Validare poprire. Sentința nr. 5280/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 5280/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 07-07-2015 în dosarul nr. 5280/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI - SECȚIA A II –A CIVILĂ

.....

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5280

Ședința publică din data de 07 Iulie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. S.

GREFIER: A. S.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe creditoarea Societatea G. Feroviar Român SA, pe debitoarea . și pe terțul poprit F. C. SA Barcelona - Sucursala București, având ca obiect validare poprire.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns creditoarea, prin reprezentant, avocat I. A., cu împuternicire avocațială la dosar, și terțul poprit, prin reprezentant, avocat A. R., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind debitoarea.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța constată că executorul judecătoresc nu și-a îndeplinit din nou obligația de a trimite la dosar actele de executare, deși, la termenul trecut, a fost chiar amendat pentru aceasta.

Reprezentantul terțului poprit apreciază că excepția necompetenței teritoriale ar putea fi soluționată și în lipsa dosarului de executare, având în vedere că, deși a fost amendat, executorul judecătoresc nu a înțeles să comunice înscrisurile respective. Totodată, solicită să se aibă în vedere că la dosar se află încheierea de încuviințare a executării silite, act elocvent pentru stabilirea competenței.

Reprezentantul creditoarei arată că înțelege să lase la aprecierea instanței posibilitatea discutării excepției necompetenței teritoriale la acest termen.

Instanța, având în vedere că au fost acordate deja două termene de judecată în vederea comunicării actelor de executare silită, iar, executorul judecătoresc, deși amendat, nu și-a îndeplinit această obligație, va soluționa excepția necompetenței teritoriale, invocată de terțul poprit, prin raportare la înscrisurile depuse la dosar.

Prin urmare, acordă cuvântul părților cu privire la excepția necompetenței teritoriale, invocată de terțul poprit.

Reprezentantul terțului poprit solicită admiterea excepției, față de art.789 alin.1 Cod procedură civilă. Arată că instanța de executare este instanța prevăzută de dispozițiile Codului de procedură civilă în vigoare la data sesizării de către creditoare a executorului judecătoresc. Raportat la dispozițiile legale incidente în cauză, având în vedere că sediul biroului executorului judecătoresc investit cu efectuarea actelor de executare se află în sectorul 3, apreciază că instanța competentă să judece cauza este Judecătoria Sectorului 3 București.

Reprezentantul creditoarei solicită respingerea excepției, având în vedere modificările aduse noului Cod de procedură civilă prin OUG nr.138/2000. Astfel, consideră că instanța competentă este instanța în circumscripția căreia se află sediul debitoarei.

Reprezentantul terțului poprit arată, în replică, că executările silite sunt supuse dispozițiilor legale în vigoare la data începerii executării silite.

În conformitate cu art. 131 alin. 1 raportat la art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București, invocată de terțul poprit.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.12.2014, sub nr._, creditoarea Societatea G. Feroviar Român SA i-a chemat în judecată pe debitoarea . și pe terțul poprit F. C. SA, solicitând obligarea terțului poprit la plata către creditoare, în limita creanței, suma datorată debitoarei.

În motivare creditoarea a arătat că, deși adresa de înființare a popririi a fost comunicată și primită de către terțul poprit la data de 31.10.2014, acesta nu și-a îndeplinit obligațiile imperative prevăzute de art.786 Cod procedură civil, în sensul că nu a comunicat în termen de 5 zile dovada înființării popririi.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.789 și urm. Cod procedură civilă.

În susținerea cererii au fost atașate la dosar, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, următoarele înscrisuri: adresa de înființare a popririi, emisă în dosarul de executare nr.711/2013 și dovada de comunicare a acesteia; extras de pe portalul instanțelor de judecată cu privire la dosarul nr._/302/2014; încheierea de încuviințare a executării silite; Sentința civilă nr.4016/16.05.2013, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._ .

Cererea a fost legal timbrată cu o taxă judiciară de timbru de 20 lei, conform chitanței de la fila 15 din dosar.

La data de 09.02.2015, terțul poprit F. C. SA a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că entitatea care a fost obligată, conform hotărârii nr.5878/10.09.2014 a Judecătoriei Sectorului 5 București, să plătească societății R. suma de 16.033,2 lei a fost JV F. C. SA - Astaldi S.p.A. Totodată, a arătat că nici F. C. SA și nici sucursala acesteia nu au derulat și nici nu derulează raporturi contractuale cu R., în contabilitatea sa nefiind înregistrat nici un debit față de aceasta.

Pe fondul cauzei, terțul poprit a solicitat respingerea cererii, ca nelegală și netemeinică.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art.36, art.40 alin.1 teza II, art.205 și urm., art.789 alin.3 și art.780 alin.1 Cod procedură civilă.

În susținerea întâmpinării au fost atașate la dosar următoarele înscrisuri: extras de pe portalul Judecătoriei Sectorului 5 privind dosarul nr._/302/2014; certificat de înregistrare fiscală privind Asocierea JV F. Construcccion SA – Astaldi SpA; informații furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului referitoare la F. C. SA Barcelona- Sucursala București.

Deși procedura scrisă prevăzută de art. 201 alin. 1 Cod procedură civilă a fost legal efectuată cu debitoarea, aceasta nu a depus la dosar întâmpinare.

În data de 16.03.2015, creditoarea a depus la dosar un răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat admiterea cererii, astfel cum a fost formulată și respingerea argumentelor terțului poprit.

În ședința publică din data de 26.05.2015, creditoarea și-a modificat, conform art. 204 Cod procedură, cererea de chemare în judecată, arătând că înțelege să se judece cu F. Construcccion SA Barcelona Sucursala București, în calitate de terț poprit. Instanța a luat act de această modificare și a dispus introducerea în cauză, în calitate de terț poprit, F. Construcccion SA Barcelona Sucursala București.

În data de 18.06.2015, terțul poprit F. Construcccion SA Barcelona Sucursala București a depus la dosar o completare la întâmpinare, față de precizarea făcută de creditoare în ședința publică din data de 26.05.2015, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale, față de art.789 alin.1 Cod procedură civilă.

În motivarea excepției, terțul poprit a arătat că instanța de executare este instanța prevăzută de dispozițiile Codului de procedură civilă în vigoare la data sesizării de către creditoare a executorului judecătoresc. Raportat la dispozițiile legale incidente în cauză, având în vedere că sediul biroului executorului judecătoresc investit cu efectuarea actelor de executare se află în sectorul 3, apreciază că instanța competentă să judece cauza este Judecătoria Sectorului 3 București.

La termenul de astăzi, instanța, apreciind că trebuie stabilită în cauză, cu prioritate, competența teritorială de soluționare a cauzei, din oficiu, instanța a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale, instanța reține următoarele:

Prin încheierea Judecătoriei Sectorului 3 București din data de 13.09.2013, din dosarul nr._/301/2013, s-a dispus încuviințarea executării silite a debitoarei ., la solicitarea creditoarei . SA, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 4016/16.05.2013 a Tribunalului București. Solicitarea de validare a popririi dedusă judecății reprezintă o cerere incidentală în această procedură a executării silite.

În temeiul art. 24 Cod procedură civilă, potrivit cu care Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după ., instanța reține că procedura validării popririi este guvernată de legea procedurală în vigoare la data inițierii executării - 2013, respectiv de codul de procedură civilă în forma în vigoare înainte de adoptarea Legii nr. 138/2014 și înainte de pronunțarea Deciziei Curții Constituționale nr. 348/2014. Ca atare, textele legale invocate în continuare vor fi citate în forma lor în vigoare la data arătată mai sus.

Potrivit art.789 alin. 1Cod procedură civilă, Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. Prin urmare, competența de soluționare a unei cereri de validare a popririi revine instanței de executare, definită de art. 650 alin. 1 ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executare, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În cauză, procedura executării silite este derulată de Biroul Executorilor Judecătorești Asociați O., Haja și G., cu sediul în sectorul 3 al Municipiului București, motiv pentru care instanța de executare este Judecătoria Sectorului 3 București, care, de altfel, a pronunțat și încheierea de încuviințare a executării silite potrivit art. 665 Cod procedură civilă.

Pentru aceste motive, constatând că excepția necompetenței teritoriale invocată de terțul poprit este întemeiată, instanța o va admite și, în temeiul art. 132 alin. 3 Cod procedură civilă, va declina competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București, invocată prin întâmpinare de către terțul poprit.

Declină competența teritorială de soluționare a cererii privind pe creditoarea SOCIETATEA G. FEROVIAR ROMÂN SA, cu sediul procesual ales la Societatea Civilă de Avocați „F. & Asociații” în București, sector 3, ., nr.8, ., CUI RO_, J_, pe debitoarea ., cu sediul in București, sector 5, ..105- 107, ., Cui RO_, J40/_/2005 și terțul poprit F. C. SA BARCELONA- SUCURSALA BUCUREȘTI, cu sediul ales la SCPA Almaj & A. în București, sector 1, ., parter, ._, J40/_/2004, având ca obiect validare poprire, în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Fără cale de atac.

Pronunțare în ședință publică, astăzi, 07.07.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. S. A. S.

Red. Jud. I.S. / 5 ex. / 10.07.2015

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 B U C U R E S T I

SECȚIA A II-A CIVILA

.. 5 sector 4

Dosar nr._

Data emiterii - 10.07.2015

C ă t r e

JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI

Vă facem cunoscut că prin sentința civila nr. 5280 din data de 07.07.2015 a Judecătoriei Sectorului 5 București s-a dispus declinarea competentei de solutionare a cauzei privind pe creditoarea Societatea G. Feroviar Român SA, pe debitoarea . și terțul poprit F. C. SA Barcelona- Sucursala București, având ca obiect validare poprire, in favoarea Judecatoriei Sectorului 3 București, sens în care vă înaintăm alăturat dosarul nostru cusut și numerotat, conținând un număr de ….. file.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. S. A. S.

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 B U C U R E S T I

SECȚIA A II-A CIVILA

.. 5 sector 4

Dosar nr._

Data emiterii - 10.07.2015

C ă t r e

JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI

Vă facem cunoscut că prin sentința civila nr. 5280 din data de 07.07.2015 a Judecătoriei Sectorului 5 București s-a dispus declinarea competentei de solutionare a cauzei privind pe creditoarea Societatea G. Feroviar Român SA, pe debitoarea . și terțul poprit F. C. SA Barcelona- Sucursala București, având ca obiect validare poprire, in favoarea Judecatoriei Sectorului 3 București, sens în care vă înaintăm alăturat dosarul nostru cusut și numerotat, conținând un număr de ….. file.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. S. A. S.

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 B U C U R E S T I

SECȚIA A II-A CIVILA

.. 5 sector 4

Dosar nr._

Data emiterii - 10.07.2015

CĂTRE

BIROUL DE EXECUTĂRI CONTRAVENȚIONALE

Potrivit dispozițiilor luate de această instanță în cauza civilă nr._ privind pe creditoarea Societatea G. Feroviar Român SA, pe debitoarea . și terțul poprit F. C. SA Barcelona- Sucursala București, având ca obiect validare poprire, vă comunicăm că a fost depusă la dosar confirmarea de primire la data de 30.06.2015 de către B. O., Haja si G. a încheierii pronunțate la 23.06.2015 prin care i s-a aplicat sancțiunea amenzii judiciare în cuantum de 200 lei.

De asemenea, vă aducem la cunoștință că B. O., Haja si G. nu a formulat cerere de reexaminare a măsurii amendării.

Grefier,

A. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 5280/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI