Succesiune. Sentința nr. 3274/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3274/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 3274/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3274/2015
Ședința publică de la 30 Aprilie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: A. S.
GREFIER: M. – D. I.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul C. C. M. prin reprezentat legal de A. M. D. și pe pârâtul C. M. E. reprezentat legal de P. R., având ca obiect succesiune.
Dezbaterile au avut loc in ședința publică din data de 23.04.2015, fiind consemnate in încheierea de ședință de la acea dată și care face parte din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunțării la data de 30.04.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.10.2014, sub nr._, reclamantul C. C. M. prin reprezentat legal de A. M. D. a solicitat in contradictoriu cu pârâtul C. M. E. reprezentat legal de P. R., pronunțarea unei hotărâre prin care să se dispună anularea in parte a certificatului de moștenitor legal nr. 118/11.12.2012 eliberat de Biroul Notarial Public NEMESIS – notarul public L. S. în dosarul nr. 133/2012 și constatarea ca de pe urma defunctului C. C. M. au rămas moștenitori următorii: pârâtul C. M. E. și reclamantul C. C. M., ambii în calitate de fii, fiecare având o cota de 1/2 din masa succesorala.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că la data de 11.12.2012, a fost eliberat certificatul de moștenitor legal nr. 118 de către Biroul Notarial Public NEMESIS – notarul public L. S. în dosarul nr. 133/2012, prin care s-a stabilit că unicul moștenitor al defunctului C. C. M. este pârâtul din prezenta cauză.
Ulterior, la data de 20.02.2014, prin sentința civilă nr. 1100 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București s-a constatat că defunctul C. C. M. este tatăl reclamantului, motiv pentru care a și fost introdusă acțiunea de față.
In drept, au fost invocate disp. art. 88 alin. 1 din Legea nr. 36/1995.
În susținerea acțiunii au fost depuse înscrisuri: certificatul de moștenitor nr. 118/11.12.2012 eliberat de Biroul Notarial Public NEMESIS – notarul public L. S. în dosarul nr. 133/2012, sentința civilă nr. 110/2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București.
La data de 11.11.2014, prin serviciul registratură, pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că pe rolul instanțelor civile dar și al Parchetului de pe lângă Tribunalul București se află mai multe litigii între părțile din dosarul de față, reprezentanta legală a pârâtului fiind cercetată și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.
Întâmpinarea nu a fost motivată in drept.
La data de3 30.12.2014, prin serviciul registratură, partea reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare – filele 66-67.
Instanța a încuviințat in prezenta cauză, proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 25.03.2010, a intervenit decesul numitului C. C. M., autor al pârâtului și al reclamantului.
La data de 11.12.2012 (f 3-5), a fost emis certificatul de moștenitor nr 118 de către BNP „NEMESIS”, prin care s-a constatat masa succesorală rămasă de pe urma defunctului C. C. M. precum și calitatea de unic moștenitor a pârâtului, C. M. E., în calitate de fiu.
Prin sentința civilă nr 1100/2014 din data de 20.02.2014 (f 6-9), pronunțată de către Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr_/302/2013, irevocabilă prin neexercitare căii de atac a apelului, s-a constatat că reclamantul A. C. M. este fiu al defunctului C. C. M., încuviințându-se ca reclamantul să poarte numele de C..
În raport de aceste date, instanța constată că reclamantul, prin promovarea prezentei acțiuni, și-a exercitat dreptul de opțiune succesorală, în sensul acceptării moștenirii, în termen, potrivit art. 700 al (1) C. civ 1864, conform căruia dreptul de opțiune poate fi exercitat în termen de 6 luni de la data la care succesibilul a întrunit toate condițiile necesare pentru a moșteni (inclusiv dovada filiației față de tată), data rămânerii definitive a sentinței civile 1100/2014 fiind ulterioară datei decesului autorului comun al părților. Deși Codul Civil precedent nu distingea, prevăzând, invariabil, că termenul curge de la data deschiderii succesiunii (prin moarte, confor art 651 C.civ 1864), este unanim admis și îndeobște cunoscut că, în cazul în care eredele ar fi întrunit toate condițiile pentru a moșteni ulterior deschiderii moștenirii, termenul curge de la această din urmă dată.
În cauză sunt incidente disp art 118 al (1) din Legea nr 36/1995, reclamantul fiind în mod evident vătămat prin reținerea calității de unic moștenitor al fratelui său, pârâtul, și, implicit, excluderea sa de la moștenire. Pe cale de consecință, instanța va anula, în parte, certificatul de moștenitor nr 118/11.12.2912 eliberat de BNP „NEMESIS” și va constata că de pe urma defunctului au rămas doi moștenitori, atât reclamantul cât și pârâtul, fiecare având o cotă egală, de ½ din masa succesorală, conform art 669 C.civ 1864.
Cu referire la susținerile pârâtului, învederate instanței prin întâmpinarea formulată prin reprezentant convențional, conform procurii de la fila 69, instanța constată că, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată cu care instanța a fost învestită, acestea nu prezintă relevanță.
În final, văzând disp art 118 al (4) din Legea nr 36/1995, instanța va dispune comunicarea prezentei hotărâri către BNP „NEMESIS”.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. C. M. (CNP_ ) prin reprezentat legal de A. M. D., cu domiciliul procesual ales in sector 2, București, lt. S. V., nr. 16, ., . cu pârâtul C. M. E. (CNP_ ) reprezentat legal de P. R., citat la următoarele adrese: București, sector 5, ., ., ., sector 5, .. 11, ., .
Anulează în parte certificatul de moștenitor legal nr. 118/11.12.2012 eliberat de Biroul Notarial Public NEMESIS – notarul public L. S. în dosarul nr. 133/2012.
Constata ca de pe urma defunctului C. C. M. au rămas moștenitori următorii: pârâtul C. M. E. și reclamantul C. C. M., ambii în calitate de fii, fiecare având o cota de 1/2 din masa succesorala.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 5 București.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 30.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M.I. 10 Mai 2015
| ← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Pretenţii. Sentința nr. 3271/2015. Judecătoria SECTORUL 5... → |
|---|








