Contestaţie la executare. Sentința nr. 6797/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6797/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 16-09-2015 în dosarul nr. 6797/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCURESTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6797
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 16.09.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE C. C. Ș.
GREFIERELENA S.
Pe rol soluționarea cererii având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatorul L. V. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – PRIN DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța, pentru a da posibilitate părților să se prezinte, dispune lăsarea dosarului la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța constată că petentul a achitat taxă judiciară de timbru în sumă de 32,62 lei aferentă debitului contestat inițial și anume valoarea cheltuielilor de executare, iar prin precizarea depusă la fila 7 din dosarului Judecătoriei Sectorului 1, acesta a solicitat și anularea titlului executoriu prevăzut în încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, pe acest capăt de cerere instanța punându-i în vedere să achite taxa judiciară de timbru în valoare de 20 lei așa cum s-a menționat de altfel și în rezoluția din 25.08.2015.
Față de această situație, nemaifiind alte probe de administrat în afara înscrisurilor depuse la dosar de către contestator și intimată în privința contestației la executare care vizează modalitatea de stabilire a cheltuielilor de executare, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, iar în ceea ce privește capătul de cerere care are ca obiect anularea titlului executoriu, față de împrejurarea că petentul contestator nu s-a conformat obligației de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, rămâne în pronunțare pe sancțiunea anulării acestui capăt de cerere ca netimbrat.
După reținerea cauzei în pronunțare, însă înainte de terminarea ședinței de judecată, se prezintă contestatorul prin avocat cu împuternicire avocațială la fila 43 din dosarul Judecătoriei Sectorului 1 București și care depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei, pusă în vedere de către instanță prin rezoluția din data de 25.08.2015.
Instanța dispune reluarea dezbaterilor având în vedere că până la sfârșitul ședinței de judecată s-a prezentat contestatorul prin avocat.
Contestatorul prin avocat solicită admiterea contestației la executare și anularea executării și a tuturor titlurilor din dosarul de executare silită nr. 4500/B/2014, arătând că a depus la dosar și note scrise. În situația în care se va admite contestația la executare solită restituirea taxei judiciare de timbru.
Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în vederea soluționării.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 23.02.2015, sub nr._, contestatorul V. L., în contradictoriu cu intimata C. Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale din Romania-S.A. prin Direcția Regionala de Drumuri si Poduri București, a formulat contestație la executare împotriva încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare nr. 4500/B/2014 emisă la data de 03.02.2015 de B. S. I. C. prin care a solicitat anularea cheltuielilor de executare cu privire la cererea de executare ce face obiectul dosarului nr._/303/2014 al Judecătoriei sector 6 București.
În motivarea plângerii, contestatorul a arătat că cheltuielile sunt nejustificate, netemeinice si nelegale, având în vedere că obiectul încuviințării executării silite este reprezentat de tariful de despăgubire de 28 de Euro solicitat de CNADNR, care a fost desființat ca urmare a apariției Legii 144/2012.
Astfel, prin legea 144 din 23 Iulie 2012 a fost abrogat art. 8 alineatul 3 și 31 din OG nr.15/2002, dispoziție legala care a constituit temei de drept pentru obligarea contestatorului la plata despăgubirilor de 28 de Euro, creanța pentru care B. S. C. a stabilit cheltuieli de executare în cuantum de 407,87 lei. Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României, legea dispune numai pentru excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.Ori, legea nr. 144 din 23 Iulie 2012 este o lege în materie contravențională care conține dispoziții mai favorabile.
În aceste condiții, contestatorul a solicitat să se dea eficiență principiului cu valoare constituțională al retroactivității legii contravenționale și având în vedere că suma de 28 euro nu mai are nici un suport legal, rezultă în mod cert că nici cheltuielile de executare nu sunt justificate si temeinice.
Prin urmare, contestatorul a solicitat admiterea contestației și anularea cheltuielilor de executare, cu cheltuieli de judecată.
În subsidiar, contestatorul a solicitat suspendarea executării cu privire la cheltuieli de executare.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 669 alin. 4 Noul Cod procedură civilă, Legea nr. 144/2012, art. 15 Constituția României.
În dovedirea plângerii, contestatorul a depus în copie următoarele înscrisuri: încheiere de stabilire a cheltuielilor de executare nr.4500/B/2014 emis la 03.02.2015, somație emisă la 03.02.2015, procesul verbal de contravenție . nr._/05.12.2011, încheiere de la 27.10.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._/303/2014.
La data de 12.03.2015, prin compartimentul registratură, intimata a depus întâmpinare la contestația la executare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
În fapt, ca urmare a efectuării controlului prin sistemul informatic SIEGMCR, s-a constatat că autovehiculul aparținând petentului a circulat pe drumurile naționale fără să dețină rovinietă valabilă, așa cum este definita de art. 1 (1A1) din norma de referința, adică O.G. nr. .15/2002.
În scopul sancționării faptei contravenționale, precum si a prevenirii săvârșirii acesteia pentru viitor, în temeiul art. 8 alin. 1 si 3 din același act normativ menționat anterior, a fost emis procesul verbal în cauza, în termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei, potrivit textului art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001-privind regimul juridic al contravențiilor: ”Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei”.
În contextul legislativ expus, intimata a arătat că agentul constatator a emis actul coercitiv astfel cum legea dispune imperativ, sub sancțiunea anularii procesului verbal, în interiorul termenului de 6 luni.
În ceea ce privește comunicarea procesului verbal de constatare a contravenției în cauza, aceasta s-a făcut conform dispozițiilor art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor cu modificările si completările ulterioare: „ Comunicarea procesului verbal Hi a înștiințării de plata se face prin posta, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor fiind la latitudinea expeditorului (emitentul documentului) modalitatea de comunicare, aceasta fiind alternativa si nu subsidiară. În speța, comunicarea procesului verbal de constatare a contravenției a fost consemnata în procesul verbal de afișare, semnat de reprezentantul CNADNR si un martor.
Pe de alta parte, procesul verbal de afișare îndeplinește cerințele art. 19 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001-privind regimul contravențiilor coroborat cu cele ale art. 164 NCPC, în sensul ca are în conținutul sau informații atât suficiente cât si concludente nu doar cu privire la datele de identificare ale martorului, dar si cu celelalte dispoziții ale acestora.
Mai mult, prin simetrie juridica, intimata apreciază ca afișarea efectuata în virtutea art. 27 din O.G. nr. 2/2001 echivalează afișării reglementata de prevederile art. 168 NCPC.
De altfel, în sensul celor arătate, art. 165 pct. 1 NCPC precizează ca procedura se socotește îndeplinita “la data semnării dovezii de înmânare ori, după caz, a încheierii procesului verbal prevăzut la art. 164, indiferent dacă partea a primit sau nu citația ori alt act de procedura personal”.
Totodată, intimata a solicitat să se aibă în vedere si dispozițiile art. 273. alin. (2) NCPC. potrivit cărora mențiunile din înscris care sunt în directa legătură cu raportul juridic al pârtilor fac, de asemenea, dovada până la proba contrară, iar celelalte mențiuni, străine de cuprinsul acestui raport, pot servi doar ca început de dovada scrisă”.
De asemenea, de la data comunicării procesului - verbal de contravenție si până la data încuviințării executării silite contestatorul nu a îndeplinit de bună voie plata creanțelor stabilirea în titlurile executorii, deși procedura de comunicare a acestora a fost îndeplinita cu respectarea dispozițiilor legale.
În acest sens, dispozițiile art. 622 alin. 1 si 2 NCPC prevăd faptul ca obligația stabilita prin hotărârea unei instanțe sau printr-un titlu executoriu se aduce la îndeplinire de buna voie. În cazul în care debitorul nu executa de buna voie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silita, care începe odată cu sesizarea organului de executare.
Conform art. 37 din OG nr, 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările si completările ulterioare, procesul - verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștința, precum si hotărârea judecătoreasca irevocabila prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo alta formalitate.
Dubiul cu privire la buna - credința a contestatorului se manifesta prin chiar faptul ca . a fost determinata de aplicarea unor modalități coercitive instituite de lege si nu din proprie inițiativa.
De asemenea, intimata a solicitat să se constate faptul că în cuprinsul procesului - verbal de constatare a contravenției în cauza este identificata creanța supusa executării silite si că aceasta creanța îndeplinește toate condițiile cerute de lege de a fi certa, lichidă si exigibilă.
Având în vedere principiul neretroactivității legii, intimata a menționat că, deoarece procesul verbal comunicat în timp util si neatacat în termen legal prin plângere contravenționala a devenit titlu executoriu, în contextul art. 37 din O.G. nr. 2/2001, în context nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 144/2012, întrucât, conform art. II din aceasta norma, se anulează doar tarifele de despăgubire aplicate si contestate în instanța până la data intrării în vigoare a acesteia, adică până la data de 27 iulie 2012, ceea ce nu este cazul în prezenta speța.
Deoarece constatarea faptei s-a realizat în mod electronic si nu personal de către agentul constatator, așa cum se menționează expres si în procesul verbal de constatare a contravenției, intimata a precizat că spetei sunt aplicabile în mod prioritar dispozițiile O.G. nr. 15/2002 ca lege speciala raportata la legea generala de constatare a contravențiilor, respectiv O.G. nr. 2/2001, coroborat cu normele Legii nr. 455/2001.
Este de principiu ca legea generala se aplica în orice materie si în toate cazurile, mai puțin în acelea în care legiuitorul stabilește un regim special si derogatoriu, instituind în anumite materii reglementari speciale, care sunt prioritare fata de norma generala, asa cum este cazul si în speța de fata.
De aceea, tariful de despăgubire reglementat expres de O.G. nr. 15/2002 este în mod principal supus prevederilor acestei norme speciale si doar în subsidiar dispozițiilor O.G. nr. 2/2001.Astfel, potrivit art. 8 alin. 3 si alin. 3 indice 1 din norma speciala, tariful de despăgubire nu are ca regim acceptul expres al debitorului, ci este prevăzut ca o obligație expresa ce îi incumba acestuia.
Prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, cu modificările si completările ulterioare, (forma legala în vigoare pana la apariția Legii nr. 144/2012) legiuitorul roman a apreciat necesar sa instituie obligația plații unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din Romania, aplicabil tuturor utilizatorilor romani si străini, pentru vehiculele înmatriculate.
Distinct de sancțiunea amenzii, textul de lege astfel cum a fost în vigoare la data emiterii procesului - verbal de constatare a contravenției generat si semnat electronic conform dispozițiilor Legii nr. 455/2001 si ale HG nr. 1259/2001, respectiv pana în luna iulie 2012, prevedea în sarcina contravenientului reținerea si obligația de a achita cu titlu de despăgubire o anumita suma de bani, în funcție de tipul de vehicul care a fost folosit fără a deține rovinieta valabil.
Obligarea la plata acestui tarif de despăgubire este o consecința a răspunderii civile delictuale subiective a contravenientului ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite, respectiv utilizarea rețelei de drumuri fără plata tarifului corespunzător, care a avut ca rezultat un prejudiciu cauzat CNADNR - SA în calitate de administrator al rețelei de drumuri naționale si autostrăzi astfel cum este statuat de dispozițiile OUG nr. 84/2003, cu modificările si completările ulterioare.
Prin urmare, stabilirea tarifului de despăgubire este întemeiata pe dreptul CNADNR - SA de a beneficia de repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicita săvârșită de utilizator si în consecința si recuperarea creanțelor aferente.
Potrivit doctrinei de specialitate, contravenția continua poate fi definita ca fiind acea forma a unității naturale contravenționale care consta în prelungirea în timp în chip natural a elementului material al laturii obiective (acțiune sau inacțiune) si a procesului de producere a rezultatului, pana la un moment viitor al consumării, când activitatea contravenționala este oprita datorita unei energii contrare celei care a declanșat activitatea.
Epuizarea contravenției continue este data de momentul intervenției unei forte contrare care poate avea ca sursa fie voința făptuitorului însuși, fie intervenția autorității, fie intervenția altei persoane.
Contravenția continua este reglementata de dispozițiile art. 13 alin. 2 din OG nr. 2/2001, cu modificările si completările ulterioare, ce definește acest tip de contravenție ca fiind situația în care încălcarea obligației legale durează în timp, si anume, actul de executare se prelungește în timp, în baza aceleași rezoluții contravenționale.
Instituția contravenției continue are o importanta relevanta în incidența cu alte instituții de drept. Astfel, legea contravenționala aplicabila în timp va fi legea în vigoare din momentul epuizării acesteia, moment de la care se calculează si termenul de prescripție a răspunderii contravenționale.
Aceste considerente ale doctrinei juridice sunt dar statuate si în jurisprudența înaltei Curți de Casație si Justiție.
În acest sens, prin Decizia nr. 2570/18.04.2005 pronunțata de înalta Curte de Casație si Justiție - Secția Penala s-a statuat faptul ca “în cazul în care în timpul duratei unei infracțiuni continue se adopta mai multe legi penale, fapta se încadrează potrivit legii în vigoare la data când activitatea infracționala s-a încheiat, iar nu potrivit legii sub imperiul căreia a început si a durat o perioadă de timp.”
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002. cu modificările si completările ulterioare, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabila constituie contravenție continua si se sancționează cu amenda.
Prin urmare, având în vedere cele sus rubricate, în speța de față, momentul aplicării sancțiunii contravenționale prin emiterea procesului - verbal de contravenție reprezintă momentul în care contravenția continua se epuizează ca urmare a intervenției unei autorității, respectiv CNADNR - SA prin agenții constatatori.
Astfel, intrucat fapta de a circula fără a deține rovinieta valabila constituie contravenție continua, astfel cum este definita si reglementata de OG nr. 15/2002, precum si ca legea contravenționala aplicabila în timp va fi legea în vigoare din momentul epuizării acesteia, reiese în mod evident faptul ca în speța, este vorba despre o excepție de la principiul retroactivării legii contravenționale.
Aceste considerente sunt susținute si de dispozițiile generale si obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale a României nr. 57/2012 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002.
Pe de alta parte, în sensul prevederilor constituționale precum si a Deciziei Curții Constituționale nr. 228/2007, referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, intimata a arătat ca, construit pe principiul egalității în drepturi acreditat de art. 16 alin. 1 din Constituția României, “cetățenii sunt egali în fata legii si a autorităților publice, far a privilegii si fără discriminări, iar, în virtutea alin. 2 din același articol al legii fundamentale, “nimeni nu este mai presus de lege”,
Prin decizia Curții Constituționale menționata s-a avut în vedere faptul ca potrivit textului de lege criticat, daca printr-un act normativ fapta nu mai este considerata contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar daca a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ. Din acest punct de vedere, sintagma “nu se mai sancționează” trebuie înțeleasă în sensul ca, prin . legii care nu mai prevede fapta drept contravenție, sancțiunile contravenționale nu se mai aplica, iar în cazul celor aplicate, dar aflate în curs de executare la data Intrării în vigoare a noii legi, sancțiunile nu se mai executa.
Dar, în lumina prevederilor constituționale raportate la dispozițiile art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, textul invocat face referire expresa la situația în care Ieșea de referința nu mai califica fapta drept contravenție.
Or, în contextul prevederilor art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002-privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din Romania, atât în forma existenta ta data constatării contravenției cat si în forma modificata la data de 27 iulie 2012 prin Legea nr. 144/2012 reiese ca “fapta de a circula fără a deține rovinieta valabila constituie contravenție”.
Așadar, în virtutea căreia a fost întocmit si procesul verbal de constatare a contravenției în cauza, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabila, așa cum este definita de art. 1 alin. 1 indice 1 din O.G. nr. 15/2002, este considerata în continuare contravenție.
În concluzie, actul sancționat cu sancțiunile aferente, a fost încheiat pentru o fapta considerata contravenție si la momentul întocmirii acestuia si la data intrării în vigoare a legii contravenționale mai favorabile. Având în vedere ca prevederile art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 se refera la situația în care printr-un act normativ o fapta nu mai este considerata contravenție, ceea ce, așa cum a arătat nu se raportează la speța de față, intimata a precizat că fără îndoiala, aceste prevederi legale nu sunt incidente cauzei deduse judecații.
Conex, deoarece procesul verbal respectiv si implicit tariful de despăgubire continui de acesta, nu a fost contestat în instanța până la data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012, consideră ca procesul verbal are valoare de titlu executoriu în întreg cuprinsul sau, tariful de despăgubire conținut fiind susceptibil de executare silita pentru considerentele expuse.
Fiind în cunoștința celor de mai sus, apreciază ca prevalarea de propria turpitudine nu poate constitui motiv de anulare a actului sancționator, atâta vreme cat acesta a fost Întocmit cu respectarea prevederilor legale si nu prezintă lipsa nici unuia din elementele cerute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001-privind regimul juridic al contravențiilor, care să atragă nulitatea acestuia.
În ceea ce privește valoarea cheltuielilor de executare contestate de debitoare, intimata a precizat ca acestea se încadrează în limitele legale admise de O.M.J. nr. 2550/2006. Aceste dispoziții raportate la art. 39 alin. 4 din Legea nr. 188/2000-privind executorii judecătorești, republicata, din care reiese ca debitorul este ținut la cheltuielile de executare stabilite sau după caz, efectuate duna înregistrarea cererii de executare si pana la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, precum si onorariul executorului judecătoresc asimilat conform alin. 5 din același articol, cheltuielilor de executare, edifica fără echivoc obligativitatea care incumba mini de a le achita în continuare, astfel cum reiese din dispozițiile art. 371 indice 7 alin. 2 proc. civ.
Mai mult, în același articol din Codul proc. civ. se legiferează faptul ca „cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, afara de cazul când creditorul a renunțat la executare sau dacă prin lege se prevede altfel”. Or, intimata ca si creditor nu a renunțat la executare, iar prin faptul ca debitoarea nu a achitat în mod voluntar creanța de drept comun nici după declanșarea procedurii, rezulta ca aceasta rămâne obligata în continuare la stingerea datoriei bănești prin plata cu toate cheltuielile de executare aferente, astfel cum sunt enumerate de art. 39 alin. 5 din legea de referința (Legea nr. 188/2000).
Corelat cu prevederile arătate, legea, în speța Codul de procedura civila si Legea nr. (88/2000 statuează, pe lângă cheltuielile efectuate cu ocazia publicității procedurii de executare silita si pe lângă cele de transport, libertatea identificării si stabilirii si altor cheltuieli, implicit a cuantumului acestora, prin mențiunea „alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfășurării executării silite guvernate de art. 39 alin. 5 net. 7 din legea de referința.
Scopul evidențiat de Ministerul Justiției si asumat si de UNEJ (Hotărârea nr. 2/2007 a UNEJ) prin abordarea mai sus relatata, a fost acela declarat de a determina comportamentul membrilor săi, potrivit căruia este de natura a crea o practica cât mai unitara în stabilirea cheltuielilor de executare, constituind în acest sens, un punct de referința pentru executorii judecătorești.
În baza acestor considerente, intimata a solicitat respingerea contestației la executare, ca nelegală și netemeinică, menținerea tuturor actelor si formelor de executare emise de către B. S. I. C. în baza titlului executoriu menționai si continuarea executării silite, fără suspendare, fără anularea actelor de executare deja îndeplinite, în sensul obligării debitoarei la achitarea contravalorii tarifului de despăgubire, precum si a tuturor cheltuielilor de executare care decurg din declanșarea acestei proceduri
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 205 Noul Cod proc. civ. precum si cele care se regăsesc în cuprinsul prezentei.
La data de 23.06.2015, B. S. I. C. a înaintat copia dosarului de executare nr.4500/B/2014.
Prin sentința civilă nr._/15.07.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 27.07.2015, sub nr._ .
Ambele părți au administrat in cauza proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
In dosarul de executare nr. 4500/B/2014 al B. S. I. C., creditorul CNADNR a solicitat punerea în executare silită a creanței constând în sumă de 28 EUR reprezentând tarif de despăgubire stabilit prin titlul executoriu reprezentat de procesul verbal de contravenție . nr._/5.12.2011, înscris care constituia titlu executoriu potrivit art. 8 alin. 3 din OG 15/2002, în vigoare la momentul întocmirii procesului verbal, fiind stabilite cheltuieli de executare in suma de 407,87 lei prin încheierea emisa de executorul judecătoresc la data de 3.02.2015.
Intrucat contestatorul a invocat ca motiv de nulitate a actelor de executare aplicarea legii contraventionale mai favorabile, instanta retine ca prin Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 a fost abrogat articolul 8 alin. 3 și 31 din OG 15/2002, dispoziție legală care a constituit temei de drept pentru obligarea contravenientului la plata despăgubirii de 28 de euro, creanță a cărei executare se solicită a fi executată silit.
Astfel, potrivit art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.
Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Instanța apreciază că Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, care a abrogat articolul 8 alin. 3 și 31 din OG 15/2002, este o lege în materie contravențională care conține dispoziții mai favorabile contravenientului, astfel încât ea se va aplica retroactiv și in privința faptei contravenționale săvârșita de contestator, chiar dacă această faptă a fost săvârșită înainte de . legii menționate. În aceste condiții, în virtutea principiului cu valoare constituțională al retroactivității legii contravenționale, instanța apreciază că petentul nu mai poate fi tras la răspundere contravențională sau la o altă răspundere juridica derivată din săvârșirea contravenției respective, obligația acestuia de a plăti suma de 28 de euro nemaiavând nici un suport legal în prezent.
Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 385/2013, 112/2014, 386/2014 de respingere a excepției de neconstituționalitate a art. II din Legea 144/2012, invocată de CNADNR, a calificat dispozițiile din art. II din Legea 144/2012 drept lege în materie contravențională mai favorabilă, Curtea motivând că „prevederile de lege ce formează obiect al excepției au, într-adevăr, caracter retroactiv, reglementând pentru trecut cu privire la consecințele săvârșirii unei contravenții. Ca urmare a abrogării dispozițiilor legale care instituiau obligația achitării tarifului de despăgubire – suplimentar față de obligația de plată a amenzii pentru utilizarea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care nu s-a achiziționat rovinieta – textul de lege criticat conține, însă, o normă legală mai favorabilă, intervenită în domeniul contravențional, conformă prevederilor art.15 alin.2 din Legea fundamentală”.
Este adevărat că art. II din Legea 144/2012 se referă doar la tarifele „aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi”, însă instanța reține că această diferențiere între tarifele contestate în instanță și tarifele care nu au fost contestate în instanță, reprezintă o formă de discriminare.
Potrivit art. 20 alin. 1 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. De asemenea, alineatul 2 al art. 20 din Constituția României prevede expres că dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În cauza D. P. contra României din 26.04.2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit cu valoare de principiu că statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale.
Art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prevede că "exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație.";
În acest sens, instanța reține Decizia nr. 101/28.02.2013 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II alin.(6) din Ordonanța Guvernului nr.29/2011 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în motivarea căreia Curtea a reținut că prin dispozițiile de lege criticate se creează discriminări între persoanele care au săvârșit contravenții și se găsesc în aceeași situație. Diferențierea de tratament juridic în cadrul aceleiași categorii de subiecte de drept este permisă numai dacă se justifică prin rațiuni obiective și rezonabile, în cazul de față, însă, persoane aflate obiectiv în aceeași situație juridică beneficiază de tratament juridic diferit, în funcție de anumite condiții subiective și aleatorii, ceea ce contrazice exigențele principiului constituțional al egalității în drepturi.
Ca atare, instanța apreciază că art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, care distinge intervenția anulării obligațiilor de plată a despăgubirilor în funcție contestarea sau necontestarea în instanță a proceselor-verbale până la . respectivei legi, introduce un tratament diferit în situații comparabile, bazat exclusiv pe criteriul contestării sau necontestării proceselor verbal într-un anumită perioadă, o astfel de măsură nefiind justificată în niciun fel de motive obiective.
Astfel, în acord cu jurisprudența CEDO menționată, care constituie izvor de drept, și având în vedere dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituție, constatând o aplicare discriminatorie a principiului retroactivități legii contravenționale mai favorabile, instanța a înlăturat de la aplicarea în cauză a prevederilor art. II din Legea nr. 144 din 23 iulie 2012, întrucât aceste dispoziții sunt incompatibile cu Art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin urmare, din motivele expuse, instanța reține că în sarcina contestatorului nu mai subzista, la data depunerii de către creditorul CNADNR a cererii de executare silită, obligația de plată a sumei de 28 EUR reprezentând tariful de despăgubire stabilit prin procesul verbal de contravenție, executarea silită fiind, ca atare, nelegală, motiv pentru care în temeiul art. 719 c.proc.civ. instanța va dispune anularea executarii silite înseși în dosarul de executare nr. 4500/B/2014 al B. S. I. C..
Pentru aceste motive, instanța va admite in parte contestația la executare si va dispune anularea executării silite în dosarul de executare nr. nr. 4500/B/2014 al B. S. I. C..
In ce privește capătul de cerere având ca obiect anularea titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de contravenție . nr._/5.12.2011, instanța îl va respinge ca neîntemeiat având in vedere ca pentru contestarea legalității si temeiniciei acestuia contestatorul avea calea plângerii contravenționale reglementata de art. 31 din OG nr. 2/2001, acesta neexercitându-si acest drept, după cum a recunoscut prin notele scrise depuse la dosar, comunicarea procesului verbal fiind efectuata în mod legal prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire (f.56), astfel ca aceste motive nu mai pot fi invocate pe calea contestației la executare in conformitate cu prevederile art.712 alin. 2 cod procedura civila.
În conformitate cu prevederile art. 45 lit. f din OUG nr. 80/2013 va dispune restituirea către contestator a taxei judiciare de timbru în sumă de 37,62 lei, achitată în contul Primăriei sectorului 6 prin chitanța nr._/5.06.2015 emisă de CN Poșta Română SA, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
In conformitate cu prevederile art. 717 alin. 2 din codul de procedura civila instanța va obliga intimata să plătească către B. S. I. C. suma de 12 lei reprezentând cheltuieli pentru fotocopierea actelor din dosarul de executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatorul V. L., cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat Dirnea A. din Voluntari, ., județul Ilfov în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALA DE AUTOSTRĂZI SI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA-S.A. prin Direcția Regionala de Drumuri si Poduri București, cu sediul în București, ..401A, sector 6, J_, CUI_.
Dispune anularea executării silite în dosarul de executare nr. 4500/B/2014 al B. S. I. C..
Respinge capătul de cerere având ca obiect anularea titlului executoriu, ca neîntemeiat.
În temeiul art. 45 lit. f din OUG nr. 80/2013 dispune restituirea către contestator a taxei judiciare de timbru în sumă de 37,62 lei, achitată în contul Primăriei sectorului 6 prin chitanța nr._/5.06.2015 emisă de CN Poșta Română SA, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Obligă intimata să plătească către B. S. I. C. cheltuielile aferente fotocopierii dosarului de executare în sumă de 12 de lei.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria sectorului 6.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.09.2015.
P. GREFIER
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 07/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6811/2015.... → |
|---|
