Validare poprire. Sentința nr. 95/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 95/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 08-01-2015 în dosarul nr. 95/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A CIVILĂ

Sentința civilă nr. 95

Ședința publică de la 08.01.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: A. – M. F.

Grefier: M. - D. I.

Pe rol fiind cauza privind pe creditoarea N. SA (F. MKB ROMEXTERRA BANK SA), pe debitorul G. I. și pe terțul poprit . SRL având ca obiect validare poprire, repusă pe rol din oficiu în vederea constatării perimării.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, de la ultimul act de procedură a trecut mai mult de un an, judecarea cauzei fiind suspendată la data de 07.11.2013.

Instanța, față de lipsa părților lasă cauza la sfârșitul ședinței.

La a 2-a strigare a cauzei au lipsit părțile.

Instanța, din oficiu, invocă excepția perimării cererii de chemare in judecată, și rămâne in pronunțare asupra acesteia.

I N S T A N T A

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 13.05.2013, sub nr._, creditoarea N. SA (F. MKB ROMEXTERRA BANK SA) a solicitat in contradictoriu cu debitorul G. I. și cu terțul poprit . SRL, validarea popririi înființate de B. O. M. in dosarul execuțional nr. 1493/2012.

Potrivit art. 248 Cod proc.civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Așadar, în conformitate cu acest text legal, în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, intervine perimarea. Aceasta are o natură juridică mixtă, în sensul ca este atât o sancțiune procedurală – de aplicație generală – care operează în ipoteza nerespectării termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței - vreme îndelungată - în judecată.

Or în speță, din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură în cauză a fost îndeplinit la data de 07.11.2013 când s-a dispus suspendarea judecății conform art. 155 ind. 1 Cod proc.civ.

Întrucât de la această dată și până la termenul de față a trecut mai mult de un an, iar vina pentru rămânerea în nelucrare a cererii de chemare în judecată îi incumbă reclamantei și ținând cont și de faptul că nu se poate reține incidența vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare (în sensul art. 249 – 251 C.), instanța apreciază că devin aplicabile dispozițiile art. 248 C. .

Pe cale de consecință, având în vedere și art. 252 alin 1 teza I C.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite excepția perimării.

Constată perimată cererii de chemare în judecată formulată de creditoarea N. SA (F. MKB ROMEXTERRA BANK SA), cu sediul in mun. Targu M., .. 93, jud. M., citată și la sediul din București, Cladirea Elefterie BC, ..18, sector 5 in contradictoriu cu debitorul G. I., cu domiciliul in București, sector 5, .. 6B și cu terțul poprit . SRL, cu sediul inBucurești, sector 5, .. 6B.

Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 08.01.2015.

P. GREFIER

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 95/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI