Contestaţie la executare. Sentința nr. 2096/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2096/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 2096/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI VI BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2096
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 17.03.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: B. V.
GREFIER: T. A.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect civil contestație la executare privind pe contestatoarea S. M. și pe intimata A. - D. GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI – ACTIVITATEA JURIDICĂ - BIROUL JURIDIC C. 2 ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANTELOR PUBLICE A SECTORULUI 6.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele: - cauza are ca obiect civil contestație la executare, - termenul de judecată a fost acordat în vederea îndeplinirii procedurii de citare, - procedura de citare este legal îndeplinită, după care;
Instanța ia act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 223 al. 3 C.pr.civ.
Având în vedere că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art. 131 alin. 1 C.pr.civ., instanța procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Instanța pune în discuție aspectul probatoriu și ia act că ambele părți au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Constatând că proba cu înscrisuri solicitată de către ambele părți, este admisibilă potrivit legii și duce la soluționarea procesului, în temeiul dispozițiilor art. 255 și 258 C. pr.civ., încuviințează ambelor părți proba cu înscrisuri.
Instanța în temeiul art. 394 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă, declară închise dezbaterile în fond și, față de poziția părților, actele și lucrările dosarului, rămâne în pronunțare asupra fondului cauzei.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 08.12.2014, contestatoarea S. M. a chemat în judecată pe pârâta A. - D. GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE A MUN. BUCURESTI – ACTIVITATEA JURIDICĂ - BIROUL JURIDIC C. 2 ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANTELOR PUBLICE A SECTORULUI 6, formulând contestație împotriva somației nr._ și a titlului executoriu nr._, ambele emise pe data de 06.11.2014 în dosarul de executare nr._/40/_ /_ și comunicate pe data de 19.11.2014 de A. - DIRECȚIA GENERALA REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE BUCURESTI, anularea actelor de executare și încetarea executării silite pornite, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că: pe data de 19.11.2014, intimata i-a comunicat prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire somația nr._, prin care o înștiința ca figurează în evidentele fiscale cu suma de plata în cuantum de 480 lei reprezentând impozit pe venituri din activitati independente, suma pentru care s-a început executarea silita în baza titlului executoriu nr._, acesta din urma emis în baza D.I.P.A. nr._ din data de 26.02.2014, pentru suma de 480 Iei.
Consideră ca atât somația cât și titlul executoriu emise în dosarul de executare nr._/40/_ /_ sunt întocmite cu nerespectarea prevederilor legale și solicită anularea și încetarea executării silite.
Arată faptul ca nu cunoaște ce reprezintă D.I.P.A. nr._ din data de 26.02.2014, pentru suma de 480 lei, deoarece nu a primit niciodata acest titlu de creanța.
Potrivit art.45 din Codul de procedura fiscala, actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o data ulterioara mentionata în actul administrativ comunicat, potrivit legii (alin. 1), iar actul administrativ care nu a fost comunicat potrivit art.44 Cod procedura fiscala nu este opozabil contribuabilului și nu produce niciun efect juridic (alin.2).
Totodată, executarea silita a fost declansata împotriva sa în temeiul unui titlu executoriu emis pentru o creanța care nu este scadenta (Decizia de impunere nu i-a fost comunicata). Petenta arată că nu cunoaște cum au stabilit organele fiscale aceasta suma de bani, care este baza de calcul pe care au avut-o în vedere și nu intelege de ce, începand cu anul 2013, intimata îi comunica doar titlurile executorii și somațiile, nu și documentele prin care sunt evidentiate sumele de bani pe care trebuie sa le achite catre organele fiscale (decizile de impunere).
Fiind o persoana care realizeaza venituri din activitati independente, are obligația de a efectua plați anticipate, însă doar în baza unor decizii emise de intimata, decizii pe care, începand cu anul 2013, nu le-a mai primit, primind în schimb titluri executorii.
Mai arată faptul ca, pentru aceeași D.I.P.A. nr._ din data de 26.02.2014, dar de data aceasta pentru sumă de 800 lei, intimata i-a emis un titlu executoriu și o somație pe care le-a contestat, în acest sens existând pe rolul Judecătoriei Sector 6 București dosarul nr._/303/2014, complet 20-C, cu termen de judecata pe data de 9.12.2014.
Contestatoarea mai arată că nu înțelege cum, în baza aceleiași decizii de impunere (D.I.P.A. nr._) se pot emite 2 somații și 2 titluri executorii pentru sume care scad (inițial 800 lei, în prezent 480 lei).
Atâta timp cât nu a primit D.I.P.A. nr._ din data de 26.02.2014, potrivit legii, nu s-a născut obligația sa de a achita sumele de bani individualizate în acest act administrativ fiscal și deci executarea silita s-a declanșat fara a exista o creanța exigibila.
Raportat la toate cele expuse mai sus, solicită anularea somației nr._ și a titlului executoriu nr._ emise în dosarul de executare nr._/40/_ /_ și încetarea executării silite pornite și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata (taxa de timbru).
În drept: s-au invocat art. 172-173 din O.G.92/2003 republicata și modificata.
În dovedirea celor de mai sus solicita încuviințarea probei cu înscrisuri, sensus în care a depus somația nr._ (Anexa 1) și titlul executoriu nr._ (Anexa 2).
La data de 09.01.2015 intimata a formulat întâmpinare (filele 21-24), prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata și menținerea ca temeinice și legale actele emise de institutia intimatei.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 205 din Codul de procedură civilă, precum și prevederile Codului de procedură fiscală.
La data de 28.01.2015 contestatoarea a depus răspuns la întâmpinare.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
Prin titlul executoriu nr._/06.11.2014–fila 4 dosar s-a stabilit în sarcina contestatoarei obligația de plată a sumei de 480 lei, cu titlu de impozit pe venituri din activități independente, suma de plata fiind individualizată prin decizia de impunere pentru plăți anticipate – DIPA nr._ din data de 26.02.2014 (f.28).
În baza titlului executoriu menționat, intimata a emis somația nr._/06.11.2014 - fila 3 dosar.
Împotriva actelor de executare emise de intimată contestatoarea a formulat, în termenul legal, prezenta contestație la executare, pe care instanța o apreciază ca fiind întemeiată din următoarele considerente:
Astfel, instanța reține că nicio executare silită nu poate începe decât în temeiul unui titlu executoriu și se desfășoară prin mijlocirea organului de executare. Conform art. 107 al. 3 din H.G. nr. 1050/2004 titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Potrivit aceluiași act normativ, este titlu de creanță decizia de impunere emisă de organele competente, potrivit legii (art. 107.1 lit. a).
Instanța mai reține că, potrivit art. 141 alin.2 Codul de Procedură Fiscală, titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
Conform art. 86 alin. 6 din Codul de Procedură Fiscală, decizia de impunere și decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii constituie și înștiințări de plată, de la data comunicării acestora, în condițiile în care se stabilesc sume de plată.
De asemenea, potrivit art. 111 alin 1 și 2 din Codul de Procedură Fiscală, creanțele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează. Pentru diferențele de obligații fiscale principale și pentru obligațiile fiscale accesorii, stabilite potrivit legii, termenul de plată se stabilește în funcție de data comunicării acestora, astfel: a) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună, termenul de plată este până la data de 5 a lunii următoare; b) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare.
Ca atare, pentru ca obligațiile de plată reținute în sarcina contestatoarei să devină scadente, trebuia să expire termenul de plată, termen care, conform art.111 Cod procedură fiscală se stabilește în funcție de data comunicării.
Or în speță, având în vedere conținutul dosarului de executare atașat de intimată, instanța constată că organul fiscal, deși a făcut vorbire de un plic retur, nu a depus dovada comunicării deciziei menționate în cuprinsul titlului executoriu către contestatoare, în condițiile legii.
Astfel, potrivit art.82 al.2 din legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, „plățile anticipate se stabilesc de organul fiscal competent pe fiecare sursă de venit, luându-se ca bază de calcul venitul anual estimat sau venitul net realizat în anul precedent, după caz, prin emiterea unei decizii care se comunică contribuabililor, potrivit legii”.
Art.44 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, prevede următoarele: al.2 – „Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/ împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal, sau prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire; al.3 -Actul administrativ fiscal emis în formă electronică se comunică prin mijloace electronice de transmitere la distanță ori de câte ori contribuabilul a optat pentru această modalitate de emitere și de comunicare; al.4 - În cazul în care comunicarea potrivit alin. (2) sau (3), după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate; al.5 - Comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face, concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii a autorității publice locale, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului județean sau a Agenției Naționale de Administrare Fiscală. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului”.
Potrivit art.45, „actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii. Actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44 nu este opozabil contribuabilului și nu produce niciun efect juridic”.
Analizând probele de la dosar prin prisma cerințelor impuse de normele juridice în vigoare, instanța constată că intimata nu a parcurs în mod corespunzător procedura comunicării actului în discuție către petentă și prin urmare criticile din cererea introductivă sunt întemeiate, fiind lipsite de relevanță apărările organului de executare privind publicarea anunțului colectiv pe site-ul A. atât timp cât această modalitate de înștiințare este subsidiară și nu se poate recurge la ea decât în situația imposibilității comunicării în condițiile art.44 al.2 sau 3. Cum nu s-a probat o astfel de imposibilitate, instanța reține că nu se mai impune verificarea condițiilor în care s-a realizat publicitatea.
În ceea ce privește celelalte apărări și documentele justificative enumerate de partea adversă și în temeiul cărora susține că s-a calculat creanța, instanța arată că nu pot fi avute în vedere atât timp cât actele de executare contestate se întemeiază doar pe titlul de creanță DIPA nr._/26.02.2014 ce ar fi trebuit să fie adus la cunoștința debitoarei pentru a căpăta caracter executoriu.
În concluzie, nu se face dovada comunicării deciziei în discuție, termenul de plată fiind stabilit de lege conform art.111 Cod procedură fiscală în funcție de data comunicării acesteia. Ca atare, nefiind expirat termenul de plată, creanța fiscală menționată în aceste înscrisuri nu este scadentă, astfel că titlul de creanță nu a devenit titlu executoriu conform art. 141 alin.2 Codul de Procedură Fiscală, motiv pentru care executarea silită nu a fost legal începută, instanța urmând pe cale de consecință să admită contestația și să anuleze titlul executoriu, precum și întreaga executare derulată de intimată în cadrul dosarului de executare nr._/40/_ /_ constând în somația nr._/06.11.2014 și în toate celelalte acte de executare emise de organul fiscal.
Fiind în culpă procesuală, în baza art.453 Cod procedură civilă va obliga intimata să plătească contestatoarei suma de 38,40 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea S. M., domiciliată în București, .. 10, ., ., sectorul 6 în contradictoriu cu intimata A. - D. GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE A MUN. BUCURESTI – ACTIVITATEA JURIDICĂ - BIROUL JURIDIC C. 2 ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANTELOR PUBLICE A SECTORULUI 6, cu sediul în sectorul 2, București, ..
Anulează titlul executoriu nr._/06.11.2014, somația nr._/06.11.2014 și toate actele de executare efectuate în baza acestora.
Obligă intimata să plătească contestatoarei suma de 38,40 lei cheltuieli de judecată.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.03.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2135/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2109/2015. Judecătoria... → |
|---|








