Autorizarea intrării în încăperi. Art. 384 ind.1 al. 2 C.p.c./ art.679 NCPC. Sentința nr. 2264/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2264/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 2264/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI-SECȚIA C.

SENTINȚA C. NR. 2264

Ședința din Camera de Consiliu de la data de 25.03.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. C. Ș.

GREFIER: E. S.

Pe rol soluționarea cererii de autorizare pătrundere în imobilul formulată de petentul S.C.P.E.J. D., C. și ASOCIAȚII.

La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu nu se prezintă petentul.

Procedura de citare – termen acordat fără citare părți.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, prin compartimentul registratură a fost depusă la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei, după care,

Instanța reține cauza în vederea soluționării.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauze civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.03.2015, petentul S.C.P.E.J. D., C. și ASOCIAȚII, având în vedere cererea de executare silită formulată de creditoarea R.A. – A.P.P.S prin Sucursala pentru Administrarea și Întreținerea Fondului Imobiliar (S.A.I.F.I.), în contradictoriu cu debitoarea S.C. Business Shop S.R.L., a solicitat autorizarea pătrunderii în imobilul situat în București, Piața Presei Libere, nr. 1, corp B3, antresol, cam. 4, 5, 6, 7,8 și 9, sector 1, ce constituie obiectul predării silite.

În motivarea în fapt a cererii, s-a arătat că, imobilul menționat mai sus este proprietatea creditorului și se află în posesia debitorului – locatar S.C. Business Shop S.R.L., astfel cum se atestă prin titlul executoriu reprezentat de contractul de locațiune și prestări servicii nr. 1685/03.10.2013, învestit cu formulă executorie. Contractul menționat a fost încheiat pentru o perioadă de un an calendaristic de la data semnării procesului verbal (07.10.2013) de intrare în spațiu (art. 15 din contract) și prin urmare a încetat la data de 06.10.2014.

Petentul a arătat că, în conformitate cu dispozițiile art. 1809 alin. 2 Cod civil, titlul locativ al debitorului asupra imobilului mai susmenționat nu mai există și în consecință acesta are obligația de restituire, obligare pe care refuză să o aducă la îndeplinire de bunăvoie.

Petentul a precizat că față de faptul că se află în ipoteza executării unei obligații consfințite de un alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se creează premisa aplicării dispozițiilor art. 679 alin. 2 Cod procedură civilă.

Totodată, s-a arătat de către petent că predarea bunului imobil către creditor nu poate fi făcută fără pătrunderea executorului judecătoresc în interiorul acestuia, prin spargerea încuietorilor și înlocuirea acestora cu cele ale creditorului, conform art. 897 Cod procedură civilă. executorul va proceda la evacuarea debitorului și a oricăror alte persoane care ocupă imobilul fără titlul opozabil creditorului. De asemenea, imobilul trebuie predat liber de orice alte bunuri mobile ce ar aparține debitorului. În acest sens, dacă debitorul refuză ridicarea acestora, bunurile trebuie inventariate și depozitate în condițiile prevăzute de art. 898 și urm. Cod procedură civilă.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 676 alin. 2 Cod procedură civilă.

În susținerea cererii, petentul a depus la dosar: cererea de executare silită formulată de către creditor, contractul de locațiune și prestări servicii nr. 1685/03.10.2013, anexe la contract, încheierea din data de 19.12.2014 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 1 București, încheierea de încuviințare a executării silite din cadrul dosarului de executare nr. 210/2015 al S.C.P.E.J. D., C. & Asociații.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că prin încheierea pronunțată la data de 19.12.2014 de către Judecătoria Sectorului 1 București a fost investit cu formulă executorie contractul de locațiune și prestări servicii nr. 1685/03.10.2013, fiind incidente prevederile art. 1.798 din codul civil potrivit cărora „contractele de locațiune încheiate prin înscris sub semnătură privată care au fost înregistrate la organele fiscale, precum și cele încheiate în formă autentică constituie titluri executorii pentru plata chiriei la termenele și în modalitățile stabilite în contract sau, în lipsa acestora, prin lege” raportat la prevederile art. 1.809 alin. 2 din codul civil care dispun că „în privința obligației de restituire a bunului dat în locațiune, contractul încheiat pe durată determinată și constatat prin înscris autentic constituie, în condițiile legii, titlu executoriu la expirarea termenului”, condiție îndeplinită în speță.

Ca atare, având în vedere încheierea contractului de locațiune în formă autentică și expirarea duratei contractuale la data de 6.10.2014, instanța, în conformitate cu prevederile art. 679 alin. 2 cod procedură civilă, va admite cererea și va aautoriza . din cadrul SCPEJ D., C. și Asociații în imobilul situat în București, Piața Presei Libere, nr. 1, corp B 3, antresol, cam. 4, 5, 6, 7, 8 și 9, sectorul 1 pentru executarea obligației de predare a bunului în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de locațiune și prestări servicii nr. 1685/3.10.2013 autentificat sub nr. 2663/3.10.2013 de BNP M. S. S., I. C. Ș., N. A. M., Feig Salișen, Maracine R. Poliana-S. Profesională Notarială, investit cu formula executorie prin încheierea pronunțată de Judecătoria sectorului 1 la data de 19.12.2014 în dosarul nr._/299/2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DISPUNE

Admite cererea formulată de petentul D., C. și Asociații, cu sediul în București, . – 22, ., sector 5.

Autorizează . din cadrul SCPEJ D., C. și Asociații în imobilul situat în București, Piața Presei Libere, nr. 1, corp B 3, antresol, cam. 4, 5, 6, 7, 8 și 9, sectorul 1 pentru executarea obligației de predare a bunului în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de locațiune și prestări servicii nr. 1685/3.10.2013 autentificat sub nr. 2663/3.10.2013 de BNP M. S. S., I. C. Ș., N. A. M., Feig Salișen, Maracine R. Poliana-S. Profesională Notarială, investit cu formula executorie prin încheierea pronunțată de Judecătoria sectorului 1 la data de 19.12.2014 în dosarul nr._/299/2014.

Executorie

Nesupusă niciunei căi de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.03.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Autorizarea intrării în încăperi. Art. 384 ind.1 al. 2 C.p.c./ art.679 NCPC. Sentința nr. 2264/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI