Anulare act. Sentința nr. 7695/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7695/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 08-10-2015 în dosarul nr. 7695/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIIVLĂ NR.7695
Ședința publică de la 08.10.2015
Instanța constituită din
P. C. A. E.
GREFIER A. V.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, anulare act și pretenții, privind pe contestatorul T. I. B. pe intimata DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE LOCALĂ SECTOR 6 și pe chemata în garanție . SRL.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din 01.10.2015 când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 08.10.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.06.2015, contestatorul T. I. B., în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Poliție Locală Sector 6 București, a formulat plângere împotriva procesului-verbal . nr._ din data de 25.05.2015, încheiat de polițistul local N. G. din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală sector 6 București, prin care a solicitat, în principal, anularea procesului-verbal sus-menționat și, pe cale de consecință, anularea măsurii de sancționare cu 5 puncte-amendă, în valoare de 450 lei și cu 3 puncte de penalizare și exonerarea de la plata sumei de 450 lei, cu titlu de amendă către bugetul local, anularea dispoziției de ridicare și obligarea Direcției Generale de Poliție Locală sector 6 București să-i plătească suma de 677,32 lei, actualizată cu rata inflației cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale, precum și dobânda legală aferentă acestei perioade, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii aplicate cu măsura avertismentului.
În motivarea plângerii, contestatorul a arătat că, în data de 09.12.2014, la ora 17:10, a staționat voluntar autoturismul marca Ford cu numărul de înmatriculare_ pe . București. La ora 17:30, s-a întors la locul staționării autoturismului, unde a constatat că acesta dispăruse, împreună cu alte autoturisme parcate în aceeași zonă.
Contestatorul a menționat că în zona unde a parcat nu exista un indicator de Avertizare ridicări auto și nici un indicator de Oprire interzisă. D_ asemenea, mașina contestatorului, a fost parcată pe trotuar în dreptul unui gard vegetal la o distanță foarte mare de acesta, nu împiedica în niciun fel circulația pietonală, condiție necesară pentru ridicare, conform HCL S6 nr. 4/28,01.2010 (se ridică „vehiculele/remorcile staționate pe trotuar, dacă nu asigură spațiu de cel puțin 1 m pentru circulația pietonilor”).
În această situație, contestatorul a apelat serviciul de urgență 112, în urma căruia a fost informat că, urmare a staționării neregulamentare, autoturismul a fost ridicat de . SRL și depozitat la sediul acestora din București, .. 14-16, sector 6.
Aflând acest lucru, contestatorul s-a îndreptat de urgență la sediul unității mai sus menționate, în vederea recuperării autoturismului, unde a fost întâmpinat de un agent de poliție care i-a înmânat o comunicare, prin care i s-a adus la cunoștință că urma să fie sancționat pentru nerespectarea prevederilor art. 143 din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002, întrucât autoturismul său a fost depistat staționând în mod neregulamentar, iar procesul-verbal de constatare a contravenției urma să îi fie trimis la domiciliu prin poștă.
Ulterior semnării acestei comunicări, contestatorul a fost informat că, pentru a i se elibera autoturismul, este necesară achitarea pe loc a unei taxe de 677.32 lei.
În aceste condiții, contestatorul a solicitat de la agentul de poliție care i-a înmânat comunicarea informații în legătură cu temeiul legal în baza căruia . SRL a efectuat operațiunea de ridicare a autoturismului și în baza căruia este autorizată să condiționeze eliberarea autoturismului de plata unei astfel de taxe, răspunsul la această întrebare fiind unul extrem de evaziv, în sensul că . SRL este autorizată să efectueze ridicarea autoturismelor și că nu există nicio posibilitate prin care să îi fie eliberat autoturismul fără achitarea taxei de 677,32 lei.
Contestatorul a menționat că dialogul cu agentul de poliție de la fața locului în legătură cu plata taxei de 677,32 lei a fost unul extrem de anevoios, mărginindu-se la replici de tipul: „Așa e legea!”.
Văzându-se, așadar, constrâns de plata taxei de 677,32 lei în vederea recuperării autoturismului, contestatorul a achitat această taxă, pentru care i s-a eliberat factura nr._/_/09.12.2014, însoțită și completată de bonul fiscal nr. 28 din aceeași dată (în anexă).
Întrucât, după un interval de aproximativ 90 de zile nu i-a fost remis procesul verbal de constatare a contravenției, în data de 09.03.2015, contestatorul a notificat DGPL S 6, solicitând să dispună revocarea în tot a dispoziției de ridicare . nr._ din data de 09.12.2014 și restituirea sumei de 677.32 lei, întrucât dispoziția de ridicare . nr._ din data de 09.12.2014, astfel cum a fost întocmită/emisă, nu îndeplinește cerințele legale necesare pentru valabilitate (validare) a unui act administrativ individual conform normelor legale în vigoare. În acest sens, contestatorul a învederat faptul că „potrivit art. 15 alin. 1 din OG nr. 2/2001 „contravenția se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilește si sancționează contravenția iar potrivit art.14 alin.1 din același act normativ „executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de cel mult două luni de la data aplicării sancțiunii”.
Urmare a notificării formulate, în datade 25.05.2015, după mai mult decinci luni și jumătate de la data la care s-a dispus măsura administrativă cu privire la ridicarea autovehiculului menționat, DGPL S 6 a emis procesul verbal de constatare a contravenției.
În data de 27.05.2015, contestatorul a ridicat de la poștă procesul-verbal . nr._ din data de 25.05.2015 încheiat de polițistul local N. G. din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Sector 6 București.
Prin acest proces-verbal, contestatorul a fost sancționat pentru presupusa contravenție din data de 09.12.2014, și anume „staționarea neregulamentară” cu auto numărul_ .
Contestatorul a învederat că, prin procesul-verbal mai sus amintit, a fost sancționat cu 5 puncte de amendă, în cuantum de 450 lei și 3 puncte de penalizare, fără a fi dispusă măsura ridicării autoturismului.
Contestatorul a solicitat anularea procesului-verbal sus-amintit, deoarece nu respectă condițiile de formă impuse de lege respectiv deoarece agentul constatator nu a realizat o descriere concretă a faptei, ci doar a reprodus textul legal din art. 142 lit. n din RAOUG nr. 195/2002 (a staționat „...neasigurând un spațiu de cel puțin un metru pe trotuar pentru circulația pietonală”).
În practica judiciară s-a considerat că reproducerea textului legal care sancționează presupusa faptă ilicită nu reprezintă o descriere a faptei contravenționale.
Astfel, descrierea concretă a faptei contravenționale prin reproducerea textului care o incriminează nu echivalează cu descrierea ei efectivă întrucât, în absența descrierii modalității concrete, a acțiunii or omisiunii ce înfrânge legea, nu se pot determina circumstanțele săvârșirii, urmările ei, gradul real de pericol social, gradul culpei și în consecință nici individualiza sancțiunea.
Se încalcă astfel prevederile art. 16 alin.1 din OG nr. 2/2001: ..Procesul verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: ..descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și a locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite”.
Sancțiunea pentru această neregularitate a procesului-verbal este cuprinsă în art.17 din OG nr. 2/2001, conform căruia „Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu”.
Potrivit jurisprudenței dominante în materie, „În cazul în care descrierea faptei lipsește cu desăvârșire sau aceasta este descrisă doar în mod generic, precum și în cazul în care orice mențiune privind împrejurările lire fapta a fost săvârșită este inexistentă, duce la aplicarea sancțiunii nulității absolute a actului constatator al contravenției”.
În al doilea rând, procesul verbal nu conține explicit măsura ridicării auto, așa cum prevede art. 180, alin. 1 din RAOUG nr. :: „(1) Procesul verbal de contravenție va conține în mod obligatoriu: descrierea faptei contravenționale...; sancțiunea complementară aplicată și/sau măsura tehnico-administrativă dispusă;” iar ridicarea auto este o măsură tehnico-administrativă, conform art. 97, alin. 1, lit. d din OUG nr.195/2002.
În al treilea rând, conform art. 16, alin.1 din OG nr. 2/2001 și art.180 din RAOUG nr. 195/2002: „(1) Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: ...descrierea faptei ... precum și tratarea tuturor împrejurărilor..; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția;”, însă actul normativ în baza căruia s-a ridicat mașina, adică HCL S6 nr. 04/28.01.2010, nu apare în procesul verbal de constatare a contravenției, care reprezintă unicul act probator al contravenției.
Potrivit practicii judiciare, lipsa elementelor obligatorii ale procesului verbal de contravenție, inclusiv descrierea faptei contravenționale, nu poate fi completată prin acte extrinseci procesului verbal de contravenție. Actul normativ OG nr. 2/2001 nu prevede posibilitatea completării mențiunilor procesului verbal de contravenție cu constatările cuprinse în alte înscrisuri.
Procesul verbal contestat nu menționează actul normativ în temeiul căruia i s-a ridicat vehiculul, ci precizează doar date despre amendă și puncte de penalizare.
De aceea, contestatorul a considerat măsura ridicării autovehiculului una nelegală și, în mod evident abuzivă.
Măsura tehnico-administrativă a ridicării autoturismului a fost dispusă cu nerespectarea procedurii legale și, prin urmare, contestatorul a solicitat anularea dispoziției de ridicare.
În acest sens, contestatorul a invocat prevederile art. 64, art. 97 și 128 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, potrivit cărora:
„Art. 64: (1) Poliția rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă. Ridicarea și depozitarea vehiculelor în locuri special amenajate se realizează de către administrațiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz; (3) Ridicarea vehiculelor dispusă de poliția rutieră în condițiile prevăzute la alin.1 se realizează potrivit procedurii stabilite prin regulament.
Conform art. 64 alin.3 din OUG nr. 195/2002, ridicarea vehiculelor dispusă de poliția rutieră se realizează potrivit procedurii stabilite prin Regulament. Or, la ora actuală, Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, stabilit prin HG nr. 1391/2006, nu spune nimic despre procedura de ridicare a vehiculelor.
Poliția nu avea dreptul să dispună ridicarea mașinii contestatorului deoarece măsura tehnico-administrativă a ridicării, menționată în art. 97 alin. 1 lit. d din OUG nr. 195/2002 rep., nu poate fi luată decât cu respectarea dispoziției din art. 64 alin.3 din aceeași OUG nr. 195/2002 rep. Or, actul normativ indicat, anume Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002 rep., nici cel adoptat prin HG nr. 85/2003, nici cel actual în vigoare, adoptat prin HG nr. 1391/2006, nu au nicio asemenea normă.
Prin urmare, agentul constatator a luat o măsură tehnico-administrativă care, potrivit legii în temeiul căreia a emis-o, nu are mecanismul legal de aducere la îndeplinire, fiind, pentru aceasta, nelegală.
Art. 64 din OUG nr.195/2002 nu se referă la Regulamentul unei Hotărâri de Consiliu Local, cum este HCL S4 nr. 37/2008, anexa 1, care decide ridicarea auto pe baza dispoziției de ridicare, contrar prevederilor Ordonanței Guvernului privind sistemul juridic al contravențiilor, OG nr. 2/2001 si care nu respecta principiul ierarhiei actelor normative.
Astfel se încalcă art. 2 din OG nr. 2/2001 care prevede:
(2) Prin hotărâri ale autorităților administrației publice locale sau județene se stabilesc și se sancționează contravenții în toate domeniile de activitate pentru care acestora le sunt stabilite atribuții prin lege, în măsura în care în domeniile respective nu sunt stabilite contravenții prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului.
(5) Hotărârile consiliilor locale sau județene ori, după caz, ale sectoarelor municipiului București, prin care s-au stabilit contravenții cu nesocotirea principiilor prevăzute la alin. 2-4, sunt nule de drept”.
De asemenea, s-a stabilit că este esențial împotriva legii fundamentale împuternicirea unei persoane juridice de drept privat cu executarea unei funcții de constrângere prin forța, proprie numai autorităților Statului Român desemnate în acest sens prin lege. O entitate de drept privat nu poate desfășura activități prin care să dispună punerea în aplicare a legilor Statului Român ori prin care să impieteze asupra proprietății private exercitând puteri de autoritate publică.
Conform Legii nr.31/1990, art.1, privind societățile comerciale, persoanele juridice cu scop patrimonial se organizează în vederea efectuării de acte de comerț, fiind contrar legii și ordinii de drept ca unei persoane juridice de drept privat să-i fie încredințată forța publică proprie numai Statului Român, prin organismele sale.
Contestatorul a învederat instanței că măsura ridicării autoturismului care a fost dispusă în ceea ce mai privește a fost una nelegală, pentru încheierea defectuoasă a procesului-verbal de constatare a contravenției în ceea ce privește măsura ridicării autoturismului.
În acest sens, contestatorul a precizat că procesul-verbal de constatare a contravenției a fost încheiat în data de 25.05.2015 (deci cu o dată ulterioară celei în care s-a efectuat ridicarea autoturismului său și anume 09.12.2014). Or, existența procesului-verbal de contravenție anterior sau cel puțin concomitent cu dispunerea măsurii ridicării autoturismului este o premisă sine qua non pentru efectuarea legală a unei astfel de operațiuni, astfel cum rezultă expres din dispozițiile art. 7 al HCLS 6 nr.4/28.01.2010.
Mai mult chiar, procesul-verbal criticat nu încorporează nicio mențiune referitoare la măsura tehnico-administrativa a ridicării autoturismului. Or, potrivit alin.1 al art. 180 din Regulamentul din 4 octombrie 2006 de aplicare a Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice: „În cazul în care constată încălcări ale normelor rutiere, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contravenției care va cuprinde în mod obligatoriu: [...] sancțiunea contravențională complementară aplicată și/sau măsura tehnico-administrativă dispusă; iar potrivit art.97 din același Regulament, ridicarea autoturismului reprezintă o măsură tehnico-administrativă, astfel că ar fi trebuit să figureze în mod obligatoriu în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Prin urmare, măsura ridicării autoturismului în ceea ce îl privește pe contestator a fost dispusă în afara procesului-verbal de constatare a contravenției, fiind lipsită astfel de orice temei juridic.
În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 118 din OUG nr.195/2002, precum și toate normele legale invocate în cuprinsul cererii.
În dovedirea plângerii, contestatorul a depus la dosar, în copie, procesul verbal de contravenție contestat, adresa nr. A 3310 din data de 02.04.2015, notificare, confirmare de primire, factura nr._ din data de 09.12.2014, proces verbal încheiat la data de 03.12.2014, dispoziție de ridicare . nr._.
La data de 13.07.2015, intimata a depus la dosar întâmpinare la cererea de chemare în judecată, prin care a solicitat admiterea excepției lipsei plângerii prealabile, admiterea excepției lipsei calității procesual-pasive a DGPLS 6 pe capătul de cerere privitor la restituirea taxei de ridicare, transport și depozitare, respingerea cererii de chemare în judecată pe toate capetele de cerere ca neîntemeiată.
Admiterea excepției lipsei plângerii prealabile.
În temeiul art. 248 Cod procedură civilă și art. 7 din Legea nr. 554/2004, intimata a solicitat admiterea excepției lipsei procedurii prealabile și (anularea) respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, având în vedere faptul că reclamantul a formulat tardiv această procedură prealabilă (echivalând cu neîndeplinirea ei).
Astfel, întrucât în prezenta cauză nu au fost respectate dispozițiile imperative ale art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, care prevede ca regulă generală obligativitatea procedurii administrative prealabile: înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia, iar alin. 2 prevede că dispozițiile alin. 1 sunt aplicabile și în ipoteza în care legea specială prevede o procedură administrativă jurisdicțională, iar partea nu a optat pentru aceasta.
Articolul menționat stabilește ca regulă obligativitatea procedurii administrative prealabile, statuând asupra termenelor în care aceasta trebuie îndeplinită.
De asemenea art.1 din legea mai sus-menționată prevede că: „Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei se pot introduce într-un termen de 6 luni de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau după caz, data comunicării refuzului, considerat nejustificat, de soluționare a cererii”.
Întrucât textele de lege menționate sunt imperative se poate concluziona faptul că dreptul la acțiune naște condiționat de parcurgerea procedurii prealabile, în cazul în care autoritatea publică emitentă nu a fost sesizată lipsind o condiție de exercițiu a acțiunii; intimata a precizat faptul că pentru a avea eficiență, procedura prealabilă trebuie să fie îndeplinită în termen, reclamantul oricum nemaifiind înăuntrul celor 30 de zile în care trebuia să introducă plângerea prealabilă.
Nu în ultimul rând, intimata a menționat că, în conformitate cu art. 109 alin. 2 Cod procedură civilă „în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată”.
Precum rezultă cu claritate din dispozițiile legale mai sus-menționate, reclamantul se poate adresa instanței de contencios administrativ pentru a solicita anularea dispoziției doar în urma parcurgerii procedurii prealabile.
Pe cale de consecință, intimata a solicitat să se constate faptul că nu a fost îndeplinită procedura prealabilă prevăzută de textele legale.
Intimata a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesual-pasive a DGPL Sector 6 pe capătul de cerere privind repararea prejudiciului având în vedere următoarele motive:
DGPL S 6 nu are calitate procesual-pasivă pe capătul de cerere privind repararea prejudiciului ce i-a fost pricinuit reclamantului prin emiterea dispoziției de ridicare, întrucât în situația anulării dispoziției de ridicare restituirea sumei reprezentând taxa de ridicare și depozitare în mod normal, în temeiul principiilor efectelor nulității privind repunerea în situația anterioară si restituirea prestațiilor efectuate, urmează a fi plătită de către încasatorul sumei, respectiv de către . SRL, precum rezultă din chitanța depusă la dosarul cauzei.
Totodată, intimata a menționat și faptul că, în situația anulării dispoziției de ridicare, trebuie avut în vedere criteriul/cerința echității, în sensul în care doar încasatorul sumei care și-a mărit patrimoniul, poate fi obligat să îl micșoreze în mod corespunzător. Precum reiese și din dispozițiile Codului de procedură civilă, respectiv art. 5 coroborat cu art. 22 alin. 7, ținând seama de criteriu/cerința echității, intimata a solicitat instanței de judecată să constate că o consecință logică a admiterii cererii de chemare în judecată este obligarea încasatorului la restituirea taxei.
Intimata a menționat că, în conformitate cu dispozițiile art. 19 din Anexa 2 a HCLS6 nr. 4/2010 „plata tarifelor aferente operațiunilor de blocare/ridicare, transport și depozitare, a vehiculelor/remorcilor se efectuează la reprezentantul operatorului autorizat care a efectuat operațiunile de blocare, ridicare, transport și depozitare care are obligația să eliberează chitanță fiscală”.
Precum reiese din textul mai sus menționat, persoana juridică . SRL este cea care își mărește în mod direct patrimoniul, ca urmare a încasării taxei mai sus menționate, astfel că, în situația anulării dispoziției de ridicare, numai aceasta poate fi obligată la restituirea taxei încasate, iar reclamantul ar fi trebuit să solicite de la . SRL această taxă de ridicare, transport și depozitare.
Cu alte cuvinte, având în vedere dispozițiile art. 31 din Codul civil, . SRL este titulara dreptului de a încasa taxa de ridicare menționată iar, pe cale de consecință, doar această societate comercială poate fi obligată la restituirea sumei de bani cu care și-a mărit patrimoniul în mod nejustificat.
Pe fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată pe toate capetele sale ca neîntemeiată și nesusținută, pentru următoarele motive:
În fapt, în data, locul și ora menționate în procesul verbal, o echipă operativă a Poliției Locale Sector 6, a identificat autovehiculul marca FORD, cu numărul de înmatriculare_, în timp ce a staționat neregulamentar, fără a asigura spațiul de cel puțin un metru pentru circulația pietonală, în intervalul orar 09:21-09:27 (astfel cum reiese din planșele foto pe care le va anexa prezentei întâmpinări). Fapta este incriminată și sancționată drept contravenție de art. 142 lit. n și 143 lit. a din RA al OUG nr. 195/2002 și art. 100 alin. 2 și 108 alin. 1, lit. b, pct. 7 din OUG nr. 195/2002 agenții constatatori aplicând sancțiunea a 5 puncte amendă contravențională în cuantum de 450 lei și 3 puncte penalizare, cu posibilitatea achitării a jumătate din minim în termen de două zile lucrătoare de la comunicarea procesului verbal.
În ceea ce privește legalitatea și temeinicia procesului-verbal, acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de art.16 și 17 din OG nr. 2/2001 și de dispozițiile derogatorii aplicabile în speță (art. 109 din Codul rutier, anexa 1D și art. 181 din RA al Codului Rutier) cu modificările și completările ulterioare, fapt care îi conferă valabilitate, iar fapta a fost corect încadrată, aceasta fiind prevăzută drept contravenție de actul normativ sus menționat.
Intimata a învederat instanței că petentul nu a invocat cauze reale de nulitate absolută ale procesului verbal incidente în speță, iar eventualele cauze de nulitate relativă ale acestuia sunt condiționate de invocarea și dovedirea de către contestator a unei vătămări și a imposibilității înlăturării în alt mod decât prin anularea procesului verbal - (petentul nu a indicat care ar fi aceste presupuse vătămări, nu le-a invocat și nici nu le-a susținut cu probe) - astfel cum a hotărât prin Decizia nr. XXII din 19.03.2007 Înalta Curte de Justiție și Casație, admițând recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ICCJ, în sensul că toate celelalte cauze de nulitate în afara celor prevăzute în mod expres și limitativ de art. 17 din OG nr.2/2001, atrag nulitatea relativă (condiționată) a procesului verbal.
Astfel, procesul verbal este legal întocmit, cuprinzând elementele cerute de art.17 din OG nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității, respectiv descrierea faptei, constând în staționarea neregulamentară, precum și data, ora și locul săvârșirii faptei, precum și marca și numărul de înmatriculare al vehiculului, numele contravenientului și al agentului constatator, etc.
Intimata a menționat că procesul verbal a fost încheiat în lipsa contravenientului, fapta fiind constatată cu ajutorul planșelor foto efectuate la fața locului de agenții constatatori (pe care le va depune în copie) astfel încât procesul verbal a fost încheiat în forma specială prevăzută de anexa 1 D, conform dispozițiilor art.109 și 181 din OUG nr. 195/2002 și Regulamentul de aplicare.
În speță, sunt aplicabile dispozițiile speciale, derogatorii ale art. 181 și 109 din RA al OUG nr.195/2002 și Codul Rutier, care prevăd că, în situația în care procesul verbal este întocmit în lipsa contravenientului, fapta fiind constatată cu ajutorul mijloacelor tehnice (în speță planșe foto), acesta va avea forma specială, prevăzută în anexa 1D, din care lipsesc rubricile referitoare la ocupația și locul de muncă al contravenientului, obiecțiunile contravenientului, menționarea unui martor sau a măsurii tehnico administrative care se dispune prin dispoziția de ridicare, act administrativ individual. În această formă, procesul verbal cuprinde o rubrică în care sunt menționate mijloacele tehnice folosite (aparat foto Nikon).
În ce privește temeinicia procesului verbal contestat, intimata a menționat că, din economia art. 34 al OG nr. 2/2001, rezultă că acesta se bucură de o prezumție relativă de temeinicie, completată prin probele administrate de instituția intimată (planșe foto) și face dovada până la proba contrară (faptele prevăzute fiind constatate în mod direct și nemijlocit de către agenții Poliției Locale Sector 6). Din planșele efectuate la fața locului de agenții constatatori rezultă că autoturismul a staționat neregulamentar la ora și în locul menționate în procesul verbal contestat.
Intimata a menționat că procesul verbal nu mai trebuie să cuprindă mențiunile prevăzute de normele generale, acesta fiind întocmit în forma specială prevăzută de anexa 1D, conform dispozițiilor art.109 din OUG nr.195/2002 și art.181 și Regulamentul său de aplicare, deoarece fapta a fost constatată în lipsa contravenientului cu ajutorul mijloacelor tehnice (planșe foto), situație în care potrivit art. 109 din Codul rutier nu mai este necesară nici indicarea unui martor, justificat de faptul că există planșele foto care susțin veridicitatea mențiunilor din cuprinsul procesului verbal.
Din recunoașterea contestatorului și din planșele foto pe care le va depune la prezentul dosar, reiese cu certitudine că fapta a fost săvârșită, în locul, data și ora indicate în actul constatator.
În ce privește încadrarea faptelor și sancțiunea aplicată, intimata a considerat că fapta a fost corect încadrată și sancțiunea a fost individualizată în mod corect și legal, față de gradul de pericol social al faptei și împrejurările de săvârșire a acesteia, ținând cont de criteriile de individualizare prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, iar sancțiunile se încadrează în limitele prevăzute de lege. În speță, agenții constatatori au ținut cont de numărul și cuantumul valorii punctului amendă prevăzute de lege aplicând amenda contravențională în limitele prevăzute de lege, în cuantum de 360 lei cu posibilitatea achitării a jumătate din minimul prevăzut de lege în termen de 2 zile de la comunicarea procesului verbal.
La stabilirea cuantumului amenzii, agentul constatator a avut în vedere dispozițiile art. 98 din OUG nr.195/2002, prin care legiuitorul a stabilit clase de sancțiuni în funcție de gravitatea faptei reținute și gradul de pericol social pe care aceasta îl prezintă.
Susținerile contestatorului, care fac trimitere la faptul că autoturismul nu încurca traficul pietonal, sunt neîntemeiate, având în vedere faptul că vehiculul, prin modul de staționare, obliga pietonii care tranzitau zona să utilizeze partea carosabilă (ex: o persoană cu un cărucior), fiind astfel expuși pericolului de accidentare, simpla blocare a autoturismului ar fi dus la o prelungire a expunerii spre pericol a acestora (pietoni).
Intimata a învederat instanței de judecată faptul că reclamantul nu a făcut dovada existenței unui eveniment imprevizibil care ar putea constitui un caz fortuit în înțelesul dispozițiilor art. 11 din OG nr.2/2001 cu modificările și completările ulterioare pentru a fi incidente în speță dispozițiile referitoare la înlăturarea caracterului contravențional al faptei și, pe cale de consecință, și a răspunderii contravenționale.
De asemenea, intimata a învederat instanței faptul că procesul verbal a fost întocmit în termenul de șase luni prevăzut de art. 13 alin. 1 din OG nr. 2/2001 de la data săvârșirii faptei și comunicat contravenientului în termenul de două luni prevăzut de art. 14 alin. 1 din OG nr. 2/2001 de la data aplicării sancțiunii
DGPLS 6 are competență în constatarea contravențiilor privind staționarea neregulamentară și dispunerea măsurii ridicării, potrivit dispozițiilor art. 7 litera h din Legea nr.155/2010, lege cu caracter organic, ulterioară Codului rutier și Regulamentului său de aplicare, pe care le-a completat sub aspectul competenței.
În ce privește solicitarea privind anularea dispoziției de ridicare, act administrativ individual care a stat la baza dispunerii măsurii tehnico-administrative a ridicării, transportării și depozitării autovehiculului staționat cu încălcarea dispozițiilor legale menționate, intimata a învederat instanței că actul administrativ atacat se bucură de o prezumție de legalitate și temeinicie, fiind emis de către autoritățile publice cu respectarea procedurilor legale (întărită de probele administrate de instituția intimată) iar contestatorul nu a arătat în ce ar consta cauzele de nulitate ale acestora și nu a făcut dovada contrară, pentru a răsturna probele administrate și prezumțiile invocate de instituția intimată.
Intimata a considerat că instituția acesteia, prin probele administrate și prezumțiile invocate, a făcut dovada celor susținute în apărare iar, în ceea ce privește situația de fapt expusă în cererea de chemare în judecată, a menționat că actul administrativ se bucură de o prezumție de temeinicie și legalitate, prezumție întărită și de planșele foto pe care le va anexa prezentei și care contrazic susținerile contestatorului.
De asemenea, intimata a precizat că dispoziția de ridicare a fost emisă și în baza HCLS6 nr. 4/2010, act administrativ cu caracter normativ obligatoriu de a fi pus în aplicare, care era în vigoare la data emiterii actului administrativ cu caracter individual contestat în prezentul dosar.
Dispoziția de ridicare contestată se bucură de prezumțiile de legalitate și de temeinicie, cu atât mai mult cu cât cele constatate în cuprinsul acesteia sunt confirmate prin pozele efectuate la fața locului din care reiese cu claritate încălcarea dispozițiilor legale de către contestator, sarcina probei revenind acesteia.
În situația în care instanța va dispune anularea dispoziției de ridicare contestate, intimata a solicitat instanței a pune în aplicare principiile privind nulitatea actului administrativ iar, pe cale de consecință, anularea actului administrativ atacat nu poate conduce decât la restituirea contraprestațiilor, respectiv la înapoierea sumei de 677,32 de lei privind taxa de ridicare de către . SRL, care a încasat respectiva sumă de bani, iar nu de către DGPL Sector 6.
Intimata a solicitat respingerea capătului de cerere subsidiar având ca obiect reindividualizarea sancțiunii și înlocuirea amenzii contravenționale cu avertismentul, pentru următoarele considerente:
Contestatorul nu a prezentat un cazier administrativ contravențional (istoric de rol fiscal de la DITL Sector 6) din care să reiasă faptul că nu a mai săvârșit alte contravenții.
Astfel, contestatorul nu a recunoscut și nu a regretat săvârșirea faptei, astfel încât a apreciat că sancțiunea avertismentului nu își va atinge scopul și nu va împiedica pe viitor contestatorul să săvârșească alte contravenții.
De asemenea, în situația în care instanța va admite cererea de chemare în judecată, intimata a solicitat reducerea cheltuielilor de judecată în temeiul art. 451 alin.2 Cod procedură civilă, având în vedere lipsa de complexitate a cauzei și numărul scăzut de termene de judecată acordate în cauză.
Pentru aceste motive, intimata a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată pe toate capetele sale ca neîntemeiată și nesusținută.
În drept, au fost invocate dispozițiile Codului de procedură civilă, OG nr. 2/2001 cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 155/2010, OUG nr. 195/2002, HG nr. 1391/2006 și celelalte acte normative menționate în cuprinsul prezentei întâmpinări.
Intimata a depus la dosar și cerere de chemare în garanție a . SRL - cu privire la capătul de cerere în pretenții, având ca obiect obligarea DGPL S6 la plata sumei de 677,32 lei.
În temeiul art.72 și următoarele Cod procedură civilă, intimata a formulat prezenta cerere de chemare în garanție pentru ca, în situația admiterii cererii de chemare în judecată, . SRL ca operator autorizat care a încasat suma reprezentând taxa de ridicare, transport și depozitare să fie obligată la restituirea acesteia către contestator.
Întrucât în cauza de față este vorba despre revenirea la situația anterioară emiterii dispoziției de ridicare a cărei anulare s-a solicitat, în cazul anulării acesteia taxa de ridicare urmează a fi restituită de către încasatorul sumei, respectiv de către . SRL.
De asemenea, în practica juridică s-a reținut că: „Anularea unui act juridic are efect retroactiv. Anularea stinge efectele actelor anulate, considerându-se că acestea din urmă nu au existat. Anularea unui act administrativ are ca efect nulitatea tuturor actelor juridice care au fost condiționate, sub aspectul legalității, de existența actului administrativ” - Jurisprudența ÎCCJ - Decizia nr. 477/25.01.2007.
Intimata a menționat că, în conformitate cu dispozițiile art. 19 din Anexa 2 la HCLS6 nr. 4/2010 „plata tarifelor aferente operațiunilor de blocare/ridicare, transport și depozitare, a vehiculelor/remorcilor se efectuează la reprezentantul operatorului autorizat care a efectuat operațiunile de blocare, ridicare, transport și depozitare care are obligația să eliberează chitanță fiscală”.
Precum reiese din textul mai sus menționat, persoana juridică . SRL este cea care își mărește în mod direct patrimoniul, ca urmare a încasării taxei mai sus menționate, astfel că, în situație anulării dispoziției de ridicare, numai aceasta poate fi obligată la restituirea taxei încasate.
Cu alte cuvinte, având în vedere dispozițiile art. 31 din Codul civil, . SRL este titulara dreptului de a încasa taxa de ridicare menționată iar, pe cale de consecință doar această societate comercială poate fi obligată la restituirea sumei de bani cu care și-a mărit patrimoniul în mod nejustificat.
Totodată, intimata a menționat și faptul că, în situația anulării dispoziției de ridicare trebuie avut în vedere criteriul/cerința echității. În sensul în care doar încasatorul sumei care și-a mărit patrimoniul, poate fi obligat să îl micșoreze în mod corespunzător. Precum reiese și din dispozițiile Codului de procedură civilă, respectiv art. 5 coroborat cu art. 22 alin.7, ținând seama de criteriu/cerința echității, intimata a solicitat instanței de judecată să constate că o consecință logică a admiterii cererii de chemare în judecată este obligarea încasatorului restituirea taxei.
Intimata a apreciat că obligarea DGPL S6 la restituirea taxei de ridicare fără obligarea subsecventă a încasatorului sumei la restituirea acesteia către intimată ar conduce, pe de o parte, la menținerea unui efect al actului administrativ anulat iar, pe de altă parte, la încălcarea criteriului echității mai sus menționat.
Totodată, intimata a solicitat obligarea . SRL și la plata tuturor cheltuielilor de judecată solicitate.
În concluzie, intimata a solicitat ca, în situația admiterii cererii de chemare în judecată, să se dispună admiterea cererii de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 72 și următoarele Cod procedură civilă și pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 - privind contenciosul administrativ.
Alăturat, intimata a anexat copii de pe dispoziția de ridicare . nr._, notă de constatare . nr._, proces verbal încheiat la data de 09.12.2014, planșă fotografică, procesul verbal de constatare a contravenției contestat, confirmare de primire și certificat de grefă.
Contestatorul a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de Direcția Generală de Poliție Locală Sector 6, solicitând instanței să constate că susținerile intimatei sunt neîntemeiate și nefondate.
Referitor la excepția lipsei plângerii prealabile, contestatorul a învederat instanței faptul că acțiunea în justiție, astfel cum aceasta a fost promovată, are natura juridica a unei plângeri contravenționale formulată în temeiul art. 118 din OUG nr.195/2002, și nu a unei cereri în anulare act administrativ întemeiată pe prevederile Legii Contenciosului Administrativ și Fiscal nr. 554/2004.
Referitor la excepției lipsei calității procesual-pasive a DGPLS 6 pe „capătul de cerere privitor la restituirea taxei de ridicare, transport și depozitare, contestatorul a menționat și pe această cale că, pe capătul 2 de cerere a solicitat instanței anularea dispoziției de ridicare și obligarea Direcției Generale de Poliție Locală sector 6 București să-i plătească suma de 677,32 lei cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale, actualizată cu rata inflației.
Contestatorul a considerat nefondate argumentele expuse în întâmpinarea formulată de intimată cu privire la temeinicia și legalitatea procesului-verbal atacat întrucât:
Autoritatea administrativă publică locală nu a fost abilitată de legiuitor de a reglementa o procedură efectivă pentru punerea în aplicare a măsurii tehnico-administrative privind ridicarea și depozitarea în locuri special amenajate a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă.
Autoritățile administrației publice locale nu pot reglementa sancțiuni complementare - normele art. 5 alin.4 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 fiind lipsite de echivoc sub acest aspect.
Prin urmare, în condițiile în care au fost adoptate hotărâri ale consiliilor locale pentru reglementarea unei proceduri de aplicare a măsurii tehnico-administrative de ridicare a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, acestea sunt lovite de nulitate.
Sancțiunea nulității intervine ca urmare a nerespectării competenței de reglementare a autorităților administrației publice locale în această materie și pentru încălcarea normelor de tehnică legislativă consacrate prin art. 4 alin.3, art. 80 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului, inclusiv actele autorităților administrației publice locale, se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă, și prin art. 81 alin.2 din același act normativ, potrivit cărora reglementările cuprinse în hotărârile consiliilor locale nu pot contraveni Constituției României și reglementărilor din actele normative de nivel superior.
În altă ordine de idei, contrar susținerilor intimatei cu privire la legalitatea și temeinicia procesului-verbal atacat cât și a măsurii tehnico-administrative dispuse cu privire la presupusa faptă contravențională „constatată cu ajutorul planșelor foto efectuate la fața locului de agenții constatatori”, contestatorul a învederat instanței că din planșele foto depuse de intimată la dosarul cauzei reiese faptul că autoturismul a fost staționat regulamentar pe trotuar, fără a împiedica în vreun fel traficul pietonilor care se deplasau în acea zonă, în partea dreaptă a acestuia existând foarte mult spațiu.
La data de 28.09.2015, prin compartimentul registratură, chemata în garanție . SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea chemării în garanție a . SRL și respingerea excepției lipsei calității procesual pasive a Direcția Generală de Poliție Locală Sector 6.
Chemata în garanție a solicitat respingerea chemării în garanție a . SRL întrucât aceasta a realizat doar operațiunile de ridicare efectivă a mașinii în baza dispoziție scrise emise de către Direcția Generală de Poliție Locală Sector 6 București și, în conformitate cu contractul de concesiune de servicii nr. 3/20.04.2010 încheiat cu acesta instituție, taxa pretinsă reprezentând contravaloarea operațiunilor de ridicare, transport și depozitare.
De asemenea, . SRL nu are atribuții de cenzurare a legalității actelor administrative emise de Direcția Generală de Poliție Locală Sector 6, astfel încât are obligația contractuală de a ridica mașinile, indiferent de împrejurări.
Chemata în garanție a considerat că restituirea taxei s-ar justifica în situația în care operațiunea de ridicare s-ar realiza în lipsa unei dispoziții administrative, ceea ce nu este cazul, deoarece operațiunea de ridicare, transport și depozitare s-a realizat efectiv, presupunând anumite costuri ce trebuiesc recuperate.
Astfel de subliniat este și faptul că nici Direcția Generală de Poliție Locală Sector 6 București nu a indicat care ar fi temeiul pentru obligarea societății acesteia la restituirea sumei de 677,32 lei, neexistând vreo culpă contractuală sau delictuală a societății.
