Suspendare provizorie. Sentința nr. 1955/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1955/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 1955/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ
Sentință civilă nr.1955/2015
Ședința publică de la data de 10.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. L.
GREFIER: E. G.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe contestatorul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în contradictoriu cu intimatul L. T., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul, prin consilier juridic, care depune delegație la dosar, lipsind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul sub aspectul propunerii de probe.
Contestatorul, prin consilier juridic, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar și a celor pe care le depune în această ședință publică.
Instanța, în temeiul art.255 C.., încuviințează pentru contestator proba cu înscrisurile existente la dosar, constatând că proba este admisibilă potrivit legii și duce la soluționarea procesului.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Contestatorul, prin consilier juridic, solicită admiterea contestației la executare, arătând că au fost respectate disp.OG 22/2001. În subsidiar, contestă încheierea de actualizare a creanței, indicii de consum nu au fost corect aplicați. Solicită înlăturarea cheltuielilor de executare, care nu pot fi solicitate în termenul de grație de 6 luni prev.de OG 22/2001. Depune practică judiciară.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, sub nr._, la data de 10.10.2014, contestatorul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat, în contradictoriu cu intimatul L. T., contestație la executare împotriva executării silite care face obiectul dosarului de executare nr.604/2014 al B. B. G., solicitând admiterea cererii de suspendare a executării silite până la soluționarea contestației la executare, admiterea contestației la executare și, pe cale de consecință, anularea executării silite. Totodată, contestatorul a formulat cerere de suspendare provizorie a executării silite, în temeiul art.718 al.7 din Legea nr.134/2010.
În susținerea cererii de suspendare, contestatorul a arătat că prin continuarea executării silite instituția este grav prejudiciată, atâta vreme cât în disprețul disp.art.2 din OG nr.22/2001 există riscul executării silite. Prin admiterea cererii de suspendare, nu se crează nici un prejudiciu în patrimoniul intimatului, dar se poate evita producerea unei pagube considerabile bugetului de stat.
În motivare, se arată, în esență, de către contestator că executarea silită este nelegală și netemeinică, fiind pornită cu nerespectarea disp.OG nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii.
În ceea ce privește cheltuielile de executare, contestatorul solicită anularea încheierii prin care au fost stabilite, în subsidiar, cenzurarea sumelor.
În drept, au fost invocate disp.art.711 și urm. din Legea 134/2010.
În temeiul art.223 C.., contestatorul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În dovedire, au fost depuse la dosar, în fotocopii, următoarele înscrisuri: Decizia nr.5235/14.05.2013 pronunțată de ICCJ, sentința civilă nr.2895/31.03.2009 pronunțată de Judecătoria sector 5, sentința civilă nr.5281/24.03.2008 pronunțată de Judecătoria C., somație, încheiere din 02.10.2014 de actualizare a creanței și de stabilire cheltuieli de executare, încheiere de încuviințare a executării silite pronunțată de Judecătoria sector 5, decizia civilă nr.977A/21.10.2013 pronunțată de Tribunalul București.
Prin încheierea de ședință din data de 14.10.2014, instanța a respins cererea de suspendare provizorie a executării silite, ca neîntemeiată.
La data de 31.10.2014 contestatorul a depus la dosar cerere modificatoare, arătând că înțelege să modifice capătul doi de cerere, în sensul că solicită admiterea contestației la executare în sensul anulării și a măsurii de înființare a popririi dispusă de B. B. G. în dosarul de executare nr.604/2014. Totodată, contestatorul înțelege să formuleze și cerere de întoarcere a executării silite și restabilirea situației anterioare.
În drept, au fost invocate disp.art.204 din Legea 134/2010 și toate celelalte dispoziții legale invocate.
Au fost anexate în copie, înștiințarea privind măsura popririi, adresa de înființare a popririi, încheiere din 02.10.2014 de stabilire cheltuieli de executare, încheiere de încuviințare a executării silite pronunțată de Judecătoria sector 5, decizia civilă nr.977A/21.10.2013 pronunțată de Tribunalul București.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul a solicitat respingerea contestației la executare, arătând că titlul executoriu emis de Curtea de Apel București a devenit irevocabil la data de 11.03.2011, dată de la care au trecut mai mult de 6 luni în care contestatorul avea posibilitatea să uzeze de plata debitului de bună voie.
La solicitarea instanței au fost depuse la dosar copii certificate ale actelor întocmite în dosarul de executare nr.604/2014 al B.E.J. B. G..
Sub aspectul probatoriului a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 02.10.2014 contestatoarea S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice a primit somația și procesul verbal de executare emise la 02.10.2014 de B.E.J. B. G. în dosarul de executare nr. 604/2014, creditorii solicitând plata sumelor prevăzute în titlul executoriu reprezentat de decizia civilă nr.977A/21.10.2013 pronunțată de Tribunalul București .
Instanța reține că în cuprinsul somației, se solicită debitorului să dispună toate măsurile ce se impun, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății stabilite prin titlurile executorii decizia civilă nr.977A/21.10.2013 pronunțată de Tribunalul București și procesul verbal privind cuantumul cheltuielilor de executarea silită. De asemenea, a fost indicat contul bancar în care debitorul urmează să facă plata la dispoziția B..
În raport de cele de mai sus, precum și de motivele invocate de contestatorul - debitor în cuprinsul contestației la executare, instanța are în vedere în drepturmătoarele:
Potrivit Art. 622. – „(1) Obligatia stabilita prin hotararea unei instante sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la indeplinire de bunavoie.
(2) In cazul in care debitorul nu executa de bunavoie obligatia sa, aceasta se aduce la indeplinire prin executare silita, care incepe odata cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozitiilor prezentei carti, daca prin lege speciala nu se prevede altfel.
(3) Executarea silita are loc in oricare dintre formele prevazute de lege, simultan sau succesiv, pana la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobanzilor, penalitatilor sau a altor sume acordate potrivit legii prin titlu, precum si a cheltuielilor de executare.
(4) Executarea unor obligatii de a face, precum inscrierea sau radierea unui drept, act sau fapt dintr-un registru public, emiterea unei autorizatii, eliberarea unui certificat sau predarea unui inscris si altele asemenea, se poate obtine la simpla cerere a persoanei indreptatite, facuta in temeiul unui titlu executoriu, fara a fi necesara interventia executorului judecatoresc, daca prin lege nu se dispune altfel. In caz de neconformare a debitorului, creditorul poate recurge la executarea silita in conditiile prezentului cod.
(5) Vanzarea de catre creditor a bunurilor mobile ipotecate in conditiile art. 2.445 din Codul civil se face cu incuviintarea instantei, fara interventia executorului judecatoresc”
În raport de acest text legal, executarea de bună voie a obligațiilor reprezintă regula, iar executarea silită reprezintă excepția, respectiv modalitatea de aducere la îndeplinire a obligațiilor recunoscute prin titlu executoriu, în caz de refuz din partea debitorului.
De asemenea, rezultă fără echivoc faptul că dispozițiile privind executarea silită cuprinse în codul de procedură civilă constituie norma generală în materie, fiind aplicabile câtă vreme legea nu prevede altfel.
În cauză, contestatorul invocă faptul că executarea creanțelor bugetare se face potrivit normelor speciale cuprinse în OUG 22/2002, astfel încât debitorul instituție publică are la dispoziție un termen de grație de 6 luni în care executarea silită nu poate avea loc.
Instanța apreciază că motivele invocate de contestator nu sunt întemeiate, întrucât se pornește de la o premisă greșită.
Astfel, așa cum s-a arătat mai sus, obligațiile stabilite prin titluri executorii trebuie să fie executate de bună voie, principiu aplicabil oricărei categorii de debitori, inclusiv instituțiilor publice (statului).
În acest sens sunt dispozițiile art. 44 din Constituția României, care garantează creanțele față de stat, precum și jurisprudența Curții Constituționale a României și a Curții Europene a Drepturilor Omului.
Astfel cum a stabilit CEDO în jurisprudența sa ( în acest sens cauzele Scordino vs. Italia, Burdov vs. Rusia, Moroko vs. Rusia) un justițiabil ce a câștigat un proces împotriva statului poate avea obligația de a lua câteva masuri procedurale pentru a-si vedea executata hotărârea favorabila, fie in mod voluntar, fie printr-o procedura de executare silita. In consecința, nu este nerezonabil ca autoritățile sa ceara reclamantului sa înfatiseze documente suplimentare cum ar fi coordonatele bancare, pentru a permite sau a grăbi executarea hotărârii. Cerința cooperării reclamantului nu trebuie, totuși, sa depășească strictul necesar si, in orice caz, nu eliberează autoritățile de obligația lor in baza Convenției de a lua masurile corespunzătoare, din timp, din proprie inițiativa, pe baza informației disponibile, pentru a onora hotărârea judecătoreasca pronunțata împotriva statului. De aceea, Curtea considera ca sarcina de a asigura executarea unei hotărâri judecătorești împotriva statului revine in primul rând autoritarilor de stat începând din momentul în care hotărârea respectiva devine definitiva si executorie.
Curtea a statuat, de asemenea, că obligația statului de a garanta fiecărei persoane dreptul la executarea unei hotărâri judecătorești definitive si executorii într-un interval rezonabil și de a executa din oficiu . hotărârile judecătorești pronunțate împotriva sa si de a crea un remediu efectiv in caz contrar, se opun invocării de către stat a lipsei de fonduri sau a altor resurse pentru a justifica neexecutarea unei hotărâri judecătorești. Revine statelor obligația de a-si organiza sistemul legal . încât autoritățile să isi poată îndeplini obligația lor în această privință. În lumina celor de mai sus, instanța apreciază că dispozițiile art.2 din OG nr.22/2002, trebuie interpretate în sensul că se aplică exclusiv la situația de excepție în care executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri, caz în care instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată.Or, în cauză, debitorul contestator S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, nu a făcut dovada că s-ar afla în situația enunțată mai sus, deși avea sarcina probei. Mai mult, împrejurarea de fapt că, datorită lipsei de fonduri, nu poate începe executarea de bună voie a creanței, nu a fost invocată de către contestator, întrucât acesta și-a întemeiat întreaga argumentație pe o instituție juridică (un termen de grație) despre care consideră în mod greșit că ar avea o aplicabilitate generală în materia executării creanțelor bugetare.
De asemenea, imposibilitatea de a începe executarea din cauza lipsei de fonduri nu poate fi dedusă automat sau prezumată din simpla calitate de instituție publică a debitorului, întrucât aceasta ar echivala practic cu o prezumție de insolvabilitate continuă a instituțiilor statului, ceea ce contravine atât principiului garantării creanțelor față de stat, consacrat de art.44 din Constituția României, cât și obligației statuluide a executa din oficiu într-un termen rezonabil hotărârile judecătorești pronunțate împotriva sa, parte a garanțiilor dreptului la un proces echitabil prevăzut de art.6 din CEDO.
Față de cele de mai sus, instanța apreciază că, atâta vreme cât contestatorul – debitor instituție publică nu a trecut la executarea de îndată și din oficiu a obligațiilor stabilite prin titlul executoriu și nici nu a făcut dovada că s-ar afla în ipoteza de excepție prevăzută la art. 2 din OG nr. 22/2002, respectiv că nu poate începe executarea datorită lipsei de fonduri, creditoarea era îndreptățită să pornească executarea silită, potrivit dreptului comun, toate cheltuielile de executare fiind datorate culpei debitorului.
În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de executare silită, instanța are în vedere faptul că debitorul nu numai că nu a executat de bună voie obligația stabilită prin titlul executoriu, dar nici nu s-a declarat gata să execute în cel mai scurt timp această obligație, ci dimpotrivă, consideră (eronat, cum s-a arătat mai sus) că este în drept să amâne executarea cu încă 6 luni. În raport de această atitudine, creditoarea era (și încă este) în drept să considere că executarea de bună voie din partea debitorului nu este certă. Ca urmare, în mod corect a fost emis la cererea creditorului îndreptățit la realizarea creanței sale, actul începător de executare și au fost stabilite de către executorul judecătoresc sumele ocazionate de efectuarea executării silite, căci, potrivit art. 669 C.p.civ. debitorul va fi ținut să suporte chiar și cheltuielile de executare făcute după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu prin executare voluntară. Prin urmare, este prematur a fi cenzurată la acest moment întinderea cheltuielilor de executare, căci trebuie mai înainte de aceasta, a se ști dacă executarea va avea loc prin plata voluntară ori se va finaliza executarea silită începută deja; oricum, în ambele cazuri debitorul datorând cheltuieli de executare, după cum s-a arătat mai sus.
Pentru toate aceste motive, instanța va respinge contestația la executare ca neîntemeiată și va lua act că intimata nu a solicitat obligarea părții adverse la cheltuieli de judecată . În final, Curtea observă că procedura de executare a obligațiilor de plată aparținând instituțiilor publice, așa cum e reglementată prin Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 110/2007, se desfășoară într-un termen rezonabil
Curtea constată că este neîntemeiată și susținerea potrivit căreia actul normativ criticat contravine dispozițiilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece permite statului să împiedice, să anuleze sau să întârzie în mod excesiv executarea unei hotărâri judecătorești pronunțate împotriva sa. Astfel, este adevărat că prin instituirea unui termen de 6 luni în care instituția debitoare este obligată să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată (dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri) se prelungește durata procedurii de executare a titlului. Însă, Curtea observă că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, de exemplu în Cauza Burdov contra Rusiei (2002), s-a statuat că, deși o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare, în mod excepțional, se admite că o întârziere în executare ar putea fi justificată de circumstanțe speciale, chiar dacă regula este aceea a executării într-un termen rezonabil. Această întârziere nu trebuie să se eternizeze, astfel încât să aducă atingere substanței înseși a dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În final, Curtea observă că procedura de executare a obligațiilor de plată aparținând instituțiilor publice, așa cum e reglementată prin Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 110/2007, se desfășoară într-un termen rezonabil
Curtea constată că este neîntemeiată și susținerea potrivit căreia actul normativ criticat contravine dispozițiilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece permite statului să împiedice, să anuleze sau să întârzie în mod excesiv executarea unei hotărâri judecătorești pronunțate împotriva sa. Astfel, este adevărat că prin instituirea unui termen de 6 luni în care instituția debitoare este obligată să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată (dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri) se prelungește durata procedurii de executare a titlului. Însă, Curtea observă că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, de exemplu în Cauza Burdov contra Rusiei (2002), s-a statuat că, deși o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare, în mod excepțional, se admite că o întârziere în executare ar putea fi justificată de circumstanțe speciale, chiar dacă regula este aceea a executării într-un termen rezonabil. Această întârziere nu trebuie să se eternizeze, astfel încât să aducă atingere substanței înseși a dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.Cu acest prilej, Curtea reține că prin actul normativ criticat este protejat atât dreptul de proprietate al instituțiilor publice, cât și cel al creditorilor acestora, în egală măsură, de vreme ce instituția debitoare este obligată să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. În consecință, nu poate fi primită critica privind încălcarea prevederilor art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituție și ale art. 1 privind protecția proprietății din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Pentru motivele arătate, Curtea reține că prin dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 22/2002 nu se aduce atingere nici prevederilor art. 53 din Constituție referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
Curtea constată că este neîntemeiată și susținerea potrivit căreia actul normativ criticat contravine dispozițiilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece permite statului să împiedice, să anuleze sau să întârzie în mod excesiv executarea unei hotărâri judecătorești pronunțate împotriva sa. Astfel, este adevărat că prin instituirea unui termen de 6 luni în care instituția debitoare este obligată să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată (dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri) se prelungește durata procedurii de executare a titlului. Însă, Curtea observă că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, de exemplu în Cauza Burdov contra Rusiei (2002), s-a statuat că, deși o autoritate statală nu ar putea să invoce lipsa de lichidități pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare, în mod excepțional, se admite că o întârziere în executare ar putea fi justificată de circumstanțe speciale, chiar dacă regula este aceea a executării într-un termen rezonabil. Această întârziere nu trebuie să se eternizeze, astfel încât să aducă atingere substanței înseși a dreptului protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În final, Curtea observă că procedura de executare a obligațiilor de plată aparținând instituțiilor publice, așa cum e reglementată prin Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 110/2007, se desfășoară într-un termen rezonabil.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația formulată de contestatorul S. Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5, în contradictoriu cu intimatul L. T., CNP_, cu domiciliul în București, ., ., ., ca neîntemeiată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Th.red./E.G.10 Aprilie Red.jud.C.L./5 ex
2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1950/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1909/2015. Judecătoria... → |
|---|
