Contestaţie la executare. Sentința nr. 792/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 792/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 30-01-2015 în dosarul nr. 792/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 792
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 30.01.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. N.
GREFIER: C. C.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatoarea G. M. în contradictoriu cu intimata O. F. ZRT.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 14.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp a amânat pronunțarea la data de 21.01.2015, 28.01.2015 și 30.01.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01.11.2013, contestatoarea G. M. a solicitat, în contradictoriu cu intimații O. FAKTORING ZRT și B. B. G., anularea încheierii nr.280/11.10.2013 data de B. E. Judecătoresc B. G. și a încheierii de încuviințare a executării din data de 30.09.2013 în dosarul nr._/303/2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București.
În primul rând, contestatoarea a invocat în motivarea contestației faptul că instanța care a dispus încuviințarea executării silite imobiliare a imobilului situat în București, ., ., sector 6, fără a avea în vedere un aspect deosebit de relevant și o condiție esențială de valabilitate a titlului executoriu, care este reprezentat de contractul de credit nr. C2204/1000/_/13.08.2008, garantat cu contract de ipotecă autentificat sub nr. 1251/13.08.2008 de BNP M. P., și anume acest contract fiind inopozabil debitoarei G. M., dar în același timp cuprinde clauze abuzive bancare, motiv pentru care contestatoarea a considerat că o astfel de încheiere este anulabilă și dată fără îndeplinirea condițiilor legale, instanța care a judecat o asemenea cerere, conform dispozițiilor art. 665 alin.5 p.3 și 7 Noul Cod de procedură civilă, putând să respingă cererea adresată de B. B. G. ca fiind inadmisibilă, ca să nu mai vorbim despre faptul că această executare silită se vrea a fi făcută pe o sumă de 163.459,55 CHF (franci elvețieni) a cărei valoare nu este certă, atâta timp cât modalitatea de calcul este realizată prin încălcarea legii și atâta timp cât nu se va modifica dobânda aplicată (în mod abuziv) creditului inițial de 123.630 CHF, nu se cunoaște adevărata valoare a debitului datorat.
Din acest punct de vedere, contestatoarea a învederat instanței faptul că se dorește executarea unui titlu care, pe lângă faptul că este contrar legii, dar în același timp, încalcă prevederile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, lege care transpune Directiva Consiliului Europei nr.93/13/CEE/05.04.1993 și OG nr.21/1991, privind protecția consumatorului.
În acest sens, Legea nr. 193/2000 stabilește că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În plus, actul normativ prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate. Caracterul abuziv al prevederilor contractuale rezultă din dreptul acordat băncii de a modifica unilateral dobânda creditului, în raport de o marja fixă stabilită exclusiv de către bancă, fapt ce subliniază dezechilibrul clar între drepturile și obligațiile băncii, față de cele ale consumatorului. Totodată, contestatoarea a precizat faptul că, în contractul încheiat între aceasta și bancă sunt stipulate clauze conform cărora marja fixă putea fi modificată în mod unilateral, variind în funcție de politica băncii, ceea ce constituie o clauză abuzivă în sensul Legii nr. 193/2000. „Aceste clauze sunt clauze abuzive pentru considerentul că împrumutatului nu i se cere consimțământul la majorarea marjei de dobândă, acesta fiind obligat de a accepta automat noua dobândă și fără a fi în măsură să aprecieze și să decidă cu privire la menținerea sau rezilierea contractului”.
Într-o atare situație, în care contractul de credit C2204/1000/_/13.08.2008, care conține astfel de clauze contrare legii și care împiedică dreptul cetățeanului de a beneficia de o legislație unitară, nu poate reprezenta un titlu valabil, în baza căruia să se pornească o executare silită imobiliară, mai ales că petenta contestatoare a formulat către Agenția Națională pentru Protecția Consumatorului o sesizare ( nr._/28.10.2013 ) cu privire la conținutul acestui contract, motiv pentru care până în prezent nu are un act lămurit, nu i se cunoaște întinderea (întrucât dobânzile, comisioanele și penalitățile ce derivă din el au fost stabilite în mod abuziv), necesitând o recalculare conformă legii, și nu contrară legii în materia bancară, fapt ce poate fi realizat doar prin soluționarea acestei sesizări.
În al doilea rând, contestatoarea a menționat faptul că nu îi poate fi opozabil un astfel de contract atâta timp cât cel care a cesionat creanțele de la O. Bank România, adică O. Faktoring ZRT, nu s-a conformat prevederilor contractului de cesiune încheiat la data de 05.07.2012, conf. p. 5.4. referitor la Notificarea debitorului cedat raportat la art. 7 - Obligații și drepturi p. 7.3 din Actul adițional la contractul de credit din 21.09.2010, care prevede „Cesiunea se notifică de către cedent consumatorului, în termen de 10 zile de la încheierea contractului de cesiune, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.” Fapt ce nu a fost respectat, și în mod evident afectându-i principiul opozabilității, cât și prevederile actului adițional transmis (dar nu semnat), astfel că, până la momentul de față nu i se poate opune un astfel de act și nici o obligație până nu se va face dovada primirii acestei notificări cu scrisoare recomandată, dar și cu confirmare de primire.
Contestatoarea a precizat instanței că a primit doar o singură notificare la cutia de scrisori în data de 23.11.2012, mult timp mai târziu, față de încheierea contractului de cesiune de creanță dintre O. Bank România, în calitate de cedent, și O. Faktoring ZRT, în calitate de cesionar.
Acest contract de cesiune nu i-a fost niciodată comunicat contestatoarei, fiind un act fără valoare juridică, nefiind autentificat.
În acest sens dispozițiile art. 1578 cod civil - Comunicarea și acceptarea cesiunii - sunt evidente, în sensul că stipulează că debitorul este ținut să plătească cesionarului din momentul în care: a) acceptă cesiunea printr-un înscris cu data certă; b) p. 3,4, și 5 Comunicarea cesiunii nu produce efecte dacă dovada scrisă a cesiunii nu este comunicată debitorului. În acest articol nu se menționează despre notificare, ci despre o comunicare scrisă a cesiunii.
Din acest punct de vedere, contestatoarea a considerat că plata a fost suspendată din luna noiembrie a anului 2012, pe motivul inopozabilității față de această cesiune de creanță, iar sumele fabuloase care au fost calculate, îi sunt imputate, dar exista și pericolul ca un astfel de contract să fie luat de bun, deși exista o abatere gravă de la legea protecției consumatorului și o încălcare flagrantă a drepturilor contestatoarei.
Totodată, contestatoarea a menționat faptul că, în seara zilei de 30.10.2013, i s-a adus la cunoștință de către administrația blocului din ., . act de executare, o adresă din partea B. G. B..
Atâta timp cât dobânda stabilită de banca O. Bank România a fost stabilită abuziv și nu se cunoaște întinderea reală și legală a obligației sale, în calitate de debitor, executorul judecătoresc mulțumindu-se să menționeze doar o sumă de bani fabuloasă în somația pe care a primit-o, fără a detalia suma de 163.459,55 CHF (franci elvețieni - la cursul BNR din ziua plății).
Contestatoarea a menționat că, de la semnarea contractului de credit și până în prezent, nu a semnat nicio confirmare de primire cu privire la actele primite din partea creditoarei, nu a fost anunțată despre posibilitatea de a participa la modificarea dobânzilor și nu a semnat acte de mărire a dobânzii.
Cu referire la comunicarea acestor acte de executare, contestatoarea a menționat instanței că a luat la cunoștință în data de 28.10.2013, fiind depus un plic la cutia de scrisori, solicitând instanței, considerând că este în termen legal de 10 zile, să suspende urmărirea conform art. 823 Noul Cod de procedură civilă, în sensul de a se suspenda urmărirea silită imobiliară și de a dispune urmărirea silită din alte venituri pe timp de 6 luni.
În concluzie, contestatoarea a solicitat admiterea cererii așa cum a fost formulată, analizând și motivele ce vizează fondul cauzei, în temeiul art. 712 p. 2 Noul Cod de procedură civilă, să se dispună suspendarea executării în temeiul art. 823 Noul Cod de procedură civilă.
În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 711, 712 alin.2, 823 Noul Cod de procedură civilă, 1578 Cod civil.
În dovedirea contestației la executare, contestatoarea a depus la dosar, în copie, înscrisuri (filele 6-64).
Contestatoarea a depus la dosar cerere de ajutor public judiciar, la care a anexat un set de înscrisuri, în copie, filele 76-161.
La data de 05.02.2014, contestatoarea a depus la dosar cerere precizatoare la acțiunea principală ce are ca obiect contestație la executare, prin care a solicitat, în temeiul art.718 alin.4 Noul Cod de procedură civilă, suspendarea executării silite imobiliare, așa cum a menționat în cererea principală. De asemenea, contestatoarea a invocat și dispozițiile art. 662 alin.1, 2 Cod procedură civilă. În sensul că acea creanță pentru care se dorește a fi făcută executarea nu corespunde creditului prevăzut în contractul de credit, având o creanță incertă, atâta timp cât nu rezultă existența ei din însuși titlul executoriu.
Nu s-au indicat (detaliat) cât reprezintă din cei 163.459,55 CHF (franci elvețieni ) creditul și cât reprezintă dobânda, penalități, comisioane sau asigurări. În condițiile în care dobânda a variat și a fost stabilită unilateral de Bancă și în condițiile în care M. G., contestatoarea a achitat până la momentul cesionării suma de aproximativ 24.000 CHF (franci elvețieni).
Un alt aspect pe care l-a invocat contestatoarea a fost și faptul că valoarea pentru care se dorește executarea imobiliară, menționată în dosarul de executare cu nr. 575/2013, depășește cu foarte mult valoarea creditului inițial. Astfel că, persoana împrumutată, G. M., a garantat împrumutul acordat de bancă prin încheierea unui contract de credit imobiliar pentru un imobil a cărui valoare depășește cu mult valoarea creditului acordat, banca intimată obligând-o pe aceasta să încheie și asigurare cu un asigurător agreat de bancă, fiind astfel acoperite toate riscurile.
Totodată, contestatoarea a solicitat a se observa faptul că, în data de 02.07.2012, s-a încheiat un proces-verbal, în care s-a consemnat faptul că executarea încetează asupra imobilului supus executării, în dosarul de executare nr. 11/2012 din cadrul Biroului E. Judecătoresc N. M. S., pe motiv că creditoarea nu mai era . SA, aceasta justificând că a cesionat către O. F. ZRT, toate creanțele debitoarei.
Este foarte important a se observa faptul că, în data de 02.07.2012, creditorul obligațiilor era totuși . SA întrucât, abia la data de 05.07.2012, creditorul acesta a încheiat un contract de cesiune cu O. F., contract care nu i-a fost adus la cunoștință decât în luna noiembrie 23, 2012 prin notificarea de cesiune.
De asemenea, contestatoarea a solicitat a se avea în vedere faptul că în data de 23 ianuarie 2014, a găsit pe ușa imobilului în care domiciliază o publicație de vânzare imobiliară, efectuată în cadrul dosarului de executare nr. 575/2013 de către executorul B. G., fără a fi ștampilată, motiv pentru care a invocat nulitatea acestui act conform disp. art. 678 lit. m Cod procedură civilă.
Pentru aceste considerente și pentru cele menționate în acțiunea introductivă, contestatoarea a solicitat admiterea contestației la executare și suspendarea executării.
La termenul de judecată din data de 19.02.2014, contestatoarea a depus la dosar, în copie, un set de înscrisuri (filele 207-227).
La data de 31.03.2014, intimatul B. B. G. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare motivat de faptul că executarea silită din dosar a fost începută în temeiul titlului executoriu, contractul de credit nr. C2204/1000/_ din data de 13.08.2008 emis de O. Bank România SA, creanța rezultată din titlul executoriu, cesionată către ., în baza contractului de cesiune de creanță din data de 05.07.2012, notificat debitorului prin scrisoare recomandată la data de 13.07.2012, pentru care s-a încuviințat executarea silită. Intimatul a invocat lipsa calității procesuale pasive a B. B. G., solicitând admiterea acesteia.
În drept, intimatul a invocat dispozițiile art.205-208 din Noul Cod de procedură civilă.
Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 19.02.2014 (f.228) instanța a acordat contestatoarei ajutor public judiciar sub forma scutirii de plata taxei de timbru de 1.000 lei.
Urmare solicitării instanței, la data de 13.05.2014, B. B. G. a înaintat la dosar copii de pe înscrisurile din dosarul de executare nr.575/2013 (filele 249-659).
Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 21.05.2014 (f.661) instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului B. B. G., motiv pentru care va respinge contestația la executare formulată în contradictoriu cu acest intimat, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
La termenul de judecată din 11.06.2014 instanța a dispus administrarea probei cu expertiză contabilă și a respins ca inadmisibilă cererea contestatoarei de suspendare a executării silite.
La data de 30.09.2014 a fost depus raportul de expertiză contabilă, efectuat de expert Amzuică B. F. (f.710-717), ulterior fiind depuse răspunsurile expertului la obiecțiunile formulate de intimată (f.802-810, 832-839).
După achitarea de către contestatoare a cauțiunii stabilite de instanță, prin încheierea din data de 15.10.2014 instanța a dispus suspendarea executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr.575/2013, iar prin încheierea pronunțată la data de 05.11.2014 a respins ca neîntemeiată cererea contestatoarei de completare a încheierii de ședință din 05.11.2014.
La termenul de judecată din data de 01.10.2014, contestatoarea a depus la dosar, în copie, un set de înscrisuri (filele 726-731).
La data de 17.12.2014 contestatoarea a depus la dosar note de ședința prin care a solicitat admiterea contestației în baza art. 712 p. 2 Cod procedură civilă, anularea și încetarea executării silite imobiliare, din dosarul execuțional nr.575/2013 întocmit de B. E. Judecătoresc B. G. (și a tuturor actelor subsecvente ce au legătură cu această executare - somația de evacuare din data de 24.09.2014 în dosarul nr. 769/2014, încheierea nr.280/11.10.2013, încheierea de încuviințare a executării în data de 30.09.2013 în dosarul nr._/303/2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București), din următoarele considerente, pe care a solicitat ca instanța să le aibă în vedere la pronunțarea hotărârii:
În primul rând, contestatoarea a solicitat a se avea în vedere faptul că această executare silită se vrea a fi făcută pe o sumă de 163.459,55 CHF, a cărei valoare nu este certă, atâta timp cât modalitatea de calcul este realizată prin încălcarea legii și atâta timp cât nu se va modifica dobânda aplicată (în mod abuziv) creditului inițial de 123.630 CHF, necunoscând adevărata valoare a debitului datorat.
De asemenea, această creanță nu este exigibilă atâta timp cât, la data de 23.03.2011, a fost declarat creditul exigibil, iar contestatoarea a fost obligată la rambursarea sumei de_,58 lei.
Contestatoarea a solicitat a se observa faptul că, în decursul istoricului acestei spețe, s-a confruntat cu diverse sume de bani pentru care s-a solicitat executarea, dar și în monezi diferite, astfel: în notificarea O. Bank către reclamantă din data de 23.11.2012, s-a precizat că s-a cesionat către O. F. ZRT, suma de 153.090,30 CHF, iar prin notificarea nr. 148/2011 a executorului N. M. S., a fost înștiințată despre faptul că la data de 23.03.2011, a fost declarat exigibil creditul pentru suma restantă în valoare de 122.150,81 CHF.
Data la care creditul a devenit exigibil nu a fost calculată corect, întrucât contestatoarea a achitat 200,31 CHF ultima oara la data de 27.12.2010, iar Banca a declarat exigibil acest credit mult mai devreme de 90 de zile (cum era menționat în contractul de credit), la data de 23.03.2011. Astfel că aceștia au încălcat înseși clauzele contractuale și au dorit să își îndestuleze patrimoniul prin împovărarea și suferința psihică a clientului său.
Alt aspect important a fost faptul că, contractul de credit C_ x/13.08.2008, cu ipotecă și refinanțare, care conține clauze contrare legii și care împiedică dreptul cetățeanului de a beneficia de o legislație unitară, nu poate reprezenta un titlu valabil, în baza căruia să se pornească o executare silită imobiliară, astfel că în prezent nu are un act lămurit, nu i se cunoaște întinderea (întrucât dobânzile, comisioanele și penalitățile ce derivă din el sunt stabilite în mod abuziv), necesitând o recalculare conformă legii, și nu contrară legii în materia bancară (a se vedea raportul de expertiză financiar bancară efectuat în cauză de expertul Amzuică F.).
Contestatoarea a menționat faptul că, de asemenea, nu îi poate fi opozabil un astfel de contract atâta timp cât cel care a cesionat creanțele de la O. Bank România, adică O. Faktoring ZRT, nu s-a conformat prevederilor contractului de cesiune încheiat la data de 05.07.2012, conform p. 5.4. referitor la Notificarea debitorului cedat raportat la art. 7 - Obligații și drepturi p. 7.3 din Actul adițional la contractul de credit din 21.09.2010, care prevede „Cesiunea se notifică de către cedent consumatorului, în termen de 10 zile de la încheierea contractului de cesiune, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire”, fapt ce nu a fost respectat și, în mod evident afectându-i principiul opozabilității, cât și prevederile actului adițional transmis (dar nu semnat), astfel că, până la momentul de față nu i se poate opune un astfel de act și nici o obligație până nu se va face dovada primirii acestei notificări cu scrisoare recomandată, dar și cu confirmare de primire.
De asemenea, contestatoarea a solicitat a se avea în vedere la pronunțarea hotărârii faptul că, așa cum rezultă din extrasul de carte funciară informativ, rezultă nemijlocit faptul că acest contract de cesiune de creanțe neperformante a fost autentificat în data de 15 noiembrie 2013 de BNP T. C., sub nr. 2599, mult timp mai târziu, după somarea acesteia și după depunerea acțiunii prezente în justiție.
Iar în privința datei încheierii contractului de cesiune dintre O. Bank România, în calitate de cedent și O. Faktoring ZRT, în calitate de cesionar, contestatoarea are suspiciuni majore întărite și de înscrierea acesteia în cartea funciară a imobilului ce face obiectul prezentei, întrucât intimata O. Bank România SA a cesionat creanța neperformantă către O. F. ZRT, cu mult înainte de data de 05.07.2012, așa cum reiese din procesul-verbal de încetare a executării silite, încheiat în data de 02.07.2012 de executorul bancar N. Ș., asupra imobilului contestatoarei, cu care a garantat la obținerea creditului, adică undeva în luna aprilie 2011, sau la 15.11.2013.
Având în vedere aceste aspecte, atâta timp cât cesiunea nu este opozabilă contestatoarei, fiind încălcate dispozițiile contractuale cu privire la notificare, contestatoarea a considerat că numai O. Bank România avea dreptul să ceară executarea silită a Mihaelei G..
Contestatoarea a menționat că acest act de cesiune nu i-a fost niciodată comunicat și reprezintă un act fără valoare juridică, nefiind autentificat (la data promovării prezentei contestații și reprezentând o probă preconstituită). În acest sens dispozițiile art. 1578 Cod civil - Comunicarea și acceptarea cesiunii - sunt evidente, în sensul că stipulează că debitorul este ținut să plătească cesionarului din momentul în care: a) acceptă cesiunea printr-un înscris cu dată certă; b) p. 3,4, și 5 Comunicarea cesiunii nu produce efecte dacă dovada scrisă a cesiunii nu este comunicată debitorului. În acest articol nu se menționează despre notificare, ci despre o comunicare scrisă a cesiunii.
În atare situație, se poate vorbi chiar despre prematuritatea executării.
Totodată, contestatoarea a invocat nulitatea actului de executare cu privire la invitația pe care executorul judecătoresc B. G. era obligat să o adreseze debitoarei G. M., în virtutea rolului activ prev. de art. 627 rap. la art. 828 p.1 Noul Cod de procedură civilă, cu ocazia întocmirii procesului verbal de situație pentru imobilul adjudecat din localitatea București, ., ., parter, sector 6.
În acest sens, debitoarea G. Mihaelă nu a primit nici o adresă (invitație ) pentru a da lămuriri, în perioada 18-28.10.2013, întrucât orice adresă pe care aceasta a primit-o a și contestat-o imediat (în ordine cronologică a primit: încheierea cu somația imobiliară nr. 280/11.10.2013, comunicată în data de 18.10.2013, o adresă către Asociația de proprietari din data de 28.10.2013, încheierea cu privire la numirea expertului evaluator C. V.).
Or, luând cunoștință de piesele dosarului de executare ce se află la dosarul de contestație la executare nr._, ce se află pe rolul judecătoriei Sectorului 6 București, cu stupoare a observat faptul că domnul executor B. G. a atașat o adresă emisă în data de 22.10.2014, aspect pe care debitoarea nu l-a cunoscut decât după studierea dosarului de executare mai sus amintit.
Contestatoarea a considerat că dovada de îndeplinire a comunicării acestei adrese nu s-a realizat atâta timp cât a fost lăsată la cutia de scrisori (așa cum rezultă din dovada depusă de B. B. G.).
Astfel, contestatoarea a solicitat a se observa faptul că la încheierea contractului de credit, Banca a omis să informeze clientul-consumatorul, asupra hiper valorizării CHF-ului, fenomen care era previzibil pentru experții financiari, ce activează în cadrul sistemelor bancare.
Totodată, CJUE a statuat prin Decizia 2613 ( Kasler vs. O. ) din 30 aprilie 2014, la punctele 57, 58 si 59, faptul că „clauza care stabilește denominarea plăților în monedă străină după un curs majorat față de cel de la data acordării creditului nu face parte din preț și deci, poate fi analizată sub raportul caracterului abuziv”.
Invocând în apărarea sa și această Decizie, contestatoarea a solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzei inserate în contractul de împrumut menționat mai sus, cu privire la plata ratei lunare la valoarea unui CHF calculată în ziua plății, și să se dispună lipsa efectului acesteia, motiv pentru care a solicitat și înghețarea cursului la data acordării creditului, întrucât diferența între cursul de schimb de la data semnării contractului și cel de la data plății ratelor este de 50%.
Contractul nu a fost negociat, iar banca a ascuns informații esențiale relative la riscul de depreciere a monedei naționale, provocând un dezechilibru semnificativ, deci este abuzivă. Totodată Decizia CEDO spune că nu este suficient ca termenii în care se exprimă clauzele contractuale, inclusiv cele relative la preț, să fie inteligibile din punct de vedere gramatical, ci să fie inteligibile din punct de vedere juridic, adică orice consumator, cât de cât diligent, să poată să își cunoască obligațiile și să poată să aprecieze consecințele economice negative pe care le riscă din faptul încheierii contractului cu banca (pct. 73).
Contractul trebuie să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului de schimb al monedei străine, astfel încât consumatorul să poată să evalueze, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din faptul semnării contractului ( pct. 75 )”.
Pentru aceste considerente, contestatoarea a solicitat să se constate o altă clauză abuzivă, și anume clauza de nenominare, întrucât altfel consumatorul ar fi grav prejudiciat, ceea ce ar însemna răsturnarea scopului directivei, scop prevăzut de art. 7 din Directiva nr. 93/2013 ( sancționarea profesionistului și prevenirea abuzului de putere economică).
De asemenea, contestatoarea a solicitat a se observa faptul că, creditorul este denumit profesionist/comerciant și clientul - consumator, între care a fost încheiat un contract de credit de nevoi personale cu ipotecă de rang I, aceasta fiind o garanție imobiliară, locuința principală de locuit, în care la vremea respectivă, imobilul acoperea valoarea creditului cu peste 130% valoarea de piață, contractul de credit fiind unul standard.
De asemenea, consumatorul, adică contestatoarea, a respectat contractul de credit și clauzele abuzive din acest contract până în anul 2010 (conform plăților efectuate de către aceasta, conform scadențarului și a extrasului de cont), aceste clauze producând efecte negative asupra clientului și un dezechilibru major în existenta sa; acesta nemaisuportând dobânzile și comisioanele exorbitante a solicitat și a cerut în scris, dar și verbal de mai multe ori, o renegociere a contractului în ceea ce privește dobânda și comisioanele și valoarea CHF-ului; din nefericire aceste demersuri au rămas fără rezultat întrucât Banca O., avea doar o singură variantă, negociere prin care impuneau: reeșalonarea creditului (dar clientul nu se încadra ca și vârstă ); aducerea unei noi garanții sau codebitor pentru o diminuare a dobânzii cu doar 0,5% ( dar conform creșterii excesive, galopante a CHF ului, rata următoare nu însemna nimic, adică „0”); diminuarea pe 6 luni din rată cu ¼ din valoarea ratei, dar după 6 luni, ar fi plătit rata întreagă + ¾ din urmă.
De asemenea, Banca a încălcat Ordinul ANPC nr.164/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Nr. 620, din 1 septembrie 2011, prevede obligația instituțiilor bancare și nebancare de a afișa în interiorul sucursalelor bancare, la loc vizibil, pe un suport video, informații privind drepturile și obligațiile consumatorilor, conform legislației în vigoare, precum și explicații cu privire la terminologia specifică domeniului financiar bancar. Deși există în prezent această normă bancară, Banca O. nu a afișat la loc vizibil datele cu referire la dobânzi și comisioane, nu a înștiințat consumatorul client, în scris, și nici nu a calculat corect rata acestuia conform LIBOR la 3 luni și conform normelor BNR, dobânda aplicată pe piață fiind de maxim 3% începând cu 01 ianuarie 2009, astfel că Banca nu a respectat acest lucru, pretinzând în continuare aceeași rată conform scadențarului.
Contestatoarea a solicitat, de asemenea, a se observa faptul că, în perioada august-decembrie 2008, calculul băncii a fost în conformitate cu prevederile stipulate în contractul de credit, încheiat între reclamantă și pârâta O. Bank România, în acest sens, sumele plătite și recunoscute de bancă fiind: în contul debitului principal suma de 4872,19 CHF, iar în contul dobânzilor 3591,03 CHF.
La data de 1 ianuarie 2009, dobânda comunicată LIBOR la 3 luni, în mod oficial și care face parte integrantă din angajamentul Băncii O. față de G. M., este de 0,48 ( Libor la 3 luni ).
Cu toate acestea, banca împrumutătoare nu aplică noua valoare și solicită în mod abuziv dobânzi în valoare de 15.497,94 CHF, în loc de 145,19 CHF, conform contractului încheiat între părți în toată perioada ianuarie 2009-decembrie 2010, astfel că reclamanta a ajuns să plătească sume în plus, recunoscute prin documente bancare în valoare de_,75 CHF.
În aceste condiții, demararea executării silite este lipsită de temei, motivul real fiind calcularea în mod eronat de către funcționarul băncii a dobânzilor pentru perioada respectivă în disprețul obligațiilor asumate, chiar de către conducerea O. BANK .
În concret, prin această incompetență, funcționarul bancar a obligat-o pe reclamantă să plătească în plus și anticipat suma de 15.352,75 CHF, a sugerat să vândă creditul unei terțe persoane ( deși era imposibil ca cineva să preia un credit de 123.000 CHF, atâta timp cât apartamentul nu mai valora nici pe jumătate din cât valora la încheierea creditului), sau o îndrumau să apeleze la cămătari.
Dacă s-ar fi procedat la un control minimal al operațiunilor și încadrarea în termenii contractuali de către pârâta O. Bank, banca ar fi trebuit să notifice reclamanta asupra erorii săvârșite și ar fi trebuit să-i propună să aleagă între returnarea sumei respective sau considerarea acesteia în contul obligațiilor lunare sub forma compensației care, conform contractului, ar fi acoperit cel puțin 51 de luni, începând cu obligațiile aferente lunii decembrie 2008.
Astfel, conform evoluției LIBOR la 3 luni, în perioada ianuarie 2009- decembrie 2010, s-au plătit în plus, la debitul principal (_ CHF), suma de 10.200,83 CHF, iar la dobânzi, 5.151,92 CHF.
Pentru edificare, contestatoarea a mai amintit două date importante și care, cu siguranță, au fost cunoscute de funcționarii O., aceasta fiind de altfel una dintre obligațiile principale ale oricărui consilier de credit.
Așadar, pentru iunie 2013, LIBOR la 3 luni a avut valoarea oficială de 0,2756%, iar pentru iunie 2014, valoarea oficială comunicată pentru LIBOR la 3 luni este de 0,2306%.
Contestatoarea a făcut aceste precizări cu privire la valorile oficiale de LIBOR la 3 luni, întrucât a dorit să sublinieze cursul accentuat descrescător al valorii oficiale, care determină calculul dobânzii, așa cu a fost el agreat de părțile semnatare ale contractului de credit.
De asemenea, contestatoarea G. M., fiind disperată că nu știa cum să mai achite o sumă ce-i afecta existența, a încercat o negociere și a înaintat Băncii, (în speranța că Banca ar fi găsit niște soluții viabile și pertinente cu situația și starea clientei G. M.) dar, dimpotrivă, aceasta a fost chiar amenințată că va fi lăsată pe drumuri și va plăti toată viața, atât aceasta cât și copiii acesteia (deși nu are), singura soluție oferită de Banca O. fiind achitarea unei rate de 1600 CHF (ceea ce era imposibil).
În asemenea împrejurări, în care consumatorul are numai obligații, iar Banca numai drepturi, respectiv impunerea unor clauze standard, de la care nu se poate deroga, constituie o negociere standard, fiind total lipsită de transparență și îngăduință.
Singura care poate să dispună luarea unei măsuri față de aceste instituții este Justiția, care îi apără pe cei păgubiți și înșelați, și care este în măsură să vadă acele abuzuri la care este supus și obligat să plătească un consumator.
Contestatoarea a solicitat de asemenea a se observa faptul că, într-o perioadă de criză economică când LIBOR scăzuse pe piața europeană, dar și pe cea românească, unde BNR a scăzut și dobânda de referință, O. Bank România, la instanțele judecătorești s-au constatat, în nenumărate spețe, clauze abuzive, dobânda netransparentă, aplicarea unor comisioane de acordare, de administrare nelegale, s-a utilizat în mod nelegal celebra dobândă de referință variabilă.
Așa cum a iterat mai sus, dobânda legală este egală cu dobânda de referință BNR și a variat. Conform CEE nr.93/13/CEE și a Legii nr.193/2000, principiul potrivit căruia persoanele care achiziționaseră mărfuri, servicii, ar trebui protejate împotriva abuzurilor de putere de către cumpărători sau furnizori, mai ales contractelor standard unilaterale și împotriva excluderii inechitabile a unor drepturi esențiale prevăzute în contracte.
Dobânda cât și comisioanele au fost calculate într-un mod netransparent și la voia băncii, astfel că Banca a preferat să declare scadent creditul, și să înceapă executarea silită, fiind deja îndestulată de pe urma clientului, dar și de faptul că locuința clientului se va vinde la un preț mult mai mic, acest fapt creându-i un mare prejudiciu, cât și nesiguranța unui loc în care acesta să locuiască.
Pentru toate aceste motive și pentru cele invocate în cererea de contestație inițială, contestatoarea a solicitat admiterea acțiunii și respingerea întâmpinărilor depuse la dosarul cauzei de către intimatele O. F. ZRT si B. B. G., ca nelegale, și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 14.01.2015, instanța a constatat tardivitatea cererilor care au caracter completator, formulate prin notele de ședință din 17.12.2014, prin care se solicită: îndreptarea titlului executoriu, constatarea caracterul abuziv al clauzei privind plata în franci elvețieni, înghețarea cursului, constatarea caracterului abuziv al comisionului de acordare a creditului, restituirea dobânzii achitate în plus. Prin urmare, instanța nu este învestită cu soluționarea cererilor completatoare și va soluționa cererea de față fără a ține cont de completările formulate de contestatoare.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Obiectul contestației la executare de față îl reprezintă actele de executare efectuate împotriva debitoarei G. M. în dosarul de executare nr.575/2013 al B. B. G., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr.C2204/1000/_ din 13.08.2008 încheiat de contestatoarea-debitoare cu O. BANK ROMANIA SA (care, ulterior, a cesionat creanțele rezultate din contract către creditoarea O. FAKTORING Z.R.T., cea care a demarat executarea silită pentru sumele de 118.860,48 CHF debit principal și 244.599,07 CHF dobânzi). Executarea contractului a fost garantată cu ipotecă instituită asupra imobilului proprietatea debitoarei, situat în București, ., ., prin contractul de ipotecă autentificat nr.1251/13.08.2008 de BNP M. P. (f.18-21).
Prin încheierea din 30.09.3013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 în dosarul nr._/303/2013, s-a încuviințat executarea silită a debitoarei, la cererea creditoarei, asupra imobilului proprietatea debitoarei, situat în București, ., ., sector 6 (f.27-28).
La data de 11.10.2013 executorul judecătoresc a emis somație imobiliară (f.26), solicitându-i debitoarei ca în 15 zile de la primirea somației să plătească suma totală de 163.459,55 CHF debit și 14.195,38 lei cheltuieli de executare, stabilite prin încheierea din 11.10.2013 (f.29).
Instanța nu a reținut susținerea contestatoarei privind inopozabilitatea față de ea a contractului de credit ce constituie titlul ce se execută în dosarul de față. Contractul, aflat în copie la filele 12-17 dosar. Din cuprinsul contractului rezultă atât că acesta a fost încheiat de bancă cu G. M., cât și faptul că debitoarea a semnat contractul, pe fiecare pagină. Prin urmare, având calitatea de cocontractant, debitoarei îi pot fi opuse de către creditoare obligațiile asumate prin contract, creditoarea putând solicita punerea acestora în executare silită, întrucât contractul constituie titlu executoriu, conform art.120 din OUG 99/2006.
Faptul că în contractul de credit ar exista clauze abuzive, acest aspect nu putea face obiectul analizei instanței învestite cu soluționarea cererii de încuviințare a executării silite. Aceasta, în cadrul procedurii necontencioase a încuviințării de executare, trebuie să se limiteze la analizarea îndeplinirii condițiilor ce rezultă din interpretarea per a contrario a prevederilor art.665 alin.5 c.proc.civ. (în forma în vigoare la momentul cererii de executare silită), iar aprecierea asupra caracterului abuziv al unor clauze nu se numără printre acestea.
Contestatoarea a invocat și lipsa notificării, în termen de 10 zile prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, a cesiunii de creanță intervenite între O. BANK ROMANIA SA și O. FAKTORING Z.R.T. Însă instanța apreciază că în mod corect a fost încuviințată de instanță executarea silită, în condițiile în care se făcuse dovada cesiunii creanțelor rezultate din contract, dovedindu-se, astfel, calitatea O. FAKTORING Z.R.T. de creditor. Aspectul legat de notificarea către debitoare a cesiunii nu putea fi analizat de instanța învestită cu soluționarea cererii de încuviințare a executării silite, el neîncadrându-se între condițiile pe care instanța trebuia să le verifice, conform art.665 alin.5 c.proc.civ.
Prin urmare, în mod corect s-a încuviințat executarea silită de către instanță, neexistând nici un motiv pentru anularea acestei încheieri.
În privința efectului lipsei notificării debitoarei asupra executării silite în general, instanța reține, în primul rând, că nu sunt aplicabile art.1578 din Noul cod civil, invocate de contestatoare, întrucât contractul de credit este și rămâne guvernat de regulile aplicabile la momentul încheierii sale, iar la acea dată nu era în vigoare noul cod civil. În al doilea rând, inopozabilitatea cesiunii față de debitor nu înseamnă că debitorul este exonerat de obligațiile care îi revin din contract, ci doar că executarea de către debitor a obligațiilor față de creditorul inițial, cedent, valorează obligație îndeplinită și nu i se mai poate cere executarea de către creditorul cesionar. Cu alte cuvinte, debitorul poate opune creditorului cesionar plata făcută către creditorul cedent anterior notificării cesiunii. Însă în contestația de față contestatoarea nu a invocat faptul că ea a continuat să facă plăți către O. BANK ROMANIA SA după intervenirea cesiunii, în anul 2012, pentru ca plățile respective să fie scăzute din debitul pretins de O. FAKTORING Z.R.T (mai mult, în raportul de expertiză contabilă – răspuns la obiecțiuni (f.838) rezultă că ultima plată făcută de debitoare a avut loc în data de 27.12.2010). În acest condiții, simpla lipsă a notificării cesiunii nu este motiv de anulare a executării și nici de diminuare a debitului executat silit.
Instanța nu a reținut nici motivul de contestație invocat în cererea precizatoare (f.179-180), constând în faptul că valoarea imobilului depășește cu mult valoarea creditului, acordat, în condițiile în care a încheiat și un contract de asigurare cu un asigurator agreat de bancă, fiind astfel acoperite toate riscurile. Instanța reține pe de o parte că existența unui contract de asigurare a riscului de neplată nu exonerează debitoarea de obligațiile asumate față de bancă prin contractul de împrumut (cesionate de aceasta ulterior). Debitoarea este ținută să-și îndeplinească de bunăvoie sau silit obligațiile față de împrumutător, ce izvorăsc din contractul de credit. Ea are însă posibilitatea, ulterior, să se regreseze împotriva asiguratorului cu care a încheiat contractul de asigurare, pentru sumele pe care consideră că asiguratorul i le datorează în temeiul respectivului contract. De asemenea, instanța reține că nu are nicio relevanță faptul că valoarea imobilului ar depăși valoarea creditului acordat de bancă. Ceea ce se urmărește silit reprezintă nu doar creditul rămas nerestituit, ci și accesoriile acestuia – comisioane și dobânzi, conform clauzelor contractuale, și cheltuieli de executare. Iar faptul că valoarea imobilului ar fi foarte mare nu poate atrage anularea executării sau a actelor de executare, întrucât, pe de o parte, nu se poate ști care este valoarea la care se va vinde imobilul la licitație publică, astfel că nu se poate cunoaște în ce măsură se va acoperi creanța creditoarei. Oricum, în cazul în care prețul de vânzare la licitație ar depăși valoarea creanței și cheltuielile de executare, diferența ar reveni debitoarei – proprietare.
În privința debitului urmărit, instanța nu va da curs cererii contestatoarei de a reține că debitul datorat ar fi cel rezultat din raportul de expertiză contabilă efectuat în dosar, completat prin răspunsurile expertului la obiecțiuni. Calculul debitului datorat de contestatoare a fost făcut de expert aplicând capitalului o dobândă calculată după formula LIBOR 3 m + marja de 4,25% și expertul a reținut că, în aceste condiții, contestatoarea ar fi plătit băncii în plus suma de 6.755,10 CHF capital (principal) și 6.755,10 CHF dobândă.
Însă prin clauza de la art.5.1 din contractul de credit încheiat de părți se prevede că „La data încheierii prezentului contract, rata dobânzii curente este de 6,99%. Dobânda se stabilește în formă procentuală, ca rată anuală de dobândă”. Art.5.2 prevede că „Dobânda este variabilă, putând fi modificată în mod unilateral de bancă în funcție de politica băncii, de costurile de finanțare ale băncii, de evoluția pieței financiar – bancare, luând în considerare valoarea dobânzii de referință pentru fiecare valută (ex. EURIBOR (EUR)/LIBOR (CHF)/ROBOR (RON), fără a exista consimțământul clientului, Noul procent de dobândă se va aplica la soldul creditului rămas de rambursat, începând cu data de aplicare stabilită de bancă,Modificarea dobânzii va duce la recalcularea dobânzii datorate.”
Instanța nu a reținut susținerea contestatoarei privind caracterul abuziv al clauzelor menționate privind dobânda.
Contestatoarea are calitatea de consumator, în înțelesul vizat de art.2 alin.1 din Legea 193/2000.
Potrivit dispozițiilor art.4 din Legea nr.193/2000, „(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
În ce privește condiția lipsei negocierii directe a clauzei, instanța reține că opțiunea consumatorului de a încheia sau nu contractul nu înlătură caracterul său abuziv, întrucât art.4 din Legea nr.193/2000 nu impune condiția inexistenței unei opțiuni pentru alt comerciant care vinde produse ori prestează servicii similare. Ceea ce sancționează legea este că, în măsura în care consumatorul dorește să beneficieze de produsele sau serviciile unui anumit comerciant, trebuie să accepte în . de acesta, materializate într-un contract cu clauzele prestabilite, unele dintre acestea fiind abuzive, sau să renunțe cu totul la a beneficia de respectivele produse sau servicii. Această opțiune nu poate fi considerată mulțumitoare, întrucât legislația pentru protecția consumatorului urmărește să-l pună pe consumator în situația de a beneficia fără restricții de produsele sau serviciile oferite pe o anumită piață, fără a fi nevoit să accepte clauze care creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul său și contrar cerințelor bunei-credințe. De aceea, acceptarea de către debitor a clauzelor în discuție, nu înlătură nici aplicabilitatea art.4 din Legea nr. 193/2000 și nici caracterul abuziv al clauzei.
În cazul contractului încheiat între părțile cauzei, se constată că acesta este un contract de adeziune, întrucât clauzele nu au fost negociate direct cu consumatoarea debitoare, ci au fost preformulate de către O. BANK, în condițiile generale de finanțare practicate de aceasta, ceea ce atrage incidența prevederilor Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.
Faptul că debitoarea a acceptat clauzele contractului prin semnare, nu înseamnă că nu se poate aprecia asupra caracterului abuziv al unor clauze. Soluția contrară ar lipsi de control efectiv actele juridice încheiate cu comercianți, întrucât legitimitatea procesuală este recunoscută doar părților contractante, un consumator neputând ataca în justiție decât un act la încheierea căruia a luat parte. De altfel, o astfel de interpretare contravine flagrant și jurisprudenței Curții Europene de Justiție, care a stabilit în cauza Murciano Quintero, C-240/98, că protecția recunoscută consumatorilor prin Directiva 93/13/CE presupune ca instanța națională să poată verifica din oficiu dacă o clauză a contractului dedus judecății are caracter abuziv. Curtea a statuat că: „În ce privește problema dacă o instanță învestită cu un litigiu decurgând dintr-un contract încheiat între un comerciant și un consumator poate verifica din oficiu în ce măsură clauzele cuprinse în acest contract au caracter abuziv, trebuie constatat că sistemul de protecție introdus prin directivă pornește de la premisa potrivit căreia consumatorul se află, din punctul de vedere al echilibrului contractual și al forței de a negocia, într-o poziție dezavantajoasă față de comerciant și deține un nivel mai scăzut de cunoștințe față de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, fără posibilitatea de a influența conținutul acestora”.
Însă, pentru a se reține caracterul abuziv al clauzelor invocate de reclamanții-pârâți, nu este suficient a se constata caracterul preformulat al contractului, lipsa negocierii cu consumatorii, ci este necesar ca instanța să constate și producerea, în detrimentul reclamanților-pârâți și contrar cerințelor bunei-credințe, a unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante.
Art.1 alin.1 din Legea 193/2000 prevede că „Orice contract încheiat între profesioniști și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate”. Iar lit.a din anexa la Legea 193/2000 prevede că „Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica, în mod unilateral, clauzele contractuale, fără a avea un motiv specificat în contract și acceptat de consumator prin semnarea acestuia”.
Instanța reține că aceste condiții sunt îndeplinite în speță, întrucât clauzele privitoare la dobândă sunt exprimate clar, înțelegerea lor nepresupunând cunoștințe de specialitate, și că motivau caracterul variabil pe aspectele legate de politica O. Bank, de costurile de finanțare, de evoluția pieței financiar-bancare, nefiind astfel vorba despre „modificarea unilaterală a unei clauze fără a avea un motiv specificat în contract”. Faptul că în contract nu este menționat modul de determinare de către bancă a dobânzii sale de referință nu imprimă clauzelor un caracter abuziv, în condițiile în care caracterul variabil al ratei dobânzii era clar menționat în contract și se prevedea că acesta depinde costul resurselor de creditare ale băncii.
Instanța reține că dobânda de referință practicată de O. era o dobândă standardizată, unică pentru toată plaja de produse financiare destinate persoanelor fizice, afișată la sediile băncii. Reglementările interne ale băncii privind standardizarea dobânzilor la credite erau raportate constant BNR, în conformitate cu OUG 99/2006. Determinarea dobânzii curente în funcție de dobânda standardizată a băncii corespunde cheltuielilor proprii ale băncii, impuse de faptul că cel mai adesea banca, pentru a-și procura resursele necesare acoperirii cererii de credite, apelează la împrumuturi la alte bănci, împrumuturi care și ele generează costuri, iar la acestea se adaugă costul serviciilor proprii de creditare. Toate aceste aspecte sunt avute în vedere de bancă la stabilirea dobânzii sale standardizate și instanța apreciază că nu se impunea menționarea în contract a modului concret de determinare de către bancă a propriei dobânzi de referință. De altfel, regula ca dobânda că fie compusă dintre-un indice de referință EURIBOR/LIBOR/ROBOR la o anumită perioadă sau din rata dobânzii de referință BNR, în funcție de valuta creditului, la care se adaugă de către bancă o marjă fixă pe perioada contractului, a fost impusă abia prin OUG 50/3010, care nu se aplică însă contractului în litigiu, conform principiului neretroactivității legii civile noi.
LIBOR reprezintă rata dobânzii la care băncile europene se împrumută între ele, în moneda CHF, având la bază media dobânzilor practicate de cele mai importante bănci. În mod evident la încheierea contractului părțile nu au avut în vedere indicele LIBOR, ci dobânda de referință a băncii, care era diferită de acesta.
Instanța constată că nu este îndeplinită nici condiția producerii unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, pentru a se reține caracterul abuziv al clauzei privind dobânda. Din răspunsurile expertului la obiecțiuni (f.809) rezultă că dobânda plătită de debitoare (care reprezenta dobânda percepută de bancă la momentele respective) nu a variat în mod semnificativ de la o lună la alta, ceea ce exclude ipoteza ca banca să fi realizat o majorare majoră și nejustificată a ratei dobânzii pe parcursul derulării contractului, nefiind deci vorba despre producerea unui dezechilibru, în defavoarea debitoarei.
Prin urmare, instanța constată că prevederile contractuale privitoare la dobândă nu au caracter abuziv și nu sunt lovite de nulitate.
Solicitarea contestatoarei ca instanța să ia în calcul un alt mod de stabilire a dobânzii (cel prezentat de expert în raportul de expertiză, LIBOR 3M + 4,25%), înseamnă, în esență, ca instanța să realizeze modificări ale clauzelor contractuale preferitoare la dobândă, prin aplicarea formulei menționate, însă aceasta excede competențelor instanței. Instanța reține că prin nici un act normativ nu sunt impuse băncilor un anumit nivel al dobânzilor. În această privință funcționează principiul libertății contractuale, care nu comportă, în situația de față, nicio limitare, astfel că instanța nu se poate substitui părților și modifica clauzele contractuale.
Prin urmare, instanța constată că suma datorată de contestatoare în temeiul contractului de credit este cea pentru care s-a început executarea silită, neținând cont, din motivele expuse anterior, de raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, care stabilește sumele în funcție de alt mecanism de stabilire a dobânzii, ce nu a fost reținut de instanță.
Din considerentele expuse anterior, instanța constată că nu se impune anularea actelor de executare contestate ( încheierea executorului de formare a dosarului de executare, încheierea de încuviințare a executării silite și publicația de vânzare), prezenta contestație la executare fiind neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge, în temeiul art.711-719 c.proc.civ. coroborat cu art.249 c.proc.civ. În consecință, instanța nu va dispune nici întoarcerea executării silite, nefiind îndeplinite condițiile art.722 c.proc.civ., contestația urmând a fi respinsă în totalitate, inclusiv capătul accesoriu privind cheltuielile de judecată, contestatoarea nefiind îndreptățită la acestea, potrivit art.453 c.proc.civ.
Instanța nu va analiza solicitările contestatoarei cuprinse în cererea intitulată „note de ședință” depusă la data de 17.12.2014 (prin care se solicită: îndreptarea titlului executoriu, constatarea caracterul abuziv al clauzei privind plata în franci elvețieni, înghețarea cursului, constatarea caracterului abuziv al comisionului de acordare a creditului, restituirea dobânzii achitate în plus), întrucât, astfel cum a reținut instanța la termenul de judecată din 14.01.2015, acestea sunt cereri completatoare, care nu puteau fi formulate de contestatoare decât la primul termen de judecată, conform art.204 c.proc.civ., în speță neexistând acordul expres al părții adverse privitor la depunerea cererii cu depășirea termenului prevăzut de lege.
În privința cererii contestatoarei de restituire a cauțiunii, instanța constată că la dosar nu a fost făcută dovada că executorul a dispus încetarea executării silite. În atare condiții, sunt incidente la acest moment prevederile art.719 c.proc.civ., conform cărora „Atunci când contestația a fost respinsă, suma reprezentând cauțiune depusă rămâne indisponibilizată, urmând a servi la acoperirea creanțelor arătate la alin.3 sau stabilite prin titlul executoriu, după caz, situație în care se va comunica executorului și recipisa de consemnare a acestei sume”.
Prin urmare, instanța va respinge cererea contestatoarei de restituire a cauțiunii consemnate și va dispune înaintarea către executor a recipiselor de consemnare.
Întrucât contestatoarea este partea căzută în pretenții, suma reprezentând taxa de timbru de 1.000 lei aferentă contestației, pentru care s-a acordat contestatoarei ajutor public judiciar sub forma scutirii de plată, va rămâne în sarcina statului, în temeiul art.19 alin.1 din OUG 51/2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația formulată de contestatoarea G. M., domiciliată în București, ., ., sector 6, CNP_, în contradictoriu cu intimatul B. B. G., cu sediul în București, .-13, sector 1, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge contestația formulată de contestatoarea G. M. în contradictoriu cu intimata O. FAKTORING Z.R.T., cu sediul în Budapesta, ., cod 1066, Ungaria, înregistrată la Tribunalul Municipal Budapesta sub numărul de înregistrare Cg.01-10-_, reprezentata convențional de avocat D. C., cu sediul în București -_, . nr. 79, etaj 3, sector 1, ca neîntemeiată.
Respinge cererea contestatoarei de restituire a cauțiunii.
Dispune înaintarea către B. recipiselor de consemnare a cauțiunii nr._/1 din 15.10.2014, în valoare de 10.588,89 lei și a recipisei de consemnare a cauțiunii nr._/1 din 15.10.2014 în valoare de 10 lei, emise de CEC BANK – Unitatea Lipscani.
Cu apel în 10 zile de la comunicare; cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.NA/Thred.MV/5 ex
| ← Pretenţii. Sentința nr. 751/2015. Judecătoria SECTORUL 6... | Pretenţii. Sentința nr. 793/2015. Judecătoria SECTORUL 6... → |
|---|
