Cerere necontencioasa. Sentința nr. 1830/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1830/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 06-03-2015 în dosarul nr. 1830/2015
Dosar nr. _
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1830
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN 06.03.2015
INSTANȚA CONSTITUITA DIN:
PREȘEDINTE: S. M.
GREFIER: O. H.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect cerere necontencioasa - act de dispoziție tutore, privind pe petentul G. C. S..
La apelul nominal, făcut în camera de consiliu, a răspuns petentul, identificat cu CI . nr._, CNP_.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Petentul arată că renunță la judecarea cererii.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată, formulată de petent, în baza art. 406 Cod procedură civilă.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.02.2015, sub nr._, petentul G. C. S. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună o dispoziție de retragere a sumelor moștenite de pe urma defunctului G. M..
În motivare, petentul a arătat că, dorind să intre în posesia cotei de 1/2 care îi revine conform certificatului de moștenitor nr. 20 din depozitul bancar avut la BRD sucursala Compasului, în contul nr._, a primit refuzul băncii primind ca răspuns că are nevoie de o dispoziție dată de către autoritatea tutelară pentru retragerea sumelor moștenite de interzisă în urma defunctului G. M..
Menționând că dorește doar cota sa din acest depozit,conform certificatului de moștenitor,a primit ca răspuns că acest depozit bancar trebuie lichidat și cotă parte a mamei petentului trebuie virată într-un cont.
A precizat că el ¡-a deschis un cont mamei lui ,cu card atașat în cadrul aceleiași banci cod IBAN19BRDE410SV_, deschis în baza hotărârii judecătorești definitive din data de 17.10.2014, neîntâmpinând niciun fel de problemă,acesta fiind destinat primirii pensiei pe card bancar,extrasul de cont l-a prezentat și la casa de pensii cerând să i se vireze pensia în acest cont.
Având în vedere că trebuie să plătească datoriile mamei lui la ANAF al impozitului pe venit din cedarea folosinței bunurilor,cotă parte din impozitul pe clădiri, terenuri, autoturism, cota parte din taxele notariale din ambele succesiuni, asigurările obligatorii pentru clădiri, cotă parte din onorariu avocat pentru punere sub interdicție, cotă parte din taxa IML, petentul a arătat că este pus în imposibilitatea de a plăti toate aceste datorii deoarece nu are un loc de muncă având în vedere situația mamei și că banca nu-i eliberează nici măcar partea sa din succesiune.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
Au fost anexate cererii de chemare în judecată următoarele înscrisuri, în copie:sentința civilă nr. 7632/17.10.2014, certificat de moștenitor nr. 20/12.02.2015, computer tomograf, certificat de naștere și CI petent, CI G. M., CI R. I., extras de cont BRD.
Petentul a depus o cerere de renunțare la judecata cererii, la data de 24.02.2015 (f. 21), arătând că Banca Comercială Română s-a achitat de obligațiile pe care le avea față de acesta.
Potrivit art. 406 Cod procedură civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.
Având în vedere manifestarea de voință a petentului, exprimată prin cererea scrisă depusă la dosar la data de 24.02.2015 (fila 21), precum și verbal, în ședința din data de 06.03.2015, faptul că acesta are capacitate deplină de exercițiu și renunțarea privește un drept de care aceasta poate dispune, în temeiul art. 406 Cod procedură civilă, instanța va lua act de renunțarea la judecata cererii formulate de petentul G. C. S..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de renunțarea la judecarea cererii formulate de petentul G. C. S., cu domiciliul în București, .. 2, ., ., sector 6, CNP_.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare, care se depune la Judecatoria sector 6 București .
Pron. în sed.publică, azi 06.03.2015
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. SM/Thred. OH
3 ex/13.03.2015
| ← Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 9314/2015.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1852/2015.... → |
|---|








