Succesiune. Sentința nr. 1061/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1061/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 09-02-2015 în dosarul nr. 1061/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ nr. 1061

Ședința publică de la 09 februarie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: A.-M. M.-L.

Grefier: G. D.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . cu pârâta G. M., având ca obiect succesiune.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamanta prin avocat Mavhima E. V., cu împuternicire avocațială la dosar (fila 1), pârâta personal. Prezent numitul G. M., mandatat de pârâtă să o reprezinte.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Pârâta solicită amânarea judecății, pentru a i se desemna un avocat din oficiu.

Avocatul reclamantei solicită respingerea acestei solicitări, deoarece prin aceasta nu se dorește decât tergiversarea judecății.

Instanța respinge cererea de amânare pentru lipsă de apărare, formulată de pârâtă, deoarece lipsa de apărare este imputabilă pârâtei, care a înțeles să invoce acest aspect la mai mult de un an de la data introducerii acțiunii.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fond.

Avocatul reclamantei solicită admiterea cererii, să se constate că pârâta este unica moștenitoare. Pârâta datorează sume importante asociației de proprietari și este necesară recuperarea acestora. Cu cheltuieli de judecată.

Pârâta arată că i se fură citațiile, i se fură corespondența.

Avocatul reclamantei arată că acestea sunt simple alegații.

Pârâta solicită să i se instituie poprire pe salariu. Depune la dosar un set de înscrisuri cu privire la situația sa financiară.

Instanța rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 17.01.2014, sub nr._, reclamanta Asociația de Proprietari ., în contradictoriu cu pârâții M. I. și G. M.:

- să se constate deschisă succesiunea de pe urma defuncților M. G. și M. G., având ultimul domiciliu în București, ., ., sector 5;

- să se stabilească calitatea pârâților de moștenitori, în calitate de descendenți ai defuncților M. G. și M. G., precum și cota-parte ce le revine din masa succesorală;

- să se constate că în masa succesorală este inclus imobilul situat în București, ., ., sector 5;

- să se includă imobilul sus-menționat în lotul ce revine pârâților;

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că deține calitatea de creditor urmăritor în cadrul executării silite imobiliare ce formează obiectul dosarelor de executare silită nr. 826/2012 și respectiv nr. 1744/2009, ambele aflate pe rolul B.E.J.A. „D., I. și Crafcenco”, titlurile executorii fiind două sentințe civile pronunțate de Judecătoria Sectorului 5 București, iar debitori urmăriți fiind pârâții din prezenta cauză. Cu toate eforturile depuse, până în prezent, nu au putut recupera nicio sumă de bani din debit, iar din demersurile efectuate a reieșit faptul că pârâții nu figurează în evidențele fiscale cu bunuri.

Pârâții din prezenta cauză sunt moștenitorii numiților M. G. și M. G. și au continuat să locuiască în imobil, astfel că acestora le revenea sarcina achitării costurilor legate de întreținerea apartamentului.

Cu rea-credință, pârâții nu au efectuat demersurile necesare pentru înscrierea calității lor de proprietari asupra apartamentului moștenit de la autorii lor. În aceste condiții, în calitate de posesoare a unor creanțe certe, lichide și exigibile, constatate prin hotărâri judecătorești, apreciază că în cauză sunt îndeplinite condițiile legale pentru promovarea acțiunii, având în vedere că este unanim recunoscut în doctrină și jurisprudență că creditorii succesibililor pot să opteze, pe cale oblică, în locul succesibililor neglijenți și să ceară partajul, subrogându-se acestora.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1107, art. 1560 C.civ., art. 817 C.proc.civ.

În susținerea cererii au fost depuse fotocopii ale următoarelor înscrisuri: cerere de începere a executării silite (f. 7), sentința civilă nr. 3541 din 26.04.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._/302/2010 (f. 8-9), sentința civilă nr. 68 din 06.01.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._/302/2011 (f. 10-11), sentința civilă nr. 1222 din 12.02.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._/302/2012 (f. 12-13), extrase din registrul de deces pentru numiții M. G. (f. 16) și M. G. (f. 17), extrase din registrul de naștere pentru numiții M. I. (f. 18) și G. M. – fostă M. (f. 19), încheiere nr. 685/14.01.2014 a O.C.P.I. pentru înscrierea dreptului de ipotecă legală (f. 20), extras de carte funciară (f. 21), încheierile nr. 1 și 2 din data de 21.03.2014 privind evidențele succesorale ale defuncților M. G. (f. 31-33) și M. G. (f. 34-36), procese-verbale de vânzare la licitație (f. 40-42), extras din registrul de deces pentru numitul M. I. (f. 53), încheierea nr. 1 din data de 14.01.2015 privind evidențele succesorale ale defunctului M. I. (f. 134-138).

Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 1.036 de lei (f. 59), potrivit art. 8 alin. 1 lit. a) (100 de lei pentru constatarea calității de moștenitor) și art. 5 alin. 1 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 (936 de lei reprezintă 3% din valoarea imobilului ce compune masa succesorală).

Pârâta a depus întâmpinare prin care a învederat instanței că este ultima moștenitoare a defunctului M. I., fratele său, decedat la data de 19.03.2014.

A mai arătat că tatăl său, defunctul M. G., a cumpărat imobilul din ., sector 5, București la data de 12/13.01.2000, de la numita B. C., ultimul proprietar având datorii la cotele de întreținere, pe care nu le-a achitat, deși s-a obligat să facă acest lucru, atât verbal, cât și în scris. Asociația de proprietari cunoștea acest lucru, dar a aplicat penalități în continuare pentru sumele datorate, ceea ce constituie un abuz împotriva părinților săi și împotriva sa, astfel că solicită instanței să sesizeze organele judiciare pentru tragerea la răspundere penală a membrilor Asociației de proprietari.

Pârâta a atașat la dosarul cauzei fotocopii ale următoarelor înscrisuri: acte de stare civilă – carte de identitate și certificat de naștere (f. 67, 68), somație pentru numita B. C. (f. 69), contract de vânzare-cumpărare (f. 70), certificat de deces al defunctului M. G. (f. 71), certificat de deces al defunctei M. G. (f. 72), certificat de deces al defunctului M. I. (f. 73).

La data de 25.08.2014, reclamanta și-a modificat cererea, în sensul că înțelege să se judece doar cu pârâta G. M., aceasta având calitatea de unic moștenitor al defunctului M. I..

De asemenea, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat instanței să respingă apărările invocate de pârâtă ca neîntemeiate.

Cu privire la înțelegerea verbală și scrisă prin care vânzătoarea B. C. s-a obligat să achite cotele de întreținere, aceasta este infirmată de contractul de vânzare-cumpărare depus la dosar, în care se menționează că imobilul nu este grevat de sarcini și servituți.

În privința aplicării penalităților de către Asociație, această apărare excede obiectului dosarului de față, iar în privința solicitării pârâtei ca instanța să sesizeze organele judiciare pentru tragerea la răspundere penală a membrilor Asociației de proprietari, aceasta este inadmisibilă, doar pârâta având deschisă această cale, în modalitățile și termenele prevăzute de lege.

Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat și administrat pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și proba cu înterogatoriul pârâtei, răspunsurile fiind consemnate la termenul din data de 12.01.2015 (f. 130-131).

Din oficiu, în cadrul probei cu înscrisuri, au fost depuse relații de la D.E.P.A.B.D. (f. 98), Primăria Sectorului 5 București (f. 100), O.C.P.I. Sector 5 București (f. 107-109, 119-120 și 121-123) și D.I.T.L. Sector 5 (f. 115).

Analizând întreg materialul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de B.N.P. F. D. sub nr. 68 din data de 12.01.2000 (f. 120), defunctul M. G. – căsătorit cu M. G. – a cumpărat de la numita B. C. imobilul situat în București, ., ., parter, sector 5, compus din una cameră de locuit și dependințe, cu o suprafață utilă de 15 mp, împreună cu cota indiviză de 1,20% din părțile și dependințele comune ale întregului imobil și dreptul de folosință asupra cotei indivize de 4,20 mp teren atribuit pe durata existenței construcției.

Din extrasul de carte funciară (f. 109) rezultă că imobilul a fost înscris în cartea funciară nr._-C1-U50 a Sectorului 5 București și că proprietarii imobilului în cauză sunt numiții M. G. și M. G., în calitate de soți. De asemenea, din relațiile depuse de D.I.T.L. (f. 115) figurează ca titular de rol fiscal la adresa din ., ., parter, sector 5, numitul M. G..

Numitul M. G. a decedat la data de 14.01.2007, conform extrasului din registrul de deces (f. 16) și certificatului de deces (f. 71), moștenitorii săi cu vocație succesorală concretă fiind M. G., în calitate de soție supraviețuitoare, fiul său M. I. și fiica sa G. (fostă M.) M.. Ultimul domiciliu al defunctului a fost în București, ., ., parter, ..

Potrivit încheierii nr. 1 din data de 21.03.2014 privind verificările efectuate în evidențele succesorale ale Camerei Notarilor Publici și ale Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România (f. 31-33), în cauza succesorală a defunctului M. G. nu erau efectuate înregistrări ale niciunui act juridic, respectiv: declarație de opțiune succesiune, testament și nici de deschidere a procedurii succesorale.

Numita M. G. a decedat la data de 05.04.2010, conform extrasului din registrul de decese (f. 17) și certificatului de deces (f. 72), moștenitorii săi cu vocație succesorală concretă fiind fiul său M. I. și fiica sa G. (fostă M.) M.. Ultimul domiciliu al defunctei a fost în București, ., ., parter, ..

Potrivit încheierii nr. 2 din data de 21.03.2014 privind verificările efectuate în evidențele succesorale ale Camerei Notarilor Publici și ale Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România (f. 34-36), în cauza succesorală a defunctei M. G. nu erau efectuate înregistrări ale niciunui act juridic, respectiv: declarație de opțiune succesiune, testament și nici de deschidere a procedurii succesorale.

Pârâta G. M. și numitul M. I. sunt copiii defuncților M. G. și M. G., așa cum rezultă din extrasele din registrul de naștere (f. 18 și 19).

Numitul M. I. a decedat la data de 19.03.2014, conform extrasului din registrul de deces (f. 53) și certificatului de deces (f. 73), moștenitor cu vocație succesorală concretă fiind sora sa, G. (fostă M.) M.. Ultimul domiciliu al defunctului a fost în București, ., ., parter, ..

Potrivit încheierii nr. 1 din data de 14.01.2015 privind verificările efectuate în evidențele succesorale ale Camerei Notarilor Publici și ale Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România (f. 134-138), în cauza succesorală a defunctului M. I. nu erau efectuate înregistrări ale niciunui act juridic, respectiv: declarație de opțiune succesiune, testament și nici de deschidere a procedurii succesorale.

Prin răspunsurile date la interogatoriu (f. 130-131), pârâta G. M. a recunoscut că nu este proprietara apartamentului nr. 16 situat în București, ., ., parter, sector 5, întrucât nu are acte, dar este singura moștenitoare, iar motivul pentru care nu a deschis până acum procedura succesorală este că nu a avut banii necesari.

Prin sentința civilă nr. 3541 din 26.04.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._/302/2010 (f. 8-9), sentința civilă nr. 68 din 06.01.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._/302/2011 (f. 10-11) și sentința civilă nr. 1222 din 12.02.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._/302/2012 (f. 12-13), au fost admise acțiunile reclamantei Asociația de Proprietari . G. M. și defunctului M. I., iar aceștia din urmă au fost obligați la plata cotelor de întreținere restante, aferente apartamentul nr. 16 situat în București, ., ., parter, sector 5.

Reclamanta, în calitate de creditoare, a declanșat procedura executării silite imobiliare împotriva pârâtei și defunctului M. I., în calitate de debitori, în baza titlurilor executorii reprezentate de sentințele civile sus-menționate (f. 7).

Întrucât pârâta nu a deschis procedura succesorală în urma decesului părinților și fratelui său și pentru a-și putea recupera astfel debitul, reclamanta a formulat prezenta acțiune.

În drept, cu titlu preliminar, sub aspectul aplicării legii civile în timp, potrivit art. 91 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, „Moștenirile deschise înainte de . Codului civil sunt supuse legii în vigoare la data deschiderii moștenirii”. Astfel, întrucât defuncții M. G. și M. G. au decedat înainte de data de 1 octombrie 2011 – data intrării în vigoare a noului cod civil – în privința acestora se vor aplica dispozițiile în materia succesiunii prevăzute de Codul civil de la 1864, legea în vigoare la data decesului acestora. În privința defunctului M. I., întrucât a decedat după data de 1 octombrie 2011, se vor aplica dispozițiile noului Cod civil.

Potrivit art. 1107 C.civ., „Creditorii succesibilului pot accepta moștenirea, pe cale oblică, în limita îndestulării creanței lor”. De asemenea, conform dispozițiilor art. 1560 alin. 1 C.civ., „Creditorul a cărui creanță este certă și exigibilă poate să exercite drepturile și acțiunile debitorului atunci când acesta, în prejudiciul creditorului, refuză sau neglijează să le exercite”, astfel că reclamanta Asociația de Proprietari . de creditoare a pârâtei, poate accepta moștenirea în numele acesteia.

Față de situația de fapt descrisă anterior, instanța va constata deschisă succesiunea de pe urma defuncților M. G., decedat la data de 14.01.2007, M. G., decedată la data de 05.04.2010 și M. I., decedat la data de 19.03.2014.

În ceea ce privește succesiunea defunctului M. G., decedat la data de 14.01.2007:

Instanța reține că apartamentul nr. 16 situat în București, ., ., parter, sector 5, a fost dobândit de defunctul M. G. în timpul căsătoriei cu defuncta M. G.. Prin urmare, aceasta din urmă deținea cota de 1/2 din apartamentul sus-menționat, cealaltă cotă de1/2 aparținând defunctului M. G..

Astfel, masa succesorală a defunctului M. G. se compune din cota de 1/2 din apartamentul nr. 16 situat în București, ., . 5, înscris în cartea funciară nr._-C1-U50 a Sectorului 5 București, compus din una cameră de locuit și dependințe, cu o suprafață utilă de 15 mp, împreună cu cota indiviză de 1,20% din părțile și dependințele comune ale întregului imobil și dreptul de folosință asupra cotei indivize de 4,20 mp teren atribuit pe durata existenței construcției.

Referitor la cotele ce revin, conform legii, moștenitorilor, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 1 din Legea nr. 319/1944 privind dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor, „Soțul supraviețuitor moștenește din averea celuilalt soț după cum urmează: a) când vine la succesiune cu copiii legitimi și recunoscuți sau numai cu unii din ei, ori cu descendenții lor, moștenește o pătrime”.

De asemenea, art. 669 C.civ. de la 1864 prevede că descendenții „(…) succed în părți egale când se găsesc toți în gradul dintâi și sunt chemați după propriul lor drept (…)

Față de aspectele prezentate mai sus, instanța reține că moștenitorii defunctului M. G. sunt:

- M. G., în calitate de soție supraviețuitoare, cu o cotă de 1/4 din masa succesorală;

- M. I., în calitate de fiu, cu o cotă de 3/8 din masa succesorală și

- G. M., în calitate de fiică, cu o cotă de 3/8 din masa succesorală.

În ceea ce privește succesiunea defunctei M. G., decedată la data de 05.04.2010:

Instanța reține că masa succesorală a defunctei M. G. se compune din cota de 5/8 din apartamentul nr. 16 situat în București, ., ., parter, sector 5, înscris în cartea funciară nr._-C1-U50 a Sectorului 5 București, compus din una cameră de locuit și dependințe, cu o suprafață utilă de 15 mp, împreună cu cota indiviză de 1,20% din părțile și dependințele comune ale întregului imobil și dreptul de folosință asupra cotei indivize de 4,20 mp teren atribuit pe durata existenței construcției.

Față de dispozițiile art. 669 C.civ. de la 1864, moștenitorii defunctei M. G. sunt:

- M. I., în calitate de fiu, cu o cotă de 1/2 din masa succesorală și

- G. M., în calitate de fiică, cu o cotă de 1/2 din masa succesorală.

În ceea ce privește succesiunea defunctului M. I., decedat la data de 19.03.2014:

Instanța reține că masa succesorală a defunctului M. I. se compune din cota de 1/2 din apartamentul nr. 16 situat în București, ., . 5, înscris în cartea funciară nr._-C1-U50 a Sectorului 5 București, compus din una cameră de locuit și dependințe, cu o suprafață utilă de 15 mp, împreună cu cota indiviză de 1,20% din părțile și dependințele comune ale întregului imobil și dreptul de folosință asupra cotei indivize de 4,20 mp teren atribuit pe durata existenței construcției

Potrivit art. 976 alin. 3 C.civ., „Ascendenții privilegiați și colateralii privilegiați vin la moștenire dacă descendenții nu îndeplinesc condițiile necesare pentru a moșteni”.

Întrucât defunctul M. I. nu are soție supraviețuitoare și nici descendenți, iar ascendenții privilegiați (părinții săi) au predecedat, unica moștenitoare este sora sa, pârâta G. M. (colateral privilegiat).

Prin urmare, fiind unica moștenitoare a fratelui său, defunctul M. I., și deținând deja cota de 1/2 din imobilul în discuție, pârâta G. M. este proprietara apartamentului nr. 16 situat în București, ., ., parter, sector 5, înscris în cartea funciară nr._-C1-U50 a Sectorului 5 București, compus din una cameră de locuit și dependințe, cu o suprafață utilă de 15 mp, împreună cu cota indiviză de 1,20% din părțile și dependințele comune ale întregului imobil și dreptul de folosință asupra cotei indivize de 4,20 mp teren atribuit pe durata existenței construcției.

Pentru toate aceste considerente, instanța va admite cererea formulată de reclamantă, astfel cum a fost modificată, și:

- va constata deschisă succesiunea de pe urma defunctului M. G., decedat la data de 14.01.2007;

- va constata că din masa succesorală a defunctului M. G., decedat la data de 14.01.2007, face parte cota de ½ din apartamentul nr. 16 situat în București, ., ., parter, sector 5, înscris în cartea funciară nr._-C1-U50 a Sectorului 5 București, compus din una cameră de locuit și dependințe, cu o suprafață utilă de 15 mp, împreună cu cota indiviză de 1,20% din părțile și dependințele comune ale întregului imobil și dreptul de folosință asupra cotei indivize de 4,20 mp teren atribuit pe durata existenței construcției;

- va constata că moștenitorii defunctului M. G., decedat la data de 14.01.2007, sunt M. G., în calitate de soție supraviețuitoare, cu o cotă de ¼ din masa succesorală, M. I., în calitate de fiu, cu o cotă de 3/8 din masa succesorală, și pârâta G. M., în calitate de fiică, cu o cotă de 3/8 din masa succesorală;

- va constata deschisă succesiunea de pe urma defunctei M. G., decedată la data de 05.04.2010;

- va constata că din masa succesorală a defunctei M. G., decedată la data de 05.04.2010, face parte cota de 5/8 din apartamentul nr. 16 situat în București, ., ., parter, sector 5, înscris în cartea funciară nr._-C1-U50 a Sectorului 5 București, compus din una cameră de locuit și dependințe, cu o suprafață utilă de 15 mp, împreună cu cota indiviză de 1,20% din părțile și dependințele comune ale întregului imobil și dreptul de folosință asupra cotei indivize de 4,20 mp teren atribuit pe durata existenței construcției;

- va constata că moștenitorii defunctei M. G., decedată la data de 05.04.2010, sunt M. I., în calitate de fiu, cu o cotă de ½ din masa succesorală, și pârâta G. M., în calitate de fiică, cu o cotă de ½ din masa succesorală;

- va constata deschisă succesiunea de pe urma defunctului M. I., decedat la data de 19.03.2014;

- va constata că din masa succesorală a defunctului M. I., decedat la data de 19.03.2014, face parte cota de 1/2 din apartamentul nr. 16 situat în București, ., . 5, înscris în cartea funciară nr._-C1-U50 a Sectorului 5 București, compus din una cameră de locuit și dependințe, cu o suprafață utilă de 15 mp, împreună cu cota indiviză de 1,20% din părțile și dependințele comune ale întregului imobil și dreptul de folosință asupra cotei indivize de 4,20 mp teren atribuit pe durata existenței construcției;

- va constata că unica moștenitoare a defunctului M. I., decedat la data de 19.03.2014, este pârâta G. M., în calitate de soră;

- va constata că pârâta G. M. este proprietara apartamentului nr. 16 situat în București, ., ., parter, sector 5, înscris în cartea funciară nr._-C1-U50 a Sectorului 5 București, compus din una cameră de locuit și dependințe, cu o suprafață utilă de 15 mp, împreună cu cota indiviză de 1,20% din părțile și dependințele comune ale întregului imobil și dreptul de folosință asupra cotei indivize de 4,20 mp teren atribuit pe durata existenței construcției.

Potrivit art. 453 alin. 1 C.proc.civ., „Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”. Întrucât pârâta este cea care a pierdut procesul, instanța o va obliga pe pârâta G. M. să achite reclamantei Asociația de Proprietari . 2.286 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, dintre care suma de 1.036 lei reprezintă taxă judiciară de timbru (f. 59), iar suma de 1.250 lei reprezintă onorariu de avocat (f. 139).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . sediul în București, ., sector 5, în contradictoriu cu pârâta G. M. (CNP:_), domiciliată în București, ., ., ., sector 5, astfel cum a fost modificată.

Constată deschisă succesiunea de pe urma defunctului M. G., decedat la data de 14.01.2007.

Constată că din masa succesorală a defunctului M. G., decedat la data de 14.01.2007, face parte cota de 1/2 din apartamentul nr. 16 situat în București, ., ., parter, sector 5, încris în cartea funciară nr._-C1-U50 a Sectorului 5 București, compus din una cameră de locuit și dependințe, cu o suprafață utilă de 15 mp, împreună cu cota indiviză de 1,20% din părțile și dependințele comune ale întregului imobil și dreptul de folosință asupra cotei indivize de 4,20 mp teren atribuit pe durata existenței construcției.

Constată că moștenitorii defunctului M. G., decedat la data de 14.01.2007, sunt M. G., în calitate de soție supraviețuitoare, cu o cotă de 1/4 din masa succesorală, M. I., în calitate de fiu, cu o cotă de 3/8 din masa succesorală, și pârâta G. M., în calitate de fiică, cu o cotă de 3/8 din masa succesorală.

Constată deschisă succesiunea de pe urma defunctei M. G., decedată la data de 05.04.2010.

Constată că din masa succesorală a defunctei M. G., decedată la data de 05.04.2010, face parte cota de 5/8 din apartamentul nr. 16 situat în București, ., ., parter, sector 5, încris în cartea funciară nr._-C1-U50 a Sectorului 5 București, compus din una cameră de locuit și dependințe, cu o suprafață utilă de 15 mp, împreună cu cota indiviză de 1,20% din părțile și dependințele comune ale întregului imobil și dreptul de folosință asupra cotei indivize de 4,20 mp teren atribuit pe durata existenței construcției.

Constată că moștenitorii defunctei M. G., decedată la data de 05.04.2010, sunt M. I., în calitate de fiu, cu o cotă de 1/2 din masa succesorală, și pârâta G. M., în calitate de fiică, cu o cotă de 1/2 din masa succesorală.

Constată deschisă succesiunea de pe urma defunctului M. I., decedat la data de 19.03.2014.

Constată că din masa succesorală a defunctului M. I., decedat la data de 19.03.2014, face parte cota de 1/2 din apartamentul nr. 16 situat în București, ., ., parter, sector 5, încris în cartea funciară nr._-C1-U50 a Sectorului 5 București, compus din una cameră de locuit și dependințe, cu o suprafață utilă de 15 mp, împreună cu cota indiviză de 1,20% din părțile și dependințele comune ale întregului imobil și dreptul de folosință asupra cotei indivize de 4,20 mp teren atribuit pe durata existenței construcției.

Constată că unica moștenitoare a defunctului M. I., decedat la data de 19.03.2014, este pârâta G. M., în calitate de soră.

Constată că pârâta G. M. este proprietara apartamentului nr. 16 situat în București, ., ., parter, sector 5, încris în cartea funciară nr._-C1-U50 a Sectorului 5 București, compus din una cameră de locuit și dependințe, cu o suprafață utilă de 15 mp, împreună cu cota indiviză de 1,20% din părțile și dependințele comune ale întregului imobil și dreptul de folosință asupra cotei indivize de 4,20 mp teren atribuit pe durata existenței construcției.

Obligă pe pârâta G. M. să achite reclamantei Asociația de Proprietari . 2286 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu apel care se depune la Judecătoria sector 5 București în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.02.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

A.-M. M.-LucaGabriela D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Sentința nr. 1061/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI