Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 1852/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1852/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 09-03-2015 în dosarul nr. 1852/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1852
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 09.03.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: T. F. A.
GREFIER: B. R.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect ordonanță președințială, privind pe reclamantul M. M. Ș. în contradictoriu cu pârâta S. S. A..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul, personal și asistat de avocat cu împuternicire avocațială la dosar (fila 7), și pârâta, personal și asistată de avocat care a depus împuternicire avocațială la dosar (fila 31).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat următoarele: prin compartimentul registratură, la data de 05.03.2015, pârâta a depus la dosar întâmpinare, ce a fost comunicată reclamantului la data de 06.03.2015, după care
Instanța a procedat la identificarea, pe rând, a reclamantului M. M. Ș., care s-a legitimat cu CI provizorie, ., nr._, CNP_, și a pârâtei S. S. A., care s-a legitimat cu CI, ., nr._, CNP_.
La interpelarea instanței, reclamantul, personal, a precizat că nu și-a putut face actul de identitate atât timp cât dosarul este încă pe rol, în faza de apel.
Instanța a dispus rectificarea citativului și în aplicația Ecris cu privire la numele reclamantului, în sensul că acesta este M..
La interpelarea instanței, constatând că în actul de identitate prezentat pârâta figurează cu numele de M., pârâta, personal, a precizat că după divorț revine la numele purtat anterior căsătoriei. A precizat că au divorțat în mai 2014, însă nu și-a modificat până la acest moment cartea de identitate.
La interpelarea instanței, reclamantul, personal, a precizat că doamna S. S. A., prezentă în fața instanței, este fosta soție.
Instanța, în temeiul art. 131 C.proc.civ., a pus în discuție competența Judecătoriei Sectorului 6 București.
Reclamantul, prin avocat, a arătat că Judecătoria Sectorului 6 București este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Reclamantul, prin avocat, a depus la dosar răspuns la întâmpinare.
Pârâta, prin avocat, a arătat că Judecătoria Sectorului 6 București este competentă.
Instanța, în temeiul art. 94, art. 997 și art. 107 C.proc.civ., a constatat că Judecătoria Sectorului 6 București este competentă general, material și teritorial pentru soluționarea prezentei cauze.
Instanța, în temeiul art. 238 C.proc.civ., a pus în discuție estimarea duratei cercetării procesului.
Reclamantul, prin avocat, a arătat că procesul va dura trei luni.
Pârâta, prin avocat, a arătat că litigiul se poate soluționa la acest termen.
Instanța a estimat durata cercetării procesului ca o durată medie de soluționare de 30 de zile față de obiectul cauzei.
La interpelarea instanței, reclamantul, prin avocat, a arătat că a luat cunoștință de întâmpinarea formulată de către pârâtă. De asemenea, a precizat că a formulat răspuns la întâmpinare.
La interpelarea instanței, pârâta, prin avocat, a precizat că a primit răspunsul la întâmpinare, menționând, totodată, că nu solicită acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de acest răspuns.
Pârâta, prin avocat, a depus înscrisuri la dosar, pe care le-a comunicat și reclamantului, prin avocat. Pârâta, prin avocat, a susținut că din aceste înscrisuri rezultă faptul că reclamantul obține și alte venituri în afara salariului, menționând că este vorba despre niște acte contabile, bilanțuri din care rezultă profitul înregistrat anual în ultima perioadă.
Reclamantul, prin avocat, a arătat că i-au fost comunicate înscrisurile.
Reclamantul, prin avocat, a solicitat acordarea unui termen pentru a lua cunoștință de înscrisurile ce i-au fost comunicate.
Pârâta, prin avocat, a arătat că solicită să se judece la acest termen, menționând că nu consideră că este un motiv de amânare.
Instanța a respins cererea de amânare formulată de reclamant, prin avocat, pentru a lua cunoștință de înscrisuri, având în vedere precizările pârâtei făcute cu privire la aceste înscrisuri.
Instanța a dispus lăsarea dosarului la a doua strigare pentru a da posibilitatea reclamantului să ia cunoștință de înscrisurile ce i-au fost comunicate, apreciind că urgența în soluționarea cauzei impune această soluție.
La al doilea apel nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamantul, personal și asistat de avocat cu împuternicire avocațială la dosar (fila 7), și pârâta, personal și asistată de avocat care a depus împuternicire avocațială la dosar (fila 31).
La interpelarea instanței, reclamantul, prin avocat, a precizat că a luat cunoștință de înscrisuri.
Pârâta, prin avocat, a depus înscrisuri la dosar, susținând că este vorba de adeverința de salariu a pârâtei și înscrisuri cu privire la veniturile firmei deținute, înscrisuri pe care le-a comunicat și reclamantului, prin avocat.
În ceea ce privește aceste ultime înscrisuri depuse de către pârâtă, reclamantul, prin avocat, a arătat că sunt aceleași înscrisuri ca primele depuse.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța a acordat cuvântul asupra propunerii de probe.
Reclamantul, prin avocat, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, altele decât cele depuse la dosar, și a probei cu expertiză contabilă pentru stabilirea nivelului chiriei pentru imobile similare.
La interpelarea instanței, reclamantul, prin avocat, a precizat că nu are înscrisurile la acest moment. A precizat că este vorba despre înscrisuri referitoare la veniturile reclamantului, referitoare la prețurile care se practică pe piață cu privire la cuantumul chiriei.
Pârâta, prin avocat, a solicitat respingerea probelor solicitate de reclamant, având în vedere că sunt în procedura ordonanței președințiale, iar reclamantul a avut posibilitatea să depună toate aceste înscrisuri. În ceea ce privește solicitarea de a se administra o expertiza în această procedură, pârâta, prin avocat, a arătat că nu poate fi admisă o asemenea probă, care este o probă de durată. Pârâta, prin avocat, a arătat că solicită respingerea cererii de administrare în cauză a probei cu expertiza.
Pârâta, prin avocat, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
Pârâta, prin avocat, a arătat că solicită respingerea cererii de probatoriu cu înscrisuri întrucât reclamantul a avut posibilitatea să le depună la acest termen.
La interpelarea instanței, reclamantul, prin avocat, a arătat că prin probele solicitate dorește să dovedească faptul că cererea este întemeiată, în sensul că reclamantul are nevoie de o sumă de bani pentru a se putea instala în urma atribuirii beneficiului locuinței către pârâtă prin sentința civilă de la divorț. Mai mult decât atât dorește să arate că reclamantul încă locuiește în apartamentul proprietate comună, sunt coproprietari devălmași, partajul nu a fost încă finalizat, din partea pârâtei și a avocatului acesteia s-au făcut presiuni ca reclamantul să părăsească locuința și pe data de 31 martie se pot începe executări silite ce au ca obiect evacuarea.
Pârâta, prin avocat, a arătat că prin proba cu înscrisuri dorește să dovedească faptul că nu are posibilitatea să achite suma de 3000 euro dintr-o dată, întrucât ar pune-o în imposibilitatea de a întreține familia și de a plăti cheltuielile locative. În ceea privește documentele referitoare la firma Mastermind, pârâta, prin avocat, a precizat că urmează ca instanța să constate că reclamantul are venituri îndestulătoare, menționând că este vorba de venituri de la această firmă cuprinse anual între 300 de mii și un miliard de lei vechi.
Reclamantul, prin avocat, a arătat că este de acord cu proba solicitată de pârâtă. Având în vedere adeverința depusă de către pârâtă, reclamantul, prin avocat, a arătat că dorește să arate că reclamantul are venituri mai mici decât aceasta, precizând că reclamantul are doar 20% părți sociale din acea societate. De asemenea, a arătat că în anii 2008-2009, 2010-2011, când a avut profit societatea, părțile erau căsătorite și aceste profituri au fost folosite în interesul familiei, iar în anul 2012 societatea a avut o pierdere semnificativă.
Pârâta, prin avocat, a arătat că aceste probe solicitate și obiecțiunile reclamantului nu au nici o relevanță juridică pentru deslușirea cauzei.
La interpelarea instanței, pârâta, personal, a arătat că în prezent locuiește împreună cu reclamantul.
Instanța, în temeiul art. 255 și art. 258 C.proc.civ., a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri, cele depuse la dosar, apreciind proba ca fiind utilă, concludentă soluționării cauzei și a respins pentru reclamant proba cu înscrisuri, constând în alte înscrisuri decât cele depuse până la acest moment la dosar și proba cu expertiză, ca nefiind utile soluționării cauzei.
Reclamantul, prin avocat, a depus la dosar note de ședință cu privire la înscrisurile depuse.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul pe fond.
Reclamantul, prin avocat, a solicitat admiterea cererii astfel cum a fost formulată, arătând următoarele: reclamantul și pârâta sunt coproprietari devălmași ai apartamentului pus în discuție, iar prin sentința pronunțată de Judecătoria Sector 6 în dosarul de divorț s-a dispus de către instanță atribuirea către pârâtă a beneficiului folosinței apartamentului până la soluționarea definitivă a partajului. Făcând referire la dispozițiile art. 324 alin. 2 C.civ., căruia îi dă citire, reclamantul, prin avocat, a arătat că în cauză nu este aplicabilă excepția prevăzută de lege și anume divorțul având loc din culpă comună, iar nu din culpa exclusivă a reclamantului.
Reclamantul, prin avocat, a arătat că acțiunea îndeplinește cele trei condiții impuse de lege, și anume: vremelnicia, aceasta fiind în mod vădit îndeplinită dat fiind faptul că măsurile ce urmează a fi încuviințate își vor produce efectele până la soluționarea definitivă a dosarului de partaj nr._/303/2014, și având în vedere faptul că atribuirea folosinței locuinței este o măsură temporară și indemnizația cuvenită pentru închirierea unei alte locuințe este la fel, un alt aspect important din care denotă caracterul vremelnic îl reprezintă și posibilitatea de imputare a indemnizației în cadrul partajului; urgența este îndeplinită dat fiind faptul că hotărârea prin care i s-a atribuit pârâtei beneficiul locuinței este executorie, iar o eventuală evacuare este posibilă în viitorul apropiat, urgența reiese și din faptul că reclamantul nu are o altă locuință și nici putere financiară să închirieze un alt imobil, iar data la care se poate demara procedura executării este foarte aproape; neprejudecarea forndului este dovedită prin însăși hotărârea judecătorească care atribuie pârâtei beneficiul locuinței.
Reclamantul, prin avocat, a solicitat cheltuieli de judecată.
Pârâta, prin avocat, a arătat că la dosar nu există o notificare formulată eventual prin executor de către pârâtă, în sensul de a solicita reclamantului să părăsească imobilul, se susține numai verbal, sunt lucruri nedovedite, nu există niciun înscris la dosar care să ateste aceste presiuni, până acum nu l-a notificat pe reclamant să părăsească acest imobil, reclamantul încă locuiește cu pârâta și copiii în apartament. Pârâta, prin avocat, a mai arătat următoarele: instanța a fost învestită să verifice dacă sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 324 C.civ. și dacă se poate solicita pe cale de ordonanță președințială acordarea acestei indemnizație de către instanță, iar opinia pârâtei este că nu este adminisibilă o asemenea solicitare datorită mai multor aspecte. În ceea ce privește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 996 C.proc.civ., pârâta, prin avocat, a arătat că urmează ca instanța să constate că în cauză nu s-a făcut dovada unui drept pagubit prin întârziere și nici dovada urgenței, pe cale de consecință nu s-a făcut dovada unei pagube care nu s-ar putea repara, nu există un risc pentru reclamant de a suporta o pagubă în condițiile în care art. 324 alin. 2 C,civ. precizează foarte clar „dacă există bunuri comune rezultate din căsătorie, indemnizația de instalare se poate imputa la partaj”, prin umare nu există un risc al unei pagube iminente care nu ar putea fi ulterior reparate, partajul fiind un remediu. Nefiind îndeplinite cele trei condiții, existența unui drept aparent care ar putea fi păgubit, a urgenței acestei cereri și a unei pagube care nu s-ar putea repara, pârâta, prin avocat, a arătat că se impune respingerea acestei cereri.
Pârâta, prin avocat, a arătat că pe fond cererea nu este admisibilă, menționând că lucrurile nu sunt foarte clare la nivelul practicii judiciare și nici măcar jurisprudențial nu s-a clarificat cum se cuantifică această indemnizație de instalare. Astfel, a precizat că reclamantul consideră că în interiorul acestei indemnizații ar trebui inclusă și chiria pentru un an, iar opinia pârâtei este că nu și există multe argumente invocate prin întâmpinare. Pârâta, prin avocat, a arătat că în această indemnizație nu trebuie inclusă chiria, menționând că, dacă legiuitorul ar fi vrut să acorde soțului nebeneficiar al spațiului locativ și chiria pe următoarele luni, ar fi prevăzut-o în mod expres în cadrul textului prevăzut la art. 324 C.civ., în caz contrar nefiind precizată expres această chirie, nu este în situația de a fi obligată la plata unei chirii, ci doar a unui cost ocazionat de transportul eventual al mobilei și al obiectelor personale.
Pârâta, prin avocat, a solicitat cheltuieli de judecată, sens în care a depus la dosar chitanța.
Instanța a declarat dezbaterile închise și a reținut cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.02.2015, sub nr. de dosar_, M. M. Ș. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S. S. A., obligarea acesteia la plata unei indemnizații în favoarea reclamantului în cuantum de 3000 de euro și stabilirea unui drept de retenție până la plata efectivă a indemnizației.
De asemenea, reclamantul a solicitat cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că acesta împreună cu pârâta sunt coproprietari în privința imobilului apartament nr. 28, situat în București, sector 6, ., .. 1, . curs litigiu ce face obiectul dosarului nr._/303/2014 prin care urmează să se dispună partajarea imobilului. Totodată, reclamantul a menționat că prin sentința civilă nr. 3845/12.05.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, sentință menținută în apel, s-a dispus desfacerea căsătoriei între acesta și pârâtă și s-a atribuit acesteia beneficiul folosinței apartamentului până la soluționarea definitivă a partajului. Reclamantul a precizat că desfacerea căsătoriei a avut loc din culpă comună, astfel încât pârâta este obligată, potrivit dispozițiilor legale, să plătească o indemnizației în favoarea fostului soț corelativ dreptului acesteia de a folosi apartamentul proprietate comună. Reclamantul a arătat că pârâta este obligată să-i plătească chiria necesară perioadei temporare în care va ocupa un alt imobil, în urma atribuirii folosinței apartamentului 28 fostei soții și a apreciat că se impune plata chiriei pentru o perioadă rezonabilă de 1 an. De asemenea, reclamantul a precizat că deși plata chiriei presupune o obligație succesivă, poate fi acordată și o sumă globală, sumă care îi este necesară pentru a se putea instala într-o altă locuință. În acest sens, acesta a menționat că realizează un venit net în cuantum de 2000 de lei, iar în urma sentinței de divorț a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 666,66 de lei lunar, creându-se astfel imposibilitatea acestuia de a suporta plata chiriei fără a-și pune în pericol traiul zilnic. Reclamantul a arătat că fiindu-i împiedicat exercițiul dreptului de proprietate, prin preluarea prerogativei folosinței în favoarea fostei soții, se impune ca suportarea cheltuielilor relative la o locuință temporară să revină pârâtei. În legătură cu dreptul de retenței, reclamantul a precizat că instituirea acestuia echivalează cu asigurarea îndeplinirii de către pârâtă a obligației de plată a întreținerii, în mod contrar acesta putând să-și exercite în continuare atributul folosinței asupra apartamentului și să refuze eliberarea lui. Relativ la condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale, reclamantul a menționat că toate aceste condiții sunt îndeplinite. Astfel, acesta a arătat că vremelnicia măsurii există prin faptul că efectele acesteia se vor produce până la soluționarea partajului, chiar dacă indemnizația presupune plata unei sume globale, caracterul vremelnic al acesteia urmează caracterul vremelnic al atributului folosinței apartamentului proprietate comună acordat pârâtei. În privința urgenței, reclamantul a arătat că sentința prin care a fost atribuită folosința apartamentului pârâtei este definitivă și executorie și i-a fost cerută părăsirea fostului domiciliu conjugal. De asemenea, acesta a menționat că în 31.03.2015 poate fi pornită executarea silită și obligat să părăsească apartamentul. Reclamantul a menționat că prin soluționarea acestei cereri pe calea ordonanței președințiale nu se prejudecă fondul cauzei, aspectele cu privire la dreptul său de a beneficia de plata unei indemnizații fiind deja soluționate indirect prin sentința de divorț, prin care a fost atribuit temporar beneficiul locuinței comune soției.
În drept, au fost invocate disp. art. 324 C. Civil și art. 2495-2499 C. Civil.
În dovedirea celor invocate, reclamantul a anexat sentința nr. 3845/12.05.2014 (filele nr. 9-18) și a propus proba cu înscrisuri și proba cu exeprtiză tehnică specialitatea contabilitate pentru stabilirea nivelului chiriei.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 200 de lei, cf art. 6 alin 4 OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii și obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, pârâta a arătat că reclamantului îi este recunoscut dreptul la plata cheltuielilor de instalare, iar nu la plata chiriei presupuse de folosirea unui alt imobil. Pârâta a menționat că scopul legii în instituirea unui astfel de drept a fost acela de a sprijini soțul căruia nu i s-a atribuit folosința imobilului, acesta fiind determinat să avanseze unele cheltuieli pentru instalarea în alt imobil, nu acela de a-i fi acoperită chiria viitoare. Totodată pârâta a menționat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute pentru admisibilitatea ordonanței președințiale. În acest sens, pârâta a menționat că nu există urgență pentru că nu există un drept care să fie prejudiciat prin întârziere, reclamantul putându-și recupera suma reprezentând cheltuieli de instalare la partaj și nu există riscul producerii unei pagube prin întârziere. Cu privire la dreptul de retenție solicitat de reclamant, pârâta a arătat că instituirea unui astfel de drept ar fi în măsură să afecteze dreptul de folosință al reclamantei, iar un astfel de drept nu poate fi stabilit pe calea ordonanței președințiale.
În drept au fost invocate disp. art. 324 C. Civil și art. 996 C..
În dovedirea celor susținute, pârâta a propus proba cu înscrisuri.
În data de 09.03.2015 reclamantul a depus răspuns la întâmpinare prin care a reiterat solicitările menționate în cuprinsul cererii de chemare în judecată și a solicitat admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.
Sub aspect probatoriu, la termenul din data de 09.03.2015 a fost încuviințată ambelor părți proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar adeverință nr. 144/06.11.2014 și alte documente eliberate de ANAF.
La același termen de judecată reclamantul a depus note de ședință prin care a arătat că legea nu condiționează plata indemnizației de existența sau inexistența unor venituri realizate de reclamant.
De asemenea, reclamantul arătat că sumele menționate în cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar de pârâtă sunt venituri realizate în timpul căsătoriei celor doi, fiind folosite în interesul familiei.
Analizând materialul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, astfel cum rezultă din sentința civilă nr. 3845/12.05.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._, a fost dispusă desfacerea căsătoriei încheiată între părți la data de 22.08.1999, din culpă comună. Prin aceeași sentință, i-a fost atribuit pârâtei beneficiul locuinței comune, reprezentată de imobilul apartament nr . 28, situat în București, sector 6, ., .. 1, .> Având în vdere elementele de fapt reținute anterior, instanța urmează să analizeze pretențiile reclamantului prin raportare la condițiile de admisibilitate stabilite de lege pentru procedura ordonanței președințiale.
Astfel, potrivit art. 996 din Cod procedură civilă, pentru ca o cerere să poată fi soluționată pe calea ordonanței președințiale, instanța trebuie să stabilească existența unei aparențe de drept în favoarea reclamantului, urmând să dispună măsuri provizorii, în condițiile în care cererea formulată are caracter urgent prin raportare la obiectul său. De asemenea, în urma soluționării unei cereri pe calea procedurii ordonanței președințiale, instanța nu poate prejudeca fondul cauzei, aspect care este în strânsă legătură atât cu aparența de drept, cât și cu măsurile care pot fi dispuse.
Sub aspectul aparenței de drept, instanța constată că potrivit disp. art. 324 alin 2 și alin 4 din codul civil, soțul căruia i s-a atribuit beneficiul locuinței conjugale este obligat la plata unei indemnizații care să acopere cheltuielile de instalare într-o nouă locuință ale celuilalt soț, în condițiile în care desfacerea căsătoriei nu a fost întemeiată pe culpa exclusivă a acestuia din urmă.
Având în vedere soluția dată prin sentința civilă nr. 3845/12.05.2014, menționată anterior, instanța constată că în favoarea reclamantului operează aparența unui drept recunoscut de lege, constând în beneficiul unei indemnizații care să acopere cheltuielile pe care le implică instalarea într-o altă locuință.
O altă condiție de admisibilitate a cererii formulate în cadrul procedurii ordonanței președințiale constă în caracterul urgent al măsurii care se solicită a fi dispusă.
Potrivit art. 996 alin 1 Cod procedură civilă, urgența este circumscrisă unor scopuri expres stipulate. Astfel, prin intermediul unei cereri formulate pe calea ordonanței președințiale trebuie să se urmărească fie păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, fie prevenirea unei pagube iminente, care nu s-ar mai putea repara, fie înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Instanța constată că reclamantul motivează existența urgenței prin faptul că se aproprie termenul începând de la care se poate demara procedura executării silite, cu consecința evacuării acestuia din apartamentul locuință comună.
Instanța apreciază că urgența impusă prin dispozițiile legale nu este îndeplinită pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În primul rând, în cauză nu se poate susține urmărirea păstrării unui drept care s-ar pierde prin întârziere. Astfel, cu toate că în favoarea reclamantului operează aparența unui drept, aprecierea urgenței se face în funcție de datele obiective existente în cauză.
În cazul părților, măsura atribuirii beneficiului locuinței comune către pârâtă, măsură care se încadrează în ipoteza concretă stipulată de disp. art. 324 alin 4 C Civil, produce efecte până la realizarea partajului. În acest context, din punct de vedere juridic, solicitarea indemnizației care se cuvine reclamantului nu reclamă urgență, cu consecința pierderii dreptului în cazul unei întârzieri.
Astfel, în situația concretă existentă în speță, reclamantul nu va fi împiedicat în exercitarea acestui drept, iar în acest sens sunt și dipozițiile art. 324 alin 2 C Civil la care se face trimitere prin disp. alin 4 art. 324, care prevăd alternativele posibile pentru cel căruia legea îi recunoaște dreptul la indemnizație. Conform dispozițiilor legale menționate, în cazul existenței unor bunuri comune, indemnizația poate fi imputată la partaj asupra cotei cuvenite soțului căruia i s-a atribuit beneficiul locuinței conjugale.
Pentru motivele arătate anterior, instanța nu va reține susținerile reclamantului în sensul că termenul ulterior căruia poate fi demarată procedura executării silte se apropie, ca fiind un motiv justificativ prin el însuși al urgenței. Instanța apreciază că urgența s-ar putea justifica în cazul în care procedura executării silite ar fi fost demarată, or în cauză acest lucru nu s-a întâmplat. Mai mult, deși reclamantul a susținut că i s-a solicitat deja să părăsească imobilul, acesta nu a făcut dovada aspectului invocat și continuă să locuiască împreună cu pârâta.
De asemenea, instanța constată că reclamantul nu a făcut dovada iminenței producerii unei pagube care nu s-ar mai putea repara, deși a susținut prin cererea de chemare în judecare o astfel de situație.
Pe de altă parte, instanța constată că în cadrul procedurii ordonanței președințiale pot fi dispuse numai măsuri provizării.
Instanța consideră că măsura provizorie implică două aspecte. Unul este acela că o măsură provizorie presupune un caracter limitat în timp, iar al doilea este că măsura luată nu trebuie să fie una definitivă, ireversibilă. În acest sens este și art. 996 alin 2 din Cod procedură civilă, conform căruia, măsura luată de instanță pe calea ordonanței președințiale, în lipsa unor mențiuni relative la durata sa sau în lipsa modificării împrejurărilor de fapt, va produce efecte până la soluționarea litigiului pe fond.
În cauză, prin raportare la obiectul cererii, instanța apreciază că nici una dintre cele două dimensiuni ale vremelniciei nu sunt îndeplinite.
Astfel, relevant din acest punct de vedere este caracterul măsurii care este solicitată de reclamant. Prin cererea formulată, reclamantul a învestit instanța cu soluționarea unei cereri vizând obligarea pârâtei la plata unei indemnizații.
Analizând dispozițiile legale care reglementează această indemnizație, respectiv disp. art. 324 C. Civil, instanța consideră că natura indemnizației este aceea a unei sume globale menită să acopere cheltuielile de instalare într-o nouă locuință, iar nu a unei sume de bani care urmează a fi plătită prin prestații succesive. Exercitarea dreptului de a solicita indemnizația presupune exercițiul unei obligații corelative uno ictu, odată îndeplinită această obligație dreptul reclamantului fiind stins.
Natura dreptului invocat de reclamant are implicații atât din perspectiva reversibilității măsurii, cât și din perspectiva duratei temporare a acesteia. Reversibilitatea măsurii dispuse pe calea ordonanței președințiale presupune posibilitatea restabilirii situației anterioare, însă nu prin orice mijloace. Astfel, în cauza prezentă, reversibilitatea ar presupune restituirea de către reclamant a sumei de bani, aspect care implică existența unui nou raport juridic care este determinat de măsura dispusă prin ordonanța președințială, având ca obiect dreptul de creanță al pârâtei. Instanța apreciază că nu acesta este sensul reversibilității impuse măsurilor care pot fi luate pe calea ordonanței președințiale.
Totodată, instanța consideră că analiza reversibilității se impune a fi făcută alături de caracterul temporar al măsurii, aspect care presupune ca măsura dispusă să fie limitată în timp, iar nu definitivă. Or, instanța apreciază că natura dreptului exercitat de reclamant determină automat dispunerea unei măsuri definitive. Cu toate că măsura care produce efecte în ceea ce o privește pe pârâtă, respectiv atribuirea beneficiului locuinței comune, este unul temporar, aspect care reiese din dispozițiile legale incidente, dreptul reclamantului care ia naștere în urma acestei măsuri nu împrumută automat acest caracter, astfel cum susține reclamantul. În acest sens, instanța reține diferența de regim juridic în ceea ce privește cazul atribuirii beneficiului contractului de închiriere și cazul atribuirii beneficiului locuinței bun comun. În timp ce în primul caz măsura atribuirii este definitivă, în cel de-al doilea caz măsura este una temporară în virtutea reglării raporturilor locative dintre fosții soți cu privire la un bun comun, iar dreptul corelativ se poate exercita prin imputarea indemnizației corespunzătoare odată cu soluționarea partajului, posibilitate care denotă caracterul definitiv al măsurii.
Considerentele expuse anterior au în vedere și faptul că între caracterul provizoriu al măsurii și neprejudecarea fondului dreptului, o altă condiție de admisibilitate a unei cereri pe calea ordonanței președințiale, există o strânsă legătură.
Instanța apreciază că soluționarea cererii formulate de reclamant echivalează cu soluționarea fondului dreptului. Astfel, instanța are în vedere condițiile legale impuse pentru acordarea unei indemnizații reclamantului, respectiv existența unei atribuiri a beneficiului locuinței comune către pârâtă și existența unor costuri efectuate pentru instalarea reclamantului într-o altă locuință.
Chiar în cazul unei proceduri urgente în care se pot dispune măsuri pe baza aparenței existenței dreptului, un minim de probe trebuie administrate. Astfel, în speță, instanța este chemată să administreze probe pentru verificarea condițiilor mai sus arătate, fiind necesar a determina un anumit cuantum al indemnizației care i s-ar cuveni reclamantului, raportat la temeiul juridic invocat. Or, odată analizate aceste aspecte, reținându-se în consecință o anumită situație de fapt, raportat la care instanța, aplicând temeiul juridic invocat de reclamant, ar pronunța soluția în cauză, s-ar realiza totodată și o judecată pe fond a litigiului, pretenția reclamantului fiind astfel tranșată.
În consecință, instanța apreciază că analiza care îi este impusă pentru a putea dispune asupra măsurii solicitate în cauză echivalează cu judecarea pe fond a dreptului.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 996 Cod procedură civilă, instanța urmează să respingă cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, ca inadmisibilă.
Relativ la capătul accesoriu formulat de reclamant constând în instituirea unui drept de retenție asupra imobilului a cărui folosință a fost atribuită pârâtei, până la plata efectivă a indemnizației solicitate, instanța reține că dreptul de retenție este un drept real accesoriu unui drept de creanță, al cărui scop constă în garantarea executării obligației de către debitorul împotriva căruia există dreptul de creanță. Având în vedere soluția pronunțată în ceea ce privește capătul principal, capătul accesoriu va fi, de asemenea, respins ca inadmisibil.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța constată că potrivit art. 453 C., partea care pierde un proces, va fi obligată la cererea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.
Având în vedere soluția de respingere a cererii formulate de reclamant, instanța va dispune obligarea acestuia la plata către pârâtă a sumei de 2000 de lei, reprezentând onorariu avocet.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamantul M. M. Ș., cu domiciliul ales la C.A. A. A., cu sediul în București, ., ., ., în contradictoriu cu pârâta S. S. A., cu domiciliul ales la C.. de av. V. P., cu sediul în Târgoviște, .. 9, ., județul Dâmbovița, ca inadmisibilă.
Obligă reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 2000 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 6 București.
Pronunțată în ședința publică azi, 09.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
T. F. A. B. R.
Red.jud. TFA/4 ex./11.03.2015
| ← Cerere necontencioasa. Sentința nr. 1830/2015. Judecătoria... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 1857/2015. Judecătoria... → |
|---|
