Pensie întreţinere. Sentința nr. 2439/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2439/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 2439/2015

Dosar civil nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTOR VI MUNICIPIUL BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2439

ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU

DIN DATA DE 02.04.2015

INSTANȚA COMPUSĂ DIN:

PREȘEDINTE: M. V.

GREFIER:B. E.

Pe rol soluționarea cauzei civile de față având ca obiect „stabilire pensie de întreținere”, privind pe reclamanta P. S.-D. în contradictoriu cu pârâta J. ( fostă P.) V..

La apelul nominal făcut in ședința din Camera de Consiliu se prezintă reclamanta personal, legitimată de instanță cu CI . nr._ având CNP_, lipsă fiind pârâtul.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

La interpelarea instanței reclamanta arată că locuiește statornic în Chiajna.

Instanța pune în discuție necompetența teritorială și declinarea cauzei spre competență teritorială în favoarea Judecătoriei B..

Reclamanta personal având cuvântul pe excepția invocată din oficiu arată că, lasă la aprecierea instanței.

Instanța rămâne în pronunțare pe excepția invocată.

I N S T AN Ț A,

Deliberând constata ca:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București la data de 15.12.2014, sub nr._, reclamanta P. S.-D., a chemat în judecată civilă și personal la interogatoriu pe pârâta J. V. (fostă P.), solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere, în raport de veniturile realizate de aceasta, până la terminarea studiilor.

În fapt, reclamanta a arătat că, prin sentința civilă nr. 1533/17.02.2012 pronunțată de Judecătoria Sector 6 București, în dosarul nr._/303/2011, pârâta a fost obligată la plata unei pensii de întreținere în favoarea sa, în cuantum de 167,5 lei, începând cu data de 01.08.2011 și până la majoratul său, când pensia de întreținere a fost întreruptă, începând cu luna noiembrie 2014.

Având în vedere că este elevă în clasa a-XII-a,1a Colegiul Economic "V. M.", iar nevoile sale de întreținere și îngrijire sunt suportate doar de tatăl său, pârâta neavând nici o cotă de contribuție, reclamanta a solicitat obligarea acesteia la plata pensiei de întreținere, potrivit veniturilor și în cuantumul prevăzut de lege.

Reclamanta a menționat că, pârâta este pensionară.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 513, art.516, art.529 și art.532 (1) Cod Civil.

În susținere, a solicitat proba cu acte pe care le-a anexat cererii, respectiv: certificat de naștere (copie); adeverință școlară; sentință civilă nr.1533/17.02.2012 (copie); copie C.I și contractul casei cu actualul domiciliu. 

Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare.

Asupra excepției necompetenței teritoriale instanța reține următoarele: prin sentința civilă nr. 1533/17.02.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București s-a stabilit locuința minorei S. D. la domiciliul tatălui ; potrivit lămuririlor verbale date în instanță, domiciliul reclamantei se află în Chiajna, județul Ilfov .

Potrivit dispozițiilor art. 114 alin. 1 cod.proc.civ “ Dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de codul civil în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială și are domiciliul sau reședința persoana ocrotită”..

Dispozițiile art. 531 cod.civ. stabilesc că modificarea pensiei de întrețienre se dispune de către instanța de tutelă ; rezultă că prin dispozițiile art. 531 acțiunille referitoare la modificare pensiei de întreținere sunt date în competența instanței de tutelă și prin urmare stabilirea competenței de soluționare a unor astfel de acțiuni se determină potrivit criteriului prevăzut de art. 114 alin. 1, instanța de tutelă fiind instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită.

Instanța reține că domiciliul pârâtei nu poate atrage competența teritorială generală prevăzută de art. 107 cod.proc.civ., în favoarea acestei instanțe întrucât acest text de lege vizează situațiile în care legea nu prevede altfel or, în cazul de față legea- prin art. 114 cod.proc.civ. și prin art. 113 pct. 2 cod.proc.civ. care stabilește competența teritorială în privința cererilor în materie de tutelă și familie - prevede altfel, respectiv competența teritorială în favoarea instanței domiciliului sau reședinței persoanei ocrotite ( art. 114) sau în favoarea instanței în a cărei circumscripți domiciliază creditorul reclamant (art.113 pct.2) ;

Potrivit lămuririlor verbale solicitate reclamantei la acest termen de judecată, reclamanta ( persoana ocrotită) locuiește statornic în Chiajna, județul Ilfov .

Față de situația de fapt expusă de reclamantă instanța, reținând că reclamanta locuiește statornic în Chiajna, Ilfov, va admite excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și va declina competența soluționării cauzei în favoarea Judceătoriei B., județul Ilfov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București.

Declină competența de soluționare a cauzei, având ca obiect „stabilire pensie de întreținere”, privind pe reclamanta P. S.-D., cu reședința în Chiajna, ., ., parter, ., în contradictoriu cu pârâta J. ( fostă P.) V., cu domiciliul în București, . nr. 3, ., etaj 7, ., în favoarea Judecătoriei B., județul Ilfov.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică, azi, 02.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI

..115, sector 1, București

DOSAR NR._

Operator date cu caracter personal nr.3211/3261

C Ă T R E,

JUDECATORIA B., JUDEȚUL ILFOV

Vă înaintăm dosarul nr._ având ca obiect „stabilire pensie de întreținere”, privind pe reclamanta P. S.-D., în contradictoriu cu pârâta J. ( fostă P.) V., având în vedere că prin sentința nr. 2439/02.04.2015 s-a dispus declinarea competenței de soluționare în favoarea dumneavoastră.

Dosarul este compus dintr-un volum și conține …… de file

PREȘEDINTE GREFIER

M. V. B. E.

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI

..115, sector 1, București

DOSAR NR._

Operator date cu caracter personal nr.3211/3261

C Ă T R E,

JUDECATORIA B., JUDEȚUL ILFOV

Vă înaintăm dosarul nr._ având ca obiect „stabilire pensie de întreținere”, privind pe reclamanta P. S.-D., în contradictoriu cu pârâta J. ( fostă P.) V., având în vedere că prin sentința nr. 2439/02.04.2015 s-a dispus declinarea competenței de soluționare în favoarea dumneavoastră.

Dosarul este compus dintr-un volum și conține …… de file

PREȘEDINTE GREFIER

M. V. B. E.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 2439/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI