Plângere contravenţională. Sentința nr. 3175/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3175/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 04-05-2015 în dosarul nr. 3175/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3175
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 04.05.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: D. B.-J.
GREFIER: B. C.
Pe rol cauza civilă având ca obiect plângere contravențională, privind petenta T. Victorița M. în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Poliție Locală S. 6.
La apelul nominal efectuat în ședința publică s-a prezentat intimata, prin consilier E. D., lipsind petenta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia a învederat că pricina se află la primul termen de judecată. În procedura administrativă intimata a depus întâmpinare. Petenta a depus răspuns la întâmpinare. La data de 30.04.2015, petenta a depus concluzii scrise.
Intimata, prin consilier, învederează că nu are cereri premergătoare de formulat.
În conformitate cu dispozițiile art. 131 Cod procedură civilă, în raport de art. 32 alin. 1 din OG nr. 2/2001 și locul săvârșirii faptei consemnat în procesul-verbal contestat, instanța stabilește că Judecătoria Sectorului 6 București este competentă material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
Instanța acordă cuvântul pe probe.
Intimata, prin consilier, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri. Nu se opune probei cu înscrisuri solicitate de petentă.
Constatând că proba cu înscrisuri îndeplinește condițiile prevăzute de art. 255 alin. 1 Cod procedură civilă, respectiv este admisibilă și de natură să conducă la soluționarea procesului, în temeiul art. 258 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța o încuviințează ambelor părți.
Nefiind alte cereri de formulat ori probe de administrat, instanța acordă cuvântul pentru concluzii pe fond.
Intimata, prin consilier, solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată, întrucât petenta nu a răsturnat prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal. La dosar au fost depuse fotografii realizate cu un aparat marca Nikon din care rezultă că aceasta a staționat neregulamentar cu autoturismul. Solicită respingerea capătului de cerere având ca obiect anularea dispoziției de ridicare a autoturismului, având în vedere că este un act administrativ și nu a fost răsturnată prezumția de care aceasta se bucură. Solicită și respingerea capătului de cerere având ca obiect pretenții, întemeiat pe răspunderea civilă delictuală, având în vedere că petenta nu a făcut dovada existenței faptei ilicite, a prejudiciului, a vinovăției și a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, măsura dispusă fiind una legală. Nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și reține cererea spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 05.01.2015, sub nr._ 72015, petenta T. V. M. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Poliție Locală S. 6, anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/19.12.2014 și, pe cale de consecință anularea măsurii de sancționare cu 4 puncte-amendă în valoare de 360 lei și cu 3 puncte de penalizare și restituirea sumei de 180 lei achitată cu titlu de amendă către bugetul local. A solicitat de asemenea petenta, anularea dispoziției de ridicare si obligarea Poliției Locale S. 6 București la plata sumei de 677,32 lei, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune materiale, actualizata cu rata inflației. În subsidiar, petenta a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.
În motivare petenta a arătat că, în data de 03.07.2014, având treabă în zona M. (S. 6 București), a parcat autoturismul Renault cu nr_, pe . circa 1 m de intersecția cu o stradă laterală, respectiv . cu trotuarul. A parcat în continuarea unui sir de mașini staționate permanent pe banda întâi a străzii B., care are 3 benzi de circulație si de asemenea marcajul orizontal al benzilor de circulație fiind cu linie discontinuă. În zonă se efectuează lucrări la Metrou, iar locurile de parcare lipsesc cu desăvârșire. În zona unde a parcat nu exista un indicator de avertizare ridicări auto și nici un indicator de oprire interzisă. D_ asemenea, mașina, nefiind parcată pe coltul intersecției cu . împiedica traficul rutier, condiție necesară pentru ridicare, conform HCL S6 nr. 4/2010.
Procesul-verbal este lovit de nulitate întrucât agentul constatator nu a realizat o descriere concreta a faptei ci doar a încercat o reproducere a faptei prevăzută în art. 142 lit. f din RAOUG nr. 195/2002 („a staționat pe coltul intersecției”), faptă neadevărată deoarece autoturismul nu se afla pe colt, ci era paralel cu trotuarul și sensul de mers de pe . 1 m de coltul intersecției. În al doilea rând, fapta pentru care a fost sancționată a fost constatată și înregistrată în absența sa, cu un mijloc tehnic certificat (aparat foto). În sfârșit, organul care a constatat contravenția și a aplicat amenda contravențională nu este cel limitativ /prevăzut de dispozițiile OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Poliția nu avea dreptul să dispună ridicarea mașinii deoarece măsura tehnico-administrativă a ridicării, menționată în art. 97 alin. 1 lit. d din OUG. 195/2002, nu poate fi luată decât cu respectarea dispoziției din art. 64 alin. 3 din aceeași OUG 195/2002. Or, actul normativ indicat, anume Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002 rep., nici cel adoptat prin H.G. 85/2003, nici cel actual în vigoare, adoptat prin H.G. 1391/2006, nu au nicio asemenea normă. Art. 64 nu se referă la Regulamentul unei Hotărâri de Consiliu Local, cum este HCL S6 nr. 4/2010, care decide ridicarea auto pe baza Dispoziției de ridicare în loc de proces-verbal, contrar prevederilor OG 2/2001 și RA al OUG 195/2002.
În drept, petenta a enumerat art. 5, 6, 7, 15, 16, 17, 19, 21 alin. 3, 26 alin. 1, 38 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, art. 180 si 181 din O.U.G. nr. 195/2002, art. 1, 8 si 9 din H.C.L.S. 6 nr. 4/2010.
În dovedire, petenta a solicitat proba cu înscrisuri și proba testimonială.
Prin cererea completatoare depusă la dosar în data de 26.01.2015, petenta a arătat că nu solicită proba testimonială, întrucât nu au fost martori.
Cererea a fost timbrată cu suma de 87,50 lei, conform chitanțelor aflate la filele 2 și 26.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată pe toate capetele ca neîntemeiată.
În motivare a arătat că, procesul-verbal cuprinde toate mențiunile prevăzute la art. 16 si art. 17 din O.G nr. 2/2001, fapt ce îi conferă valabilitate, iar fapta a fost corect încadrată, aceasta fiind prevăzută și sancționată O.U.G. nr. 195/2002 și H.G. nr. 1391/2006.
Cât privește sancțiunea aplicată, aceasta se încadrează în limitele prevăzute de lege și a fost individualizată în mod legal și corect față de gradul de pericol social al faptei și împrejurările de săvârșire a acesteia, ținând cont de criteriile de individuali/are ale sancțiunii prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, polițiștii locali aplicând amendă în cuantum de 360 lei.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal contestat, conform art. 34 din O.G, nr.2/2001, rezultă că acesta se bucură de o prezumție relativă de temeinicie și face dovada până la proba contrară, făcută prin mijloacele de probă prevăzute de lege, probă care nu a fost făcută în cazul de față, iar în concluzie prezumția nu a fost răsturnată.
Măsura ridicării vehiculului staționat neregulamentar nu este o măsură complementară, astfel cum invocă contestatoarea, ci este o măsură tehnico-administrativă reglementată de dispozițiile art. 97 alin. 1 lit. d din O.U.G. nr. 195/2002.
În drept, intimata a indicat O.G. nr. 2/2001, Legea nr. 155/2010, O.U.G. nr. 195/2002, H.G. nr. 1391/2006.
În dovedire, intimata a solicitat proba cu înscrisuri.
Petenta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care arătat că procesul-verbal nu cuprinde toate mențiunile prevăzute la art. 16 din O.G. nr. 2/2001 lipsind ocupația și locul de muncă ale contravenientului, așa cum prevede art. 16 din O.G. 2/2001, la care intimata face referire. Conform art. 19 alin. 1 din O.G. nr.2/2001 „În cazul în care contravenientul nu se afla de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor”. În cazul său, agentul constatator nu a făcut nici o mențiune în procesul-verbal referitoare la lipsa sa, așa cum se precizează în art. 19 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Cât privește sancțiunea aplicată, consideră că nu a fost individualizată în mod legal și corect față de gradul de pericol social al faptei, așa cum precizează intimata, si nu a ținut cont de criteriile de individualizare prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, deoarece agentul constatator nu a ținut cont de circumstanțele personale (atitudinea) ale contravenientului. Având în vedere lipsa de pericol social a faptei, a consecințelor negative în urma faptei (nu s-a produs nici un accident, nu au existat vătămări ale unor persoane sau prejudicii), precum și circumstanțele personale ale petentei se impune înlocuirea sancțiunii aplicate cu măsura avertismentului.
Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/19.12.2014, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 360 lei și 3 puncte penalizare, reținându-se că la data de 03.07.2014, în intervalul orar 13:06 – 13:14, a staționat neregulamentar autoturismul marca Renault, cu numărul de înmatriculare_, pe colțul intersecției dintre străzile B. și . sectorul 6, București, fapta fiind constatată cu ajutorul mijlocului tehnic marca Nikon, seria_, certificat cu numărul 41/07.03.2012.
Fapta reținută constituie contravenție, conform dispozițiilor art. 142 lit. f și art. 143 lit. a din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002, fiind sancționată conform art. 100 alin. 2 și 108 alin. 1 lit. b pct. 7 din OUG nr. 195/2002.
De asemenea, prin dispoziția de ridicare . nr._/03.07.2014, s-a dispus ridicarea vehiculului și depozitarea acestuia într-un loc special amenajat în conformitate cu prevederile art. 64 alin. 1 și art. 97 alin. 1 lit. d din OUG nr. 195/2002, raportat la art. 1 din Hotărârea Consiliului Local S. 6 nr. 4/2010.
Potrivit notei de constatare . nr._, întocmită la fața locului de polițistul local, act ce a stat la baza emiterii dispoziției de ridicare, s-a reținut că vehiculul petentei a fost staționat neregulamentar pe colțul intersecției străzilor B. și . data de 03.07.2014, în intervalul orar 13:06 – 13:14.
Sub aspectul legalității procesului verbal, instanța reține că acesta respectă condițiile de formă prevăzute de art. 16 raportat la art. 17 din OG nr. 2/2001, fapta fiind descrisă în mod corespunzător pentru a fi încadrată în textul de lege care reglementează contravenția, respectiv art. 143 lit. a raportat la art. 142 lit. f din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002, nefiind necesară descrierea altor împrejurări față de conținutul normei care descrie și sancționează fapta drept contravenție, intimata procedând la o individualizare corespunzătoare a sancțiunilor aplicate.
De asemenea, procesul-verbal a fost încheiat în termenul prevăzut de art. 13 alin. 1 din OG nr. 2/2001, respectiv în 6 luni de la data săvârșirii faptei, fiind comunicat mai apoi petentei în termenul prevăzut la art. 14 alin. 1 din același act normativ.
Fapta contravențională reținută prin procesul verbal de contravenție a fost constatată cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, potrivit prevederilor art. 109 alin. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr. 195/2002, ca atare menționarea unui martor în procesul verbal nu era necesară.
În ce privește măsura ridicării autoturismului aceasta a fost dispusă în mod independent de întocmirea procesului verbal de contravenție, în temeiul art. 64 din OUG nr. 195/2002, însă chiar dacă această măsură administrativă nu apare menționată în procesul verbal de contravenție, nu afectează legalitatea și temeinicia acestuia în raport de art. 34 din OG nr. 2/2001, întrucât instanța analizează și dispune asupra sancțiunilor aplicate, măsura administrativă nefiind o sancțiune în sine, ci efectul constatării contravenției, având caracter accesoriu.
În ceea ce privește celelalte motive de nulitate relativă expuse prin plângerea contravențională, cum ar fi lipsa menționării ocupației ori a locului de muncă ale petentei, acestea sunt neîntemeiate, petenta neprobând nicio vătămare, în acest sens fiind Decizia nr. 22/2007, pronunțată în judecarea unui recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Măsura ridicării autoturismului a fost dispusă în baza prevederilor HCL S. 6 nr. 4/2010. Potrivit regulamentului adoptat ca anexă la această hotărâre, respectiv art. 8, operațiunile de blocare, ridicare, transport și depozitare a vehiculelor se execută numai de către operatorul autorizat care a obținut atribuirea contractului de achiziție publică, operatorul autorizat putând realiza aceste operațiuni în baza dispoziției de ridicare întocmită de agentul comunitar, cu excepția cazurilor în care dispoziția de ridicare este întocmită de agenții Brigăzii de Poliție Rutieră, pentru vehiculele staționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice, prin care s-a dispus blocarea sau ridicarea vehiculului.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că petenta nu a răsturnat prin probele administrate prezumția de temeinicie a actului sancționator. Împrejurarea că sarcina probei revine persoanei sancționate contravențional, nu încalcă dreptul la un proces echitabil și nici prezumția de nevinovăție asimilabilă dreptului penal, întrucât plângerea contravențională presupune o judecată contradictorie cu toate garanțiile procesuale care decurg din aceasta.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor se bucură de prezumția relativă de autenticitate și veridicitate până la proba contrară, dar aceasta nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal.
Actul sancționator beneficiază de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentei la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. Astfel după cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Salabiaku c. Frantei, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141 A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora inclusiv în materie penală pentru dovedirea vinovatei făptuitorului, daca sunt îndeplinite doua condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, si respectarea dreptului la apărare.
În ceea ce privește cauza A. împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, sub aspectul pretinsei încălcări a articolului 6 pct. 1 CEDO, faptul că, în speță nu a existat un proces echitabil în ce-l privește pe petentul din cauza respectivă, întrucât la acea dată, legislația în materie contravențională prevedea între alte sancțiuni și pe aceea a închisorii contravenționale. Această sancțiune necesita datorită gravității sale asigurarea, în plan contravențional, a garanțiilor procesuale din materie penală inclusiv respectarea prezumției de nevinovăție, fapt ce presupune că sarcina probei, în ce privește comiterea faptei de către persoana cercetată în cauză, aparține autorităților competente ale statului, nevinovăția acesteia fiind prezumată până la stabilirea contrariului. De asemenea în jurisprudența sa Curtea de la Strasbourg a arătat constant că pentru a determina dacă o anumită cauză intră sub incidența dispozițiilor privind asigurarea garanțiilor specifice materiei penale, inclusiv prezumția de nevinovăție, trebuie avute în vedere mai multe criterii alternative: calificarea faptei în dreptul intern, natura faptei incriminate, natura și gravitatea sancțiunii aplicate.
În speță, instanța reține că prezumția de temeinicie a actului sancționator nu a fost răsturnată, fapta fiind constatată prin mijloace tehnice omologate, conform art. 109 din OUG nr. 195/2002, iar din planșele fotografice depuse de intimată la filele 41 și 42 din dosar rezultă că autoturismul cu numărul de înmatriculare_ s-a aflat în staționare, în data de 03.07.2014, în intervalul orar 13:06 – 13:14, pe colțul intersecției străzilor B. și .>
Interdicția prevăzută la art. 143 lit. a rap. la art. 142 lit. f din RA al OUG nr. 195/2002, nu este condiționată de amplasarea unui indicator rutier.
În aceste condiții, instanța apreciază că petenta a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa, iar procesul-verbal contestat este temeinic.
În raport de prevederile art. 8 alin 2 din HCL S. 6 nr. 4/2010, potrivit cărora operațiunile de blocare/ridicare, transport și depozitare a vehiculelor sau remorcilor, se vor face prioritar în cazurile în care vehiculele/remorcile staționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice din Sectorul 6 sau pe domeniul public/privat de pe raza teritorială a Sectorului 6, creează blocaje sau obstrucționări ale traficului rutier, intimata a dispus măsura apreciind în mod just asupra oportunității acesteia, autoturismul în speță obstrucționând circulația în zonă, nefiind necesar, astfel cum pretinde petenta prin răspunsul la întâmpinare, să se fi produs un accident rutier ori vătămări ale unor persoane.
Ca atare, din aceasta perspectivă, instanța reține ca intimata Direcția Generală de Poliție Locală S. 6 nu a săvârșit nicio faptă ilicită, respectând prevederile HCLS 6 nr. 4/2010.
Luând în considerare atitudinea petentei față de fapta săvârșită, motivele pur formale invocate cu scop dilatoriu, precum și încercarea de denaturare a situației de fapt, instanța reține că cererea petentei de înlocuire a sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului este neîntemeiată.
Raportat la aceste considerente, în temeiul art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța reține că cererea introductivă este neîntemeiată, urmând să o respingă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de petenta T. Victorița M., CNP_ cu domiciliul în comuna Adunații C., ., județul G., cu domiciliul ales în București, .. 5, ., ., în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Poliție Locală S. 6, cu sediul în București, ., sector 6, ca neîntemeiată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.05.2015.
Președinte, Grefier,
D. B.-J. B. C.
Red.DBJ/Thred.MM/4ex./03.07.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3122/2015. Judecătoria... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
|---|
