Contestaţie la executare. Sentința nr. 18/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Sentința nr. 18/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 18-12-2015 în dosarul nr. 10816/2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI

- SECȚIA CIVILĂ -

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 18.12.2015

Instanța constituita din:

P. B. L.

GREFIER Z. F.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatorul B. N. F. în contradictoriu cu intimata P. B. Romania SA.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă contestatorul, personal și intimata, prin apărător D. B., cu împuternicirea avocațială la fila 32 dosar.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prezenta cauză are ca obiect contestație la executare.

Instanța procedează la legitimarea contestatorului B. N. F., acesta prezentând C.I. ., nr._, CNP-_.

Instanța pune în discuția părților stabilirea competenței instanței.

Contestatorul, personal apreciază că Judecătoria Sector 6 București este competentă.

Intimata, prin apărător apreciază că Judecătoria Sector 6 București este competentă.

Instanța in baza art. 131 NCPC constată că este competentă general, material si teritorial să soluționeze prezenta cerere potrivit art. 651 NCPC.

Instanța pune in discuția părților estimarea duratei cercetării procesului.

Contestatorul, personal arată că lasă la aprecierea instanței.

Intimata, prin apărător estimează durata cercetării procesului la 2 săptămâni.

Instanța in baza art. 238 NCPC față de obiectul cererii de chemare in judecată estimează durata cercetării procesului la 6 luni.

Intimata, prin apărător depune la dosarul cauzei cerere privind încetarea executării silite, arătând că renunță la susținerea excepției netimbrării invocată prin întâmpinare.

Instanța ia act că intimata nu mai susține excepția netimbrării.

Instanța acordă cuvântul părților pe cererea de renunțare la judecată.

Contestatorul, personal solicită a se lua act de renunțarea la judecată.

Intimata, prin apărător arată că este de acord cu cererea de renunțare la judecată, având in vedere că debitorul a achitat întregul debit restant cu toate accesoriile acestuia, precum si cheltuielile de executare. Cu cheltuieli de judecată conf. art. 406 alin. 3 NCPC conform chitanței pe care o depune la dosarul cauzei.

Contestatorul, personal arată că nu este de acord să plătească cheltuielile de judecată, având in vedere că a renunțat la judecată.

Instanța rămâne in pronunțare asupra cererii de renunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 05.08.2015, sub nr._, contestatorul B. N. F., în contradictoriu cu intimata PRAEUS B. ROMÂNIA SA, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate nulitatea parțială a titlului executoriu constând în Contractul de împrumut_65008/03.04.2008, respectiv a dispozițiilor pct. 3.2. din contract care, din punctul meu de vedere, abuzive. Totodată, contestatorul a solicitat instanței să dispună lămurirea întinderii titlului executoriu în sensul că suma pe care o datorez intimatei este mai mică decât cea indicată în somația de plată nr.25/28.06.2015 comunicată Ia 17.07.2015, reducerea creanței datorată intimatei cu suma achitată în plus ca urmare a aplicării clauzelor abuzive privind dobânda și creșterea acestea, reducerea onorariului executorului judecătoresc proporțional cu reducerea creanței și anularea formelor de executare începute în dosarul nr.25/2014 în limita sumei înlăturate.

Față de motivele de fapt invocate, contestatorul a solicitat instanței să dispună admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu consecința constatării nulității absolute a clauzei de la pct.3.2. considerată de mine ca fiind abuzivă, determinarea sumelor achitate cu titlu de plată nedatorată și îndreptarea actelor executare prin reducerea cuantumului debitului principal.

În drept, contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 663, 711 -719 Cod procedură civilă, Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori.

În susținerea contestației, contestatorul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv: somația de plată 25/ 28.06.2015, încheierea din 28.06.2015, dovada comunicării acesteia, contract de împrumut_65008/03.04.2008.

Prin cererea precizatoare înregistrată pe rolul instanței la data de 28.09.2015, contestatorul a învederat instanței că înțelege să renunțe la capătul de cerere privind reducerea onorariului executorului judecătoresc.

Prin cererea de renunțare la judecată înregistrată pe rolul instanței la data de 10.11.2015, contestatorul a învederat instanței faptul că înțelege să renunțe la judecată, față de recuperarea sumei negociate cu creditorul și renunțării acestuia la executarea silită ce formează obiectul dosarului de executare nr.25/10.02.2014 înregistrat la B. I. P..

În drept, cererea de renunțare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 406 alin. 1 NCPC.

Prin întâmpinarea înregistrată pe rolul instanței la data de 18.11.2015, intimata P. B. ROMÂNIA S.A, a solicitat instanței, pe cale de excepție, anularea contestației la executare ca netimbrata; a invocat Inadmisibilitatea solicitării contestatorului privitoare la constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractului de credit, pe calea unei contestații la executare, precum și respingerea contestației la executare, precum și a cererii de anulare a executării silite și a tuturor actelor de executare ca neîntemeiate și obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art . 205, art. 622, art. 1,art. 112, art 718, 403, 496, 497, 504 din Noul Cod Proc.Civ, prevederile OUG nr. 80/2013, dispozițiile Legea nr. 193/2000.

În susținerea întâmpinării, intimatul a solicitat încuviințarea probei cu interogatoriul contestatorului și a probei cu înscrisuri, respectiv: notificări.

Instanța, analizând cu prioritate cererea de renunțare, având în vedere dispozițiile art. 406 alin. 1 Cod procedură civilă potrivit cărora „reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată”, față de manifestarea de voință a contestatorului, acordul expres al pârâtei, va lua act de renunțarea la judecată.

Față de dispozițiile art. 406 alin. 3 NCPC, instanța va obliga contestatorul la plata către intimată a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat redus. Sub acest aspect, instanța constată că, în cauză, contestatorul este ținut de plata cheltuielilor de judecată având în vedere că acesta a înțeles să renunțe la judecarea cererii după momentul comunicării cererii de chemare în judecată către pârâtă.

În ceea ce privește cuantumul onorariului avocațial, instanța, făcând aplicarea art. 451 alin. 2 NCPC, apreciază că onorariul avocațial în cuantum de 3.556,64 lei, astfel cum este acesta stabilit prin factura fiscală și extrasul de cont depuse la dosar (filele 56 și 57), este nepotrivit de mare față de munca îndeplinită de către avocatul intimatei. Astfel, instanța constată că avocatul a semnat întâmpinarea, iar acesta a fost prezent la singurul termen de judecată acordat în cauză, termen la care a fost pusă în discuția părților cererea contestatorului de renunțare la judecată. În consecință, instanța apreciază că obligarea contestatorului la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial redus este proporțională cu munca îndeplinită de către avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 406 NCPC ia act de renunțarea contestatorului B. N. F., cu domiciliul în București, ., ., ., CNP_ la judecarea cauzei în contradictoriu cu pârâta P. B. ROMANIA S.A, cu sediul în București, ..29-31, sector 1, CUI_, J_ .

Obligă contestatorul la plata către intimată a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 30 zile de la comunicare.

Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Sector 6 București.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.12.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. LB/ Tehnored. PAS

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 18/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI