilă nr.229A/02.06.2014 a Curții de Apel București).
În drept, instanța reține că potrivit art. 996 alin. 1 N. C.proc.civ. instanța va putea să ordone măsuri vremelnice, în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar putea păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Din aceste dispoziții legale rezultă că admisibilitatea ordonanței președințiale presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor referitoare la urgență, caracter vremelnic și neprejudecarea fondului.
În privința primei condiții de admisibilitate, urgența, instanța reține că situația dedusă judecății prezintă un caracter urgent prin ea însăși, deoarece trecerea timpului poate avea consecințe grave asupra dezvoltării normale a minorului, iar un nivel de incertitudine la o asemenea vârstă nu poate garanta stabilitatea familială, emoțională și materială necesară normalei sale dezvoltări și esența unei asemenea acțiuni este aceea de a apăra individul împotriva oricărui prejudiciu ce ar putea rezulta din simpla curgere a timpului.
Cu privire la cerința vremelniciei, instanța reține că aceasta este dovedită în cauză, întrucât s-a solicitat instanței să dispună stabilirea locuinței minorului până la soluționarea definitivă și irevocabilă a procesului pe fond, aflat pe rolul acestei instanțe în dosarul cu nr._ având ca obiect divorț ți exercitarea drepturilor părintești asupra minorului.
În ceea ce privește condiția neprejudecării fondului, instanța învestită cu soluționarea unei cereri de ordonanță președințială nu are de cercetat fondul dreptului discutat între părți, ci are numai posibilitatea de a cerceta aparența acestuia, aspect verificat prin analiza probelor din dosar. Or, în cauză, instanța apreciază că aparența dreptului nu este în favoarea reclamantei, dat fiind că a fost pronunțată o hotărâre împotriva sa în aplicarea Convenției de la Haga din 1980 privind răpirea internațională de copii, hotărâre care se află în prezent în curs de executare silită.
În aceste condiții, statul român are obligația, potrivit Convenției, de a efectua toate demersurile necesare pentru a asigura înapoierea minorei, iar nu de a bloca executarea silită a hotărârii judecătorești de înapoiere.
Întrucât efectul admiterii prezentei acțiuni ar fi în contradicție cu hotărârea judecătorească pronunțată în aplicarea Convenției, instanța va respinge cererea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanta D. I. S., CNP_ cu domiciliul in sector 5, București, .. 6, ., . cu pârâtul F. A., cu domiciliul în PRIVERNO (LT), VIA DELLA STAZIONE 37,_, Italia ca neîntemeiată.
Calea de atac se va depune la Judecătoria Sectorului 5 București.
Cu apel în 5 de zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.06.2015
PREȘEDINTE,GREFIER,
| ← Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 5092/2015.... | Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 5165/2015.... → |
|---|
