Validare poprire. Sentința nr. 7575/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7575/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 22-10-2015 în dosarul nr. 7575/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ
Sentința civilă nr. 7575
Ședința publică de la 22.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: R. C.
GREFIER: R. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul B. B. G., pe debitorul Y. Q. și pe terțul poprit ., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,
Instanța, verificându-și din oficiu competența în temeiul dispozițiilor art. 131 alin. 1 N.C.proc.civ., constată că este competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cauză iar in temeiul art. 238 N.C.proc.civ. estimeaza un termen de 1 luna pentru durata cercetarii procesului.
În temeiul dispozițiilor art. 258 alin. 1 N.C.proc.civ. raportat la art. 255 N.C.proc.civ., instanta încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei solicitată de către părți, apreciind că aceasta este admisibilă, legală și poate duce la soluționarea cauzei.
Avand in vedere cererea de judecare in lipsa formulata de catre petent si constatand cauza in stare de judecata, ramane in pronuntare asupra acesteia.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.08.2015, sub nr._, petentul B. B. G. a formulat cerere de validare a popririi în contradictoriu cu debitorul Y. Q. și pe terțul poprit ., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună validarea popririi.
În motivarea acțiunii se arată că prin sentinta civilă nr._ din data de 09.12.2013 pronuntată de către Judecatoria Sectorului 5 București-Secția a II-a civilă, debitorul Y. Q. a fost obligat să plătească creditorului suma de_ euro si 58.893,10 lei. Debitorul nu si-a executat de bunavoie obligatiile stabilite in titlul executoriu astfel încât s-a declanșat procedura executării silite prin poprire.
S-a mai arătat că prin adresa din data de 06.07.2015, executorul judecătoresc a dispus înființarea popririi asupra veniturilor salariale ale debitorului Y. Q.. Tertul poprit nu si-a îndeplinit obligatiile prevăzute de art. 787 C.p.c, motiv pentru care, la aceasta dată, tertul poprit nu a comunicat nici un răspuns la adresa de poprire comunicată pe data de 24.07.2015.
Petentul a solicitat in temeiul art. 790 alin. 9 C.p.c. amendarea tertului poprit, întrucât cu rea-credință a refuzat să-și îndeplinească obligatiile stabilite de lege.
În drept cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 790 alin. 9 C.p.c.
În susținerea cererii au fost depuse înscrisuri în copie.
Desi legal citati, nici debitorul și nici tertul poprit nu s-au prezentat și nici nu au formulat întâmpinare.
S-a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin adresa din 06.07.2015 din dosarul de executare silită nr.224/2015 al B. B. G. s-a dispus înființarea popririi cu privire la suma pe care în calitate de terț poprit . urma să o plătească debitorului. Executorul judecatoresc a realizat calcul sumei totale datorate de catre debitor, valorile fiind de_ euro, echivalent lei la data platii, si_,10 lei, la care se adauga cheltuielile de executare in suma de 9925,72 lei.
Terțul poprit a primit adresa de înființare a popririi la data de 07.07.2015, astfel cum reiese din dovada de comunicare aflata la dosar – f.9.
Potrivit art. 787 alin.1 C., în termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat: a) să consemneze suma de bani, daca creanta poprita este exigibila, sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului judecatoresc, în cazul popririi infiintate pentru realizarea altor creante decat cele aratate la pct.2.
De asemenea, conform art. 790 Cod procedură civilă, dacă terțul poprit nu isi îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau executorul judecatoresc, în termen de cel mult o luna de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.
Instanța constată îndeplinirea cumulativă a condițiilor stabilite de textele de lege enunțate, și anume: neîndeplinirea obligațiilor ce-i revin terțului poprit pentru efectuarea popririi, precum si raportul juridic obligațional între terțul poprit și debitor. Creditorul a făcut dovada titlului executoriu împotriva debitorului său, pe baza căruia s-a procedat la înființarea popririi, in timp ce terțul poprit nu a făcut dovada indisponibilizării sumelor în termenul de 5 zile de la comunicarea popririi de către executor, neexistând la dosarul cauzei dovada acestei consemnări. De asemenea, faptul că terțul poprit datorează sume de bani debitorului rezultă datele de la ONRC, depuse la dosar de catre executorul judecatoresc.
Pentru toate considerentele expuse anterior, instanța urmează să admită actiunea, și să valideze poprirea înființată asupra veniturilor salariale ale debitorului, în cota de 1/3 lunar, până la concurenta sumelor de_ euro, echivalent lei la data platii,_,10 lei si 9925,72 lei – cheltuieli de executare.
De asemenea, va obliga terțul poprit la plata către creditor lunar a unei cote de 1/3 din veniturile salariale nete ale debitorului, până la concurența sumelor de_ euro, echivalent lei la data platii,_,10 lei si 9925,72 lei – cheltuieli de executare.
Vazand disp.art.453 rap.la art.451 C. si retinand culpa procesuala a debitorului, instanta il va obliga pe acesta la plata catre creditor a sumei de 20 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata – taxa de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite actiunea formulată de petentul B. B. G., cu sediul în sector 1, București, .-13 în contradictoriu cu debitorul Y. Q., cu domiciliul in sector 5, București, .. 10, . la adresa din sector 4, București, ., nr. 52 si cu terțul poprit ., cu sediul in București, .. 3,centrul comercial Piata Agroalimentara Gloria,R. subsol 1, sector 3, citat si prin afisare la ușa instantei si pe portal.
Validează poprirea înființată asupra veniturilor salariale ale debitorului, în cota de 1/3 lunar, până la concurenta sumelor de_ euro, echivalent lei la data platii,_,10 lei si 9925,72 lei – cheltuieli de executare.
Obligă terțul poprit la plata către creditor lunar a unei cote de 1/3 din veniturile salariale nete ale debitorului, până la concurența sumelor de_ euro, echivalent lei la data platii,_,10 lei si 9925,72 lei – cheltuieli de executare.
Obligă debitoarea la plata către creditoare a sumei de 20 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la judecatoria sectorului 5 Bucuresti.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.10.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
| ← Pretenţii. Sentința nr. 7517/2015. Judecătoria SECTORUL 5... | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 7576/2015.... → |
|---|








