Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 6772/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6772/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 28-09-2015 în dosarul nr. 6772/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
SECȚIA A II A CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 6772/2015
Ședința publică de la 28 Septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. M.
GREFIER: C. P.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea . și pe intimata A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA, D. G. ANTIFRAUDA FISCALA, D. G. DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI, având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 21.09.2015, fiind consemnate în cuprinsul încheierii de ședință de la acel termen de judecată și fac parte integrantă din prezenta, când instanța a amânat pronunțarea la data de 28.09.2013, când a hotărât următoarele.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București la data de 04.08.2015, contestatorul . în contradictoriu cu intimata Agenția Națională De Administrare Fiscala, Direcția G. Antifraudă Fiscala, Direcția G. De Administrare A Marilor Contribuabili, a formulat contestație la executare, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună următoarele: anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii emisă la data de 29.07.2015; să se dispună desființarea tuturor măsurilor asigurătorii instituite conform deciziei atacate; să se suspende în temeiul art.172 C.pr.fisc. si art. 719 C.pr.civ., executarea deciziei atacate; stabilirea de termene în temeiul art. 201 alin. 5 C.pr.civ., care să reflecte necesitatea judecării de urgență a prezentei cereri, ținând seama de specificul activității contestatoarei, de executarea de către aceasta a contractelor de achiziție publică și de impactul pe care executarea Deciziei l-ar putea avea asupra activității sale și a salariaților săi; obligarea pârâtele la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze.
În motivare, contestatorul a arătat că este o societate cu capital exclusiv românesc, având ca obiect de activitate construcția de drumuri și autostrăzi, lucrări edilitare și civile. De asemenea deține o poziție consolidată pe piața construcțiilor din România, desfășurând, de la înființare și până în prezent, o . lucrări de referință și de importanța majoră atât regională, cât și națională. A mai precizat că, de la înființare și până la data prezentei a fost și este la zi cu plata tuturor impozitelor, în caz contrar nu avea acces la procedurile de achiziție publică.
Contestatoarea a învederat că în cursul anului 2015, DGAF a inițiat un control asupra Subscrisei, având ca obiect perioada ianuarie 2012 - decembrie 2014.
În urma controlului, Organele fiscale au considerat că, în perioada controlată, contestatoarea a înregistrat în contabilitate operațiuni fictive constând în achiziții de materiale și lucrări de construcții de la societățile Marco Management SRL și Maricon Design Construct SRL, beneficiind în acest fel de diminuarea nejustificată a obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat. Astfel organele fiscale au estimat obligații fiscale suplimentare în sarcina contestatoarei de_,806 lei reprezentând TVA și_,871 lei reprezentând impozit pe profit.
Contestatoarea a învederat că Organele fiscale i-au încălcat dreptul de a fi ascultată, potrivit art.9 alin 1 C.pr.fisc., înaintea luării oricărei decizii în materie fiscală, organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire împrejurările relevante în luarea deciziei.
Contestatoarea a invocat Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - decizia civilă nr. 2615 din 21 mai 2009 a confirmat faptul că respectarea dreptului la apărare este obligatorie pentru organul fiscal.
Astfel contestatoarea a arătat că a fost privată de dreptul de a da explicații cu privire la situațiile de fapt reținute prin decizie.
Contestatoarea a mai învederat că potrivit art. 129 alin. 5 C.pr.fisc., „Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal competent". Aceste prevederi sunt imperative, iar Decizia trebuie să conțină motivele obiective care au dus la luarea măsurilor în discuție. Contestatoarea a arătat că nu existat nicio stare de pericol în sensul de a se sustrage, de a risipi patrimoniul, îngreunând recuperarea obligațiilor fiscale.
Contestatoarea a mai învederat că atribuțiile și competența DGAF se limitează la activitățile de prevenire, descoperire și combatere a faptelor de evaziune și fraudă fiscală, iar inspectorii din cadrul DGAF nu au competența de a se pronunța pe chestiuni privitoare la achiziții publice sau modul de executare a contractelor comerciale dintre părți.
Contestatoarea a rugat să se observe că motivele invocate de către Organele fiscale nu sunt legate activitatea sa, ci de activitatea partenerilor săi contractuali și care nu-i poate fi imputată. Organele fiscale nu au relevat în cuprinsul Deciziei atacate vreo acțiune a sa care ar avea ca efect diminuarea patrimoniului sau risipirea acestuia, cum ar fi transferul unor sume importante de bani din conturile societății, vânzarea activelor sau vreo stare iminentă de insolvabilitate. Din contră arată că este prezentă pe piața din România încă din 2003, având în derulare contracte și participând la proceduri de achiziție publică. În consecință, nu se poate reține existența unei stări de pericol în legătură cu activitatea sa, care să întemeieze aplicarea sancțiunilor învederate în Decizia atacată. De asemenea nu se specifică în cuprinsul Deciziei atacate, din ce acte, documente, acțiuni sau orice alt mijloc de proba reiese faptul că, contestatoarea ar putea crea vreun pericol de sustragere sau de risipire a patrimoniului. Singurele documentele despre care se face vorbire sunt facturile fiscale și documente justificative a căror legalitate formală nu este contestată de organele fiscale.
S-a mai arătat că inspectorii fiscali nu pot justifica instituirea unor măsuri asigurătorii pornind de la atitudinea și activitatea unui alt contribuabil, din moment ce contestatoarea respectă în legal toate obligațiile către bugetul de stat.
În materie de TVA, pentru aplicarea măsurilor asigurătorii trebuie să se țină cont de jurisprudența Curtea de Justiție a Uniunii Europene care a decis că unei societăți nu i se poate a comportamentul fraudulos al unui partener contractual, decât în situația în care se dovedește reaua-credință și implicarea celui dintâi.
Prin urmare, Organele fiscale nu pot transfera contestatoarei atribuțiile lor de control, care rămân exclusiv in sarcina acestora. Cât timp, partenerii contractuali ai contestatoarei nu erau contribuabili inactivi, fiind societăți în funcțiune la momentul încheierii contractelor și realizării operațiunilor, nu se poate reproșa contestatoarei că știe sau că ar fi trebuit să suspecteze o posibilă fraudă din partea acestora sau a furnizorilor acestora.
Contestatoarea a menționat nu este o societate-fantomă a cărei activitate se desfășoară numai pentru o perioadă scurtă de timp și care are un administrator ce nu poate fi identificat. Activitatea și istoricul său o recomandă ca un partener de încredere, în special prin transparența totală a activității sale.
Cu privire la suspendarea Deciziei atacate contestatoarea a solicitat admiterea cererii de suspendare, arătând că în speță, Decizia atacata prezintă indicii de nelegalitate care fac necesară soluția suspendării executării silite, indiciile fiind de natură: Procedurală, prin raportare la modul în care Organele fiscale au înțeles să respecte dreptul la apărare al contestatoarei; Substanțială, Decizia atacată fiind emisă fără a exista nicio suspiciune cu privire la pericolul ca contestatoarei să-și înstrăineze patrimoniul.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 129 alin. 11 și art. 172 din Codul de Procedură Fiscală, Procedura din 21 octombrie 2010 de aplicare a măsurilor asigurătorii prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, dispozițiile Codului fiscal.
Contestatoarea a depus la dosar în fotocopie înscrisuri filele 18 – 41 din dosar.
La data de 24.08.2015 prin serviciul registratură intimata ANAF a depus întâmpinare (f.78-92) prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată și menținerea actelor contestate, ca fiind legale si conforme cu dispozițiile legale in baza cărora au fost întocmite.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că „In cadrul Agenției se organizează și funcționează Direcția generală antifraudă fiscală, structură fără personalitate juridică, cu atribuții de prevenire, descoperire și combatere a actelor și faptelor de evaziune fiscală și fraudă fiscală și vamală.”
De asemenea a rugat să se observe ca in prezenta cauza, calitate procesuala pasivă o are Agenția Naționala de Administrare Fiscala, cu sediul in .. sector 5. București.
Cu privire la motivele de nelegalitate a deciziei atacate, respectiv faptul că organele fiscale au încălcat dreptul societății de a fi ascultată, argumentele invocate de contestatoare nu pot fi reținute, întrucât inspectorii antifraudă au solicitat pe parcursul desfășurării acțiunii de control explicații scrise reprezentantului și angajaților contribuabilului, care să contribuie la stabilirea unor elemente relevante din activitatea contribuabilului, menite să clarifice situația de fapt. De asemenea inspectorii antifraudă au analizat răspunsurile primite, concluziile fiind înscrise în actul administrativ atacat.
Cu privire la motivele substanțiale de nelegalitate, respectiv că decizia atacată nu este motivată, intimata a învederat că, argumentele invocate de contestatoare nu pot fi reținute, întrucât inspectorii antifrauda au fundamentat motivarea deciziei în baza verificărilor efectuate în legătură cu activitatea desfășurată de societatea S. G. SRL, a controalelor operative și inopinate efectuate la partenerii acesteia - Marco Management SRL și Maricon Design Construct SRL, precum și în urma analizării informațiilor din baza de date ANAF, acestea fiind prezentate în cuprinsul deciziei atacate.
Referitor la motive de nelegalitate, respectiv faptul ca nu se specifica in cuprinsul deciziei atacate, din ce acte, documente, acțiuni sau orice alt mijloc de proba reiese faptul ca S. G. SRL ar putea crea vreun pericol de sustragere sau de risipire a patrimoniului. Inspectorii antifraudă nu pot justifica instituirea unor masuri asigurătorii pornind de la atitudinea sau activitatea unui alt contribuabil.
Argumentele invocate de contestatoare nu pot fi reținute, având in vedere totalitatea constatărilor cuprinse în actele de control încheiate de inspectorii antifraudă la societatea S. G. SRL (Proces-verbal nr. 2499/06.08.20 5), coroborate cu cele din cadrul actelor de control încheiate de inspectorii antifraudă la societățile Marco Management SRL (Proces-verbal nr. 2247/08.07.2015) și Maricon Design Construct SRL (Proces-verbal nr. 2195/02.07.2015), a verificărilor efectuate la societățile situate în amonte pe lanțul de tranzacționare față de acestea, precum și a informațiilor obținute prin consultarea bazei de date la care D.G.A.F. are acces. Astfel s-a concluzionat ca livrările de bunuri și servicii nu au fost efectuate de cei 2 furnizori (Marco Management SRL și Maricon Design Construct SRL) și nici de subcontractorii acestora, astfel că facturile emise de aceștia nu pot constitui documente justificative care să dovedească proveniența bunurilor/serviciilor utilizate in activitatea economică a societății S. G. SRL.
Intimata consideram că susținerile făcute de către societatea comercială contestatoare cu privire la aparenta de nelegalitate si iminenta producerii unei pagube, respectiv decizia atacata prezintă indicii de nelegalitate care fac necesara soluția suspendării executării silite, executarea actului administrativ fiscal fiind de natura a cauza pagube grave. Iar aceste susțineri nu pot constitui motive suficiente pentru înlăturarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ fiscal (decizia nr. A_DAF_/29.07.2015), afirmațiile acesteia fiind lipsite de temei legal si nu se refera in mod expres la împrejurări de fapt și de drept.
Astfel simplele susțineri făcute de către contestatoare în conținutul cererii de suspendarea executării actului administrativ-fiscal (decizia atacata) nu sunt suficiente pentru înlăturarea prezumției de legalitate de care se bucură actul, întrucât dispozițiile legale cuprinse în art. 2 alin.(1) lit.t) din Legea nr.554/2004 se referă, în mod expres, la împrejurări de fapt și de drept, iar nu la afirmațiile părților.
Intimata a precizat că, prin emiterea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii cu consecința instituirii popririi asigurătorii asupra sumelor de bani existente în conturile reclamantei și a sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor reclamantei, organele fiscale au urmărit protejarea creanței pe care debitoarea o datorează bugetului general consolidat, neprejudiciind în niciun fel reclamanta, aceasta putându-si desfășura nestingherită activitatea.
Referitor la solicitarea contestatoarei privind plata cheltuielilor de judecata, intimata consideră că, fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecata este reprezentat de culpa procesuala a pârtii "care cade in pretenții”. Culpa procesuala este cea care trebuie sa fundamenteze fiecare suma la care va fi obligata partea care a căzut in pretenții, cu titlu de cheltuieli de judecata și consideră ca nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.274 alin.1 Cod proc.civila.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art.205 codul de procedură civilă și art. 129 din O.G.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
La data de 14.09.2015 s-a depus de către contestatoare prin Serviciul registratură răspuns la întâmpinare (fila 166) prin care a reiterat cele susținute în cuprinsul cererii de chemare în judecată, solicitând și înlăturarea apărărilor formulate de intimata ANAF.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța retine următoarele:
Prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._ din 29.07.2015 emisă de intimata ANAF- Direcția Generală Antifraudă Fiscală s-a dispus instituirea sechestrului asiguratoriu pentru bunuri imobile, pentru bunuri mobile – mărfuri și poprirea asiguratorie asupra disponibilităților bănești aflate în conturile bancare deschise la bănci și asupra sumelor datorate cu orice titlu debitoarei contestatoare de către terțe persoane, pentru suma de 40.734.677 lei, reprezentând taxă pe valoare adăugată și impozit pe profit, apreciată de organele de control ca fiind dedusă nelegal, respectiv neachitate de societate.
În drept, potrivit art. 129 alin.2 din C. proc. fiscală, se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
De asemenea, potrivit alin.5 al aceluiași articol, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal competent.
Conform alin. 11, împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestație în conformitate cu prevederile art. 172.
Văzând starea de fapt mai sus expusă precum și dispozițiile legale enunțate, instanța reține că luarea măsurilor asigurătorii prin decizia atacată nu s-a făcut în conformitate cu prevederile legale, din următorul motiv:
Potrivit art. 129 alin. 5 din Codul de procedură fiscală, „Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată (...)”. Aceste dispoziții legale sunt în deplin acord cu prevederile art. 31 alin. 1 și 2 din Constituția României, potrivit cărora dreptul la informație trebuie respectat în raporturile juridice care se stabilesc între autoritățile publice și cei cărora li se adresează actele emise de acestea, în sensul motivării oricărui act administrativ, fie el normativ sau individual.
Astfel, motivarea actelor administrative reprezintă o condiție de valabilitate a acestora, emitentului unui astfel de act revenindu-i obligația de a indica în mod neechivoc elementele de fapt și de drept care au stat la baza soluției adoptate, atât pentru a putea fi cunoscute de destinatar și în funcție de care să își poată formula eventualele apărări, dar și pentru ca instanța de judecată să poată exercita un control efectiv al legalității actului. D. obligația motivării tuturor actelor administrative poate funcționa ca o garanție a respectării legii și a ocrotirii drepturilor cetățenești. Cerința motivării corespunzătoare a actelor administrative, cu indicarea motivelor de fapt și de drept pentru care au fost adoptate, se regăsește și în Recomandarea (2007)7 a Comitetului de Miniștri (art. 17 pct. 2), respectiv în Rezoluția (77)31 a Comitetului de Miniștri (principiul IV), fiind preluată și menționată în mod expres în Codul European al Bunei Conduite Administrative: „Fiecare decizie adoptată de Instituție, care poate afecta în mod negativ drepturile sau interesele unei persoane particulare, va menționa temeiurile pe care se bazează, indicând în mod clar faptele relevante și baza legală a deciziei”.
Totodată potrivit art.2.1 din Ordinul nr.2065/2010 emis de ANAF privind Procedura de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, punctul 5.1.1., în situația în care organul de control, în timpul acțiunii de control, efectuată după procedurile prealabile de documentare pentru control, și în urma analizei dosarului fiscal, situațiilor financiare, declarațiilor fiscale sau a altor documente și a informațiilor pe care le deține, constată că există suficiente informații că debitorul nu și-a declarat materia impozabilă și totodată apreciază că există pericolul iminent să se sustragă de la plata obligațiilor la bugetul general consolidat sau să prejudicieze bugetul, prin ascunderea sau risipirea patrimoniului, periclitând sau îngreunând în mod deosebit colectarea, va dispune luarea măsurilor asigurătorii, iar organul de executare va proceda la ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii împreună cu organul de control."
Din cuprinsul textelor de lege anterior enunțate rezultă, deci ca pentru a se justifica instituirea acestei masuri, organul de control, respectiv intimata, trebuie să aprecieze că există pericolul ca debitorul să sustragă de la urmărire sau sa își ascundă ori sa își risipească patrimoniul.
Aprecierea acestui pericol nu este însă subiectivă, ci trebuie justificată prin raportare la conținutul declarațiilor fiscale și a situației financiare a debitorului de istoria comportamentului fiscal al contribuabilului, al reprezentanților legali și al asociaților/acționarilor majoritari (mod de declarare și plată, situații de atragere a răspunderii solidare, situații de insolvență sau de insolvabilitate etc. (astfel cum rezultă din prevederile punctului 5.1.1 și 5.6 litera f din Ordinul nr. 2605/2010 emis de A.N.A.F.)
În fapt, în cuprinsul deciziei de instituire a măsurii asiguratorii contestată și care face obiectul prezentei cauzei, instanța reține că deși în cuprinsul deciziei de instituire este redat conținutul art.129 alin.2 din OG 92/2003, în motivarea instituirii măsurii asiguratorii, aceasta este justificată pe considerente ce nu conduc la stabilirea existenței pericolului de sustragere de la obligațiilor fiscale datorate către bugetul de stat, a risipirii patrimoniului sau de ascundere sustragere a acestuia sau a situației financiare a debitoarei trecute sau prezente.
Singura justificare a dispunerii acestei măsuri este aceea că s-au stabilit cu ocazia controlului încrucișat la alte societăți comerciale cu care contestatoarea a avut raporturi comerciale, obligații fiscale estimate cu ocazia acțiunii de control, în sumă totală de 40.734.677 lei taxă pe valoare adăugată dedusă nelegal și impozit pe profit neachitate de către societate.
În speță, organul fiscal nu a motivat în niciun mod luarea măsurilor, neinvocând și nedovedind nicio situație concretă din care să rezulte că este îndeplinită condiția prevăzută de textul legal, respectiv aceea a existenței pericolului sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului contestatoarei, cu consecința periclitării sau îngreunării colectării.
Simpla completare a unui formular tipizat de către intimată, fără ca decizia să cuprindă elemente justificative concrete, aplicabile situației contribuabilului față de care se ia măsura, nu este de natură a suplini motivarea luării unor măsuri restrictive asupra patrimoniului contribuabilului, și pune instanța în imposibilitatea de a exercita controlul de temeinicie a măsurii luate. Mai mult, în acest mod se aduce atingere dreptului de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO, având în vedere că, deși a avut loc o restrângere a dreptului de proprietate al contestatoarei, nu s-a justificat în nici un mod cauza acestei restrângeri, or în analiza respectării dreptului de proprietate de către organele statale, o importanță crucială revine proporționalității dintre ingerință și motivele care justifică ingerința în dreptul de proprietate.
Acțiunea de sustragere la care face trimitere art. 129 C.proc. fiscală se referă la obligațiile fiscale stabilite prin chiar actul de constatare și nu la activitatea contestatoarei de a nu înregistra sau înregistra eronat anumite facturi în contabilitate ori care să privească un prezumtiv caracter fictiv, căci existența unor înregistrări eronate sau apreciate cu ocazia controlului ca fiind fictive nu poate fi asimilată de plano cu o acțiune de sustragere de la plata obligațiilor fiscale.
În speță, instanța reține că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 129 C.proc. fiscală, organul fiscal nefiind în măsură să indice în cuprinsul deciziei acele acțiuni ale debitorului care să concretizeze pericolul sustragerii de la plata creanțelor fiscale stabilite în sarcina sa ori acțiuni de natură a indica vreo diminuare sau risipire a patrimoniului, măsura asiguratorie fiind justificată exclusiv pe constatările referitoare la prezumtivă faptă de înregistrare a unor facturi fiscale fictive care nu ar corespunde realității, deci care vizează eronată înregistrare în contabilitate a unor operațiuni.
Nu s-a indicat plecarea unor sume din conturile bancare ale contestatoarei în alte conturi ale unor terțe persoane fără o justificare anume și care să plaseze operațiunile bancare în imediata apropiere a controlului fiscal, nu s-a observat diminuarea sumelor existente prin scoaterea fără justificare a sumelor, vânzarea unor bunuri din patrimoniul contestatoarei după efectuarea controlului, ascunderea lor prin deplasarea în terțe locații sau orice alte activități care să conducă la concluzia că după efectuarea controlului debitorul tinde să își ascundă ori să își risipească averea.
Este de observat că prin această modalitate de întocmire a actului contestat, intimata a transformat măsura asiguratorie, dintr-una excepțională – astfel cum a fost intenția legiuitorului – într-una de drept comun, întrucât în optica acesteia, dacă se constată îndeplinirea necorespunzătoare sau incompletă a obligațiilor fiscale, există temei suficient pentru luarea măsurilor asigurătorii. Or, trebuie admis că angajarea răspunderii fiscale a debitorului, astfel cum reclamă disp. art. 109 alin.3 lit.a C.p.f., nu presupune în mod automat și luarea măsurilor asigurătorii, având în vedere condiția enunțată de art. 129 alin.2 C.p.f. – existența unor elemente care anunță o anumită atitudine psihică a debitorului, reaua-credință circumstanțiată prin manopere dolosive de sustragere, ascundere ori distrugere a activelor patrimoniale.
Văzând dispozițiile art.46 din Codul de procedură fiscală, instanța apreciază că aceste aspecte sunt de natură a atrage nulitatea relativă și virtuală a actelor administrative fiscale; or, în speță, vătămarea impusă de art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă este evidentă, contestatoarei nefiindu-i respectat dreptul la apărare; pe de altă parte, în lipsa motivării corespunzătoare contribuabilul nu este în măsură să stabilească conduita fiscală sancționată, iar instanța nu poate să procedeze la verificarea legalității și temeiniciei deciziei emise.
În aceste condiții, nelegalitatea deciziei de instituire măsuri asiguratorii se răsfrânge și asupra actelor subsecvente înființate ca urmare a acestei decizii, în baza principiului de drept potrivit căruia anularea actului principal, atrage anularea actului subsecvent. Instanța, având în vedere soluția de admitere ce va fi pronunțată în cauză, nu va mai analiza și celelalte motive invocate de către parte.
Pentru aceste considerente, instanța va admite contestația la executare și va dispune anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._ din 29.07.2015, și a tuturor actelor subsecvente înființate ca urmare a acestei decizii.
Totodată, instanța constată că sunt aplicabile disp. art. 45 alin. (1) lit. f) din OUG nr. 80/2013, astfel că în cazul în care hotărârea pronunțată va rămâne definitivă în sensul admiterii contestației la executare, contestatorul are dreptul de a cere restituirea sumei achitate cu titlu de taxă judiciară de timbru, indiferent de culpa procesuală a intimatei.
Pe cale de consecință,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația la executare privind pe contestatoarea ., având J_, CUI_, cu sediul în București, sector 5, .-13, și cu sediul ales la cabinet individual de avocat M. I. N. din București, sector 1, .-52, . intimata A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA, cu sediul în București, ., sector 5, D. G. ANTIFRAUDA FISCALA, cu sediul în București, Piața Presei Libere nr.1, corp C3, ., D. G. DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI, cu sediul în București, ..88, sector 5.
Dispune anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii emise la data de 29.07.2015 și a actelor subsecvente înființate ca urmare a acestei decizii.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunțare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 5 București.
Pronunțată în ședința publică azi, 28.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red./Dact. A.M.
18.10.2015 –6 ex.
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 6759/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6714/2015. Judecătoria... → |
|---|
