Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 790/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 790/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 30-01-2015 în dosarul nr. 790/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCURESTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 790

ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DE LA: 30.01.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: R. S.

GREFIER: A.-R. M.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă, privind pe reclamanta S.C. G. România asigurare Reasigurare S.A. în contradictoriu cu pârâtul S. R. D..

La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu, părțile nu s-au prezentat.

Procedura este legal îndeplinită, cauza soluționându-se fără citarea părților conform art. 1029 alin. 1-2 din noul Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

În baza art. 131 noul Cod de procedură civilă instanța constată că Judecătoria Sectorului 6 București este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza potrivit art. 1027 din noul Cod de procedură civilă rap. art. 107 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă.

Instanța, față de dispozițiile art. 238 din noul Cod de procedură civilă, estimează durata cercetării procesului la 3 luni.

Constatând că proba cu înscrisuri propusă de reclamantă este pertinentă, concludentă și utilă, în temeiul art. 1029 al. 9 din noul Cod de procedură civilă coroborat cu art. 258 din noul Cod de procedură civilă raportat la art. 255 din noul Cod de procedură civilă, instanța încuviințează reclamantei proba cu înscrisuri.

Nemaifiind alte probe de administrat instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin formularul de cerere înregistrat pe rolul acestei instanței la data de 10.10.2014 sub nr._, reclamanta S.C. G. România Asigurare Reasigurare S.A. a chemat în judecată pe pârâtul S. R. D., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 4500 de lei și la plata cheltuielilor de judecată, reprezentate de taxa de timbru.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în data de 01.11.2011, conducând autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, pârâtul a avariat autoturismul marca Dacia L., cu nr. de înmatriculare_, proprietatea D. A., asigurat CASCO la societatea G., în baza poliței de asigurarea nr._.

Ca o consecință a evenimentului rutier, s-a întocmit de către organele de poliție, procesul verbal . nr._, prin care se constată culpa exclusivă a pârâtului în producerea accidentului, prin faptul că a executat virajul la dreapta fără a se asigura și a intrat în coliziune cu asiguratul Casco, precum și faptul că nu face dovada existenței asigurării de răspundere civilă auto obligatorie. Pârâtul și-a recunoscut vina în producerea accidentului și a recunoscut că nu are polița RCA valabilă. În temeiul asigurării facultative Casco, încheiată de G. S.A. cu asiguratul Casco, D. A. pentru acest autovehicul, reclamanta a achitat în numele persoanei păgubite o despăgubire în cuantum de 5690,70 lei.

În data de 27.04.2012, pârâtul și-a luat angajamentul că va achita 150 de lei/lună. A achitat suma de 300 de lei în data de 10.05.2012, suma de 400 de lei, în data de 31.10.2012, suma de 500 de lei, în data de 12.11.2012 și suma de 400 de lei, în data de 17.12.2012.

Reclamanta a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 2210 NCC, în limita indemnizației de asigurare achitate, asigurătorul se subrogă în drepturile celor păgubiți îndreptându-se împotriva celor vinovați de producerea prejudiciului, motiv pentru care a apreciat că este îndreptățită să formuleze cerere de chemare în judecată pentru recuperarea debitului achitat cu titlu de despăgubiri, precum și a dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată aferente.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 2210 din Noul Cod pr.civ., art. 1357-1371 Cod civil.

În dovedirea cererii, au fost depuse următoarele înscrisuri: notificare, confirmare de primire, proces verbal de conciliere din data de 27.04.2012. extras de cont din data de 30.01.2012, înregistrare dosar daună nr._, proces verbal de constatare a daunelor în dosarul de daună nr._, cerere de despăgubire în dosarul de daună nr._, declarația persoanei păgubite din data de 30.11.2011, adresă emisă de către reclamantă către D. A., proces verbal . nr._/03.11.2011, declarație din data de 03.11.2011, privind evenimentul a numitei D. A., copie Anexă la Certificatul de înmatriculare nr._, poliță de asigurare tip CASCO „ECO” pentru autovehicule rulate înmatriculate în România, calcule reparații nr._/31.11.2011, planșe foto (filele nr. 32-37).

Cererea a fost legal timbrată.

Pârâtul, legal citat, nu a depus întâmpinare și nu a formulat apărări în cauză.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 1025 C.pr.civ., procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței. Făcând aplicarea textului mai sus menționat, din prisma alin. 2 și 3 ale aceluiași articol, instanța constată că cererea, astfel cum este formulată de către reclamantă, este admisibilă, putând fi judecată potrivit procedurii speciale referitoare la cererile de valoare redusă.

La data de 01.11.2011, în jurul orei 21:30, pârâtul a condus autoturismul_ pe . nu s-a asigurat la executarea virajului dreapta intrând în coliziune cu autoturismul_, care a fost proiectat în autoturismul nr._, care a fost proiectat în autoturismul_, care a fost proiectat în autoturismul nr._, proiectat în autoturismul nr._, proiectat în autoturismul nr._, proiectat în autoturismul_, astfel cum rezultă din procesul-verbal de contravenție . nr._/03.11.2011 (f.21). Totodată, prin același proces-verbal s-a reținut în sarcina pârâtului faptul că nu deținea RCA valabil la data de 01.11.2011.

În urma acestui incident, autoturismul cu numărul de înmatriculare_ a fost avariat, astfel cum rezultă din autorizația de reparații . nr._ (f.20).

La data de 29.01.2011, între reclamantă, în calitate de asigurător, și numita D. A., în calitate de asigurat, a fost încheiată polița de asigurare CASCO nr._ (fila 25), cu privire la autoturismul cu nr. de înmatriculareB-22-ZLZ, pe o perioadă de 12 luni, de la data de 05.02.2011, până la 05.02.2012, inclusiv.

Întrucât autoturismul aparținând numitei D. A. a fost implicat în accidentul rutier din data de 01.11.2011 în cursul perioadei de asigurare, reclamanta a deschis dosarul de daune nr._, în cadrul căruia a achitat despăgubiri asiguratului în cuantum de 5690,7 lei, astfel cum rezultă din extrasul de cont aflat la fila 12 din dosar.

Potrivit art. 146 din Legea nr. 71/2011, contractul este supus legii în vigoare la data încheierii poliței de asigurare. Prin urmare, având în vedere că polița de asigurare nr._ a fost încheiată anterior intrării în vigoare a Noului cod civil, în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 22 alin.(1) din Legea nr. 136/1995, care prevăd că în limitele indemnizației plătite asiguratorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asiguratorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.

Având în vedere că reclamanta și-a îndeplinit obligația de plată a sumei de 5690,7 lei ce îi revenea potrivit poliței de asigurare de tip CASCO, aceasta s-a subrogat, în limitele indemnizației plătite, în toate drepturile asiguratului D. A., inclusiv în ceea ce privește tragerea la răspundere civilă a persoanei vinovate de producerea accidentului rutier din data de 01.11.2011, în urma căruia autoturismul acestuia a fost avariat.

Examinând temeinicia cererii, instanța reține că, în conformitate cu art. 1357 C.civ. cel ce cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, astfel că pentru angajarea răspunderii civile delictuale a unei persoane pentru fapta proprie este necesar să fie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții: existența unei fapte ilicite, existența vinovăției celui căruia i se impută fapta ilicită, existența unui prejudiciu precum și existența unei legături de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu.

Instanța constată că în cauză sunt îndeplinite în mod cumulativ toate condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului pentru fapta proprie, în sensul că pârâtul, prin fapta sa ilicită, constând în nerespectarea prevederilor legislației rutiere a cauzat asiguratului reclamantei un prejudiciu a cărui valoare este egală cu suma costurilor impuse de efectuarea reparațiilor necesare pentru aducerea la starea inițială a autoturismului cu nr. de înmatriculare_ . Culpa pârâtului în producerea accidentului de circulație rezultă din mențiunile cuprinse în procesul-verbal de contravenție anterior analizat. În ce privește legătura de cauzalitate dintre fapta săvârșită și săvârșită de pârât și prejudiciul suferit de asigurătorul reclamantei, instanța reține că aceasta este dovedită pe baza autorizației de reparații . nr._ (f.20), a procesului-verbal de constatare a daunelor (f.14), a devizului de reparații și a extrasului de cont ce atestă achitarea de către reclamantă a sumelor reprezentând contravaloarea reparațiilor.

Astfel, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile pentru a atrage răspunderea pârâtului în calitate de persoană vinovată de producerea prejudiciului acoperit de reclamantă, persoană care nu deținea la momentul producerii accidentului o poliță RCA valabilă.

Mai mult, instanța constată că pârâtul a recunoscut obligația de a achita reclamantei suma de5690,7 lei cu titlu de despăgubiri, astfel cum rezultă din procesul-verbal de conciliere încheiat la data de 27.04.2012 (f. 11).

Pe baza motivării în fapt a acțiunii, care, sub aspect probatoriu are valoarea unei mărturisiri, instanța reține că pârâtul a achitat parțial debitul, plătind reclamantei suma de 300 de lei în data de 10.05.2012, suma de 400 de lei în data de 31.10.2012, suma de 500 de lei în data de 12.11.2012 și suma de 400 de lei în data de 17.12.2012, având un debit restant de 4090,7 lei.

Pe cale de consecință, instanța va admite cererea și va obliga pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 4090,7 lei cu titlu de despăgubiri.

În temeiul art. 1031 C.pr.civ., fiind în culpă procesuală, pârâtul urmează a fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea. privind pe reclamanta S.C. G. România Asigurare Reasigurare S.A., înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J40/_/19.09.2007, CUI_, cu sediul în București, . Gaulle, nr. 15, sector 1 în contradictoriu cu pârâtul S. R. D., CNP_, cu domiciliul în București, .. 77B, ., ..

Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 4090,7 lei cu titlu de despăgubiri.

Obligă pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 200 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.

Executorie de drept.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.01.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.RS/Thred.ARM

4 ex./2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 790/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI