Contestaţie la executare. Sentința nr. 7442/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7442/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 02-10-2015 în dosarul nr. 7442/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.7442
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 02.10.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: R. S.
GREFIER: A. R. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatoarea D. M. în contradictoriu cu intimata P. B. România S.A.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat contestatoarea, prin avocat, V. A., în baza împuternicirii de substituire pe care o depune la dosar și intimata, prin avocat A. A., în baza împuternicirii avocațiale ._/2015, pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 28.09.2015, B. P. M. și P. A.-V. a comunicat copia dosarului de executare nr. 494/2013, după care
Instanța pune în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București.
Contestatoarea, prin avocat, solicită respingerea excepției invocate, apreciind că față de domiciliul debitorului, Judecătoria Sectorului 6 București este competentă să judece cauza.
Intimata, prin avocat, solicită admiterea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepție necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.05.2015, contestatoarea D. M., în contradictoriu cu intimata P. B. România SA, a formulat contestație la executare prin care a solicitat anularea tuturor formelor de executare silită pornite împotriva sa și a actelor de executare silită emise în dosarul execuțional nr. 494/2013 al Biroului Executorilor Judecătorești Asociați P. M. și P. A. V., anularea încheierii pronunțate în Camera de Consiliu din data de 25.11.2013 de Judecătoria sector 3 București, prin care s-a încuviințat executarea silită în ceea ce privește suma de_,08 CHF, suspendarea executării silite până la data soluționării definitive a prezentei contestații, anularea titlului executoriu reprezentat de Convenția de credit nr.422502J_ din data de 04.09.2008, modificat și completat prin Actul adițional nr. 1 din data de 21.10.2010 sau constatarea nulității absolute a clauzelor pe care le va indica în cele ce urmează și cenzurarea cheltuielilor de executare pretinse de executorul judecătoresc în cuantum de 7906,80 lei, întrucât sunt disproporționate față de actele și lucrările de executare efectuate în dosarul execuțional nr. 494/09.12.2013.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că, în data de 04.09.2008, a luat un împrumut de la P. B. România SA, în valoare de_,91 CHF, reprezentând credit pentru nevoi personale și refinanțare.
Reclamanta a invocat dispozițiile art.3.2 din convenția de credit nr. 422502J_ încheiată la data de 30.01.2008 și ale art. 54 din Codul consumului (Legea nr. 296/2004).
Acest articol trebuie interpretat prin raportare la definiția pe care o dă art. 2 pct. 24 din OG nr.21/1992 valorii totale plătibile de consumator - suma dintre valoarea totală a creditului și costul total al creditului pentru consumator.
Astfel, s-a apreciat că banca, la momentul încheierii contractului, era obligată să-l informeze pe contestator cu privire la cuantumul total al dobânzii sau, în cel mai rău caz, trebuia să ofere informații exacte în legătură cu modalitatea în care se va forma cuantumul dobânzii.
Formula după care se calculează variația dobânzii trebuie calculată în mod expres în contract cu precizarea periodicităților și/sau condițiilor în care intervine modificarea ratei dobânzii, atât în sensul majorării cât și în sensul reducerii acesteia. În plus, pct. 3 al lit. g din OG nr.21/1992 impune necesitatea indicării în contract a unei formule în funcție de care se calculează cuantumul dobânzii.
Din moment ce dobânda prezentă în contractul contestatoarei este o dobândă ce se poate modifica în orice moment, conform deciziei Băncii, caracterul abuziv al clauzei mai rezultă și din caracterul controlat al dobânzii. Aceste texte legale interzic în mod expres Băncii fixarea unei dobânzi care să varieze în funcție de voința exclusivă a acesteia, impunând obligația raportării fluctuației dobânzii la indici de referință verificabili.
Așadar, potrivit art. 14 din Legea nr. 190/1990 și art. 8 din Legea nr. 289/2004, pentru creditele cu ipotecă și fără ipotecă, stabilesc că în cazul în care în contractul de credit s-a stabilit ca rata dobânzii să fie variabilă, variația acesteia trebuie să fie independentă de voința creditorului, raportată la fluctuațiile unor indici de referință verificabili, menționați în contract. Și aceste acte normative au fost nesocotite la momentul încheierii contractului de credit prin lipsa oricărui indice verificabil care să fie direct legat de dobândă.
Prin Actul adițional nr. 1/21.10.2010, intimata a încercat să producă o modificare a marjei, stabilind valoarea acesteia la 8,7 %, neasumat însă de contestatoare.
Astfel, variația ratei dobânzii trebuia raportată, conform contractului, la sensul crescător sau descrescător al indicilor. Definirea ratei dobânzii este practica comercială incorectă contrară diligenței profesionale, motiv pentru care contestatoarea a solicitat stabilirea ratelor dobânzii aferente revizuibilității, rata dobânzii respectând variațiile în sensul descreșterii indicilor aplicabili creditului conducând astfel la diminuarea costurilor creditului cu variația ratei dobânzii.
Modalitatea în care banca și-a rezervat dreptul de a ajusta rata dobânzii a transformat contractele de credit din comutative, în aleatorii, diferența dintre aceste două tipuri de contracte fiind tocmai cunoașterea întinderii prestațiilor părților la momentul încheierii contractului sau posibilitatea determinării acestora ulterior, prin cunoașterea factorului care determina modificarea, în atare condiții, aceste clauze referitoare la rata dobânzii intră în contradicție nu numai cu legislația privitoare la protecția consumatorilor, dar și cu art. 948 pct. 3 și art. 964 Cod civil, articole care prevăd că obiectul actului juridic trebuie să fie determinat sau determinabil.
Actul juridic trebuie să precizeze toate elementele în funcție de care urmează să se individualizeze obiectul. În situația de față, clienților le este imposibil să determine modalitatea în care banca, lună de lună, calculează în mod discreționar cuantumul dobânzii, fapt ce echivalează cu o nerespectare a caracterului determinabil al dobânzii.
Intimata nu a înțeles să respecte dispozițiile contractuale și legate, întrucât a perceput o dobândă în mod abuziv, nefiind calculată conform unei formule și prin raportare la indici verificabili prevăzuți de lege. Așadar, se impune restituirea sumelor plătite peste cuantumul datorat,
De asemenea, reclamanta a considerat că sunt abuzive și clauzele contractuale care prevăd comisionul de acordare și comisionul de administrare.
Demonstrarea caracterului negociat al comisionului de acordare cade în sarcina băncii. Din modul de formulare rezultă că acesta nu a fost negociat.
De asemenea, contestatoarea a considerat că acesta prezintă caracter abuziv întrucât a fost calculat prin raportare la cuantumul creditului, și nu la volumul de muncă, complexitatea actelor ce formează documentația de acordare a creditului (mai ales în condițiile în care aceste contracte sunt preformulate, pentru fiecare tip de credit, fără a-și păstra specificul pentru fiecare credit în parte). Demonstrarea caracterului negociat al comisionului de acordare cade în sarcina băncii. Din modul de formulare rezultă că acesta nu a fost negociat, constatarea nulității absolute a acestei clauze impunându-se și pentru că acest tip de comision nu este prevăzut în enumerarea limitativă a art. 36 din OUG nr.50/2010.
Includerea comisionului de acordare în prețul contractului, în sensul imposibilității analizării caracterului abuziv al acestuia, conform Directivei nr.93/13/CEE, nu poate fi reținută ca întemeiată, deoarece actul comunitar invocat vizează clauzele care sunt exprimate în mod clar și inteligibil.
Din convenția de credit rezultă în mod neechivoc că acest comision de acordare reprezintă în fapt o dobândă deghizată. Prevederile contractuale relative la dobândă și la acest comision de administrare sunt relativ identice, ambele definind, de fapt, o dobândă.
Punerea la dispoziție a creditului reprezintă obligația esențiala asumată de Bancă față de împrumutați, care a fost executată, iar Banca, dincolo de prestația care reprezintă obligația împrumutaților - rambursarea creditului și a dobânzii - impune împrumutatului să efectueze o plată nedatorată pentru simplul fapt că aceasta și-a asumat o obligație, pe care a și executat-o punerea la dispoziție a creditului.
În ceea ce privește interpretarea clauzelor convenției, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 1 din Legea nr. 193/200 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori ,,Orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale. Acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului. Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii
Cu privire la condiția echilibrului contractual, contestatoarea a arătat că noțiunea de „dezechilibru semnificativ”, așa cum este prevăzut în Legea nr.193/2000, este consacrat și de doctrină, care a și definit contractul semnificativ dezechilibrat ca fiind contractul care și-a pierdut utilitatea socială și personală.
Echilibrul contractual este o cerință a obligațiilor contractuale implicite de bună credință și echitate (art. 970 alin.1 și alin.2) și al exercițiului util și rezonabil al dreptului (care își găsește contrariul în abuzul de drept sau, mai larg, în abuzul de putere economică).
Constatarea nulității absolute a clauzelor indicate se impune, ca sancțiune a caracterului abuziv al acestor clauze.
Constatarea caracterului abuziv înseamnă constatarea dreptului contestatorului în calitate do consumator de a invoca lipsa de efecte a clauzelor abuzive, cât și constatarea inexistenței dreptului băncii de a se folosi de ele în derularea contractelor.
Acțiunea în restituirea pretențiilor întemeiate pe plata nedatorată este asimilată, din punct de vedere juridic, cu răspunderea civilă delictuală, sens în care se aplică prevederile art. 8 din Decretul nr. 167/1958, astfel încât termenul de prescripție începe să curgă de la data constatării nulității absolute a respectivelor clauze contractuale, printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
Contractul pe termen lung sau contractul cu prestații succesive este un parteneriat între părți; acestea sunt solidar obligate să asigure utilitatea contractului, astfel că fiecare parte este obligată să pună co-contractantul în postura de a-și realiza interesele (emolumentul contractului); în acest fel, se asigură perenitatea contractului.
Solidarismul contractual înseamnă legătura contractuală intrinsecă și profundă pe care contractul o creează între părțile contractului, care sunt în solidar obligate să realizeze conținutul contractului, adică interesele fiecăreia dintre ele.
Părțile au, în solidar, obligația de a prezerva utilitatea contractului pentru fiecare dintre ele, iar în acest scop ele sunt datoare să asigure realizarea conținutului contractului și, la nevoie, supraviețuirea acestuia.
La momentul încheierii contractului, solidarismul contractual legitimează cerința construirii raporturilor contractuale pe fundamentul echilibrului prestațiilor reciproce, corectând dezechilibrul contractual originar (leziunea sau clauzele abuzive în contractele cu consumatorii). În perioada executării contractului, solidarismul contractual fundamentează datoriile de cooperare și de coerență ale părților, vizând fie executarea contractului, fie terminarea sa. Solidarismul contractul este menit a prezerva și salva contractul, oferind soluții în acest scop atât în cazul dificultăților în executarea contractului, cât și în cazul ne-executării contractului (impreviziune, eroare, abuz de putere).
Contractul în acest caz este un contract preformulat în baza unui model prin care banca își impune voința, interesul și strategia, în vederea atingerii propriilor scopuri.
Contestatoarea nu a avut posibilitatea de a negocia nici o clauză din Convenția de credit, întregul act juridic fiindu-i impus, în forma respectivă, de Bancă, aspect ce rezultă și din faptul că toate convențiile de credit conțin clauze similare.
Cu privire la actele de executare împotriva contestatoarei, aceasta a susținut că acestea trebuiesc anulate întrucât creanța nu îndeplinește caracterele prevăzute imperativ de lege: cert, lichid și exigibil.
În cazul contestației la titlu, legiuitorul nu a stabilit un termen, dar a prevăzut că aceasta poate fi formulată oricând înăuntrul termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, de unde rezultă că se află în termen pentru formularea contestației la titlu.
În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile art. 711 și urm. Cod procedură civilă și celelalte texte indicate în cuprinsul prezentei.
În dovedirea contestației la executare, contestatoarea a depus la dosar un set de înscrisuri, în copie (filele 38-69).
La data de 27.06.2015, prin compartimentul registratură, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția de netimbrare a contestației la executare, excepția inadmisibilității contestației la executare privind criticile formulate față de contractul de credit, raportat la prevederile art.399 alin.1 Cod procedură civilă, iar pe fond a solicitat respingerea contestației ca tardiv introdusă în ceea ce privește capătul de cerere privind reducerea onorariului executorului judecătoresc, respingerea contestației la executare formulată de către contestatoare, ca neîntemeiată și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentei cauze, potrivit dovezilor ce vor fi depuse la dosar.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art.205, art.451 și art.453 Cod procedură civilă, art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000 și cele ale alin.1 lit.a din anexa la Legea nr.193/2000, art.2 pct.24 din OG nr.21/1992, art.117 alin.2 din OUG nr.99/2006, art.37 și art.95 din OUG nr.50/2010 și art.969 cod civil 1864.
Alăturat întâmpinării, intimata a anexat în copie, un set de înscrisuri (filele 158-219).
Urmare solicitării instanței, la data de 28.09.2015, prin compartimentul registratură, Biroul Executorilor Judecătorești Asociați P. M. și P. A. V. a înaintat la dosar copii conforme cu originalul de pe actele din dosarul de executare nr.494/2013 (filele 227-300 și 301-365).
La termenul de judecată din data de 02.10.2015, instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București.
Analizând actele și lucrările dosarului, cu prioritate asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 24 Cod procedură civilă, dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după ..
Astfel, pentru stabilirea competenței de soluționare a cauzei, instanța trebuie să se raporteze la dispozițiile legale care reglementau executarea silită în vigoare la momentul declanșării procedurii executării silite, fără a ține cont, în lipsa unei prevederi legale exprese în acest sens, de modificările legislative ulterioare, care se aplică doar executărilor silite începute ulterior intrării în vigoare a noilor dispoziții legale.
Instanța, față de art. 662 alin. 2 Noul Cod de procedură civilă conform căruia executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare, constată că executarea silită contestată în prezenta cauză a început pe data 14.10.2013, când a fost înregistrată la executorul judecătoresc cererea de executare silită, formându-se dosarul de executare nr. 494/2013 (f. 228).
La acea dată erau în vigoare dispozițiile noului Cod de procedură civilă anterior modificării prin Lg. 138/2014, care a intrat în vigoare pe data de 19.10.2014 și anterior publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 348/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 529 din data de 16 iulie 2014.
Instanța reține că potrivit art. 713 alin. 1 Cod procedură civilă (forma anterior menționată), contestația la executare se introduce la instanța de executare.
Potrivit art. 650 alin. 1 Cod procedură civilă (forma anterior menționată), instanța de executare este instanța în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care dispune altfel.
Instanța reține, de asemenea, că potrivit art. 31 alin. 3 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale dispozițiile din legile (…) constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
Decizia Curții Constituționale nr. 348/17.06.2014 prin care s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 650 alin. 1 C.p.c. s-a publicat la data de 16.07.2014. Prin urmare, ținând cont de cele menționate mai sus, precum și de dispozițiile art. 24 C.p.c., instanța constată că pentru cererile de executare introduse înainte de publicarea deciziei Curții Constituționale, respectiv înainte de 16.07.2014, se vor aplica în continuare dispozițiile art. 650 alin. 1 C.p.c., o interpretare contrară conducând la aplicarea retroactivă a deciziei Curții Constituționale. Or, o atare situație ar încălca atât principiul neretroactivității legii stabilit cu caracter general prin dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție, cât și principiul special consacrat de dispozițiile art. 25 alin. 2 C.p.c. conform căruia orice dispoziție nouă a legii de procedură se aplică numai executărilor silite începute după ., principiu care își găsește aplicarea și în cazul modificării normelor de competență ca urmare a declarării neconstituționale a unui articol din codul de procedură civilă.
Astfel, instanța constată că Judecătoria Sectorului 3 București, ca instanță de la sediul executorului judecătoresc, este instanță de executare conform criteriilor legale anterior expuse, instanță, care, în această calitate, a și pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite din data de 25.11.2013 în dosarul nr._/301/2013 (f. 283).
Având în vedere toate considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 132 raportat la cele ale art. 129 alin. 2 pct. 3 din Noul Cod de procedură civilă, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 6 București, și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, în calitate de instanță de executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 București.
Declină competența de soluționare a contestației la executare formulate de contestatoarea D. M., CNP:_, cu domiciliul în București, ., ., etaj 2, apartament 15, sector 6, și cu domiciliul procesual ales la CA C. M. V., în București, Calea Rahovei nr.266-268, corp 60, etaj 2, camera 8, sector 5, Electromagnetica Business Park, în contradictoriu cu intimata P. B. Romania SA, cu sediul în București, Șoseaua N. T. nr. 29-31, sector 1, în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.RS/Thred.MV
5 ex./2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 7337/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 7448/2015.... → |
|---|
