Plângere contravenţională. Sentința nr. 4084/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4084/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 4084/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4084
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 28.05.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE M. D.
GREFIER O.-L. H.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională privind pe contestatorul P. M. în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE (ANI).
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul, reprezentat de avocat R. C., cu împuternicire avocațială la dosar, fila 2, lipsind intimata. În cauză se prezintă și martorul A. R.-R.-E..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 27.05.2015, Secția 22 Poliție a depus la dosar procesul-verbal privind executarea mandatului de aducere, după care,
Instanța procedează la legitimarea martorului propus de contestator, A. R.-R.-E., care prezintă CI . nr._, CNP_, după care, cu respectarea dispozițiilor art. 318, 319 și 321 Cod procedură civilă, procedează la audierea acestuia, declarația sa fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei, conform art. 323 Cod procedură civilă.
Instanța acordă cuvântul asupra fondului.
Reprezentantul contestatorului, cu privire la excepția nulității procesului-verbal, pe care a invocat-o prin plângerea contravențională, solicită admiterea acesteia pentru toate motivele arătate în acțiune.
În ceea ce privește excepția prescripției, în raport de documentele pe care le-a depus la termenul anterior, privind data comunicării procesului de evaluare a domnului P. C. G., arată că data rămânerii definitive a raportului de evaluare este 02.08.2013, termen care include și cele 15 zile în care el putea fi contestat. Sancțiunea de interdicție a exercitării funcției de consilier, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 176/2010, putea fi aplicată într-un termen de 6 luni de la această dată, respectiv până la data de 02.02.2014. În cuprinsul acestui termen nu a avut loc decât o singură ședință de Consiliu General, respectiv cea din luna decembrie, iar raportat la dispozițiile art. 13 alin. 1 din OG nr. 2/2001, aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie într-un termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei, deci în raport de aceste date consideră că a intervenit prescripția cu privire la aplicarea sancțiunii contravenționale a amenzii consilierilor.
Pe fondul cauzei, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
INSTANȚA
Prin plangerea înregistrata pe rolul instanței la data de 10.10.2014, contestatorul P. M., în contradictoriu cu AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, a solicitat anularea procesului-verbal . nr. 175/02.09.2014, ca netemeinic și nelegal, iar pe cale de consecință, anularea măsurii de sancționare aplicate.
În motivarea plangerii, contestatorul a arătat că în data de 02.09.2014 a fost sancționat contravențional în temeiul dispozițiilor art. 26 și art. 29 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru următoarele “contravenții”: la data de 18.12,2013, ora 13,00 și data de 30.05.2014, ora 13.00 (...), în calitate de consilier în cadrul Consiliului General al Municipiului București, nu a aplicat sancțiunea disciplinară ca urmare a constatării stării de incompatibilitate în care s-a aflat domnul P. G.-C., consilier în cadrul Consiliului General al Municipiului București constatata prin Raportul de evaluare nr._/G/II/l2.07.2013 din data de 12.07.2013, rămas definitiv prin necontestare. Fapta stabilită în sarcina sa este neadevărată, iar procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor emis de către intimat este lovit de nulitate.
Potrivit dispozițiilor art. 16 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și a locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitații faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite. Astfel, agentul constatator trebuia să realizeze o descriere clară a contravenției săvârșite, specificând acțiunea sau inacțiunea și toate circumstanțele de natură a imprima faptei caracterul unei contravenții, această descriere dând posibilitatea instanței să cerceteze legalitatea procesului-verbal. Nu poate constitui descriere corespunzătoare a faptei procesul-verbal în care nu se menționează clar ce anume fapte a săvârșit, ce norme a încălcat sau care sunt măsurile impuse de o autoritate publică și pe care nu le-a îndeplinit.
În practica judiciara s-a considerat că reproducerea textului legal care sancționează presupusa fapta ilicită nu reprezintă o descriere a faptei contravenționale. Astfel, „Descrierea concretă a faptei contravenționale prin reproducerea textului care o incriminează nu echivalează cu descrierea ei efectivă întrucât, în absența descrierii modalității concrete, a acțiunii or omisiunii ce înfrânge legea, nu se pot determina circumstanțele săvârșirii, urmările ei, gradul real de pericol social, gradul culpei și în consecința nici individualiza sancțiunea” - Decizia nr. 412/R/CA/2005 a Tribunalului Bihor.
De asemenea, „trecerea în procesul-verbal de constatare a conținutului dispozițiilor Art. 25 și Art. 26 din Legea nr. 176/2010 nu reprezintă o consemnare a faptei săvârșite, deoarece acestea reprezintă doar temeiul legal al stabilirii faptelor contravenționale, care n-au fost descrise în procesul-verbal respectiv” - Sentința civilă nr. 5461/1970 și Sentința civilă nr. 5462/1970 ale Judecătoriei Sector 4 București; idem Decizia nr. 130/R/CA/2007 a Tribunalului Bihor.
Or, intimatul a sancționat pe motiv că ”fapta rezulta din adresele transmise de către Direcția Asistența Tehnică și Juridica - direcție de specialitate din cadrul aparatului Primăriei Municipiului București, respectiv adresele înregistrate sub nr. 4283/3/09.12.2013 și sub nr. 915/24.04.2014 la DATJ, însoțite de procesul-verbal de ședința din data de 18.12.2013, ora 13.00 și procesul-verbal de ședința din data de 30.05.2014, ora 13.00", acte care nu pot conduce la aprecierea culpei și vinovăției sale.
Din lecturarea celor două procese-verbale de ședința se poate observa cu ușurința ca în această perioadă nu a fost comunicat/transmis personal Raportul de evaluare nr._/G/ÎI/l2.07.2013 din data de 12.07.2013, rămas definitiv prin necontestare, prin care a fost constatată incompatibilitatea în care s-a aflat domnul P. G. C., consilier în cadrul CGMB, și orice alt înscris care a fost înaintat de către Agenția Naționala de Integritate în vederea aplicării sancțiunilor care se impuneau în ceea ce îl privește pe domnul P. G. C., făcându-se o simplă informare în desfășurarea ședințelor de consiliu. În toată această perioadă, a existat doar o simplă corespondenta a ANI cu diverse departamente din cadrul PMB.
Potrivit jurisprudenței dominante în materie, „În cazul în care descrierea faptei lipsește cu desăvârșire sau aceasta este descrisă doar în mod generic, precum și în cazul în care orice mențiune privind împrejurările în care fapta a fost săvârșită este inexistentă, duce la aplicarea sancțiunii nulității absolute a actului constatator al contravenției” (Decizia 2463/20.10.2005 și Decizia 2406/13.10.2005 a Tribunalului București).
De asemenea, potrivit practicii judiciare: „Lipsa elementelor obligatorii ale procesului-verbal de contravenție, inclusiv descrierea faptei contravenționale, nu poate fi completată prin acte extrinseci procesului-verbal de contravenție.” (Decizia nr. 226/R/CA/2006 a Tribunalului Bihor). „Actul normativ - Ordonanța de Guvern nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor - nu prevede posibilitatea completării mențiunilor procesului verbal de contravenție cu constatările cuprinse în alte înscrisuri” (Sentința nr. 1341/14,05,2009 Judecătoria Târgu N.).
Față de acestea, contestatorul apreciază că sunt încălcate dispozițiile prevăzute de art. 16 (1) din Ordonanța de Guvern nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, fiind aplicabile, în speța, prevederile art. 17 din același act normativ, respectiv, constatarea nulității procesului-verbal atacat prin prezenta plângere.
Al doilea motiv de nulitate invocat de către contestator este cel prevăzut la art. 16 (7) din Ordonanța de Guvern nr. 2 din 2001, respectiv faptul că în procesul-verbal nu i s-a permis consemnarea tuturor aspectelor de fapt existente la momentele invocate, fiind, astfel, împiedicat să își exprime liber obiecțiunile. La data emiterii procesul-verbal sus-menționat nu a formulat apărările motivat de faptul că acesta a fost încheiat de către agentul constatator din cadrul Agenției Naționale de Integritate, la sediul acesteia.
În conformitate cu dispozițiile art. 16 (7) din Ordonanța de Guvern nr. 2 din 2001, modificată și completată, în momentul încheierii procesului-verbal, agentul constatator este obligat să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actelor de constatare. Obiecțiunile trebuie consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica “Alte mențiuni”, sub sancțiune a nulității acestuia.
Astfel, în procesul-verbal de contravenție contestat, la rubrica specială destinată consemnării obiecțiunilor, nu a fost consemnat nimic, cu toate că potrivit mențiunilor de pe pagina a doua, alin. 2 din procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, trebuia menționat și punctul de vedere al “contravenientului”.
Aceste obiecțiuni ar fi trebuit consemnate expres, de vreme ce textul de lege impune această obligație, ele reprezentând, în primul rând, posibilitatea formulării apărărilor.
Un alt motiv de nulitate invocat de către contestator este cel privind autorul, persoana care a săvârșit contravenția, în temeiul dispozițiilor art. 16 (1) coroborat cu art. 1 din OG nr. 2/2001.
Astfel, sancțiunea aplicată este nelegala, raportat la faptul că obligația de a lua măsurile ce se impuneau împotriva dlui. P. C. G. îi revenea Consiliului General al Municipiului București și nu fiecăruia dintre ei ca persoana fizică distinctă. Răspunderea contravenționala nu se poate angaja decât în sarcina unei persoane care a săvârșit o faptă prevăzută de legea contravenționala. Or, potrivit dispozițiilor art. 26 (1) lit. h din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, Agenția va comunica raportul de evaluare, după cum urmează: pentru aleșii locali, cu excepția primarilor și președinților consiliilor județene, consiliului local sau, după caz, consiliului județean, care va aplica o sancțiune disciplinară, potrivit legii.
Dar, câtă vreme sancțiunile contravenționale au un rol punitiv și preventiv și în nici un caz reparator, ar fi lipsită de orice utilitate și rațiune impunerea unei sancțiuni altei persoane decât cea responsabilă de comiterea acțiunii sau inacțiunii ilicite. În conformitate cu prevederile legale inserate în art. 6 din Convenția CEDO, procesul-verbal de constatare nu poate avea decât valoarea unei acuzații, acesta neputând face dovada clară a celor consemnate.
Din normele legale prevăzute de art. 26 (1) lit. h din Legea nr. 176/2010 rezultă că obligația reținută de către intimat în sarcina contestatorului incumbă autorității deliberative a Consiliului General al Municipiului București, și nu fiecărui consilier în parte, întrucât aplicarea sancțiunilor se putea face în măsura în care pe ordinea de zi a ședințelor ar fi fost supus dezbaterii și aprobării un proiect de hotărâre ce urma să fie aprobat sau respins de către autoritatea deliberativă în conformitate cu prevederile Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală, cu modificările și completările ulterioare.
Față de considerentele expuse, fiecare dintre consilierii generali nu poate dobândi calitatea de subiect activ al contravenției reținute în sarcina, actul de constatare și sancționare a contravenției încălcând principiul personalității răspunderii contravenționale.
Prin urmare, nu i se poate reține sarcina dovezii celor constatate în procesul-verbal a cărui anulare o solicită. În lumina jurisprudenței CEDO, contravențiile referitoare la prestarea unui serviciu public sunt încadrate în sfera "acuzațiilor în materie penală" la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Jurisprudența CEDO, care definește acuzația în materie penală în raport de trei criterii alternative (calificarea în dreptul intern, natura faptei și gradul de severitate al sancțiunii aplicate), a statuat că acuzația în materie penală include și domeniul contravențional (A. contra României, 2007; Lutz contra Germaniei, 1987; Otzurk contra Germaniei, 1984).
Conform art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, rezulta că beneficiază de prezumția de nevinovăție, deci nu este obligat să dovedească nevinovăția, sarcina probei revenind intimatei, care trebuie să facă dovadă că aspectele consemnate în procesul-verbal de contravenție sunt întemeiate și corespund realității. Prin urmare, intimata este cea care trebuie să facă dovada celor reținute în procesul-verbal.
De asemenea, a solicitat instanței să aibă în vedere și Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțata în cauza N. contra României din data de 18.11.2008 în care Curtea a reamintit că, în materie penală, problema administrării probelor trebuie privită prin prisma paragrafelor 2 și 3 ale articolului 6, iar sarcina probei revine acuzării, dubiul profitând persoanei acuzate. În plus, acuzării îi revine sarcina să îi prezinte persoanei în discuție capetele de acuzare care i se împută în scopul de a-i acorda acesteia ocazia să își pregătească și să își prezinte apărarea în consecința, precum și de a oferi probe suficiente pentru a-și fundamenta o declarație de vinovăție. Totodată, Curtea a mai reamintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, jurisdicțiilor naționale le revine, în principal, sarcina de a aprecia elementele de probă administrate în fața lor și de a se pronunța asupra pertinentei acelor probe pe care părțile doresc să le propună în vederea administrării.
Față de jurisprudența Curții de contencios European, a solicitat instanței să constate că sancțiunile contravenționale aplicate în baza prevederilor Legii nr. 176/2010 au adresabilitate generală, au caracter represiv și punitiv.
În consecința, în conformitate cu prevederile art. 1 din Ordonanța de Guvern nr. 2 din 2001, modificată și completată, potrivit cărora constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționata prin lege, contestatorul învederează că în lipsa unuia din elementele constitutive, conduita sa nu se circumscrie sferei ilicitului contravențional și nu poate constitui temei al răspunderii contravenționale.
Nu au fost îndeplinite obligațiile prevăzute de art. 19 din Ordonanța de Guvern nr. 2 din 2001, modificată și completată: situația premisă descrisă în fiecare dintre procesele-verbale nu este certificata nici de semnătura contravenientului (nefiind prezent la întocmirea acestuia), și nici de alți martori, motivat de faptul că un astfel de martor nu a putut fi identificat, “întrucât procesul-verbal de constatare a contravenției a fost încheiat la sediul Agenției Naționale de Integritate, iar contravenția a fost săvârșită la sediul Primăriei Municipiului București - Consiliului General al Municipiului București”.
Deci, acesta nu este legal întocmit și nu poate face dovada deplină a situației de fapt consemnate, fiind lipsite de forța probanta recunoscută de lege actelor de constatare legal încheiate.
Deși este vorba despre o nulitate relativă, aceasta se asociază în cauză cu vătămarea produsă prin întocmirea actelor în modalitatea constatată, respectiv lipsirea acestuia de a proba netemeinicia acestora. Dacă ar fi avut cunoștința de încheierea procesului-verbal, avea și posibilitatea de a prezenta paratei dovezi cu privire la nevinovăția sa. Or, în condițiile în care nici la sediul Consiliului General al Municipiului București, nici la sediul paratei nu s-a încercat identificarea unor martori dispuși să certifice întocmirea actelor în lipsa sa, procesul-verbal nu poate face dovada deplină a mențiunilor din cuprinsul său, respectiv a faptei reținute în sarcina contestatorului.
De asemenea, contestatorul înțelege să investească instanța cu soluționarea excepției prescripției aplicării sancțiunilor contravenționale.
Astfel, conform dispozițiilor art. 26 (3) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, “prin derogare de la dispozițiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancțiunea poate fi aplicată în termen de cel mult 6 luni de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, potrivit prevederilor legale”.
Raportul de evaluare în cauză a fost emis la data de 12.07.2013. Acesta a rămas definitiv prin necontestare, după trecerea celor 15 zile de la comunicarea către dl. P. C. G., comunicare a cărei data nu o cunoaște, motiv pentru care solicită instanței să dispună depunerea de către intimat a actului prin care s-a făcut comunicarea, întrucât numai în termenul de 6 luni prevăzut de Art. 26 (3) din Legea nr. 176/2010, acesta putea fi sancționat.
Astfel, este imperios necesar documentul prin care s-a realizat comunicarea către dl. P. C. G. pentru a putea stabili data până la care acestuia i se putea aplica sancțiunea prevăzută de art. 25 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice.
În situația în care dintre cele două ședințe de consiliu, ultima dintre acestea se afla în afara termenului de 6 luni, pe cale de consecința, aplicarea sancțiunilor contravenționale prin procesul-verbal indicat și atacat prin prezenta plângere este supusă intervenirii prescripției.
În acest sens, art. 13 (1) din Ordonanța de Guvern nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor stabilește că “Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei.”
Prin urmare, ședința de consiliu general invocata de Agenția Naționala de Integritate și la care se poate raporta ar fi cea din data de 18.12.2013, în timp ce procesul-verbal a fost emis la data de 02.09.2014, termenul de 6 luni fiind depășit. În această situație înțelege să solicite instanței să constate că intervenita prescripția aplicării sancțiunilor contravenționale.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor sus-menționate și la măsurile dispuse prin acestea, contestatorul a apreciat că sunt netemeinice și exagerate motivat de faptul că fapta pretins săvârșită nu există.
Prin Raportul de evaluare nr._/G/ÎI/l 2.07.2013 emis de Agenția Naționala de Integritate, rămas definitiv prin necontestare, s-a constatat că dl. P. C. G. s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 05.05._11, prin deținerea funcției de consilier în cadrul CGMB concomitent cu calitatea de administrator, membru în Consiliul de Administrație al Societății Naționale a Sării S.A.
Acest raport a fost transmis către Primăria Municipiului București prin adresa nr._/G/ÎI/l4.11.2013, în vederea aplicării măsurii de interdicție a exercitării unei funcții sau demnități publice, conform dispozițiilor art. 25 (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice. De asemenea, prin aceeași adresă s-a solicitat comunicarea măsurilor dispuse la finalizarea procedurilor disciplinare, cu respectarea prevederilor legale.
Urmare a primirii acestei adrese, Primăria Municipiului București, prin Secretarul General, a comunicat către Comisia Juridică și de Disciplină, respectiv, Comisia de Validare a CGMB, Raportul emis de Agenția Naționala de Integritate. (adresa nr. DATJ 4283/1/09.12.2013 și nr. 915/24.04.2014).
La data de 18.12.2013 și, respectiv, 30.05.2014, în cadrul ședințelor ordinare ale Consiliului General al Municipiului București, a avut loc doar o informare verbală a Consiliului General cu privire la situația existentă privind starea de incompatibilitate a dlui. P. C. G.. Cu alte cuvinte, în niciuna dintre ședințele sus-menționate, situația dlui. P. C. G. nu a reprezentat un punct/proiect de hotărâre pe ordinea de zi, asupra căruia consilierii generali ar fi trebuit să se pronunțe prin vot.
Deci, măsura solicitată de către Agenția Naționala de Integritate nu putea fi luată decât în urma existenței unui astfel de punct/proiect de hotărâre cuprins în ordinea de zi a ședințelor Consiliului General, proiect care nu a existat: ordinea de zi a ședinței din data de 18.12.2013 și ordinea de zi a ședinței din data de 30.05.2014.
Pe cale de consecința, în calitatea lor de consilieri generali, nu se pot pronunța asupra unei solicitări neincluse pe ordinea de zi a ședințelor de consiliu, întrucât rolul lor în cadrul ședințelor Consiliului General al Municipiului București este de a analiza fiecare proiect de hotărâre existent și de a-și exprima votul asupra acestuia, în favoarea intereselor municipiului București și ale cetățenilor acestuia.
Prin urmare, modul de funcționare al Consiliului General al Municipiului București și obligațiile ce le revin consilierilor generali în cadrul ședințelor consiliului general sunt reglementate de Legea administrației publice nr. 215/2001, Regulamentul de organizare și funcționare a CGMB și Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali.
Potrivit art. 44 (1) din Legea administrației publice nr. 215/2001, pentru discutarea unei probleme în plenul CGMB trebuie să existe un proiect de hotărâre pus pe ordinea de zi a ședinței respective, ori prin suplimentarea acesteia, potrivit art. 43(1), teza a II a: “art. 43: (1) Ordinea de zi a ședințelor se aprobă de consiliul local, la propunerea celui care, în condițiile art. 39, a cerut întrunirea consiliului. Suplimentarea ordinii de zi se poate face numai pentru probleme urgente, care nu pot fi amânate până la ședința următoare. și numai cu votul majorității consilierilor locali prezenți. Scoaterea unui proiect de hotărâre de pe proiectul ordinii de zi se face numai cu acordul inițiatorului sau dacă acesta nu îndeplinește condițiile prevăzute la art. 44”.
art. 44: (1) Proiectele de hotărâri înscrise pe ordinea de zi a ședinței consiliului local nu pot fi dezbătute dacă nu sunt însoțite de raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului, care este elaborat în termen de 30 de zile de la înregistrarea proiectului, precum și de raportul comisiei de specialitate a consiliului, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 39 alin. (2) și (4).
De asemenea, art. 31 (4) din Regulamentul de organizare și funcționare a CGMB prevede: “(4) Ordinea de zi a ședințelor consiliului general cuprinde proiecte de hotărâri, rapoarte ale comisiilor de specialitate, rapoarte sau informări ale conducătorilor unităților subordonate sau care se afla sub autoritatea consiliului, timpul acordat declarațiilor politice, întrebărilor, interpelărilor, petițiilor și altor probleme care se supun dezbaterii consiliului. Ordinea de zi împreuna cu documentele justificative este înscrisa în cuprinsul invitației de ședința transmise consilierilor și se aduce la cunoștința locuitorilor prin mass-media sau prin orice alt mijloc de publicitate.”
Cu privire la întocmirea acestor proiecte sau a oricăror alte probleme ce sunt înscrise pe ordinea de zi a ședințelor și cu privire la care consilierii generali trebuie să se pronunțe, contestatorul arată că, potrivit art. 31 din același Regulament: “(6) Proiectele de hotărâri și celelalte probleme asupra cărora urmează să se delibereze se înscriu pe ordinea de zi numai dacă sunt însoțite de avizul comisiilor de specialitate cărora le-au fost transmise în acest scop și de raportul compartimentului de special ia te din cadrul aparatului propriu de specialitate al administrației publice locale sau al altui organ de specialitate abilitat prin lege. Nu poate fi înscris pe ordinea de zi un proiect de hotar are, dacă nu are minim două avize de la comisiile de specialitate, dintre care unul al comisiei juridice.
(7) Raportul de specialitate se întocmește și se depune la secretarul general al municipiului București, înainte de întocmirea avizului de către comisia de specialitate, spre a putea fi avut în vedere de către această comisie. ”
Totodată, pentru a fi dezbătut proiectul unei hotărâri înscris pe ordinea de zi a ședinței consiliului, acesta trebuie însoțit de:
- expunere de motive, potrivit Art. 6 (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislative pentru elaborarea actelor normative, “(3) Proiectele de acte normative se supun spre adoptare însoțite de o expunere de motive, o notă de fundamentare sau un referat de aprobare, precum și de un studiu de impact, după caz ” și de
- raportul de specialitate întocmit de către compartimentul de resort din cadrul primăriei și raportul comisiei de specialitate a consiliului, potrivit Art. 44 (1) din Legea 215/2001:
“Proiectele de hotărâri înscrise pe ordinea de zi a ședinței consiliului local nu pot fi dezbătute dacă nu sunt însoțite de raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului, care este elaborat în termen de 30 de zile de la înregistrarea proiectului, precum și de raportul comisiei de specialitate a consiliului, cu excepția cazurilor prevăzute la Art. 39 alin. (2) și (4).
(2) Dacă rapoartele prevăzute la alin. (1) nu sunt întocmite în termen de 30 de zile de la înregistrarea proiectului, acestea se consideră implicit favorabile.”
Or, deși Raportul de evaluare nr._/G/II/l2.07.2013 însoțit de Adresele Agenției Naționale de Integritate a fost comunicat Comisiilor de specialitate, în cadrul acestora nu au fost emise actele sus-menționate, motiv pentru care solicitarea Agenției Naționale de Integritate nu a fost inclusă pe ordinea de zi a niciuneia dintre ședințele Consiliului General ca și punct/proiect de hotărâre.
Astfel, comisiile constituite în cadrul Consiliului General al Municipiului București, în temeiul atribuțiilor stabilite prin Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului General al Municipiului București, ar fi trebuit să elaboreze un proiect de hotărâre privind solicitarea primită, conform dispozițiilor Art. 18(1) lit. d:
“Comisiile de specialitate au în principal următoarele atribuții: (...) analizează solicitările, memoriile și contestațiile trimise comisiei exprimând un punct de vedere asupra necesității elaborării unor proiecte de hotărâri sau modificării unor hotărâri deja existente”
Prin urmare, pentru a putea ajunge pe ordinea de zi a unei ședințe a Consiliului General, potrivit dispozițiilor art. 43 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului General al Municipiului București “Orice proiect de hotărâre ce se înaintează spre dezbatere și adoptare către CGMB trebuie să cuprindă următoarele documente:
- textul hotărârii propuse întocmit în forma cerută de lege;
- expunerea de motive;
- raportul compartimentului de specialitate al Primăriei Municipiului București sau al altui organ de specialitate abilitat prin lege.
- avizele comisiilor de specialitate;
- avizul de legalitate al secretarului general al municipiului București.”
În consecința, toate aceste etape nefiind parcurse, solicitarea Agenției Naționale de Integritate nu a putut fi inclusa pe ordinea de zi a niciuneia dintre cele doua ședințe ale Consiliului General ca si punct/proiect de hotărâre.
Pe de altă parte, CGMB poate aplica unele sancțiuni disciplinare membrilor săi, potrivit art. 57 și (2) din Legea 393/2004 privind Statutul aleșilor locali:
“Încălcarea de către consilieri a prevederilor Legii nr. 215/2001, cu modificările și completările ulterioare, a prevederilor prezentei legi și ale regulamentului de organizare și funcționare a consiliului atrage aplicarea următoarelor sancțiuni:
a) avertismentul;
b) chemarea la ordine;
c) retragerea cuvântului;
d) eliminarea din sala de ședință;
e) excluderea temporară de la lucrările consiliului și ale comisiei de specialitate;
f) retragerea indemnizației de ședință, pentru 1-2 ședințe.
Sancțiunile prevăzute la alin. (1) Ut. a)- d) se aplică de către președintele de ședință, iar cele de la alin. (1) lit. e) și f) de către consiliu, prin hotărâre. ”
Însă, Consiliul nu poate decât să constate încetarea mandatului unui consilier, în cazurile clar prevăzute de lege, în situația în care mandatul respectivului ales încetează de drept potrivit art. 9 (2) din Legea 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, plenul ia act de această situație pentru a permite validarea mandatului unui supleant, potrivit art. 9 (3) și art. 12 (1) din Legea 393/2004 privind Statutul aleșilor locali.
Art. 9 - Legea 393/2004 privind Statutul aleșilor locali
Calitatea de consilier local sau de consilier județean încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în următoarele cazuri:
a) demisie;
b) incompatibilitate;
c) schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritoriala, inclusiv că urmare a reorganizării acesteia;
d) lipsa nemotivată de la mai mult de 3 ședințe ordinare consecutive ale consiliului;
e) imposibilitatea exercitării mandatului pe o perioadă mai mare de 6 luni consecutive, cu excepția cazurilor prevăzute de lege;
f) condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate;
g) punerea sub interdicție judecătorească;
h) pierderea drepturilor electorale;
i) deces.
Potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, (1) în toate situațiile de încetare a mandatului înainte de expirarea duratei normale a acestuia consiliul local sau consiliul județean, după caz, adoptă în prima ședință ordinară, la propunerea primarului, respectiv a președintelui consiliului județean, o hotărâre prin care se ia act de situația apărută și se declară vacant locul consilierului în cauză.
Prin urmare, în situația în care nu s-au întrunit condițiile legale pentru exprimarea votului fiecăruia dintre consilierii generali, sancționarea contravenționala a fiecărui consilier în parte este nelegală.
Așa cum a precizat, niciunuia dintre consilieri nu le-au fost transmise /comunicate/înmânate personal documentele care îl vizau pe dl. P. C. G. și solicitarea Agenției Naționale de Integritate de a aplica măsura interdicției exercitării unei funcții sau demnități publice, conform dispozițiilor art. 25 (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, în așa fel încât să poată avea în vedere obligațiile învederate de Agenția Naționala de Integritate.
Mai mult, nici intimata nu a persistat în solicitarea sa, revenind cu adresa către Primăria Municipiului București abia la finalul lunii martie, în condițiile în care ședințele ordinare ale Consiliului General al Municipiului București au loc lunar, iar în situația în care acest fapt s-ar fi întâmplat, cu siguranța că cererea acesteia ar fi parcurs etapele necesare soluționării sale de către compartimentele de specialitate din cadrul CGMB, respectiv de Consiliul General.
De altfel, de adresele și notele emise de Primăria Municipiului București prin Secretariatul General a luat cunoștința ulterior primirii proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, după ce s-au adresat PMB și CGMB în vederea comunicării acestor acte, depunând în acest sens adresa nr. 2945/15.09.2014, prin care le-au fost comunicate în urma cererii formulate de dl. consilier general I. S..
Contestatorul a solicitat instanței să aibă în vedere dispozițiile art. 5 (5) din Ordonanța de Guvern nr. 2/2001, modificată și completată (potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporționala cu pericolul social al faptei săvârșite), dispozițiile art. 21 (3) din același act normativ (conform căruia la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină cont și de împrejurările în care „a fost săvârșită” fapta, modul și mijloacele de săvârșire ale acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele contravenientului/lor), precum și faptul că nu a mai fost sancționat contravențional, respectând toate dispozițiile legale în vigoare și atribuțiile ce îi revin în calitatea pe care o deține de consilier general în cadrul Consiliului General al Municipiului București.
Totodată, sancțiunea contravenționala aplicată este exagerată în raport cu condițiile concrete ale cauzei cu pericolul social al acesteia și față de aspectul că nu a mai fost sancționat contravențional până în prezent.
Mai mult, fapta imputată nu a fost săvârșită cu intenție, iar fapta pretins săvârșită nu este reală.
În drept, contestatorul și-a întemeiat plangerea pe dispozițiile Art. 148, Art. 194 și urm. din Noul Cod de Procedura Civilă, Art. 5, Art. 13, Art. 19, Art. 21 (3), Art. 31 și Art. 34 din Ordonanța de Guvern nr. 2 din 2001, modificată și completată, Art. 26 (3) din Legea 176 din 2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, Art. 6 (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislative pentru elaborarea actelor normative, Art. 43 și Art. 44 din Legea administrației publice nr. 215/2001, Art. 9, Art. 12 și Art. 57 din Legea 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, precum și dispozițiile Regulamentului de Organizare și Funcționare a Consiliului General al Municipiului București.
În susținerea plangerii, contestatorul a depus la dosar, în copie, procesul-verbal de constatare si sancționare a contravențiilor ..N.I. nr. 175 încheiat in data de 02.09.2014, adresa de înaintare a acestui proces-verbal, actul sau de identitate, Raportul de evaluare nr._/G/II/l2.07.2013, adresa nr._/G/II/14.11.2013, adresele DATJ nr. 4283/09.12.2013 si nr. 915/24.04.2014, Note emise de Secretarul General, extrase din procesele-verbale de ședința din datele de 18.12.2013 si 30.05.2014, adresa ANI nr._/G/II/26.03.2014 înregistrata de PMB sub nr._ si la DATJ sub nr. 915/31.03.2014 si extras din Regulamentul de Organizare si funcționare al Consiliului General al Municipiului București.
La data de 12.12.2014, intimata a depus la dosar întâmpinare.
În prealabil, referitor la excepția prescrierii răspunderii contravenționale, intimata a solicitat instanței respingerea ei ca neîntemeiată, arătând că în cauză petentul este consilier general în cadrul Consiliului General al Municipiului București, iar în această calitate, avea obligația să-l demită din funcția de consilier general în cadrul aceluiași for, pe domnul P. C., care a fost găsit incompatibil de inspectorii de integritate și a cărui stare de incompatibilitate s-a reținut prin Raportul de evaluare nr._/G/ÎI/12.07.2013, act care a rămas definitiv prin necontestarea sa de către persoana evaluată.
Astfel, intimatul a făcut referire la dispozițiile art. 25 și art. 26 alin. 3 din Legea 176/2010, arătând că termenul de 6 luni instituit de art. 26 este un termen care se aplică eliberării din funcție a persoanei găsite incompatibile, respectiv, în speță, a domnului P. C., de către persoanele îndreptățite, tot prin lege, să o facă.
Față de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 176/2010, în speță este vorba despre membri constituenți ai Consiliului General al Municipiului București, printre care și petentul.
Raportul de evaluare a rămas definitiv la data de 01.08.2013. Instituția Consiliului General, prin consilierii săi, avea obligația de a pune în aplicare acest raport, respectiv de a-l demite pe domnul P. C., într-un termen de cel mult șase luni de la rămânerea definitivă a raportului, adică până la 01.02.2014.
Întrucât acest lucru nu s-a petrecut, inspectorul de integritate, în calitate de agent constatator, s-a sesizat în acest sens, emițând o . adrese către instituția Primăriei București, destituirea consilierului general P. nu a avut loc nici până în prezent.
Așadar, este vorba despre o contravenție continuă, săvârșită prin inacțiune, cu desfășurare în timp, al cărei moment de încetare nu poate fi determinat, întrucât nu există, destituirea neavând loc nici până în prezent. Fapta s-a săvârșit din chiar momentul în care termenul limită instituit de lege ca limită maximă, pentru îndeplinirea obligației, a fost lăsat să treacă.
Față de cele menționate, intimatul a facut referire la doctrina de specialitate, respectiv Decizia civilă din 2013 în dosarul nr._/211/2011 a Tribunalului Ciuj, Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal.
De aceea, nu se poate vorbi despre curgerea termenului de 6 luni în care să se aplice sancțiunea, conform cu OG 2/2001, și cu atât mai puțin despre prescripția sa, întrucât acest termen nu a început să curgă, motiv pentru care a solicitat respingerea excepției prescrierii răspunderii contravenționale ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, în calitatea sa de consilier în cadrul Consiliului General al Municipiului București, petentul avea obligația de a constata încetarea funcției, urmare a constatării stării de incompatibilitate în care se află domnul P. G. - C., consilier în cadrul Consiliului General al Municipiului București, stare constatată prin raportul de evaluare nr._/G/II/12.07.2013, rămas definitiv prin neatacare.
Având în vedere faptul că potrivit art. 26 alin. 1 și alin. 3 al Legii nr.176/2010, sancțiunea poate fi aplicată în termen de cel mult 6 luni de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare și ținând cont de dispozițiile art. 29 alin. 3, inspectorul de integritate a întocmit procesul-verbal contestat, prin care petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 2.000 lei.
Petentul susține în mod neîntemeiat că procesul-verbal de constatare este nul, întrucât nu conține descrierea faptei contravenționale, conform art. 16 din OG 2/2001.
Inspectorul de integritate a consemnat: „La data de 18.12.2013, ora 13.00 și data de 30.05.2014, ora 13.00, domnul, P. M., în calitate de consilier în cadrul Consiliului Generai al Municipiului București, nu a aplicat sancțiunea disciplinară ca urmare a constatării stării de incompatibilitate în care s-a aflat domnul P. G. - C., consilier în cadrul Consiliului General al Municipiului București, constatată prin raportul de evaluare nr._/G/II/12.07.2013 din data de 12.07.2013, rămas definitiv prin neatacare.”
În plus, inspectorul a facut mențiunea despre faptul că această situație reiese și din adresele transmise Agenției de Primăria Municipiului București, identificate prin . număr.
Întrucât fapta este chiar cea descrisă de inspector, neaplicarea sancțiunii disciplinare pentru domnul P. C., în baza art. 25 și 26, coroborate cu art. 29 alin. 3 din Legea 176/2010, este inoportună și absolut nefondată susținerea petentului privind așa-zisa lipsă din cuprinsul procesului- verbal de constatare a contravenției a descrierii faptei și a împrejurărilor în care aceasta s-a produs.
Față de susținerea contestatorului că procesul-verbal de constatare a contravenției este nul, întrucât nu s-au consemnat obiecțiunile acestuia în procesul - verbal de contravenție, conformdispozițiile art. 16, art. 17 și art. 26 din OG 2/2001, în cuprinsul procesului-verbal de contravenție, la secțiunea privind obiecțiunile contravenientului, inspectorul de integritate a făcut precizarea: „procesul - verbal a fost întocmit în lipsă”.
Referitor la lipsa obiecțiunilor în procesul verbal, potrivit prevederilor O.G.nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, procesul-verbal de contravenție se poate încheia în prezența contravenientului, cât și în lipsa acestuia, în cazul în care acesta nu este prezent sau, deși este prezent, refuză să semneze, procesul-verbal și înștiințarea de plată se comunică acestuia, în termen de cel mult o lună de la data întocmirii, conform art. 26 alin. 3.
Prin urmare, consemnarea obiecțiunilor petentului este strict legată de situația în care procesul-verbal a fost încheiat în prezența contravenientului, ceea ce nu este cazul în cauza de față. Cum în situația dată procesul-verbal a fost încheiat în lipsa contravenientului, consemnându-se o atare situație specială, tehnic, obiecțiunile nu puteau fi inserate în procesul-verbal.
Prin urmare, în trei situații: refuzul semnării, lipsa contravenientului și imposibilitatea semnării, organul constatator are obligația să, menționeze o atare situație specială, în speța supusă judecății, acest fapt a fost consemnat în procesul-verbal de contravenție, Agenția Națională de Integritate încheind procesul-verbal în lipsă.
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în ședința din 19 martie 2007 a pronunțat următoarele soluții: prin decizia nr. XXII, admițându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit că în aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr. 180/2002, nerespectarea cerințelor înscrise în art. 16 alin. 7 din actul normativ menționat atrage nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenției si nu nulitatea absolută.
Prin urmare, atâta timp cât petentul a avut și a valorificat posibilitatea de a contesta în instanță sancțiunea dată, inexistența acestor obiecțiuni își pierd esența și, ca atare, neconsemnarea lor nu este de natură să prejudicieze petentul în vreun fel.
Iinstanța trebuie să rețină că dreptul la apărare al petentului, în considerarea căreia a fost prevăzută atât obligația consemnării obiecțiunilor, cât și obligația confirmării lipsei acesteia de către un martor, este respectat, în cauză, prin însăși exercitarea și formularea plângerii contravenționale, petentul având posibilitatea de a formula toate apărările considerate a fi oportune.
Nu poate fi vorba despre atragerea nulității absolute a procesului - verbal, în cazul lipsei obiecțiunilor contravenientului, de aceea a solicitat respingerea ca neîntemeiată susținerile reclamantului.
Față de susținerile contestatorului că procesul-verbal este nul întrucât nu se consideră autorul contravenției, argumentele sale reprezintă interpretări exhaustive ale textelor legale, soluția propusă de acesta, aceea că ar fi trebuit sancționat contravențional Consiliul General, fiind netemeinică întrucât, potrivit art. 6 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic ai contravențiilor „Avertismentul și amenda contravențională se pot aplica oricărui contravenient persoană fizică sau juridică.”
Ori, consiliul general este o autoritate a administrației publice locale fără personalitate juridică, astfel că nu i se poate aplica sancțiunea amenzii.
Intimatul face referire la dispozițiile art. 82 din Legea nr. 215/2001 potrivit căruia „Consiliul General al Municipiului București se constituie, funcționează și îndeplinește atribuțiile prevăzute de dispozițiile prezentei legi pentru consiliile locale, care se aplică în mod corespunzător.”
Astfel, în art. 28 din Legea nr. 215/2001 prevede: „Consiliile locale sunt compuse din consilieri locali aleși prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, în condițiile stabilite de legea pentru alegerea autorităților administrației publice locale”.
În art. 30 și următoarele din aceeași lege este reglementată expres procedura de ființare si funcționare a Consiliului Local. Așa încât, „constituirea Consiliilor Locale se face în termen de 20 de zile de la data desfășurării alegerilor” (art. 30 alin. 1 teza I), iar „Consiliul Local se declară legal constituit, dacă majoritatea consilierilor locali validați au depus jurământul. Constituirea consiliului local se constată prin hotărâre, adoptată cu votul majorității consilierilor locali validați” (art. 34 alin.2). „La ședința de constituire a consiliilor locale și județene, prezenta consilierilor aleși este obligatorie, cu excepția cazurilor în care absența este temeinic motivată.”(art. 61 Legea 393/2004).
De asemenea, „ședințele Consiliului Local se desfășoară legal în prezenta majorității consilierilor locali în funcție” (art. 40 alin.1 Legea 215/2001), iar „prezenta consilierilor locali la ședință este obligatorie” (art.40 alin 1 și alin. 2 teza I Legea 215/2001).
În plus, Consiliul Local se dizolvă de drept„în situația în care numărul consilierilor locali se reduce la jumătate." (art. 55 alin.1 lit. c din Legea 215/_).
Din coroborarea acestor prevederi legale rezultă, în mod evident, faptul că răspunderea pentru fapta prevăzută de art. 29 alin. 3 din Legea 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor si demnităților publice ce atrage sancționarea contravențională nu revine forului deliberativ, ci persoanelor care îl compun, întrucât Consiliul General nu poate ființa sau funcționa fără a fi compus din membrii săi, consilierii, fiind un organ deliberativ și constituit, care nu poate exista de sine stătător.
Între autoritatea deliberativă „Consiliu General” și consilierii săi există o legătură intrinsecă evidentă și chiar reglementată.
În aceeași ordine de idei, art. 3 din Legea 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, prevede: „În exercitarea mandatului, aleșii locali se află în serviciul colectivității locale și sunt responsabili în fața acesteia”, cu precizarea că „prin aleși locali, în sensul prezentei legi, se înțelege consilierii locali și consilierii județeni, primarii, primarul general al municipiului București, viceprimarii, președinții și vicepreședinții consiliilor județene. Este asimilat aleșilor locali și delegatul sătesc", (art. 2 alin. 1 Legea 393/2004).
Mai mult decât atât, art. 55 și 56 alin. 1 din Legea 393/2004 susțin că „aleșii locali răspund, în condițiile legii, administrativ, civil sau penal, după caz, pentru faptele săvârșite în exercitarea atribuțiilor ce le revin. Consilierii răspund în nume propriu, pentru activitatea desfășurată în exercitarea mandatului, precum si solidar, pentru activitatea consiliului din care fac parte si pentru hotărârile pe care le-au votat ”.
Așa încât, amendarea consilierilor generali este corectă și legală, sancțiunea fiindu-le aplicată în considerarea atribuțiilor pe care le exercită din perspectiva calității pe care o dețin, motiv pentru care susținerea petentului, cu privire la faptul că nu este autor al contravenției, este nefondată.
În ceea ce privește lipsa semnăturii contravenientului si a martorului, deși este adevărat că art.19 alin.1 din OG 2/2001 impune ca absența contravenientului la momentul încheierii procesului-verbal să fie confirmată de un martor, ale cărui date personale din actul de identitate vor fi înscrise în procesul-verbal, și care va semna, alături de agentul constatator, procesul-verbal, această conduită este justificată de modalitatea concretă a încheierii procesului- verbal.
Astfel, se poate observa că dispozițiile art.19 alin.1 din O.G 2/2001, care impun această cerință de formă a procesului-verbal, nu sunt absolute, ele permițând încheierea procesului-verbal chiar și în absența unui martor, în măsura în care motive obiective impun aceasta.
Or, un astfel de motiv obiectiv și justificat îl reprezintă și împrejurarea indicată de agentul constatator, și anume aceea că la momentul întocmirii procesului verbal de contravenție, la sediul unității se aflau numai agenți constatatori, care, prin interdicția expresă a legii, nu pot avea calitatea de martor asistenți.
Mai mult decât atât, și în condițiile în care s-ar aprecia existența unei neregularități la întocmirea procesului-verbal, decurgând din aceea că procesul- verbal s-a încheiat în lipsa contravenientului și în lipsa unui martor, astfel de neregularități ar putea atrage nulitatea procesului-verbal, așa cum însăși Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin decizia pronunțată în Recursul în Interesul Legii nr. 22/2007, numai în condițiile unei nulități relative, adică sub condiția dovedirii că prin acea neregularitate i s-a produs părții o vătămare, și că această vătămare poate fi înlăturată numai prin anularea actului.
De asemenea, petentul era ținut și față de disp.art.105 alin.2 Cod.pr.civilă să demonstreze vătămarea care s-a produs în urma acestui fapt și faptul că vătămarea nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal.
Astfel Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că nerespectarea cerințelor înscrise în art. 16 alin. 7 din OG 2 /2001 atrage nulitatea relativă a procesului verbal de constatare a contravenției, și nu nulitatea absolută.
Intimatul arată că instanța trebuie să rețină că dreptul la apărare al petentului, în considerarea căruia a fost prevăzută obligația confirmării lipsei acesteia de către un martor, este respectat în cauză, prin însăși exercitarea și formularea plângerii contravenționale, petentul având posibilitatea de a formula toate apărările considerate a fi oportune.
De aceea, susținerile petentului, cu privire la aspectul invocat, sunt nefondate.
Petentul, în exercitarea atribuțiilor ce îi revin, în calitatea de consilier al Consiliului General al Municipiului București, avea obligația să adopte o hotărâre, alături de ceilalți membri ai forului, prin care să pună în aplicare sancțiunea corespunzătoare, ca urmare a rămânerii definitive, prin neatacare, a raportului de evaluare ce privește pe P. C., consilier în Consiliul General al Municipiului București.
În acest caz, având în vedere că adoptarea unei hotărâri prin vot este singura modalitate prin care Consiliul funcționează și membrii săi își exercită atribuțiile, precum și faptul că sancționarea domnului P. C., găsit incompatibil, este obligatorie, conform legii, votul exprimat de consilieri cu privire la adoptarea unei asemenea hotărâri, are un caracter formal, de instrument prin care se pune în aplicarea litera legii.
Este, așadar, o situație în care, în primul rând toți cei prezenți trebuie să voteze, iar, apoi, toate voturile membrilor Consiliului ar trebui să fie în favoarea aplicarea sancțiunii, deci „pentru”.
Consiliul General al Municipiului București, în ansamblul său, trebuia să aplice sancțiunea împotriva domnului P. C., întrucât era o obligație legală pe care trebuia să o respecte.
Sancționarea domnului consilier nu a fost lăsată la latitudinea Consiliului General, ci a fost impusă, în baza legii, Consiliul General trebuind, doar, să ia act de ea, iar legea trebuie respectată și aplicată fără distincție.
Intimatul arată că argumentul petentului, cu privire la lipsa proiectului de hotărâre pe ordinea de zi, este falsă, din adresele trimise de către primărie constatându-se, cu ușurință, faptul că situația domnului P. C., precum și numeroasele demersuri întreprinse de Agenția Națională de Integritate, au fost propuse spre a fi soluționate, în ședințele din decembrie si mai.
Mai mult decât atât, în conformitate cu prevederile art.43 alin, (1) din Legea 215/2001 Legea administrației publice locale: „(1) Ordinea de zi a ședințelor se aprobă de consiliul local, la propunerea celui care, în condițiile art.: 39, a cerut întrunirea consiliului. Suplimentarea ordinii de zi se poate face numai pentru probleme urgente, care nu pot fi amânate până fa ședința următoare, §i numai cu votul majorității consilierilor locali prezenți.”
De asemenea, la art. 45 alin. (6) din actul normativ amintit, se stipulează: „(6) Proiectele de hotărâri pot fi propuse de consilieri locali, de primar, viceprimar sau de cetățeni.
Din interpretarea coroborată a acestor dispoziții legale rezultă faptul că petentul ar fi avut posibilitatea si dreptul legal, atât de a propune un proiect de hotărâre pentru constatarea încetării mandatului de consilier al domnului P. C., cât și de a solicita suplimentarea ordinii de zi, în oricare dintre ședințele Consiliului General, pentru adoptarea hotărârii respective.
În plus, nu este de competența inspectorului de integritate care a aplicat sancțiunea amenzii să cerceteze situația individuală, în ședințele Consiliului General, a consilierilor generali, inspectorul de integritate a aplicat sancțiunea amenzii consilierilor generali în virtutea legii și bazându-se pe documentele oficiale pe care oficiale pe care le-a schimbat cu instituția Primăria Municipiului București, din care reiese, cu precizie, faptul că domnul consilier P. C. nu a fost destituit, consilierii generali fiind informați în repetate rânduri despre situația domniei sate, precum și despre obligațiile ce le incumbă relativ la aceasta.
Cu privire la afirmațiile petentului conform cărora nu a avut cunoștință despre situația colegului P. C., Agenția Națională de Integritate a informat, încă din data de 14.11.2013, prin adresa nr._/G/II/14.11.2014, Primăria Municipiului București, despre faptul că raportul de evaluare nr._/G/II/12.07.2013, prin care s-a constatat incompatibilitatea în care se afla P. G. C., a rămas definitiv ca urmare a neinițierii căilor de atac procedurale, solicitând în același timp declanșarea procedurilor disciplinare, astfel încât cererea petentului ca intimatul să depună documentul prin care s-a realizat comunicarea către domnul P. G. nu are nici o relevanță în speța de față.
D. urmare, încă din data de 14.1.2014, (data primei informări A.N.I.) consilierii au avut posibilitatea de a întreprinde măsurile legale pentru a constata încetarea mandatului domnului P. G., obligației pe care nu și-au îndeplinit-o.
În concluzie, pe de-o parte, susținerile contestatorului cu privire la toată procedura internă din cadrul Consiliului General nu au relevanță în cauză, deoarece procesul - verbal de contravenție a fost întocmit de către inspectorul de integritate cu îndeplinirea cerințelor legale si ținând cont de datele pe care le-a trimis instituția Primăria Municipiului București, către Agenția Națională de Integritate. Inspectorul de integritate nu desfășoară o activitate care sa-i exceadă sfera atribuțiilor, cum ar fi aceea a verificării aspectelor la care face referință.
Pe de altă parte, susținerile reclamantului sunt nefondate întrucât, din actele atașate la dosar, rezultă că si la nivelul instituției Primăriei Municipiului București s-au luat toate măsurile corespunzătoare informării membrilor Consiliului General al Municipiului București, cu privire la situația domnului, P. C., precum și cu privire la obligativitatea sancționării acestuia.
În ceea ce privește vinovăția contestatorului, sub forma culpei sau a intenției, rezultă din însăși omisiunea îndeplinirii obligației care îi incumbă în virtutea legii.
Pe de altă parte, dovada neîndeplinirii obligației menționate este suficientă pentru constatarea și sancționarea faptelor contravenționale, de tipul celei care face obiectul prezentei cauze.
Având în vedere aceste aspecte, instanța poate lesne observa că există motive suficiente pentru a constata vinovăția petentului și că se conturează clar conținutul unei fapte care atrage răspunderea contravențională, potrivit 29 alin. (3) din Legea nr.176/2010, constituind contravenție neaplicarea sancțiunii disciplinare sau neconstatarea încetării funcției publice, după caz, atunci când actul de constatare a rămas definitiv și se sancționează cu amendă de la 50 lei la 2.000 lei, dacă fapta nu constituie infracțiune.
Astfel, fapta reținută în sarcina contravenientului este dovedită prin mijloacele de probă existente la dosar, iar aplicarea sancțiunii contravenționale, în cuantum de 2000 lei, este perfect îndreptățită.
În calitate de consilier în cadrul Consiliului General al Municipiului București incumbă în sarcina petentului obligația ca acesta să cunoască, să respecte și să aplice legislația ce se aplică funcției ce o deține. Necunoașterea legii nu poate reprezenta un argument, conform și principiului general de drept, potrivit căruia „nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii”, așa încât susținerile contestatorului nu au relevanță în cauză, deoarece procesul-verbal de contravenție a fost întocmit de către inspectorul de integritate cu îndeplinirea cerințelor legale si ținând cont de datele pe care le-a trimis instituția, Primăria Municipiului București, către Agenția Națională de Integritate.
Pe de altă parte, susținerile petentului sunt nefondate, întrucât, și la nivelul instituției Primăriei Municipiului București s-au luat toate măsurile corespunzătoare informării membrilor Consiliului General al Municipiului București cu privire la situația domnului, P. C., precum si cu privire la obligativitatea sancționării acestuia.
Procesul-verbal de constatare a contravenției conține toate mențiunile legale, astfel încât nu poate fi atrasă nulitatea procesului-verbal, nefiind incident în cauză niciunul dintre cazurile reglementate de art. 17 din OG 2/2001.
În drept, intimatul a invocat dispozițiile Constituției României, Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, Legea 215/2001 a administrației publice locale, Legea 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, Ordonanța 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, Codul de procedură civilă.
Intimatul a depus la dosar procesul-verbal contestat, dovada de comunicare, adresa nr._/G/II/02.09.2014, adresa nr. DATJ 4283/2/09/12.2013, proces-verbal încheiat în ședința ordinară a Consiliului General al Municipiului București din data de 18.12.2013, din data de 30.05.2014, adresa nr._/G/II/14.11.2013, adresa nr._/G/II/26.03.2014 și adresa nr. DATJ 915/24/04.2014 (filele 74-102).
La data de 30.01.2015, prin compartimentul registratură, contestatorul a depus răspuns la întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr. 175/02.09.2014 contestatorul a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum de 2.000 de lei, pentru fapta prevăzută de art. 25 și art. 26 din Legea nr. 176/2010, constând în aceea că, la data de 18.12.2013 ora 13.00 și la data de 30.05.2014 ora 13.00, în calitate de consilier în cadrul Consiliului General al Municipiului București, nu a aplicat sancțiunea disciplinară ca urmare a constatării stării de incompatibilitate în care s-a aflat domnul P. G.-C., consilier din cadrul Consiliului General al Municipiului București, constatată prin raportul de evaluare nr._/G//II/12.07.2013 din data de 12.07.2013, rămas definitiv prin necontestatare.
Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr.2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare si sancționare a contravenției, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente.
Instanța nu poate reține sustinerea contestatorului referitoare la nerespectarea prevederilor art.16 și art.17 din OG nr.22001 referitoare la lipsa descrierii faptei contraventionale, din cuprinsul actul sanctionator rezultand ca agentul constatator a descris fapta contraventionala făcând referire chiar la procesele-verbale de sedinta pe care instanța insasi urmează sa le analizeze. Totodata, lipsa semnaturii martorului și a obiectiunilor contestatorului nu reprezintă cauze de nulitate absolută a procesului-verbal de contraventie, iar potrivit Deciziei nr. XXII din 19.03.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act, ori, contestatorul nu a invocat nicio vatamare care i-ar fi fost provocata prin lipsa acestor mentiuni.
Pe de alta parte, în cuprinsul procesului-verbal agentul constatator a menționat ca procesul-verbal a fost intocmit în lipsa contravenientului și nu a putut identifica un martor întrucât a intocmit procesul-verbal la sediul ANI, ceea ce respecta cerintele art.19 din OG nr.2/2001. În ceea ce privese faptul ca nu au fost consemnate obiectiunile contravenientului, în conditiile în care procesul-verbal a fost intocmit în lipsa, în mod obiectiv, acestea nu puteau fi consemnate.
Sub aspectul temeiniciei actului de sancționare, instanța constată că persoana sancționată contravențional se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile prin care să se stabilească vinovăția sa, potrivit art. 6 alin. (2) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale, aplicabil, în anumite condiții în materie contravențională, potrivit jurisprudenței Curții Europeană a Drepturilor Omului - a se vedea, de exemplu Hotărârea A. c.României, Hotărârea A. c. României. Această prezumție nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție legal întocmit de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorității de stat, aspect învederat și de Curtea Europeană în jurisprudența sa (Hotărârea A. c.României, pct. 60).
Astfel, procesul-verbal legal încheiat se bucură de o prezumție de temeinicie, a cărei existență nu este de natură a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură persoana sancționată contravențional, aspect care rezultă și din posibilitatea persoanei sancționate de a administra probele pe care le consideră necesare pentru a face dovada contrară.
Potrivit art. 25 alin. 3 din Legea nr. 176/2010, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate sau de conflict de interese constituie temei pentru eliberarea din funcție ori, după caz, constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective, iar potrivit art. 29 alin. 3 din Legea nr. 176/2010, neaplicarea sancțiunii disciplinare sau neconstatarea încetării funcției publice, după caz, atunci când actul de constatare a rămas definitiv, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50 lei la 2.000 lei, dacă fapta nu constituie infracțiune.
În cauză contestatorul nu a făcut dovada că a îndeplinit obligația legală care îi incumba potrivit prevederilor art. 25 alin. 3 rap. la art. 26 lit. h din Legea nr. 176/2010.
Instanța nu poate reține apărarea acestuia în ceea ce privește lipsa calității de subiect activ al contravenției, având în vedere dispozițiile art. 87 și urm. din Legea nr. 215/2001, precum și ale art. 128 din același act normativ potrivit cărora „consilierii (…)răspund, după caz, contravențional, administrativ, civil sau penal pentru faptele săvârșite în exercitarea atribuțiilor ce le revin, în condițiile legii”. Astfel, răspunderea este angajată în persoana consilierilor din care este compus consiliul, iar nu în sarcina acestuia din urmă ca organ deliberativ, o atare răspundere a consiliului nefiind prevăzută de legea specială.
Mai mult decât atât, potrivit art. 55 din Legea nr. 393/2004, aleșii locali răspund, în condițiile legii, administrativ, civil sau penal, după caz, pentru faptele săvârșite în exercitarea atribuțiilor ce le revin, iar potrivit art. 56 din același act normativ, consilierii răspund atât în nume propriu, pentru activitatea desfășurată în exercitarea mandatului, cât și solidar, pentru activitatea consiliului din care fac parte și pentru hotărârile pe care le-au votat.
Nu se poate reține nici apărarea potrivit căreia contestatorul nu a fost informat cu privire la starea de incompatibilitate a numitului G. C. P. și nici cu privire la rămânerea definitivă a raportului de evaluare, având în vedere că, la data de 14.11.2013, intimata a comunicat către Primăria Municipiului București adresa nr._/G/II/14.11.2013, prin care se punea în vedere existența conflictului de interese și a stării de incompatibilitate pentru dl. P. G. C. și declanșarea procedurilor disciplinare corespunzătoare, comunicând totodată raportul de evaluare nr._/G/II/12.07.2013. Această adresă a fost înregistrată la Direcția Asistență Tehnică și Juridică din cadrul Primăriei la data de 04.12.2014.
De asemenea, conform adresei nr. DATJ 4283/2/09-12-2014, rezultă că Secretarul General al Municipiului București a informat Consiliul General al Municipiului București cu privire la această situație.
Potrivit proceselor-verbale de ședință din 18.12.2013 și 30.05.2014, în ședințele ordinare ale Consiliului General al Municipiului Bucuresti s-a pus în discuție raportul de evaluare nr._/G/II/12.07.2013 privind constatarea stării de incompatibilitate în care s-a aflat domnul P. G. C. și solicitarea ANI de a se declanșa procedurile disciplinare.
Mai mult decât atât, potrivit art. 31 alin. 4 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului General al Municipiului București, ordinea de zi împreună cu documentele justificative este înscrisă în cuprinsul invitației de ședință transmisă consilierilor și se aduce la cunoștința locuitorilor prin mass-media sau prin orice alt mijloc de publicitate.
Prezumția relativă de autenticitate și veridicitate a procesului-verbal de contravenție poate fi răsturnată prin proba contrară, însă, în cauza dedusă judecății, acest fapt nu a fost realizat.
Având în vedere considerentele arătate, instanța constată că procesul- verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunile aplicate sunt corect individualizate, având în vedere durata în timp a pasivității contestatorului, astfel încât, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, urmează să respingă plângerea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de contestatorul P. M., cu domiciliul în București, .. 20, ., ., CNP_, cu domiciliul ales la C.. Av. C. R., în București, .. 2, ., în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, cu sediul în București, .. 15, sector 1, C._, ca neîntemeiată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
| ← Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 4094/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4518/2015.... → |
|---|
