Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 2175/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2175/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 2175/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.2175
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 19.03.2015
INSTANȚA COMPUSĂ DIN
PREȘEDINTE M. D.
JUDECĂTOR A. S. M.
GREFIER C. I. T.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect cerere în anulare ordonanță de plată privind pe reclamanta . SRL în contradictoriu cu pârâta ..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta, reprezentată de avocat B. Raine Danny G., cu împuternicire avocațială în dosarul de fond, fila 49, lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, în conformitate cu prevederile art.131 Cod procedură civilă, pune în discuție competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei.
Reprezentantul reclamantei arată că Judecătoria sectorului 6 București este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
În conformitate cu prevederile art.1023 alin.4 C.p.c., instanța apreciază că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere.
Instanța acordă cuvântul pe aspectul propunerii de probe.
Reprezentantul reclamantei solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosar.
Instanța, în baza art.255 și 258 alin.1 C.p.c., încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri, în cadrul căreia reclamanta se va folosi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reclamanta, prin apărător, având cuvântul pe fondul cauzei, solicită admiterea cererii în anulare.
În susținerea cererii în anulare, cu privire la primul motiv invocat, deși nu a fost formulat expressis verbis prin cererea de anulare, arată că este reprezentat de o excepție de nulitate întemeiată pe dispozițiile art.174 al.2 raportat la art.178 al.1 din codul de procedură civilă și are în vedere critica cu privire la faptul că hotărârea care a fost pronunțată în procedura ordonanței de plată nu a fost o ordonanță, așa cum prevăd dispozițiile art.1021 C.p.c., ci s-a emis o sentință.
Arată că e vorba de o nulitate în ce privește hotărârea judecătorească, astfel cum a fost ea emisă, aspect confirmat și de prevederile art.1023 al.6 din C.p.c., care stabilește că cererea în anulare are ca obiect anularea unei ordonanțe, iar nu a unei sentințe.
Pentru aceste motive apreciază că hotărârea judecătorească pronunțată, respectiv sentința civilă nr.7793/22.10.2014, este lovită de nulitate absolută.
Cu privire la al doilea motiv invocat prin cererea de anulare, arată că instanța de judecată în mod neîntemeiat a considerat cele 2 facturi din datele de 31.01.2012 și 29.12.2011, enumerate în cererea în anulare, ca fiind admisibile pe procedura ordonanței de plată.
Solicită instanței de judecată să observe că au fost înlăturate criticile reclamantei cu privire la lipsa caracterului cert al celor 2 creanțe aferente celor 2 facturi raportat la faptul că nu au fost semnate de administratorul creditoarei sau de o altă persoană împuternicită în mod legal să semneze facturile respective și implicit acele facturi să fie implicite. Facturile respective nu poartă nicio semnătură.
În condițiile în care creditoarea nu și-a însușit facturile, cu atât mai mult debitoarea nu ar fi putut să-și însușească niște facturi care nu sunt emise în condiții legale și nu sunt însușite de creditoare.
Serviciile de monitorizare care au fost facturate prin cele 2 instrumente de plată nu au fost prestate efectiv.
Cu documente justificative a arătat că începând cu data de 31.11.2011 nu a mai avut în posesie și folosință imobilul care făcea obiectul contractului de monitorizare.
Aceste apărări ale reclamantei au fost înlăturate de instanța de judecată, care a reținut ca fiind aplicabile anumite prevederi contractuale și anume, dispozițiile art.V lit.b.7 din contractul de monitorizare, care stabilesc ca în cazul în care beneficiarul înstrăinează obiectivul, se obligă să anunțe în scris prestatorul cu 30 de zile înainte.
Solicită instanței de judecată să observe că această clauză nu este aplicabilă. În primul rând nu este vorba de o înstrăinare, întrucât reclamanta nu avea ce să înstrăineze întrucât nu era proprietar, iar pe de altă parte, sancțiunea prevăzută în clauza cuprinsă în art.V lit.b.7 se referă la plata unei sume reprezentând daune materiale în cuantum de 400 de euro.
În niciun caz nu se prevede ca sancțiune acceptarea la plată a facturilor cu privire la cuantumul lor.
Arată că din actul adițional depus rezultă că, contractul de închiriere cu privire la imobilul ce făcea obiectul contractului de monitorizare a încetat la data de 30.11.2012, astfel că este evident că serviciile de monitorizare facturate pentru lunile decembrie și ianuarie nu au fost prestate efectiv.
Or, în aceste condiții, acceptarea la plată a unor astfel de facturi ar fi condus la o îmbogățire fără justă cauză.
Dacă creditoarea consideră că contractul dintre părți nu a încetat în termenii contractuali stabiliți, aceasta ar putea să pretindă daune-interese potrivit dreptului comun justificând prejudiciul respectiv.
În niciun caz reclamanta nu poate fi obligată la plata acelor facturi în condițiile în care serviciile nu au fost prestate efectiv, iar facturile nu au fost însușite.
Apreciază că pentru soluționarea prezentei cauze mai sunt și alte probe care ar trebui administrate, respectiv interogatoriu, proba testimonială în cadrul căreia să fie audiat un martor pe aspectul că a înștiințat verbal creditoarea cu privire la încetarea contractului de închiriere și să nu mai presteze serviciile respective, această probă nefiind admisibilă in procedura ordonanței de plată, ci in procedura dreptului comun.
Apreciază că apărările sale sunt întemeiate, sunt justificate și coerente, motiv pentru care pretențiile creditoarei nu sunt admisibile in această procedură și ar fi trebuit să le formuleze pe calea dreptului comun.
În concluzie, solicită admiterea cererii în anulare și să se anuleze în totalitate hotărârea judecătorească în condițiile art.1023 al.6 Cod de procedură civilă.
Solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat-chitanța se află la fila 62 în dosarul de fond și taxă judiciară de timbru-chitanța se află la fila 13 din prezentul dosar.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 19.12.2014, reclamanta . SRL, în contradictoriu cu pârâta S.C. N. G. S.R.L., în temeiul art. 1023 C.proc.civ., a formulat cerere în anulare cu privire la sentința civilă nr. 7793 din 22 octombrie 2014 pronunțată în dosarul civil nr._ de către Judecătoria Sector 6 București, prin care a solicitat anularea în tot a acesteia.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că potrivit dispozițiilor art. 1021 C.proc.civ., în cadrul procedurii ordonanței de plată, instanța de judecată emite o ordonanță, și nu o sentință, aspect confirmat și de prevederile art. 1023 alin. 6 C.proc.civ. care are în vedere anularea unei ordonanțe și nu a unei sentințe. În aceste condiții, apreciază că hotărârea judecătorească pronunțată în prezența cauză este lovită de nulitate absolută.
Reclamanta a apreciat că instanța în mod eronat a considerat că cererea formulată de către creditoare este întemeiată în ceea ce privește facturile nr._/31.01.2012, în cuantum de 241,84 RON, și nr._/29.12.2011, în cuantum de 239,25 RON.
Instanța de judecată nu a luat în considerare apărarea referitoare la caracterul cert al acestor creanțe în sensul că cele două facturi nu poartă semnătura administratorului sau a persoanei împuternicite a creditoarei pentru emiterea facturilor fiscale, nefiind astfel însușite nici măcar de către societatea creditoare. Cu atât mai mult reclamanta nu a putut să accepte la plată astfel de facturi.
Instanța de judecată a înlăturat apărările creditoarei în ceea ce privește faptul că serviciile de monitorizare nu au fost prestate efectiv, deoarece aceasta nu mai avea în posesie și folosință imobilul ce a făcut obiectul contractului de monitorizare, invocând art. V lit. b) pct. 7 din contract care prevede că în cazul în care beneficiarul înstrăinează obiectivul se obligă să anunțe în scris prestatorul cu 30 de zile înainte, în caz contrar va plăti suma de 400 de euro exclusiv TVA daune materiale.
De precizat faptul că această clauză din contract nu este incidentă în prezenta cauză, deoarece reclamanta nu a înstrăinat imobilul respectiv pentru că nici nu îl avea în proprietate. Acest imobil era închiriat, iar contractul de închiriere a încetat potrivit înscrisurilor, mai exact actul adițional nr. 6/30.11.2011 începând cu data de 30.11.2011. În aceste condiții, este evident că serviciile facturate nu au fost prestate, iar plata acestora va conduce la o îmbogățire fară just temei. Creditoarea are posibilitatea să pretindă eventual daune - interese pentru modalitatea de încetare a contractului, dar în niciun caz nu poate pretinde plata unor facturi pentru niște servicii care nu au fost prestate.
De asemenea, instanța de judecată a mai reținut faptul că reclamanta nu a notificat creditoarea referitor la lipsa posesiei și folosinței imobilului, motiv pentru care datoreaza plata abonamentului. De precizat faptul că nu există nicio clauză contractuală care să prevadă o astfel de sancțiune de plată a abonamentului în cazul în care nu notifică sau în cazul în care nu poate face dovada notificării, motiv pentru care instanța de judecată nu poate reține în sarcina societății o obligație de plată pe care nu și-a asumat-o.
De asemenea, reclamanta a arătat că a adus la cunoștința creditoarei faptul că nu mai are în posesie și folosință imobilul ce a făcut obiectul contractului de monitorizare, administratorul societății luând legătura telefonic cu dna. B. F. C., care are funcția de manager în societatea N. G.. În aceste condiții, a solicit în probațiune audierea acesteia în calitate de martor, mijloc de probă care însă nu poate fi administrat în cadrul prezentei proceduri.
Prin urmare, instanța de judecată ar fi trebuit să constate că apărările reclamantei sunt întemeiate și că pentru o corectă clarificare a situației de fapt se impune administrarea unor mijloace de probă care presupun formularea unei acțiuni întemeiate pe dreptul comun, motiv pentru care soluția este aceea de respingere a cererii formulate pe cale de ordonanță de plată.
În concluzie, reclamanta a solicitat admiterea cererii în anulare și anularea în întregime a sentinței civile nr.7793/22.10.2014 în condițiile art. 1023 alin. 6 C.proc.civ, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Pârâta, legal citată, nu a depus întâmpinare.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
Prin cererea formulata la data de 25.07.2014, inregistrata sub nr._, parata N. G. SRL, in calitate de creditoare, a solicitat obligarea reclamantei S. E. 2010 SRL, in calitate de debitoare, la plata sumei de 2880,79 de lei, c/val servicii prestate în baza contractului de monitorizare nr.3073/26.04.2011, a sumei de 1725,33 de lei, penalizari de intarziere, precum si a cheltuielilor de judecata.
Prin sent. civ. nr.7793/22.10.2014 pronuntata de Judecatoria sectorului 6 Bucuresti, cererea a fost admisa în parte, reclamanta fiind obligata sa plătească suma de 481,09 lei, c/val facturi fiscale nr._/31.01.2012 și_/29.12.2011, și suma de 285,22 de lei, penalitati de intarziere calculate pana la data de 23.09.2013, precum și în continuare pana la achitarea debitului principal, cererea fiind respinsa în rest ca inadmisibila. De asemenea, reclamanta a fost obligata sa plătească suma de 200 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
In considerentele acestei hotarari, instanta a retinut ca raporturile dintre părți au fost guvernate de contractul de monitorizare nr.3073/26.04.2011, care a fost acceptat expres de debitoare prin semnatura și stampila, iar în privința facturilor fiscale nr._/31.01.2012 și_/29.12.2011, instanța a stabilit ca debitoarea datorează c/val serviciilor rezultate din cele doua facturi deoarece nu a respectat disp. 7.2 din contract cu privire la incetarea contractului și nu a notificat cealaltă parte cu privire la incetarea locatiunii.
Din perspectiva dispozitiilor art.1023 Cod procedura civila coroborate cu disp. art.1013 alin.1 Cod procedura civila, instanta apreciaza ca la pronuntarea sent. civ. nr.7793/22.10.2014 instanta de fond nu a facut corect aplicarea prevederilor art.662 Cod procedura civila.
Astfel, la data de 26.04.2011, intre reclamanta, in calitate de beneficiar, si parata, in calitate de prestator, s-a incheiat contractul de monitorizare nr.3073, avand ca obiect prestarea de catre parata in favoarea reclamantei a serviciilor de monitorizare GPRS și intervenție aut rapidă prin intermeiul echipajelor specializate la locația beneficiarului din Stefanestii de Jos, . nr.2, judetul Ilfov.
Astfel cum reiese din facturile fiscale nr._/31.01.2012 și_/29.12.2011, reclamanta pretinde plata c/val serviciilor prestate în lunile decembrie 2011 și ianuarie 2012.
Din inscrisul aflat la fila 48 din dosarul nr._, reiese ca în aceste doua luni reclamanta nu a mai beneficiat de folosinta spațiului care a făcut obiectul contractului de monitorizare, contractul de inchiriere incetand la data de 30.11.2011.
Prin urmare, în conditiile în care reclamanta nu mai deținea spațiul din ., nici parata nu mai avea cum sa efectueze servicii de supraveghere, instanța apreciind ca se impune administrarea unui probatoriu mai amplu, incompatibil cu procedura ordonantei de plata, în cadrul caruia să fie stabilite raporturile dintre părți și modul în care acestea și-au executat obligatiile, precum și modalitatea în care au fost înțeles sa pună capoat raporturilor contractuale.
În ceea ce privește faptul ca în cadrul procedurii ordonantei de plata instanța a pronuntat o sentința civila, și nu o ordonanta, instanța apreciaza ca acesta nu constituie un motiv de anulare a hotararii de fond, în conformitate cu disp. art.424 alin.1 Cod procedura civila, hotărârea pronuntata fiind o sentința.
In consecinta, instanta apreciaza ca in speta creditoarea (parata în speta de fata) nu a facut dovada caracterului cert, lichid si exigibil al creantei, astfel incat, in conformitate cu disp. art.1023 Cod procedura civila, va admite cererea in anulare si va anula sent. civ. nr.7793/22.10.2014 a Judecătoriei sectorului 6 București.
În conformitate cu disp. art.453 Cod procedura civila, va obliga parata la plata cheltuielilor de judecată constand în onorariul de avocat rezultat din chitanta aflata a fila 62 din dosarul de fond și c/val taxei judiciare de timbru pentru promovarea cererii în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea în anulare formulată de reclamanta . SRL, cu sediul ales la cabinet de Avocat B.-Raine M., in București, sector 4, ..36A, . A, apartament 35, J_, CUI RO27584629, în contradictoriu cu pârâta S.C. N. G. S.R.L., cu sediul în Voluntari, . nr.69-71, județul Ilfov, J_, CUI RO19501312.
Anulează sent. civ. nr.7793/22.10.2014 a Judecătoriei sectorului 6 București.
Obligă pârâta la 800 de lei, cheltuieli de judecată, către reclamantă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.03.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
RED.MD/Thred.MM
4 ex/6.04.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2072/2015. Judecătoria... | Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 3468/2015.... → |
|---|
