Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1805/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1805/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 1805/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1805
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DE LA 05.03.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. G.
GREFIER: A. J.
Pe rol, soluționarea cerere de valoare redusă, formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul ..
La apelul nominal făcut în camera de consiliu, nu se prezintă niciuna dintre părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin formularul de cerere înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 04.09.2014, reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta ., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 3274,58 lei,reprezentând debit principal, la plata penalităților în cuantum de 1% calculate începând cu data de 30.07.2011, până la data plății efective a debitului, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între ., în calitate de vânzător, și ., în calitate de cumpărător, s-au desfășurat raporturi comerciale, concretizate prin încheierea contractului de vânzare cumpărare nr. 7908/17.01.2012, contract acceptat și recunoscut prin semnarea și ștampilarea acestuia de reprezentanții ambelor părți.
În baza contractului mai sus menționat, reclamanta a procedat la predarea mărfii comandate de debitorul ., pentru care au fost emise în condiții de legalitate facturile fiscale .. A./FC nr._/ 08.10.2012, A./FC_/08.10.2012, ALIFC_/08.10.2012, ALIFC_/09.11.2017, ALIFC145418/09.11.2012, ALIFC145419/09.11.2012, ALIFC145420/09.11.2012, în valoare totală de 3360,59 lei.
Pârâta . a recunoscut și acceptat la plată debitul în valoare de 3274,58 lei, prin semnarea și ștampilarea facturilor fiscale din care rezultă acesta, enumerate anterior, ceea ce dovedește caracterul cert, lichid și exigibil al creanței sale.
Având în vedere existența contractului de vânzare cumpărare nr.7908/17.01.2012 încheiat între părți, și facturile fiscale .. A./FC nr._/ 08.10.2012, A./FC_/08.10.2012, ALIFC_/08.10.2012, ALIFC_/09.11.2017, ALIFC145418/09.11.2012, ALIFC145419/09.11.2012, ALIFC145420/09.11.2012, în valoare totală de 3360,59 lei, sumă acceptată și recunoscută la plată de către pârâtă, demonstrează faptul că aceasta admite că reclamanta a predat produsele, însă nu a trecut la achitarea debitului, motiv pentru care a formulat prezenta cerere.
Pârâta . a achitat parțial debitul cu suma de 86,01 lei, rămânând un rest de plată în valoare de 3274,58 lei, ceea ce dovedește caracterul cert, lichid și exigibil al creanței reclamantei.
Reclamanta și-a îndeplinit cu bună- credință obligațiile asumate, însă pârâta nu și-a îndeplinit obligația principală, respectiv de plată a prețului la termenul scadent.
Pârâta a procedat la asumarea la plată a debitului către reclamantă, atât prin semnarea și ștampilarea contractului de vânzare- cumpărare cât și prin semnarea și ștampilarea facturilor fiscale mai sus menționate, ceea ce dovedește caracterul cert, lichid și exigibil al creanței sale.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1025 - 1032 din Noul Cod de procedură civilă și dispozițiile art. 1270 și următoarele, art. 1345, art. 1349, art. 1386, art. 1516, art. 1527 Noul Cod Civil.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie și în original,, contractul de vânzare-cumpărare nr. 7908/17.01.2012, iar în copie: facturile fiscale nr._/ 08.10.2012,_/08.10.2012,_/2012,_/09.11.2012,_/09.11.2012,_/09.11.2012,_/09.11.2012, fișă client.
La data de 24.09.2014, prin compartimentul registratură, reclamanta a depus la dosar precizările solicitate de instanță conform rezoluției din data de 08.09.2014, la care a anexat un set de înscrisuri, în copie (filele 25-42).
La data de 21.01.2015, prin compartimentul registratură, reclamanta a depus la dosar precizările solicitate de instanță conform rezoluției instanței, arătând că solicită penalitățile de întârziere în baza art.5.6 din contract.
Pârâta nu a depus întâmpinare în apărare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Conform art. 1025 C.pr.civ., procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței.
Făcând aplicarea textului mai sus menționat, din prisma alin. 2 și 3 ale aceluiași articol, instanța constată că cererea, astfel cum este formulată de către reclamantă, este admisibilă, putând fi judecată potrivit procedurii speciale referitoare la cererile de valoare redusă.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța reține că reclamanta ., în calitate de vânzător, a încheiat cu pârâta ., în calitate de cumpărător, pe o durată nedeterminată, contractul de vânzare cumpărare nr. 7908/17.01.2012 . Prin art. 5.1.din contract părțile au stabilit că plata produselor ce vor fi livrate se va efectua în termen de maxim 14 zile calendaristice de la data recepționării mărfurilor, conform datelor înscrise pe factură.
Reclamanta a emis, în baza contractului mai sus menționat, facturile fiscale nr.._/ 08.10.2012,_/08.10.2012,_/2012,_/09.11.2012,_/09.11.2012,_/09.11.2012,_/09.11.2012. Toate aceste facturi au fost acceptate de către pârâtă, având în vedere că au fost semnate și ștampilate de către reprezentanții săi. Or, potrivit art. 46 din Codul . data emiterii facturilor), facturile acceptate fac dovadă în legătură cu existența actului juridic intervenit între părți și cu executarea operațiunii care constituie obiectul ei și în favoarea emitentului, respectiv a reclamantei și împotriva destinatarului, respectiv a pârâtei.
Potrivit art.1270 C.civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, iar conform art. 1350 din același act normativ, care reglementează răspunderea contractuală, orice persoană trebuie să-și execute obligațiile pe care le-a contractat, în caz contrar este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și are obligația reparării acestui prejudiciu.
Prin urmare, reținând că, deși reclamanta a dovedit existența creanței sale, pârâta nu a probat îndeplinirea obligației ce-i revenea conform contractului, de a plăti integral contravaloarea facturilor mai sus enumerate, sau intervenirea vreunei cauze exoneratoare de răspundere, instanța, în baza art. 1270 și art. 1350 Cciv urmează să să o oblige la plata către reclamantă a sumei de 3274,58 lei reprezentând contravaloare produse.
Referitor la penalitățile de întârziere, se reține că acestea sunt solicitate de către reclamantă, conform precizărilor depuse la fila 59 dosar, în baza art.5.6 din contract . Potrivit acestei prevederi contractuale părțile au convenit ca în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a unei obligații contractuale de către una dintre părți, partea în culpă să plătească penalități în cuantum de 1% din valoarea prejudiciului cauzat, după care se va trece la rezilierea contractului. Instanța consideră însă că această clauză nu se aplică situațiilor în care cumpărătorul nu își îndeplinește obligația de plată a prețului, întrucât în acest caz părțile au prevăzut expres în art. 5. 3 din contract faptul că se va plăti o penalitate zilnică egală cu dublul dobânzii de referință a BNR, calculată la suma datorată. Un alt argument în acest sens este și acela că penalitatea de 1% la care se referă art. 5.6 nu a fost stabilită pe zi de întârziere, astfel cum pretinde reclamanta, ceea ce întărește concluzia instanței conform căreia textul are în vedere alte obligații decât pe cea privind plata prețului.
Prin urmare, față de cele anterior arătate și întrucât reclamanta solicită acordarea penalităților în baza art. 5.6., și nu a art. .5.3, instanța va respinge capătul de cerere privind penalitățile, ca neîntemeiat.
În baza art 453 C.pr.civ. pârâta va fi obligată să plătească reclamantei și cheltuielile de judecată în cuantum de 200 lei, constând în taxă de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de reclamanta ., cu sediul ales în București, Preciziei Business Center, Bulevardul Preciziei nr.1, etaj 4, la . la Registrul Comerțului sub nr. J_, CUI RO1863972, în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în București, ., ., etaj 6, apartament 32, sector 6, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/_/2008, cod unic de înregistrare_, astfel cum a fost precizată.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 3274,58 lei reprezentând contravaloare produse.
Respinge capătul de cerere privind penalitățile, ca neîntemeiat.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Executorie de drept.
Pronunțată în ședință publică, azi 5.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.AG/Thred.MV
3 ex./3.04.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1797/2015.... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|








