Actiune in regres. Sentința nr. 4090/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 4090/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 4090/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 6 BUCUREȘTI

......

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4090/2015

Ședința publică de la 28 Mai 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE F.-C. M.

Grefier V. A. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe revizuentul M. C.-A.-A. și pe intimatul F. DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII (F.P.V.S.), având ca obiect actiune in regres revizuire.

La apelul nominal efectuat în ședința publică a răspuns revizuentul prin av. Goată C., lipsă fiind intimatul.

S-a expus referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, la data de 23.05.2015, intimatul a depus la dosar răspuns la întâmpinare, după care:

Instanța pune în discuție verificarea competenței sale.

Revizuentul, prin apărător, apreciază că Judecătoria Sectorului 6 este competentă să judece cauza.

Instanța, procedând din oficiu la verificarea competenței sale în conformitate cu disp. art. 159 ind. 1 alin. 4 din VCPC rap. la art. 323 alin. 1 din VCPC, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze revizuirea de față, având în vedere că este instanța care a pronunțat hotărârea împotriva căreia s-a declarat calea extraordinară de atac de față.

La întrebarea instanței, revizuentul, prin apărător, arată că și-a întemeiat cererea de revizuire pe disp. art. 509 pct. 9 din NCPC.

Instanța aduce la cunoștință revizuentului că în speță sunt incidente dispozițiile VCPC, iar cazul de revizuire indicat exista și în VCPC, respectiv era prev. de disp. art. 322 pct. 8 din VCPC.

Instanța, având în vedere prev. art. 326 alin. 3 din VCPC în conformitate cu care dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, acordă cuvântul asupra admisibilității cererii de revizuire.

Revizuentul, prin apărător, apreciază că cererea de revizuire este admisibilă astfel cum a arătat și în motivarea acesteia, în sensul că sentința civilă nr. 9946/19.11.2012 s-a pronunțat cu judecarea în lipsă a revizuentului.

Menționează că, pe tot parcursul procesului, revizuentul nu a participat la judecarea cauzei, întrucât nu a avut cunoștință de acest dosar.

Menționează că revizuentul nu a fost citat prin publicitate, iar adresa sa era cea din carte de identitate, respectiv București, sector 6, . a avut-o și la momentul accidentului, însă la momentul respectiv nu locuia efectiv la această adresă.

Precizează că revizuentul nu s-a putut apăra, întrucât nu a avut cunoștință de proces și nu a avut posibilitatea să indice adresa corectă.

Arată că pe fondul cauzei există probe care atestă contrariul celor depuse la dosar în baza cărora s-a pronunțat soluția.

Menționează că pârâtul a depus întâmpinare în cuprinsul căreia recunoaște că nu a cunoscut în mod cert adresa unde locuiește revizuentul și, că citarea acestuia s-a făcut la adresa rezultată din documentele de avizare.

Menționează că prevederile Codului de procedură civilă referitoare la citarea părților sunt exprese și fără echivoc. Arată că, pronunțarea sentinței nr. 9946 fără dreptul revizuentului de a se apăra, este nelegală, întrucât aceasta i-a creat prejudicii financiare, în sensul că toate resursele de care dispune au fost blocate prin poprire, deoarece sentința s-a pus în executare.

Menționează că revizuentul a aflat de dosarul de executare în data de 19.03.2015, când s-a prezentat la executorul judecătoresc care i-a înmânat și sentința civilă atacată. Arată că, la data de 24.03.2015 a intrat în posesia copiei dosarului nr._, a cărui sentință o atacă.

Solicită admiterea cererii de revizuire a sentinței civile nr. 9946/19.11.2012, anularea acesteia și judecarea cauzei pe fond cu citarea revizuentului la adresa domiciliului ales, respectiv la adresa apărătorului G. C., având în vedere că revizuentul nu s-a putut apăra, nu a fost legal citat.

Instanța rămâne în pronunțare asupra admisibilității cererii de revizuire.

După luarea cauzei în pronunțare și înainte de terminarea ședinței de judecată, se prezintă apărătorul revizuentului care depune la dosar două chitanțe privind onorariul de avocat.

INSTANȚA

Asupra revizuirii de față, constată:

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 27.03.2015, sub numărul_, revizuentul M. C. A. A., în contradictoriu cu intimata F. DE PROTECȚIE AL VICTIMELOR STRĂZII, a solicitat instanței revizuirea sentinței civile nr. 9946/19.11.2012 pronunțată în dosarul nr._ .

În motivarea cererii de revizuire în fapt, revizuentul a arătat că între cele două părți s-a judecat un litigiu, înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, revizuentul neavând cunoștință de dosarul aflat pe rolul acestei instanțe întrucât nu s-a prezentat la termenele de judecată, nefiind citat la adresa sa de domiciliu. Astfel, nu a putut învedera instanței adresa corectă la care să fie citat. În plus a arătat că, pe fondul cauzei, există probe care atestă contrariul celor depuse la dosar, în baza cărora s-a pronunțat soluția în cauză.

Revizuentul a apreciat că, față de pronunțarea sentinței civile nr.9946/19.11.2012, fără a se respecta dreptul acestuia de a se apăra, sentința e nelegală, creându-i mari prejudicii financiare, respectiv familiale, în sensul că toate resursele financiare de care acesta dispune au fost blocate prin poprire. A mai arătat că a luat cunoștință de dosar în data de 19.03.2015, atunci când a primit mesaj de la bancă pentru blocarea conturilor, dispusă de B.- C. B. M., data la care s-a prezentat și la executorul judecătoresc care i-a înmânat sentința civilă.

Având în vedere faptul că nu i-a fost asigurat dreptul la apărare în procesul în care a fost parte, întrucât nu a fost citat legal, în baza art.509 pct.9 C.proc.civ., revizuentul a solicitat instanței să admită cererea de revizuire a sentinței civile nr.9946/19.11.2012, dispunând anularea acesteia și judecarea pe fond a cauzei.

În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art.509 C.proc.civ.

În susținerea cererii, revizuentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv: contract de vânzare cumpărare nr. 3944/1993, contract de închiriere, decizie de impunere pentru plăți anticipate pe anul 2012, declarație privind venitul estimat pe anul 2012, adeverință de al Asociația de proprietari . poprire, informare cu privire la constituirea garanței imobiliare, facturi.

Prin cererea precizatoare înregistrată pe rolul instanței la data de 20.04.2015, revizuentul s-a conformat dispozițiilor instanței stabilite prin rezoluție, și a învederat totodată faptul că din contractul de vânzare cumpărare nr. 3944/1993, rezultă că imobilul la care este indicată adresa sa în cartea de identitate, aparține tatălui său în calitate de proprietar. La această adresă a arătat că a locuit și locuiește și în prezent, chiriașul tatălui său, cetățean străin, domnul GHAZWAN N. AZO SHAW împreună soția sa, MARWA T. ELL1AS și fiul lor ANGEL GHAZWAN AZO,așa cum rezultă din contractul de închiriere nr._/16.03.2012. Mai mult, în dovedirea faptului că nu a locuit la adresa indicată în cartea de identitate, și că nu a fost citat la reședința la care locuiește, revizuentul a depus la dosarul cauzei adeverință emisă de Asociația de Proprietari . faptul că locuiește la altă adresă decât cea din cartea de identitate, respectiv, București, ..74, ., ., precum și chitanțele care atestă plățile contravalorii cotelor de întreținere. A mai precizat că facturile emise de către Vodafone România S.A. sunt transmise la adresa unde locuiește în fapt, și nu la adresa din cartea de identitate.

În fine, în dovedirea datei la care a luat cunoștință de dosarul de executare nr.259/2015, înregistrat pe rolul B.E.J.C. B. M., deschis în baza sentinței civile 9946/19.11.2012, pronunțată în dosarul nr._, a cărui revizuire a solicitat-o, revizuentul a depus la dosarul cauzei înștiințarea-înființare poprire din data de 18.03.2015.

Prin întâmpinarea înregistrată pe rolul instanței la data de 14.05.2015, intimata F. DE PROTECȚIE AL VICTIMELOR STRĂZII a solicitat instanței să respingă cererea de revizuire ca nefondată și să dispună păstrarea ca și temeinică a sentinței atacate.

În motivarea întâmpinării, intimata a apreciat că sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 9 din Ordinul 1/2008 conform cărora: “Persoana vinovată de producerea accidentului, precum și persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului vor fi notificate de Fond, la adresa din documentele de avizare.” Astfel, intimata a învederat instanței faptul că în cerea de chemare în judecată a fost indicată ca adresă a revizuentului cea trecută de agentul constatator în Procesul Verbal . nr._ întocmit de DGPMB Brigada Rutieră Serviciu V, intimata necunoscând că revizuentul nu locuiește la adresa din buletin și locuiește la adresa de reședință. În plus, intimata a arătat că în cadrul sentinței civile nr. 9946/19.11.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorul 6 în dosarul nr._ instanța a reținut faptul că „Pârâtul, legal citat, nu a depus întâmpinare."

Față de cele învederate, intimata a solicitat instanței să respingă cererea de revizuire formulată de către revizuent ca nefondată și să mențină ca legală și temeinică sentința civilă civile nr. 9946/19.11.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorul 6 în dosarul nr._ .

La data de 25.05.2015, revizuentul a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare.

Analizând admisibilitatea căii de atac exercitate, instanța reține următoarele:

Revizuentul M. C.-A.-A. invocă drept motiv de revizuire împotriva sentinței civile nr. 9946/19.11.2012, pronunțată în dosarul nr._, încadrându-l în prevederile art. 322 pct. 8 VCPC, faptul că nu a fost citat legal pe parcursul soluționării cauzei, astfel că nu s-a putut apăra.

Alături de recurs și de contestația în anulare, revizuirea este o cale extraordinară de atac, ceea ce înseamnă că poate fi exercitată numai pentru motivele și în condițiile strict prevăzute de lege.

Potrivit art. 322 pct. 8 VCPC, Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere (…) dacă partea a fost împiedicată să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa.

Motivele invocate de revizuent referitoare la nelegala sa citare în proces și, urmare a acesteia, imposibilitatea de a se prezenta și a se apăra, nu se încadrează în prevederile art. 322 pct. 8 VCPC.

Așa cum s-a reținut în doctrină și jurisprudență, acest caz de revizuire presupune că partea a fost legal citată, dar dintr-o împrejurare mai presus de voința sa nu s-a putut înfățișa la judecată și nici nu a putut înștiința instanța despre aceasta.

Or, ceea ce revizuentul invocă este faptul că acesta nu a fost legal citat la adresa sa de domiciliu, deoarece locuia efectiv la adresa de reședință și că nu a luat cunoștință de dosarul nr._ ca să se poată prezenta și să indice adresa corectă.

Prin urmare, de vreme ce revizuentul susține că nu a fost legal citat și că din această cauză nu s-a putut prezenta în fața instanței și a se apăra, nu este îndeplinită prima cerință de admisibilitate a căii extraordinare de atac, raportat la motivul invocat, respectiv partea să fi fost legal citată, astfel încât calea procesuală aleasă de revizuent este inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire introdusă de revizuentul M. C.-A.-A., cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat G. C., în București, .. 510 A, Business Center, ., în contradictoriu cu intimatul F. DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII (F.P.V.S.), cu sediul în București, .. 40-40 bis, sector 2, cod fiscal_ împotriva sentinței civile nr.9946/19.11.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 în ds._ .

Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28.05.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

F.-C. M. V.-A. M.

Dactilo P.A.S./10.06.2015

Tehnored. Red. F.C.M./20.06.2015

4 ex/

Comunicat 2 ex..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 4090/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI