Contestaţie la executare. Sentința nr. 6313/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6313/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 03-09-2015 în dosarul nr. 6313/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6313
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 03.09.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE M. D.
GREFIER O.-L. H.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare privind pe contestatorul G. R.-D. în contradictoriu cu intimatul C. L. Sector 6 - Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul, reprezentat de consilier juridic Ș. L.-M., cu delegație la dosar, fila 70, lipsind contestatorul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 19.08.2015, prin compartimentul registratură, intimatul a depus la dosar înscrisurile din dosarul de executare, după care,
Instanța pune în discuție excepția tardivității, invocată de intimată prin întâmpinare.
Reprezentantul intimatei solicită admiterea excepției având în vedere faptul că somația a fost emisă și comunicată la data de 21.11.2013, iar contestația a fost depusă în anul 2015, depășind cu mult termenul legal.
În ceea ce privește excepția tardivității, din înscrisurile depuse la dosar chiar de intimată, cu privire la comunicările realizate către contestator, la fila 41 din dosar există singurul înscris care face dovada comunicării vreunui înscris din dosarul de executare către acesta, și anume data de 21.04.2015, fiind data la care acesta a recepționat înștiințarea. Față de data înregistrării contestației la executare, 04.05.2015, termenul prevăzut de dispozițiile art. 715 alin. 1 lit. e Cod procedură civilă a fost respectat, în consecință instanța respinge excepția tardivității ca neîntemeiată.
Având în vedere că intimata și-a îndeplinit obligația de a depune la dosar toate înscrisurile în legătură cu executarea silită și nefiind alte solicitări de formulat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.
Reprezentantul intimatei solicită instanței să ia act de faptul că poprirea emisă de intimată îndeplinește condițiile prevăzute de Codul de procedură fiscală, la data de 07.04.2015 intimata a comunicat înștiințarea de poprire contestatorului. Având în vedere aceste aspecte, solicită instanței să ia act de faptul că executarea este legală și temeinică. Prin urmare, solicită respingerea contestației la executare și menținerea formelor de executare inițiate de intimată.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.05.2015, contestatorul G. R.-D., în contradictoriul cu intimatul C. L. SECTOR 6 - DIRECȚIA DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 6, a formulat contestație la executare, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea titlului executoriu nr._/21.11.2013 și anularea parțială a actelor de executare, respectiv a Adresei de înființare a popririi nr. 116-15-_/07.04.2015 a Direcției de Impozite și Taxe Locale Sector 6, comunicată la data de 22.04.2015 și exonerarea de la plata cheltuielilor în sumă de 1.510 lei, sume cuprinse in procesele-verbale . nr._/24.09.2008, . nr._/02.03.2009, . nr._/22.09.2009, . nr._/23.09.2009, . nr._/15.08.2009, . nr._/10.01.2009,, . nr._/16.04.2010 și . nr._/17.04.2010.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat că, în fapt, prin înștiințarea de poprire cu nr. 116-15-_-07.04.2015 comunicată la data de 22.04.2015 și prin Adresa de înființare a popririi nr. 116-15-_/07.04.2015, pârâta Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 6 a dispus înființarea popririi asupra veniturilor și disponibilităților sale bănești, prezente și viitoare, în baza titlului executoriu nr._/21.11.2013, până la concurența sumei totale de 2537.87 lei, sumă reprezentând:impozit auto în suma de 639.87 lei, datorat în baza titlului executoriu nr._/21.11.2013; amenzi de circulație în suma totală de 1.598 lei, datorate în baza titlurilor executorii reprezentate de procesele verbale de stabilire a contravențiilor: . nr._/24.09.2008, . nr._/02.03.2009, . nr._/22.09.2009, . nr._/23.09.2009 . nr._/15.08.2009, . nr._/10.01.2009, . nr._/20.08.2011, . nr._/15.07.2012; amenda aplicată de C. L. Sector 6 în sumă de 200 lei, datorată in baza titlului executoriu reprezentat de procesele verbale:. nr._/16.04.201 și . nr._/17.04.2010.
Pârâta a dispus înființarea popririi în baza unor titluri executorii pentru care s-a împlinit termenul de prescripție. Astfel, potrivit art. 705 Cod Procedură Civilă, alin. 1, teza 1, executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel.” iar potrivit alin.2, “termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită.”
Or, în speța de față ne regăsim in situația unor titluri executorii reprezentate de procese verbale de contravenție acestea devenind executorii de la data eliberării sau întocmirii lor, dreptul de a obține executarea silită a acestora prescriindu-se in termen de 5 ani de la momentul emiterii acestora. Astfel, pentru sumele cuprinse în procesele verbale . nr._/24.09.2008, . nr._/02.03.2009, . nr._/22.09.2009, . nr._/23.09.2009, . nr._/15.08.2009, . nr._/10.01.2009, . nr._/16.04.2010 și . nr._/17.04.2010, dreptul de a cere executarea silită este prescris, de la momentul emiterii lor și până la emiterea adresei de înființare a popririi nr. 116-15-_/07.04.2015 a Direcției de Impozite si Taxe Locale Sector 6 trecând mai mult de 5 ani.
Contestatorul a învederat că, mai mult decât atât, potrivit art. 39 alin. 1 din Ordonanța nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, „punerea în executare a sancțiunii amenzii contravenționalele se face astfel:
a) de către organul din care face parte agentul constatator, ori de câte ori nu se exercită calea de atac împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției în termenul prevăzut de lege;
Iar, potrivit alin. 2 al aceluiași articol, „în vederea executării amenzii, organele prevăzute la alin. (1) vor comunica din oficiu procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, neatacat cu plângere în termenul legal, în termen de 30 de zile de la data expirării acestui termen, ori, după caz, dispozitivul hotărârii judecătorești irevocabile prin care s-a soluționat plângerea, în termen de 30 de zile de la data la care hotărârea a devenit irevocabilă, astfel:
a)pentru sumele care se fac venit integral la bugetele locale, organelor de specialitate ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază teritorială domiciliază contravenientul persoană fizică sau, după caz, își are domiciliul fiscal contravenientul persoană juridică;
b)pentru sumele care se fac venit integral la bugetul de stat, organelor de specialitate ale unităților subordonate Ministerului Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, în a căror rază teritorială își are domiciliul fiscal contravenientul persoană juridică.”
Or, in situația de față, comunicarea titlurilor executorii reprezentate de procesele verbale de contravenție către organele de specialitate ale unităților administrativ-teritoriale nu a fost realizată in termenul legal de 30 de zile de la data expirării termenului de contestare a acestora, ele nefigurând până acum înregistrate la Direcția Impozite și Taxe Locale Sector 6.
Pentru motivele arătate, contestatorul a solicitat admiterea cererii așa cum a fost formulată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.. 705, Art. 711 Cod Procedură Civilă, Art. 39 din Ordonanța nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
În susținerea cererii, contestatorul a depus la dosarul cauzei în copie certificată pentru conformitate cu originalul: înștiințarea de poprire cu nr. 116-15-_-07.04.2015, Adresa de înființare a popririi nr. 116-15-_/07.04.2015, procesele verbale . nr._/24.09.2008, . nr._/02.03.2009, . nr._/22.09.2009, . nr._/23.09.2009, . nr._/15.08.2009, . nr._/10.01.2009, . nr._/16.04.2010 și . nr._/17.04.2010.
La data de 20.05.2015, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată și menținerea formelor de executare emise ca legale și temeinice.
Intimata a arătat că, în fapt, contestatorul figurează în evidențele sale fiscale cu un autoturism marca Daewoo Cielo, pentru acest autoturism, în temeiul dispozițiilor art.261 alin.(l) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, datorând impozit asupra mijloacelor de transport.
Având în vedere faptul că aceste creanțe fiscale se sting prin încasare, compensare, executare silita, scutire, anulare, prescripție și prin alte modalități prevăzute de lege, iar contestatorul nu și-a achitat aceste obligații fiscale pe care le datorează către bugetului local, în conformitate cu prevederile art. 141 din OG. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, DITL SECTOR 6 a emis titlul executoriu nr._/21.11.2013 în sumă de 639 lei doar pentru impozit auto.
Potrivit dispozițiilor art.141 alin. 6 din OG 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală „Titlurile executorii emise de alte organe competente, care privesc creanțe fiscale, se transmit în termen de cel mult 30 de zile de la emitere, spre executare silită, potrivit legii, organelor prevăzute la art. 136 din OG 92/2003 și anume „Organele fiscale care administrează creanțe fiscale sunt abilitate sa ducă la îndeplinire masurile asigurătorii și să efectueze procedura de executare silită”. Astfel, procesele verbale de constatare a contravenției au fost comunicate de către agenții constatatori - pentru efectuarea procedurii de executare DIRECȚIEI DE IMPOZITE Si TAXE LOCALE Sector 6, organ de executare competent in a cărui raza teritoriala domiciliază contravenientul.
Intimata a precizat că instituția sa este organ fiscal cu atribuții în domeniul administrării impozitelor taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului local. Potrivit art. 145. din OG 92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala, Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 6 a emis și comunicat somația nr_/21.11.2013 pentru debitul în suma de 2.537,87 lei reprezentând impozit auto și amenzi contravenționale însoțite de titlurile executorii. Inspectorul de specialitate a comunicat somația și titlul executoriu prin poștă cu confirmare de primire la data de 02.12.2012, în conformitate cu dispozițiile art. 44 din OG 92/2003, iar, la data de 16.12.2012, plicul s-a întors la sediul instituției pe motiv „destinatar lipsa domiciliu”.
In conformitate cu dispozițiile art. 44 din OG 92/2003 care prevăd. „În cazul în care comunicarea potrivit alin. (2) sau (3), după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate.
(5)Comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internei a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face, concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective,” inspectorul de specialitate comunicând Somația și Titlul executoriu contestat pe pagina de internet a instituției la data de 17.12.2013.
Intimata a mai arătat că acțiunea a fost formulată de contestator la data de 04.05.2015, depășind cu mult termenul de 15 zile prevăzut de art.173 din OG 92/2003 privind Codul de procedura fiscală, fapt pentru care a solicitat respingerea contestația la executare ca tardiv formulată și menținerea formelor de executare emise în prezentul dosar de către DIRECȚIA DE IMPOZITE SI TAXE LOCALE SECTOR 6 ca legale și temeinice.
A menționat că, contrar susținerilor contestatorului, amenzile cuprinse în somația contestată nu sunt proscrise, în conformitate cu dispozițiile art. 131 din OG92/2003, dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept. Somația nr._ a fost emisă la data de 21.11.2013, în interiorul termenului de prescripție care se împlinește la data de 01.01.2015. In conformitate cu dispozițiile art. 133 din OG 92/2003, termenul de prescripție se întrerupe pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită, în situația de față, prin emiterea Somației nr_/21.11.2013, fiind întrerupt termenul de prescripție.
Intimata a învederat că somația contestată a fost emisă în conformitate cu dispozițiile art. 43 din OG 92/2003 privind Codul de procedura fiscală și, având in vedere faptul că debitorul nu a achitat debitele cuprinse în Somația comunicată, s-a procedat la executarea silită prin adresa de înființare a popririi.
În conformitate cu dispozițiile art. 149 din OG 92/2003 inspectorul de specialitate în mod legal a dispus înființarea popririi nr. 116-15-_/07.04.2015 asupra sumelor urmăribile reprezentând venituri și disponibilități bănești în lei și în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, deținute și/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de către terțe persoane ( angajatorul .. CONSTRUCT SRL) sau pe care aceștia le vor datora și/sau deține în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.
Față de cele precizate, intimata a solicitat respingerea contestației la executare ca fiind tardiv formulată față de somația nr_/21.11.2013, comunicată la data de 17.12.2013, iar, pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată și menținerea actelor de executare ca fiind legale și temeinice.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 44,145, 141 alin. 6 din OG 92/2003 privind Codul de procedura fiscală.
Intimata a depus la dosarul cauzei în copie certificată pentru conformitate cu originalul: înștiințare poprire, confirmare de primire, adresă de înființare a popririi, confirmare de primire, somație, titlu executoriu, confirmare de primire, proces verbal privind îndeplinirea procedurii de comunicare prin publicitate si anunț colectiv pentru comunicare prin publicitate.
La data de 11.06.2015, contestatorul a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea contestației la executare așa cum a fost formulată.
Totodata, la data de 19.08.2015, C. L. SECTOR 6 - DIRECȚIA DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 6 a înaintat la dosarul cauzei dosarul de executare.
Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesele-verbale de constatare a contraventiei . nr._/20.08.2011, CP nr._/15.07.2011, CC nr._/22.09.2009, CC nr._/15.08.2009, CC nr._/02.03.2009, CC nr._/23.09.2009, CC nr._/24.09.2008 și CC nr._/10.01.2009 intocmite de Brigada Rutiera și procesele-verbale . nr._/16.04.2010 și . nr._/17.04.2010 intocmite de DGPC sector 6, contestatorul a fost sanctionat cu amenda totala în cuantum de 1898 de lei.
Astfel cum reiese din mentiunile intimatei de pe fiecare proces-verbal, acestea au fost inaintate în vederea executarii sanctiunii amenzii, cu respectarea disp. art.39 din OG nr.2/2001, în conformitate cu care in vederea executarii amenzii, organul din care face parte agentul constatator, ori de cate ori nu se exercita calea de atac impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei in termenul prevazut de lege sau instanta judecatoreasca, in celelalte cazuri,
vor comunica din oficiu procesul-verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii, neatacat cu plangere in termenul legal, in termen de 30 de zile de la data expirarii acestui termen.
Cum din inscrisurile comunicate de intimata nu rezulta ca aceasta ar fi primit dispozitivul prin care a fost solutionata plangerea contraventionala, instanța reține ca procesele-verbale nu au fost atacate, astfel încât comunicarea a fost realizata direct de agentul constatator.
La data de 21.11.2013, intimatul a emis titlul executoriu pentru amenzile aplicate prin cele opt procese-verbale intocmite de BPR și somatia nr._, iar la data de 06.04.2015 a emis adresa de infiintare a popririi pentru sumele rezultate atât din cele opt procese-verbale intocmite de BPR, cât și pentru cele rezultate din procesele-verbale intocmite de DGPC sector 6.
Potrivit art.131 din OG nr.92/2003, dreptul de a cere executarea silita a creantelor fiscale se prescrie in termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care a luat nastere acest drept.
Termenul de prescriptie prevazut la alin. (1) se aplica si creantelor provenind din amenzi contraventionale.
Ca atare, dreptul de a cere executarea silita a amenzii a luat naștere în anul 2008, 2009, respectiv 2011 pentru procesele-verbale intocmite de BPR, respectiv 2010 pentru cele doua intocmite de DGPC. Prescriptia începe sa curga de la data de 1 ianuarie 2009, 1 ianuarie 2010, 1 ianuarie 2012, respectiv, 1 ianuarie 2011. Prin urmare, problema prescriptiei invocate de contestator s-ar pune pentru amenzile rezultate din procesele-verbale CC nr._/22.09.2009, CC nr._/15.08.2009, CC nr._/02.03.2009, CC nr._.09.2009, CC nr._/24.09.2008 și CC nr._/10.01.2009 intocmite de Brigada Rutiera, pentru care prescriptia curge de la 1.01.2010 și 1.01.2009, astfel încât pana la data emiterii adresei de infiintare a popririi, 07.04.2015 s-ar fi împlinit prescriptia, potrivit sustinerilor contestatorului. În privința acestora, însă, instanța reține ca intimatul a efectuat acte de întrerupere a cursului prescriptiei, în conformitate cu art.133 lit.c din OG nr.92/2003, la data de 21.11.2013 emitand somatia nr._.
În ceea ce privește amenzile aplicate prin procesele-verbale . nr._/16.04.2010 și . nr._/17.04.2010 intocmite de DGPC sector 6, prescriptia începe sa curga de la 1.01.2011, deci termenul de prescriptie nu s-a împlinit.
În consecinta, executarea silita pornita împotriva contestatorului în baza proceselor-verbale nu este prescrisa, astfel încât instanța va respinge contestatia la executare ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul G. R.-D., cu domiciliul în București, .. 168, ., ., sector 6, în contradictoriu cu intimata C. L. SECTOR 6 - DIRECȚIA DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 6, cu sediul în București, .. 18, sector 6, ca neîntemeiată.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria sectorului 6 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.09.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
| ← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 5448/2015.... | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|








