Uzucapiune. Sentința nr. 8084/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8084/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 09-11-2015 în dosarul nr. 8084/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.8084
Ședința publică din data de 09.11.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A.-R. P.
GREFIER: F. Ț.
Pe rol se află soluționarea cauzei având ca obiect uzucapiune, privind pe reclamanții N. S. și N. C., în contradictoriu cu pârâta F. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, nu au răspuns părțile, dosarul fiind lăsat la sfârșitul ședinței de judecată, conform dispozițiilor art.104 alin.13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la ultima strigare, în ordinea listei, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.
Instanța invocă, din oficiu, excepția perimării cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțare pe această excepție.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 13.10.2014, când cauza a fost suspendată conform dispozițiilor art.242 alin.1 C.pr.civ., ca urmare neîndeplinirii de către reclamanți a obligației fixate în sarcina lor, pe de o parte, de a indica domiciliul pârâtei, cu arătarea inclusiv a numărului etajului, apartamentului sau camerei, reclamantul având obligația de a face toate demersurile în vederea aflării adresei persoanei chemate în judecată, iar, pe de altă parte, să indice situația privind starea civilă a acestei persoane.
Or, instanța reține că de la data de 13.10.2014, cererea de chemare în judecată din dosarul prezent a rămas în nelucrare mai mult de șase luni, din vina părților, în condițiile în care acestea aveau îndatorirea de a stărui în continuarea judecății, cu mențiunea că reclamanților li s-a respins ca neîntemeiat recursul formulat împotriva încheierii de suspendare, prin decizia civilă nr.960 R/24.03.2015 a Tribunalului București – Secția a III-a civilă, pronunțată în dosarul nr._/3/2014, cu mențiunea că cererile de repunere pe rol nu au valoarea, prin ele însele, a unor acte de întrerupere (ori de suspendare a termenului de perimare, expres prevăzute de lege), trebuind a fi urmate, pentru a interveni întreruperea termenului de perimare, de îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului, de către partea care justifică un interes, în sensul dispozițiilor art.249 C.pr.civ.
Pe cale de consecință, prezenta cerere de chemare în judecată a rămas în nelucrare, din vina părților, mai mult de șase luni, care a început să curgă în data de 13.10.2014 și care s-a împlinit în data de 13.04.2015, perimarea operând de drept începând cu această dată, astfel încât nu mai are niciun efect niciun alt act ulterior împlinirii termenului de perimare.
Având în vedere că, potrivit dispozițiilor art.416 C.pr.civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, dacă a rămas în nelucrare timp de 6 luni, iar potrivit dispozițiilor art.420 C.pr.civ., perimarea se poate constata și din oficiu și că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de șase luni, instanța, în temeiul prevederilor art.416 și art.420 C.pr.civ., va admite excepția invocată din oficiu a perimării cererii de chemare în judecată și va constata perimată cererea chemare în judecată, având ca obiect uzucapiune, privind pe reclamanții N. S. și N. C., în contradictoriu cu pârâta F. M..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția invocată din oficiu a perimării cererii de chemare în judecată.
Constată perimată cererea chemare în judecată, având ca obiect uzucapiune, privind pe reclamanții N. S. și N. C., ambii cu domiciliul în București, ..3, ., ., în contradictoriu cu pârâta F. M., cu domiciliul în București, ., sector 5.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A.-R. P. F. Ț.
Jud., red. și tehn. A.R.P. – 5 ex./17.11.2015
Se vor efectua 3 .>
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6409/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 7071/2015. Judecătoria... → |
|---|








