Validare poprire. Sentința nr. 8896/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8896/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 04-12-2015 în dosarul nr. 8896/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 8896
Ședința publică din data de 04.12.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. V. S.
GREFIER: A. R. T.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe creditoarea S. L. Management Limited prin mandatara Asset Portfolio Servicing Romania, pe debitorul P. D. C. și pe terțul poprit . SRL, având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, fiind primul termen de judecată, în acord cu dispozițiile art. 131 alin.1 C.pr.civ., procedează la verificarea, din oficiu, a competenței sale și constată că, în raport de dispozițiile art. 789 alin. 1 rap. art. 107 C.pr.civ., data începerii executării silite și domiciliul debitorului, este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanța, în temeiul art. 255 rap. la art. 258 C.proc.civ, încuviințează creditoarei proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, constatând că este legală, pertinentă și aptă a duce la soluționarea cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Instanța, fiind lămurită, în temeiul art. 394 alin. 1 C.pr.civ., reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, în data de 10.09.2015 sub nr._, creditoarea S. L. Management Limited, prin mandatara Asset Portfolio Servicing Romania a solicitat instanței, în contradictoriu cu debitorul P. D. C. și cu terțul poprit ., ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună validarea popririi și obligarea terțului poprit la plata către creditoare a sumei de 7.924, 53 lei, compusă din: suma de 6778, 55 lei reprezentând debit principal al debitorului și suma de 1.145, 98 lei cu titlu de cheltuieli de executare efectuate în dosarul de executare nr. 1123/2014 al B. C. și Marchidanu. De asemenea, s-a solicitat obligarea debitoarei și terțului poprit la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, creditoarea a arătat că la data de 26.09.2012 între Alpha Bank și creditoare s-a încheiat un contract de cesiune de creanță prin care creditoarea din prezenta cauză a preluat creanța pe care banca o deținea față de debitor, precizând că, ulterior, a formulat o cerere de executare silită împotriva debitorului P. D. C. în legătură cu titlul executoriu reprezentat de contractul de credit bancar nr. 1688/28.06.2007. Creditoarea a arătat că prin încheierea de ședință din data de 16.10.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._/301/2014, s-a admis încuviințarea executării silite. Ulterior, s-a susținut că B. C. și Marchidanu a formulat adresa de poprire împotriva terțului poprit S.C. C. Development S.R.L., ,primită la destinație în data de 05.08.2015, solicitând înființarea popririi asupra unei cote de 1/3 din venitul lunar net pe care îl datorează către debitor, până la recuperarea sumei de 7.924,53 lei, compusă din: suma de 6778, 55 lei reprezentând debit principal al debitorului și suma de 1.145, 98 lei cu titlu de cheltuieli de executare efectuate în dosarul de executare nr. 1123/2014 al B. C. și Marchidanu. În final, s-a arătat că până la momentul formulării prezentei acțiuni terțul poprit nu a răspuns solicitărilor B. C. și Marchidanu.
În drept au fost invocate dispozițiile art. art. 789 C.pr.civ.
Sub aspectul probatoriului, creditoarea a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri:cerere încuviințare executare silită, încheierea de încuviințare a executării silite, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._/302/2014, încheierea din data de 12.01.2015 emisă de B. C. și Marchidanu prin care s-au stabilit cheltuielile de executare silită, încheierea din data de 12.01.2015 emisă de B. C. și Marchidanu prin care s-a actualizat creanța din titlul executoriu, adresa de înființare a popririi emisă la 12.01.2015 de B. C. și Marchidanu în dosarul de executare nr.1123/2014, revenire la adresa de înființare a popririi, dovada comunicării acestora, relații furnizate de Inspecția Muncii (filele 5-13).
Cererea de validare a popririi a fost legal timbrată cu taxă în valoare de 20 lei, potrivit dispozițiilor art. 27 din OUG nr. 80/2013 (fila 3).
Deși legal citați, debitorul și terțul poprit nu au depus întâmpinare la dosar și nici nu s-au prezentat la termenele de judecată acordate pentru a formula apărări.
Sub aspectul probatoriului, instanța, în temeiul art. 255 rap. la art. 258 C.proc.civ, a încuviințat creditoarei proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind-o legală, pertinentă și concludentă.
În urma demersurilor efectuate de către instanță, la dosarul cauzei au fost atașate relații de la Inspecția Muncii cu privire la contractul individual de muncă al debitorului și locul de muncă al acestuia (filele 23-25). De asemenea, din oficiu, au fost atașate dosarului cauzei relații de la Oficiul Național al Registrului Comerțului cu privire la terțul poprit (filele 27-28)
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, instanța reține că în data de 01.10.2014 s-a început procedura de executare silită împotriva debitorului P. D. C. în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit bancar nr. 1688/28.06.2007, sens în care a fost constituit dosarul de executare nr. 1123/2014 al B. C. și Marchidanu..
Din cuprinsul revenirii la adresa de înființare a popririi din data de 12.01.2015 din dosarul de executare nr. 1123/2014 al B. C. și Marchidanu (fila 11), redactată în data de 04.08.2015 și transmisă terțului poprit în data 05.08.2015 (fila 10), instanța reține că a fost înființată poprirea asupra veniturile salariale nete datorate de către terțul poprit debitorului, până la concurența sumei de 7.924,53 lei, compusă din: 6.778,55 lei debit principal și 1.145,98 lei cheltuieli de executare.
Având în vedere susținerile creditoarei necontestate în mod temeinic de către debitor sau terț poprit, instanța reține că acesta din urmă a rămas în pasivitate pe întreg parcursul termenului de 5 zile de la comunicarea adresei, prevăzut de art. 787 alin. 1 C.pr.civ., neefectuând nici una dintre operațiunile prevăzute de acest articol.
În drept, având în vedere momentul formulării cererii de executare silită, 01.10.2014, instanța constată că sunt aplicabile prevederile art. 25 alin. 1 teza a II-a C.pr.civ., potrivit cărora executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi. Pe cale de consecință, instanța urmează a analiza cererea de validare a popririi, incident în cadrul executării silite, prin raportare la dispozițiile Noului Cod de procedură Civilă, mai exact art. 790 C.pr.civ.
Față de situația de fapt reținută, făcând aplicarea prevederilor legale de mai sus, instanța constată că cererea petentei este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge. Soluția instanței se întemeiază pe următoarele considerente:
Calitatea procesuală necesară formulării prezentei cereri rezultă din dispozițiile art. 790 alin. 1 C.pr.civ., care prevede că, în cazul în care terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. Astfel, față de momentul depunerii cererii, 09.09.2015, instanța o consideră formulată în interiorul termenului prevăzut de lege în acest sens.
În ceea ce privește fondul validării popririi solicitate, instanța face aplicarea dispozițiilor art. 790 alin. 4 C.pr.civ., potrivit cu care, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desființarea popririi. De asemenea, în temeiul art. 790 alin. (5) „Poprirea înființată asupra unei creanțe cu termen sau sub condiție va putea fi validată, dar hotărârea nu va putea fi executată decât după ajungerea creanței la termen sau, după caz, la data îndeplinirii condiției.” iar, în temeiul alin. (6) „Dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, în acest ultim caz validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente.”
În ceea ce privește raporturile dintre debitorul P. D. C. și terțul poprit S.C. C. Development S.R.L., din cuprinsul relațiilor transmise de către Inspectoratul Teritorial de Muncă (filele 23-25), instanța reține că a existat un contract individual de muncă încheiat între debitor și societatea comercială terț poprit, însă acesta a încetat în data de 11.05.2015, anterior comunicării din data de 05.08.2015 (fila 10) a revenirii la adresa de înființare a popririi. Cu toate acestea, potrivit extrasului ONRC depus la dosarul cauzei (filele 27-28), instanța reține că debitorul are calitatea de asociat în cadrul societății comerciale terț poprit.
Astfel, instanța reține din probele administrate că raporturile de muncă dintre părți au încetat în data de 11.05.2015 și, de asemenea, că nu există un alt raport juridic din care să rezulte în sarcina terțului poprit obligația de plată a unor venituri salariale debitorului, în prezent sau pe viitor.
Instanța notează că adresa de înființare a popririi a făcut referire doar la veniturile salariale ale debitorului, nu și la alte sume de bani la care debitorul este îndreptățit în calitate de asociat în cadrul societății comerciale terț poprit. Astfel, chiar și în cazul în care se reține că debitorul obține alte categorii de venituri, acestea nu pot face obiectul unei validări de poprire, în legătură cu acestea nefiind îndeplinită condiția înființării prealabile a popririi.
Instanța constată în acest fel că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 790 alin. 4 C.pr.civ. pentru a valida poprirea în discuție.
Pentru toate aceste motive, instanța urmează a respinge cererea de validare a popririi, formulată de către creditoarea S. L. Management Limited, prin mandatara Asset Portfolio Servicing Romania, în contradictoriu cu terțul poprit S.C. C. I. Development S.R.L. și debitorul P. D. C., ca neîntemeiată iar, în acest sens, urmează a desființa poprirea înființată de B. C. și Marchidanu, prin adresa din data de 04.08.2015, în dosarul de executare nr. 1123/2014.
În temeiul art. 453 alin. 1 C.pr.civ., având în vedere că însăși creditoarea este cea care pierdut procesul, instanța urmează a respinge cererea acesteia de rambursare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de validare a popririi, formulată de către creditoarea S. L. Management Limited, cu sediul în Cipru, Afentrikas 4, Afentrika Court Office 2, 601 Larnaca, înregistrată cu nr._ prin mandatara Asset Portfolio Servicing Romania, cu sediul procesual ales în București, Calea Floreasca nr.246 C, Clădirea de Birouri Sky Tower, ..12, sector 1, în contradictoriu cu terțul poprit S.C. C. I. Development S.R.L. J40/_/2011, CUI_, cu sediul în București, .. 6, ., ., sector 2 și debitorul P. D. C., CNP_, cu domiciliul în București, .. 6, ., ., sector 2, ca neîntemeiată.
Desființează poprirea înființată de B. C. și Marchidanu, prin adresa din data de 04.08.2015, în dosarul de executare nr. 1123/2014.
Respinge cererea creditoarei de rambursare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în 5 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 5 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.12.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
M. V. S. A. R. T.
Redactat: M. V. S. Data redactării: 14.12.2015 Nr. exemplare semnate: 2
| ← Validare poprire. Sentința nr. 6239/2015. Judecătoria SECTORUL... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5766/2015. Judecătoria... → |
|---|








