Acţiune în constatare. Sentința nr. 4688/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI

Comentarii

0

Sentința nr. 4688/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 4688/2015

Dosar._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4688

Ședința publică din data de 16.06.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. G.

GREFIER: Ș. G.

Pe rol judecarea cauzei civile, privind pe reclamanta R. A. S. în contradictoriu cu pârâtele C. E. IPOTECAR IFN S.A. și S.C. C. E. BANK NV PRIN MANDATAR S.C. C. E. IPOTECAR IFN S.A., având ca obiect acțiune în constatare - clauze abuzive.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta, personal și asistată de reprezentant convențional, avocat S. C. în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2014, aflată la dosarul cauzei, fila 2, și pârâtele, prin reprezentant convențional, avocat Ț. A. în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2015 aflată la dosarul cauzei, fila 101.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită.

Instanța procedează la identificarea reclamantei R. A., aceasta prezentând CI . nr._, CNP_.

Pârâtele, prin avocat, depun în ședință publică, interogatoriul pentru a fi administrat reclamantei

Instanța, în temeiul art. 354 C.pr.civ., procedează la administrarea probei cu interogatoriul reclamantei, răspunsurile acesteia fiind consemnate, semnate și atașate la dosarul cauzei.

Reclamanta, prin avocat, depune în ședință publică un set de înscrisuri.

Pârâtele, prin avocat, depune în ședință publică un set de înscrisuri.

La interpelarea instanței, reclamanta menționează că a aflat costul final al creditului în momentul în care a primit graficul de rambursare, în momentul semnării contractului, urmând potrivit susținerilor pârâtelor la momentul respectiv, să achite 600 de franci pe lună, iar valoarea totală a sumei împrumutate este de 134.000 franci elvețieni. Totodată, precizează că nu își amintește dacă la momentul semnării contractului a fost interesată să afle costul final al creditului, însă a avut cunoștință de faptul că acesta este variabil.

La interpelarea instanței, părțile menționează că nu au alte cereri prealabile de formulat.

Instanța acordă cuvântul asupra excepției lipsei calității procesuală pasivă invocată de pârâte prin întâmpinare.

Pârâtele, prin avocat, menționează că excepția lipsei calității procesuale pasive a fost invocată în raport de momentul cesiunii dintre cele 2 pârâte, respectiv 31.03.2009, momentul față de care C. Ipotecar IFN nu poate fi obligată să restituie sume care nu au intrat în patrimoniul acesteia, iar C. NV nu poate fi obligată să restituie achitate anterior cesiunii care nu au intrat în patrimoniul acesteia.

Reclamanta, prin avocat, precizează că este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive raportat la aspectul că nu poate fi obligate cele 2 codebitoare la restituirea sumelor care nu au intrat în patrimoniul acestora simultan, fiind depuse la dosarul cauzei înscrisuri în baza cărora instanța să dispună care dintre cele 2 pârâte este obligată la restituirea comisionului în funcție de beneficiarul comisionului încasat, respectiv până în luna martie 2009 comisionul a fost acordat pârâtei C. Ipotecar IFN, iar ulterior acestei date, C. NV.

Nemaifiind probe de administrat și constatând că părțile nu mai au cereri de formulat și că nu mai sunt alte incidente de soluționat, potrivit art. 392 C.pr.civ., instanța declară deschise dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul parților în ordinea și în condițiile prevăzute la art. 216 C.pr.civ.

Reclamanta, prin avocat, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată în baza prevederilor art. 15 din Legea nr. 190/1999 având în vedere că se solicită constatarea nulității unei clauze din cuprinsul unui contract preformulat căreia îi lipsește caracterul negociat în urma căreia se creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților. În cuprinsul art. 6 din contract se menționează existența unui codebitor care nu exista la momentul încheierii contractului de credit ale cărui clauze sunt preformulate neputând pot fi modificate, rezultând că lipsește caracterul negociat. La momentul încheierii contractului de credit, precum și la momentul încheierii celor 2 acte adiționale, acte ce au fost semnate datorită necesității de prelungire a perioadei contractuale datorate nașterii copiilor reclamantei care au produs o diminuare substanțială a veniturilor reclamantei, nu a fost definit comisionul de administrare debit, acesta fiind prevăzut în cuprinsul celui de-al treilea act adițional fiind denumit comision de risc care monitorizează riscurile de creditare. Totodată reclamanta menționează că, având în vedere că este încasat un comision de risc care acoperă cheltuielile de creditare efectuate de către pârâte, nu are cunoștință de ce în anul 2011 a fost perceput un comision în valoare de 131 franci pentru se face modificările prin actele adiționale. De asemenea precizează că sunt aplicabile dispozițiile art. 3-4 din Directiva 87/102/CEA din 22.12.1986, menționând că a semnat un antecontract la începutul lunii martie, contractul de vânzare-cumpărare a fost semnat la 27.03.2009, ulterior acestui moment fiind semnat contractul de credit, neavând posibilitate să cunoască valoarea totală a creditului. Totodată solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și depune în ședință publică dovada onorariului de avocat.

Pârâtele, prin avocat, depun în ședință publică dovada achitării onorariului de avocat și un set de înscrisuri constând în practică judiciară. În ceea ce privește susținerile reclamantei cu privire la achitarea unui comision în momentul semnării unui act adițional, menționează că validitatea și posibilitatea de acordare a comisionului de reeșalonare nu a fost pusă în discuție. Comisionul de reeșalonare nu trebuie să se confunde cu scopul și motivul perceperii comisionului de administrare care este perceput pentru activitățile de monitorizare, respectiv asigurarea sediilor, a salariilor cuvenite personalului, programe informatice, pe perioada contractului, iar comisionul de reeșalonare se achită în baza unei cereri de eșalonare, banca neavând obligația să acorde o eșalonare, iar dacă împrumutatul este de acord se semnează eșalonarea, neavând o înrăurire asupra prezentei cauze. În ceea ce privește susținerile reclamantei privind condiționarea încheierii contractului de credit de achitarea unui avans, precizează că în cuprinsul art. 3.1.1 din Condițiile Generale de creditare sunt menționate documentele care trebuie depuse la dosarul înaintat băncii pentru a se putea opera tragerea de credit care prevede printre altele dovada achitării avansului, respectiv la punctul b din cuprinsul aceluiași articol, moment în raport de care solicitantul capătă calitate de împrumutat. Cu privire la motivele perceperii comisionului de administrare, acestea decurg din însăși denumire, dispozițiile legale incidente de la momentul semnării contractului de credit nu impuneau băncii obligația de a defini comisionul de administrare, Legea nr. 193 nu interzicea perceperea unui comision de acordare a creditului. În ceea ce privește caracterul negociabil, pârâtele au dovedit prin semnarea actelor adiționale că este deschisă negocierilor, întrucât nu s-a făcut dovada contrară conform art. 328 C.pr.civ., iar reclamanta nu a demonstrat că nu s-a încercat o negociere. Totodată depune în ședință publică adeverința de venit a reclamantei la momentul acordării creditului, menționând că aceasta avea funcția de analist economic astfel încât reclamanta nu poate invoca faptul că termenii contractului de credit nu au fost clari formulați având în vedere că băncile încearcă să formuleze clauzele unui contract de credit în termeni inteligibili. De asemenea solicită acordarea cheltuielilor de judecată constând în cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 București la data de 03.12.2014, sub nr._, reclamanta R. (fostă E.) A. S., a chemat în judecată pe pârâta C. E. Ipotecar IFN SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună înlăturarea ca abuzivă a clauzei referitoare la comisionul de administrare lunar; restituirea sumelor aferente comisioanului de administrare încasat în mod abuziv de către banca începând cu data încheierii contractului de credit; obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentei cauze.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin intermediul C. E. Ipotecar IFN SA, prin mandatarul acesteia C. E. Bank (România) SA, a accesat un credit ipotecar prin Contractul de Facilitare de credit și de garanție nr._/27.03.2008. Ulterior, au fost încheiate 4 (patru) acte adiționale prin care au fost modificate diverse clauze ale convenției de creditare inițiale, vizând reeșalonarea creditului.

Convenția de creditare nu a reprezentat însă rodul unei negocieri reale între ea și societatea bancară, fiind pusă în fața unui contract tip adeziune, iar în cazul actelor adiționale, conținând o . clauze care nu făcuseră obiectul solicitării sale. O chestiune neexplicată și nenegociata a contractului de creditare a fost de la început comisionul de administrare. În perioada trecută de la accesarea creditului am avut o . discuții cu banca din cauza acestui comision. Acesta a fost perceput, fără a fi niciodată definit până la momentul încheierii Actului Adtitional nr. 3/11.09.2012. Prin acest act adtional se arata: ,,creditorul percepe un comision de administrare lunar pentru monitorizarea/înregistrarea/gestionarea riscurilor de credit, așa cum acestea sunt definite mai sus și efectuarea de operațiuni de către Creditor în scopul utilizării/rambursării/gestionarii creditului acordat împrumutatului".

Comisionul de administrare lunar individualizat la art. 5.1. lit. c din convenția de creditare și definit în Actul adițional nr.3/11.09.2012, reprezintă o clauză abuzivă, subscriindu-se practicilor abuzive și ilegale ale băncilor privind comisioanele, din următoarele considerente:

Această clauză este cuprinsă într-un contract preformulat, lipsindu-i caracterul negociat. Totodată, creează un dezechilibru semnificativ intre drepturile și obligațiile parților, contrar cerințelor bunei-credințe. Din aceste motive, această clauză abuzivă este nulă absolut, urmând a fi eliminată din contract.

Dezechilibrul contractual indus de această clauză și lipsa bunei-credințe a băncii trebuie analizată în funcție de justețea acestui comision fata de costurile suportate de banca în legătură cu activitatea sa de acordare a creditului. O astfel de justificare nu exista, acest comision nereprezentand altceva decât o dobândă mascata care, pe lângă faptul că lezează interesele economice ale clienților, aduce atingere și mediului concurențial bancar, dezavantajând băncile concurente prin prezentarea unor dobânzi doar aparent reduse, dar care, de fapt, disimulează un spor de dobândă sub denumirea de comision.

Acest comision de administrare este prohibit în mod expres de art. 15 din Legea nr. 190/1999 care indica în mod limitativ care sunt costurile pe care trebuie să le suporte consumatorul dintr-un contract de credit imobiliar/ipotecar: „În sarcina împrumutatului vor fi puse numai cheltuielile aferente intocmiril documentației de credit și constituirii ipotecii și garanțiilor aferente". Art. 9 alin. (1) din aceeași Lege enumera clauzele pe care le poate cuprinde un contract de credit imobiliar.

Prin urmare, orice alt cost pus în sarcina clienților, inclusiv comisionul de acordare/comisionul de gestiune/de administrare lunară, este interzis în mod expres de legislația în vigoare.

În plus, având în vedere definiția comisionului de administrare indicată în Actul adițional nr. 3/11.09.2012 (până la acel moment acest comision a fost doar individualizat la art. 5.1. lit. c din convenția de creditare, fără a fi definit și negociat), acest comision îmbraca forma unui veritabil comision de risc (comision ilegal în viziunea legiuitorului conform dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000, art. 3 și art. 4 din Directiva nr. 87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 cu privire la armonizarea dispozițiilor legislative, reglementare și administrative ale statelor membre în materie de credit destinat consumului și art. 35 alin. 1 și art. 36 din OUG nr. 50/2010 astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 288/2010), limitându-se la a identifica și individualiza riscurile băncii în activitatea de creditare:

Având în vedere că riscul de credit este considerat riscul actual său viitor de afectare negativă a profiturilor și capitalului ca urmare a neîndeplinirii de către debitor a obligațiilor contractuale sau a eșecului acestuia în îndeplinirea celor stabilite.

Având în vedere faptul că principala activitate pe care o are Creditorul, în momentul și ulterior acordării unui credit este aceea de a administra posibilele riscuri pe care le- ar putea întâlni până la recuperarea sumelor acordate.

Având în vedere faptul că riscurile care ar putea apărea de-a lungul derulării contractului de credit trebuie administrate de către Creditorul din momentul acordării creditului și până la rambursarea ultimei rate aferente acestuia, distanța dintre cele două momente fiind foarte îndelungata.

Având în vedere faptul că perioada de timp pe care s-a acordat creditarea este foarte mare, iar cuantumul sumei împrumutate este ridicat și trebuie luate în considerare toate aspectele care pot concura la expunerea băncii riscurilor devalorizării sau diminuării garanțiilor ce au fost constituite în favoarea sa, a imposibilității de executare a acestora, riscului de a nu i se restitui integral suma acordată și de a nu încasa profitul preconizat.

Niciunul dintre argumentele existenței comisionului de administrare nu vizează administrarea și monitorizarea creditului acordat împrumutatului, cum susține parata în Adresa nr. J 2140/04.06.2014, ci doar monitorizarea, înregistrarea și gestionarea riscurilor de credit. În realitate sub denumirea de comision de administrare este inserat în convenția de creditare un comision de risc. Contrar susținerilor paratei din Adresa nr. J 2140/04.06.2014 apare și perceperea plații comisionului aferent Actului adițional în valoare de 131 CHF, conform Avizului de încasare nr._/05.09.2011. În aceste condiții, se pune întrebarea, de ce a mai fost nevoie de perceperea acestei sume, dacă operațiunea era deja acoperită prin perceperea comisionului de administrare, care în viziunea creditoarei ar acoperi costurile cu administrarea/monitorizarea creditului acordat.

Având în vedere cele antementionate s-a adresat băncii prin înregistrata sub nr. 1536/06.05.2014, prin care am solicitat băncii: înlăturarea ca abuziva a clauzei referitoare la comisionul de administrare lunar (individualizat la art. 5.1. lit. c din convenția de creditare; restituirea sumelor aferente comisionului de adnministrare lunar încasate în mod abuziv de către banca începând cu data încheierii contractului de credit ipotecar.

Banca a refuzat orice discuție în legatura cu acest subiect răspunzând prin Adresa nr. J 2140/04.06.2014.

Consideră că prin măsura abuziva luată banca i-a cauzat un prejudiciu pe care l-a estimat la suma de 27.871,72 lei (reprezentând 8.366,14 CHF, plătiți la cursul valutar valabil la data achitării ratei de credit, conform buletinelor de schimb valutar).

Prevederea contractuală din art. 5.1 lit. c din convenția susmenționata, vizând comisionul de administrare, constituie o altă clauza abuzivă, astfel cum este aceasta definită de art.4 din Legea nr. 193/2000. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociata direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulata a fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens".

În plus, această clauză contravine și legislației comunitare, încălcând prevederile art.3 și 4 din Directiva 87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 cu privire la armonizarea dispozițiilor legislative, reglementare și administrative ale Statelor membre în materie de credit destinat consumului.

Consideră că sunt întrunite condițiile legale ca această clauză să fie declarata abuziva, întrucât are calitatea de consumator, în sensul definit de lege, iar banca de comerciant, contractul încheiat fiind unul standard. În Anexă la lege sunt enumerate acele prevederi contractuale care sunt considerate clauze abuzive, la litera a), fiind stipulate acele dispoziții contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica, în mod unilateral, clauzele contractuale, fără a avea un motiv specificat în contract și acceptat de consumator prin semnarea acestuia, situație incidența în cazul de fată. Prin urmare este evident că din momentul în care am încheiat această convenție, am acționat de pe o poziție inegală, în raport cu banca. Nu am avut posibilitatea să negociez nicio clauză din convenție, întregul act juridic fiindu-mi impus, în forma respectivă, de către bancă, convenția încheiata fiind practice una de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a-mi da posibilitatea de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze. Prin necircumstantierea în nici un mod a elementelor care-i permit băncii perceperea comisionului de administrare, prin neindicarea niciunui criteriu care să dea băncii acest drept, lăsând la liberă să apreciere, această clauză încalca prevederile legale incidente în materie, fiind de natură să mă prejudicieze.

Comisionul de administrare este abuziv deoarece este, de fapt, o dobândă mascată, este plătit pentru aceeași prestație pentru care se plătește deja dobânda, este înregistrat ca atare în contabilitatea băncii, ca „venituri din dobânzi", este menit să asigure banca în contra riscului dat de portofoliul său de credite neperformante, ceea ce înseamnă că riscul băncii din aceste credite neperformante nu este suportat nici de bancă, nici de debitorii neperformanți, ci de debitorii bun-platnici, așa cum este cazul meu, care, până la momentul prezentei chemări în judecată, nu a avut nici un incident de plată. În aceste condiții, normal ar fi ca banca să restituie această sumă acumulată cu titlu de comision de administrare (pentru că riscul nu s-a întâmplat niciodată). În realitate, suma nu a fost și nici nu va fi restituita decât ca urmare a obligării la restituire în cazul câștigării prezentului proces.

De altfel, chiar parata arata în definirea comisionului de administrare din Actul adițional nr. 3/11.09.2012 că ,,trebuie luate în considerare toate aspectele care pot concura la expunerea băncii riscurilor devalorizării sau diminuării garanțiilor ce au fost constituite în favoarea sa, a imposibilității de executare a acestora, riscului de a nu i se restitui integral suma acordată și de a nu încasa profitul preconizat".

În conformitate cu dispozițiile art. 36 din OUG nr. 50/2010 ,,Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, după caz, penalități, precum și un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor", comisionul de risc fiind considerat ilegal. Or, în cazul reclamantei, comisionul de administrare este constituit în sensul gestionarii riscurilor de credit ale paratei, precum comisionul de risc, și nu în sensul administrării/monitorizării creditului acordat.

În aceste condiții, a solicitat înlăturarea lui și restituirea sumelor plătite aferente acestui comision sau imputarea asupra debitelor următoare, cu efect imediat. Răspunsul a fost negativ, fără a fi în vreun fel argumentat.

Legea interzice profesioniștilor să includă în contractele lor profesionale clauze abuzive. Legislația chiar stabilește o listă de clauze considerate ab initio abuzive. În cazul în care, totuși, astfel de clauze sunt înscrise în contract, mai ales dacă acesta este un contract pre-formulat, clauzele respective sunt considerate fără efect fata de consumator, pe lingă faptul că ele pot fi declarate nule de instanță, la sesizarea autorităților în domeniul protecției consumatorului sau chiar a consumatorilor, acționând individual sau în asociații. Conform art. 6 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele comercianților cu consumatorii, clauzele abuzive sunt fără efect pentru consumator, iar contractul va continua să fie executat de părți doar dacă, prin eliminarea acestor clauze abuzive, contractul nu se impune a fi anulat sau reziliat. Art. 4 și art. 13 - 14 din aceeași Lege nr. 193/2000 permit judecătorului să intervină în contract, pentru a-l revizui sau reconstrui, după ce, în prealabil, a constatat caracterul abuziv al unora dintre clauzele contractului, aplicând sancțiunea nulității absolute a acestor clauze. Dacă rezilierea contractului pentru eliminarea clauzelor abuzive nu se impune, contractul puțind fi executat în continuare, judecătorul dispune continuarea să, de data aceasta de pe poziții echilibrate ale părților.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 194 - 204 și art. 451 - 454 NCPC, Legea nr. 193/2000, Legea nr. 190/1999, OUG nr. 50/2010 aprobată prin Legea nr. 288/2010, art. 1349 NCC.

În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, contract de facilitate de credit și de garanție nr._ din data de 27.03.2008, ofertă de credit, plan de rambursare credit, act adițional nr. 1 din data de 05.09.2011, acta dițional nr. 2 din data de 08.03.2012, act adițional nr. 3 din data de 11.09.2012, act adițioal nr. 4/12.03.2012.

La data de 06.01.2015, pârâta a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la achitarea cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu,

A arătat pârâta că între C. E. Ipotecar, în calitate de creditor, și R. (fosta E.) A. S., în calitate de împrumutat, s-a încheiat Contractul de Facilitate de credit și de Garanție nr._ din data de 27.03.2008 prin care s-a acordat un împrumut în cuantum de 130.400,00 CHF în vederea achiziționării imobilului situat în București, .. 1, ., ., având nr. cadastral 2381/5 înscris în CF nr._ a Mun. București.

Ulterior, la data de 31.03.2009 între C. E. Ipotecar și C. E. NV a intervenit contractul de cesiune de creanță către C. E. NV, cesiune notificată împrumutatului prin adresa nr. 2714596_965829/08.04.2009, comunicată către R. (fosta E.) A. S. la adresa indicată în Convenția de credit.

A invocat pârâta excepția lipsei calității procesuale pasive a C. E. Ipotecar IFN, având în vedere că drepturile și obligațiile rezultate din contractul de credit au fost cesionate de C. E. Ipotecar, apreciem că subscrisa nu are calitate procesuală pasivă în prezența cauză pentru restituirea sumelor plătite cu titlu de comision de administrare după data de 31.03.2009.

Faptul că actuala creditoare este cunoscută și de către reclamantă este dovedit de transmiterea notificării de cesiune după cum a arătat în prezentarea situației de fapt.

Mai mult decât atât, cesiunea a fost înscrisă pentru opozabilitate în Arhiva Electronică de Garanții Mobiliare, după cum reiese din extrasul AGREM atașat.

Așadar, chiar dacă cesiunea de creanță nu ar fi fost adusă la cunoștința împumutatului. asta nu înseamnă că respectivul contract nu este valabil sau nu îi este opozabil acestuia.

Astfel, întrucât C. E. Ipotecar nu mai are calitatea de parte în Contractul de credit, apreciază că nu poate fi obligată să restituie sume de bani care nu au intrat în patrimoniul său după cesiunea creditului.

Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că prevederile Legii nr. 193/2000 exclud în mod expres din sfera de aplicare prevederi contractuale reglementate de alte acte normative, iar posibilitatea perceperii comisionului de administrare este reglementată în două legi speciale.

Cu alte cuvinte, dacă o clauză contractuală este reglementată și permisă expres de o altă lege, nu poate fi considerată abuzivă în temeiul Legii nr. 193/2000, deoarece în acest caz ne-am afla într-o situație de contradicție între două legi.

Prin inserarea textului citat în cuprinsul Legii nr. 193/2000, s-a făcut aplicarea regulii conform căreia ceea ce este permis printr-o lege nu poate fi considerat ilegal prin altă lege deoarece același raport juridic nu poate fi legal și ilegal în același timp.

Aflându-ne în prezența unui contract de credit ipotecar pentru investiții imobiliare, acesta este supus dispozițiilor Legii 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare.

Având în vedere natura Contractului, în speță devin aplicabile prevederile legii speciale în materie, Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar, lege care admite expres posibilitatea creditoarei de a percepe comisioane care intră în alcătuirea costului total al creditului pe care trebuie să îl suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit, singura condiție fiind de a fi prevăzut expres în contract.

De asemenea, perceperea comisionului de administrare, astfel cum a menționat, este admisă expres de art. 36 alin. (1) din OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori: ,,pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în căzui rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor și, după caz, dobânda penalizatoare, ai te costuri percepute de terți, precum și un comision unic pentru servicii prestate ia cererea consumatorilor".

Potrivit art. 36 alin. (3) comisionului de administrare se percepe pentru monitorizarea, înregistrarea, efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării și rambursării creditului acordat consumatorului.

Prin urmare, acest drept al creditorului de a percepe comision de administrare este recunoscut în mod neîndoielnic de către legiuitor în chiar legislația specifică protecției consumatorului în raport cu instituțiile bancare, stipularea expresă a acestuia în chiar cuprinsul contractului fiind obligatorie.

Așadar, perceperea comisionului de administrare nu poate fi considerată abuzivă, atâta timp cât este permisă expres atât de Legea 190/1999 privind creditul ipotecar, cât și de OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.

În ceea ce privește natura și scopul comisionului de administrare - art. 5.1 lit. c), pârâta arată că reclamanta se află în pretinsă eroare în ceea ce privește scopul instituirii comisionului de administrare, a cărui natură reiese chiar din denumire, cât și din explicațiile concrete din Contractul de credit, aceasta susținând în mod greșit că acest comison a fost încasat ca și comison comision de risc sau sub forma unei dobânzi mascate.

Este de necontestat faptul că pe tot parcursul relației cu clienții, banca suportă anumite cheltuieli în vederea monitorizării și a executării contractului, cum ar fi cheltuielile cu aplicațiile informatice necesare, salariile angajaților care efectuează operațiunile respective de încasare, înregistrare și actualizare a creditului, precum și cota cuvenită din cheltuielile cu asigurarea spațiilor, paza și a utilităților necesare acestor angajați.

Prevederile art. 5,1 lit. c) redau în mod clar, astfel cum este prevăzut de Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori coroborată cu OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, fără echivoc și fără utilizarea unor terminologii de specialitate sau încriptată: scopul comisionului în cauză, respectiv de administrare a facilității de credit acordate, formula de calcul folosită în vederea determinării cuantumului acestuia, respectiv 0.15% pe luna din soldul creditului, precum și modalitatea și termenul de plată a acestui comision, respectiv plătibil începând cu scadenta a 13-a, de către împrumutat, odată cu rambursarea ratelor de credit.

În aprecierea caracterului abuziv al clauzelor se are în vedere momentul încheierii contractului, circumstanțele și exprimarea clară și inteligibilă a acestora, toate în condițiile unei obligații excesive a consumatorului, însă veniturile rezultate din dobânzile și comisioanele reglementate prin contractul de credit, asupra cărora părțile și-au manifestat voințele juridice în deplină libertate și cunoaștere a legii, constituie venituri clar determinate, sau cel puțin determinabile. De aceea lipsirea băncii de contraprestațiile legal stabilite în contractele aflate în derulare, are efectul unei atingeri aduse proprietății în înțelesul iurisprudentei Curții Europene a Drepturilor Omului, aceste drepturi de creanță fiind asimilate, din perspectiva iurisorudentei Curții Europene a Drepturilor Omului, cu noțiunea de bun.

Chiar mai mult, determinarea prețului unui credit nu este un proces simplu, care să se reducă la interpretarea unei clauze în procesul determinării dobânzii bancare, iar interpretarea gramaticală și logico-juridică nu sunt singurele instrumente necesare și suficiente. El este amplu reglementat de norme interne și internaționale financiar-bancare șl se calculează pe baze matematice, fiind perceput în virtutea OUG nr. 50/2010 de toate băncile de pe piața financiar-bancară din România.

Dovada negocierii clauzelor contractuale se regăsește în cursul circumstanțelor care au precedat încheierea contractului de credit, o probă irefutabilă în acest sens fiind Oferta de credit care prevede în mod clar și inteligibil perceperea comisionului de administrare, precum și în Contractul de credit.

Nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de Legea nr. 193/2000pentru a ne afla în prezența unor clauze abuzive în ceea ce privește existența comisionului de administrare.

O clauză contractuală dintr-un contract încheiat între un comerciant și un consumator are caracter abuziv doar atunci când sunt îndeplinite următoarele condiții: să nu fi fost negociată; să fie contrară cerințelor bunei-credințe; să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ca o consecință a abuzului; să nu se refere la obiectul principal al contractului sau la prețul contractului.

Chiar dacă nu ar fi fost expres permisă de lege perceperea comisionului de administrare, clauza supusă spre analiză prezentei cauze nu îndeplinește cele patru condiții cumulative, după cum va arăta în cele ce urmează.

În ceea ce privește negocierea clauzelor considerate a fi abuzive, pentru a se putea discuta despre aplicabilitatea Legii nr. 193/2000, una din condițiile impuse este ca o clauză contractuală considerată a fi abuzivă să fi fost prestabilită, adică să nu fi existat posibilitatea clientului de a o influența.

Din faptul că, în practică, băncile sunt cele care redactează clauzele contractelor de credit reiese că, de regulă, pentru contractele de credit, clienților le sunt puse în față înscrisuri standard, pe care pot să le semneze sau nu, însă nu le pot influența conținutul.

Proba contrară acestui fapt, adică proba faptului că un anumit client avea posibilitatea reală de a influența clauzele contractului se face prin dovedirea posibilității clientului de a negocia, de a propune o contraofertă anterior semnării efective a contractului.

În cazul de față, apreciază că a făcut pe deplin această probă prin depunerea la dosar a ofertei de creditare făcută de bancă, acceptată prin semnătură de către client.

D. ulterior acceptării acestei oferte s-a redactat contractul de credit, clientul având posibilitatea efectivă de a veni cu o contraofertă. Faptul că nu a făcut-o nu echivalează cu impunerea unor clauze în contractul de credit întrucât condiția impusă de lege este ca un client să aibă posibilitatea să influențeze o clauză, nu neapărat să își și manifesteze acest drept.

Este foarte posibil ca un client, cum a a fost și cazul de față, să accepte oferta personalizată care i se face și atunci se trece direct la semnarea contractului de credit, însă acest lucru nu înseamnă că nu avea posibilitatea să negocieze.

Un raționament contrar, care ar impune proba negocierii efective, ar presupune în sarcina comerciantului obligația de a-și modifica ofertă din proprie inițiativă, fără a-i fi cerut acest lucru de către client.

Mai mult, în cazul de față, clientă a obținut mai multe facilități concretizate printr-o scutire de la plata comisionului de administrare pentru primele 12 luni contractuale, dar și prin semnarea a 3 acte de reeșalonare, așadar nu poate susține că nu a negociat contractul din moment ce elementele sale de bază, printre care și prețul contractului, în care sunt incluse și comisioanele, s-au modificat în avantajul acesteia.

Clauzele cuprinse în art. 5.1. c) din Contractul credit nu sunt contrare cerințelor bunei-credințe.

Aaceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil, ușor de înțeles, de priceput, de deslușit. Adică citind respectiva clauză, consumatorul să aibă reprezentarea exactă a consecințelor pe care le va produce, mai precis - în cazul unei clauze privind prețul contractului, să aibă reprezentarea exactă a prețului care va fi achitat sau a modului în care se va calcula.

Clauza privind comisionul de administrare îndeplinește această condiție. Mai mult, clauza și consecințele economice ale acesteia puteau fi cu atât mai ușor înțelese de reclamantă în condițiile în care domnia sa ocupa funcția de analist financiar în cadrul unei instituții bancare la data încheierii Contractului.

Or, condiția privind caracterul inteligibil al unei clauze care stabilește prețul nu presupune nicidecum prezentarea unei justificări pentru modul în care comerciantul a stabilit prețul.

În acest sens instanța europeană a arătat în cauza C-26/13 A. Kasler și Hainalka Kaslerne Rabai/OTP Jelzaloqbank Zrt că ,,având în vedere toate cele de mai sus, trebuie să se răspundă ia a doua întrebare că articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că, în ceea ce privește o clauză contractuală precum cea în discuție în litigiul principat, cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie redactată în mod dar și inteligibil trebuie înțeleasă ca impunând nu numai ca respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din pund de vedere gramatical, ci și că contractul să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului de schimb ai monedei străine ia care se referă dauza respedivă, precum și relația dintre acest mecanism și cei prevăzut prin a/te dauze referitoare ia deblocarea împrumutului, astfel încât acest consumator să poată să evalueze, pe baza unor criterii dare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îi privește".

Iar în ceea ce privește comisionul contestat, cerința este pe deplin îndeplinită prin faptul că obligația să economică, sub aspectul cuantumului, este determinată și fixă încă de la semnarea contractului.

Clauzele cuprinse în art. 5.1 lit. c) din Contractul credit nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.

În primul rând, solicită a se avea în vedere că simpla acordare a unui credit presupune o . proceduri inerente acestei activități comerciale, proceduri pe care împrumutătorul este nevoit să le efectueze pe toată durata contractului.

Totodată, art. 5.1 lit. c) din Contractul de credit este clar, cuantumul comisionului fiind determinat și nu depinde de voința unilaterală a creditoarei deoarece a fost stabilit de ambele părți la data încheierii convenției, nefiind prevăzute clauze de modificare unilaterală a acestui comision.

În schimbul acordării sumelor de bani către client banca percepe dobândă, însă datorită specificului contractului de împrumut bancar, care presupune restituiri succesive, monitorizarea acestora și a restului de plată, etc., băncile suportă costuri pe toată durata creditului.

Așadar, dreptul creditoarei de a încasa comisionul este echilibrat de obligația corelativă de a asigura administrarea creditului, fapt care impune suportarea unor cheltuieli, cheltuieli recunoscute de art. 36 al OUG 50/2010 ca fiind justificate.

Rațiunea economică a comisionului de administrare nu este una care reflectă un dezechilibru între obligațiile părților, ci, mai degrabă, o modalitate de asigurare a echilibrului contractual. Comisionul de administrare constituie obiect al convenției părților- art. 5.1 lit. c), obligația asumată de reclamantă fiind una previzibilă. Faptul că ulterior încheierii contractului de credit reclamanta se pretinde a fi lezată din punct de vedere financiar prin perceperea comisionului de administrare credit nu este de natură a conferi înțelegerii părților privind plata creditului, natura unei clauze abuzive.

De asemenea, anterior semnării contractului, reclamantei i-a fost prezentată Oferta de credit, având astfel posibilitatea de a formula obiecțiuni sau de a solicita băncii informații suplimentare. Așadar, având în vedere că acordul reclamantei, la momentul contractării, este rodul unei informări suficiente, al reflecției și al libertății de opțiune, solicitarea restituirii unor sume de bani plătite băncii este nelegală, deoarece potrivit art. 969 Cod civil, „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractantă’.

Pretențiile reclamantei sunt fondate pe o interpretare a clauzelor contractuale, exclusiv în favoarea ei, iar o astfel de interpretare este în mod vădit, de natură a crea grave prejudicii Băncii.

Clauzele cuprinse în art. 5.1 lit. c) din Contractul credit se referă chiar la obiectul principal a! contractului, respectiv prețul contractului.

Astfel cum este prevăzut în legea privind creditul ipotecar, lege specială care derogă de la dreptul comun în materie, comisioanele, inclusiv comisionul de administrare, fac parte din costul total al creditului, iar acesta la rândul său, alături de marjă de profit a băncii reliefată de o fracțiune din rață dobânzii, formează prețul contractului de credit, acesta din urmă reprezentând componentă esențială a obiectului contractului de credit.

Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, natura abuzivă nu poate fi analizată în ceea ce privește costul creditului, sau al adecvării acestuia față de serviciile oferite la schimb.

Comisionul de administrare face parte din prețul contractului de credit, așadar nu poate face obiectul controlului exercitat de Legea nr. 193/2001 cât timp clauzele care îi reglementează sunt exprimate într- un limbaj ușor inteligibil.

Nu se poate susține de exemplu, că comisionul de administrare nu face parte din prețul contractului cât timp face parte din rată lunară pe care o are de plătit clientul și este evidențiat ca atare în scadențar.

O intervenție a instanțelor în ceea ce privește prețul contractului ar însemna o intervenție inacceptabilă asupra principiilor care guvernează economia de piață, obligând astfel un comerciant la micșorarea veniturilor pe care le încasează în legătură cu o anumită activitate.

Cu alte cuvinte, consumatorii nu vor putea invoca ca fiind abuzive clauzele prin care se stabilește structura costului creditului, deoarece acest lucru ar echivala cu o încercare de modificare a elementelor esențiale asupra cărora au convenit, o micșorare a propriei prestații, al cărei cuantum a fost agreat de ambele părți ia momentul semnării contractului.

Pentru aceste considerente, solicită instanței respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial.

În drept, pârâta a invocat dispozițiile art. 201 alin. 1 și urm. C.proc.civ., Legea nr. 193/2000, Legea nr. 190/1999, OUG nr. 50/2010.

Odată cu întâmpinarea, pârâta a depus la dosar notificare privind cesiunea, alături de boderoul de comunicare, Extras AGREM, adeverință de venit, împuternicire avocațială.

La data de 07.01.2015, pârâta a depus la dosar, în copie, actul adițional nr. 1 din 05.09.2011, prin care a fost eliminat comisionul de rambursare anticipată, actul adițional nr. 2 din 08.03.2012, alături de planul de rambursare, prin care a fost reeșalonat creditul, fiind modificată perioada de creditare, precum și modalitatea de calcul a dobânzii de la LIBOR 6M +4% la LIBOR 3M +2,5% pentru perioada 08.03._12, perioadă în care împrumutata a fost scutită de plata principalului și a comisionului de administrare, actul adițional nr. 3 din 11.09.2012, prin care a fost reeșalonat creditul, fiind modificată perioada de creditare, precum și modalitatea de calcul a dobânzii de la LIBOR 6M +4% la LIBOR 3M+3,25% pentru perioada 11.09.12-13.02.13, perioadă în care împrumutata a fost scutită de plata principalului și a comisionului de administrare, actul adițional nr. 4 din 12.03.2013, notificarea privind modificările legislative intervenite odată cu . OUG 50/2010, alături de borderourile de comunicare.

A solicitat pârâta să se aibă în vedere că aceste reeșalonări, precum și informarea transmisă în legătură cu modificările legislative conduc la concluzia că Banca a fost mereu de bună-credință pe toată durata contractuală, fiind receptivă la nevoile împrumutatei și fiind dispusă să renegocieze duzele contractuale cu fiecare ocazie în care a primit o solicitare în acest sens.

Nu s-ar putea susține în mod valid că prevederile contractuale nu au fost negociate în condițiile în care împrumutata a obținut mai multe scutiri de la plata principalului și a comisionului de administrare.

Acest comision nu se contituie într-un fond pentru a acoperi riscurile creditului așa cum lasă să se creadă reclamanta, ci reprezintă o acoperire a cheltuielilor inerente acordării creditului.

La data de 26.01.2015, reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care solicită respingerea excepției invocate și pe fondul cauzei indepararea și neluarea în considerare a argumentelor invocate de către parata ca nefondate.

A arătat reclamanta că prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată prin cererea modificatoare formulata în prezentul dosar a solicitat instanței să dispună modificarea convenției susmetionate în sensul înlăturării ca abuzive a clauzei referitoare la comisionul de administrare lunar; restituirea sumelor aferente comisioanului de administrare încasat în mod abuziv de către banca începând cu data încheierii contractului de credit; obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentei cauze.

Consideră că, în temeiul art. 248 alin. (4) NCPC, aceasta excepția invocată de parate urmează a fi unită cu fondul, dată fiind necesitatea administrării probatoriului necesar soluționării fondului în prezența cauza. În plus, convenția de credit ipotecar a fost încheiata la data de 27.03.2008, ceea ce, chiar în cazul cesionarii valabile a convenției către un terț, face ca parata să aibă calitate procesuală atât pentru capătul principal de cerere cât și pentru capetele doi și trei, cel puțin pentru perioadă anterioară cesiunii convenției (intervenita la 31.03.2009).

În ceea ce privește chestiunile de fond, argumentele paratei sunt nefondate, premise de la care pornește parata în dezvoltarea apărărilor fiind diferită de situația reală. Parata definește comisionului de administrare conform art. 36 alin. (3) din OUG nr. 50/2010, dezvoltând un scenariu în care acest comision "se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului".

Afirmațiile paratei par fondate, până în moment în care se citește definiția comisionului de administrare indicată în Actul adițional nr. 3/11.09.2012 (până la acel moment acest comision a fost doar individualizat la art 5.1. lit. c din convenția de creditare, țara ați definit și negociat), din care rezultă că acest comision îmbraca forma unui veritabil comision de risc (comision ilegal în viziunea legiuitorului conform dispozițiilor art. 4 din legea nr. 193/2000, art. 3 și art. 4 din Directiva 87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 cu privire la armonizarea dispozițiilor legislative, reglementare și administrative ale Statelor membre în materie de credit destinat consumului și art. 35 alin. 1 și art. 36 din OUG nr. 50/2010 astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 288/2010), limitându-se la a identifica și individualiza riscurile băncii în activitatea de creditare:

Având în vedere că riscul de credit este considerat riscul actual său viitor de afectare negativă a profiturilor și capitalului ca urmare a neîndeplinirii de către debitor a obligațiilor contractuale sau a eșecului acestuia în îndeplinirea celor stabilite.

Având în vedere faptul că perioada de timp pe care s-a acordat creditarea este foarte mare, iar cuantumul sumei împrumutate este ridicat și trebuie luate în considerare toate aspectele care pot concura la expunerea băncii riscurilor devalorizării sau diminuării garanțiilor ce au fost constituite în favoarea sa. a imposibilității de executare a acestora, riscului de a nu i se restitui integral suma acordată și de a nu încasa profitul preconizat.

Constatăm că niciunul dintre argumentele existenței comisionului de administrare nu vizează administrarea și monitorizarea creditului acordat împrumutatului, cum susține parata în întâmpinare și în Adresa nr. J2140/04.06.2014, ci doar monitorizarea, înregistrarea și gestionarea riscurilor de credit. În realitate sub denumirea de comision de administrare este inserat în convenția de creditare un comision de risc.

Contrar susținerilor paratei din Adresa nr. J2140/04.06.2014 apare și perceperea plații comisionului aferent Actului adițional în valoare de 131 CHF, conform Avizului de încasare nr._/05.09.2011 (depus în probatoriul administrat).

În primul rând, convenția de creditare nu a reprezentat rodul unei negocieri reale între mine și societatea bancară, fiind pusă în fața unui contract tip adeziune, iar în cazul actelor adiționale, conținând o . clauze care nu făcuseră obiectul solicitării sale. Este cazul comisionului de administrare, a cărui existenta și definire nu a putut fi niciodată negociată. Fiecare act adițional a făcut referire la acest comision de administrare, fără a face însă obiectul vreunei discuții sau negocieri. Mai mult, orice solicitare de îndepărtare a acestuia s-a lovit de refuzul băncii.

În al doilea rând, acest comision de administrare nu a fost definit până la momentul încheierii Actului adițional nr. 3/11.09.2012, deci la mai bine de 4 ani și jumătate de la semnarea convenției de creditare în 27.03.2008, fiind impus de banca fără a exista posibilitatea negocierii sale. Actele adiționale nr. 2 - 4 au fost semnate urmare a solicitării împrumutatului de reeșalonare a creditului și prelungirii perioadei de rambursare, datorate nașterii celor doi copii ai săi. Banca a profitat de acest lucru, definind în Actul Adițional nr. 3/11.09.2012 comisionul de administrare, fără a exista o reală negociere în legătură cu acest subiect și fără a exista o solictarea de modificare a convenției de creditare în acest sens.

În ceea ce privește afirmația paratei, referitor la negocierea ce ar fi avut loc între cocontractanți anterior semnării convenției de creditare, prin punerea la dispoziția împrumutatului a Ofertei de creditare pe care acesta ar fi staudiat-o și acceptat-o anterior semnării convenției, nu putem să nu constatăm următoarele: Oferta de creditare a fost prezentată și semnată în același timp cu Convenția de creditare, purtând data de 27.03.2008. Ea nu a fost prezentată anterior semnării Coventiei de creditare, ci chiar ulterior, fiind semnată după ce se semnase convenția de creditare, făcând parte dintre documentele anexa atașate convenției. Nu a existat nicio negociere a comisionului de administrare. Chiar modul în care a fost impusă semnarea acestei Oferte de creditare împreuna cu (în realitate după) semnarea Convenției de creditare releva caracterul de adeziune, nenegociat al clauzelor sale.

În aceste condiții, Comisionul de administrare lunar individualizat la art 5.1. lit. c din convenția de creditare și definit în Actul adițional nr. 3/11.09.2012, reprezintă o clauză abuzivă, subscriindu-se practicilor abuzive și ilegale ale băncilor privind comisioanele, din armatoarele considerente:

Această clauză este cuprinsă într-un contract preformulat, lipsindu-i caracterul negociat. Totodată, creează un dezechilibru semnificativ intre drepturile și obligațiile parților, contrar cerințelor bunei-credințe. Din aceste motive, această clauză abuzivă este nulă absolut, urmând a fi eliminată din contract.

Dezechilibrul contractual indus de această clauză și lipsa bunei-credințe a băncii trebuie analizată în funcție de justețea acestui comision fata de costurile suportate de banca în legătură cu activitatea sa de acordare a creditului. O astfel de justificare nu exista, acest comision nereprezentand altceva decât o dobândă mascata care, pe lângă faptul că lezează interesele economice ale clienților, aduce atingere și mediului concurențial bancar, dezavantajând băncile concurente prin prezentarea unor dobânzi doar aparent reduse, dar care, de fapt, disimulează un spor de dobândă sub denumirea de comision.

Acest comision de administrare este prohibit în mod expres de art. 15 din Legea nr. 190/1999 care indica în mod limitativ care sunt costurile pe care trebuie să le suporte consumatorul dintr-un contract de credit imobiliar/ipotecar: În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 201 alin. NCPC.

Reclamanta a depus la dosar, în copie, aviz de încasare nr._, buletin de schimb valutar, cerere înregistrată sub nr. 1536/06.05.2014, răspuns nr. J2140/04.06.2014.

La data de 26.01.2015, reclamanta a depus la dosar cerere modificatoare, prin care a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă a C. E. Bank NV.

La data de 02.03.2015, pârâta C. E. Bank NV a depus la dosar întâmpinare, solicitând instanței respingerea acțiunii ca neîntemeiată și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

A arătat pârâta că între C. E. Ipotecar, în calitate de creditor și R. (fosta E.) A. S., în calitate de împrumutat, s-a încheiat Contractul de Facilitate de credit și de Garanție nr._ din data de 27.03.2008 prin care s-a acordat un împrumut în cuantum de 130.400,00 CHF în vederea achiziționării imobilului situat în București, ., 1, .. 1, ., având nr. cadastral 2381/5 înscris în CF nr._ a Municipiului București.

Ulterior, la data de 31.03.2009 între C. E. Ipotecar șl C. E. NV a intervenit contractul de cesiune de creanță către C. E. NV, cesiune notificată împrumutatului prin adresa nr. 2714596_965829/08.04.2009, comunicată către R. (fosta E.) A. S. la adresa indicată în Convenția de credit.

A invocat pârâta excepția lipsei calității procesuale pasive a C. E. NV, având în vedere că drepturile șl obligațiile rezultate din contractul de credit au fost cesionate de C. E. Ipotecar către C. E. NV fiind, astfel încât apreciază că nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză pentru restituirea sumelor plătite cu titlu de comision de administrare înainte de data de 31.03.2009.

Astfel, întrucât nu avea calitatea de parte în Contractul de credit înainte data de 31.03.2009, nu poate fl obligată să restituie sume de bani care nu au intrat în patrimoniul său anterior cesiunii creditului, solicită admiterea excepției astfel cum a fost formulată.

Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că în ceea ce privește comisionul de administrare, nu era interzisă perceperea sa de dispozițiile legale incidente contractului de credit la data încheierii sale, respectiv de Legea 190/1999 sau de Legea 193/2000.

Deși nu este aplicabilă contractului în speță, OUG 50/2010 permite expres la art. 36 alin. 1, includerea sa în convenția de credit. În opinia sa ceea ce încearcă reclamanta este sa creeze o condiție suplimentară, neprevăzutei de lege, și anume aceea de a explica motivul pentru care percepe un anumit cost, deși rațiunea reiese foarte clar din denumire. Așa cum Banca percepe dobânda fără a defini expres sensul acestei noțiuni in cupinsui convenției, la fel de clar rezulta din cuprinsul noțiunii de comision în ce constă contraprestația băncii, chiar daca această noțiune nu a fost definită expres. Dacă s-ar reține această linie de argumentație a reclamantei s-ar putea constata și nulitatea clauzei de a percepe dobânda pentru suma împrumutată, ipoteză ce nu ar putea fi primită.

Modul de formulare al acestei clauze este dar, neechivoc, astfel încât nu se poate susține nici că împrumutatul nu a cunoscut efectiv conținutul acestei clauze, creând astfel un dezechilibru între drepturile șl obligațiile părților, nici nu au fost oferite argumente care să susțină ideea că banca ar fi fost de rea credință în momentul inserării acestui cost.

Cu toate acestea, OUG 50/2010 explică la art. alin. 3 în ce constă comisionul de administrare. Prevederile art. 5.1 iit. c) redau în mod clar, astfel cum este prevăzut de Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre comercianți si consumatori coroborată cu OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, fără echivoc și fără utilizarea unor terminologii de specialitate sau încriptată: scopul comisionului în cauză, respectiv de administrare a facilității de credit acordate, formula de calcul folosită în vederea determinării, cuantumului, acestuia, respectiv 0,15% pe lună din soldul creditului, precum și modalitatea și termenul de plată a acestui comision, respectiv plătibil începând cu scadenta a 13-a, de către înprumutat odată cu rambursarea ratelor de credit

Comisionul de administrare este evidențiat într-o coloană separată în scadentarul anexă la Contractul de credit, Consumatorii au la dispoziție, în aceiași scadențar, o coloană separată în care este exprimată suma totală de plată în fiecare lună (compusă din dobândă și comision), așadar toate informațiile privind obligațiile nu numai că nu sunt ascunse, dar au fost evidențiate în mod expres în contract.

Faptul că reclamanta a ignorat această obligație de plată datorită cuantumului redus al procentului aplicat nu demonstrează decât cel mult lipsa de diligență a acesteia. În speță s-ar fi impus o atenție sporită având în vedere contractarea unui credit într-o monedă exotică, pe o perioadă îndelungată de timp.

Faptul că reclamanta a ales să încheie în aceeași zi contractul de credit, fără a studia îndeaproape oferta de credit, nu ii poate fi imputabil decât acesteia, iar nimeni nu se poate prevala de propria culpă pentru a obține anularea unei clauze contractuale. Odată înmânată oferta de credit, Banca avea obligația de a o menține cel puțin 30 de zile, așadar împrumutata ar fi avut posibilitatea de a încheia contractul la o altă dată.

Mai mult, nu se poate considera că acest cost i-a fost impus de Bancă, întrucât această ipoteză nu ar putea fi admisă decât în condiții de monopol. In realitate, împrumutata a avut posibilitatea de a opta pentru serviciiiie oricărei alte banci, precum și de a alege din multitudinea de produse bancare ale C. E.. 

In ceea ce privește comisioanele prevăzute într-adevăr în Contractul de credit, acestea sunt prevăzute la Cap. V și sunt reprezentate de: comisionul de analiză 100 lei, comisionul de acordare 2.608 CHF, reprezentând 2% din valoarea totală, comision de administrare lunar reprezentând 0,15% din valoarea soldului, comision de rambursare anticipate reprezentând 4% aplicat la suma plătită anticipat în primii 5 ani, 2% aplicat la suma plătită anticipat între 5 șl 10 ani și 0% aplicat la suma plătită anticipat după 10 ani.

Enumerarea aceasta este de natura limitativă, iar ulterior încheierii contractului de credit nu au mai fost adaugate alte comisioane în afară de cele menționate anterior. Așadar, cererea a fost introdusă fără a se studia în prealabil clauzele cuprinse în Contractul de credit reclamanta inspirandu-se din acțiuni similare având ca obiect constatare clauze abuzive, preluând în mod artificial, motivările ce priveau comisionul de risc în ciuda făptului că acesta nu era cuprins în Convenția de credit semnată de petenta.

Singurele comisioane încasate de Bancă au fost cele de analiză, acordare și adminstrare, iar încasarea acestora este complet permisă de prevederile legale incidente. Neacordarea atentei cuvenite încheierii acestei convenții este imputabilă fără îndoiala petenteî și nu poate constitui un motiv al invocării clauzelor abuzive, câtă vreme au avut la dispoziție toate datele necesare luării unei decizii în deplină cunoștință de cauză.

Pentru aceste considerente, pârâta solicită respingerea acțiunii ca nefondată și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, pârâta a invocat dispozițiile art. 201 alin. 1și urm. Gproc.civ., Legea nr. 193/2000, Legea nr. 190/1999, OUG nr. 50/2010.

La data de 16.03.2015, reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care solicita respingerea excepției invocate si pe fondul cauzei indepararea argumentelor invocate de către parata ca nefondate.

A arătat reclamanta că prin cererea de chemare in judecata, astfel cum a fost modificata prin cererea modificatoare formulata in prezentul dosar a solicitat instantei sa dispună modificarea convenției susmetionate in sensul înlăturării ca abuzive a clauzei referitoare la comisionul de administrare lunar; restituirea sumelor aferente comisioanului de administrare încasat in mod abuziv de către banca începând cu data încheierii contractului de credit; obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata aferente prezentei cauze. 

Privind excepția lipsei calitatii sale procesuale pasive arată că, convenția de credit ipotecar a fost încheiata la data de 27.03.2008, ceea ce, chiar in cazul cesionarii valabile a convenției către un tert, face ca parata sa aiba calitate procesuala atat pentru capatul principal de cerere cat si pentru capetele doi si trei, cel puțin pentru perioada anterioara cesiunii convenției (intervenita la 31.03.2009).

In ceea ce privește chestiunile de fond, argumentele paratei, identice practice cu cele ale paratei C. E. Ipotecar IFN SA, sunt nefondate, premisele de la care pornește parata în dezvoltarea apararilor fiind diferite de situatia reala. In aceasta situatie nu facem altceva decât sa reitereze răspunsul la intampinarea formulata de parata C. E. Ipotecar IFN SA.

Parata definește comisionului de administrare conform art. 36 alin. (3) din OUG nr. 50/2010, dezvoltând un scenariu in care acest comision "se percepe pentru monitorizarea/inregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor in scopul utilizarii/rambursarii creditului acordat consumatorului”.

Afirmațiile paratei sunt contrazise de definiția comisionului de administrare indicata in Actul adițional nr. 3/11.09.2012 (pana la acel moment acest comision a fost doar individualizat la ari 5.1. lit. c din convenția de creditare, fara a fi definit si negociat), din care rezulta ca acest comision imbraca forma unui veritabil comision de risc (comision ilegal in viziunea legiuitorului conform dispozițiilor art. 4 din legea nr. 193/2000, art 3 si art. 4 din Directiva 87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 cu privire la armonizarea dispozițiilor legislative, reglementare si administrative ale Statelor membre in materie de credit destinat consumului si art. 35 alin. 1 si art. 36 din OUG nr. 50/2010 astfel cum a fost aprobata prin Legea nr. 288/2010), limitandu-se la a identifica si individualiza riscurile băncii in activitatea de creditare: „Având in vedere ca riscul de credit este considerat riscul actual sau viitor de afectare negativa a profiturilor si capitalului ca urmare a neindeplinirii de către debitor a obligațiilor contractuale sau a eșecului acestuia in îndeplinirea celor stabilite,

Având in vedere faptul ca principala activitate pe care o are Creditorul, in momentul si ulterior acordarii unui credit este aceea de a administra posibilele riscuri pe care le- ar putea intalni pana la recuperarea sumelor acordate,

Având in vedere faptul ca riscurile care ar putea aparea de-a lungul derulării contractului de credit trebuie gdministrgte de către Creditorul din momentul acordarii creditului si pana la rambursarea ultimei rate aferente acestuia, distanta dintre cele doua momente fiind foarte îndelungata.

Având in vedere faptul ca perioada de timp pe care s-a acordat creditarea este foarte mare, iar cuantumul sumei împrumutate este ridicat si trebuie luate in considerare toate aspectele care pot concura la expunerea băncii riscurilor devalorizării sau diminuării garanțiilor ce au fost constituite in favoarea sa, a imposibilității de executare a acestora, riscului de a nu i se restitui integral suma acordata si de a nu incasa profitul preconizat.

Constataă ca niciunul dintre argumentele existentei comisionului de administrare nu vizeaza administrarea si monitorizarea creditului acordat împrumutatului, cum susține parata in intampinare si in Adresa nr. J2140/04.06.2014, ci doar monitorizarea, înregistrarea si gestionarea riscurilor de credit. In realitate sub denumirea de comision de administrare este inserat in convenția de creditare un comision de risc.

Contrar susținerilor paratei din Adresa nr. J2140/04.06.2014 apare si perceperea plații comisionului aferent Actului adițional in valoare de 131 CHF, conform Avizului de încasare nr._/05.09.2011 (depus in probatoriul administrat).

In aceste condiții, se pune întrebarea, de ce a mai fost nevoie de perceperea acestei sume, daca operațiunea era deja acoperita prin perceperea comisionului de administrare, care in viziunea Creditoarei ar acoperi costurile cu administrarea/ monitorizarea creditului acordat.

In primul rand, convenția de creditare nu a reprezentat rodul unei negocieri reale cu societatea bancara, fiind pusă in fata unui contract tip adeziune, iar in cazul actelor adiționale, conținând o . clauze care nu făcuseră obiectul solicitării mele. Este cazul comisionului de administrare, a cărui existanta si definire nu a putut fi niciodata negociata. Fiecare act adițional a făcut referire la acest comision de administrare, fara a face insa obiectul vreunei discuții sau negocieri. Mai mult, orice solicitare de indepartare a acestuia s-a lovit de refuzul băncii.

In al doilea rand, acest comision de administrare nu a fost definit pana la momentul încheierii Actului adițional nr. 3/11.09.2012, deci la mai bine de 4 ani si jumatate dela semnarea convenției de creditare in 27.03.2008, fiind impus de banca fara a exista posibilitatea negocierii sale. Actele adiționale nr. 2-4 au fost semnate urmare a solicitării împrumutatului de reesalonare a creditului si prelungirii perioadei de rambursare, datorate nașterii celor doi copii ai sai. Banca a profitat de acest lucru, definind in Actul Adițional nr. 3/11.09.2012 comisionul de administrare, fara a exista o reala negociere in legătură cu acest subiect si fara a exista o solictarea de modificare a convenției de creditare in acest sens.

In ceea ce privește afirmația paratei, referitor la negocierea ce ar fi avut loc intre cocontractanti anterior semnării convenției de creditare, prin punerea la dispoziția împrumutatului a Ofertei de creditare pe care aceasta ar fi studiat-o si acceptat-o anterior semnării convenției, se constată urmatoarele: Oferta de creditare a fost prezentata la data semnării Convenției de creditare, adica la data de 27.03.2008. Afirmația ca reclamanta a ales sa incheie in aceeași zi contractul de credit fara a studia îndeaproape oferta de credit este nereala. Oferta de credit nu a fost prezentata anterior semnării Coventiei de creditare, ci chiar ulterior, fiind semnata dupa ce se semnase convenția de creditare, facand parte dintre documentele anexa atașate convenției. nu a existat nicio negociere a comisionului de administrare. Chiar modul in care a fost impusa semnarea acestei Oferte de creditare impreuna cu (in realitate dupa) semnarea Convenției de creditare releva caracterul de adeziune, nenegociat al clauzelor sale.

In aceste condiții, Comisionul de administrare lunar individualizat la art 5.1. lit. c din convenția de creditare si definit in Actul adițional nr. 3/11.09.2012, reprezintă o clauza abuziva, subscriindu-se practicilor abuzive si ilegale ale băncilor privind comisioanele, din urmatoarele considerente:

Aceasta clauza este cuprinsa ., lipsindu-i caracterul negociat Totodata, creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor, contrar cerințelor bunei-credinte. Din aceste motive, aceasta clauza abuziva este nula absolut, urmând a fi eliminata din contract.

Dezechilibrul contractual indus de aceasta clauza si lipsa bunei-credinte a băncii trebuie analizata in funcție de justetea acestui comision fata de costurile suportate de banca in legătură cu activitatea sa de acordare a creditului. O astfel de justificare nu exista, acest comision nereprezentand altceva decât o dobanda mascata care, pe langa faptul ca lezeaza interesele economice ale clienților, aduce atingere si mediului concurential bancar, dezavantajand băncile concurente prin prezentarea unor dobânzi doar aparent reduse, dar care, de fapt, disimuleaza un spor de dobanda sub denumirea de comision.

Acest comision de administrare este prohibit in mod expres de art. 15 din Legea nr. 190/1999.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 201 alin. 2 NCPC.

La data de 19.05.2015, reclamanta a depus la dosar cerere precizatoare, prin care a arătat că valoarea obiectului capătului 2 al cererii de chemare în judecată referitor la restituirea sumelor aferente comisionului de administrare încasat în mod abuziv de către bancă începând cu data încheierii contractului de credit – 27.03.2008 și până în prezent este de 32.098,79 lei, echivalentul a 9.490,55 CHF.

In probațiune s-a administrat proba cu înscrisuri.

Cerere scutită de la plata taxei de timbru conform ar.29, lit.f din OUG 80/2013.

Analizând potrivit art.248, alin.(1) Cod proc. civ., excepțiile ce vizează lipsa calității procesual pasive a pârâtelor, instanța reține că potrivit art.36 Cod procedură civilă calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

In speță, reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe Contractul de Facilitare de credit și de garanție nr._/27.03.2008, incheiat cu pârâta C. E. Ipotecar Ifn Sa, care, ulterior, a transferat drepturile de creanță pe care le avea în baza contractului încheiat cu reclamanta către pârâta C. E. Bank Nv, însă soluționarea capătului subsecvent de cerere, respectiv stabilirea de către instanță dacă pârâtele datorează efectiv sumele solicitate de reclamantă și perioada pe care datorează aceste sume este o chestiune care ține de fondul cauzei, astfel că va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor, invocată de parate, ca neîntemeiată.

Cu privire la fondul cauzei, retine că între reclamantă în calitate de împrumutat și pârâta C. E. Ipotecar IFN SA, în calitate de creditor- ipotecar a intervenit contractul de facilitate de credit și de garanție nr._/27.03.2008, având ca obiect acordarea unui credit ipotecar, pentru achiziția unui imobil, în cuantum de 130.400 CHF, cu o perioadă de rambursare de 360 de luni de la data primei trageri din credit.( filele 9 și urm. dosar).

Potrivit art. 8.13 contractul dintre părți se completează cu condițiile generale de creditare prezentate în anexa nr. 1 și cu graficul de rambursare. Potrivit planului de rambursare credit, începând cu scadența celei de a 13-a rată se percepe comisionul de administrare lunar de 0,15% care se aplică debitului rămas de achitat.

Ulterior, părțile au încheiat 4 acte adiționale la Contractul de facilitate de credit și de garanție (filele 37-83).

Reclamanta are calitatea de consumator în sensul art.2 alin.1 din actul normativ, respectiv de persoană fizică parte la un contract încheiat în afara activităților sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, iar pârâta are calitatea de comerciant în sensul art.2 alin. 2 din actul normativ, respectiv de persoană juridică parte la un contract încheiat în cadrul unei activități comerciale autorizate, prin urmare raporturile contractuale stabilite între părți și deduse judecății intră sub incidența Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.

De asemenea, potrivit art. 4 alin. 6 din aceeași lege, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Dispozițiile art. 4 alin. 6 din lege au fost inspirate de dispozițiile art.4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE în varianta sa în limba franceză care a reprezentat punctul de plecare al transpunerii în limba română. Așa cum se poate observa, art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 reprezintă o traducere a dispozițiilor 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE.

Cu privire la aceste dispoziții, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (în continuare „Curtea”) a stabilit faptul că „trebuie să se constate că articolul 4 alineatul (2) din directivă prevede doar că „aprecierea caracterului abuziv” nu se referă la clauzele avute în vedere de această dispoziție, în măsura în care aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil.” (Hotărârea din 3 iunie 2010, Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid, C 484/08, nepublicată în Repertoriu, punctul 31). Altfel spus, sunt exceptate de la aprecierea caracterului lor abuziv în măsura în care instanța națională competentă consideră, în urma unei analize de la caz la caz, că acestea au fost redactate de comerciant în mod clar și inteligibil.

De asemenea, Curtea a stabilit faptul că „întrucât articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 prevede astfel o excepție de la mecanismul de control pe fond al clauzelor abuzive care este prevăzut în cadrul sistemului de protecție a consumatorilor pus în aplicare prin această directivă, dispoziției respective trebuie să i se dea o interpretare strictă. Aceasta vizează, în primul rând, clauzele care privesc „obiectul principal al contractului”, iar în al doilea rând, clauzele care privesc „caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte” sau, potrivit celui de al nouăsprezecelea considerent al acestei directive, clauzele „care descriu […] raportul[…] calitate/preț al bunurilor sau serviciilor furnizate” (Hotărârea din 30 aprilie 2014, Kasler, C 26/13, nepublicată în Repertoriu, punctele 42-43, 52). În aceeași hotărâre, la punctul 58, Curtea arată că această excludere nu se aplică în cazul în care nu există un serviciu de schimb care să fie furnizat de împrumutător, și care nu cuprinde, în consecință, nicio „remunerație” al cărei caracter adecvat în calitate de contrapartidă a unei prestații efectuate de împrumutător să nu poată face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili dacă este abuzivă în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13.

Având în vedere această jurisprudență a Curții rezultă că nu pot face obiectul controlului pe fond al clauzelor abuzive acele clauze care (i) sunt redactate în mod clar și previzibil și care (ii) reprezintă o contraprestație pentru un serviciu prestat de către comerciant. Aceste condiții trebuie, însă, îndeplinite cumulativ.

Așa cum rezultă din interpretarea dată de Curte, contractul trebuie să expună în mod clar și să permită consumatorului să evalueze, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din acesta în ceea ce îl privește.

De asemenea, instanța reține că standardul la care trebuie raportată capacitatea de analiză a reclamanților este aceea a unui consumator mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat. Altfel spus, culpa consumatorului care constă în neacordarea unei atenții suficiente și a unei informări prealabile este imputabilă acestuia și nu poate constitui motiv al invocării clauzelor abuzive.

Analizând din această perspectivă clauza de la art.art.5.1, lit.c) din Contract, privitoare al comisionul de administrare, instanța constată că aceasta enunță în mod clar care sunt consecințele economice pe care le poate suferi consumatorul în situația în care se hotărăște să încheie contractul de credit.

Astfel se observă că acest comision lunar de administrare este de 0,15% și este plătibil începând cu scadența a 13-a, fără a se menționa însă în mod precis la ce se aplică procentul și ce înseamnă scadența a 13-a, însă, contractul de credit se completează cu condițiile generale de creditare prezentate în anexa nr.1 și cu graficul de rambursare, potrivit cu care, începând cu scadența celei de a 13-a rată se percepe comisionul de administrare lunar de 0,15% care se aplică debitului rămas de achitat.

Consumatorul mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat prin simpla lecturare a acestui plan de rambursare, ce făcea parte din contractul de credit, putea ajunge la concluzia că prin încheierea contractului de credit, acesta se obligă la plata lunară a unui comision de administrare în cuantum de 0,15% care se aplică debitului rămas de achitat și care începe a fi perceput odată cu scadența celei de a 13-a rată, ori reclamanta nu poate pretinde că nu a înțeles termenii in care era redactat contractul din moment ce potrivit adeverintei de venit depuse la dosar, reiese că la momentul contractării, aceasta era angajata ca analist financiar la o instituție de credit -fiind evident că prin natura atribuțiilor de serviciu era familiarizată cu produsele de creditare existente pe piață la acel moment.

Raportat la declarația expresă a împrumutatului cuprinsă la art.8.16 din contract, potrivit căreia „împrumutatul/codebitorul declară că cu citit, înțeles și acceptat clauzele prezentului contract și că acestea au fost negociate cu CEI în conformitate cu prevederile Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, cu modificările ulterioare”, declarație aflată sub imperiul principiului irevocabilității, instanța retine că opțiunea reclamanților de a contracta în condițiile Contractului de facilitate de credit și de garanție cu actul adițional subsecvent a fost liberă, iar în speță prezumția de nenegociere a clauzelor contractuale criticate instituită de art. 4 alin.2 din Legea nr.193/2000, a fost răsturnată.

În ceea ce privește dezechilibrul semnificativ, instanța apreciază că nu se poate reține îndeplinirea acestei condiții în speță.

Instanța reține că atât la momentul studierii ofertei de credit, cât și la momentul încheierii contractului de credit, reclamanta avea posibilitatea efectivă să cunoască obligativitatea achitării comisionului de administrare al cărui cuantum a rămas unul fix de la momentul încheierii contractului (0,15 %), modul de determinare a acestuia fiind detaliat în chiar oferta de credit.

Din actele adiționale subsecvente Contractului de credit, reiese că reclamanta au avut posibilitatea de negociere cu Banca, astfel a negociat cu privire la modificarea clauzei privind rata dobanzii, a obținut un comision 0, (ca de exemplu cel de rambursare anticipată), precum și perioade de reeșalonare a plății creditului, de asemenea, reclamanta a reiterat că a înțeles și acceptat să achite comisionul lunar de administrare de 0,15 % potrivit actelor adiționale nr.2/2012, nr.3/2012, nr.4/2013, pe care le-a semnat în deplină cunoștintă de cauză, astfel că nu pot invoca că se găsește în poziția unui consumator captiv într-un contract pe care nu au avut posibilitatea să îl negocieze, în ceea ce privește clauza invocată ca fiind abuzivă.

Instanța constată că reclamanta nu a făcut dovada că au fost împiedicată de Bancă să cunoască existența comisionului de administrare înainte de a semna efectiv contractul de credit, ori posibilitatea revizuirii cuantumului acestui, ori că dorea excluderea anumitor clauze la momentul semnării contractului, însă nu i s-a permis, ori că a fost forțată de către Bancă să încheie Contractul în orice conditii, ci din contra, ca urmare a răspunsurilor la interogatoriu, coroborat cu aspectul că ulterior, în perioada 2011-2013 a încheiat 4 acte adiționale, în care reitera că este de acord, în continuare, cu achitarea acestui comision, se observă că aceasta a fost interesată numai să obțină cât mai repede suma necesară achizitionării apartamentului, fără să fie interesată la acel moment, în detaliu de costurile creditului, iar la acest moment nu se poate prevala de propria culpă pentru a atrage răspunderea celeilalte părți.

Instanța retine că, în cauză, comisionul de administrare a creditului este inclus în costurile pe care banca le are pentru a pune la dispoziția clientului suma împrumutată pentru o perioadă îndelungată de timp, astfel că nu există un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, de vreme ce cuantumul comisionului și obligația de plată acestuia a fost convenit prin clauze clare, asumate de părți și cunoscute încă de la momentul semnării contractului și menționat în mod distinct în graficul de rambursare, atât sub aspectul cuantumului, cât și a scadenței obligației de plată.

Clauza referitoare la comisionul de administrare se asociază cu obiectul principal al contractelor de credit, care nu este supus cenzurii prin raportare la dispozițiile Directivei nr. 93/2006.

O clauză abuzivă este aceea care modifică echilibrul contractual, de cele mai multe ori, în mod imperceptibil sau greu perceptibil pentru consumator. Or, clauzele privind comisionul de acordare și administrare fac parte din chiar obiectul contractului, iar art.4 al Directivei nr. 93/13/CEE care a fost transpusă de către Legea nr. 193/2000 a exclus cauzele privind prețul contractului de la controlul caracterului abuziv, prin alin. 2, dispoziția corespunzătoare din Legea nr. 193/2000 fiind cuprinsă în art. 4 alin 6.

Prin aceste dispoziții s-a urmărit impunerea cel puțin a unui nivel minim de conștientizare în sarcina consumatorului, care nu poate profita de calitatea aceasta pentru a obține beneficii referitoare la preț, principalul element pe care un consumator trebuie să-l ia în calcul atunci când încheie un contract.

În consecință, nu se reține existența vreunui abuz caracterizat de însăși existența clauzelor analizate, susținerile reclamantei fiind neîntemeiate. Standardizarea unui contract nu echivalează cu lipsa de negociere deoarece clientul are la alegere mai multe bănci pentru a alege cu cine dorește să încheie condițiile, alegând astfel condițiile cele mai avantajoase, iar acordarea termenului de 30 zile de valabilitate a ofertei, termen prevăzut în favoarea celui care se obligă și la beneficiul căruia acesta poate renunța, precum s-a întâmplat în speță, presupune posibilitatea de a lua cunoștință de toate clauzele contractuale.

Mai mult decât atât, instanța reține că legislația edictată în materia protecției drepturilor consumatorilor a prevăzut în mod expres posibilitatea inserării comisionului de administrare, astfel cum rezultă din dispozițiile art.36 din OUG 50/2010, iar art.15 din Legea 190/1999 se referă doar la cheltuielile care pot fi puse în sarcina împrumutatului, iar nu și la eventualele comisioane care sunt incluse în costul total al creditului conform art.2 lit.h din aceeași lege

Clauza referitoare la comisionul de administrare se asociază cu obiectul principal al contractelor de credit, care nu este supus cenzurii prin raportare la dispozițiile Directivei nr. 93/2006. Mai mult decât atât, instanța reține că legislația edictată în materia protecției drepturilor consumatorilor a prevăzut în mod expres posibilitatea inserării comisionului de administrare, astfel cum rezultă din dispozițiile art.36 din OUG 50/2010, iar art.15 din Legea 190/1999 se referă doar la cheltuielile care pot fi puse în sarcina împrumutatului, iar nu și la eventualele comisioane care sunt incluse în costul total al creditului conform art.2 lit. h din aceeași lege.

Pentru toate aceste motive, în baza art.4 din Legea 193/2000, instanța va respinge ca neîntemeiată capătul de cerere privind anularea ca abuzive ca clauzelor menționate de reclamantă.

Având în vedere că al doilea capăt de cerere este un accesoriul al primului, fiind respins acesta din urmă, instanța va respinge ca neîntemeiat și capătul de cerere privind restituirea sumelor de bani plătite de reclamantă cu titlu de comision de administrare.

În baza art.453 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a reclamantei o va obliga pe acesta la plata în favoarea pârâtei C. E. Ipotecar IFN SA a sumei de 5.535,98 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în contravaloarea onorariului avocațial achitat conform factura fiscală și extras cont depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor, invocată de parate, ca neîntemeiată.

Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta R. (FOSTĂ E.) A. S., domiciliată în București, ., .. 1, ., în contradictoriu cu pârâtele C. E. IPOTECAR IFN S.A., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/_/2004, CUI_, cu sediul în București, . Z, Anchor Plaza, Corp C, . C 01, sector 6 și C. E. BANK NV PRIN MANDATAR C. E. IPOTECAR IFN S.A., cu sediul ales pentru comunicare actelor de procedură la SPARL R. și Musoi în București, . nr.31, sector 1.

Obligă reclamanta să plătească pârâtei C. E. Ipotecar IFN SA cheltuieli de judecată în cuantum de 5.535,98 lei.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 6 București.

Pronunțată în ședința publică, azi 23.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. A. G. Ș.

Red. G.A./ Tehn. A.V.G.

5 ex./09.07.2015

← Uzucapiune. Sentința nr. 4732/2015. Judecătoria SECTORUL 6...		Acţiune în constatare. Sentința nr. 16/2015. Judecătoria... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Pretenţii. Sentința nr. 4623/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI Contestaţie la executare. Sentința nr. 4698/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 4730/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI Uzucapiune. Sentința nr. 4732/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI Acţiune în constatare. Sentința nr. 16/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI Anulare act. Sentința nr. 22/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI Contestaţie la executare. Sentința nr. 18/2015. Judecătoria SECTORUL 6 BUCUREŞTI