Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3122/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3122/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 3122/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI- SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3122
Ședința din camera de consiliu din data de 30.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. B. A. L.
GREFIER: T. P. C.
Pe rol judecarea cauzei civile, privind pe reclamanta ., în contradictoriu cu pârâtul M. L. A., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal, făcut în ședința din camera de consiliu, la a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită, cauza judecându-se fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că reclamanta a depus la dosarul cauzei o cerere de renunțare la judecată.
Instanța reține cauza în vederea soluționării cererii de renunțare la judecată.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 București la data de 09.12.2014, reclamanta ., în contradictoriu cu pârâtul M. L. A., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 387,61 lei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul îi datorează cu titlu de debit principal suma de 387,61 lei în baza facturilor emise pentru serviciile contractate, pe care pârâtul avea obligația să le achite.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1025-1032 titlul X din Noul Cod de procedură civilă.
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Pârâtul, deși legal citat nu a formulat întâmpinare.
La data de 27.04.2015, prin Serviciul Registratură, reclamanta a depus la dosarul cauzei o cerere prin care a adus la cunoștință faptul că înțelege să renunțe la judecata cererii de chemare în judecată.
În drept, instanța are în vedere că potrivit dispozițiilor art.406 C.proc.civ., (1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată […] prin cerere scrisă. […] (6) Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare.
Reținând că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 406 C.pr.civ., în baza acestui text legal și a principiului disponibilității, instanța urmează astfel să ia act de cererea reclamantei . de renunțare la judecarea cauzei formulată în contradictoriu cu pârâtul M. L. A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de renunțarea reclamantei ., având nr. de înregistrare în Registrul Comerțului J40/_/1994, CUI_, cu sediul în București, .. 75, Forum 2000 Building, Faza I, sector 5, la judecarea cererii formulată în contradictoriu cu pârâtul M. L. A., CNP-_, cu domiciliul în București, B.dul I. M. nr. 55, ., ., sector 6.
Cu drept de recurs, în termen de 30 de zile de la comunicare, recurs care se depune la Judecătoria Sector 6 București.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. B. A. L. T. P. C.
Red. Jud. B.B.A.L / Thred. TPC./4 ex. / 12.05.2015
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 3130/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3175/2015.... → |
|---|