Prejudiciul menționat nu este provocat de ridicarea și transportarea autovehiculului la locul de depozitare de către angajații societății, ci de dispoziția de ridicare emisă de către agentul din cadrul Direcției Generală de Poliție Locală Sector 6.
Chemata în garanție a solicitat respingerea excepției lipsei calități procesual pasive a Direcția Generală de Poliție Locală Sector 6, întrucât contravaloarea serviciilor privind ridicarea, transportul și depozitarea, este efectul direct al emiterii dispoziției de ridicare, emisă de către acesta, împrejurarea că sumele s-au vărsat în contul . SRL, neavând relevanță sub aspectul legăturii de cauzalitate dintre actele juridice întocmite și nașterea obligației de plată a taxei.
În urma licitației, . SRL a fost desemnată câștigătoare a contractului nr. 3/20.04.2010 de concesiune de servicii privind blocarea, ridicarea, transportul și depozitarea și eliberarea vehiculelor/remorcilor staționate neregulamentar pe partea carosabilă și drumurilor publice, precum și pe domeniul public și privat de pe raza teritorială a Sectorului 6, cu excepția locurilor de parcare închiriate legal, conform Anexei nr. 1 din HCL S6 nr. 4/28.01.2010.
Suma de 677,32 lei încasată de . SRL reprezintă cheltuielile efectuate privind operațiunile de ridicare, transport și depozitare, activități ce presupun folosirea unor utilaje și instalații specializate, combustibil și a forței de muncă aferente pentru care societatea a efectuat costuri ce trebuiesc recuperate.
De asemenea, contravaloarea operațiunilor privind ridicarea, transportul și depozitarea nu reprezintă un prejudiciu material, ci o obligație legală stabilită în sarcina deținătorului autovehiculului conform art.64 alin 2 din OUG nr.195/2002.
Conform art. 5 din HCL nr. 4/28.01.2010, din sumele încasate pentru serviciile prestate de către operator se achită cu titlu de taxă de redevență, un procent de 10% din încasări care se constituie ca venit la bugetul local cu destinație exclusivă pentru sporirea numărului de locuri de parcare de pe raza teritorial-administrativă a sectorului 6.
. SRL are calitatea unui prestator al serviciului taxat contestatorului, serviciu ce a fost prestat legal în baza dispoziției agentului din cadrul DGPL, și nu în mod abuziv de către societate.
Chemata în garanție a considerat că, în cazul anulării actelor administrative contestate în prezenta speță, contestatorul a fost vătămat în drepturile sale prin actele întocmite de către agenții Direcția Generală de Poliție Locală Sector 6, iar nu prin modalitatea în care un prestator de servicii s-a conformat dispozițiilor agentului, percepând contestatorului o taxă pentru recuperarea vehiculului, iar obligația de restituire a taxei revine instituției publice ce a emis actul juridic ce a dat naștere obligației de plată.
Întrucât, prestarea unui serviciu public de către o persoană privată presupune subordonarea acesteia atât normelor contractuale, pe care este obligată să le respecte sub sancțiunea desființării contractului de prestări servicii, dar și dispozițiilor individuale date de autoritate, față de care nu are o poziție de egalitate.
Astfel că, chemata în garanție a solicitat a se observa că . operatorul autorizat și nu a făcut decât să pună în executare o dispoziție de ridicare emisă de către DGPLS6, dispoziție ce este obligatorie pentru aceasta în baza contractului de concesiune, iar nerespectarea ar fi de natură să atragă răspunderea materială față de unitatea contractantă.
În altă ordine de idei, chemata în garanție a considerat că în ciuda eforturilor depuse pentru crearea unui sistem legislativ capabil să reglementeze desfășurarea vieții sociale și să asigure respectarea ordinii publice, toate statele, chiar și cele cu democrație avansată și o situație economică foarte bună s-au confruntat, se confruntă și probabil se vor confrunta cu acțiuni de tulburare a ordinii publice.
Aceste acțiuni, caracterizate prin violență, distrugeri, încălcarea legii și a drepturilor omului au cauze, modalități de manifestare și efecte dintre cele mai diferite dar toate au ca finalitate suferința umană. Revenirea la starea de normalitate se face prin măsuri ferme luate de guverne prin instituții politice, administrative, alte instituții cu drept coercitiv .
HCL nr.4/2010 are în vedere o strategie de dezvoltare a Sectorului 6, care impune luarea unor măsuri pentru îmbunătățirea calității vieții cetățenilor și asigurarea unui microclimate urban corespunzător, în sensul redării unui aspect civilizat la străzilor din Sectorul 6 și conștientizării cetățenilor în vederea fluidizării traficului rutier și pietonal.
În conformitate cu art. 4 din Noul Cod de procedură civilă, „normele obligatorii ale dreptului Uniunii Europene se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau de statutul părților.”
Astfel, chemata în garanție a solicitat să se țină seama de faptul că pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului este lipsit de relevanță dacă în dreptul intern competența revine polițistului rutier, polițistului local, sau unui operator privat ori, dacă hotărârile Comisiilor locale pot completa acte normative superioare cu proceduri de executare a măsurilor, atâta timp cât acestea sunt previzibile în privința comportamentului prescris persoanelor cărora li se adresează.
În cauza J.-J.B.G. și M.-J.G.M. c Spaniei decizia nr._/94 din 15 mai 1995 cu privire la sancționarea reclamanților pentru staționare neregulamentara în temeiul unei hotărâri a autorităților locale, potrivit căreia sancțiunile contravenționale și măsura ridicării vehiculului erau aplicate de operatori privați, și nu de un funcționar public, Comisia Europeană a Drepturilor Omului a reținut că dispozițiile relevante ale hotărârii locale în cauză au permis reclamanților să-și conformeze conduita, fiind îndeplinite cerințe de previzibilitate decurgând din art7 din Convenție.
În drept, au fost invocate dispozițiile 205 Cod procedură civilă, OUG nr.80/2013, dispozițiile OUG nr.195/2002, HCLS6 nr.4/2010 și Legea nr.155/2010 a Poliției Locale.
La termenul de judecată din 01.10.2015 instanța a luat act că intimata nu mai susține excepția lipsei plângerii prealabile și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de aceasta, ca neîntemeiată, cu motivarea din încheierea de dezbateri.
La același termen de judecată, instanța a admis în principiu cererea de chemare în garanție și a încuviințat părților proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 25.05.2015, petentul a fost sancționat, conform procesului verbal . nr._, întocmit de către intimată, cu sancțiunea amenzii în cuantum de 450 lei și 3 puncte penalizare, pentru că în data de 09.12.2014,în .-3 a staționat voluntar autoturismul cu nr. de înmatriculare_, în intervalul orar 1707-1715, neasigurând un spațiu de cel puțin un metru pe trotuar pentru circulația pietonilor.
Fapta contravențională a fost încadrată în dispozițiile art. 143 lit. a rap. la art. 142 lit. n din HG 1391/2006 (care prevăd că se interzice staționarea în toate cazurile în care se interzice oprirea și că „se interzice oprirea voluntară a vehiculelor pe trotuar, dacă nu se asigură spațiu de cel puțin un metru pentru circulația pietonilor”), cu sancțiunea stabilită de dispozițiile art. 100 alin. 2 rap. la art. 108 alin. 1 lit. b pct. 7 din OUG 195/2002 (potrivit cărora „constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și 3 puncte de penalizare fapta conducătorului de autovehicul privind staționarea neregulamentară”).
Contestatorul nu a semnat procesul verbal, acesta fiind întocmit în lipsa contravenientului.
Analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității.
De asemenea, instanța reține că faptei, astfel cum a fost reținută prin actul atacat, i s-a dat o corectă încadrare juridică.
În ceea ce privește faptul că nu s-a realizat o descriere suficientă conform art.16 alin.1 teza a IV-a, instanța apreciază că modalitatea de descriere la care s-a procedat în speță nu poate echivala cu lipsa descrierii faptei. În condițiile în care din descrierea faptei rezultă că fapta ce se impută este staționarea neregulamentară prin neasigurarea unui spațiu de cel puțin un metru pe trotuar pentru circulația pietonilor, instanța apreciază că nu poate anula de plano procesul verbal. Instanța reține că prin descrierea lacunară nu i s-a înlăturat petentului posibilitatea de a-și exercita dreptul la apărare cât timp acesta a putut prezenta instanței toate criticile sale legate de fapta reținută în sarcina așa cum rezultă din probele administrate în cauză.
În ceea ce privește faptul că nu s-a menționat în procesul verbal măsura tehnico administrativă, instanța reține că, într-adevăr, măsura în discuție necesită a fi menționată in actul sancționator, regăsindu-se printre elementele obligatorii enumerate de art.180 alin.1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002, însă lipsa acesteia nu este sancționată de lege cu nulitatea în mod expres si prin urmare este incident regimul juridic al nulităților virtuale care presupune dovedirea unei vătămări ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, conform art.105 alin.2 Cod procedura civila, vătămare care nu a fost probată si prin urmare critica este lipsita de eficiență.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal instanța reține următoarele:
Persoana sancționată contravențional se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile prin care să se stabilească vinovăția sa. Această prezumție nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție legal întocmit, în care sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorității de stat.
În speță, agentul constatator a perceput direct și nemijlocit, fapta comisă de petent, pentru care a fost sancționat. În plus, instanța reține că prin planșele fotografice depuse de intimată la dosar s-a făcut dovada săvârșirii de către contestator a contravenției pentru care a fost sancționat, acesta staționând autoturismul pe trotuar, fără a lăsa distanța minimă de 1 m prevăzută de lege pentru traficul pietonal, ceea ce înseamnă că aceasta se face vinovat de săvârșirea contravenției prevăzute de art.143 lit.a raportat la art.142 lit.n din Regulamentul de aplicare a OUG 195/_.
Instanța apreciază că sancțiunile aplicate – amenda și punctele de penalizare - se situează în limitele legale și sunt proporționale cu gradul de pericol social al faptei, având în vedere că din fotografiile realizate de intimată rezultă clar că în spațiul rămas poate trece o singură persoană, dar nu pot trece, de exemplu, persoane cu cărucioare (de copii sau pentru handicap), persoane cu sacoșe sau alte obiecte în mână, etc. (care toate se încadrează în noțiunea de „trafic pietonal”) și care astfel sunt obligate să intre în spațiul verde alăturat sau să circule pe carosabil, creându-se pericol de accident.
Instanța are în vedere și comportamentul contravenientului, neasumarea consecințelor faptei comise.
Față de considerentele anterioare, instanța reține că procesul-verbal atacat este legal și temeinic întocmit, iar plângerea contravențională, fiind neîntemeiată, urmează a fi respinsă.
În privința acțiunii în pretenții formulate, instanța consideră că aceasta este întemeiată pentru motivele următoare.
Prin decizia nr. 9/25.05.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii în dosarul nr. 3/2014, s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.128 alin.(1) lit.d), art.134 alin.(2) și art.135 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art.3 alin.(1), art.5, art.36 alin.(1), alin.(2) lit.d) și alin.(6) lit.a) pct.13 din Legea administrației publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art.21 lit.b) și art.24 lit.d) din Legea-cadru a descentralizării nr.195/2006, procedura de aplicare a măsurii tehnico-administrative constând în ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, prevăzută de art.64 și art.97 alin.(1) lit.d) și alin.(6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002, nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale.
Potrivit art. 517 alin. 4 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Interpretarea textului legal trebuie a fi conformă deciziei pronunțate în recurs în interesul legii, chiar de la data intrării în vigoare a normei interpretate.
În speță, ca urmare a constatării săvârșirii contravenției, s-a dispus prin dispoziția de ridicare . nr_/09.12.2014 (f. 28), ridicarea vehiculului, transportul și depozitarea acestuia, în baza Hotărârii Consiliului Local Sector 6 nr. 4/2010.
Ori, potrivit deciziei amintite, hotărârile consiliilor locale adoptate în vederea reglementării procedurii privind ridicarea vehiculelor staționate sau oprite neregulamentar, constatarea și aplicarea contravențiilor sunt lovite de nulitate întrucât stabilesc și sancționează contravenții în domeniul circulației rutiere, domeniu reglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit principiului legalității, este interzis ca prin acte normative care aparțin sferei secundum legem să se modifice sfera legislației primare prin completări, omisiuni sau restricții.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este o reglementare specială ce conține norme specifice obiectului său de reglementare și se completează în ceea ce privește constatarea contravențiilor, conform art. 93 alin. (5) din acest act normativ, cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, modificată și completată.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 care constituie dreptul comun în materie contravențională, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, se prevede la art. 2 alin. (1) că „prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului se pot stabili și sancționa contravenții în toate domeniile de activitate", iar la alin. (2) se prevede în mod expres că „prin hotărâri ale autorităților administrației publice locale sau județene se stabilesc și se sancționează contravenții în toate domeniile de activitate pentru care acestora le sunt stabilite atribuții prin lege, în măsura în care în domeniile respective nu sunt stabilite contravenții prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului".
Atâta timp cât Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice nu reglementează o procedură de ridicare a autovehiculelor staționate sau oprite neregulamentar, a reglementa această procedură printr-o hotărâre a consiliului local ar însemna, pe de o parte, a nu respecta dispozițiile legale în materie de competență și, pe de altă parte, a adăuga la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, modificată și completată, ceea ce este inadmisibil, întrucât hotărârile de consiliu local nu pot adăuga sau completa dispozițiile unui act juridic normativ cu forță juridică superioară.
În consecință, Hotărârea Consiliului Local Sector 6 nr. 4/2010, având ca obiect de reglementare procedura de ridicare a autovehiculelor staționate/oprite neregulamentar a fost adoptată cu depășirea competenței ce revenea autorităților administrației publice locale și este contrară actelor normative cu forță juridică superioară.
Aceeași concluzie rezultă și din interpretarea sistematică a dispozițiilor cuprinse în Cap. IX - „Atribuții ale unor ministere și ale altor autorități ale administrației publice” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, modificată și completată și din coroborarea acestor prevederi cu cele cuprinse în Legea nr. 215/2001, republicată și Legea – cadru a descentralizării administrației publice locale nr. 195/2006.
Astfel, în cuprinsul Cap. IX al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată sunt delimitate competențele (atribuțiile) autorităților administrației publice centrale și ale celor locale în materia supusă reglementării prin acest act normativ.
Pe baza acestor delimitări se poate identifica, în privința autorităților administrației publice locale o competență specială, circumscrisă atribuțiilor expres și limitativ prevăzute de art. 128 alin. (1) din ordonanță.
Prin alin. (1) lit. d) al acestui text, în privința autorităților administrației publice locale există o competență de reglementare de nivel secundum legem, cu avizul poliției rutiere, în ceea ce privește regimul de acces și circulație, staționare și parcare pentru diferitele categorii de vehicule, potrivit alin. (1) lit. d).
În ceea ce privește ridicarea și depozitarea în spații special amenajate a autovehiculelor, remorcilor, caroseriilor și subansamblurilor acestora, atribuțiile autorităților administrației publice locale vizează, potrivit art. 128 alin. (1) lit. g) din același act normativ, doar luarea acestor măsuri asupra unor astfel de bunuri devenite improprii din punct de vedere tehnic pentru a circula pe drumurile publice, abandonate sau părăsite pe domeniul public.
Pe de altă parte, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, administrația publică locală din unitățile administrativ teritoriale se organizează și funcționează în temeiul principiilor descentralizării, autonomiei locale, deconcentrării serviciilor publice, eligibilității autorităților administrației publice locale, legalității și consultării cetățenilor în soluționarea problemelor locale de interes deosebit.
Principiul autonomiei locale, astfel cum este definit de art. 3 alin. (1) din această lege presupune dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă treburile publice, în condițiile legii.
Se observă că potrivit definiției legale, principiul autonomiei locale se conjugă cu principiul legalității care, din perspectiva atribuțiilor (competențelor) autorităților ce realizează autonomia locală presupune stabilirea acestor domenii numai prin lege și doar în limitele legii, dreptul de inițiativă al acestor autorități și, implicit, de reglementare putând viza doar acele domenii care nu sunt date în mod expres în competența altor autorități publice.
Pe de altă parte, potrivit art. 36 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, republicată: „Consiliul local are inițiativă și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale”.
Art. 36 alin. (2) lit. d) și alin. (6) lit. a) pct. 13 din acest act normativ arată că, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind podurile și drumurile publice.
Art. 21 lit. b) din Legea - cadru a descentralizării nr. 195/2006 stabilește, printre competențele exclusive ale autorităților administrației publice locale de la nivelul comunelor și orașelor administrarea infrastructurii de transport rutier de interes local.
Potrivit art. 24 lit. d) din același act normativ, autoritățile administrației publice locale de la nivelul comunelor și orașelor exercită competențe partajate cu autoritățile administrației publice centrale privind ordinea și siguranța publică.
În același sens sunt și dispozițiile art. 5 din Legea nr. 215/2001, republicată, potrivit cărora: „Autoritățile administrației publice locale exercită, în condițiile legii, competențe exclusive, competențe partajate și competențe delegate. Autonomia locală conferă autorităților administrației publice locale dreptul ca, în condițiile legii, să aibă inițiative în toate domeniile, cu excepția celor care sunt date în mod expres în competența altor autorități publice”.
Prin urmare, în domeniul circulației pe drumurile publice există o competență de reglementare partajată între autoritățile administrației publice centrale și autoritățile administrației publice locale, competența acestora din urmă existând doar în situațiile prevăzute de art. 128 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată.
Ridicarea și depozitarea a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 constituie, în esență, măsuri de bună administrare a traficului rutier și de restabilire a situației anterioare încălcării ordinii de drept prin săvârșirea contravenției, iar reglementarea acestora nu poate fi detașată de regimul juridic de drept contravențional sub incidența căruia se află fapta săvârșită, sancțiunea principală și, după caz, sancțiunea contravențională complementară cărora le sunt atașate.
În această materie, delimitarea competențelor de reglementare se realizează, pe de o parte, pe baza actului normativ – cadru care le instituie și care, astfel cum s-a demonstrat în precedent, face trimitere la „regulament”, în sensul de regulament de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002.
Pe de altă parte, această delimitare se face și prin raportare la sfera atribuțiilor autorităților administrației publice locale, stabilite prin lege, fie cu titlu de competențe exclusive, fie cu titlu de competențe partajate.
În privința ridicării vehiculelor staționate/oprite neregulamentar, competența de reglementare a autorităților administrației publice locale nu ar putea fi susținută pe temeiul art. 128 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, întrucât aceste reglementări referitoare la regimul de acces, circulație, staționare și parcare pentru diferite categorii de vehicule se circumscriu unei competențe de administrare a infrastructurii de transport rutier de interes local.
Or, ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar, ca măsură tehnico-administrativă, accesorie unei fapte sancționate contravențional referitoare la nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice, înțeleasă ca măsură de restabilire a ordinii publice aparține unei competențe partajate a autorităților administrației publice locale, ceea ce presupune că atribuțiile de reglementare aparțin autorităților administrației publice centrale (Guvern), iar cele de executare, în concret a măsurii, autorității administrației publice locale.
Față ce cele expuse, rezultă că autoritatea administrației publice locale nu a fost abilitată de legiuitor de a reglementa o procedură efectivă pentru punerea în aplicare a măsurii tehnico – administrativă privind ridicarea și depozitarea în locuri special amenajate a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar.
Cu atât mai mult, autoritățile administrației publice locale nu pot reglementa sancțiuni complementare în această privință, normele art. 5 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 fiind lipsite de echivoc sub acest aspect.
Una dintre condițiile de valabilitate a actelor administrative, inclusiv a celor cu caracter normativ este reprezentată de respectarea principiului legalității care guvernează competența autorităților publice, ceea ce presupune emiterea actului administrativ doar în limitele și cu respectarea competenței stabilite prin Constituție, lege sau alte acte normative de nivel superior.
Regulile în materie de competență, fiind de strictă interpretare și aplicare, înseamnă că un organ al administrației publice nu poate adopta/emite acte în afara competenței sale prevăzută prin lege și nici nu-și poate atribui competențe proprii, de reglementare, în afara celor prevăzute de lege și actele administrative de autoritate de nivel superior, sancțiunea pentru încălcarea acestor normelor de ordine publică referitoare la competență fiind nulitatea absolută a actului administrativ astfel emis/adoptat.
Față de aceste considerente rezultă că dispoziția de ridicare contestată este lovită de nulitate absolută, iar măsura tehnico-administrativă a autovehiculului petentului este lipsită de temei legal.
În consecință, instanța va anula dispoziția de ridicare . nr._/09.12.2014 emisă de pârâtă și, pe cale de consecință, va obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 677,32 lei (factură și bon fiscal, f. 24), în virtutea acoperirii integrale a prejudiciului, suma urmând a fi actualizată cu rata inflației la data plății, precum și dobânda legală aferentă sumei menționate, începând cu data de 09.12.2014 și până la data plății integrale.
În acest context, instanța consideră că nu are relevanță cine a încasat efectiv suma în cauză (. SRL), de vreme ce autoturismul petentului a fost ridicat în baza actelor emise de către intimat.
În privința cererii de chemare în garanție, instanța reține că nu există vreo culpă a chematei în garanție . SRL, care a efectuat anumite acte doar în baza dispoziției intimatului.
Adoptarea actului normativ nelegal (hotărârea nr. 4/2010) este imputabilă Consiliului Local Sector 6, în subordinea căruia se află și intimata Direcția Generală de Poliție Locală, astfel încât întreaga responsabilitate în vederea acordării despăgubirii revine intimatului.
Chemata în garanție nu avea atribuții de cenzurare a legalității actelor administrative emise de intimat (actul în speță nefiind nici vădit nelegal), astfel încât . SRL avea obligația contractuală de a ridica autoturismele pentru care fuseseră emise dispoziții de ridicare de către intimat. Obligarea acesteia la plata sumelor aferente s-ar impune numai în condițiile culpei sale contractuale, culpă care nu a fost dovedită în cauză.
În consecință, instanța va respinge cererea de chemare în garanție, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de contestatorul T. I. B., domiciliat în București, .. 2, ., etaj 2, apartament 19, sector 6, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Poliție Locală Sector 6, cu sediul în București, Șoseaua Orhideelor nr. 2d, sector 6.
Respinge plângerea formulată împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 25.05.2015, ca neîntemeiată.
Anulează dispoziția de ridicare . nr._/09.12.2014 emisă de intimată și obligă intimata Direcția Generală de Poliție Locală Sector 6 să plătească reclamantului suma de 677,32 lei, actualizată cu rata inflației la data plății, precum și dobânda legală aferentă sumei menționate, începând cu data de 09.12.2014 și până la data plății integrale.
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Direcția Generală de Poliție Locală Sector 6, în contradictoriu cu chemata în garanție . SRL, cu sediul în București, Bulevardul Uverturii nr. 248-252, sector 6, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr J40/_/2008, CUI RO_, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.CAE/Thred.MV
6 ex./24.10.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 7701/2015. Judecătoria SECTORUL 6... | Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 7736/2015.... → |
|---|
