Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 1490/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1490/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 20-02-2015 în dosarul nr. 1490/2015
Dosar nr._
ROMANIA
JUDECATORIA SECTORULUI 5 BUCURESTI – SECTIA a II-a CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ NR.1490
Sedinta publica de la 20 februarie 2015
Instanta constituita din:
P. – M. C. P.
GREFIER – M. E.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea A. N. pentru Restituirea Proprietăților și pe intimații B. M. C., S. L. C., I. L., S. G., A. N., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință după care instanța, având în vedere cererea contestatoarei de judecare a cauzei și în lipsa părților, conform art.223 alin.3 C.pr.civ. și constatând cauza în stare de judecată, o retine spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.05.2014, sub nr._, contestatoarea A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat, în contradictoriu cu intimații B. M. C., S. L. C., I. L., S. G., A. N., contestație la executare, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună suspendarea executării silite începute în dosarul de executare nr.220/2014 al B. D. C. și D. A. C., în temeiul art.700 alin.1 și 3 C.p.c., până la soluționarea prezentei contestații, suspendarea tuturor actelor de executare silite dispuse sau care ar putea fi dispuse, inclusiv a popririi asupra conturilor ANRP deschise la Activitatea de Trezoreria și contabilitate Publică a Municipiului București, anularea încheierii din data de 07.05.2014 a B. D. C. și D. A. C., anularea executării silite dispuse prin dosarul nr.220/2014, precum și anularea încheierii de încuviințare pronunțate de către Judecătoria Sector 5 în dosarul de executare nr.220/2014.
In motivare, contestatoarea a arătat faptul că prin somația emisă în dosarul nr.220/2014 și înregistrată la A. Națională pentru Restituirea Proprietăților cu nr._/RG/08.05.2014, B. D. C. și D. A. C. a înștiințat A. Națională pentru Restituirea Proprietăților că are de achitat creditorilor suma de 397.322,83 lei (din care 382.243,01 lei – reprezentând creanța actualizată și 15.079,82 lei – cheltuieli de executare, titlul executoriu invocat fiind Hotărârea nr.4141/24.06.2011 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr.9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Județului București.
Menționează contestatoarea că procedura executării silite s-a realizat cu încălcarea disp. art.7 din Legea nr.9/1998, republicată, coroborate cu disp. art.35 ind.1 alin.2 din HG 753/1998 modificată și completată prin HG nr.1277/2007.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1), „Comisiile județene și a municipiului București primesc, verifică și rezolvă cererile de acordare a compensațiilor. Hotărârile privind acordarea compensațiilor se dau în termen de cel mult 6 luni de la primirea cererilor. Hotărârile se adoptă cu majoritatea voturilor membrilor comisiei și se comunică comisiei centrale (în prezent ANRP, prin preluarea activității acestei comisii - subl. ns.), spre validare, precum și solicitantului”. Conform dispozițiilor art. 351 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 753/1998 modificată și completată prin Hotărârea Guvernului nr. 1277/2007, „Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 are următoarele atribuții principale:
(...)
b) analizează hotărârile primite de la comisiile județene și a municipiului București și, în cazul hotărârilor care întrunesc condițiile cerute de lege, propune vicepreședintelui plata despăgubirilor acordate în conformitate cu Legea nr. 9/1998, iar în cazul hotărârilor care nu întrunesc condițiile cerute de lege, propune invalidarea sau rectificarea acestora(:.)”.
Potrivit dispozițiilor art. 351 alin. 3 din H.G. 753/1998 modificată și completată prin H.G. nr. 1277/2007, în cazul neîndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 351 alin. (1), hotărârea comisiei județene sau a Municipiului București este invalidată prin decizie a ANRP, iar dosarul este transmis către comisia județeană sau a Municipiului București, în vederea reanalizării acestuia. Din interpretarea textelor de lege menționate rezultă că A.N.R.P. are atribuții de verificare și control cu privire la aceste hotărâri. Mai arată contestatoarea că încuviințarea executării silite se poate face numai în baza deciziei emise de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, decizie care reprezintă titlu executoriu ce poate face obiectul unei cereri de încuviințare a executării silite.
Precizează contestatoarea că în data de 12.03.2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, OUG nr.10/2014, care la art. 2 prevede că „se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, plata voluntară a despăgubirilor stabilite prin hotărârile comisiilor județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea Legii nr.290/2003, prin ordinele emise de către șeful Cancelariei Primului-Ministru în temeiul Legii nr.9/1998, și, respectiv, prin deciziile de plată emise de către vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților care coordonează aplicarea Legii nr.9/1998, Legii nr.290/2003 și Legii nr.393/2006”.
În ceea ce privește încheierea din data de 07.05.2014 privind actualizarea sumei de 353.013,49 lei, reprezentând totalul despăgubirilor propuse prin Hotărârea nr. 4141 din 24.06.2011, cu indicele de inflație pe perioada iunie 2011 – martie 2014, menționează faptul că, potrivit dispozițiilor art. 34 din H.G. nr. 753/1998 modificată și completată prin H.G. 1277/2007 privind Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, prin Hotărârea nr. 5782 din 31.03.2010 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr.9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Județului C. s-a făcut o propunere privind cuantumul compensațiilor, acestea devenind certe, lichide și exigibile din momentul validării lor de către A.N.R.P.
Având în vedere faptul că această creanță este stabilită, devenind astfel și exigibilă, la data emiterii Ordinului de validare, pentru actualizarea ei se aplică dispozițiile art. 5 din H.G nr. 286/2004.
Astfel, legiuitorul în dispozițiile Legii nr. 9/1998 a stabilit clar calea de urmat în situația în care nu se respectă termenele de plată ale compensațiilor bănești, respectiv actualizarea cotei de 60% în raport de indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S. față de luna decembrie a anului anterior.
Totodată, contestatoarea a solicitat să se constate că onorariul de avocat în cuantum de 3500 lei, solicitat pentru îndeplinirea formalităților de executare, este nepotrivit de mare față de munca îndeplinită.
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
Există două raporturi conexe: raportul juridic civil dintre părțile contractului de asistență juridică (client/avocat) și raportul juridic de drept procesual civil dintre părți. Art. 451, alin. (2) din 1 C. proc. civ. reglementează posibilitatea diminuării cheltuielilor, ori de câte ori judecătorul constată motivat că acestea sunt nepotrivit de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de: avocat.
Cu toate acestea, raportul juridic dintre avocat și clientul său nu este stânjenit în nici un fel, deoarece activitatea instanței se limitează doar la reducerea corespunzătoare a cheltuielilor de judecată și nu a onorariul propriu-zis. C. de asistență juridică se menține în integralitate, clientul plătind avocatului onorariul convenit.
Însă, cealaltă parte va fi obligată să plătească adversarului numai onorariul în cuantumul fixat de instanță.
Este incontestabil faptul că o asemenea prerogativă a instanței este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli, urmează a fi suportat de partea adversă, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească, prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.
Contestatoarea a mai menționat faptul că potrivit art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sunt scutiți de la plata taxei judiciare de timbru și a cauțiunii.
În drept, au fost invocate disp. art. 650 alin.1 și 2, art. 700, art.711 și urm. C.p.c., Legea nr.9/1998, HG nr.1277/2007, OG nr.22/2002, OUG nr.80/2013.
În susținerea cererii de chemare în judecată au fost depuse, în fotocopie, actele de executare întocmite în dosarul nr.220/2014 al B. D. C. și D. A. C., Hotărârea nr.4141/24.06.2011 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr.9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Județului București, încheierea pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._ .
La data de 30.12.2014 intimații au depus la dosar, prin intermediul Serviciului Registratură, întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestației la executare, ca neîntemeiată și, pe cale de consecință, menținerea actelor de executare contestate ca fiind temeinice și legale.
În drept, au fost invocate disp. art.205 și urm., art.451 C.p.c., Legea nr.9/1998.
La solicitarea instanței au fost atașate la dosar, în copii conforme cu originalul, actele de executare întocmite în dosarul execuțional nr. 220/2014 al B. D. C. și D. A. C..
In dovedirea contestatiei, solicita administrarea probei cu inscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În baza cererii intimaților de punere în executare a titlurilor executorii reprezentate de Hotărârea Comisiei Județene Botosani de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 290/2003, B. D. C. și D. A. C. a constituit dosarul execuțional nr. 220/2014.
Potrivit art. 711 alin. 1 Cod procedură civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.
În susținerea contestației la executare, contestatoarea a invocat disp. art. 7 din Legea nr. 9/1998, potrivit cărora „Comisiile județene și a Municipiului București primesc, verifică și rezolvă cererile de acordare a compensațiilor. Hotărârile privind acordarea compensațiilor se dau în termen de cel mult 6 luni de la primirea cererilor. Hotărârile se adoptă cu majoritatea voturilor membrilor comisiei și se comunică comisiei centrale spre validare, precum și solicitantului”.
Instanța reține însă că hotărârea emisă în favoarea creditorilor emană de la o autoritate administrativ-jurisdicțională și cuprinde o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Pe de altă parte, obligația validării acestei hotărâri revenea contestatoarei, care, astfel, își invocă propria culpă pentru a obține paralizarea executării silite demarate împotriva sa.
Or, a impune creditorilor să se adreseze mai întâi instanței de contencios administrativ pentru a obține obligarea contestatoarei la validarea titlului lor de creanță, în condițiile în care aceasta nu a invocat nici un impediment în acordarea despăgubirilor, ci doar a rămas în pasivitate în privința obligației ce-i revenea prin lege, ar însemna impunerea unei sarcini disproporționate, care încalcă dreptul părții la un proces echitabil, precum și dreptul de proprietate, garantat de Protocolul nr. 1 la CEDO.
Se mai reține că hotărârea de acordare a despăgubirilor în favoarea intimaților a fost emisă în data de 24.06.2011, iar executarea silită a fost demarată abia în anul 2014, cu aproape trei ani mai tarziu, timp în care contestatoarea ar fi trebuit să procedeze la îndeplinirea de bună voie obligațiilor sale legale în vederea acordării drepturilor pecuniare câștigate de creditori.
Art. 20 din Constituție prevede că în cazul în care există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale prevede dreptul persoanelor fizice sau juridice la un proces echitabil. Potrivit hotărârii pronunțate în cauza Hornsby vs. G. din 19.03.1997, garanțiile prevăzute la art. 6 din Convenție sunt aplicabile și în faza executării silite a hotărârii judecătorești întrucât procesul civil include și etapa executării silite, având în vedere că în caz contrar, respectiv dacă ordinea juridică a unui stat ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți, dreptul de acces la o instanță ar deveni iluzoriu.
Astfel, în cauza Ș. împotriva României, Curtea a statuat că executarea unei sentințe sau a unei decizii, indiferent de instanța care o pronunță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din „proces”, în sensul articolului 6 paragraf 1 din Convenție, întrucât dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți. De asemenea, Curtea a mai precizat ca administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției.
Pe cale de consecință, dacă administrația refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească, sau întârzie în executarea acesteia, garanțiile articolului 6 de care a beneficiat justițiabilul în fata instanțelor judecătorești își pierd orice rațiune de a fi. În plus, Curtea nu a subscris la teza Guvernului conform căreia reclamanta ar fi trebuit să recurgă la executarea silită a sentinței, întrucât nu este oportun să-i ceri unei persoane care, în urma unei proceduri judiciare, a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție, Curtea concluzionând că, prin refuzul de a executa sentința, autoritățile naționale au lipsit reclamanta de un acces efectiv la justiție în privința executării unei hotărâri definitive pronunțate în favoarea sa, iar articolul 6 par. 1 din Convenție a fost încălcat.
Totodată, în cauza S. P. împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a observat că cele obligate să îl pună în posesie pe reclamant erau autoritățile, în temeiul unei hotărâri care îi stabilise acestuia dreptul de proprietate. În consecință, obligația de a acționa incumba autorităților, iar nu reclamantului și a-i cere acestuia să facă alte demersuri al căror rezultat nu ar fi decât unul repetitiv, și anume ca instanța să dispună încă o dată autorității administrative competente să execute o hotărâre judecătorească definitivă, ar fi prea oneros și nu ar corespunde cerințelor art. 35 alin. 1 din Convenție.
Curtea a amintit că dreptul de acces la justiție, garantat de art. 6 din Convenție, protejează și executarea hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii și, în consecință, executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau întârziată într-un mod excesiv. În consecință, a statuat Curtea că hotărârea judecătorească dată în favoarea reclamantului nu a fost executată conform dispozitivului său și neexecutarea sa este imputabilă exclusiv autorităților administrative competente, iar imposibilitatea pentru reclamant de a obține executarea completă constituie o ingerință în dreptul său la respectarea bunurilor, așa cum este prevăzut de prima frază a primului alineat al art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
Se reține și faptul că s-a stabilit în repetate rânduri de către Curte că statul nu poate impune limitări ale executării silite și nu poate institui norme care să ducă la amânarea realizării unei creanțe stabilite împotriva sa și în favoarea unei persoane, aceasta constituind o ingerință în dreptul la recunoașterea bunurilor în sensul Convenției, incompatibilă cu prevederile acesteia (cauza Katsyuk împotriva Ucrainei).
Mai mult, în cauza M. A. împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat: ”faptul că reclamantele nu au primit încă o despăgubire și nu au nicio garanție cu privire la data la care o vor putea primi le-a impus o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor lor, garantat de art. 1 din Protocolul nr.1”, în condițiile în care Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument care să poată justifica inefectivitatea dreptului reclamantelor la despăgubire.
Pentru toate aceste considerente, instanța apreciază că, în cauza, contestatoarea, în calitatea sa de instituție publica, nu se poate prevala de prevederile legale interne menționate pentru a nu executa un titlu executoriu și că neexecutarea îi este imputabilă, întrucât dispozițiile din Convenția Europeană a Drepturilor Omului au prioritate de aplicare și incidență directa în speță.
Contestatoarea nu poate invoca propria culpă – omisiunea de validare a hotărârii de acordare a despăgubirilor – pentru a împiedica executarea dreptului intimaților.
Contestatoarea a invocat, în susținerea acțiunii, și disp. OUG nr. 10/2013.
Dispozițiile normative de mai sus, care creează un avantaj discriminatoriu al instituțiilor publice fată de o persoană fizică sau juridică de drept privat, trebuie privite în lumina jurisprudenței recente a Curții Europene a Drepturilor Omului și ținând seama de prevederile art. 20 din Constituția României, care consacră principiul priorității convențiilor internaționale în materia drepturilor fundamentale ale omului, pentru a se preveni încălcarea articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a articolului 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție, având în vedere faptul că debitorul este o instituție publică și are îndatorirea, ca reprezentantă a statului, de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie și cu promptitudine o un act administrativ emis de o instituție a statului. Creanța intimatei pentru a cărei realizare s-a început procedura de executare silită a fost obținută într-o procedură administrativ-jurisdicțională desfășurată în fata instituțiilor statului.
În ceea ce privește cuantumul onorariului de avocat, de 3.500 lei, instanța apreciază că acesta nu este excesiv în raport de împrejurările cauzei, respectiv în raport de caracterul anevoios al activității de recuperare a despăgubirilor, aspect ce impune perseverență, răbdare și acțiuni multiple din partea apărătorului, inclusiv în cadrul contestațiilor la executare silită. Totodată, nu poate fi ignorată nici valoarea importantă a creanței ce face obiectul executării silite.
În ceea ce privește capătul de cerere privind suspendarea executării silite, instanța reține că, potrivit art. 718 alin. 1 Cod procedură civilă, până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Cum contestația la executare a fost soluționată, capătul de cerere privind suspendarea executării silite apare ca rămas fără obiect, motiv pentru care va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, Calea Floreasca nr.202, sector 1, în contradictoriu cu intimații B. M. C., S. L. C., I. L., S. G., A. N., toți cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat Ș. Tudorița din comuna Afumați, ..112, județ Ilfov.
Respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.02.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 426/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 1505/2015. Judecătoria SECTORUL 5... → |
|---|
