Contestaţie la executare. Sentința nr. 5475/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5475/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 07-07-2015 în dosarul nr. 5475/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5475
Ședința publică din data de 07.07.2015
Instanța constituita din:
P. B. L.
GREFIER Z. F.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare – suspendare executare silită, privind pe contestatorul C. I. de Avocatură P. C. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.
La apelul făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prezenta cauză are ca obiect ca obiect contestație la executare.
Instanța dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, având in vedere lipsa părților.
La apelul făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prezenta cauză are ca obiect ca obiect contestație la executare.
Instanța constată că ambele părți au solicitat judecarea cauzei in lipsă.
Instanța dispune modificarea denumirii contestatorului, respectiv C. I. de Avocatură P. C., având in vedere precizările aflate la fila 26 din dosarul Judecătoriei Sectorului 5 București.
Instanța dispune completarea in sistemul Ecris a sediului intimatei, conform adresei de la fila 33 din dosarul Judecătoriei Sector 5 București.
Instanța constată procedura legal îndeplinită cu intimata, având in vedere că a primit personal citația.
Instanța pune in vedere contestatoarei să achite către B. suma de 11 lei pentru fotocopierea dosarului de executare silită, având in vedere art. 717 alin. 2 NCPC.
Instanța in baza art. 255-258 NCPC încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Instanța constată cauza in stare de judecată si o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 21.10.2014, sub nr._, contestatorul P. C. a formulat, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - C.E.S.T.R.I.N, contestație la executare împotriva titlului executoriu - procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/26.09.2011, a încheierii de încuviințare a executării silite pronunțate de Judecătoria Sectorului 6 București la data de 08.09.2014, în dosarul nr._/303/2014, și a executării silite începute în dosarul de executare nr. 2268/2014 al B. R. G..
În motivare, s-a arătat că prin somația nr. 2268/29.09.2014 însoțită de titlul executoriu - procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/26.09.2011, contestatorului i s-a comunicat faptul că s-a început executarea silită pentru suma de 33 euro și 270 lei cheltuieli de executare lei.
Din conținutul procesului-verbal . nr._/26.09.2011 rezultă faptul că la data de 28.03.2011 „vehiculul categoria A cu nr. de înmatriculare_ aparținând Biroului de Avocatură P. C., cu sediul în București ..l70A. ., . București, CNP_ a circulat fără a deține rovinietă valabilă”. Pentru această pretinsă contravenție s-a aplicat amendă de 125 lei, dar și tariful de despăgubire prev. de art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 în cuantum de 28 euro „adică 118,21 lei”.
Așa cum se poate constata, titlul executoriu reprezentat de procesul-verbal . nr._/26.09.2011 este nelegal întrucât acesta nu cuprinde datele de identificare ale contravenientului, decizia de funcționare și CUI – ul, date obligatorii pentru validitatea procesului-verbal, conform art. 16 din OG 2/2001.
Dacă se apreciază că această mențiune ar avea ca sancțiune nulitatea relativă a actului, în ceea ce privește dovada prejudiciului este indiscutabil dovedită tocmai de sancțiunea aplicată ce constituie un prejudiciu care nu poate fii înlăturat decât prin anularea actului.
De asemenea, invocând disp. art. 19 din același act normativ, contestatorul a învederat că procesul-verbal ce constituie titlu executoriu nu are nicio mențiune cu privire la existența martorului.
Referitor la prejudiciu, contestatorul a arătat că acesta, nu numai că se subînțelege, ci este cert, determinat și fără echivoc, motiv pentru care în lipsa mențiunilor pe care legiuitorul le-a prevăzut cu caracter obligatoriu, sancțiunea lipsei acestora nu poate fii decât nulitatea actului (fie relativă, fie absolută).
De asemenea, arătându-se că organul constatator nu a făcut dovada inexistenței rovinietei valabile la data de 21.02.2011, atâta timp cât sarcina probei îi aparține, s-a mai solicitat a se constata că, de fapt și de drept, a fost sancționat acel cabinet care are CNP174496.
Totodată, s-a mai învederat că procesul-verbal nu este semnat de agentul constatator, fapt ce permite să se considere că acesta, la data indicată, nu avea acea funcție sau nu era abilitat să constate contravenția.
În ceea ce privește semnarea procesului-verbal prin semnătură electronică, contestatorul a arătat că se comite o altă eroare gravă, dând art. 7 din Legea 455/2001 un alt înțeles decât cel avut în vedere de legiuitor. Astfel, s-a solicitat a se constata că aplicarea normei de drept de mai sus în contextul prezentei cauze este contrar prevederilor art. 4 pct.2, art. 4 pct. 4 din Legea 455/2001.
Cu privire la încheierea de încuviințare a executării silite pronunțate de Judecătoria Sectorului 6 la data de 8.09.2014 în dosarul_/303/2014, contestatorul a apreciat că aceasta a fost dată cu încălcarea prevederilor legale, în sensul că instanța de executare a încuviințat executarea silită la 8.09.2014 asupra sumei de 28 euro care reprezintă „tariful de despăgubire” prev. de art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 adică 118,21 lei, în condițiile în care conform disp. art. I pct. 2 prevede „2. La articolul 8, alineatele 3, și 6 se abrogă”.
Astfel, încheierea de încuviințare a executării silite a fost dată fără îndeplinirea condițiilor legale, încuviințând executarea silită a sumei de 28 euro care nu reprezintă sancțiunea contravențională, ci tariful de despăgubire prev. de art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002.
Pe fondul contestației, s-a invocat faptul că, din conținutul procesului verbal contestat, reiese că la data de 28.03.2011 la ora 13,08 autoturismul ce constituie proprietatea cabinetului circula fără a poseda rovinietă legală, pe DN 1 unde a fost surprins de camerele video, iar din verificările efectuate se pretinde că s-ar fi constatat că autoturismul „categoria A” cu nr. de înmatriculare_ nu deținea rovinietă legală.
Cu privire la acest prin aspect, s-a învederat că autovehiculul cabinetului nu face parte din categoria „A" fiind (conform certificatului de înmatriculare un autoturism care face parte (conform legislației în vigoare) din categoria de vehicule „B". Pe acest aspect se poate constata că agentul constatator nu a trecut nici măcar marca autoturismului fapt ce atestă nelegalitatea titlului dar și a încheierii de executare.
În raport cu acest aspect, s-a solicitat a se constata că agentul constatator a identificat la data și ora din procesul verbal o motocicletă (care face parte din categoria de vehicule „A") și în mod nelegal a sancționat cabinetul. Totodată, s-a precizat că acest cabinet nu a deținut și nu deține în proprietate niciun autovehicul din categoria „A".
Cu privire la cheltuielile de executare, contestatorul a apreciat că acestea depășesc dublul taxei de drum fapt ce încalcă normele, raportat la faptul că, potrivit art. 39 pct. 1 lit. a din legea 188/2000, onorariul executorului este de 10% din creanță. Or, 10% din 28 euro nu poate fii decât de 2,8 euro ceea ce înseamnă circa 12 lei. Taxele de sesizare a instanței prin poștă cu TVA nu poate depăși suma de 10 lei fapt pentru care cu toate adausurile nu poate depăși 30-40 lei dar în nici un caz mai mult de dublul pretinsei creanțe. În raport cu acest aspect, s-a solicitat anularea tuturor formelor de executare întocmite în cauză.
Totodată, s-a invocat excepția prescripției sancțiunii, având în vedere faptul că pretinsa dovadă de comunicare a procesului verbal nu poartă ștampila cabinetului și nici identitatea persoanei care a semnat.
Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea contestației și anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/26.09.2011, desființarea încheierii de încuviințare a executării silite pronunțate de Judecătoria Sectorului 6 la data de 8.09.2014 în dosarul_/303/2014 și anularea tuturor formelor executării silite începute în dosarul de executare 2268/2014 al B. R. G. I..
Referitor la încheierii de încuviințare a executării silite pronunțate de Judecătoria Sectorului 6 la data de 8.09.2014 în dosarul_/303/2014, contestatorul a apreciat că a fost dată cu încălcarea prevederilor legale, în condițiile în care a încuviințat executarea uni înscris care, conform legii, nu constituie titlu executoriu, dar și în lipsa unei hotărâri judecătorești care să acorde acest titlu unei înștiințări de plată la procesul-verbal de constatare contravențională.
Dacă conform art. 632 C., art. 10 din OG 15/2002 dar și OG 2/2000 înștiințarea de plată nu este investită și nu face parte din categoria înscrisurilor recunoscute de lege ca având caracterul și autoritatea unui titlu executoriu instanța, prin această încheiere, nu avea posibilitatea legală să acorde o astfel de investire unei simple înștiințări de plată.
În drept, au fost invocate disp. art. 711 și urm. C..
Anexat cererii, la dosar au fost atașate, în copie, următoarele înscrisuri: somația emisă la data de 29.09.2014 în dosarul de executare nr. 2268/2014 al B. R. G., procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/26.09.2011, încheierea pronunțată la data de 08.09.2014 de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._/303/2014.
La data de 06.11.2014, contestatorul a depus la dosar cerere precizatoare prin serviciul Registratură prin care a arătat că este reprezentantul Cabinetului I. de Avocatură P. C..
Prin întâmpinarea înregistrată prin serviciul Registratură la data de 08.12.2014, intimata a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.
În motivare, s-a arătat că, urmare a efectuării controlului prin sistemul informatic SIEGMCR, s-a constatat ca, în data de 28.03.2011, autovehiculul cu nr de înregistrare_, ce aparține Biroul de Avocat P. C., circula pe drumurile naționale, fără a deține rovinietă valabilă, așa cum este definita de art. 1 (1^1) din norma de referință, adică O.G. nr. 15/2002.
În scopul sancționării faptei contravenționale, precum și a prevenirii săvârșirii acesteia pentru viitor, în temeiul art. 8 alin. 1 si 3 din același act normativ, a fost emis procesul verbal în cauza, în termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
În contextul legislativ evidențiat, s-a arătat că agentul constatator a emis actul coercitiv astfel cum legea dispune imperativ, sub sancțiunea anularii procesului verbal, in interiorul termenului de 6 luni.
Invocându-se disp. art. 1 alin. 1 lit. b din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din Romania, care definesc calitatea de utilizator al rețelei de drumuri naționale, s-a apreciat că, deoarece debitorul nu a perfectat actele autovehiculului, și-a asumat riscul să folosească autovehiculul înmatriculat pe numele sau, cu toate consecințele ce decurg din acest fapt.
În ceea ce privește procesul-verbal ce reprezintă titlul executoriu, s-a precizat că acesta a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9 alin.2 si 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor.
Referitor la semnătură electronica, s-a arătat că aceasta reprezintă forma digitală a semnăturii olografe, având aceeași funcționalitate și aplicabilitate ca și semnătură olografa, servind la identificarea semnatarului și atestarea, de către agentul constatator învestit cu autoritatea statală, ca cele constatate în procesul verbal care corespund întru-totul stării de fapt și de drept celor reținute, investind astfel actul de constatare al contravenției cu prezumția de legalitate și temeinicie.
De asemenea, s-a mai învederat că nicio dispoziție legală nu interzice ca semnătură electronică să poată fi aplicată pe înscrisuri autentice. Se realizează o confuzie între generarea unui înscris în formă electronică și materializarea pe suport de hârtie a acestor date și informații astfel generate.
Pentru persoana căreia i se adresează, înscrisul în forma electronică poate fi citit tot informatic, sau în mod echivalent pe suport de hârtie, întrucât odată generat și semnat electronic, fără îndoială înscrisul electronic poate dobândi o existență fizică, palpabilă, pe suport de hârtie și destinat a fi citit cu ochiul liber. Astfel, un înscris care are asociată o semnătură electronică extinsă, cum este și procesul verbal de constatare a contravenției . nr_/26.09.2011 nu își pierde valabilitatea prin imprimare pe suport de hârtie, deoarece întotdeauna un asemenea act va fi disponibil și accesibil să fie citit în format electronic, unde se va putea vizualiza si semnătură electronică. Prin urmare, nu este necesar ca pe forma scrisă a procesului verbal de constatare a contravenției, care în forma electronică are atașată semnătură electronica a agentului constatator, să existe și semnătură olografă a acestuia.
Procesul-verbal de constatare a contravenției este un înscris generat și semnat în formă electronică, cu respectarea prevederilor legale în materie, iar sub aspectul naturii lor juridice se mai reține că legea privind semnătură electronica trebuie interpretată sistematic, art. 6 si art. 7 din acest act normative prevăzând expres efectul identic cu cel al actului autentic pentru înscrisul în formă electronică, căruia i s-a incorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică.
În plus, O.G. nr.2/2001 nu stabilește ce fel de semnătură se aplică pe procesele verbale de constatare a contravenției, olografă sau electronică, lăsând astfel posibilitatea aplicării și a semnăturii electronice.
De asemenea, implicit anularea unor înscrisuri întocmite de executorul judecătoresc, nu este justificată atâta vreme cât acestea au fost întocmite în spiritul și litera legii.
În acest sens, s-a solicitat a se reține și a se lua act în considerare că executarea silită s-a declanșat în urma încuviințării admise de o instanță care, în prealabil, a analizat înscrisurile conținute de dosarul depus pe rol și abia ulterior s-a pronunțat o încheiere cu consecința demarării acestei proceduri coercitive.
Mai mult, deoarece procesul verbal a fost comunicat la domiciliul debitorului, astfel cum dispun prevederile art. 26 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, s-a precizat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 14 din aceeași normă juridică în evidentă opoziție cu afirmațiile eronate ale debitorului.
Referitor la aplicare tarifului de despăgubire pe categoria autovehiculului, - categoria A - autovehicule - se regăsește în Anexa nr 1 nivelul tarifului de utilizare a drumurilor naționale din OG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.
În ceea ce privește valoarea cheltuielilor de executare contestate de debitor, s-a precizat că acestea se încadrează în limitele legale admise de O.M.J. nr. 2550/2006. Aceste dispoziții raportate la art. 39 alin. 4 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, republicată, din care reiese ca debitorul este ținut la cheltuielile de executare stabilite sau după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, precum și onorariul executorului judecătoresc asimilat conform alin. 5 din același articol, cheltuielilor de executare, edifică fără echivoc obligativitatea care incumbă debitorului de a le achita în continuare, astfel cum reiese din dispozițiile art. 669 alin. 2 C..
Mai mult, în același articol din Codul de procedură civilă, se legiferează faptul că „cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afară de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel”. Or, intimata, ca și creditor, nu a renunțat la executare, iar prin faptul că debitorul nu a achitat în mod voluntar creanța de drept comun nici după declanșarea procedurii, rezultă că aceasta rămâne obligată în continuare la stingerea datoriei bănești prin plata cu toate cheltuielile de executare aferente, astfel cum sunt enumerate de art. 39 alin. 5 din legea de referință (Legea nr. 188/2000).
Corelat cu prevederile arătate, legea, în speță codul de procedură civilă și Legea nr. 188/2000 statuează, pe lângă cheltuielile efectuate cu ocazia publicității procedurii de executare silita și pe lângă cele de transport, libertatea identificării si stabilirii si altor cheltuieli, implicit a cuantumului acestora, prin mențiunea „alte chinuieli prevăzute de lege ori necesare desfășurării executării silite”, guvernate de art. 39 alin. 5 pct. 7 din legea de referință.
Scopul evidențiat de Ministerul Justiției și asumat si de UNEJ (Hotărârea nr. 2/2007 a UNEJ) prin abordarea anterior relatată, a fost acela declarat de a determina comportamentul membrilor săi, potrivit căruia este de natură a crea o practică cât mai unitară în stabilirea cheltuielilor de executare, constituind în acest sens, un punct de referință pentru executorii judecătorești.
Totodată, s-a menționat că înștiințarea de plată face parte din procesul-verbal contestat, iar achitarea tarifului de despăgubire este menționată și în cuprinsul procesului-verbal. Potrivit art. 8 alin 3 al OG 15/2002 cu modificările și completările ulterioare, contravenientul este obligat să achite și tariful de despăgubire, a cărui contravaloare și mod de achitare se regăsesc în înștiințarea de plat care însoțește procesul-verbal contestat.
Mai mult, a considera cu ușurință că scopul sancțiunii este realizat, având în vedere preeminența caracterului represiv al contravenției, fără a da satisfacție unui act sancționator întocmit legal și temeinic, înseamnă a transgresa însăși legea, ceea ce ar face-o ineficienta și ar putea profita în mod arbitrar celui sancționat, convertindu-se astfel într-o practică juridică injustă.
Aceasta este rațiunea pentru care, în scopul recuperării creanței de drept comun reprezentată prin tariful de despăgubire, neachitată în mod voluntar, intimata a formulat o cerere de executare silită, însoțită de titlul executoriu și toate actele necesare realizării acestei proceduri, adresată Biroului de executor Judecătoresc.
Sens în care, Biroul executorului judecătoresc s-a conformat obligațiilor legale care guvernează procedura executării silite, și a dat curs unei solicitări legale pe care a primit-o și care a survenit în lumina art. 622 alin. 2 C. coroborat cu art. 663 din același act normativ.
Pentru considerentele expuse, s-a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată, cu consecința menținerii procesului-verbal de constatare a contravenției . 11 nr._/26.09.2011, ce reprezintă titlu executoriu, a derulării în continuare a procedurii de executare silită, fără suspendare, fără anularea actelor de executare deja îndeplinite, în sensul obligării debitoarei la achitarea contravalorii tarifului de despăgubire reținut în procesul verbal contestat, precum și a tuturor cheltuielilor de executare care decurg din declanșarea acestei proceduri.
În drept, au fost invocate disp. art. 205 C., precum și cele invocate în cuprinsul întâmpinării.
La solicitarea instanței, au fost comunicate copii certificate de pe actele dosarului de executare nr. 2268/2014 al B. R. G..
Prin sentința civilă nr. 2430/31.03.2015 pronunțată de Judecătoria Sector 5 București, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 6 București.
Pe rolul Judecătoriei sector 6 București, cauza a fost înregistrată la data de 23.06.2015, sub numărul_ .
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
În dosarul de executare nr. 2268/28.08.2014 al B. R. G. I. creditorul CNADNR a solicitat punerea în executare silită (fila 49) a creanței în cuantum de 28 euro reprezentând tarif de despăgubire stabilit prin titlul executoriu – procesul-verbal de contravenție . nr._/26.09.2011 întocmit de CNADNR (fila 50).
Analizând contestația la executare, instanța o apreciază ca fiind parțial întemeiată, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect contestarea titlului executoriu, instanța reține dispozițiile art. 712 alin.2 NCPC, potrivit cărora, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.
În cazul de față este vorba despre un titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, respectiv un proces-verbal de contravenție. Or, împotriva acestui act contestatorul avea deschisă calea specială a plângerii contravenționale, reglementată de O.G. nr. 2/2001, prin care putea obține anularea procesului-verbal.
Prin urmare, pe calea contestației la executare, nu se pot face apărări și nu se poate cere anularea procesului-verbal de contravenție, conform normei juridice enunțate anterior, motiv pentru care instanța nu va reține motivele de contestație la executare privind necuprinderea în procesul-verbal a datelor de identificare ale contestatorului, lipsa unui martor la încheierea procesului-verbal, lipsa dovezii inexistenței rovinietei, precizarea greșită a datelor de identificare ale cabinetului de avocat, lipsa semnăturii agentului constatator, omisiunea indicării mărcii autoturismului și modalitatea de indicare a categoriei de autovehicul.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge capătul de cerere privind anularea procesului verbal . nr._/26.09.2011 ca inadmisibil.
În ceea ce privește legalitatea actelor de executare, instanța nu poate reține susținerea contestatorului în sensul că procesul-verbal nu este titlu executoriu și pentru tariful de despăgubire, având în vedere că dispozițiile art. 37 din O.G. nr. 2/2001 recunosc caracterul de titlu executoriu al procesului-verbal fără a distinge în funcție de sancțiunea sau măsurile aplicate.
Referitor la neindicarea cuantumului tarifului de despăgubire în cuprinsul procesului-verbal, instanța constată că în procesul-verbal se face precizarea că debitorul este obligat să achite și tariful de despăgubire a cărui contravaloare și mod de achitare se regăsesc în Înștiințarea de plată care însoțește procesul-verbal, în cuprinsul acesteia din urmă regăsindu-se în mod expres cuantumul tarifului de 28 euro. În consecință, instanța constată că debitorul a avut cunoștință de cuantumul tarifului, acesta fiind în mod expres indicat.
În schimb, instanța nu poate reține caracterul de titlu executoriu al procesului-verbal . nr._/26.09.2011. Sub acest aspect, instanța constată că, potrivit art. 37 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31 precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu fără vreo altă formalitate.
Rezultă, astfel, că pentru a fi titlu executoriu, procesul-verbal trebuie fie să fi fost menținut prin hotărâre judecătorească fie să fi expirat termenul pentru formularea plângerii contravenționale de 15 zile care începe să curgă de la comunicarea procesului-verbal.
În cauză, instanța constată că procesul-verbal în cauză nu a fost legal comunicat contestatorului. Sub acest aspect, instanța constată că, în cuprinsul confirmării de primire aflată la fila 50 verso dosar JS5, s-a menționat că aceasta a fost semnată de destinatar, fără a se indica numele și prenumele persoanei care a semnat efectiv. Or, având în vedere că destinatarul este Biroul de avocatură P. C., entitate distinctă de persoana fizică P. C., era necesară indicarea identității persoanei care a primit comunicarea pentru a se stabili legalitatea acesteia.
În consecință, instanța constată că, la data demarării executării silite, procesul-verbal . nr._/26.09.2011 nu avea caracter de titlu executoriu, or, potrivit art. 633 alin. 1 NCPC, executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu.
Mai mult, instanța constată că nelegala comunicare a procesului-verbal produce consecințe și în ceea ce privește prescripția executării silite, executarea silită putând fi demarată numai dacă procesul-verbal a fost comunicat în mod legal în termenul prevăzut de lege.
Pentru aceste considerente, instanța va anula actele de executare silită efectuate în dosarul de executare nr.2268/2014 al B. R. G.-I., apreciind că nu se mai impune analizarea considerentelor privitoare la cheltuielile de executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte contestație la executare formulată de contestatorul C.I.A. P. C., cu sediul în București, Bulevardul I. M. nr.170A, ., etaj 1, apartament 163, sector 6, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România-SA, cu sediul în București, Bulevardul I. M. nr.401A, sector 6.
Anulează actele de executare silită efectuate în dosarul de executare nr. 2268/2014 al B. R. G.-I..
Respinge capătul de cerere privind anularea procesului verbal . nr._/26.09.2011 ca inadmisibil.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 6.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.07.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red.LB/Thred.MV/2015
| ← Validare poprire. Sentința nr. 5480/2015. Judecătoria SECTORUL... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5479/2015. Judecătoria... → |
|---|








