Plângere contravenţională. Sentința nr. 2787/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2787/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 21-04-2015 în dosarul nr. 2787/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2787

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 21.04.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: I. D. M.

GREFIER: E. C. P.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe petentul S. F. I., în contradictoriu cu intimata D. – B. de Poliție Rutieră Sector 6 și intervenienta S. S. E. și asigurătorii O. SA și C. A. SA.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța lasă cauza la a doua strigare în vederea prezentării părților, în conformitate cu art.104 pct.13 din HCSM nr.387/2005.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Instanța, din oficiu, având în vedere dispozițiile art. 131 Cod procedură civilă raportat la dispozițiile art. 118 OUG nr. 195/2002, constată că este competentă general, material și teritorial pentru soluționarea litigiului.

De asemenea, instanța, în conformitate cu disp. art. 238 Cod procedură civilă, apreciază că procedura necesară pentru cercetarea procesului durează 1 an de zile.

Instanța, considerând proba cu înscrisuri și proba cu înregistrarea video, solicitate de petent prin plângere și proba cu înscrisuri, solicitată de intimată, prin întâmpinare, ca fiind admisibile și concludente, putând duce la soluționarea procesului, în temeiul art. 255 și art. 258 alin. 1 Cod de procedură civilă, le încuviințează.

Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.11.2014, sub nr._ /2015, contestatorul S. F. I. a formulat, în contradictoriu cu intimata D.G.P.M.B.- Biroul Rutier, plângere contravențională împotriva procesului-verbal ..P. nr._/18.11.2014, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea procesului verbal menționat, precum și măsura suspendării permisului de conducere.

În motivarea cererii, petentul a arătat că la data de 18.11.2014 circula cu autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe . Plaza Militari, iar, la un moment dat, a fost tamponat de un autoturism care a ieșit de pe o alee laterală. După accident, a observat că pe toate aleile laterale existau indicatoare „ cedează trecerea”, doar cea de pe care a ieșit autoturismul care l-a tamponat fiind fără indicator din vina administratorului parcării.

Petentul a atașat înregistrarea video în format electronic, menționând că din aceasta reiese că circula pe o alee centrală, iar . prevăzută cu indicator „ cedează trecerea” din vina administratorului parcării, așa cum era normal.

A considerat că accidentul de circulație s-a produs din vina administratorului parcării și, față de cele precizate, a solicitat admiterea plângerii contravenționale, anularea procesului verbal menționat, precum și măsura suspendării permisului de conducere.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

În susținerea cererii, contestatorul a depus la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, procesul-verbal ..P. nr._/18.11.2014, dovada . nr._/18.11.2014, carte de identitate, cd-ul conținând înregistrarea video.

Cererea a fost legal timbrată, potrivit dovezii aflate la dosar.

La data de 16.01.2015, prin serviciul registratură, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii promovate de către contestator ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal ca legal și temeinic întocmit, acest act de constatare făcând deplina dovadă a situației de fapt și de drept existente în cauză până la proba contrară.

Cu privire la legalitate procesului verbal atacat, intimata a considerat că acestea întrunesc condițiile de formă și de fond prevăzute de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, iar sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea faptei săvârșite.

A arătat că, în fapt, la data de 18.11.2014, ora 12:45, petentul a condus autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ în parcarea centrului comercial Mall Plaza România, iar, când a ajuns la intersecția cu o altă alee de acces, nu a acordat prioritate de dreapta, intrând în coliziune cu autovehiculul cu numărul de înmatriculare_, condus de S. S. E..

Prin manevra efectuată petentul nu a respectat prevederile art. 57 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, potrivit cărora: „ la intersecțiile cu circulație nedirijată, conducătorul autovehiculul este obligat să cedeze trecerea tuturor vehiculelor care vin din partea dreaptă”. Locul în care s-a întâmplat accidentul este deschis circulației publice, intrând astfel sub incidența normelor rutiere.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 mod. complet., precum și art. 57 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.

În dovedire, intimata a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a depus la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, declarațiile conducătorilor auto, autorizațiile de reparații.

Instanța a dispus introducerea în cauză, în calitate de intervenient forțat a numitei S. S. E. și a asiguratorilor O. SA și C. A. SA.

Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei proceselor-verbale, instanța constată următoarele:

La data de 18.11.2014, petentul a fost sancționat, conform procesului verbal . nr._, întocmit de către intimat, cu sancțiunea amenzii în cuantum de 540 lei și suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile, pentru că în aceeași dată a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ în parcarea centrului comercial Mall Plaza România, iar când a ajuns la intersecția cu o altă alee de acces, nu a acordat prioritate de dreapta, intrând în coliziune cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, condus de către intervenientul S. S.-E. din dreapta sa.

Fapta contravențională a fost încadrată în dispoziții art. 57 alin. 1 din OUG 195/2002 (care prevăd că „la intersecțiile cu circulație nedirijată, conducătorul de vehicul este obligat să cedeze trecerea tuturor vehiculelor care vin din partea dreaptă”), cu sancțiunea stabilită de dispozițiile art. 101 alin. 3 lit. a din OUG 195/2002 (potrivit cărora „constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile, nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depășirea sau trecerea la culoarea roșie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale”).

Contravenientul a semnat procesul verbal și a precizat că „nu are obiecții”.

Analizând actul de sancționare sub aspectul legalității sale, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității.

De asemenea, instanța reține că faptei, astfel cum a fost reținută prin actul atacat, i s-a dat o corectă încadrare juridică.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal instanța reține următoarele:

Persoana sancționată contravențional se bucură de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri irevocabile prin care să se stabilească vinovăția sa. Această prezumție nu neagă, însă, valoarea probatorie a procesului-verbal de contravenție legal întocmit, în care sunt consemnate aspecte constatate personal, în mod direct, de către agentul constatator, care este o persoană învestită cu exercitarea autorității de stat.

Astfel, procesul-verbal legal încheiat, se bucură de o prezumție de temeinicie, a cărei existență nu este de natură a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură persoana sancționată contravențional, aspect care rezultă și din posibilitatea persoanei sancționate de a administra probele pe care le consideră necesare pentru a face dovada contrară.

Instanța apreciază, conform definiției legale, consacrată prin dispozițiile art. 6 pct. 14 din O.U.G. nr. 195/2002 că „drum public este orice cale de comunicație terestră, cu excepția căilor ferate, special amenajată pentru traficul pietonal sau rutier, deschisă circulației publice; iar drumurile care sunt închise circulației publice sunt semnalizate la intrare cu inscripții vizibile”.

Prin urmare, este drum public orice cale de comunicație amenajată pentru traficul rutier deschisă circulației publice, astfel că aleile din spațiile de parcare deschise circulației publice reprezintă un drum public, supus legislației rutiere și regulilor instituite prin aceasta.

În ceea ce privește temeinicia actului constatator, instanța reține că deși procesul verbal nu a fost întocmit pe baza constatării personale a faptei de către agentul constatator, la dosar au fost depuse actele care au stat la baza întocmirii lui, respectiv declarațiile conducătorilor auto care cuprind și constatarea avariilor din care rezultă pagubele provocate autoturismelor, astfel că există elemente care probează situația de fapt reținută de agentul constatator.

Instanța constată că petentul nu neagă situația de fapt ce a fost reținută în procesul verbal, ci doar susține în esență că din vina administratorului parcării, doar . intervenienta (spre deosebire de celelalte alei) nu avea instalat indicatorul „Cedează trecerea”.

Instanța subliniază că, în mod evident, trebuie avută în vederea situația indicatoarelor și marcajelor de la data producerii accidentului, pe care petentul avea obligația legală să le respecte întocmai. Nu are nicio relevanță faptul că pe celelalte alei existau indicatoare „Cedează trecerea” și nici opinia petentului în sensul că pe . intervenienta trebuia să existe un astfel de indicator (CD, f. 6).

Pe cale de consecință, instanța constată că nu s-a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în sarcina contestatorului prin actul atacat, nefiind răsturnată prezumția relativă de temeinicie de care se bucură acesta.

Analizând sancțiunea stabilită prin actul atacat, instanța reține că aceasta a fost aplicată în cuantumul prevăzut de lege pentru fapta reținută în sarcina petentului, realizându-se o corectă individualizare, față de criteriile prevăzute de art. 21, alin. 3 din OG 2/2001.

Neacordarea de prioritate prezintă un grad ridicat de pericol social, putând cauza accidente rutiere grave (în speță, datorită hazardului, nu s-au produs urmări mai grave). Petentul nu își asumă consecințele faptelor comise, susținând, contrar evidenței, că intervenienta trebuia să respecte un indicator inexistent.

De asemenea, sancțiunea contravențională complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile a fost dispusă în mod legal, în baza art. 101 alin. 3 lit. a din OUG 195/2002.

Față de considerentele anterioare, instanța reține că procesul-verbal atacat este legal și temeinic întocmit, iar plângerea contravențională, fiind neîntemeiată, urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul S. F. I. (CNP_), cu domiciliul în București, ., sector 6, în contradictoriu cu intimata D. – B. de Poliție Rutieră Sector 6, cu sediul în București, .. 9-15, sector 3 și intervenienta S. S. E. (CNP_), cu domiciliul în București, .. 1A, ., ., sector 6 și asigurătorii O. SA, cu sediul în București, ., sector 1 și C. A. SA, cu sediul în Sibiu, .. 5, turnul A, etajele 3-6, Centrul de Afaceri, județul Sibiu, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 18.11.2014 întocmit de către intimat, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel și motivele de apel se depun la Judecătoria Sectorului 6 București, sub sancțiunea nulității, conform art. 471 Cod procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. I.M./ Dact. E.V.

07 exemplare

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2787/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI