Obligaţie de a face. Sentința nr. 7685/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7685/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 08-10-2015 în dosarul nr. 7685/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCURESTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7685

Ședința publică de la 08.10.2015

Instanța constituită din

P. C. A. E.

GREFIER A. V.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect obligația de a face, privind pe reclamanta B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA și pe pârâtul P. N. G..

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la cea de-a doua strigare a cauzei, nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin cererea introductivă, reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Instanța, constatând că este primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, având în vedere dispozițiile art. 131 alin. 1 C.p.c. constată că este competentă general, material și teritorial să judece cererea, raportat la dispozițiile art. 94 lit. h C.p.c. și art. 107 alin. 1 C.p.c.

De asemenea, având în vedere dispozițiile art. 238 alin. 1 C.p.c., în raport de actele dosarului, estimează durata necesară cercetării procesului la o perioadă de 6 luni, durata medie de soluționare a cauzelor având ca obiect obligația de a face.

În baza art. 255 C.p.c. rap. la art. 258 C.p.c. încuviințează reclamantei proba cu înscrisuri.

Ia act că pârâtul nu a depus întâmpinare, acesta fiind decăzut din dreptul de a propune probe și, având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

I N S T A N T A

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 București la data de 27.07.2015, sub nr._, reclamanta B. Comercială Română SA a chemat în judecată pe pârâtul P. N. G., solicitând instanței autorizarea sa de a deschide caseta de valori nr. 59 din cadrul unității bancare BCR Sucursala G. București, caseta închiriata de paratul P. N. G., in baza contractului de închiriere caseta de valori pentru persoane fizice nr. 4005/20.11.2012 încheiat intre acesta si BCR SA, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 20.11.2012, între pârâtul P. N. G., în calitate de beneficiar si BCR SA s-a încheiat contractul de închiriere nr. 4005 pentru caseta de valori nr. 59 din cadrul BCR SA Sucursala G., pentru o perioada de 3 luni, cu prelungire automata, in condițiile art.2.1, 2.2 din contract.

Contractul a încetat la data de 19.11.2013, nemaifiind îndeplinite condițiile contractuale pentru prelungirea acestuia.

Conform art. 2198 din Noul cod civil ,,(1) La împlinirea termenului prevăzut în contract, după expirarea unei perioade de 3 luni de la notificarea adresata clientului, prestatorul poate cerere instanței de judecata, pe cale de ordonanța președințială, autorizarea de a deschide caseta de valori. Notificarea clientului se poate face prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire la ultimul domiciliu sau sediu adus la cunoștința instituției de credit. (2) Deschiderea casetei de valori se face în prezenta unui notar public si după caz, cu respectarea masurilor de prudenta stabilite de instanța. (3) Instanța de judecata poate, de asemenea, să dispună masuri de conservare a obiectelor descoperite, precum si vânzarea acestora în măsura necesara acoperirii chiriei si cheltuielilor efectuate de prestator, precum si, daca este cazul, a prejudiciului cauzat acestuia”.

La expirarea duratei contractului clientul a fost notificat cu adresa nr. 363 comunicata acestuia la data de 29.01.2014 –filele 24,25 dosar, cu privire la expirarea contractului si cu privire la deschiderea forțată a casetei de valori, însă până în prezent acesta nu s-a prezentat la banca pentru prelungirea contractului de închiriere și achitarea sumelor datorate in temeiul contractului, sau, in cazul in care nu mai solicita prelungirea, pentru ridicarea bunurilor aflate în păstrare și pentru a preda cheia si legitimația tip puse la dispoziție de banca.

Având în vedere faptul ca sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege - art. 2198 din Noul Cod civil, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulata si autorizarea pentru deschiderea forțată a casetei de valori închiriată de parat.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 2198 din Noul Cod civil.

În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, contractul de închiriere caseta valori nr. 4005/20.11.2012 si notificarea nr. 363 din data de 29.01.2014.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare sau alte cereri.

Instanța a încuviințat reclamantei proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

Art.2.198 N.c.civ. prevede că „ (1) La împlinirea termenului prevăzut în contract, după expirarea unei perioade de 3 luni de la notificarea adresată clientului, prestatorul cere instanței de judecată, ce cale de ordonanță președințială, autorizarea de a deschide caseta de valori. Notificarea clientului se poate face prin scrisoare recomandată cu conformare de primire la ultimul domiciliu sau sediu adus la cunoștința instituției de credit. (2) Deschiderea casetei de valori se face în prezența unui notar public și, după caz, cu respectarea măsurilor de protecție stabilite de instanță. (3) Instanța de judecată poate, de asemenea, să dispună măsuri de conservare a obiectelor descoperite, precum și vânzarea acestora în măsura necesară acoperirii chiriei și cheltuielilor efectuate de prestator, precum și, dacă este cazul, a prejudiciului cauzat acestuia”.

În speță, părțile au încheiat contractul nr.4005/20.11.2012 de punere la dispoziție a casetei de valori, prin care reclamanta a închiriat pârâtului caseta de valori nr.59, pe o perioadă de 3 luni, pentru un comision lunar de 100 lei/lună, exclusiv TVA.

Pârâtul nu a făcut dovada că a solicitat prelungirea anterior expirării valabilității conf.art.2.2 din contract.

La expirarea duratei contractului clientul a fost notificat cu adresa nr. 363 comunicata acestuia la data de 30.01.2014 –filele 24,25 dosar.

Întrucât pârâtul nu a făcut dovada eliberării casetei de valori, iar de la data notificării au trecut mai mult de 3 luni, instanța constată îndeplinite condițiile impuse de art.2.198 alin.1 și 2 N.c.civ, motiv pentru care instanța va admite cererea.

În baza art.453 Cod procedură civilă va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 20 lei cheltuieli de judecată respectiv taxa judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta B. COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J_, CUI_, cu sediul în București, .. 5, sector 3, în contradictoriu cu pârâtul P. N. G., domiciliat în București, ., .. 1, ., sector 6.

Autorizează reclamanta să deschidă în prezența unui notar public caseta de valori nr.59, ce a făcut obiectul contractului încheiat între părți de punere la dispoziție casetă de valori nr.4005/20.11.2012.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 20 lei cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 6 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 08.10.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. C.A.E./ Thred. A.V.G.

4 ex/22.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 7685/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI