Cerere necontencioasă - art.537 NCPC. Sentința nr. 1116/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1116/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 1116/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI -SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1116

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 11.02.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE A. C.

GREFIER M. C.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect cerere necontencioasă-anulare filă CEC privind pe reclamanta Eurotracon E. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta P. I. S.R.L..

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

În conformitate cu dispozițiile art. 67 alin.1 din Legea nr. 59/1934 Cod procedură civilă, instanța invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 6 București și reține cauza în pronunțare sub acest aspect.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 20.01.2015 sub nr._, reclamanta Eurotracon E. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta P. I. S.R.L. a solicitat anularea filei CEC ._ emis în data de 6.08.2014.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că între cele 2 societăți s-au desfășurat relații comerciale care niciodată nu au născut neînțelegeri.

La data de 30.07.2014, reclamanta a livrat societății pârâte anumite mărfuri, sens în care a fost emisă factura fiscală ETR_ în cuantum de 11.857,50 lei, la data de 6.08.2014 pârâta emițând fila CEC ._, emitentă fiind BCR.

În împrejurări necunoscute reclamantei, fila CEC a fost pierdută, astfel încât societatea reclamantă nu a putut încasa suma de bani, nedisputată și recunoscută ca fiind datorată, în cauză fiind incidente dispozițiile art.67 din Legea nr.59/1934.

În motivarea cererii reclamanta a depus la dosar înscrisuri-filele 4-9, precum și relații furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului privind societatea pârâtă ..

La data de 4.02.2015, reclamanta și-a precizat cererea conform rezoluției instanței din data de 22.01.2015.

Pârâta nu a formulat întâmpinare în cauză.

Analizând cererea sub aspectul excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 6 București invocată de instanța, se vor reține următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 67 din Legea nr. 59/1934, competența exclusivă în materie, în caz de pierdere a cecului, aparține președintelui judecătoriei de la locul de plată a cecului.

În vederea determinării locului de plată, dispozițiile art. 2, din același act normativ, stabilesc faptul că în lipsa unei arătări speciale, locul arătat lângă numele trasului este socotit loc de plată. În să, în lipsa acestei mențiuni pe CEC, conform alineatului 2 al textului legal, sau a oricărei alte mențiuni, locul plății este reprezentat de instanța în raza căreia se află locul unde trasul are principalul său stabiliment, mai precis sediul său.

Cum în speță este reglementat un caz de competență exclusivă în favoarea instanței de la locul plății cecului, fiind incidente dispozițiile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, iar sediul trasului Banca Comercială Română se află în sectorul 3, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale și va declin competența de soluționarea a cererii în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță.

Declină competența de soluționare a cererii privind pe reclamanta EUROTRACON E. S.R.L., cu sediul în București, .. 30, ., ., CUI_, în contradictoriu cu pârâta P. I. S.R.L., cu sediul în Băicoi, . D, jud. Prahova, CUI_, în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11.02.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere necontencioasă - art.537 NCPC. Sentința nr. 1116/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI