Acţiune în constatare. Sentința nr. 1152/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1152/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 1152/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1152
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 12.02.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: G. A.
GREFIER: A. J.
Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect acțiune în constatare - clauze abuzive formulată de reclamanta Ș. N. I. (fostă S.) în contradictoriu cu pârâtele . mandatar . Libertății și . LIBERTĂȚII.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, la prima strigare, nu se prezintă niciuna dintre părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților să se prezinte, conform art. 104 pct. 13 HCSM 387/2005.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, la a doua strigare, nu se prezintă niciuna dintre părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Instanța ia act de faptul că, prin cererea de la fila 67 din dosar, reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța, în baza art. 99 alin. 2 Noul Cod de Procedură Civilă și față de caracterul neevaluabil în bani al clauzelor conținute în art. 8.4, 8.6, 9.1 și 9.3 din contractul încheiat de părți,invocă, din oficiu, excepția necompetenței materiale a Judecătoriei sectorului 6 și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 08.09.2014, sub numărul_, reclamanta Ș. N. I. (fostă S.) a formulat, în contradictoriu cu pârâtele . mandatar . Libertății și . Libertății cerere de chemare în judecată, prin care a solicitat instanței: să constate caracterul abuziv al următoarelor clauze din contractul de credit nr. HL15584/30.08.2007: art.4.5. referitor la dobândă și modalitatea de calcul a acesteia, art.4.10.a și 4.10.d, art.5.9. ultima teză referitor la taxe și comisioane, art.8.4. și 8.6. al 3 -lea pct., art.9.1. și art.9.3 referitor la scadențare anticipată, iar ca o consecință a constatării caracterului abuziv al clauzelor indicate anterior, să se constate nulitatea absolută a acestora, să fie obligată
pârâta la modificarea convenției de credit mai sus arătate, în sensul înlăturării clauzelor abuzive și să fie obligată pârâta la emiterea unui act adițional prin care se stabilește dobânda variabilă în condiții legale, dobândă variabilă compusă din indicele monetar Libor 3M + marja fixă a băncii de 3/104% pentru contractul de credit HL15584/30.08.2007; să fie obligată pârâta la emiterea unui nou grafic de rambursare raportat la convenția de credit modificată conform petitului anterior; să fie obligată pârâta la restituirea sumelor încasate nelegal cu titlu de dobândă și comisioane, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâtele, în calitate de împrumutător, contractul de credit cu nr. HL15584/30.08.2007 prin care i s-a acordat un credit în valoare de 97.000 CHF pe o perioadă de 300 de luni.
Reclamanta consideră clauzele contractuale menționate în primul petit al acțiunii, cuprinse în contractul de credit indicat, ca fiind abuzive și anulabile, deoarece în înțelesul dispozițiilor din Legea 193/2000/ nu au fost negociate, sunt în măsură să genereze un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile celor două părți și au fost introduse cu rea-credință de către Bancă.
În ceea ce privește primul petit, reclamanta a invocat caracterul abuziv al clauzelor indicate mai sus pentru următoarele motive:
Potrivit art.2 alin.l din Legea nr. 193/2000, "prin consumator se înțelege orice persoana fizica sau grup de persoane fizice constituite in asociații, care, in temeiul unui contract care intra sub incidența prezentei legi, acționează in scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale".
Potrivit art.2 alin.2 din Legea 193/2000, "prin comerciant se înțelege orice persoana fizica sau juridica autorizata, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, precum si orice persoana care acționează in același scop în numele sau pe seama acesteia".
Raportat la cele două definiții amintite mai sus, reclamanta consideră că raportul juridic din speța dedusă judecății este unul de dreptul consumului întrucât petenta, în contractele încheiate cu Banca, a acționat în scopuri personale, exterioare oricărei activități comerciale, industriale, sau de producție, artizanale sau liberale.
Așadar, consumatorul, la momentul încheierii contractului se găsește într-o situație de triplă inferioritate față de comerciant: tehnică - întrucât profesioniștii cunosc bine produsele sau serviciile pe care le comercializează, în timp ce consumatorii le cunosc prea puțin sau deloc; economică - întrucât profesioniștii dispun în această privință de o forță economică disproporționată față de cea a consumatorilor și juridică - deoarece consumatorii se găsesc privați de orice posibilitate de negociere și se văd constrânși să adere la propunerile ce le sunt făcute.
În consecință, pentru a remedia aceste disproporții, legiuitorul a procedat la reglementarea unor norme prin care se urmărește oferirea unei protecții sporite consumatorilor, precum: obligația de informare sau obligația de a se abține de la inserarea în contractele încheiate cu consumatorii a clauzelor abuzive.
Potrivit art.4 alin.l din Legea nr.193/2000, "o clauza contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract; creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile părților".
Așadar, pentru a constata caracterul abuziv al unei clauze, trebuie îndeplinite următoarele condiții:
1. Clauzele nu au fost negociate cu consumatorul/ consumatorii;
2. Clauzele sunt contrare bunei - credințe;
3. Clauzele creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților;
Reclamanta consideră că în speță sunt îndeplinite condițiile pentru ca instanța să rețină caracterul abuziv al clauzelor indicate în primul petit.
Potrivit art.4 alin.2 din Legea nr.193/2000, "O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fară a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv
De asemenea, contractul standard/preformulat, a fost definit și prin Ordinul ANPC nr.92/2007 ca fiind acel tip de contract redactat în întregime sau aproape în întregime de către operatorul economic prestator de servicii, consumatorii neputând modifica sau interveni asupra clauzelor contractuale, ci având doar posibilitatea de a le accepta sau nu. Așadar, lipsa negocierii directe cu consumatorul echivalează cu o stabilire a clauzelor contractuale în mod unilateral de către profesionist și imposibilitatea consumatorului de a influența natura clauzei. Legislația protecției consumatorului instituie o prezumție relativă de lipsă de negociere cu consumatorii a clauzelor contractuale care se regăsesc într-un contract preformulat.
Este de notorietate aspectul conform căruia contractele de credit bancar sunt contracte de adeziune, astfel cum acestea au fost reglementate expres în Noul Cod Civil, prin art.1176.
Această situație se regăsește și în speță, banca pornind de pe o poziție de superioritate a impus reclamantei toate condițiile contractuale pentru perfectarea contractului de credit. Mai mult decât atât, Banca, deși avea obligația legală, nu a explicat reclamantei obligațiile pe care și le asumă prin încheierea contractului, neexistând anterior momentului contractării o ședință de informare privitoare la contractul ce va fi încheiat, această ședință fiind cu atât mai mult necesară cu cât contractul de credit conține o multitudine de elemente tehnice care exced cunoștințelor petentei.
De asemenea, art.4 alin 3 din Legea nr.193/2000 care prevede că "Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului in cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Daca un comerciant pretinde că o clauza standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul este de datoria lui să prezinte probe în acest sens".
In acest sens, reclamanta a făcut referire la sentința civilă a Judecătoriei B. pronunțată în data de 27.03.2009 prin care instanța arată că "Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul este de datoria lui să prezinte probe în acest sens".
Așadar, în acest caz, banca era obligată să negocieze cu reclamanta condițiile contractuale ce urmau a forma contractul de credit, iar în calitate de profesionist, aceasta era obligată să ofere o informare completă asupra tuturor clauzelor pe care aceasta le-a impus fără a avea o alta opțiune decât să le accepte.
S-a mai arătat că prin sentința civilă la care s-a făcut referire anterior, instanța arata ca "atitudinea subiectivă a bunei/relei-credințe a subscrisei trebuie evaluată în strânsă în legătură cu cea de- a treia condiție a clauzei abuzive, respectiv crearea unui dezechilibru contractual semnificativ. Dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților rezultă din chiar conținutul și efectele unei clauze contractuale. Având în vedere că nu orice dezechilibru relevă o clauză abuzivă, caracterul semnificativ care ar justifica reținerea naturii abuzive a clauzei s-ar putea aprecia în funcție de natura prestației, reciprocitatea sau nereciprocitatea unor drepturi și obligații în contextul interpretării sistematice a contractului. Aceasta înseamnă că noțiunea de „dezechilibru semnificativ" depinde de aprecierea comportamentului abuziv al celui care deține poziția de supremație la încheierea contractului".
Reclamanta a considerat că în speță această condiție este îndeplinită raportat la faptul că pârâta a introdus în contractul de credit clauze care dau acesteia anumite drepturi care îi pun într-o poziție de inferioritate, precum dreptul de a modifica unilateral dobânda sau anumite comisioane, fără a fi prevăzute în contract motivele pentru care operează aceste modificări, dreptul de a declara scadent anticipat creditul pentru neîndeplinirea oricăror obligații contractuale sau transferul întregului risc contractual în sarcina reclamanților prin răspunderea reclamanților cu întreg patrimoniul, prin suportarea riscului valutar, prin impunerea unei polițe de asigurare de viață cumulativ cu constituirea unui drept de ipotecă asupra unui imobil ce valorează aproximativ dublul creditului acordat de pârâtă.
Toate aceste elemente conduc la crearea unui vădit dezechilibru între prestațiile părților, transformând contractul de credit bancar dintr-un contract comutativ într-un veritabil contract aleatoriu, observându-se clar în beneficiul cărei părți contractante a fost încheiat.
Reclamanta a mai invocat și Decizia nr. 686 din 21 februarie 2013 prin care ICCJ arata ca "Nici critica cu privire la faptul că nu s-ar fi creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului, prin existența clauzei referitoare la posibilitatea băncii de a revizui rata dobânzii, nu poate fi reținută, deoarece, așa după cum a reținut și instanța de apel, deși art. 1 lit a din Anexa la Legea nr. 193/2000 dă dreptul băncii de a modifica rata dobânzii în mod unilateral, însă această modificare trebuie să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării imediate a clientului, care să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul, însă, în speța de față motivul invocat de pârâtă pentru revizuirea ratei dobânzii a fost acela al evoluției pieței financiare sau politicii de creditare a băncii, dar fără prezentarea unor elemente de identificare, această clauză nefiind clară, deci necorespunzător descrisă, neoferind clientului posibilitatea de a cunoaște, de la început, că dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită.
Practic, opțiunea reclamanților de a contracta în aceste condiții nu a fost liberă, motivul nefiind clar nici din punct de vedere al posibilității de a realiza un control judiciar asupra lui pentru a se determina dacă acesta poate constitui temei pentru majorarea dobânzii".
În ceea ce privește buna-credință, aceasta trebuie raportată la comportamentul avut de pârâtă atât la momentul încheierii contractului cât și pe parcursul executării acestuia.
Reclamanta consideră că este vădită încălcarea principiului bunei credințe de către pârâtă, aceasta profitând de acea triplă superioritate la care a făcut referire mai sus, conducând în cele din urmă la crearea unui dezechilibru contractual între prestațiile părților.
În ceea ce privește art.4.5. referitor la dobândă și modalitatea de calcul a acesteia s-a arătat că prin contractul de credit HL15584 din data de 30.08.2007 a fost stabilită o dobândă la nivelul de 5,9%.
In continuare, la art.4.5 se precizează faptul că dobânda și comisioanele sunt variabile și pot fi modificate în mod unilateral de către Bancă, fără a fi nevoie de consimțământul reclamantei, iar în caz de refuz aceasta poate scadența anticipat creditul.
Prevederile contractuale invocate îi conferă în mod vădit Băncii dreptul de a modifica dobânda, adică prețul contractual, în mod unilateral după anumite criterii lăsate la aprecierea ei. În atare situație, reclamanta consideră că o astfel de clauză este vădit abuzivă, contravenind dispozițiilor legale în materia protecției consumatorilor, conferind pârâtei un drept pur potestativ de a modifica prețul contractual.
În susținerea acestei afirmații reclamanta a făcut trimitere la Decizia nr. 686 din 21 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție invocată anterior.
Pentru aceste motive, reclamanta a considerat clauza abuzivă și a solicitat instanței constatarea nulității acesteia.
Referitor la art.4.10.a și 4.10.d, art.5.9. ultima teză privitor la taxe și comisioane, s-a arătat că prin convenția de credit indicată se prevede reținerea de către Bancă a unui comision de acordare credit de 1% din valoarea creditului acordat. Reclamanta consideră că această clauză este vădit abuzivă din mai multe puncte de vedere. Astfel, comisionul de acordare credit nu este prevăzut printre comisioanele enumerate exhaustiv la art.36 din OUG 50/2010, astfel că acesta este nelegal. Mai mult decât atât, comisionul de acordare credit nu are nicio justificare pentru a fi încasat. Dezechilibrul contractual apare cu atât mai evident cu cât valoarea comisionului este de 1% din creditul acordat și nu este o taxă bancară fixă. Astfel, reclamanta a beneficiat de creditul convenit, redus cu 2% (sumă ce a fost nevoită să o plătească cu titlu de comision de acordare credit), însă calculul dobânzii se face la întreg creditul acordat, inclusiv cei 2% plătiți Băncii. Așadar,pentru aceste motive, reclamanta consideră că acest comision este nelegal și abuziv impus de către Bancă, sens în care apreciază că se impune constatarea caracterului abuziv acestui comision și anularea acestuia.
Tot în cadrul acelorași articole, se prevede în cadrul convenției, de credit dreptul Băncii de a percepe un comision de rambursare anticipată, stabilit la nivelul de 2,5% din suma rambursată.
Reclamanta a învederat instanței că acest comision este abuziv, având în vedere că dobânda stabilită prin contractul de credit este variabilă începând cu anul 2 de creditare, iar legislația permite inserarea unui astfel de comision doar pentru contractele de credit prin care s-a stabilit o dobândă fixă.
Este de precizat că referitor la acest comision s-au stabilit condiții stricte de aplicare prin . OUG 50/2010. Astfel, la art.67 alin. l se prevede că: "în cazul rambursării anticipate a creditului, creditorul este îndreptațit la o compensație echitabilă si justificată în mod obiectiv pentru eventualele costuri legate direct de rambursarea anticipata a creditului cu condiția ca rambursarea anticipată să intervină într-o perioada în care rata dobânzii aferente creditului este fixă".
In continuare, la art.68 lit. c din același act normativ se arată ca: "Nu se solicita o compensație pentru rambursare anticipata în niciunul dintre următoarele cazuri: c. rambursarea anticipată intervine într-o perioada în care rata dobânzii aferente creditului nu este fixă".
Având în vedere faptul că reclamanta a beneficiat de o dobândă fixă doar în primul an de creditare, orice comision perceput ulterior cu titlu de rambursare anticipată este abuziv, contravenind normelor legale în materia protecției consumatorilor.
Mai mult decât atât, prin art.4.5., Banca și-a impus dreptul unilateral și discreționar de a modifica taxele și comisioanele percepute, fapt care contravine în mod vădit Legii 193/2000 și OUG 50/2010.
Toate dispozițiile contractuale prevăzute în articolele enumerate mai sus prevăd posibilitatea Băncii de a scadența anticipat creditul pentru neîndeplinirea oricărei obligații.
Reclamanta a considerat abuziv din partea Băncii introducerea în contract a unei clauze prin care să sancționeze orice nerespectare a clauzelor contractuale cu declararea întregului credit scadent anticipat. Acest aspect confirmă caracterul de adeziune al contractului de credit încheiat cu Banca, fiind un contract vădit încheiat în beneficiul Băncii.
Așadar această clauză conferă Băncii dreptul de a interpreta orice neexecutare ca fiind în măsură să conducă la declararea creditului ca fiind scadent anticipat, reclamanta fiind obligată să restituie întreg creditul și dobânzile astfel cum au fost stabilite prin contractul de credit.
Încă un aspect pe care reclamanta l-a considerat abuziv cu privire la această clauză este acela că reclamanta trebuie să restituie întreaga dobândă, inclusiv cea care ar fi fost datorată de la data declarării creditului ca fiind scadent anticipat si până la data la care reclamanta ar fi trebuit să ramburseze întreg creditul. Raportat la acest aspect reclamanta consideră că este abuzivă perceperea dobânzii pentru perioada de timp menționată, în măsura în care Banca declară scadent anticipat creditul, practic, neexistând un temei pentru perceperea acelei dobânzi (fiind vorba de un contract comutativ).
În ceea ce privește petitul nr.3, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la modificarea convenției de credit mai sus arătate, in sensul înlăturării clauzelor abuzive și obligarea pârâtei la emiterea unui act adițional prin care se stabilește dobânda variabilă compusă din indicele monetar Libor 3M + marja fixă a băncii de 2,726%:
Astfel, în cursul perioadei de contractare pârâta a modificat rata dobânzii creditului constant, în sensul măririi acesteia, abuzând de dreptul discreționar de modificare unilaterală a dobânzii. Legislația în materia protecției consumatorului arată că, în ceea ce privește dobânda variabilă, aceasta trebuie introdusă în contractul de credit într-o formă care să fie pe înțelesul consumatorului și să fie compusă din indicele monetar la care se adaugă marja fixă a băncii.
În speță, în art.4.1. din contract se arată că "Pentru perioada cuprinsă între data primei trageri din contul de credit și 12 luni, rata dobânzii este fixă. După această perioadă, dobânda este indexabilă.”.
În continuare, la art.4.2. se arată că "La data semnării Contractului, dobânda curentă este de 5,9% pe an”.
Fără a i se explica ce este dobânda indexabilă, reclamanta poate doar să presupună că aceasta reprezintă dobânda variabilă. Conform dispozițiilor legale în vigoare, dobânda variabilă este compusă din indicele monetar, în speța noastră Libor 3M + marja fixă a Băncii.
Conform tabelului anexat, la data încheierii contractului de credit (august 2007), indicele mediu Libor 3M era de 2,796%.
În consecință, având în vedere că dobânda stabilită prin contractul de credit, respectiv 5,9%, indicele monetar Libor 3M, rezultă că marja băncii la momentul contractării (care ar fi trebuit să fie fixă pe toată perioada contractării) este de 3,104% (dobânda variabila 5,9 % - indice 2/796 % = 3,104 % marja fixă).
În consecință, după înlăturarea clauzelor abuzive, reclamanta a solicitat instanței să oblige pârâta la emiterea unui act adițional care să stabilească o dobândă variabilă în condiții de legalitate, dobândă compusă din indicele monetar Libor 3M + marja fixă de 3,104%, marjă care a fost stabilită prin convenția de credit în discuție.
În ceea ce privește petitul nr.5, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate nelegal.
Astfel, solicitarea reclamantei de a restitui sumele încasate nelegal cu titlu de dobândă și comisioane reprezintă efectul constatării clauzelor menționate ca fiind abuzive și în consecință, anularea acestora. Legislația în materia protecției consumatorilor, și în special a clauzelor abuzive, sancționează introducerea de către Bancă a clauzelor abuzive în contractele de credit încheiate cu consumatorii cu nulitatea absolută a acestora.
Efectul nulității absolute este reprezentat de repunerea părților în situația anterioară și restituirea prestațiilor, sens în care solicitarea de a fi restituite sumele încasate nelegal de către bancă intervine ca urmare a constatării clauzelor menționate ca fiind abuzive și anularea acestora de către instanța de judecată.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art.194 și urm NCPC, Legea 193/2000, Directiva 93/13/CEE, OUG 50/2010.
În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: Contractul de credit HL15584/30.08.2007, scadențar 2007 și 2014 la contractul de credit indicat.
La data de 09.12.2014 pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, pe cale de excepție, respingerea acțiunii ca fiind prescrisă, iar pe fond, respingerea cererii ca nefondată.
Cu privire la excepția prescripției, pârâta a arătat că, întrucât contractul de credit a fost încheiat la data de 30.08.2007, iar cererea de chemare in judecata a fost înregistrata la data de 21.10.2014, deci după expirarea termenului de 3 ani, se impune constatarea de către instanță a faptului ca prezenta acțiune este prescrisă.
D. consecința a stingerii dreptului la acțiune principal, in speța dreptul reclamantei la acțiunea in anularea clauzelor abuzive, se stinge si dreptul la acțiune privind drepturile subiective accesorii (art. 1 alin. 2 din Decretul 167/1958). Astfel, acțiunea in restituirea prestațiilor executate in temeiul unui act anulat are caracterul unei acțiuni patrimoniale si personale fiind astfel supusa prevederilor legale referitoare la prescripția extinctiva.
Astfel, pârâta a apreciat ca sunt prescrise si cererile de restituire a prestațiilor succesive efectuate de către reclamanta in temeiul clauzelor din convenția de credit.
Cu privire la fondul cauzei, contractul intervenit între părți a fost încheiat cu respectarea cadrului legal în vigoare la data încheierii lui, a arătat pârâta, cadru care nu cunoștea limitările si interdicțiile instituite ulterior, abia prin OUG nr. 174/2008 si, mai departe, prin OUG nr. 50/2010.
În al doilea rând, contractul în discuție este în deplină concordanta cu practicile bancare generalizate în perioada de referința in care a fost încheiat, când creditul în Romania a cunoscut o expansiune extraordinara, pe fondul unei creșteri economice bazate in special pe operațiuni speculative pe piața imobiliara si pe o exacerbare a consumului. Ar fi o grava eroare sa se ignore contextul economic în care au fost încheiate contractele și practicile bancare cvasigeneralizate. Nu poate fi aplicata astăzi contractelor încheiate în perioada respectivă, într-un anumit context legislativ si economic, noua scară de valori practicată în prezent, în condiții de criză economică și financiară.
Așadar, nu poate fi vorba de rea-credință din partea băncii care, la încheierea contractului cu reclamanta nu a făcut altceva decât sa țină seama de prevederile legale și practicile bancare curente.
Astfel, este de reținut faptul ca in tot sistemul bancar existau clauze de tipul celor pe care reclamanta le învederează prin cererea de chemare în judecată.
In acest context, a pretinde ca în perioada respectivă, pârâta ar fi trebuit să practice clauze de tipul celor pretinse de reclamantă, în condițiile în care piața serviciilor bancare era caracterizată printr-o acută concurență între instituțiile de credit, ar fi însemnat practic scoaterea B. în afara competiției.
În al treilea rând, o soluție de principiu dată de instanța de judecată în sensul că, în principiu, clauzele atacate de reclamanta sunt abuzive, ar pune grav în discuție, prin ricoșeu, portofoliile de credite încheiate în perioada de referință, putând genera consecințe negative incalculabile sub aspectul pierderilor masive care ar putea fi înregistrate în sistemul bancar, pe fondul oricum precar al portofoliului de credite neperformante în continuă creștere, in condițiile unei crize economice prelungite.
Ca si concluzie generală, pârâta a solicitat instanței să rețină faptul ca din punct de vedere subiectiv, poziția paratei B. pe piața serviciilor bancare în perioada de referință a fost una corectă, care s-a încadrat in comportamentul normal si firesc in contextul economic dat, fiind respectate atât dispozițiile legale, cat si practicile bancare generalizate în sistem.
Cu privire la clauza referitoare la dreptul băncii de a modifica unilateral rata dobânzii, pârâta a arătat că, astfel cum rezulta din cererea de chemare in judecata, reclamanta critică acele clauze contractuale care prevăd dreptul băncii la calcularea si perceperea unei dobânzi variabile.
O astfel de clauza nu contravine, însă, prevederilor din Legea nr. 193/2000, astfel cum va demonstra în cuprinsul prezentei întâmpinări.
Din modul în care a fost formulată si motivată cererea de chemare în judecată, rezultă că motivul nemulțumirii reclamantei este reprezentat de dreptul unilateral pe care îl are banca de a modifica dobânda, deci însuși caracterul variabil al dobânzii.
O astfel de critica este neîntemeiată, iar clauza care conferă băncii acest drept nu arecaracter abuziv, după cum urmează:
În primul rând, prin contracte s-a prevăzut faptul că dobânda aplicabilă împrumuturilor este o dobândă variabilă. Fiind vorba despre o dobândă variabilă, de esența acesteia este înregistrarea unor fluctuații, a unor modificări fie în sensul creșterii ei, fie în sensul reducerii. Acest aspect a fost cunoscut și agreat de către ambele părți, atât de către reclamantă, cât și de către bancă, încă de la momentul încheierii contractului.
Practic, contractul de credit are, în privința caracterului variabil al dobânzii, caracter aleatoriu, ambele părți având atât șansa unui câștig, cat si riscul unei pierderi. In cazul in care dobânda scade, cel care câștiga este împrumutatul, daca dobânda creste, cea care obține un câștig este banca. Nu mai puțin, acest risc a existat si a fost asumat de ambele părți la momentul încheierii contractului, iar nu doar pentru împrumutat.
In al doilea rând, deși reclamanta critica faptul ca banca avea dreptul de a modifica in mod unilateral dobânda, nu trebuie pierdut din vedere faptul ca aceasta modificare opera nu ca urmare a voinței unilaterale si arbitrare a băncii, ci ca urmare a punerii în aplicare, a executării clauzei contractuale care prevede că dobânda aplicabilă contractului este variabila, potrivit acordului părților, în funcție de anumiți indici de referința, si în funcție de formula de calcul expres indicata în contract.
In al treilea rând, este important sa se facă o departajare clară între ceea ce înseamnă dobânda variabila și dreptul unilateral al băncii de a modifica dobânda, pe de-o parte, si modul în care aceasta prevedere contractuală a fost efectiv pusa în executare.
In acest sens, din moment ce părțile au agreat prin contract că dobânda care li se va percepe nu va avea un caracter fix, ci va fluctua în funcție de anumiți indicatori, este evident faptul că acestea, semnând contractul, si-au exprimat consimțământul fata de aceste prevederi (art. 969 C.civ. in vigoare la încheierea contractelor).
Practic, reclamanta critica faptul ca banca a modificat dobânda (dar nu oricum, ci făcând aplicarea clauzelor contractuale care ii permiteau sa procedeze astfel, în condițiile acolo menționate) în mod unilateral, adică fără să ceară opinia împrumutaților asupra acestei modificări. O astfel de critică este vădit neîntemeiată din moment ce împrumutatul si-a exprimat consimțământul la aceste modificări ale dobânzii (în sensul creșterii sau reducerii ei) încă de la momentul încheierii contractului. Este firesc ca banca, în cazul dobânzii variabile, să aibă inițiativa modificării acesteia, în condițiile variației indicilor de referința, dobânda fiind unul dintre elementele esențiale ale contractului de credit, în lipsa căruia banca nu ar fi încheiat contractul, reprezentând practic „fructul civil" al sumei împrumutate.
In al patrulea rand, pct. 1 lit. a) alin. (1) din Anexa la Legea nr. 193/2000 prevede expres ca „Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabila, daca exista o motivație întemeiată, in condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urma au libertatea de a rezilia imediat contractul.
Or, tocmai acest text din lege a constituit premisa legalității practicilor bancare prin care s-a stipulat în contractele de credit dobânzi variabile. Deși textul are în vedere strict aspectul referitor la notificarea modificării dobânzii, este neîndoielnic faptul ca premisa (ipoteza) de la care pornește, este aceea a legalității dobânzii variabile si a dreptului băncii de a modifica rata dobânzii.
P. urmare, este evident faptul că nu poate fi calificată ca fiind abuzivă clauza prin care se stabilește în contractele de credit o dobândă variabilă și dreptul băncii de a modifica această dobândă, pentru că însăși Legea nr. 193/2000, în vigoare la data încheierii contractelor admitea posibilitatea încheierii unor asemenea contracte, precum si dreptul unilateral al instituției de credit de a modifica dobânda.
Astfel, alin. 1) lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000 prevede că:
„Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care:
a) dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care sa fie precizat în contract. ”
Din lectura clauzelor atacate prin acțiunea introductiva de instanța, rezulta în mod clar faptul că în contractul de credit, eventualele modificări ale dobânzii care sunt criticate prin cererea de chemare în judecată, se datorează modului în care au fost efectiv aplicate clauzele contractuale agreate de părți la momentul încheierii contractului.
Faptul că, de exemplu, dobânda indicată în contract se modifică pe parcursul executării acestuia este o consecință a caracterului variabil al dobânzii, astfel cum aceasta a fost stipulata la momentul încheierii contractului, iar nu rezultatul manifestării arbitrale de voința a băncii.
În realitate, ceea ce se modifică este cuantumul dobânzii, iar nu clauza contractuala referitoare la dobânda, ca urmare a aplicării clauzelor contractuale agreate de parti, care prevăd faptul ca dobânda aplicabila în contract este o dobânda variabila, deci fluctuantă.
Tot astfel,în cazul comisioanelor, spre exemplu, ceea ce se modifică este cuantumul comisioanelor, iar nu clauza contractuală referitoare la comisioane.
Pârâta a solicitat instanței să constate faptul ca acest contract de credit care face obiectul prezentei acțiuni nu prevede dreptul băncii de a modifica în mod unilateral vreo clauză contractuală. Toate modificările care au apărut pe parcursul derulării contractului in raporturile dintre părți sunt exclusiv rezultatul aplicării efective a clauzelor contractuale, astfel cum acestea au fost convenite si asumate de către cele doua părți contractante.
A.. 1) lit. b) din Anexa ia Legea nr. 193/2000 prevede ca:
„Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care:
b) obliga consumatorul sa se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reala sa ia cunoștința la data semnării contractului. ”
Nici aceasta dispoziție legala nu este incidentă în cauză, a arătat pârâta, deoarece niciuna dintre clauzele contractuale criticate de reclamanta nu obliga pe consumator la suportarea unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoștința la data semnării contractului.
Așadar, toate aceste posibilități i-au fost explicate si aduse la cunoștință reclamantei la momentul încheierii contractului. Reclamanta a avut posibilitatea reala de a lua la cunoștința despre existenta clauzelor contractuale pe care acum le califica drept abuzive. A avea posibilitatea reala de a lua cunoștința despre anumite condiții contractuale la momentul încheierii contractului este o chestiune de fapt care trebuie apreciata în concret si se raportează la modalitatea si la condițiile în care a fost încheiat contractul.
În acest sens, anterior semnării contractului, împrumutatul a putut consulta clauzele acestuia, a avut posibilitatea de a analiza si studia cu atenție fiecare dintre clauze, pentru a aprecia daca acestea corespund sau nu intereselor sale. De asemenea, reclamanta a beneficiat de consultanță cu privire la aspectele neclare din contract anterior semnării acestuia, în așa fel încât să poată sa exprime un consimțământ în deplină cunoștința de cauză. Aceasta este practica bancara obișnuita si a fost respectata si de către B. la încheierea fiecărui contract de credit, indiferent de tipul acestuia si indiferent de consumator. Astfel, B. pune la dispoziția potențialilor săi clienți, prin intermediul ofițerilor de credit, toate informațiile necesare cu privire la contractele de credit ce se doresc a fi încheiate.
Daca reclamanta ar fi ajuns concluzia ca unele dintre clauzele criticate nu corespund intereselor sau drepturilor acesteia, ar fi putut opta pentru a nu încheia acele contracte de credit, realizându-și obiectivele si necesitățile de creditare fie prin intermediul altor produse bancare pe care le oferea B. la acel moment, fie de la alte instituții bancare care ar fi putut, din perspectiva reclamantei, sa vina mai mult in întâmpinarea nevoilor sale.
In orice caz, reclamanta a avut posibilitatea reala, concreta, de a lua cunoștința despre fiecare dintre clauzele cu privire la care ar fi avut nelămuriri sau dubii. Împrejurarea ca acesta a cerut sau nu lămuririle necesare, nu mai este o problema care sa tina de caracterul abuziv al clauzei, ci de modul in care a înțeles sa își apere propriile interese si de diligentele depuse in acest sens,
În concluzie, posibilitatea reala de a cunoaște toate condițiile contractuale a existat, reclamanta a avut la dispoziție suportul necesar din partea băncii in acest sens. Daca acesta a înțeles sa utilizeze acest suport sau nu, este o alta discuție si iese din sfera de analiza a prezentei acțiuni.
In consecința, a arătat pârâta, prin contractul de credit nu au fost încălcate dispozițiile din Anexa la Legea nr. 193/2000.
S-a mai arătat că dobânda menționata în contractul de credit încheiat intre B. SA si împrumutat este una variabila.
Potrivit contractului de credit, dobânda variază în funcție de costurile resurselor de creditare ale băncii. O astfel de clauza a fost aplicată contractului de credit la inițiativa împrumutatului care, putând opta între cele două tipuri de dobânda (fixa sau variabila), a ales în mod expres dobânda variabilă.
P. însăși definiția dobânzii variabile este imposibilă cunoașterea „cu exactitate, in prealabil” a sumei ce va fi plătită cu titlu de dobânda. Intenția părților a fost de a stabili cu exactitate prețul contractului încă de la momentul încheierii acestuia. Or instanța, în fapt, a eliminat practic aceste clauze si a impus ca unică dobânda acceptată, dobânda fixa.
Or, o astfel de interpretare este contrară atât voinței părților așa cum a fost stabilita inițial prin contract. Faptul ca una din părți, pe parcursul derulării contractului, s-a răzgândit, și dorește aplicarea unei dobânzi fixe în locul uneia variabile, nu poate fi primit de către instanță întrucât, în mod evident ar favoriza reclamanta si ar crea un real dezechilibru intre părțile contractante.
Mai mult decât atât, chiar daca, prin absurd, dobânzile contractuale impuse de banca nu ar fi fost acceptate a se fi stabilit astfel încă dintr-un început, de la încheierea contractului, potrivit art. 1588 din vechiul Cod civil, „împrumutatul care a apucat de a plati dobânzi ce nu s-au stipulat, sau mai mari decât s-au stipulat, nu mai poate a le repeti, nici a le imputa asupra capitalului.”
Potrivit doctrinei de specialitate aceasta plată din partea împrumutatului echivalează cu o recunoaștere a unei convenții in acest sens. Este firesc sa existe o astfel de interpretare, întrucât nu se poate ca un debitor să accepte sa plătească în mod repetat o suma mai mare decât cea prevăzută strict in contract. Așadar, plățile prestate de debitor în mod voluntar cu titlu de dobânzi, pentru câtimea comunicată de banca, se dovedește ca au fost acceptate contractual daca debitorul face asemenea plați, în mod regulat si se demonstrează o practica în derularea relației contractuale a părților.
Legislația actuala permite aplicarea unei dobânzi variabile, în funcție de un indice de referința intern al furnizorului de servicii financiare. Susținerile reclamantei sunt în mod evident eronate și contravin naturii juridice a contractului, respectiv tipului de dobânda ales de către împrumutați. Totodată, reclamanta a ignorat faptul ca alegerea acestui tip de contract si aplicarea unei dobânzi variabile a fost făcută cu acordul dânșilor, în considerarea tuturor condițiilor contractuale implicate de un astfel de produs de creditare. Caracterul variabil al dobânzii a presupus anumite elemente contractuale diferite față de cele existente în situația aplicării unei dobânzi fixe, acestea reprezentând la momentul încheierii contractului de credit avantaje pentru împrumutat sau, cel puțin, elemente definitorii in alegerea făcută.
Agrearea unui caracter variabil al dobânzii, raportat la criteriul descris în contractele de credit (costurile resurselor Băncii), corespunde intru-totul prevederilor legale aplicabile in momentul încheierii contractelor.
In aceste condiții, pârâta a solicitat instanței să constate că în momentul încheierii contractului de către împrumutat, situația de fapt existentă corespundea întru-totul prevederilor legale aplicabile, neexistând nici o obligația a băncilor de a include anumite prevederi obligatorii în conținutul contractelor de credit.
Reglementarea ulterioară, expresă, a obligației de a include anumite mențiuni in cuprinsul contractelor de credit demonstrează inexistența unei astfel de obligații tacite, implicite, anterioare.
Modificarea ratei dobânzii a avut o motivație întemeiată și a fost adusă la cunoștința împrumutaților în modalitățile agreate contractual ori instanța de fond retine în mod greșit că „aceasta clauza da dreptul împrumutătorului să modifice unilateral dobânda și nu este raportată la un indicator precis .”
Cu privire la clauza referitoare la dreptul unilateral al băncii de a modifica unilateral nivelul comisioanelor si taxelor bancare, s-a arătat că reclamanta a susținut caracterul abuziv al clauzei care da dreptul băncii sa modifice nivelul comisioanelor si taxelor bancare in perioada de rambursare a creditului.
Pârâta a mai arătat și că prevederile din Legea nr. 193/2000 nu sunt incidente, nefiind vorba de un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligațiile părților.
De altfel, reclamanta nici nu argumentează in ce ar consta acest dezechilibru semnificativ, in condițiile in care este evident faptul ca modificarea unilaterala a comisioanelor avea ca temei costurile reale ale băncii legate de administrarea creditelor, costuri care, la rândul lor, aveau la baza factori obiectivi.
Nu mai puțin, după acordarea creditului, stabilirea si calcularea dobânzii, urmărirea scadentelor ratelor, transmiterea notificărilor necesare in cazul in care apar modificări pe durata executării contractului, toate acestea sunt activități de gestionare a creditului, care implica din nou costuri, resurse de personal si resurse financiare.
Nici pentru aceste servicii nu trebuie sa plătească banca, deoarece ea doar face o favoare debitorului împrumutându-i o suma de bani atunci când acesta are nevoie, ci însuși debitorul.
Clauzele care stabilesc obligarea debitorului la plata unor comisioane de acordare/administrare lunara a creditului, nu au caracter abuziv, a arătat pârâta.
Pârâta a considerat că este previzibil pentru oricine care este configurația globală a acestor servicii, nefiind necesar, ba dimpotrivă, ca acestea să fie expres detaliate în toate contractele de credit încheiate de bancă, cu orice client.
Nu numai ca nu este necesar, dar nici nu ar fi posibil deoarece ele au legătură cu activitatea internă a băncii, cu operațiunile pe care diverse servicii din bancă le îndeplinesc Astfel, accesând un credit de la o bancă, se inițiază o întreagă procedură ce presupune implicare de personal, de timp și de capital. Cu alte cuvinte, clientul nu împrumută de la bancă o sumă de bani și, prin urmare, are de achitat doar capitalul împrumutat plus echivalentul folosinței care este dobânda. În realitate, lucrurile sunt mai complexe.
Până a se ajunge la . banilor și la utilizarea acestora, banca prestează clientului o . servicii: primește cererea de acordare a creditului, verifică documentația depusă în vederea acordării creditului, verifică îndeplinirea condițiilor necesare în acest sens, ceea ce implică utilizare de personal, de timp și de bani din partea băncii. Pentru aceste servicii, care profită clientului împrumutat, este firesc ca și costurile să fie suportate de client.
Mai departe, după acordarea creditului, stabilirea și calcularea dobânzii, urmărirea scadențelor ratelor, transmiterea notificărilor necesare în cazul în care apar modificări pe durata executării contractului, toate acestea sunt activități de gestionare a creditului, care implică din nou costuri, resurse de personal și resurse financiare. Nici pentru aceste servicii nu trebuie să plătească banca, deoarece ea doar face o favoare debitorului împrumutându-i o sumă de bani atunci când acesta are nevoie, ci însuși debitorul.
În concluzie, nici clauza care stabilește obligația de plată a unui comision de acordare/administrare lunara nu este abuzivă, neîndeplinind condițiile prevăzute la art. 4 din Legea nr. 193/2000. De asemenea, nu se poate susține faptul că reclamanta nu a știut sau nu a înțeles ce servicii acoperă aceste comisioane, când acestea reflectă chiar operațiunile în care ea însăși a fost implicata în cadrul procedurilor de acordare și derulare a creditului.
Referitor la clauza privitoare la rambursarea anticipată a creditului, care instituie un comision de rambursare anticipată, a arătat pârâta că, în raport cu data încheierii contractului, existența unui comision de rambursare anticipată a creditului și acordul prealabil al băncii erau permise, neexistând nicio dispoziție legală care să interzică expres instituirea acestor condiții contractuale. De asemenea, nu exista vreo dispoziție legală care să plafoneze acest comision la un anumit procent din suma rambursată anticipat, astfel încât nu poate fi vorba de o clauză abuzivă.
În concluzie, în raport cu data încheierii contractelor clauzele care stabileau condițiile rambursării anticipate erau legale și nu pot fi considerate abuzive.
În al doilea rând, pârâta a solicitat instanței să rețină lipsa interesului reclamantei în ceea ce privește constatarea nulității clauzelor referitoare la rambursarea anticipată, având în vedere faptul că până în prezent reclamanta nu a făcut dovada împrejurării că a dorit rambursarea anticipată și că ar fi fost împiedicata prin refuzul băncii sau obstrucționată în acest demers de cuantumului comisionului de rambursare anticipată.
În al treilea rând, cererea de constatarea nulității acestor clauze referitoare la rambursarea anticipată a rămas lipsită de obiect. Astfel, în condițiile OUG nr. 50/2010, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr, 288/2010, comisionul de rambursare anticipată a creditului a fost expres interzis în contractele cu dobândă variabilă (cum este cazul contractelor încheiate cu reclamanta), această prevedere legală fiind aplicabilă și contractelor în curs de derulare. Deci, oricum contractului încheiat de reclamanta i se vor aplica imediat noile prevederi legale, astfel încât ea va avea dreptul de a face o rambursare anticipată fără plata comisionului prevăzut în contract, în aplicarea directă a dispozițiilor OUG nr. 50/2010.
În sfârșit, este de observat, a arătat pârâta, că reclamanta însăși a refuzat încheierea totală a oricărui act adițional la contractul de credit, astfel încât nu se pot plânge acum de împrejurarea că în contractul lor de credit a supraviețuit clauza referitoare la condițiile rambursării anticipate. Dar, chiar și într-o asemenea împrejurare, norma din OUG nr. 50/2010 fiind de imediată aplicare și imperativă li se va aplica, vechile clauze contractuale devenind astfel ineficace ope legis.
Cu privire la capatul de cerere privind modificarea contractului prin eliminarea sau înlocuirea prevederilor contractuale anulate și continuarea contractului s-a arătat că, în realitate, prin acest capăt de cerere, reclamanta își exprimă acordul de a continua derularea contractului de credit încheiat cu B., in condițiile agreate doar de către consumator.
Potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000, „Clauzele abuzive cuprinse in contract si constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula in continuare, cu acordul consumatorului, numai daca după eliminarea acestora mai poate continua. ”
După cum se observa, acordul consumatorului nu este singura condiție pentru continuarea derulării contractului, ci legea mai impune si condiția ca, după eliminarea acestor clauze, contractul sa mai poată continua.
Or, în condițiile in care reclamanta solicita constatarea nulității a unui număr considerabil de clauze principale si esențiale contractului, presupunând ca s-ar constata caracterul abuziv practic elementele esențiale pentru banca si în considerarea cărora au încheiat contractul de credit sunt anulate (respectiv dobânzile si comisioanele), pârâta consideră ca planează un serios dubiu ca, in aceste condiții, contractul mai poate continua.
P. urmare, daca un contract legal în raport cu prevederile in vigoare la data încheierii lui ajunge sa fie practic anihilat in sensul ca niciunul dintre efectele principale urmărite de împrumutător - ca si profesionist bancar - nu se mai realizează (in special cele referitoare la accesoriile creditului, care au constituit cauza impulsiva si determinanta a încheierii contractului), este cat se poate de discutabila continuarea lui.
Pârâta a solicitat respingerea ca inadmisibil a capătului de cerere privind restituirea sumelor plătite nedatorat de către reclamantă, cu titlu de dobândă sau de comisioane, în temeiul clauzelor contractuale abuzive,având în vedere că toate dobânzile și comisioanele percepute de bancă se întemeiază pe aplicarea prevederilor contractuale agreate de părți. Reclamanta își întemeiază pretenția pe principiul îmbogățirii fără justă-cauză. În cererea dedusă judecății, cauza perceperii dobânzilor și comisioanelor este reprezentată de contractul de credit. Acest contract este valabil în integralitatea lui și își produce efectele ca atare. în temeiul acestora, dobânzile și comisioanele au fost datorate către bancă și corect percepute de aceasta, motiv pentru care pârâta a solicitat respingerea acestui capăt de cerere.
Așadar, față de toate aspectele invocate anterior, pârâta a solicitat respingerea acțiunii pe cale de excepție, ca fiind prescrisă, iar pe fond sa se dispună respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiata.
În drept pârâta a invocat dispozițiile art. 205 - art. 208 NCPC, si orice alte dispoziții legale incidente in cauza.
La data de 9.02.2015 s-a depus de către reclamantă răspuns la întâmpinare,precum și cerere modificatoare prin care reclamanta a solicitat și anularea actului adițional nr. 1/15.10.2012,ca urmare a nerespectării obligației de informare a reclamanților pentru dol prin reticență și cauză imorală.
În ceea ce privește excepția necompetenței materiale,invocată din oficiu, instanța reține următoarele:
Potrivit art.99 C.proc.civ., „Când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența. (2) În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt”.
În speță reclamantul a formulat mai multe capete principale de cerere, prin acestea solicitând constatarea nulității, pentru caracter abuziv, a unor clauze din contractul de credit nr. HL15584/30.08.2007.
În privința capetelor de cerere având ca obiect constatarea nulității clauzelor cuprinse în art. 8.4, 8.6, 9.1 și 9.3, instanța constată că acestea nu sunt evaluabile în bani, având în vedere obiectul clauzelor contractuale contestate.
Or, în cazul acestor capete de cerere neevaluabile în bani competența de soluționare în primă instanță revine tribunalului, potrivit art.95 pct.1 c.proc.civ., întrucât nu se încadrează în cazurile limitativ reglementate de art.94 c.proc.civ. care atrag competența materială a judecătoriei.
În consecință, din moment ce este vorba despre capete principale de cerere, dintre care unele sunt de competența tribunalului, ținând cont de prevederile art.99 c.proc.civ., instanța va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a întregii cereri în favoarea Tribunalului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a instanței.
Declină competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta Ș. N. I. (fostă S.) cu domiciliul ales în Cluj-N., la sediul cabinetului de avocat R. C. Septimiu, .. 44, jud. Cluj în contradictoriu cu pârâtele . mandatar . Libertății, cu sediul în București, .. 6A, sector 2, și . Libertății, cu sediul în București, ., ., în favoarea Tribunalului București – Secția civilă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi 12.02.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1154/2015. Judecătoria SECTORUL 6... | Pretenţii. Sentința nr. 1153/2015. Judecătoria SECTORUL 6... → |
|---|
