Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 9243/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9243/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 9243/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9243
Ședința publică din data de 12.11.2015
Instanța constituită din
P. C. A. E.
JUDECĂTOR G. A.
GREFIER A. V.
Pe rol soluționarea cererii având ca obiect anulare ordonanță de plată, privind pe reclamantul-debitor I. R. și pe pârâta-creditoare ..
La apelul nominal făcut in ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că pârâta-creditoare a depus la dosar întâmpinare, prin serviciul registratură.
Instanța, din oficiu, având în vedere dispozițiile art. 131 alin. 1 C.p.c. constată că este competentă general, material și teritorial să judece cererea, raportat la dispozițiile art. 1024 alin. 4 C.p.c.
De asemenea, având în vedere dispozițiile art. 238 alin. 1 C.p.c., în raport de actele dosarului, estimează durata necesară cercetării procesului la o perioadă de 45 de zile.
În baza art. 255 C.p.c. rap. la art. 258 C.p.c. încuviințează părților proba cu înscrisuri.
Constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
I N S T A N T A
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 București la data de 22.09.2015, sub nr._, reclamantul-debitor I. R., a chemat în judecată pe pârâta-creditoare ., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună
anularea in tot a ordonanței de plata emisa in baza sentinței civile nr. 5979/11.08.2015.
În motivarea cererii, reclamantul-debitor a arătat că în ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de emitere a ordonanței de plata, in mod greșit instanța a considerat ca o asemenea excepție nu este întemeiată atât timp cat este lesne este de observat ca in cauza nu au fost respectate dispozițiile art. 1014 C.proc.civila, in sensul ca nu i-a fost comunicata vreo somație prin intermediul căreia sa i se solicite plata sumelor de bani ce reprezintă obiectul cererii de chemare in judecata.
Din economia textului de lege, rezulta in afara oricărui dubiu ca necesitatea comunicării unei somații anterior formulării cererii de emitere a ordonanței de plata este o condiție imperativa si anterioara sesizării instanței de judecata, astfel încât in mod greșit instanța de judecata a apreciat ca, de vreme ce o asemenea somație a fost anexata la cererea de chemare in judecata, procedura se considera îndeplinita, de vreme ce disp. art. 1015 alin. l C.proc.civila prevăd in mod clar care este modalitatea de comunicare a unui astfel de înscris: ,,creditorul îi va comunica debitorului, prin intermediul executorului judecătoresc sau prin scrisoare recomandată, cu conținut declarat și confirmare de primire, o somație, prin care îi va pune în vedere să plătească suma datorată în termen de 15 zile de la primirea acesteia”.Or, in cazul său nu a fost urmata o astfel de procedura si nici nu se poate considera ca o astfel de procedura a fost îndeplinita prin anexarea somației la cererea de chemare in judecata, situație in care se impunea ca in temeiul dispozițiilor art. 1016 alin. 2 teza a II-a C.proc.civila instanța sa dispună respingerea ca inadmisibila a cererii de emitere a ordonanței de plata.
In mod greșit instanța de judecata a admis cererea de emitere a somației de plata, atât timp cat creanța ce face obiectul cererii nu este certa, lichida si exigibila.
Așa cum rezulta din cuprinsul înscrisurilor anexate cererii de chemare in judecata, este de observat faptul ca niciuna dintre facturile existente nu a fost însușită de către debitor si nici nu exista dovada comunicării lor.
Tot astfel, raportat la condiția caracterului cert al creanței pe care aceasta trebuie sa il îndeplinească pentru a se putea emite o ordonanța de plata este de observat faptul ca însăși instanța de judecata a constatat ca suma de 400 de Euro nu îndeplinește condițiile privind caracterul cert al creanței si nici care sunt prevederile contractuale in virtutea cărora o astfel de creanța poate fi solicitata.
D. urmare, este evident faptul ca in cauza nu erau îndeplinite condițiile de admisibilitate ale ordonanței de plata, atât timp cat se face referire la sume de bani conținute de înscrisuri care nu au fost niciodată însușite de debitor, dar si la sume de bani al căror cuantum si exigibilitate nu rezulta din vreun înscris semnat, situație in care solicită admiterea cererii in anulare si si anularea in totalitate a ordonanței de plata.
În drept, reclamantul-debitor și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1024 C.p.c.
În susținerea cererii, reclamantul-debitor a depus la dosar, în copie, sentința civilă nr. 5979/11.08.2015 pronunțată de Judecătoria Sector 6 București în dosarul nr._/303/2015, certificat constatator ONRC.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei.
La data de 12.11.2015, pârâta-creditoare a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea cererii în anulare formulate de către debitor, ca fiind neîntemeiată.
A arătat pârâta-creditoare, în primul rând, în ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de emitere a ordonanței, solicită să se constate că în mod legal a fost respinsă. La fila 38 din dosarul cauzei se regăsește plicul împreună cu nota de inventar și confirmarea de primirea purtând aviz poștal. Refuzul debitorului de a ridica corespondența nu echivalează cu neîndeplinirea procedurii prealabile, acesta neavând semnificația lipsei comunicării somației de plată, cum în mod corect a reținut prima instanță.
În al doilea rând, în mod greșit susține debitorul lipsa caracterului cert, lichid și exigibil al creanței ce izvorăște din contractul de monitorizare.
Debitul principal reprezentând contravaloarea serviciilor prestate reiese atât din contract cât și din facturile comunicate debitorului. Cuantumul acestuia este, de asemenea, determinat de către aceste înscrisuri.
Exigibilitatea creanței este probată prin intermediul actelor de la dosar.
Debitorul nu se poate apăra invocând lipsa comunicării facturilor, deoarece potrivit art. IV din contract, acestuia îi revenea obligația de a solicita eliberarea unui duplicat dacă factura nu îi era comunicată până la jumătatea lunii. Debitorul nu a emis nicio asemenea solicitarea, motiv pentru care se prezumă că a primit facturile.
Debitorul avea totodată posibilitatea contestării oricărui element al facturii, potrivit art. IV din contract, în termen de 5 zile de la comunicare, iar societatea nu a primit nicio contestație a cuantumului facturilor emise către debitor, motiv pentru care facturile pot fi considerate acceptate la plată.
Privitor la exigibilitatea creanței, fiecare factură este scadentă în 10 zile de la primire, termene cu mult depășite, motiv pentru care creanța este purtătoare de accesorii, respectiv de penalități de întârziere de 0.1% pentru fiecare zi, până la stingerea integral a soldului, în temeiul art. IV din contractul de monitorizare.
Creanța rezultată din contractul de instalare îndeplinește condițiile cerute de lege, ea fiind certă lichidă și exigibilă, proba în acest sens fiind realizată cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Și această creanță este purtătoare de accesorii, mai exact de penalități de întârziere de 0.3% pentru fiecare zi, până la data stingerii integrale a soldului.
Pentru ambele contracte la dosarul cauzei au fost depuse calcule contabile.
Astfel, hotărârea pronunțată în prima instanță este legală și temeinică, neexistând niciun temei pentru anularea ordonanței de plată, motiv pentru care, în considerarea tuturor apărărilor expuse solicită respingerea cererii formulate de către debitor ca fiind neîntemeiată.
În drept, pârâta-creditoare a invocat dispozițiile art. 205 și urm. C.p.c.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.5979/11.08.2015 instanța a admis în parte cererea formulată de creditoarea . în contradictoriu cu debitorul I. R. C., și a obligat debitorul ca în termen de 10 zile de la comunicarea sentinței să plătească creditoarei următoarele sume: - 303,51 lei, cu penalitățile de întârziere de 0,1% pe zi, curse din 09.06.2014 și până la data plății, - 303,51 lei, cu penalitățile de întârziere de 0,1% pe zi, curse din 10.07.2014 și până la data plății, - 300,94 lei, cu penalitățile de întârziere de 0,1% pe zi, curse din 10.10.2014 și până la data plății, - 301,02 lei, cu penalitățile de întârziere de 0,1% pe zi, curse din 11.12.2014 și până la data plății, - 8.485,51 lei, cu penalitățile de întârziere de 0,3% pe zi, curse din 10.07.2015 și până la data plății.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în privința apărării debitorului privind necomunicarea somației prevăzute de art.1015 c.proc.civ., că faptul că debitorul nu s-a prezentat pentru ridicarea corespondenței, deși avizat de oficiul poștal, este asimilat refuzului debitorului de primire a înscrisurilor și nu poate fi imputat creditoarei, aceasta respectând prevederile art.1015 c.proc.civ.
Cu privire la fondul pretenții s-a reținut că la data de 22.08.2012 părțile au încheiat contractul de monitorizare nr.4627 (f.16-19 dosar) prin care creditoarea s-a obligat să presteze serviciile de instalare și monitorizare sistem antiefracție conform anexei 1, iar debitorul să achite un abonament lunar de 55 EUR + TVA, în 10 zile de la primirea facturii, conform clauzelor din art. IV din contract. Dacă debitorul nu primea factura fiscală până la jumătatea fiecărei luni, acesta și-a asumat obligația de a anunța prestatorul în termen de 3 zile în vederea eliberării unei copii a acesteia. În contract s-a mai prevăzut că facturile care nu au fost contestate în maxim 5 zile se consideră pe deplin acceptate la plată de către beneficiar; contestația se face prin înscris transmis către prestator în orice mod care asigură primirea.
De asemenea, părțile au mai convenit în art.IV că în cazul neplății în termen de 15 zile bancare de la primirea facturii fiscale, debitorul va plăti penalități de întârziere de 0,1% pe zi, calculate până la data achitării debitului.
Instanța a reținut că în virtutea contractului au fost emise mai multe facturi:
- factura fiscală nr._/02.05.2014 (f.21) în valoare de 303,51 lei. Pe factură nu este menționată data primirii ei de către debitor, însă având în vedere clauzele din art.IV din contract, menționate anterior, respectiv faptul că în cazul neprimirii facturii până la jumătatea lunii, debitorul era obligat să ceară o copie în termen de 3 zile, instanța a considerat factura comunicată la împlinirea acestui termen, deci în 18.05.2014. Prin urmare, factura este exigibilă și penalitățile de întârziere convenite prin contract curg după expirarea a 15 zile bancare începând din 18.05.2014, deci în data de 09.06.2014.
- factura fiscală nr._/03.06.2013 (f.22) în valoare de 298,68 lei. Întrucât pe factură nu este menționată data primirii ei de către debitor, aplicând același raționament ca în cazul facturii menționate anterior, instanța a considerat factura comunicată la data de 18.06.2014, astfel că factura este exigibilă și penalitățile de întârziere curg după expirarea celor 15 zile bancare începând din 18.06.2014, deci în data de 10.07.2014.
- factura fiscală nr._/01.09.2014 (f.23) în valoare de 300,94 lei. Întrucât nici pe factură nu este menționată data primirii ei de către debitor, aplicând același raționament ca în cazul facturilor anterioare, instanța a considerat factura comunicată la data de 18.09.2014, astfel că factura este exigibilă și penalitățile de întârziere curg după expirarea celor 15 zile bancare începând din 18.09.2014, deci în data de 10.10.2014.
- factura fiscală nr._/03.11.2014 (f.24) în valoare de 301,02 lei. Dată fiind nemenționarea pe factură a datei primirii ei de către debitor, aplicând același raționament expus anterior, instanța a considerat factura comunicată la data de 18.11.2014, astfel că factura este exigibilă și penalitățile de întârziere curg după expirarea celor 15 zile bancare începând din 18.11.2014, deci în data de 11.12.2014.
Instanța a mai reținut că debitorul nu a făcut dovada plății facturilor menționate anterior, astfel că el datorează creditoarei, în temeiul art.1270 N.c.civ., atât creanțele principale din facturi, cât și pe cele accesorii, respectiv penalitățile de întârziere de 0,1% pe zi, convenite prin contract, curse până la data plății debitului din fiecare factură, aceste creanțe fiind certe, lichide și exigibile, conform art.1015 coroborat cu art.663 c.proc.civ.
La data de 14.08.2012 părțile au încheiat contractul cadru de instalare de echipamente tehnice de securitate nr.4677 (f.28-31 dosar), prin care creditoarea s-a obligat să realizeze în folosul debitorului lucrări tehnice detaliate în anexe, cu respectarea dispozițiilor Legii 333/2003, iar debitorul s-a obligat să achite o sumă totală menționată în anexe, conform clauzei din art.3.1 din contract. În anexa la contract, aflată la fila 32 dosar, semnată de debitor, se menționează suma de plată de către debitor ca fiind de 1.040, 50 EUR, fără TVA.
Pentru această sumă creditoarea a emis factura fiscală nr._/04.09.2012, în valoare de 8485,51 lei (f.33).
Prin clauza de la art.3.2 din contract părțile au prevăzut că suma va fi plătită de debitor în lei, în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea de către debitor a facturii fiscale emise de prestator.
La art.6.1 din contract părțile au prevăzut că în cazul în care debitorul nu respectă termenul de plată menționat la capitolul 3, va plăti creditoarei penalități de 0,3% pentru fiecare zi de întârziere.
În acest contract nu sunt prevăzute clauze privind data limită de emitere a facturii și de comunicare a acesteia către debitor sau privind obligația debitorului de a cere o copie a facturii în cazul neprimirii facturii până la o anumită dată.
Instanța a considerat că termenul de plată a obligației curge, conform clauzei de la art.3.2, de la momentul primirii de către debitor a facturii. Factura nu a fost acceptată expres sau tacit de către debitor și nici nu a fost comunicată debitorului odată cu somația prevăzută de art.1015 c.proc.civ., însă ea a fost comunicată debitorului odată cu cererea de chemare în judecată, la data de 03.07.2015, conform dovezii de la fila 45 dosar. Prin urmare, de la această dată curge termenul debitorului de plată, de 5 zile lucrătoare, termen care s-a împlinit pe data de 10.07.2015 – la calcul intră toate zilele lucrătoare, inclusiv ziua de început și cea de sfârșit, întrucât nu este aplicabil art.181 c.proc.civ. (termenul nu se calculează pe zile libere), nefiind vorba despre un termen procedural, ci de unul substanțial, convenit de părți în derularea raporturilor contractuale dintre ele.
Întrucât debitorul nu a făcut dovada plății facturii până în data de 10.07.2015, el datorează creditoarei, în temeiul art.1270 N.c.civ., atât creanța principală de 8.485,51 lei, cât și cea accesorie a penalităților de întârziere de 0,3% pe zi, curse din 10.07.2015 și până la data plății, aceste creanțe fiind certe, lichide și exigibile, conform art.1015 coroborat cu art.663 c.proc.civ.
Instanța a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind suma de 400 EUR solicitată drept daune materiale, întrucât aceasta nu a motivat în concret în ce constau aceste daune și nu a precizat în baza cărei prevederi contractuale sau legale o solicită, creanța neîndeplinind, prin urmare, condiția certitudinii impusă de art.1014 coroborat cu art.663 c.proc.civ.
În ceea ce privește apărările invocate pe calea cererii în anulare, instanța reține că în mod corect instanța de fond a considerat că s-au îndeplinit condițiile art. 1015 Cod procedură civilă cu privire la comunicarea somației, cât timp debitorul nu s-a prezentat pentru ridicarea corespondenței, deși avizat de oficiul poștal, întrucât îndeplinirea procedurii de comunicare nu poate fi lăsată la discreția destinatarului comunicării care, fiind interesat în a o tergiversa, poate, prin atitudinea sa subiectivă, să împiedice să realizeze comunicarea în termenele prevăzute de lege.
În ceea ce privește caracterul cert al creanței, instanța reține, în ceea ce privește facturile emise în baza contractului de monitorizare nr.4687, că părțile au stipulat în contract o clauză prin care facturile se consideră acceptate tacit în caz de necontestare a acestora, astfel că, în baza art.1270 N C civ clauza este obligatorie pentru debitor. Conform clauzei menționate dacă debitorul nu primea factura fiscală până la jumătatea fiecărei luni, acesta își asuma obligația de a anunța prestatorul în termen de 3 zile în vederea eliberării unei copii a acesteia, iar facturile care nu au fost contestate în maxim 5 zile se consideră pe deplin acceptate la plată de către beneficiar; contestația urmând se face prin înscris transmis către prestator în orice mod care asigură primirea. Astfel, cât timp nu s-a făcut dovada contestării facturilor, acestea au fost considerat în mod corect de instanța de fond ca acceptate tacit la plată în baza clauzei contractuale ce se impune cu putere de lege între părțile contractante, fiind îndeplinite condițiile art.663 Cod procedură civilă.
Pe cale de consecință, față de caracterul cert lichid și exigibil al creanței principale (exigibilitatea fiecărei facturi fiind stabilită conform dispozițiilor contractuale citate anterior de la expirarea termenului fix în care debitorul putea să solicite factura), cât timp nu s-a făcut dovada achitării creanței în termenul prevăzut în contract, în mod corect s-a făcut aplicarea clauzei penale din contractul părților și a fost obligat debitorul la plata penalităților de întârziere conform art.1535 N c civ.
În ceea ce privește creanța rezultând din cel de-al doilea contract, respectiv contractul cadru de instalare de echipamente tehnice de securitate nr.4677, instanța reține că deși factura_/04.09.2012 emisă în baza acestui contract nu a fost acceptată expres sau tacit de către debitor, cuantumul creanței rezultă din însuși contractul părților, respectiv din anexa la contract însușită de debitoare. Debitorul nu a negat prestarea serviciilor contractuale, mulțumindu-se a afirma doar că facturile nu au fost i-au fost comunicate și nu sunt însușite de el. Ori factura fiscală, așa cum s-a reținut de instanța de fond, a fost comunicată debitorului odată cu cererea de chemare în judecată, la data de 03.07.2015, conform dovezii de la fila 45 dosar de la această dată în mod corect fiind calculat termenul de plată, de 5 zile lucrătoare prevăzut în contract.
În consecință, cum creanța rezulta din însuși contractul părților, având astfel un caracter cert și lichid, iar exigibilitatea a fost stabilită în funcție de data comunicării facturii odată cu cererea de chemare în judecată, instanța de fond în mod corect a considerat că debitorul datorează în temeiul art.1270 N.c.civ., precum și art.1535 N c civ, atât creanța principală de 8.485,51 lei, cât și cea accesorie a penalităților de întârziere de 0,3% pe zi, curse din 10.07.2015 și până la data plății.
În consecință, față de cele reținute mai sus, apreciind apărările debitorului ca neîntemeiate, în baza art.1024 Cod procedură civilă, instanța va respinge cererea în anulare ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea în anulare formulată de reclamantul debitor I. R., cu domiciliul ales în București, ., sector 2, în contradictoriu cu pârâta creditoare ., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J_, CUI RO_, cu sediul ales în București, . A, sector 1, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publica azi, 12.11.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
Red.CAE/Thred.AVG/4 ex./02.12.2015
| ← Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 9204/2015. Judecătoria... → |
|---|
