Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2202/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2202/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 2202/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2202

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23.03.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: T. F. A.

GREFIER: B. R.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect ordonanță președințială, privind pe reclamanta-pârâtă P. I. L. în contradictoriu cu pârâtul-reclamant B. F., cu citarea în cauză a Autorității Tutelare – Primăria Sector 5 București.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanta-pârâtă, personal, și pârâtul-reclamant, personal, lipsind reprezentantul Autorității Tutelare.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat următoarele: procedura de citare este legal îndeplinită prin prezentarea părților, personal, la acest termen; nu a fost depus la dosar raportul de anchetă socială, după care

Instanța a procedat la identificarea, pe rând, a reclamantei-pârâte P. I. L., care s-a legitimat cu CI provizorie, ., nr._, CNP_ și a pârâtului-reclamant B. F., care s-a legitimat cu CI, ., nr._, CNP_.

La interpelarea instanței, pârâtul-reclamant a precizat că locuiește în ., Sector 6.

La interpelarea instanței cu privire la motivul pentru care are o carte de identitate provizorie, reclamanta-pârâtă a precizat că și-a pierdut atât actul de identitate, cât și certificatul de naștere.

Instanța, în temeiul art. 131 C.proc.civ., a pus în discuție competența Judecătoriei Sectorului 6 București.

Reclamanta-pârâtă a arătat că Judecătoria Sectorului 6 București este competentă. Reclamanta-pârâtă a precizat că s-a împăcat cu pârâtul-reclamant și dorește să închidă dosarul.

Pârâtul-reclamant a arătat că Judecătoria Sectorului 6 București este competentă.

Instanța, din oficiu, față de dispozițiile art. 114 și art. 997 C.proc.civ., a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București și a acordat cuvântul asupra acesteia.

Reclamanta-pârâtă a precizat că nu mai vrea să se judece acest dosar. De asemenea, a mai arătat următoarele: copiii locuiesc în prezent în .; a avut actul de identitate la adresa din ., dar acum l-a schimbat și l-a făcut pe adresa soțului; a precizat că nu și-a schimbat încă actul de identitate; la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 22.12.2014, locuia în Sectorul 5.

Pârâtul-reclamant a arătat că Judecătoria Sectorului 6 București este competentă.

Instanța, față de dispozițiile art. 94 C.proc.civ., a reținut competența generală și materială a Judecătoriei.

Instanța a reținut spre soluționare excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București, invocată din oficiu.

INSTANȚA

Prin cererea formulată la data de 22.12.2014 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București sub nr._, reclamanta P. I. L. în contradictoriu cu pârâtul B. F. a solicitat instanței, ca pe cale de ordonanță președințială, să dispună stabilirea în mod provizoriu a locuinței minorilor B. A.-L., născută la data de 11.01.2013, și B. C.-A. D., născut la data de 30.12.2010, la domiciliul mamei din București, ., Sector 5, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive în dosarul nr._/303/2014, având ca obiect stabilire autoritate părintească și stabilire locuință minori.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a avut o relație de concubinaj cu pârâtul, relație din care au rezultat minorii B. A.-L., născută la data de 11.01.2013, și B. C.-A. D., născut la data de 30.12.2010. Reclamanta a precizat că a locuit împreună cu pârâtul în imobilul situat în București, ., Sector 6, din anul 2008 până în luna aprilie 2014, când pârâtul a forțat-o să părăsească domiciliul conjugal. Reclamanta a menționat că din luna mai 2014 pârâtul nu i-a mai permis să-și vadă copiii sau să aibă vreo relație personală cu aceștia. De asemenea, reclamanta a precizat că locuiește în imobilul situat în București, ., Sector 5, care este proprietatea mamei sale, Baiaram Doinița.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 996 C.proc.civ.

În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a anexat, în copie, următoarele: certificate de naștere, convenție civilă de prestări servicii, contract de vânzare cumpărare, încheiere de rectificare nr. 1739/21.06.2001, act de identitate.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat să se constate că cererea de ordonanță președințială este inadmisibilă, față de dispozițiile art. 996 și urm. C.proc.civ., și ca neîntemeiată în fond și, în consecință, respingerea acesteia.

Pârâtul a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat instanței, în măsura în care stabilește ca fiind admisibilă o asemenea cerere pe calea ordonanței președințiale, să dispună stabilirea, în mod provizoriu, până la soluționarea dosarului nr._/303/2014, a locuinței minorilor B. A.-L. și B. C.-A. D. la domiciliul actual al acestora și al pârâtului, respectiv în București, ., Sector 6.

În drept, întâmpinarea și cererea reconvențională au fost întemeiate pe dispozițiile art. 996 și urm. C.proc.civ., art. 483 și urm. C.civ., art. 487 și urm. C.civ., art. 205 și urm. C.proc.civ.

În dovedirea cererii, pârâtul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care a anexat, în copie, următoarele: printscreen de pe conversația de pe facebook; planșe foto; schița cadastrală a imobilului; bilanțul contabil aferent exercițiului financiar 2013 al societății S.C. Casa Funerară A. S.R.L., extras de informare O.R.C.B. privind S.C. Casa Funerară A. S.R.L., act de identitate, contract de concesiune teren nr. 382 pentru extinderea locuinței proprietate particulară în curtea imobilului, certificat de naștere.

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat instanței să admită cererea de ordonanță președințială așa cum a fost formulată și să înlăture apărările susținute de către pârât ca nefondate.

În drept, răspunsul la întâmpinare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 201 alin. 2 C.proc.civ.

În susținerea răspunsului la întâmpinare, reclamanta a anexat, în copie, următoarele înscrisuri: extras de cont emis de Raiffeisen Bank și dovada primirii despăgubirilor.

Reclamanta a formulat întâmpinare la cererea reconvențională formulată de pârât prin care a solicitat instanței să respingă cererea reconvențională ca neîntemeiată și să admită cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantă.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 C.proc.civ., și pe dispozițiile Legii nr. 272/3004.

Reclamanta a formulat o cerere modificatoare a ordonanței președințiale prin care a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună: în principal, stabilirea în mod provizoriu a locuinței minorilor B. A.-L. și B. C.-A. D. la domiciliul mamei din București, ., Sector 5, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive în dosarul nr._/303/2014, având ca obiect stabilire autoritate părintească și locuință minori; iar în subsidiar, în situația în care instanța va considera că domiciliul minorilor nu poate fi stabilit în mod provizoriu la mamă, admiterea în mod provizoriu a unui program de vizită a minorilor în favoarea reclamantei, în temeiul art. 401 C.civ., până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive în dosarul nr._/303/2014, astfel: de trei ori pe săptămână, câte 4 ore/zi, cu posibilitatea luării minorilor la domiciliul mamei; două week-end-uri pe lună, de vineri orele 16.00 până duminică orele 18.00, cu dreptul de a lua minorii la domiciliul mamei; în fiecare an de ziua minorilor, respectiv 11.01.2013 și 30.12.2010, mama să aibă dreptul să viziteze minorii și să petreacă ziua împreună cu aceștia, în prezența tatălui sau în absența lui, fără ca pârâtul să aibă dreptul să plece cu minorii din localitate în ziua respectivă; două săptămâni în timpul iernii, alternativ în ultimele două săptămâni din luna decembrie și primele două săptămâni din luna ianuarie, astfel încât o dată la doi ani sărbătorile de iarnă minorii să le petreacă cu mama; o săptămână de sărbătorile P. în anul în care minorii nu petrec sărbătorile de C. cu mama, astfel încât în fiecare an minorii să petreacă cele două sărbători cu fiecare dintre părinți astfel: în anul în care petrec Paștele cu mama, vor petrece Crăciunul cu tatăl, iar în anul în care petrec Paștele cu tatăl, vor petrece Crăciunul cu mama; o lună pe timpul vacanței de vară, în luna iulie sau în luna august, în funcție de perioada în care mama va avea concediu și în funcție de perioada în care pârâtul va avea concediu sau de comun acord cu acesta; facilitarea unor discuții telefonice cu minorii.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanței să dispună respingerea cererii de ordonanță astfel cum a fost modificată și stabilirea în mod provizoriu, până la soluționarea dosarului nr._/303/2014, a locuinței minorilor la domiciliul actual al acestora și al tatălui. În ceea ce privește cererea reclamantei referitoare la stabilirea unui program de vizită a celor doi minori, pârâtul a precizat că programul este disproporționat raportat la interesul superior al celor doi copii și la comportamentul mamei față de aceștia, precizând că se impune stabilirea următorului program de vizită: în primul și al treilea week-end al fiecărei luni, în ziua de sâmbătă între orele 11.00-18.00, minorii urmând a fi preluați, respectiv aduși la locuința tatălui; pe timpul iernii, în prima săptămână a acesteia, în fiecare zi, între orele 11.00-18.00, minorii urmând a fi preluați, respectiv aduși la locuința tatălui; în vacanța de vară, în prima și a treia săptămână a fiecărei luni din vacanță, în fiecare zi între orele 11.00-18.00, minorii urmând a fi preluați, respectiv aduși la locuința tatălui; de zilele onomastice, zilele de naștere și sărbătorile de peste an, pârâta poate vizita minorii la locuința tatălui între orele 11.00-18.00.

La termenul de judecată din data de 23.03.2015, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București, asupra căreia se va pronunța cu prioritate, în temeiul art. 248 Cod procedură civilă.

Analizând actele și lucrările dosarului, cu privire la excepția invocată, instanța reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 997 Cod procedură civilă, cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului.

Potrivit dispozițiilor art. 114 Cod procedură civilă, care stabilesc o competență exclusivă și absolută a instanței în cazul cererilor privind ocrotirea persoanelor fizice date de codul civil în competența instanței de tutelă și de familie, astfel de cereri sunt de competența instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.

Potrivit dispozițiilor art. 105 Cod civil, „sunt supuși unor măsuri speciale de ocrotire minorii…”, iar potrivit dispozițiilor art. 106 Cod civil, „ocrotirea minorului se realizează prin părinți, prin instituirea tutelei, prin darea în plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protecție specială anume prevăzute de lege.” Rezultă din prevederile art. 105 cod civil că minorii (fără a reglementa o distincție de orice fel în privința acestora) sunt supuși unor măsuri speciale de ocrotire. De asemenea, din ansamblul dispozițiilor Codului civil și ale legii speciale nr. 272/2004, modificată, ce stabilesc situația juridică a minorilor în general, rezultă că orice măsură reglementată în legătură cu orice minor este considerată a fi o măsură de protecție specială.

Față de considerentele arătate, și întrucât prezentul litigiu are ca obiect stabilire locuință minori, iar la momentul formulării cererii de chemare în judecată domiciliul persoanei ocrotite, respectiv al minorilor, era situat, alături de mama acestora, reclamanta în cauză, în sectorul 5, București, astfel cum reclamanta a precizat în cerere și în fața instanței la primul termen de judecată, instanța reține că în cauză competența de soluționare aparține Judecătoriei Sectorului 5 București.

Prin urmare, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta-pârâtă P. I. L., cu domiciliul în București, ., Sector 5, în contradictoriu cu pârâtul-reclamant B. F., cu domiciliul în București, ., Sector 6, cu citarea în cauză a Autorității Tutelare – Primăria Sector 5, cu sediul în București, .. 29-31, Sector 5, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 23.03.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

T. F. A. B. R.

Red. Jud. T.F.A./5 ex./23.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 2202/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI